<
(...)
Tulburătoare, vastitatea caleidoscopică a imensului spațiu nord american, străbătut de „Ogarul cenușiu”* de la nord spre sud - din New York și Washington pînă la Baton Rouge și New Orleans, și de aici, tăind în diagonală, statele din centru, spre Frisco**, apoi Los Angeles. Copleșitor contactul cu mai multe lumi atît de diferite și fără contact, căci ce legătură poate exista între siluetele avântate ale zgîrie norilor din Manhattan- - simboluri ale forței monopolurilor americane și transnaționale - și cutiile de carton în care dorm cerșetorii și așa numiții „homeless” (cei fără locuință) reeditînd un mod de viață ce amintește de întunecatul Ev Mediu, și asta în plin secol XX. Ce legătură să fie, între limuzinele imense și supraelegante, parcate în preajma hotelurilor de lux, și cozile șomerilor din fața oficiilor de plasare, sau între exorbitanța și splendoare a unui Trump Center*** - o copie modernizată a fîntînilor Romei - și periferia murdar-apăsătoare a Memphis-ului?...
Ai astfel revelația luptei pentru existență la proporții inimaginabile și realizezi că ideologia Far West****-ului - variantă deloc îndulcită a legilor junglei - transpare dincolo de formula de întîmpinare „Welcome to America” și amabilitatea profesională a celui „May I help You?” aflat pe buzele tuturor.
Există un ce specific al Lumii Noi? Oricum e greu să decizi, în condițiile exploziei controlate a originalității cu orice preț, nu doar ca marcă comunitară, ci ca materie primă a afacerii, care, în mod paradoxal, produce comportamentul standard, cultură standard, civilizație standard. Ea s-ar putea numi, totuși, judecînd după mulțimea drapelelor arborate pretutindeni, mîndria și mulțumirea de sine a Americii care acoperă, ca un zîmbet de reclamă, semnele de îngrijorare: competiție și fuziunea cu companiile japoneze, cancerul drogurilor, criminalitatea și pornografia, ciocnirile într albi și negri, impasul tinerei generații, spectrul dezastrului ecologic și perturbările climei care periclitează grav agricultura americană și rezervele de hrană, iar, mai general, pierderea sensului umanist al culturii, într-o societate supertehnicizată, dominată categoric de calculator.
Orientată predilect spre confortul cotidian și valorile de contingență imediată, America își face, totuși, timp să întrețină zgomotul publicitar al manifestărilor artistice de elită, în deplină convergență cu preferința pentru eveniment, pentru performață, chiar pentru super performanță mai mult de ordin sportiv, decît ca sens și profunzime...
Din viața spirituală a marilor orașe, dar și a așezărilor aflate departe de magistralele comerciale și informaționale, nu lipsesc astfel concertul simfonic, spectacolul de operă și balet, concertul coral. Să nu uităm, că asemeni „Columbiei”, acționează o puzderie de firme de gen care-și dispută întîietatea în ordinea atracției și organizării impecabile, ceea ce nu înseamnă că, automat, publicul american este foarte instruit, motivațiile sale fiind, de altfel dirijate cu abilitate - mai mult de ordin psiho-social (prestigiu, întîlnirea și comunicarea cu ceilalți - un fel de club al melomanilor - stare de relax, sau de excepție etc), decît pur muzical.
(...)
>
SURSA
dr. Ana Maria Munteanu, „Tomis”, Constanța, mai 1989.
NOTE M.T.
* Ogarul cenușiu = Celebră rețea de transporturi cu autocarul în DUA. (https://lumeacalume.wordpress.com/2012/04/13/america-ogarului-cenusiu/)
** Frisco = San Francisco.
*** Zgîrie-nori de 68 de etaje construit și deținut în New York de miliardarul american Donald Trump. (http://www.in-arch.net/NYC/nyc4.html#79)
**** Far West = Vestul Îndepărtat / Vestul Sălbatic în SUA în secolul XIX.
Se afișează postările cu eticheta Lumea Nouă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Lumea Nouă. Afișați toate postările
duminică, 14 iunie 2015
miercuri, 4 ianuarie 2012
O cronică a filmului „1492 - Cucerirea Paradisului” („Tomis”)
<
Performanța regizorului Ridley Scott poate fi asemuită fără rezerve cu cea a temerarului Columb. Cutreierînd oceanul spre un țărm pe care se pare că l-au atins „ceva” mai devreme și fenicienii și vikingii*, navigatorul spaniol** își asumă nu doar o simplă descoperire a unei lumi noi ci un spațiu care face posibilă materializarea unei proiecții ideatice.
Subiectul nu este desigur o noutate dar istoria nu a avut întotdeauna generozitatea sau răbdarea de a-i reține pe toți cei care, de mii de ani, rotunjesc conturul planetei albastre. Visul etern uman, nostalgia călătoriei (sau a reîntoarcerii) proiectate pe traiectoria absolutului s-a născut odată cu izgonirea din Eden și nu se va sfîrși niciodată, căci imposibila reîntoarcere i-a dăruit omului din cele mai vechi că Paradisul este un loc, undeva, pe Pămînt.
Explorînd această temă, Ridley Scott, cu ajutorul unui Gerard Depardieu într-o formă de excepție, reușește să salveze „personajul” Cristofor Columb, victima atîtor ecranizări cu caracter comercial sau de bandă desenată, la care nu puțini l-au condamnat. Nu se poate spune că tema „Cristofor Columb Lumea Nouă” nu a înghițit kilometri de peliculă, inundînd ecranele cu scene de tip „Sindbad*** marinarul” au secvențe edulcorate lipite cu caramel de un peisaj exotic și ai căror cuceritori sosiți pe valuri sînt zeificați instantaneu și tămîiați cu cele mai înmiresmate ofrande, aduse de foarte pitagorești preotese băștinașe. Povestea nu începe cu „A fost o dată ca niciodată..” și nici măcar nu vrea să fie o poveste sau, altfel spus, un capitol de istorie romanțată” a Spaniei de sfîrșit de secol XV. Un final de secol marcat de înfiorătoarele crime al e Inchiziției, pe fundalul unui haos din care se va renaște o lume, cu ajutorul lor, al „ereticilor” care au „păcătuit” prin limpezimea privirii și adîncimea gîndului. Ceea ce s-a întîmplat nu numai în secolul al XV lea și nu numai în Spania.
Realizatorii filmului reușesc să ne demonstreze acest lucru, arătîndu-ne că numele Cristofor Columb este o alternativă la Prometeu*****, Icar***** și alți „îndrăzneți” care de-a lungul timpului s-au apropiat și la propriu de Soare, nu fără imense sacrificii. Foarte grăitoare este în acest sens imaginea debarcării pe țărmul de pe paralela 28 grade, care seamănă pînă la confuzie cu imaginea documentarului primilor pași pe lună. Un profet „eretic” (trimiterile la Isus din Nazareth nu sînt puține, nici întîmplătoare) vrea să-i dea noii lumi chipul și asemănarea luminoasei credințe dinlăuntrul său. Și mai vrea ca acest chip să fie apărat de zidurile „Cetății ideale” proiectate de arhitectul florentin Leonardo da Vinci******. Un vis frumos care se clatină, în aparență, mai ales din cauza stihiilor umanului dar care se va împlini prin forța încrederii pe care tot istoria a acordat-o „viselor” de acest fel. Fără a păși, sub acest pretext spre tărîmul oniricului, se poate spune că de vis înt imaginile realizate de Adrian Biddle, care, cu o sensibilitate de pictor impresionist surprinde cele mai neașteptate ipostaze ale mării sau jocurile de lumini și umbre din interioarele dominate de somptuos. Toate acestea, transpuse pe coloana sonoră creată de nimeni altul decît Vangelis, aproape că reduc necesitatea existenței replicilor. Dar muzica este aici un personaj care participă cu toate forțele la cele ce se desfășoară. Un personaj care dă senzația de substituire a corului antic. Pentru că tot zbuciumul victoriei tragice se regăsește în fiecare sunet. Și dacă de undeva ar veni întrebarea: „Ce-i lipsește acestui film, totuși?”, s-ar putea răspunde simplu: „Nimic” sau „Nici măcar siguranța că și peste cinci secole va produce aceeași impresie”.
>
SURSA
?, Film: 1492 - Cucerirea Paradisului, „Tomis”, Constanța, aprilie 1993.
NOTE M.T.
* Vikingul Leif Eriksson a ajuns în jurul anului în Canada. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/leif-ericson-vikingul-care-descoperit-america-500-ani-nainte-columb)
** Cristofor Columb a fost italian. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/cum-descoperit-columb-america)
Performanța regizorului Ridley Scott poate fi asemuită fără rezerve cu cea a temerarului Columb. Cutreierînd oceanul spre un țărm pe care se pare că l-au atins „ceva” mai devreme și fenicienii și vikingii*, navigatorul spaniol** își asumă nu doar o simplă descoperire a unei lumi noi ci un spațiu care face posibilă materializarea unei proiecții ideatice.
Subiectul nu este desigur o noutate dar istoria nu a avut întotdeauna generozitatea sau răbdarea de a-i reține pe toți cei care, de mii de ani, rotunjesc conturul planetei albastre. Visul etern uman, nostalgia călătoriei (sau a reîntoarcerii) proiectate pe traiectoria absolutului s-a născut odată cu izgonirea din Eden și nu se va sfîrși niciodată, căci imposibila reîntoarcere i-a dăruit omului din cele mai vechi că Paradisul este un loc, undeva, pe Pămînt.
Explorînd această temă, Ridley Scott, cu ajutorul unui Gerard Depardieu într-o formă de excepție, reușește să salveze „personajul” Cristofor Columb, victima atîtor ecranizări cu caracter comercial sau de bandă desenată, la care nu puțini l-au condamnat. Nu se poate spune că tema „Cristofor Columb Lumea Nouă” nu a înghițit kilometri de peliculă, inundînd ecranele cu scene de tip „Sindbad*** marinarul” au secvențe edulcorate lipite cu caramel de un peisaj exotic și ai căror cuceritori sosiți pe valuri sînt zeificați instantaneu și tămîiați cu cele mai înmiresmate ofrande, aduse de foarte pitagorești preotese băștinașe. Povestea nu începe cu „A fost o dată ca niciodată..” și nici măcar nu vrea să fie o poveste sau, altfel spus, un capitol de istorie romanțată” a Spaniei de sfîrșit de secol XV. Un final de secol marcat de înfiorătoarele crime al e Inchiziției, pe fundalul unui haos din care se va renaște o lume, cu ajutorul lor, al „ereticilor” care au „păcătuit” prin limpezimea privirii și adîncimea gîndului. Ceea ce s-a întîmplat nu numai în secolul al XV lea și nu numai în Spania.
Realizatorii filmului reușesc să ne demonstreze acest lucru, arătîndu-ne că numele Cristofor Columb este o alternativă la Prometeu*****, Icar***** și alți „îndrăzneți” care de-a lungul timpului s-au apropiat și la propriu de Soare, nu fără imense sacrificii. Foarte grăitoare este în acest sens imaginea debarcării pe țărmul de pe paralela 28 grade, care seamănă pînă la confuzie cu imaginea documentarului primilor pași pe lună. Un profet „eretic” (trimiterile la Isus din Nazareth nu sînt puține, nici întîmplătoare) vrea să-i dea noii lumi chipul și asemănarea luminoasei credințe dinlăuntrul său. Și mai vrea ca acest chip să fie apărat de zidurile „Cetății ideale” proiectate de arhitectul florentin Leonardo da Vinci******. Un vis frumos care se clatină, în aparență, mai ales din cauza stihiilor umanului dar care se va împlini prin forța încrederii pe care tot istoria a acordat-o „viselor” de acest fel. Fără a păși, sub acest pretext spre tărîmul oniricului, se poate spune că de vis înt imaginile realizate de Adrian Biddle, care, cu o sensibilitate de pictor impresionist surprinde cele mai neașteptate ipostaze ale mării sau jocurile de lumini și umbre din interioarele dominate de somptuos. Toate acestea, transpuse pe coloana sonoră creată de nimeni altul decît Vangelis, aproape că reduc necesitatea existenței replicilor. Dar muzica este aici un personaj care participă cu toate forțele la cele ce se desfășoară. Un personaj care dă senzația de substituire a corului antic. Pentru că tot zbuciumul victoriei tragice se regăsește în fiecare sunet. Și dacă de undeva ar veni întrebarea: „Ce-i lipsește acestui film, totuși?”, s-ar putea răspunde simplu: „Nimic” sau „Nici măcar siguranța că și peste cinci secole va produce aceeași impresie”.
>
SURSA
?, Film: 1492 - Cucerirea Paradisului, „Tomis”, Constanța, aprilie 1993.
NOTE M.T.
* Vikingul Leif Eriksson a ajuns în jurul anului în Canada. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/leif-ericson-vikingul-care-descoperit-america-500-ani-nainte-columb)
** Cristofor Columb a fost italian. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/cum-descoperit-columb-america)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)