<
(...)
Cînd au de navigat din porturile Europei în Oceanul Pacific, navele o pot face - distanța e aproape egală - fie pe la Capul Bunei Speranțe, la extremitatea Africii, fie pe la Capul Horn, la extremitatea Americii. Situația avea să rămînă astfel pînă la deschiderea Canalului Panama*. Dar, în ce privește drumul pe la Capul Horn, e necesar să se coboare pînă la paralela cincizeci și cinci din emisfera sudică, unde domnește vremea rea. Fără îndoială că un steamer** se poate angaja printre sinuozitățile Strîmtorii Magellan, evitînd astfel furtunile îngrozitoare ale Capului Horn. În ce privește navele cu pînze, ele nu s-ar putea aventura pe aici fără întîrzieri interminabile, mai ales cînd e vorba să traverseze strîmtoarea de la est la vest.
În consecință, e mai avantajos să se ocolească Africa, să se urmeze ruta prin Oceanul Indian și Marea Sudului, unde numeroasele porturi de pe coasta australiană oferă escale plăcute pînă în Noua Zeelandă.
(...)
>
SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare, trad. I.Hobana, Ed. Tineretului, București, 1969, p. 29.
NOTE M. T.
* Canalul Panama (77km) străbate istmul Panama din America Centrală și a fost construit de SUA în perioada 1904 - 1914 pentru a scurta ruta dintre Oceanul Atlantic și Oceanul Pacific. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5467/8/)
** steamer (în limba engleză) = Vas cu motor cu aburi. (http://cuvant.net/english/steamer)
Se afișează postările cu eticheta America. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta America. Afișați toate postările
miercuri, 8 februarie 2017
luni, 20 iunie 2016
Criza societății americane interbelice (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
După război*, Ransome se înapoiase în America spre a o întîlni pe bunica lui, sau cel puțin ceea ce fusese și reprezentase ea. Fusese însă decepționat, căci nimic din ceea ce constituise atmosfera creată dea nu mai exista. Descoperise atunci că ceea ce dădea culoare orașului și ceea ce crezuse despre oraș se datora numai personalității puternice a bătrînei doamne. Nu găsi în orașul acela simplitatea, egalitatea, integritatea și spirtul ei de dreptate, ci o palidă imitație a Europei, un loc lipsit de orice caracter, unde oamenii nu erau prețuiți, ca odinioară, pentru originalitatea și calitățile lor, ci pentru banii lor. Întîlni aceeași oboseală, aceeași neliniște, aceeași desperare înecată în băutură, aceeași mizerie printre lucrători ca și în Europa. În orașul acesta, cu o vechime doar de o sută și ceva de ani, descoperea boli specifice unor orașe europene vechi de mii de ani. Senilitatea aceasta care lovea adolescența îi părea dureroasă, grotescă, exagerată și oarecum înspăimîntătoare. Oamenii nu mai aveau decît un singur crez: fabricile de automobile și bursa.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman la Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972.
NOTĂ M. T.
* Primul Război Mondial (1914-1918).
(...)
După război*, Ransome se înapoiase în America spre a o întîlni pe bunica lui, sau cel puțin ceea ce fusese și reprezentase ea. Fusese însă decepționat, căci nimic din ceea ce constituise atmosfera creată dea nu mai exista. Descoperise atunci că ceea ce dădea culoare orașului și ceea ce crezuse despre oraș se datora numai personalității puternice a bătrînei doamne. Nu găsi în orașul acela simplitatea, egalitatea, integritatea și spirtul ei de dreptate, ci o palidă imitație a Europei, un loc lipsit de orice caracter, unde oamenii nu erau prețuiți, ca odinioară, pentru originalitatea și calitățile lor, ci pentru banii lor. Întîlni aceeași oboseală, aceeași neliniște, aceeași desperare înecată în băutură, aceeași mizerie printre lucrători ca și în Europa. În orașul acesta, cu o vechime doar de o sută și ceva de ani, descoperea boli specifice unor orașe europene vechi de mii de ani. Senilitatea aceasta care lovea adolescența îi părea dureroasă, grotescă, exagerată și oarecum înspăimîntătoare. Oamenii nu mai aveau decît un singur crez: fabricile de automobile și bursa.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman la Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972.
NOTĂ M. T.
* Primul Război Mondial (1914-1918).
duminică, 19 iunie 2016
Copilăria unui anglo-american între Anglia și SUA înainte de Primul Război Mondial (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
Nu știa prea bine ce căuta în America. Cu timpul, după ce s-a însurat și și-a petrecut câțiva ani dincolo de ocean, și-a dat seama că răspunsese chemării sîngelui, poruncilor ancestrale. Fugise din Anglia nu numai pentru că nu mai putea suferi Europa, dar pentru că spera să găsească în America o națiune și o țară mai puțin obosite. Își dădea vag seama că simțea nevoia să se întoarcă la izvorul unui lucru pe care-l cunoscuse foarte bine cîndva, în copilărie. Aceasta se lega de amintirea bunicii lui, acea ființă scundă și energică, pe care o vedea nu în postura contesei de Nolham, ci a faimoasei Mrs. ”Zece la sută” MacPherson; așa că se înapoaise în cele din urmă la Grand River, singurul oraș din Statele Unite cunoscut de el cu adevărat.
(...)
Dintre toți nepoții ei, îl prefera pe Ransome, findcă era cel mai nevîrstnic și fiindcă părinții lui îi îngăduiau să-și petreacă vara, an după an, în casa cu turnuri din Grand River. Vacanțele acestea erau pentru el prilej de mari încîntări, dar și de suferințe, pentru că se bucura de o libertate necunoscută în Anglia, dar în același timp era victima ironiilor celolalți băieți, neplăcut impresionați de hainele lui veșnic curate și de elegantul său accent dobîndit la Eton*. Mult mai tîrziu, înțelesese cît de neobișnuită fusese copilăria aceasta, petrecută între un colegiu britanic și un oraș în plină dezvoltare din Middle West**. În cursul unor amare și clinice autoexaminări ajungea la concluzia că în această ciudată experiență își aflau rădăcinile suferințele lăuntrice, defetismul și neurastenia de mai tîrziu. Șocurile inerente acestor schimbări dintr-un mediu în altul și nevoia de a se adapta unor condiții diametral opuse erau greu de suportat.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin Ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 113-115.
NOTE M. T.
* Eton = Colegiu înființat în 1440, la vest de Londra, de regele Henric VI pentru educația a 70 de băieți săraci. (http://www.etoncollege.com/briefhistory.aspx?nid=734b5fab-5590-4102-b1af-1eb09e3beb65)
** Middle West = Una din cele 4 regiuni geografice definite de Oficiul de Recensământ al SUA, cuprinzând 12 state din regiunea central-nordică: Illinois, Indiana, Iowa, Kansas, Michigan, Minnesota, Missouri, Nebraska, North Dakota, Ohio, South Dakota și Wisconsin. (https://en.wikipedia.org/wiki/Midwestern_United_States#/media/File:Midwest6.jpg)
(...)
Nu știa prea bine ce căuta în America. Cu timpul, după ce s-a însurat și și-a petrecut câțiva ani dincolo de ocean, și-a dat seama că răspunsese chemării sîngelui, poruncilor ancestrale. Fugise din Anglia nu numai pentru că nu mai putea suferi Europa, dar pentru că spera să găsească în America o națiune și o țară mai puțin obosite. Își dădea vag seama că simțea nevoia să se întoarcă la izvorul unui lucru pe care-l cunoscuse foarte bine cîndva, în copilărie. Aceasta se lega de amintirea bunicii lui, acea ființă scundă și energică, pe care o vedea nu în postura contesei de Nolham, ci a faimoasei Mrs. ”Zece la sută” MacPherson; așa că se înapoaise în cele din urmă la Grand River, singurul oraș din Statele Unite cunoscut de el cu adevărat.
(...)
Dintre toți nepoții ei, îl prefera pe Ransome, findcă era cel mai nevîrstnic și fiindcă părinții lui îi îngăduiau să-și petreacă vara, an după an, în casa cu turnuri din Grand River. Vacanțele acestea erau pentru el prilej de mari încîntări, dar și de suferințe, pentru că se bucura de o libertate necunoscută în Anglia, dar în același timp era victima ironiilor celolalți băieți, neplăcut impresionați de hainele lui veșnic curate și de elegantul său accent dobîndit la Eton*. Mult mai tîrziu, înțelesese cît de neobișnuită fusese copilăria aceasta, petrecută între un colegiu britanic și un oraș în plină dezvoltare din Middle West**. În cursul unor amare și clinice autoexaminări ajungea la concluzia că în această ciudată experiență își aflau rădăcinile suferințele lăuntrice, defetismul și neurastenia de mai tîrziu. Șocurile inerente acestor schimbări dintr-un mediu în altul și nevoia de a se adapta unor condiții diametral opuse erau greu de suportat.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin Ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 113-115.
NOTE M. T.
* Eton = Colegiu înființat în 1440, la vest de Londra, de regele Henric VI pentru educația a 70 de băieți săraci. (http://www.etoncollege.com/briefhistory.aspx?nid=734b5fab-5590-4102-b1af-1eb09e3beb65)
** Middle West = Una din cele 4 regiuni geografice definite de Oficiul de Recensământ al SUA, cuprinzând 12 state din regiunea central-nordică: Illinois, Indiana, Iowa, Kansas, Michigan, Minnesota, Missouri, Nebraska, North Dakota, Ohio, South Dakota și Wisconsin. (https://en.wikipedia.org/wiki/Midwestern_United_States#/media/File:Midwest6.jpg)
sâmbătă, 18 iunie 2016
Criza societății britanice interbelice (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
Sfîrșitul războiului* nu-i vindecă neurastenia. Crizele reveneau sporindu-și de fiecare dată intensitatea. Lui Ransome nu-i mai era posibil să reia viața normală, să-și găsească un loc în lumea civilizată a Angliei. Încercă pe rînd tot felul de ocupații fără să se poată însă opri la nici una. Se lansă în afaceri, mai tîrziu obținu un post la Ministerul Afacerilor Externe, apoi se dedică vieții de fermier, undeva în Sussex**. De fiecare dată se întîmpla același lucru; la un moment dat îl copleșea apatia și dezgustul și nu-i mai era cu putință să-și dea silința, ori să mai păstreze vreun interes față de aceste îndeletniciri. Era mereu conștient de ceea ce se întîmpla în lumea de afară, îl rodea o boală care nu era numai a lui, ci a întregii națiuni, a întregii civilizații. Atunci se avîntă într-o viață de petreceri și desfrîu, ca și cînd în acest chip i-ar fi fost posibil să se vindece, să se regenereze. Cîtva timp, remediul acesta își dădu roadele, dar Ransome își cîștigă foarte curînd un renume de om stricat, de iresponsabil. Într-o dimineață, cînd se trezi după un chef monstru, se îmbarcă pentru America, țara de baștină a mamei lui. De atunci nu mai puse piciorul în Anglia.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 113.
NOTE M. T.
* Primul Război Mondial (1914-1918).
** Sussex = În engleza veche Suthseaxe - Saxonia de sud. Unul din cele 39 de comitate istorice ale Angliei, corespunzând regatului Sussex, înființat de invadatorii saxoni după retragerea romană din 410. Situat pe litoralul Canalului Mânecii. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Sussex#/media/File:EnglandSussexTrad.png)
(...)
Sfîrșitul războiului* nu-i vindecă neurastenia. Crizele reveneau sporindu-și de fiecare dată intensitatea. Lui Ransome nu-i mai era posibil să reia viața normală, să-și găsească un loc în lumea civilizată a Angliei. Încercă pe rînd tot felul de ocupații fără să se poată însă opri la nici una. Se lansă în afaceri, mai tîrziu obținu un post la Ministerul Afacerilor Externe, apoi se dedică vieții de fermier, undeva în Sussex**. De fiecare dată se întîmpla același lucru; la un moment dat îl copleșea apatia și dezgustul și nu-i mai era cu putință să-și dea silința, ori să mai păstreze vreun interes față de aceste îndeletniciri. Era mereu conștient de ceea ce se întîmpla în lumea de afară, îl rodea o boală care nu era numai a lui, ci a întregii națiuni, a întregii civilizații. Atunci se avîntă într-o viață de petreceri și desfrîu, ca și cînd în acest chip i-ar fi fost posibil să se vindece, să se regenereze. Cîtva timp, remediul acesta își dădu roadele, dar Ransome își cîștigă foarte curînd un renume de om stricat, de iresponsabil. Într-o dimineață, cînd se trezi după un chef monstru, se îmbarcă pentru America, țara de baștină a mamei lui. De atunci nu mai puse piciorul în Anglia.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 113.
NOTE M. T.
* Primul Război Mondial (1914-1918).
** Sussex = În engleza veche Suthseaxe - Saxonia de sud. Unul din cele 39 de comitate istorice ale Angliei, corespunzând regatului Sussex, înființat de invadatorii saxoni după retragerea romană din 410. Situat pe litoralul Canalului Mânecii. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Sussex#/media/File:EnglandSussexTrad.png)
vineri, 17 iunie 2016
Originea socială muncitorească a soldaților britanici în Primul Război Mondial (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
Ransome nu putea preciza momentul în care simțise primul simptom al acestei boli. Se întîmplase într-o seară, în Flandra*, puțin timp după aniversarea vîrstei de douăzeci de ani, și cu două zile înainte de a fi rănit a doua oară. (...) Ședea pe pămînt, rezemîndu-se cu spinarea de peretele unei case lovite de bombardamentul din ajun. Asculta, fără să-și dea seama, huruitul îndepărtat și exploziile proiectilelor germane, care spulberau sistematic satele însiruite printre dealurile de dincolo de Boschaepe. Se îndopase cu brînză și cu bere flamandă și stătea relaxat, gîndindu-se cu plăcere că mai avea o noapte de răgaz înainte de a trebui să se întoarcă în prima linie. Războiul nu-l mai înflăcăra de mult. Avea oroare de acest măcel întunecat și înspăimîntător.
Se gîndea la satul Nolham, liniștit și plin de grădini, se întreba ce-o fi făcînd părinții lui la ora aceea și de ce treabă avea să se apuce el după încheierea războiului. Seva înapoia acasă și se va ocupa de una dintre ferme, va studia cîțiva ani la Oxford**, ori va cutreiera Canada sau Africa de Sud*** în căutarea unei lumi noi, în care să-și făurească altă viață, eliberîndu-se de toate constrîngerile de acasă. Un sunet vesel și ascuțit de fluier îl trezi din visări. Întoarse capul și văzu coborînd strada, dinspre Ypres, douăsprezece companii din Regimentul Midland, care veneau să întărească liniile belgiene. Unitățile acestea se aflau în localitate de vreo zece zile, poate chiar mai mult. În tot acest timp le văzuse de mai multe ori, fără să-i atragă în mod deosebit atenția. De data aceasta avu impresia că le vede cu alți ochi. Nu erau oameni, ci maimuțe, un întreg regiment de maimuțe, lipsit însă de umorul grotesc al maimuțelor.
Se apropiară de el, mărșăluind, apoi îl depășiră. Nici unul din acești oameni nu era mai înalt de cinci picioare****. Grotești, îndîrjiți, bravi, dar în același timp rahitici și deformați. Defilau prin fața lui, rînduri-rînduri, legănindu-și ritmic brațele în sunetele fluierului. Simți atunci pentru ei o milă profundă. I se părea că vede prin uniformele lor jerpelite, prin pielea aspră a trupurilor pipernicite, prost hrănite, scofîlcite de ani întregi de trudă, în mine și fabrici, pînă în inima lor și chiar dincolo de ea, pînă în măruntaiele timpului. Abia cum pricepea de ce regimentul acesta era alcătuit din numai din pitici, născuți din fumul și murdăria uzinelor, în umezeala și întunecimea minelor, în foamete, mizerie, greve, lăcomie omenească și în ipocrizia neagră a secolului al XIX lea. Pe nici unul dintre ei nu-l ajunse norocul, după cum nu-i ajutase nici pe părinții lui, urcînd din generație în generație, și așa ieșiseră din pîntecele timpului, regimente întregi de oameni schilozi, degenerați, nenorociți. Cum nu era pe deplin conștient, i se părea că numărul lor crește, că vin milioane de oameni, nu numai din Midland, ci și din Franța, din Germania, din America, din Italia, din întreaga lume occidentală, o mare de oameni în plină mișcare.
(...) Peste alte două luni, fusese decorat pentru fapta lui vitejească, dar nimeni nu știuse că Ransome pornise la atac nu din eroism și convingere, ci pentru că sperase să fie ucis, să nu mai îndure rușinea de a fi om, de a mi constitui a miliarda parte din ceea ce constituia „occidentul civilizat”.
În cursul convalescenței, depresiunea nervoasă continuase să-l supere. Cînd tatăl său venise spre a-i propune să-l mute la o unitate ferită de primejdii, la care avea dreptul după ce fusese rănit de două ori și decorat cu „Victoria Cross”*****, uimise pe toată lumea primind. Se săturase de măcelul acesta orb.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roma al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 111-113.
NOTE M. T.
* Flandra = Regiunea de vest a Belgiei, cu litoral la Marea Nordului. Teatru de război în Primul Război Mondial (1914-1918) ca parte a Frontului de Vest, unde armata germană înfrunta aliații anglo-franco-belgieni.
** Oxford = Cea ma veche universitate engleză, existentă în secolul XI. (https://www.ox.ac.uk/about/organisation/history?wssl=1)
*** Dominioanele Canada și Africa de Sud = Conferința Imperiului Britanic din 1926 descria Marea Britanie și dominioanele sale ca „comunități autonome în cadrul Imperiului Britanic, cu statut egal, în nici un fel subordonate una alteia în orice asopect al politicii interne și externe, dar unite printr-un angajament comun față de Coroană și asociate în mod liber în Comunitatea Britanică de Națiuni”. (http://www.britannica.com/topic/dominion-British-Commonwealth)
**** PICIÓR, picioare, s. n. (...) 8. Veche unitate de măsură, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită și astăzi în unele țări. (...) – Lat. petiolus. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/picior)
***** Victoria Cross = Cea mai înaltă decorație militară britanică, introdusă în 1856 de regina Victoria. (http://www.nationalarchives.gov.uk/help-with-your-research/research-guides/victoria-cross-registers-1856-1944/)
(...)
Ransome nu putea preciza momentul în care simțise primul simptom al acestei boli. Se întîmplase într-o seară, în Flandra*, puțin timp după aniversarea vîrstei de douăzeci de ani, și cu două zile înainte de a fi rănit a doua oară. (...) Ședea pe pămînt, rezemîndu-se cu spinarea de peretele unei case lovite de bombardamentul din ajun. Asculta, fără să-și dea seama, huruitul îndepărtat și exploziile proiectilelor germane, care spulberau sistematic satele însiruite printre dealurile de dincolo de Boschaepe. Se îndopase cu brînză și cu bere flamandă și stătea relaxat, gîndindu-se cu plăcere că mai avea o noapte de răgaz înainte de a trebui să se întoarcă în prima linie. Războiul nu-l mai înflăcăra de mult. Avea oroare de acest măcel întunecat și înspăimîntător.
Se gîndea la satul Nolham, liniștit și plin de grădini, se întreba ce-o fi făcînd părinții lui la ora aceea și de ce treabă avea să se apuce el după încheierea războiului. Seva înapoia acasă și se va ocupa de una dintre ferme, va studia cîțiva ani la Oxford**, ori va cutreiera Canada sau Africa de Sud*** în căutarea unei lumi noi, în care să-și făurească altă viață, eliberîndu-se de toate constrîngerile de acasă. Un sunet vesel și ascuțit de fluier îl trezi din visări. Întoarse capul și văzu coborînd strada, dinspre Ypres, douăsprezece companii din Regimentul Midland, care veneau să întărească liniile belgiene. Unitățile acestea se aflau în localitate de vreo zece zile, poate chiar mai mult. În tot acest timp le văzuse de mai multe ori, fără să-i atragă în mod deosebit atenția. De data aceasta avu impresia că le vede cu alți ochi. Nu erau oameni, ci maimuțe, un întreg regiment de maimuțe, lipsit însă de umorul grotesc al maimuțelor.
Se apropiară de el, mărșăluind, apoi îl depășiră. Nici unul din acești oameni nu era mai înalt de cinci picioare****. Grotești, îndîrjiți, bravi, dar în același timp rahitici și deformați. Defilau prin fața lui, rînduri-rînduri, legănindu-și ritmic brațele în sunetele fluierului. Simți atunci pentru ei o milă profundă. I se părea că vede prin uniformele lor jerpelite, prin pielea aspră a trupurilor pipernicite, prost hrănite, scofîlcite de ani întregi de trudă, în mine și fabrici, pînă în inima lor și chiar dincolo de ea, pînă în măruntaiele timpului. Abia cum pricepea de ce regimentul acesta era alcătuit din numai din pitici, născuți din fumul și murdăria uzinelor, în umezeala și întunecimea minelor, în foamete, mizerie, greve, lăcomie omenească și în ipocrizia neagră a secolului al XIX lea. Pe nici unul dintre ei nu-l ajunse norocul, după cum nu-i ajutase nici pe părinții lui, urcînd din generație în generație, și așa ieșiseră din pîntecele timpului, regimente întregi de oameni schilozi, degenerați, nenorociți. Cum nu era pe deplin conștient, i se părea că numărul lor crește, că vin milioane de oameni, nu numai din Midland, ci și din Franța, din Germania, din America, din Italia, din întreaga lume occidentală, o mare de oameni în plină mișcare.
(...) Peste alte două luni, fusese decorat pentru fapta lui vitejească, dar nimeni nu știuse că Ransome pornise la atac nu din eroism și convingere, ci pentru că sperase să fie ucis, să nu mai îndure rușinea de a fi om, de a mi constitui a miliarda parte din ceea ce constituia „occidentul civilizat”.
În cursul convalescenței, depresiunea nervoasă continuase să-l supere. Cînd tatăl său venise spre a-i propune să-l mute la o unitate ferită de primejdii, la care avea dreptul după ce fusese rănit de două ori și decorat cu „Victoria Cross”*****, uimise pe toată lumea primind. Se săturase de măcelul acesta orb.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roma al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 111-113.
NOTE M. T.
* Flandra = Regiunea de vest a Belgiei, cu litoral la Marea Nordului. Teatru de război în Primul Război Mondial (1914-1918) ca parte a Frontului de Vest, unde armata germană înfrunta aliații anglo-franco-belgieni.
** Oxford = Cea ma veche universitate engleză, existentă în secolul XI. (https://www.ox.ac.uk/about/organisation/history?wssl=1)
*** Dominioanele Canada și Africa de Sud = Conferința Imperiului Britanic din 1926 descria Marea Britanie și dominioanele sale ca „comunități autonome în cadrul Imperiului Britanic, cu statut egal, în nici un fel subordonate una alteia în orice asopect al politicii interne și externe, dar unite printr-un angajament comun față de Coroană și asociate în mod liber în Comunitatea Britanică de Națiuni”. (http://www.britannica.com/topic/dominion-British-Commonwealth)
**** PICIÓR, picioare, s. n. (...) 8. Veche unitate de măsură, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită și astăzi în unele țări. (...) – Lat. petiolus. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/picior)
***** Victoria Cross = Cea mai înaltă decorație militară britanică, introdusă în 1856 de regina Victoria. (http://www.nationalarchives.gov.uk/help-with-your-research/research-guides/victoria-cross-registers-1856-1944/)
miercuri, 15 iunie 2016
Societatea britanică din India colonială (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
Asemenea oilor, musafirii aceștia căutau puțină liniște și destulă iarbă ca să poată supraviețui. Lumea ideilor, a acțiunilor îi alarma. Îl scîrbea de moarte cînd auzea că această clasă socială, că această lume, rezultat al unui secol de dezvoltare industrială, invenții mecanice, comerț și cămătărie, reprezintă ultima expresie a aspirațiilor și împlinirilor umane. Uneori era ispitit să atribuie vlăguirea și decadența lumii occidentale acestei clase de mijloc. meschină. josnică, sentimentală, naționalistă și, mai ales, confuză.
Colonia această măruntă, adunată în grădina colbuită, neîngrijită a lui Mrs. Simon, dar în același timp izolată în mijlocul imensității nepăsătoare și zdrobitoare a Orientului, îi părea mai dezgustătoare decît o cultură de microbi, pusă deoparte pentru a fi examinată la microscop. (...)
Pe peluza soților Simon găsi exact lumea pe care se așteptase să o găsească. Nu se afla nici un indian în mijlocul acestor invitați, grupați în jurul meselor ori sub chioșcul acoperit cu plante agățătoare. Lumea aceasta putea fi găsită la orice reuniune mondenă, de același calibru, din Anglia sau America. Numai că aici, pe fundalul acesta oriental, trăsăturile ei individuale sau colective păreau exagerate pînă dincolo de limitele fanteziei. Vocile erau mai țipătoare, mai ascuțite, snobismul împins pînă la extrem, iar accentul cockney* și din Middle West**, amestecat cu ceea ce se credea a fi un accent oxonian***, la care se adăugau expresiile siropoase ale gazdelor, făceau ca limbajul acesta să fie uneori de neînțeles pentru Ransome. Neobișnuit să frecventeze această societate, era incapabil să-și însușească subtilitățile expresiile ei verbale. Aici, în această lume izolată și ermetică, lipsită de duci și ducese, de bancheri milionari și de prim-miniștri, precum și de președinți ai camerelor de comerț, fiecare individ își umfla propria importanță, străduindu-se să umple golul lăsat de acești giganți stăpîni ai societății.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 92-93.
NOTE M. T.
* cockney = Argou cu accent specific folosit de muncitorii din estul Londrei. (http://public.oed.com/aspects-of-english/english-in-use/cockney/)
** Middle West / Midwestern United States / American Midwest / Midwest = Una din cele 4 regiuni geografice definite de Oficiul de recensământ al SUA, incluzând 12 state din zona nord-centrală: Illinois, Indiana, Iowa, Kansas, Michigan, Minnesota, Missouri, Nebraska, North Dakota, Ohio, South Dakota și Wisconsin. (http://www2.census.gov/geo/pdfs/maps-data/maps/reference/us_regdiv.pdf)
*** oxonian = Accent al absolvenților Universității Oxford din Anglia, înființată în secolul XI. (https://www.ox.ac.uk/about/organisation/history?wssl=1) Oxonia reprezintă latinizarea numelui englez al localității Oxford. (http://www.oxforddictionaries.com/definition/english/oxonian)
(...)
Asemenea oilor, musafirii aceștia căutau puțină liniște și destulă iarbă ca să poată supraviețui. Lumea ideilor, a acțiunilor îi alarma. Îl scîrbea de moarte cînd auzea că această clasă socială, că această lume, rezultat al unui secol de dezvoltare industrială, invenții mecanice, comerț și cămătărie, reprezintă ultima expresie a aspirațiilor și împlinirilor umane. Uneori era ispitit să atribuie vlăguirea și decadența lumii occidentale acestei clase de mijloc. meschină. josnică, sentimentală, naționalistă și, mai ales, confuză.
Colonia această măruntă, adunată în grădina colbuită, neîngrijită a lui Mrs. Simon, dar în același timp izolată în mijlocul imensității nepăsătoare și zdrobitoare a Orientului, îi părea mai dezgustătoare decît o cultură de microbi, pusă deoparte pentru a fi examinată la microscop. (...)
Pe peluza soților Simon găsi exact lumea pe care se așteptase să o găsească. Nu se afla nici un indian în mijlocul acestor invitați, grupați în jurul meselor ori sub chioșcul acoperit cu plante agățătoare. Lumea aceasta putea fi găsită la orice reuniune mondenă, de același calibru, din Anglia sau America. Numai că aici, pe fundalul acesta oriental, trăsăturile ei individuale sau colective păreau exagerate pînă dincolo de limitele fanteziei. Vocile erau mai țipătoare, mai ascuțite, snobismul împins pînă la extrem, iar accentul cockney* și din Middle West**, amestecat cu ceea ce se credea a fi un accent oxonian***, la care se adăugau expresiile siropoase ale gazdelor, făceau ca limbajul acesta să fie uneori de neînțeles pentru Ransome. Neobișnuit să frecventeze această societate, era incapabil să-și însușească subtilitățile expresiile ei verbale. Aici, în această lume izolată și ermetică, lipsită de duci și ducese, de bancheri milionari și de prim-miniștri, precum și de președinți ai camerelor de comerț, fiecare individ își umfla propria importanță, străduindu-se să umple golul lăsat de acești giganți stăpîni ai societății.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 92-93.
NOTE M. T.
* cockney = Argou cu accent specific folosit de muncitorii din estul Londrei. (http://public.oed.com/aspects-of-english/english-in-use/cockney/)
** Middle West / Midwestern United States / American Midwest / Midwest = Una din cele 4 regiuni geografice definite de Oficiul de recensământ al SUA, incluzând 12 state din zona nord-centrală: Illinois, Indiana, Iowa, Kansas, Michigan, Minnesota, Missouri, Nebraska, North Dakota, Ohio, South Dakota și Wisconsin. (http://www2.census.gov/geo/pdfs/maps-data/maps/reference/us_regdiv.pdf)
*** oxonian = Accent al absolvenților Universității Oxford din Anglia, înființată în secolul XI. (https://www.ox.ac.uk/about/organisation/history?wssl=1) Oxonia reprezintă latinizarea numelui englez al localității Oxford. (http://www.oxforddictionaries.com/definition/english/oxonian)
marți, 14 iunie 2016
O bătrână americancă în India colonială britanică (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
În ciuda omeniei și a simplității ei, servitorii o priviseră la început cu neîncredere, ca și pe soții Smiley. Toți erau creștinați și cunoșteau doctrina fraternității dintre oameni, dar nici unul nu o încercase față de albii din Occident.
Ceea ce nu putuseră pricepe niciodată era personalitatea mătușii Phoebe și tot ceea ce determinase caracterul, credințele și atitudinea ei, atît de deosebite de ale celorlalți europeni. Numai Mr. Jobnekar, care călătorise mult în America și era înzestrat cu o vie inteligență, intuise calitățile ei și chiar pentru el această intuiție nu depășea niciodată stadiul unor vagi impresii emoționale, greu de definit, pentru că în mintea lui stăruia încă o oarecare confuzie, creată de o viață atît de diferită de cea cunoscută de el pînă atunci. Simplitatea, cinstea, cordialitatea mătușii Phoebe erau calități deja întîlnite de el în centrul Statelor Unite, în decursul celor două veri cînd muncise la secerat în Iowa și Kansas, spre a-și cîștiga existența și a cunoaște viața americană. În Statele din Est, asemuite de Mr. Jobnekar cu o falsă Europă, calitățile acestea nu existau. Nu bănuia însă că în America însușirile acestea, care alcătuiau caracterul mătușii Phoebe, erau pe punctul de a dispare. Ea știa însă acest lucru mai mult instinctiv decît rațional. De aceea, poate, voise să vină în India. N-o mai lăsase inima să rămînă în Iowa și să asiste la declinul și agonia unui fel de viață pe care îl iubise. În acest chip, la vîrsta de optzeci și unu de ani mătușa Phoebe ajunsese să se afle în Ranchipur, în bucătăria mare și răcoroasă a soților Smiley, într-o lume nouă, alături de prieteni noi, printre care Rașid Ali Khan, descendentul vitejilor lui Baber*, Mr. Jonbekar, un paria**, Ransome, jumătate englez, jumătate american și miss Macdaid, scoțiană născută în Surabaya***.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 84.
NOTE M. T.
* Babur (1483-1530) = Lider al unui mic stat în Uzbekistan. În 1526 a devenit stăpânul nordului Indiei, fondând dinastia Marilor Moguli, detronată de cuceritorii britanici în 1857. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/4552/8/)
** PÁRIA1, paria, s. m. 1. (În India, în concepția brahmanilor) Persoană care se află în afara castelor și care este lipsită de orice drepturi; p. ext.grup social din care face parte o astfel de persoană. 2. Fig. Persoană sau colectivitate urgisită, disprețuită, căreia nu i se recunoaște niciun drept. [Pr.: -ri-a] – Din fr., it. paria. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/paria)
*** Surabaya = Al doilea oraș al Indoneziei, situat în insula Java. (http://surabaya.go.id/en/News/6078-profile-of-surabaya)
(...)
În ciuda omeniei și a simplității ei, servitorii o priviseră la început cu neîncredere, ca și pe soții Smiley. Toți erau creștinați și cunoșteau doctrina fraternității dintre oameni, dar nici unul nu o încercase față de albii din Occident.
Ceea ce nu putuseră pricepe niciodată era personalitatea mătușii Phoebe și tot ceea ce determinase caracterul, credințele și atitudinea ei, atît de deosebite de ale celorlalți europeni. Numai Mr. Jobnekar, care călătorise mult în America și era înzestrat cu o vie inteligență, intuise calitățile ei și chiar pentru el această intuiție nu depășea niciodată stadiul unor vagi impresii emoționale, greu de definit, pentru că în mintea lui stăruia încă o oarecare confuzie, creată de o viață atît de diferită de cea cunoscută de el pînă atunci. Simplitatea, cinstea, cordialitatea mătușii Phoebe erau calități deja întîlnite de el în centrul Statelor Unite, în decursul celor două veri cînd muncise la secerat în Iowa și Kansas, spre a-și cîștiga existența și a cunoaște viața americană. În Statele din Est, asemuite de Mr. Jobnekar cu o falsă Europă, calitățile acestea nu existau. Nu bănuia însă că în America însușirile acestea, care alcătuiau caracterul mătușii Phoebe, erau pe punctul de a dispare. Ea știa însă acest lucru mai mult instinctiv decît rațional. De aceea, poate, voise să vină în India. N-o mai lăsase inima să rămînă în Iowa și să asiste la declinul și agonia unui fel de viață pe care îl iubise. În acest chip, la vîrsta de optzeci și unu de ani mătușa Phoebe ajunsese să se afle în Ranchipur, în bucătăria mare și răcoroasă a soților Smiley, într-o lume nouă, alături de prieteni noi, printre care Rașid Ali Khan, descendentul vitejilor lui Baber*, Mr. Jonbekar, un paria**, Ransome, jumătate englez, jumătate american și miss Macdaid, scoțiană născută în Surabaya***.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 84.
NOTE M. T.
* Babur (1483-1530) = Lider al unui mic stat în Uzbekistan. În 1526 a devenit stăpânul nordului Indiei, fondând dinastia Marilor Moguli, detronată de cuceritorii britanici în 1857. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/4552/8/)
** PÁRIA1, paria, s. m. 1. (În India, în concepția brahmanilor) Persoană care se află în afara castelor și care este lipsită de orice drepturi; p. ext.grup social din care face parte o astfel de persoană. 2. Fig. Persoană sau colectivitate urgisită, disprețuită, căreia nu i se recunoaște niciun drept. [Pr.: -ri-a] – Din fr., it. paria. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/paria)
*** Surabaya = Al doilea oraș al Indoneziei, situat în insula Java. (http://surabaya.go.id/en/News/6078-profile-of-surabaya)
joi, 31 decembrie 2015
„Politically incorect” (DÂNCU 2015)
Vasile Dâncu, Politically incorect. Scenarii pentru o Românie posibilă, ed. II, Școala Ardeleană/Școala Ardeleană de Sociologie, Cluj-Napoca, 2015, 403 p.
Cuprins
7 România blocată. Paradoxul societății fără însușiri
Politica
23 Războaiele pentru minte, inimă și... politică
35 2014 - O politică paralizată de frică
41 Politica psihedelică
47 Sfârșitul unei civilizații politice? Despre cum mor partidele
57 Proiectul de fericire națională și bâlciul deșertăciunilor
69 România - un caz de miopie strategică
81 Lungul drum al căutării consensului politic
113 Mutații politice, politica-mutant și războiul nesfârșit al politicienilor
23 Războaiele pentru minte, inimă și... politică
35 2014 - O politică paralizată de frică
41 Politica psihedelică
47 Sfârșitul unei civilizații politice? Despre cum mor partidele
57 Proiectul de fericire națională și bâlciul deșertăciunilor
69 România - un caz de miopie strategică
81 Lungul drum al căutării consensului politic
113 Mutații politice, politica-mutant și războiul nesfârșit al politicienilor
Statul
129 Statul român și inamicii săi
133 25 de ani. Ce nu s-a schimbat
139 România peste 25 de ani. Dileme și ambiții pentru un scenariu noncatastrofic
149 O Românie invizibilă
157 Franzela exilului. Neînțelegerea și visul de a schimba România
129 Statul român și inamicii săi
133 25 de ani. Ce nu s-a schimbat
139 România peste 25 de ani. Dileme și ambiții pentru un scenariu noncatastrofic
149 O Românie invizibilă
157 Franzela exilului. Neînțelegerea și visul de a schimba România
Societatea
169 Cum moare Speranța?
173 Singurătatea Estului și tristețea păpușilor de cârpă
179 Zidul care cade, ziduri care cresc
185 Între Big Brother și Mad Max
195 America din ceruri și de pe pământ. Un refresh pentru american dream?
169 Cum moare Speranța?
173 Singurătatea Estului și tristețea păpușilor de cârpă
179 Zidul care cade, ziduri care cresc
185 Între Big Brother și Mad Max
195 America din ceruri și de pe pământ. Un refresh pentru american dream?
201 Ieșirea din neîncredere
217 Salvați România rurală
225 Religie, cotidianitate și politică în România
Cultura
241 Lăsați școala în pace! Preliminarii la modernizarea școlii noastre
251 Arma cultural - nucleul unui soft power românesc
261 Obsesia imaginii frumoase și a brandului luminos
269 Tirania televiziunii
279 Insuportabila ușurătate a lumii kitsch. În apărarea piticilor de grădină
287 Mineriada și banalizarea răului
299 Republica ideilor singure
307 Când artiștii ies în stradă
Noi
317 Generația înfrântă a României
331 Aceste mașini minunate și sclavii ei imperfecți
339 Societatea lichidă și fuga spre casă
347 Cu regalitatea nu-ți poți face selfie
353 Minerii - copiii orfani ai comunismului
365 În căutarea dușmanului interior
373 România oamenilor singuri
217 Salvați România rurală
225 Religie, cotidianitate și politică în România
Cultura
241 Lăsați școala în pace! Preliminarii la modernizarea școlii noastre
251 Arma cultural - nucleul unui soft power românesc
261 Obsesia imaginii frumoase și a brandului luminos
269 Tirania televiziunii
279 Insuportabila ușurătate a lumii kitsch. În apărarea piticilor de grădină
287 Mineriada și banalizarea răului
299 Republica ideilor singure
307 Când artiștii ies în stradă
Noi
317 Generația înfrântă a României
331 Aceste mașini minunate și sclavii ei imperfecți
339 Societatea lichidă și fuga spre casă
347 Cu regalitatea nu-ți poți face selfie
353 Minerii - copiii orfani ai comunismului
365 În căutarea dușmanului interior
373 România oamenilor singuri
387 Politically incorect (Dincolo de Colectiv)
duminică, 29 noiembrie 2015
Cauzele marii crize economice mondiale din 1929-1933 în SUA (GALSWORTHY 1933)
<
(...)
- (...) Mă rog, astea sînt cauzele specifice Angliei, deși necesitățile de viață foarte ridicate și atitudinea de copil răsfățat sînt proprii și Americii.
- Și care sînt celelalte cauze specifice Americii*, domnule?
- Americanii, de bună seamă, au o supraproducție pe care au supraspeculat-o. Și s-au ridicat atît de mult cerințele de trai încît au ajuns să-și ipotecheze viitorul, sistemul de plăți în rate și așa mai departe. Și apoi ei clocesc aurul, ori aurul nu scoate pui. Și, mai mult decît atît, nu realizează că banii pe care ei i-au împrumutat Europei în timpul războiului** erau, practic, banii pe care ei i-au stors de pe urma războiului. Cînd se vor arăta de acord cu anularea datoriilor, atunci vor fi de acord și cu ameliorarea generală, inclusiv a lor.
- Dar se vor arăta vreodată de acord?
- Cînd e vorba de americani nu știi niciodată cum or să reacționeze, sînt mai flexibili decît noi, cei din lumea veche. Sînt capabili de fapte mari, chiar dacă o fac în interesul lor.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell***, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, p. 126.
NOTE M. T.
* Marea criză a fost cauzată de crahul bursei din New York în ziua de 24 de octombrie 1929, rămasă în istorie ca „joia neagră”. (http://ziarullumina.ro/marea-criza-din-perioada-interbelica-a-durat-4-ani-45595.html)
** Primul Război Mondial (1914-1918). Statele Unite au intrat în război de partea Antantei la 6 aprilie 1917. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/intrarea-statelor-unite-n-r-zboi-n-1917)
*** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
(...)
- (...) Mă rog, astea sînt cauzele specifice Angliei, deși necesitățile de viață foarte ridicate și atitudinea de copil răsfățat sînt proprii și Americii.
- Și care sînt celelalte cauze specifice Americii*, domnule?
- Americanii, de bună seamă, au o supraproducție pe care au supraspeculat-o. Și s-au ridicat atît de mult cerințele de trai încît au ajuns să-și ipotecheze viitorul, sistemul de plăți în rate și așa mai departe. Și apoi ei clocesc aurul, ori aurul nu scoate pui. Și, mai mult decît atît, nu realizează că banii pe care ei i-au împrumutat Europei în timpul războiului** erau, practic, banii pe care ei i-au stors de pe urma războiului. Cînd se vor arăta de acord cu anularea datoriilor, atunci vor fi de acord și cu ameliorarea generală, inclusiv a lor.
- Dar se vor arăta vreodată de acord?
- Cînd e vorba de americani nu știi niciodată cum or să reacționeze, sînt mai flexibili decît noi, cei din lumea veche. Sînt capabili de fapte mari, chiar dacă o fac în interesul lor.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell***, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, p. 126.
NOTE M. T.
* Marea criză a fost cauzată de crahul bursei din New York în ziua de 24 de octombrie 1929, rămasă în istorie ca „joia neagră”. (http://ziarullumina.ro/marea-criza-din-perioada-interbelica-a-durat-4-ani-45595.html)
** Primul Război Mondial (1914-1918). Statele Unite au intrat în război de partea Antantei la 6 aprilie 1917. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/intrarea-statelor-unite-n-r-zboi-n-1917)
*** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
joi, 17 septembrie 2015
Bună-credință americană versus bună-credință britanică în Primul Război Mondial (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
- De fapt, interveni suav, Dinny, nu e nevoie decît de bună-credință. Este domeniul în care dumneavoastră, americanii, ne bateți, domnule profesor Hallorsen.
Pe fața americanului lunecă o expresie care părea să spună: „Vax!”
- De bună seamă, cînd am plecat să luptăm în Franța, aveam un car de bună-credință. Dar am mîncat-o toată. Data viitoare o să ne păzim vatra căminului nostru.
- Dar data trecută a fost oare numai simplă bună-credință?
- Mi-e teamă că așa a fost, domnișoară Cherell. Nici unul la douăzeci dintre americani nu credea că nemții ne-ar putea nimeri la noi acasă.
- Mă simt pusă la punct, domnule profesor.
- De ce? Absolut deloc. Dumneavoastră judecați America după Europa.
- Dar a fost cazul Belgiei*, domnule profesor, interveni Diana; și noi la început am fost mînați de bună-credință.
- Scuzați-mă, doamnă, dar cazul Belgiei v-a impresionat într-adevăr?
Adrian, care desena cercuri cu o furculiță, ridică ochii.
- În ceea ce mă privește, da. Bănuiesc că nu a însemnat mare lucru pentru cei din armată, din marină, din marea finanță, sau chiar pentru o vastă parte societății, politică sau altminteri. Toți știau că dacă vine războiul, noi eram practic angajați față de Franța**. Dar pentru oamenii simpli ca mine sau ca două treimi din populația neavizată, pentru clasa muncitoare în întregime, lucrul a avut importanță. Era ca și cum l-ai fi văzut pe... cum îi zice?... Sfarmă-Piatră*** înaintînd în ring ca să lupte cu cel mai mărunțel boxer din categoria muscă, și care ar fi stat țanțoș și împieptoșat ca un Hercule.
- Foarte bine spus, domnule custode.
Dinny roși. Să fi existat o doză de generozitate în omul acesta? Apoi, conștientă parcă de trădare față de Hubert, rosti acidulat:
- Am citit că priveliștea l-ar fi răscolit chiar și pe Roosevelt****.
- A răscolit doar pe foarte puțini dintre noi, domnișoară Cherell; dar noi ne aflam la mare depărtare,și un lucru, ca să-ți înflăcăreze imaginația, trebuie să-ți fie apropiat.
- Da, și în fond, așa cum ați arătat adineauri, dumneavoastră, americanii, ați intervenit la sfîrșit*****.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 55.
NOTE M.T.
* Armata germană a invadat Belgia neutră la 4 august pentru a putea învălui armata franceză în flnacul stâng al acesteia. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/belgia-i-frontul-vest-n-1914)
** La 8 aprilie 1904, Marea Britanie și Franța au semnat la Londra acorduri publice și secrete, alianță numită și „Antanta cordială”. (http://wwi.lib.byu.edu/index.php/The_Entente_Cordiale_Between_The_United_Kingdom_and_France)
*** Germania imperială.
**** Franklin Roosevelt (1882-1945) = Președintele democrat W. Wilson l-a numit în 1913 adjunct al Secretarului Marinei. (https://www.whitehouse.gov/1600/presidents/franklindroosevelt)
***** SUA au declarat război Germaniei la 6 aprilie 1917., după ce Germania a reluat războiul submarin total în ianuarie. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/intrarea-statelor-unite-n-r-zboi-n-1917)
(...)
- De fapt, interveni suav, Dinny, nu e nevoie decît de bună-credință. Este domeniul în care dumneavoastră, americanii, ne bateți, domnule profesor Hallorsen.
Pe fața americanului lunecă o expresie care părea să spună: „Vax!”
- De bună seamă, cînd am plecat să luptăm în Franța, aveam un car de bună-credință. Dar am mîncat-o toată. Data viitoare o să ne păzim vatra căminului nostru.
- Dar data trecută a fost oare numai simplă bună-credință?
- Mi-e teamă că așa a fost, domnișoară Cherell. Nici unul la douăzeci dintre americani nu credea că nemții ne-ar putea nimeri la noi acasă.
- Mă simt pusă la punct, domnule profesor.
- De ce? Absolut deloc. Dumneavoastră judecați America după Europa.
- Dar a fost cazul Belgiei*, domnule profesor, interveni Diana; și noi la început am fost mînați de bună-credință.
- Scuzați-mă, doamnă, dar cazul Belgiei v-a impresionat într-adevăr?
Adrian, care desena cercuri cu o furculiță, ridică ochii.
- În ceea ce mă privește, da. Bănuiesc că nu a însemnat mare lucru pentru cei din armată, din marină, din marea finanță, sau chiar pentru o vastă parte societății, politică sau altminteri. Toți știau că dacă vine războiul, noi eram practic angajați față de Franța**. Dar pentru oamenii simpli ca mine sau ca două treimi din populația neavizată, pentru clasa muncitoare în întregime, lucrul a avut importanță. Era ca și cum l-ai fi văzut pe... cum îi zice?... Sfarmă-Piatră*** înaintînd în ring ca să lupte cu cel mai mărunțel boxer din categoria muscă, și care ar fi stat țanțoș și împieptoșat ca un Hercule.
- Foarte bine spus, domnule custode.
Dinny roși. Să fi existat o doză de generozitate în omul acesta? Apoi, conștientă parcă de trădare față de Hubert, rosti acidulat:
- Am citit că priveliștea l-ar fi răscolit chiar și pe Roosevelt****.
- A răscolit doar pe foarte puțini dintre noi, domnișoară Cherell; dar noi ne aflam la mare depărtare,și un lucru, ca să-ți înflăcăreze imaginația, trebuie să-ți fie apropiat.
- Da, și în fond, așa cum ați arătat adineauri, dumneavoastră, americanii, ați intervenit la sfîrșit*****.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 55.
NOTE M.T.
* Armata germană a invadat Belgia neutră la 4 august pentru a putea învălui armata franceză în flnacul stâng al acesteia. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/belgia-i-frontul-vest-n-1914)
** La 8 aprilie 1904, Marea Britanie și Franța au semnat la Londra acorduri publice și secrete, alianță numită și „Antanta cordială”. (http://wwi.lib.byu.edu/index.php/The_Entente_Cordiale_Between_The_United_Kingdom_and_France)
*** Germania imperială.
**** Franklin Roosevelt (1882-1945) = Președintele democrat W. Wilson l-a numit în 1913 adjunct al Secretarului Marinei. (https://www.whitehouse.gov/1600/presidents/franklindroosevelt)
***** SUA au declarat război Germaniei la 6 aprilie 1917., după ce Germania a reluat războiul submarin total în ianuarie. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/intrarea-statelor-unite-n-r-zboi-n-1917)
sâmbătă, 12 septembrie 2015
Cerealele Lumii Vechi versus cerealele Lumii Noi (GALSWORTY 1931)
<
(...)
„La urma urmelor, își spunea Adrian, ce vină are el că este însuși specimenul - Homo Transatlanticus Superbus” și adăugă cu glas insinuant:
- Deci, pe viitor, soarele are de gînd să călătorească de la apus spre răsărit, domnule profesor?
Hallorsen zîmbi, și surîsul lui avea o exuberantă dulceață.
- Mă rog, domnule custode, cred că sîntem amîndoi de acord că civilizația a început o dată cu agricultura. Dacă am putea demonstra că noi am cultivat porumb de soi american cu mult mai devreme, poate cu mii de ani înainte de apariția civilizației vechiului Nil, bazată pe cultura orzului și a grîului, de ce nu s-ar schimba direcția soarelui?
- Și puteți demonstra?
- Păi noi avem vreo douăzeci pînă la vreo douăzeci și cinci de sorturi de porumb. Hrdlicka pretinde că au fost necesari vreo douăzeci și mii de ani pentru a se ajnge la această diferențiere naturală. Asta oricum ne situează în frunte, ca părinția ai agriculturii.
- Vai, dar în lumea veche nu a existat nici un sort de porumb mai înainte de descoperirea Americii.
- Nu, domnule; și nici în America, pînă după descoperire, nu a existat vreun sort din cerealele lumii vechi. Păi dacă civilizația lumii vechi și-a croit drum peste Pacific, de ce nu și-a dus și cerealele după ea?
- Bine, dar asta nu dovedește că America nu a fost purtătorul de lumină pentru restul lumii.
- Poate că nu; dar dacă nu a fost, atunci s-a mărginit să-și dezvolte propriile-i civilizații prin propriile-i descoperire de cereale; și au fost cei dîntîi.
- Sînteți un atlantean, domnule profesor?
- Uneori mă joc cu această idee, domnule custode.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I, ed. Miron, pp. 30-31.
(...)
„La urma urmelor, își spunea Adrian, ce vină are el că este însuși specimenul - Homo Transatlanticus Superbus” și adăugă cu glas insinuant:
- Deci, pe viitor, soarele are de gînd să călătorească de la apus spre răsărit, domnule profesor?
Hallorsen zîmbi, și surîsul lui avea o exuberantă dulceață.
- Mă rog, domnule custode, cred că sîntem amîndoi de acord că civilizația a început o dată cu agricultura. Dacă am putea demonstra că noi am cultivat porumb de soi american cu mult mai devreme, poate cu mii de ani înainte de apariția civilizației vechiului Nil, bazată pe cultura orzului și a grîului, de ce nu s-ar schimba direcția soarelui?
- Și puteți demonstra?
- Păi noi avem vreo douăzeci pînă la vreo douăzeci și cinci de sorturi de porumb. Hrdlicka pretinde că au fost necesari vreo douăzeci și mii de ani pentru a se ajnge la această diferențiere naturală. Asta oricum ne situează în frunte, ca părinția ai agriculturii.
- Vai, dar în lumea veche nu a existat nici un sort de porumb mai înainte de descoperirea Americii.
- Nu, domnule; și nici în America, pînă după descoperire, nu a existat vreun sort din cerealele lumii vechi. Păi dacă civilizația lumii vechi și-a croit drum peste Pacific, de ce nu și-a dus și cerealele după ea?
- Bine, dar asta nu dovedește că America nu a fost purtătorul de lumină pentru restul lumii.
- Poate că nu; dar dacă nu a fost, atunci s-a mărginit să-și dezvolte propriile-i civilizații prin propriile-i descoperire de cereale; și au fost cei dîntîi.
- Sînteți un atlantean, domnule profesor?
- Uneori mă joc cu această idee, domnule custode.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I, ed. Miron, pp. 30-31.
duminică, 14 iunie 2015
Material și spiritual în SUA în 1989 („Tomis” 1989)
<
(...)
Tulburătoare, vastitatea caleidoscopică a imensului spațiu nord american, străbătut de „Ogarul cenușiu”* de la nord spre sud - din New York și Washington pînă la Baton Rouge și New Orleans, și de aici, tăind în diagonală, statele din centru, spre Frisco**, apoi Los Angeles. Copleșitor contactul cu mai multe lumi atît de diferite și fără contact, căci ce legătură poate exista între siluetele avântate ale zgîrie norilor din Manhattan- - simboluri ale forței monopolurilor americane și transnaționale - și cutiile de carton în care dorm cerșetorii și așa numiții „homeless” (cei fără locuință) reeditînd un mod de viață ce amintește de întunecatul Ev Mediu, și asta în plin secol XX. Ce legătură să fie, între limuzinele imense și supraelegante, parcate în preajma hotelurilor de lux, și cozile șomerilor din fața oficiilor de plasare, sau între exorbitanța și splendoare a unui Trump Center*** - o copie modernizată a fîntînilor Romei - și periferia murdar-apăsătoare a Memphis-ului?...
Ai astfel revelația luptei pentru existență la proporții inimaginabile și realizezi că ideologia Far West****-ului - variantă deloc îndulcită a legilor junglei - transpare dincolo de formula de întîmpinare „Welcome to America” și amabilitatea profesională a celui „May I help You?” aflat pe buzele tuturor.
Există un ce specific al Lumii Noi? Oricum e greu să decizi, în condițiile exploziei controlate a originalității cu orice preț, nu doar ca marcă comunitară, ci ca materie primă a afacerii, care, în mod paradoxal, produce comportamentul standard, cultură standard, civilizație standard. Ea s-ar putea numi, totuși, judecînd după mulțimea drapelelor arborate pretutindeni, mîndria și mulțumirea de sine a Americii care acoperă, ca un zîmbet de reclamă, semnele de îngrijorare: competiție și fuziunea cu companiile japoneze, cancerul drogurilor, criminalitatea și pornografia, ciocnirile într albi și negri, impasul tinerei generații, spectrul dezastrului ecologic și perturbările climei care periclitează grav agricultura americană și rezervele de hrană, iar, mai general, pierderea sensului umanist al culturii, într-o societate supertehnicizată, dominată categoric de calculator.
Orientată predilect spre confortul cotidian și valorile de contingență imediată, America își face, totuși, timp să întrețină zgomotul publicitar al manifestărilor artistice de elită, în deplină convergență cu preferința pentru eveniment, pentru performață, chiar pentru super performanță mai mult de ordin sportiv, decît ca sens și profunzime...
Din viața spirituală a marilor orașe, dar și a așezărilor aflate departe de magistralele comerciale și informaționale, nu lipsesc astfel concertul simfonic, spectacolul de operă și balet, concertul coral. Să nu uităm, că asemeni „Columbiei”, acționează o puzderie de firme de gen care-și dispută întîietatea în ordinea atracției și organizării impecabile, ceea ce nu înseamnă că, automat, publicul american este foarte instruit, motivațiile sale fiind, de altfel dirijate cu abilitate - mai mult de ordin psiho-social (prestigiu, întîlnirea și comunicarea cu ceilalți - un fel de club al melomanilor - stare de relax, sau de excepție etc), decît pur muzical.
(...)
>
SURSA
dr. Ana Maria Munteanu, „Tomis”, Constanța, mai 1989.
NOTE M.T.
* Ogarul cenușiu = Celebră rețea de transporturi cu autocarul în DUA. (https://lumeacalume.wordpress.com/2012/04/13/america-ogarului-cenusiu/)
** Frisco = San Francisco.
*** Zgîrie-nori de 68 de etaje construit și deținut în New York de miliardarul american Donald Trump. (http://www.in-arch.net/NYC/nyc4.html#79)
**** Far West = Vestul Îndepărtat / Vestul Sălbatic în SUA în secolul XIX.
(...)
Tulburătoare, vastitatea caleidoscopică a imensului spațiu nord american, străbătut de „Ogarul cenușiu”* de la nord spre sud - din New York și Washington pînă la Baton Rouge și New Orleans, și de aici, tăind în diagonală, statele din centru, spre Frisco**, apoi Los Angeles. Copleșitor contactul cu mai multe lumi atît de diferite și fără contact, căci ce legătură poate exista între siluetele avântate ale zgîrie norilor din Manhattan- - simboluri ale forței monopolurilor americane și transnaționale - și cutiile de carton în care dorm cerșetorii și așa numiții „homeless” (cei fără locuință) reeditînd un mod de viață ce amintește de întunecatul Ev Mediu, și asta în plin secol XX. Ce legătură să fie, între limuzinele imense și supraelegante, parcate în preajma hotelurilor de lux, și cozile șomerilor din fața oficiilor de plasare, sau între exorbitanța și splendoare a unui Trump Center*** - o copie modernizată a fîntînilor Romei - și periferia murdar-apăsătoare a Memphis-ului?...
Ai astfel revelația luptei pentru existență la proporții inimaginabile și realizezi că ideologia Far West****-ului - variantă deloc îndulcită a legilor junglei - transpare dincolo de formula de întîmpinare „Welcome to America” și amabilitatea profesională a celui „May I help You?” aflat pe buzele tuturor.
Există un ce specific al Lumii Noi? Oricum e greu să decizi, în condițiile exploziei controlate a originalității cu orice preț, nu doar ca marcă comunitară, ci ca materie primă a afacerii, care, în mod paradoxal, produce comportamentul standard, cultură standard, civilizație standard. Ea s-ar putea numi, totuși, judecînd după mulțimea drapelelor arborate pretutindeni, mîndria și mulțumirea de sine a Americii care acoperă, ca un zîmbet de reclamă, semnele de îngrijorare: competiție și fuziunea cu companiile japoneze, cancerul drogurilor, criminalitatea și pornografia, ciocnirile într albi și negri, impasul tinerei generații, spectrul dezastrului ecologic și perturbările climei care periclitează grav agricultura americană și rezervele de hrană, iar, mai general, pierderea sensului umanist al culturii, într-o societate supertehnicizată, dominată categoric de calculator.
Orientată predilect spre confortul cotidian și valorile de contingență imediată, America își face, totuși, timp să întrețină zgomotul publicitar al manifestărilor artistice de elită, în deplină convergență cu preferința pentru eveniment, pentru performață, chiar pentru super performanță mai mult de ordin sportiv, decît ca sens și profunzime...
Din viața spirituală a marilor orașe, dar și a așezărilor aflate departe de magistralele comerciale și informaționale, nu lipsesc astfel concertul simfonic, spectacolul de operă și balet, concertul coral. Să nu uităm, că asemeni „Columbiei”, acționează o puzderie de firme de gen care-și dispută întîietatea în ordinea atracției și organizării impecabile, ceea ce nu înseamnă că, automat, publicul american este foarte instruit, motivațiile sale fiind, de altfel dirijate cu abilitate - mai mult de ordin psiho-social (prestigiu, întîlnirea și comunicarea cu ceilalți - un fel de club al melomanilor - stare de relax, sau de excepție etc), decît pur muzical.
(...)
>
SURSA
dr. Ana Maria Munteanu, „Tomis”, Constanța, mai 1989.
NOTE M.T.
* Ogarul cenușiu = Celebră rețea de transporturi cu autocarul în DUA. (https://lumeacalume.wordpress.com/2012/04/13/america-ogarului-cenusiu/)
** Frisco = San Francisco.
*** Zgîrie-nori de 68 de etaje construit și deținut în New York de miliardarul american Donald Trump. (http://www.in-arch.net/NYC/nyc4.html#79)
**** Far West = Vestul Îndepărtat / Vestul Sălbatic în SUA în secolul XIX.
miercuri, 27 mai 2015
Rolul religiei în societate de-a lungul istoriei (BALZAC 1832-1833)
<
(...)
- Domnilor, spuse domnule Janvier, religia se simte, nu se definește. Noi nu sîntem chemați a judeca nici mijloacele, nici țelurile Atotputernicului.
- Așadar trebuie să credem în genoflexiunile dumneavoastră? spuse Genestas, cu bonomia militarului care niciodată nu s-a gîndit la Dumnezeu.
- Domnule, răspunse grav preotul, religia catolică alină mai bine decît celelalte neliniștile omenești, dar chiar dacă n-ar fi astfel, vă-ntreb: ce-ați pierde crezînd în adevărurile sale?
- Nu mare lucru, spuse Genestas.
- În schimb, cît nu riscați a pierde dacă nu credeți în ele! Da, domnule, să vorbim despre interesele pămîntești care vă sînt mai apropiate. Gîndiți-vă că degetul lui Dumnezeu se imprimă pe toate lucrurile omenești de care se atinge prin mîna vicarului său. Mult au pierdut oamenii părăsind calea credinței noastre. Biserica - a cărei istorie puțini au avut curiozitatea s-o citească, și pe care lumea o judecă după anumite păreri greșite răspîndite cu intenție în popor - oferă modelul desăvîrșit al stăpînirii pe care oamenii se străduiesc astăzi s-o statornicească. Principiul elecțiunii a făcut din ea, de multă vreme, o mare putere politică. Odinioară nu exista nici o singură instituție religioasă caresă nu se întemeieze pe libertate, pe egalitate. Toți factorii cooperau la lucrare. Starețul, abatele, episcopul, generalul ordinului religios, papa erau pe atunci aleși cu grijă, după nevoile Bisericii a cărei gîndire o exprimau: iată de ce aveau drept la supunerea cea mai oarbă. Voi trece sub tăcere binefacerile sociale ale acestei gîndiri care a făurit națiunile moderne, a inspirat atîtea poeme, catedrale, statui, tablouri și lucrări muzicale, pentru a vă atrage atenția că alegerile dumneavostră plebee, juriul și sistemul bicameral s-au zămislit în consiliile provinciale și ecumenice, în episcopat și în colegiile cardinalilor; cu această deosebire că ideile filozofice actuale asupra civilizației îmi par a păli în fața sublimei și divinei comunități sociale universale, înfăptuite prin Cuvânt și prin faptă, reunite în dogma religioasă. Va fi greu pentru noile sisteme politice, oricît de desăvîrșite am presupune că sînt, să repete minunile datorate epocii cînd Biserica sprijinea inteligența umană.
- De ce? întreebă Genestas.
- Mai întîi, pentru că elecțiunea, pentru a fi un principiu, cere o egalitate absolută a electorilor: trebuie să fie cantități egale, ca să mă servesc de o expresie din geometrie, lucru pe care politica modernă nu-l va obține niciodată. Apoi, marile înfăptuiri sociale nu se fac decît prin puterea sentimentelor, singura care-i poate uni pe oameni, în timp ce filozofismul modern și-a fondat legile pe interesul personal, care tinde a-i dezbina. Odinioară se întîlneau, mai des decît astăzi, la diferitele națiuni, oameni generoși, însuflețiți de o dragoste maternă pentru drepturile nesocotite, pentru suferințele celor mulți. Iar preotul, copil al clasei mijlocii, se opunea forței brutale și apăra popoarele împotriva vrăjmașilor lor. Biserica a avut posesiuni teritoriale și interesele sale temporale, care păreau că trebuie să-o consolideze, pînă la urmă i-au slăbit influența. În adevăr, dacă preotul posedă o proprietate privilegiată, apare ca opresor; dacă statul îl plătește, este un funcționar care-i dator cu timpul său, cu inima și cu viața sa; cetățenii consideră virtutea sa drept o datorie și filantropia sa, lipsită de principiul liberului-arbitru, i se ofilește în inimă. Dar dacă preotul e sărac, dacă preotul e voluntar, fără alt sprijin decît Dumnezeu, fără altă avere decît inimile credincioșilor, atunci devine din nou misionarul Americii, se numește apostol, principe al binelui. Cu un cuvînt, domnește prin sărăcie lucie și sucombă prin opulență.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 149-15 .
(...)
- Domnilor, spuse domnule Janvier, religia se simte, nu se definește. Noi nu sîntem chemați a judeca nici mijloacele, nici țelurile Atotputernicului.
- Așadar trebuie să credem în genoflexiunile dumneavoastră? spuse Genestas, cu bonomia militarului care niciodată nu s-a gîndit la Dumnezeu.
- Domnule, răspunse grav preotul, religia catolică alină mai bine decît celelalte neliniștile omenești, dar chiar dacă n-ar fi astfel, vă-ntreb: ce-ați pierde crezînd în adevărurile sale?
- Nu mare lucru, spuse Genestas.
- În schimb, cît nu riscați a pierde dacă nu credeți în ele! Da, domnule, să vorbim despre interesele pămîntești care vă sînt mai apropiate. Gîndiți-vă că degetul lui Dumnezeu se imprimă pe toate lucrurile omenești de care se atinge prin mîna vicarului său. Mult au pierdut oamenii părăsind calea credinței noastre. Biserica - a cărei istorie puțini au avut curiozitatea s-o citească, și pe care lumea o judecă după anumite păreri greșite răspîndite cu intenție în popor - oferă modelul desăvîrșit al stăpînirii pe care oamenii se străduiesc astăzi s-o statornicească. Principiul elecțiunii a făcut din ea, de multă vreme, o mare putere politică. Odinioară nu exista nici o singură instituție religioasă caresă nu se întemeieze pe libertate, pe egalitate. Toți factorii cooperau la lucrare. Starețul, abatele, episcopul, generalul ordinului religios, papa erau pe atunci aleși cu grijă, după nevoile Bisericii a cărei gîndire o exprimau: iată de ce aveau drept la supunerea cea mai oarbă. Voi trece sub tăcere binefacerile sociale ale acestei gîndiri care a făurit națiunile moderne, a inspirat atîtea poeme, catedrale, statui, tablouri și lucrări muzicale, pentru a vă atrage atenția că alegerile dumneavostră plebee, juriul și sistemul bicameral s-au zămislit în consiliile provinciale și ecumenice, în episcopat și în colegiile cardinalilor; cu această deosebire că ideile filozofice actuale asupra civilizației îmi par a păli în fața sublimei și divinei comunități sociale universale, înfăptuite prin Cuvânt și prin faptă, reunite în dogma religioasă. Va fi greu pentru noile sisteme politice, oricît de desăvîrșite am presupune că sînt, să repete minunile datorate epocii cînd Biserica sprijinea inteligența umană.
- De ce? întreebă Genestas.
- Mai întîi, pentru că elecțiunea, pentru a fi un principiu, cere o egalitate absolută a electorilor: trebuie să fie cantități egale, ca să mă servesc de o expresie din geometrie, lucru pe care politica modernă nu-l va obține niciodată. Apoi, marile înfăptuiri sociale nu se fac decît prin puterea sentimentelor, singura care-i poate uni pe oameni, în timp ce filozofismul modern și-a fondat legile pe interesul personal, care tinde a-i dezbina. Odinioară se întîlneau, mai des decît astăzi, la diferitele națiuni, oameni generoși, însuflețiți de o dragoste maternă pentru drepturile nesocotite, pentru suferințele celor mulți. Iar preotul, copil al clasei mijlocii, se opunea forței brutale și apăra popoarele împotriva vrăjmașilor lor. Biserica a avut posesiuni teritoriale și interesele sale temporale, care păreau că trebuie să-o consolideze, pînă la urmă i-au slăbit influența. În adevăr, dacă preotul posedă o proprietate privilegiată, apare ca opresor; dacă statul îl plătește, este un funcționar care-i dator cu timpul său, cu inima și cu viața sa; cetățenii consideră virtutea sa drept o datorie și filantropia sa, lipsită de principiul liberului-arbitru, i se ofilește în inimă. Dar dacă preotul e sărac, dacă preotul e voluntar, fără alt sprijin decît Dumnezeu, fără altă avere decît inimile credincioșilor, atunci devine din nou misionarul Americii, se numește apostol, principe al binelui. Cu un cuvînt, domnește prin sărăcie lucie și sucombă prin opulență.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 149-15 .
marți, 13 ianuarie 2015
Despădurirea și colonizarea Vestului SUA la începutul secolului XIX (COOPER 1827)
<
(...)
- Dumneata ce spui, bătrîne trapper*? se întoarse tatăl, hohotind cu cruzime și arătînd spre urma pe care o lăsase călcîiul său imens asupra pămîntului bătătorit. Crezi că ăsta-i pămîntul ce și l-ar alege un om care n-a supărat niciodată funcționarul districtului cu vreun titlu de proprietate?
- Pămînt bun se găsesște prin văi, răspunse liniștit bătrînul; ai străbătut milioane de acri** ca să ajungi prin pustietățile astea sterpe, pe cînd acolo, cel căruia-i place să lucreze pămîntul seamănă un kil și adună o baniță*** fără să se ostenească prea mult. Dac-ai venit să cauți pămînt arabil, apoi ai mers cîteva sute de mile**** prea mult, sau tot atîtea mile prea puțin.
- Atunci ar fi mai bine s-o fi luat spre oceanul celălalt? întrebă colonistul arătînd în direcția Pacificului.
- Da, căci am văzut totul cu ochii mei, fu răspunsul trapper-ului, care stătea rezemat de țeava puștii, ca și cum pe dinaintea ochilor i-ar fi trecut scene care-i trezeau amintiri pline de duioșie. Am văzut apele celor două mări*****. Pe malurile uneia m-am născut și am crescut ca orișice puști zburdalnic de acolo. America s-a mărit, oameni buni, din zilele copilăriei mele, și s-a preschimbat într-o țară mai mare, așa cum îmi închipuiam eu, cînd eram copil, c-ar fi lumea. Am trăit aproape 70 de ani în ținutul York, spre mijloc, ca și spre margini. Ai fost în York?
- Nu, eu nu; eu n-am fost niciodată prin orașe, dar am auzit de multe ori vorbindu-se despre locurile astea de care spui. Trebuie să se fi despădurit mult pămînt pe acolo, nu-i așa?
- Mult, prea mult chiar! Parcă pîrjolesc pămîntul cu topoarele lor. Ce dealuri și ce locuri de vînătoare am văzut eu mistuindu-se dintre bunurile lui Dumnezeu, și n-aveau nici un pic de rușine sau părere de rău! Am rămas acolo pînă cînd urechile cîinilor mei au asurzit de loviturile ciocanelor și apoi am pornit spre apus, căutînd liniște. A fost o călătorie tare trudnică; căci e o grea încercare cînd recti printre copaci care cad, înghițînd săptămînă după săptămînă fumul pămînturilor proaspăt desțelenite, ața cum am făcut eu. E cale lungă de-aici pînă-n țara York-ului.
- E așezată la capătul celălalt al bătrînului Kentucky******, socot; dar cît de departe o fi pînă acolo, n-aș ști să spun.
- Un pescăruș ar trebui să străbată o mie de mile de aer ca să ajungă la malul dinspre răsărit. Și, cu toate astea, nu era mare lucru să străbați atîta cale, atunci cînd puteai vîna în voie. A fost un timp cînd urmăream căprioara în munții Delaware******* și Hudson********, și luam castorul din rîurile lacurilor de sus********* în zilele acelea, iar picioarele mele erau ca picioarele elanului. (...)
(...)
- (...) Uitați-vă de jur împrejur, oameni buni: ce-ar spune tăietorii yankei*********, care și-au deschis drum de la apele de răsărit spre cele din apus, cînd s-ar afla c-a fost pe aici un ins ce poate dezgoli pămîntul cu o singură lovitură de topor și c-a măturat locul bătîndu-și joc de răutatea lor? Ar face cale întoarsă, ca un vulpoi care dă înapoi și ar înțelege cît de zadarnică le e nebunia. Dar astea sînt gînduri care se iscă mai degrabă în mintea unui om trecut de optzeci de toamne cu toată nesăbuința lor cu tot. O să mai aveți parte de multe și grele încercări, dacă vreți să scăpați de viclenia și ura indienilor lemn-ars. Ei susțin că sînt singurii proprietari ai acestor ținuturi, și odată stăpîni pe situație, foarte rar se întîmplă ca vreun alb să scape din mîinile lor și cu altceva în afară de pielea de care e atît de mîndru.
- Bătrîne, îl întrebă cu asprime Ishmael, din ce nație faci parte? Ai culoarea și limba unui creștin, dar inima ta pare că ține cu pieile roșii!
- Pentru mine, deosebirea dintre seminții e foarte mică. (...) Sîngele meu nu e încrucișat cu cel de indian; iar ceea ce datorează orice luptător națiunii sale datorez și eu Statelor Unite, deși brațul unui moșneag de optezeci de ani nu le folosește la nimic, cînd ele au armata și vasele lor de război.
(...)
>
SURSA
Fenimore Cooper, Preria, trad. C. Tănăsescu, vol. I, ed. Minerva / seria Biblioteca pentru toți nr. 837, București, 1975, p. 85-86.
NOTĂ M.T.
* Trapper (engleză americană) = Vânător care folosea capcane.
** Acru = Unitate de măsură pentru suprafețe de teren cu valori variabile (în jur de 4000 m2) DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/acru)
*** Baniță = Veche unitate de măsură de capacitate pentru cereale, a cărei valoare a variat (în provinciile românești) în jurul a 21-34 l; DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/bani%C8%9B%C4%83)
**** Milă = Unitate de măsură pentru distanțele terestre folosită în trecut, care a variat în timp și de la o țară la alta; (azi) unitate de măsură pentru distanțe egală cu 1609,3 m (folosită în Marea Britanie și în SUA).DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/mil%C4%83)
***** Oceanul Atlantic și Oceanul Pacific.
****** Kentucky = Stat din zona central-estică a SUA. A devenit membru al federației americane în 1792. (http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c3/Map_of_USA_highlighting_Kentucky.png)
******* Delaware = Munți în statul Texas din sudul SUA. (http://www.peakbagger.com/range.aspx?rid=13564)
******** Hudson = Munți în statul New York de pe coasta atlantică a SUA. (http://en.wikipedia.org/wiki/Hudson_Highlands)
********* Marile Lacuri din America de Nord = Cele 5 lacuri (Erie, Ontario, Superior, Michigan și Huron) se întind pe 245.000 kmp la granița dintre SUA și Canada. (http://www.great-lakes.net/lakes/)
********** Yankeu = Nume dat, începând cu sec. XVII, locuitorilor din nord-estul SUA; p. gener. cetățean al SUA – Din engl. yankee. DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/yankeu)
(...)
- Dumneata ce spui, bătrîne trapper*? se întoarse tatăl, hohotind cu cruzime și arătînd spre urma pe care o lăsase călcîiul său imens asupra pămîntului bătătorit. Crezi că ăsta-i pămîntul ce și l-ar alege un om care n-a supărat niciodată funcționarul districtului cu vreun titlu de proprietate?
- Pămînt bun se găsesște prin văi, răspunse liniștit bătrînul; ai străbătut milioane de acri** ca să ajungi prin pustietățile astea sterpe, pe cînd acolo, cel căruia-i place să lucreze pămîntul seamănă un kil și adună o baniță*** fără să se ostenească prea mult. Dac-ai venit să cauți pămînt arabil, apoi ai mers cîteva sute de mile**** prea mult, sau tot atîtea mile prea puțin.
- Atunci ar fi mai bine s-o fi luat spre oceanul celălalt? întrebă colonistul arătînd în direcția Pacificului.
- Da, căci am văzut totul cu ochii mei, fu răspunsul trapper-ului, care stătea rezemat de țeava puștii, ca și cum pe dinaintea ochilor i-ar fi trecut scene care-i trezeau amintiri pline de duioșie. Am văzut apele celor două mări*****. Pe malurile uneia m-am născut și am crescut ca orișice puști zburdalnic de acolo. America s-a mărit, oameni buni, din zilele copilăriei mele, și s-a preschimbat într-o țară mai mare, așa cum îmi închipuiam eu, cînd eram copil, c-ar fi lumea. Am trăit aproape 70 de ani în ținutul York, spre mijloc, ca și spre margini. Ai fost în York?
- Nu, eu nu; eu n-am fost niciodată prin orașe, dar am auzit de multe ori vorbindu-se despre locurile astea de care spui. Trebuie să se fi despădurit mult pămînt pe acolo, nu-i așa?
- Mult, prea mult chiar! Parcă pîrjolesc pămîntul cu topoarele lor. Ce dealuri și ce locuri de vînătoare am văzut eu mistuindu-se dintre bunurile lui Dumnezeu, și n-aveau nici un pic de rușine sau părere de rău! Am rămas acolo pînă cînd urechile cîinilor mei au asurzit de loviturile ciocanelor și apoi am pornit spre apus, căutînd liniște. A fost o călătorie tare trudnică; căci e o grea încercare cînd recti printre copaci care cad, înghițînd săptămînă după săptămînă fumul pămînturilor proaspăt desțelenite, ața cum am făcut eu. E cale lungă de-aici pînă-n țara York-ului.
- E așezată la capătul celălalt al bătrînului Kentucky******, socot; dar cît de departe o fi pînă acolo, n-aș ști să spun.
- Un pescăruș ar trebui să străbată o mie de mile de aer ca să ajungă la malul dinspre răsărit. Și, cu toate astea, nu era mare lucru să străbați atîta cale, atunci cînd puteai vîna în voie. A fost un timp cînd urmăream căprioara în munții Delaware******* și Hudson********, și luam castorul din rîurile lacurilor de sus********* în zilele acelea, iar picioarele mele erau ca picioarele elanului. (...)
(...)
- (...) Uitați-vă de jur împrejur, oameni buni: ce-ar spune tăietorii yankei*********, care și-au deschis drum de la apele de răsărit spre cele din apus, cînd s-ar afla c-a fost pe aici un ins ce poate dezgoli pămîntul cu o singură lovitură de topor și c-a măturat locul bătîndu-și joc de răutatea lor? Ar face cale întoarsă, ca un vulpoi care dă înapoi și ar înțelege cît de zadarnică le e nebunia. Dar astea sînt gînduri care se iscă mai degrabă în mintea unui om trecut de optzeci de toamne cu toată nesăbuința lor cu tot. O să mai aveți parte de multe și grele încercări, dacă vreți să scăpați de viclenia și ura indienilor lemn-ars. Ei susțin că sînt singurii proprietari ai acestor ținuturi, și odată stăpîni pe situație, foarte rar se întîmplă ca vreun alb să scape din mîinile lor și cu altceva în afară de pielea de care e atît de mîndru.
- Bătrîne, îl întrebă cu asprime Ishmael, din ce nație faci parte? Ai culoarea și limba unui creștin, dar inima ta pare că ține cu pieile roșii!
- Pentru mine, deosebirea dintre seminții e foarte mică. (...) Sîngele meu nu e încrucișat cu cel de indian; iar ceea ce datorează orice luptător națiunii sale datorez și eu Statelor Unite, deși brațul unui moșneag de optezeci de ani nu le folosește la nimic, cînd ele au armata și vasele lor de război.
(...)
>
SURSA
Fenimore Cooper, Preria, trad. C. Tănăsescu, vol. I, ed. Minerva / seria Biblioteca pentru toți nr. 837, București, 1975, p. 85-86.
NOTĂ M.T.
* Trapper (engleză americană) = Vânător care folosea capcane.
** Acru = Unitate de măsură pentru suprafețe de teren cu valori variabile (în jur de 4000 m2) DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/acru)
*** Baniță = Veche unitate de măsură de capacitate pentru cereale, a cărei valoare a variat (în provinciile românești) în jurul a 21-34 l; DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/bani%C8%9B%C4%83)
**** Milă = Unitate de măsură pentru distanțele terestre folosită în trecut, care a variat în timp și de la o țară la alta; (azi) unitate de măsură pentru distanțe egală cu 1609,3 m (folosită în Marea Britanie și în SUA).DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/mil%C4%83)
***** Oceanul Atlantic și Oceanul Pacific.
****** Kentucky = Stat din zona central-estică a SUA. A devenit membru al federației americane în 1792. (http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c3/Map_of_USA_highlighting_Kentucky.png)
******* Delaware = Munți în statul Texas din sudul SUA. (http://www.peakbagger.com/range.aspx?rid=13564)
******** Hudson = Munți în statul New York de pe coasta atlantică a SUA. (http://en.wikipedia.org/wiki/Hudson_Highlands)
********* Marile Lacuri din America de Nord = Cele 5 lacuri (Erie, Ontario, Superior, Michigan și Huron) se întind pe 245.000 kmp la granița dintre SUA și Canada. (http://www.great-lakes.net/lakes/)
********** Yankeu = Nume dat, începând cu sec. XVII, locuitorilor din nord-estul SUA; p. gener. cetățean al SUA – Din engl. yankee. DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/yankeu)
vineri, 26 decembrie 2014
O veche familie nobilă din Anglia secolului XIX (THACKERAY 1862)
<
(...)
Am avut pînă acum, o dată sau de două ori, ocazia să menționez un nobil conte și cu siguranță că nici un cititor serios nu va consimți ca domnia sa să treacă prin prezenta istorie, alături de mulțimea personajelor de rînd, fără ca noi să nu zăbovim asupra persoanei sale. Dacă numele de Burke sau Debrett vă sînt cît de cît familiare, atunci știți și că vechea familie Ringwood este de mult cunoscută pentru întinsele sale domenii și pentru fidelitatea față de coroana britanică.
În frămîntările care, din nefericire, au tulburat acest regat după detronarea ultimei case domnitoare, a fost implicată și familia Ringwood, alături de multe alte familii, dar la urcarea pe tron a Majestății Sale George al III lea (1), acestor divergențeli s-a pus capăt în chip fericit, iar monarhul nici c-a avut vreun supus mai loial și mai devotat decît sir John Ringwood, baronet de Wingate și Whipham Market. Prin influența lui, sir John a trimis trei membri în Parlament, iar în vremurile periculoase și supărătoare ale războiului din America (2), această influență a fost exercitată neîntrerupt și atît de cordial în favoarea ordinii și coroanei, încît Majestatea sa a socotit nimerit să-l avanseze pe sir John la demnitatea de baron Ringwood. Fratele lui sir John, sir Francis Ringwood din Appleshaw, care a urmat magistratura, a fost și el investit cu titlul de baron la Curtea de Finanțe a Majestății sale. Primul baron, mort în 1786, l-a avut ca succesor pe cel mai mare dintre cei doi fii ai săi, John, al doilea baron și primul conte de Ringwood. Fratele domniei sale, onorabilul colonel Philip Ringwood a pierit pe cîmpul de luptă, acoperit de glorie, în fruntea regimentului său și pentru apărarea țării, în bătălia de la Busaco (3), 1810, lăsînd două fete, Louisa și Maria, care de atunci locuiau cu contele, unchiul lor.
Contele de Ringwood n-a avut decît un fiu, Charles, viconte de Cinqbars, care, din nefericire, s-a prăpădit în cel de-al douăzeci și doilea an al vieții, de tuberculoză. Așa că descendenții lui sir Francis Ringwood au devenit moștenitorii marilor moșii ale contelui, de la Wingate și Whipham Market, dar nu și ale titlurilor de noblețe conferite contelui și tatălui său.
Împreună cu lordul Ringwood locuiau cele două nepoate ale sale, fiicele răposatului său frate, colonelul Philip Ringwood, mort răposatului său frate, colonelul Philip Ringwood, mort în războiul din Spania*. Dintre ele, cea mai tînără, Louisa, era favorita lordului: și chiar dacă cele două tinere erau fiecare în posesia unei averi proprii considerabile, se spunea că unchiul lor avea să se îngrijească în continuare de ele, mai ales că nu era în relații prea bune cu vărul său, sir John din Shaw, care se alăturase partidului Whig, în vreme ce lordul era șeful partidului Tory (4).
Dintre cele două nepoate, cea mai mare, Maria, mai niciodată în favorurile unchiului ei, s-a măritat, în 1824, cu Talbot Twysden, Esq. (5), împuternicitul cu impozitele la „Powder and Pomatum Office”. Dar cea mai mică, Louisa, a atras asupra sa furia lordului prin fuga ei cu George Brand Firmin, Esq., doctor în medicină, un tînăr gentleman de la universitatea Cambridge, care veghease la căpătîiul lodului Cinqbars cînd acesta a murit la Neapole și adusese apoi corpul defunctului acasă, la castelul Wingate.
(...)
* Război național împotriva francezilor (1808-1814).
>
SURSA
William Thackeray, Peripețiile lui Philip..., ed. Univers / colecția Clasicii literaturii universale, Constanța, 1986, p. 50-52.
NOTE M.T.
(1) George III Hanovra (1738-1820) = Rege al Marii Britanii în perioada 1760-1820. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheHanoverians/GeorgeIII.aspx)
(2) Războiul de Independență al celor 13 colonii britanice din America de Nord a avut loc în perioada 1774-1783. (http://www.myrevolutionarywar.com/)
(3) In batalia de la Busaco, Portugalia, forțele britanice si portugheze, conduse de generalul britanic Wellington au înfrânt forțele franceze superioare conduse de mareșalul A. Massena. (http://www.britishbattles.com/peninsula/peninsula-busaco.htm)
(4) Whig a fost precursorul partidului liberal, iar Tory al celui conservator. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/641802/Whig-and-Tory)
(5) Esquire = Titlu acordat unui gentleman britanic (http://dictionary.reference.com/browse/esquire).
(...)
Am avut pînă acum, o dată sau de două ori, ocazia să menționez un nobil conte și cu siguranță că nici un cititor serios nu va consimți ca domnia sa să treacă prin prezenta istorie, alături de mulțimea personajelor de rînd, fără ca noi să nu zăbovim asupra persoanei sale. Dacă numele de Burke sau Debrett vă sînt cît de cît familiare, atunci știți și că vechea familie Ringwood este de mult cunoscută pentru întinsele sale domenii și pentru fidelitatea față de coroana britanică.
În frămîntările care, din nefericire, au tulburat acest regat după detronarea ultimei case domnitoare, a fost implicată și familia Ringwood, alături de multe alte familii, dar la urcarea pe tron a Majestății Sale George al III lea (1), acestor divergențeli s-a pus capăt în chip fericit, iar monarhul nici c-a avut vreun supus mai loial și mai devotat decît sir John Ringwood, baronet de Wingate și Whipham Market. Prin influența lui, sir John a trimis trei membri în Parlament, iar în vremurile periculoase și supărătoare ale războiului din America (2), această influență a fost exercitată neîntrerupt și atît de cordial în favoarea ordinii și coroanei, încît Majestatea sa a socotit nimerit să-l avanseze pe sir John la demnitatea de baron Ringwood. Fratele lui sir John, sir Francis Ringwood din Appleshaw, care a urmat magistratura, a fost și el investit cu titlul de baron la Curtea de Finanțe a Majestății sale. Primul baron, mort în 1786, l-a avut ca succesor pe cel mai mare dintre cei doi fii ai săi, John, al doilea baron și primul conte de Ringwood. Fratele domniei sale, onorabilul colonel Philip Ringwood a pierit pe cîmpul de luptă, acoperit de glorie, în fruntea regimentului său și pentru apărarea țării, în bătălia de la Busaco (3), 1810, lăsînd două fete, Louisa și Maria, care de atunci locuiau cu contele, unchiul lor.
Contele de Ringwood n-a avut decît un fiu, Charles, viconte de Cinqbars, care, din nefericire, s-a prăpădit în cel de-al douăzeci și doilea an al vieții, de tuberculoză. Așa că descendenții lui sir Francis Ringwood au devenit moștenitorii marilor moșii ale contelui, de la Wingate și Whipham Market, dar nu și ale titlurilor de noblețe conferite contelui și tatălui său.
Împreună cu lordul Ringwood locuiau cele două nepoate ale sale, fiicele răposatului său frate, colonelul Philip Ringwood, mort răposatului său frate, colonelul Philip Ringwood, mort în războiul din Spania*. Dintre ele, cea mai tînără, Louisa, era favorita lordului: și chiar dacă cele două tinere erau fiecare în posesia unei averi proprii considerabile, se spunea că unchiul lor avea să se îngrijească în continuare de ele, mai ales că nu era în relații prea bune cu vărul său, sir John din Shaw, care se alăturase partidului Whig, în vreme ce lordul era șeful partidului Tory (4).
Dintre cele două nepoate, cea mai mare, Maria, mai niciodată în favorurile unchiului ei, s-a măritat, în 1824, cu Talbot Twysden, Esq. (5), împuternicitul cu impozitele la „Powder and Pomatum Office”. Dar cea mai mică, Louisa, a atras asupra sa furia lordului prin fuga ei cu George Brand Firmin, Esq., doctor în medicină, un tînăr gentleman de la universitatea Cambridge, care veghease la căpătîiul lodului Cinqbars cînd acesta a murit la Neapole și adusese apoi corpul defunctului acasă, la castelul Wingate.
(...)
* Război național împotriva francezilor (1808-1814).
>
SURSA
William Thackeray, Peripețiile lui Philip..., ed. Univers / colecția Clasicii literaturii universale, Constanța, 1986, p. 50-52.
NOTE M.T.
(1) George III Hanovra (1738-1820) = Rege al Marii Britanii în perioada 1760-1820. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheHanoverians/GeorgeIII.aspx)
(2) Războiul de Independență al celor 13 colonii britanice din America de Nord a avut loc în perioada 1774-1783. (http://www.myrevolutionarywar.com/)
(3) In batalia de la Busaco, Portugalia, forțele britanice si portugheze, conduse de generalul britanic Wellington au înfrânt forțele franceze superioare conduse de mareșalul A. Massena. (http://www.britishbattles.com/peninsula/peninsula-busaco.htm)
(4) Whig a fost precursorul partidului liberal, iar Tory al celui conservator. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/641802/Whig-and-Tory)
(5) Esquire = Titlu acordat unui gentleman britanic (http://dictionary.reference.com/browse/esquire).
joi, 18 decembrie 2014
Opinia publica versus presa in Romania interbelica (PETRESCU 1933)
<
(...) Ziaristul acesta, in aparenta, violent si dezordonat, nu era lipsit de o judecata rece, retinuta, ca sa zic asa... Cred ca el si-a dat seama ca opinia publica, la noi, e incapabila de discernamint, dar in acelasi timp si mult mai sensibila ca orice alta opinie publica. De asta sunt sigur. Din pricina acestei lipse, orice scris produce impresie profunda si intotdeauna cel care scrie are absoluta dreptate. Stiu o anecdota care s-ar aplica foarte bine opiniei publice romanesti. Se zice ca un sultan a vrut sa judece el insusi intr-un proces. I s-au infatisat deci partile si a inceput sa vorbeasca cel cu plingerea... Uluit, sultanul s-a intors catre cadiul, care facea un soi de oficiu de grefier, si i-a spus, ca omul care a descoperit America: ``Asta are dreptate... Sa stii ca are dreptate.`` Dar a vorbit si piritul, vreme indelungata, dupa cit se pare, caci sultanul s-a aplecat catre cadiu din nou: ``Si asta are dreptate!...``... Atunci nedumerit, cadiul i-a atras, cu temenele, luarea-aminte ca nu e cu putinta ca amindoi sa aiba dreptate... Si sultanul, uimit de aceasta descoperire, i-a spus mingiindu-si cu intelepciune barba: ``Si tu ai dreptate!`` Oricine ``injura`` pe cineva la noi, in gazeta, ``are dreptate`` si tulbura. Se intelege de la sine ca aceasta excesiva sensibilitate a opiniei publice romanesti fata de orice afirmatie insemneaza anularea insasi a oricarei opinii adevarate, capabile de lupta si de rezistenta. Pamfletarul acesta extrem de inteligent a inteles acest lucru si atunci a adoptat ca principiu deliberat: bestelirea crincena acelui pe care vrea sa-l combata... Ca urmare a faptului ca nu sunt in stare de o opinie reala si de discernamint, romanii sunt poate si neamul din lume cel mai sensibil la ridiculul exterior. Am inteles asta in timpul cit mai fost la legatia din Londra. Nicaieri nu sunt, cred eu, mai putin maniaci, adica in realitate mai putini oameni cu viata interioara ca la noi. As vrea sa fiu limpede, dar nu stii sa scrii poti s-o faci boacana; nu vreau sa spun ca toti maniacii au viata interioara, dar tin sa afirm ca, dupa pararea mea, dupa cite am inteles pe unde am fost, orice om cu viata interioara trebuie sa-si organizeze traiul, sa si-l simplifice pe baza citorva deprinderi sistematice, manii, cum le numesc ceilalti, care-l scutesc de atentie exterioara, de explicatii si de pierdere de timp... daca nu e inca limpede, poate ca am sa mai revin, caci faptul ca englejii, francejii, germanii si nordicii dau cel mai mare numar de maniaci mi-a dat mult de gindit cind eram in strainatate. Si cred ca e si usor de constatat din istorie ca mai toti oamenii mari au avut manii, adica au avut curajul sa treaca putin drept ridiculi. Un om ridicul e insa un om pierdut intr-o tara incapabila de discernamint si de aprofundare. Asta a priceput uluitor de precis pamfletarul acesta care ridicase, ca sa zic asa, la rangul de principiu, besteleala...
(...)
>
SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, Bucuresti, 1983, p. 157-158.
(...) Ziaristul acesta, in aparenta, violent si dezordonat, nu era lipsit de o judecata rece, retinuta, ca sa zic asa... Cred ca el si-a dat seama ca opinia publica, la noi, e incapabila de discernamint, dar in acelasi timp si mult mai sensibila ca orice alta opinie publica. De asta sunt sigur. Din pricina acestei lipse, orice scris produce impresie profunda si intotdeauna cel care scrie are absoluta dreptate. Stiu o anecdota care s-ar aplica foarte bine opiniei publice romanesti. Se zice ca un sultan a vrut sa judece el insusi intr-un proces. I s-au infatisat deci partile si a inceput sa vorbeasca cel cu plingerea... Uluit, sultanul s-a intors catre cadiul, care facea un soi de oficiu de grefier, si i-a spus, ca omul care a descoperit America: ``Asta are dreptate... Sa stii ca are dreptate.`` Dar a vorbit si piritul, vreme indelungata, dupa cit se pare, caci sultanul s-a aplecat catre cadiu din nou: ``Si asta are dreptate!...``... Atunci nedumerit, cadiul i-a atras, cu temenele, luarea-aminte ca nu e cu putinta ca amindoi sa aiba dreptate... Si sultanul, uimit de aceasta descoperire, i-a spus mingiindu-si cu intelepciune barba: ``Si tu ai dreptate!`` Oricine ``injura`` pe cineva la noi, in gazeta, ``are dreptate`` si tulbura. Se intelege de la sine ca aceasta excesiva sensibilitate a opiniei publice romanesti fata de orice afirmatie insemneaza anularea insasi a oricarei opinii adevarate, capabile de lupta si de rezistenta. Pamfletarul acesta extrem de inteligent a inteles acest lucru si atunci a adoptat ca principiu deliberat: bestelirea crincena acelui pe care vrea sa-l combata... Ca urmare a faptului ca nu sunt in stare de o opinie reala si de discernamint, romanii sunt poate si neamul din lume cel mai sensibil la ridiculul exterior. Am inteles asta in timpul cit mai fost la legatia din Londra. Nicaieri nu sunt, cred eu, mai putin maniaci, adica in realitate mai putini oameni cu viata interioara ca la noi. As vrea sa fiu limpede, dar nu stii sa scrii poti s-o faci boacana; nu vreau sa spun ca toti maniacii au viata interioara, dar tin sa afirm ca, dupa pararea mea, dupa cite am inteles pe unde am fost, orice om cu viata interioara trebuie sa-si organizeze traiul, sa si-l simplifice pe baza citorva deprinderi sistematice, manii, cum le numesc ceilalti, care-l scutesc de atentie exterioara, de explicatii si de pierdere de timp... daca nu e inca limpede, poate ca am sa mai revin, caci faptul ca englejii, francejii, germanii si nordicii dau cel mai mare numar de maniaci mi-a dat mult de gindit cind eram in strainatate. Si cred ca e si usor de constatat din istorie ca mai toti oamenii mari au avut manii, adica au avut curajul sa treaca putin drept ridiculi. Un om ridicul e insa un om pierdut intr-o tara incapabila de discernamint si de aprofundare. Asta a priceput uluitor de precis pamfletarul acesta care ridicase, ca sa zic asa, la rangul de principiu, besteleala...
(...)
>
SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, Bucuresti, 1983, p. 157-158.
joi, 9 octombrie 2014
Onoarea familiei versus datoria României către SUA în perioada interbelică (CĂLINESCU 1933)
<
(...)
Dom` Popescu își strică din nou barba și se adresă Lisandrinei:
- De! aici au și dumnealor puțină dreptate... dumneata ești mai tînără și trebuie să le asculți, că au mai multă experiență... el îți vor binele, ca surori... O fată trebuie să apere onoarea familiei... temelia țării... pe urmă ne distruge neamțu și americanu!
Dom` Popescu, ca să iasă onorabil din afacere, se adresă brusc lui Jim:
- Ia ascultă, domnule, ce zici, o să ne ierte americanu datoriile?
Jim însă nu simțea nici o atracție pentru problema datoriilor Europei față de America* și se gîndea numai că „individul” Lisandrinei trebuia să fi fost acela cu care în duminica ploioasă ea vorbise în șoaptă pe geam, din odaia tantei Mali.
(...)
>
SURSA
George Călinescu, Cartea nunții, ed. Eminescu / colecția Romanul de dragoste - nr. 45, București, 1972, p. 183.
NOTĂ M.T.
* În timpul Primului Război Mondial (1914-1918), SUA au acordat mari împrumuturi puterilor Antantei, de partea cărora au și intrat în conflict la 6 aprilie 1917, fără ca teritoriul lor să fie afectat. (http://new.piatza.net/fara-secrete/obama-a-semnat-o-lege-de-protejare-a-corporatiei-criminale-monsanto-si-uite-asa-ei-vor-sa-acorde-imunitate-in-fata-legii-acestei-corporatii-de-exterminare-a-oamenilor-monsanto-face-parte-din-codex-a/puterea-american%C4%83-construit%C4%83-pe-ruinele-europei-dup%C4%83-primul-r%C4%83zboi-mondial-3487)
(...)
Dom` Popescu își strică din nou barba și se adresă Lisandrinei:
- De! aici au și dumnealor puțină dreptate... dumneata ești mai tînără și trebuie să le asculți, că au mai multă experiență... el îți vor binele, ca surori... O fată trebuie să apere onoarea familiei... temelia țării... pe urmă ne distruge neamțu și americanu!
Dom` Popescu, ca să iasă onorabil din afacere, se adresă brusc lui Jim:
- Ia ascultă, domnule, ce zici, o să ne ierte americanu datoriile?
Jim însă nu simțea nici o atracție pentru problema datoriilor Europei față de America* și se gîndea numai că „individul” Lisandrinei trebuia să fi fost acela cu care în duminica ploioasă ea vorbise în șoaptă pe geam, din odaia tantei Mali.
(...)
>
SURSA
George Călinescu, Cartea nunții, ed. Eminescu / colecția Romanul de dragoste - nr. 45, București, 1972, p. 183.
NOTĂ M.T.
* În timpul Primului Război Mondial (1914-1918), SUA au acordat mari împrumuturi puterilor Antantei, de partea cărora au și intrat în conflict la 6 aprilie 1917, fără ca teritoriul lor să fie afectat. (http://new.piatza.net/fara-secrete/obama-a-semnat-o-lege-de-protejare-a-corporatiei-criminale-monsanto-si-uite-asa-ei-vor-sa-acorde-imunitate-in-fata-legii-acestei-corporatii-de-exterminare-a-oamenilor-monsanto-face-parte-din-codex-a/puterea-american%C4%83-construit%C4%83-pe-ruinele-europei-dup%C4%83-primul-r%C4%83zboi-mondial-3487)
miercuri, 8 octombrie 2014
Experiența americană a unui inginer român din perioada interbelică (TEODOREANU 1935)
<
(...)
Gabriela oftă. Căci o dată cu primăvara se ivise în Iaşi un bărbat care, deşi mai în vîrstă decît soţul ei, era un om viu, nu un scriitor. Îl cunoscuse în casa Agathei. Venise pentru o mare întrunire ţinută la Iaşi de partidul naţional-ţărănist. Îl ascultase vorbind la Circul ''Sidoli'' unei mulţimi nedisciplinate. O dominase aspru brutal, cu o vorbă încruntată ca şi sprîncenele lui groase, mefistofelic zburlite la rădăcina lor. Dădea impresia că nu minte. Vorbele lui n-aveau gesturi de marmură netedă; erau pietre colţuroase. Nici subtil, dar nici grosolan. Puternic, masiv, direct.
Ascultîndu-l, Gabriela devenise o fracţiune din mulţimea dominată. I-l prezentase Agatha, la care era invitat la masă. Se numea Ion Dragomir. Era inginer. Construise poduri şi în America. Se înapoiase în ţară bogat, adus nu de gîndul cîştigului sau odihnei, ci de comandamentul care dăduse lui Tudor Vladimirescu un destin, acelaşi cu al lui Avram Iancu. Dorea să purifice moravurile, să echilibreze finanţele ţării, să stîrpească abuzurile dimpreună cu legenda că nu pot fi stîrpite, - adică o serie de locuri comune, cînd le vezi scrise în ziare, sau cînd le auzi în gura oamenilor politici. Dar acest Ion credea în ele. Era onest şi crunt. ''Locurile comune'' deveneau realităţi care justificau omagiul devotamentului viguros, răbdător, lipsit de scepticism, convins de victorie. Spunea că America e lecţia imposibilului devine posibil, în contrast cu România, unde şi posibilul apare ca imposibil. Admiraţiile lui aveau întotdeauna şi o structură utilitară. În munţi şi păduri vedea exploatări, în ape, energia captabilă. Nici o lene lirică în contactul lui cu lumea. Vorbea despre România cum ar vorbi un sculptor despre un bloc splendid de marmură în care ar întrevedea statui. Actual prin cunoştinţe şi experienţă tehnică, era arhaic prin frusteţea patriotismului.
(...) Îi istorisise întîmplări din America, din Rusia sovietică, din China, raportînd tot ce văzuse la ţara lui. Nu venise de acolo cu nostalgii, aducea experienţe. Nu se sprijinea deloc pe lecturi, decît atît atunci cînd erau statistice. Cu toate că citise literatură, o socotea cam de sus, întocmai cum priveau războinicii de odinioară ţesutul şi împletitul femeilor. Gabriela îl stimulase prin întrebări inteligente, care dovedeau un interes real pentru spusele lui. De fapt, o interesa naratorul, nu naraţiunea, căci aceleaşi lucruri, spuse de un om oarecare, i-ar fi părut anoste şi prozaice. Dar tocmai aceasta era puterea lui: de a valorifica şi faptul brut.
(...)
>
SURSA
Ionel Teodoreanu, Lorelei, ed. Minerva / seria Arcade, Bucureşti, 1991, p. 262-263.
(...)
Gabriela oftă. Căci o dată cu primăvara se ivise în Iaşi un bărbat care, deşi mai în vîrstă decît soţul ei, era un om viu, nu un scriitor. Îl cunoscuse în casa Agathei. Venise pentru o mare întrunire ţinută la Iaşi de partidul naţional-ţărănist. Îl ascultase vorbind la Circul ''Sidoli'' unei mulţimi nedisciplinate. O dominase aspru brutal, cu o vorbă încruntată ca şi sprîncenele lui groase, mefistofelic zburlite la rădăcina lor. Dădea impresia că nu minte. Vorbele lui n-aveau gesturi de marmură netedă; erau pietre colţuroase. Nici subtil, dar nici grosolan. Puternic, masiv, direct.
Ascultîndu-l, Gabriela devenise o fracţiune din mulţimea dominată. I-l prezentase Agatha, la care era invitat la masă. Se numea Ion Dragomir. Era inginer. Construise poduri şi în America. Se înapoiase în ţară bogat, adus nu de gîndul cîştigului sau odihnei, ci de comandamentul care dăduse lui Tudor Vladimirescu un destin, acelaşi cu al lui Avram Iancu. Dorea să purifice moravurile, să echilibreze finanţele ţării, să stîrpească abuzurile dimpreună cu legenda că nu pot fi stîrpite, - adică o serie de locuri comune, cînd le vezi scrise în ziare, sau cînd le auzi în gura oamenilor politici. Dar acest Ion credea în ele. Era onest şi crunt. ''Locurile comune'' deveneau realităţi care justificau omagiul devotamentului viguros, răbdător, lipsit de scepticism, convins de victorie. Spunea că America e lecţia imposibilului devine posibil, în contrast cu România, unde şi posibilul apare ca imposibil. Admiraţiile lui aveau întotdeauna şi o structură utilitară. În munţi şi păduri vedea exploatări, în ape, energia captabilă. Nici o lene lirică în contactul lui cu lumea. Vorbea despre România cum ar vorbi un sculptor despre un bloc splendid de marmură în care ar întrevedea statui. Actual prin cunoştinţe şi experienţă tehnică, era arhaic prin frusteţea patriotismului.
(...) Îi istorisise întîmplări din America, din Rusia sovietică, din China, raportînd tot ce văzuse la ţara lui. Nu venise de acolo cu nostalgii, aducea experienţe. Nu se sprijinea deloc pe lecturi, decît atît atunci cînd erau statistice. Cu toate că citise literatură, o socotea cam de sus, întocmai cum priveau războinicii de odinioară ţesutul şi împletitul femeilor. Gabriela îl stimulase prin întrebări inteligente, care dovedeau un interes real pentru spusele lui. De fapt, o interesa naratorul, nu naraţiunea, căci aceleaşi lucruri, spuse de un om oarecare, i-ar fi părut anoste şi prozaice. Dar tocmai aceasta era puterea lui: de a valorifica şi faptul brut.
(...)
>
SURSA
Ionel Teodoreanu, Lorelei, ed. Minerva / seria Arcade, Bucureşti, 1991, p. 262-263.
duminică, 17 august 2014
UMOR Democraţie adevărată în România
Un român se întâlneşte cu un american:
- Eu câştig în America 5000 de dolari pe lună, din care mă costă 4000 masa şi casa. Ce fac cu restul de 1000 de dolari, nu interesează pe nimeni. Asta e democraţie.
- Eu câştig în România un milion de lei pe lună şi mă costă masa şi casa un milion şi jumătate. De unde iau diferenţa de cinci sute de mii de lei, nu interesează pe nimeni. Asta e democraţie.
''Cuget Liber'', Fun, Constanţa, 8 mai 2013
- Eu câştig în America 5000 de dolari pe lună, din care mă costă 4000 masa şi casa. Ce fac cu restul de 1000 de dolari, nu interesează pe nimeni. Asta e democraţie.
- Eu câştig în România un milion de lei pe lună şi mă costă masa şi casa un milion şi jumătate. De unde iau diferenţa de cinci sute de mii de lei, nu interesează pe nimeni. Asta e democraţie.
''Cuget Liber'', Fun, Constanţa, 8 mai 2013
luni, 31 martie 2014
Descoperirile geografice făcute de englezi (VERNE 1864)
(…) la timpurile moderne. Englezii își luară revanșa cu D.
Stuart, Burke, Wills, King, Gray, în Australia, cu Palliser în America, cu C.
Graham, Wadington, Cummingham în India, cu Burton, Speke, Grant, Livingstone în Africa.
(…) dacă englezii nu alcătuiau majoritatea printre vechii descoperitori și că, dacă
trebuia să mergi înapoi pînă la Cook ca
să poți vorbi de Noua Caledonie, în 1774, și despre insulele Sandwich unde a pierit el, în 1778, exista un colț al globului asupra căruia aceștia păreau să-și
fi concentrat toate sforțările.
E vorba de pământurile și mările boreale
din N Americii.
(…)
Noua Zemlia, descoperită de
Willoughby în 1553
Insula Weigatz, descoperită de
Barrough în 1556
Coasta de V a Groenlandei,
descoperită de Davis în 1585
Strîmtoarea Davis, descoperită de
D. în 1587
Spitzberg, descoperit de W. în
1596
Golful Hudson descoperit de H. în
1610
Golful Baffin, descoperit de B.
în 1616
În timpul ult. ani, Hearne, Mackensie, John Ross, Franklin,
Richardson, Beechey, James Ross, Parry, Franklin, Back, Dease, Simpson, Rae,
Ingliefeld, Belcher, Austin, Kellet, Moore, Mac Clure, Kennedy, Mac Clintock
explorară făr încetare aceste pământuri necunoscute.”
Căpitanul Hatteras, trad. (fr. 1864-5) I. Katz, ed. II, ed. I.Creangă/5,
București, 1990, 297 p.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)