<
(...)
- Domnilor, spuse domnule Janvier, religia se simte, nu se definește. Noi nu sîntem chemați a judeca nici mijloacele, nici țelurile Atotputernicului.
- Așadar trebuie să credem în genoflexiunile dumneavoastră? spuse Genestas, cu bonomia militarului care niciodată nu s-a gîndit la Dumnezeu.
- Domnule, răspunse grav preotul, religia catolică alină mai bine decît celelalte neliniștile omenești, dar chiar dacă n-ar fi astfel, vă-ntreb: ce-ați pierde crezînd în adevărurile sale?
- Nu mare lucru, spuse Genestas.
- În schimb, cît nu riscați a pierde dacă nu credeți în ele! Da, domnule, să vorbim despre interesele pămîntești care vă sînt mai apropiate. Gîndiți-vă că degetul lui Dumnezeu se imprimă pe toate lucrurile omenești de care se atinge prin mîna vicarului său. Mult au pierdut oamenii părăsind calea credinței noastre. Biserica - a cărei istorie puțini au avut curiozitatea s-o citească, și pe care lumea o judecă după anumite păreri greșite răspîndite cu intenție în popor - oferă modelul desăvîrșit al stăpînirii pe care oamenii se străduiesc astăzi s-o statornicească. Principiul elecțiunii a făcut din ea, de multă vreme, o mare putere politică. Odinioară nu exista nici o singură instituție religioasă caresă nu se întemeieze pe libertate, pe egalitate. Toți factorii cooperau la lucrare. Starețul, abatele, episcopul, generalul ordinului religios, papa erau pe atunci aleși cu grijă, după nevoile Bisericii a cărei gîndire o exprimau: iată de ce aveau drept la supunerea cea mai oarbă. Voi trece sub tăcere binefacerile sociale ale acestei gîndiri care a făurit națiunile moderne, a inspirat atîtea poeme, catedrale, statui, tablouri și lucrări muzicale, pentru a vă atrage atenția că alegerile dumneavostră plebee, juriul și sistemul bicameral s-au zămislit în consiliile provinciale și ecumenice, în episcopat și în colegiile cardinalilor; cu această deosebire că ideile filozofice actuale asupra civilizației îmi par a păli în fața sublimei și divinei comunități sociale universale, înfăptuite prin Cuvânt și prin faptă, reunite în dogma religioasă. Va fi greu pentru noile sisteme politice, oricît de desăvîrșite am presupune că sînt, să repete minunile datorate epocii cînd Biserica sprijinea inteligența umană.
- De ce? întreebă Genestas.
- Mai întîi, pentru că elecțiunea, pentru a fi un principiu, cere o egalitate absolută a electorilor: trebuie să fie cantități egale, ca să mă servesc de o expresie din geometrie, lucru pe care politica modernă nu-l va obține niciodată. Apoi, marile înfăptuiri sociale nu se fac decît prin puterea sentimentelor, singura care-i poate uni pe oameni, în timp ce filozofismul modern și-a fondat legile pe interesul personal, care tinde a-i dezbina. Odinioară se întîlneau, mai des decît astăzi, la diferitele națiuni, oameni generoși, însuflețiți de o dragoste maternă pentru drepturile nesocotite, pentru suferințele celor mulți. Iar preotul, copil al clasei mijlocii, se opunea forței brutale și apăra popoarele împotriva vrăjmașilor lor. Biserica a avut posesiuni teritoriale și interesele sale temporale, care păreau că trebuie să-o consolideze, pînă la urmă i-au slăbit influența. În adevăr, dacă preotul posedă o proprietate privilegiată, apare ca opresor; dacă statul îl plătește, este un funcționar care-i dator cu timpul său, cu inima și cu viața sa; cetățenii consideră virtutea sa drept o datorie și filantropia sa, lipsită de principiul liberului-arbitru, i se ofilește în inimă. Dar dacă preotul e sărac, dacă preotul e voluntar, fără alt sprijin decît Dumnezeu, fără altă avere decît inimile credincioșilor, atunci devine din nou misionarul Americii, se numește apostol, principe al binelui. Cu un cuvînt, domnește prin sărăcie lucie și sucombă prin opulență.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 149-15 .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu