Originea socială muncitorească a soldaților britanici în Primul Război Mondial (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
Ransome nu putea preciza momentul în care simțise primul simptom al acestei boli. Se întîmplase într-o seară, în Flandra*, puțin timp după aniversarea vîrstei de douăzeci de ani, și cu două zile înainte de a fi rănit a doua oară. (...) Ședea pe pămînt, rezemîndu-se cu spinarea de peretele unei case lovite de bombardamentul din ajun. Asculta, fără să-și dea seama, huruitul îndepărtat și exploziile proiectilelor germane, care spulberau sistematic satele însiruite printre dealurile de dincolo de Boschaepe. Se îndopase cu brînză și cu bere flamandă și stătea relaxat, gîndindu-se cu plăcere că mai avea o noapte de răgaz înainte de a trebui să se întoarcă în prima linie. Războiul nu-l mai înflăcăra de mult. Avea oroare de acest măcel întunecat și înspăimîntător.
Se gîndea la satul Nolham, liniștit și plin de grădini, se întreba ce-o fi făcînd părinții lui la ora aceea și de ce treabă avea să se apuce el după încheierea războiului. Seva înapoia acasă și se va ocupa de una dintre ferme, va studia cîțiva ani la Oxford**, ori va cutreiera Canada sau Africa de Sud*** în căutarea unei lumi noi, în care să-și făurească altă viață, eliberîndu-se de toate constrîngerile de acasă. Un sunet vesel și ascuțit de fluier îl trezi din visări. Întoarse capul și văzu coborînd strada, dinspre Ypres, douăsprezece companii din Regimentul Midland, care veneau să întărească liniile belgiene. Unitățile acestea se aflau în localitate de vreo zece zile, poate chiar mai mult. În tot acest timp le văzuse de mai multe ori, fără să-i atragă în mod deosebit atenția. De data aceasta avu impresia că le vede cu alți ochi. Nu erau oameni, ci maimuțe, un întreg regiment de maimuțe, lipsit însă de umorul grotesc al maimuțelor.
Se apropiară de el, mărșăluind, apoi îl depășiră. Nici unul din acești oameni nu era mai înalt de cinci picioare****. Grotești, îndîrjiți, bravi, dar în același timp rahitici și deformați. Defilau prin fața lui, rînduri-rînduri, legănindu-și ritmic brațele în sunetele fluierului. Simți atunci pentru ei o milă profundă. I se părea că vede prin uniformele lor jerpelite, prin pielea aspră a trupurilor pipernicite, prost hrănite, scofîlcite de ani întregi de trudă, în mine și fabrici, pînă în inima lor și chiar dincolo de ea, pînă în măruntaiele timpului. Abia cum pricepea de ce regimentul acesta era alcătuit din numai din pitici, născuți din fumul și murdăria uzinelor, în umezeala și întunecimea minelor, în foamete, mizerie, greve, lăcomie omenească și în ipocrizia neagră a secolului al XIX lea. Pe nici unul dintre ei nu-l ajunse norocul, după cum nu-i ajutase nici pe părinții lui, urcînd din generație în generație, și așa ieșiseră din pîntecele timpului, regimente întregi de oameni schilozi, degenerați, nenorociți. Cum nu era pe deplin conștient, i se părea că numărul lor crește, că vin milioane de oameni, nu numai din Midland, ci și din Franța, din Germania, din America, din Italia, din întreaga lume occidentală, o mare de oameni în plină mișcare.
(...) Peste alte două luni, fusese decorat pentru fapta lui vitejească, dar nimeni nu știuse că Ransome pornise la atac nu din eroism și convingere, ci pentru că sperase să fie ucis, să nu mai îndure rușinea de a fi om, de a mi constitui a miliarda parte din ceea ce constituia „occidentul civilizat”.
În cursul convalescenței, depresiunea nervoasă continuase să-l supere. Cînd tatăl său venise spre  a-i propune să-l mute la o unitate ferită de primejdii, la care avea dreptul după ce fusese rănit de două ori și decorat cu „Victoria Cross”*****, uimise pe toată lumea primind. Se săturase de măcelul acesta orb.
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roma al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 111-113.

NOTE M. T.
* Flandra = Regiunea de vest a Belgiei, cu litoral la Marea Nordului. Teatru de război în Primul Război Mondial (1914-1918) ca parte a Frontului de Vest, unde armata germană înfrunta aliații anglo-franco-belgieni.
** Oxford = Cea ma veche universitate engleză, existentă în secolul XI. (https://www.ox.ac.uk/about/organisation/history?wssl=1)
*** Dominioanele Canada și Africa de Sud = Conferința Imperiului Britanic din 1926 descria Marea Britanie și dominioanele sale ca „comunități autonome în cadrul Imperiului Britanic, cu statut egal, în nici un fel subordonate una alteia în orice asopect al politicii interne și externe, dar unite printr-un angajament comun față de Coroană și asociate în mod liber în Comunitatea Britanică de Națiuni”. (http://www.britannica.com/topic/dominion-British-Commonwealth)
**** PICIÓR, picioare, s. n. (...)  8. Veche unitate de măsură, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită și astăzi în unele țări. (...) – Lat. petiolus. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/picior)
***** Victoria Cross = Cea mai înaltă decorație militară britanică, introdusă în 1856 de regina Victoria. (http://www.nationalarchives.gov.uk/help-with-your-research/research-guides/victoria-cross-registers-1856-1944/)

Oxford versus Cambridge în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
Oxfordul*, arătînd mohorît, ca orice oraș scăldat între lumina de zi și cea de seară, părea să spună: ”Osîndit la vile, automobile și modernism, nimeni nu-mi mai poate fi de nici un ajutor”.
Celor doi tineri înfometați și legați afectiv de Cambridge**, orașul le oferi prea puține atracții pînă cînd se văzură așezați în fața unor sandvișuri cu pastă de sardele, a unor ouă fierte, pîine prăjită, brioșe, biscuiți, gem și un ceainic mare, plin. Cu fiecare înghițitură, romantismul Oxfordului devenea tot mai vizibil. Hanul bătrînesc, unde numai ei doi mîncau, focul rubiniu, draperiile roșii, trase, singurătatea atît  de intimă, toate concurau la a-i pregăti să găsească Oxfordul ”încîntător”, cînd aveau să plece din el. Trei studenți se ciorovăiră în prag, rezervară o masă pentru cină și plecară mai departe. (...)
Lumea oxfordiană era la cină și străzile aproape că se goliseră. Hoinăriră la întîmplare, alegînd străduțele cele mai strîmte, și curînd ajunseră la colegii și la zidurile lungi și vechi. Aici, tot ce era modern luase sfîrșit. Trecutul îi prinse în mreje. Donjoane*** tainice, clădiri bătrînești de piatră, înecate în clar-obscur; pasaje întortocheate, tăiate pe sub bolți abia întrezărite; brusc, ca din întîmplare, li se înfățișă un careu spațios, învăluit într-o obscuritate vag irizată, ticăind de orologii; senzația că se afla într-un oraș întunecat, și vechi, și pustiu, colcăind totuși în taină de viață și de lumina modernismului, aproape că le luă graiul; (...)
Nici unul dintre ei nu era romantic, dar pe amîndoi îi copleșise simțămîntul că se rătăciseră în păienjenișul istoriei.
- Mi-ar fi plăcut să fi studiat aici sau la Cambridge, spuse Clare.
- La Cambridge nu încerci niciodată senzația asta de ascunziș uitat. Pe întuneric, Oxfordul e mult mai medieval. Aici colegiile se înșiră în linie dreaptă. Și întorc spatele la tot ce se petrece în oraș; atmosfera de vechi e mult mai pregnantă. (...)
- Te-am jignit? Uite colegiul ăsta imens! Hai să intrăm!
- Or fi plecat cu toții. E trecut de opt; mai bine să colindăm străzile.
Hoinăriră prin Cornmarket****, apoi pe strada principală. priviră la statuile de pe partea dreaptă, apoi intrară într-un scuar întunecat, cu o clădire circulară în mijloc, o biserică în capătul cel mai îndepărtat și colegii de o parte și de alta.
- Aici trebuie să fie inima orașului, spuse Clare. Oxford are, fără îndoială, părțile sale imuabile. Orice s-ar construi pe margini, nu văd cum s-ar putea altera ceea ce-i aici.
Cu o repeziciune misterioasă, orașul se reînsuflețise; mișuna de tineri cu pelerine scurte pe braț, ori fîlfîindu-le pe umeri, ori înnodate în jurul gîtului. Croom întrebă pe unul dintre aceștia unde se aflau.
- Asta e biblioteca Radcliffe*****, aici colegiul Brasenose******, și acolo High.
- Și hotelul Mitre?
- În dreapta dumneavoastră.
(...)
- E frumos și e devreme. Ne întoarcem peste podul Magdalena, prin Benson, Dorchester și Henley.
- Oprește pe pod, Tony. Vreau să-mi văd tizul.
Luminile de pe pod aruncau scîntei în apele de cerneală ale rîului Cherwell, silueta colegiului Magdalena******* se decupa masivă în întuneric și, în depărtare, spre pajiștile colegiului Christchurch********, sclipeau cîteva lumini. De cînd ieșiseră din centru, fișii înguste de străduțe slab luminate se strecurau printre clădiri cu frontoane și portaluri cenușii. Iar rîul asupra căruia se aplecau nemișcați părea să se învolbureze misterios.
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell********* , trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 221-223.

NOTE M. T.
* Oxford este un orășel situat la 84 km NV de Londra, la confluența fluviului Tamisa cu râul Cherwell. În Oxford se află cea mai veche universitate din Anglia, o structură de învățământ fiind amintită de izvoarele istorice în 1096. (http://www.ox.ac.uk/about/organisation/history)
** Cambridge este un oraș medieval, reședință de comitat, situat la 80 km NE de Londra. Este a dou acea mai veche universitate din Anglia. În 1209, în urma unor dispute cu orășenii din Oxford, unii studenți de acolo s-au stabilit la Cambridge, punând bazele viitoarei universități. (https://www.cam.ac.uk/about-the-university/history)
*** DONJON. Turnul principal al unei fortificaţii medievale, al cărui rost de ultim punct de refugiu în cazul unui asediu, era obligatoriu dublat de funcţia sa locativă. (http://www.cetati.medievistica.ro/pagini/glosar/litera%20D.htm)
**** Actuala stradă Cornmarket devenise în jurul anului 1000 o arteră comercială a orașului medieval Oxford. (http://oxfordhistory.org.uk/cornmarket/index.html)
***** Biblioteca Radcliffe a fost construită în 1714 de doctorul în medicină John Radcliffe. (http://www.oxfordhistory.org.uk/streets/inscriptions/north/rsl.html)
****** Colegiul Brasenose a fost întemeiat în 1509-1512 de avocatul Sir Richard Sutton și episcopul de Lincoln, pe locul unei pensiuni studențești din Oxford. (http://www.bnc.ox.ac.uk/about-brasenose/history/212-college-history/397-a-brief-history-of-brasenose)
******* Colegiul Magadalen a fost fondat în 1458 de William Waynflete, episcop de Winchester și Lord Cancelar. (http://www.magd.ox.ac.uk/discover-magdalen/history-of-college/)
******** Colegiul Christ Church a fost fondat de cardinalul Wolsey în 1542. (http://www.chch.ox.ac.uk/house/about-christ-church)
********* ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Eveniment istoric în Belgia: Regele Albert al II-lea a abdicat în favoarea fiului său

''Cuget Liber'', Constanţa, 22 iulie 2013

Diaconii în Anglia secolului XIX (Bronte 1849)

În 1849 scriitoarea engleză Charlotte Bronte (1816 - 1855) a publicat romanul social Shirley, care începe prin a prezenta situaţia diaconilor* anglicani în secolul XIX.

<În anii din urmă, o ploaie deasă de diaconi s-a abătut asupra părților de nord ale Angliei: îi găsești puzderie pe dealuri; fiecare parohie are parte de unul sau mai mulți, sînt destul de tineri ca să poată fi foarte activi, și s-ar cuveni să facă tare mult bine. Dar nu despre anii din urmă are să fie vorba. Ne vom întoarce la începutul acestui secol: anii din urmă - anii de-acum - sînt prăfuiți arși de soare, închiși, arizi. Vom ocoli amiaza - o vom uita la vremea siestei, vom petrece miezul zilei dormind - și vom visa despre zori.
(...)
În anii din urmă, zic, prin părțile de nord ale Angliei a ploua cu diaconi; dar în una mie opt sute unsprezece-doisprezece un asemenea potop nu se abătuse pe acolo. Diaconii erau rari pe atunci: nu ființa nici un Ajutor pastoral, nici o Asociație a diaconilor care să întindă o mînă de sprijin bătrînilor parohi** și protoerei*** și să le ofere mijloace pentru a plăti un coleg tînăr și viguros, ieșit de la Oxford**** sau Cambridge*****. Urmașii de azi ai apostolilor, ucenici ai doctorului Pusey (1) și unelte ale Propagandei (2), pe vremea aceea abia se cloceau sub păturile molcuțe ale leagănelor, sau erau supuși purificării prin botez în ligheanul lavoarului. Uitîndu-te la oricare dintre acești prunci nuputeai bănui că dublele volănașe plisate ale bonetei încingeau fruntea unui dinainte hărăzit, anume blagoslovit ca urmaș al sfinților Pavel, Petru și Ioan; nici nu puteai prevedea în faldurile lungii cămășuțe de noapte stiharul alb în care avea să muștruluiască mai tîrziu, cu toată severitatea, sufletele enoriașilor săi, și să-l uluiască închip straniu pe preotul de modă veche, cînd aveau să-și fîlfîîe veșmîntul ca o cămeșoaie ce nu fluturase pînă atunci mai sus decît pupitrul.
Totuși, chiar și în vremurile acelea de lipsă, se mai întîlneau diaconi: planta prețioasă era rară, dar se putea găsi.
(...)

(1) Edward Bouverie Pousey (1800-1882), teolog englez, creatorul mișcării ritualiste, care a dus o fracțiune a bisericii anglicane spre catolicism.
(2) Congregație întemeiată și organizată de papa Grigore al XV lea (1622), pentru propagarea catolicismului în țările păgîne.>


SURSA
Charlotte Bronte, Shirley, traducere D.Mazilu, vol. I, ed. Clip Impex SRL, București, 1993, pp. 5-6.


NOTE M.T.
*diacon=Rang inferior preotului în ierarhia bisericească.
**paroh=Preot conducător al unității teritoriale bisericești.
***protoereu=Preot conducător al mai multor parohii.
****Oxford=Orășel universitar englezesc cu tradiție medievală.
*****Cambridge=Orășel universtar englezesc cu tradiție medievală. 

Trinity College din Camdridge (DEEPING 1925)

În 1925 scriitorul englez Warwick Deeping (1877-1950) a publicat romanul său de succes Sorrel and Son. Fiul fostului căpitan Sorrel, veteran al primului război mondial (1914-1918) devenit portar de hotel, urma să susțină un examen pentru o bursă în medicină la Trinity College din străvechiul orășel universitar englez Cambridge (http://www.trin.cam.ac.uk/).

<(...) Sorrel scrisese din timp pentru a rezerva camere în Cambridge, la hotelul Bull și dup ce luară masa, Kit își făcu prima lui plimbare pe King`s Parade, trecură prin fața lui „Caius”, spre poarta mare a Colegiului Trinity.

Se opriră sub portic ca să privească Great Court, pavajul ei cenușiu și pajiștile verzi atît de liniștite în penumbra înserării. Micsandrele înflorite se îngrămădeau în jurul fântânii arteziene. Acoperișul holului și al locuinței directorului formau o masă întunecată pe fondul auriu-deschis al cerului.

Christopher luă un aer solemn. Acest prim contact cu Marea Curte a Colegiului Trinity era unul din momentele menite să i se întipărească în memorie, deși dreptunghiul ei maiestuos avea să-și piardă treptat din importanță, odată cu trecerea anilor. Va veni o vreme cînd amintirea Colegiului Trinity i se va părea ciudat de rece și de depărtată, de parcă nu el însuși, ci doar umbra lui ar fi trecut cîndva pe acolo. Mai tîrziu, avea să se întrebe de ce icoana acestui mare colegiu era atît de ternă în amintirea lui. Desigur va păstra toată viața o anumită mîndrie pentru Colegiul lui... dar fără căldura dragostei.

În această primă seară, spațiul acela întins, plin de demnitate îl sperie și niciodată nu reuși să se familiarizeze cu el pe deplin, nici după ce petrecu un an de zile într-o cameră ce dădea spre Great Court. Colegiul părea o bătrînă doamnă, enormă și trufașă, un fel de super-bunică ce trebuie respectată așa cum respecți o personalitate socială de mare faimă.

Poate Christopher nu era o ființă sociabilă sau nu era copilul bun al acestei bătrîne doamne celebre. După mulți ani, un Bloomsbury Square sau Charring Cross Road îi lăsă o impresie de strălucire pe care colegiul nu i-o stîrnise niciodată. Kit nu era de sînge albastru și nici nu semăna cu masa băieților tineri în uniforme bleumarin. Nu aparținea, și nici nu avea să aparțină vreodată unei clase anume, pentru că moștenise de la tatăl său ceva din liberalismul omului nevoit să-și ducă lupta de unul singur. Pentru Kit acești trei ani la școala de medicină aveau să fie doar o anticameră către un orizont mai larg; era mult mai bun la învățătură decît la sport, dar lipsit cu desăvîrșită de orice îngîmfare.

Sorrel și Kit își continuară raita prin Nevil`s Court și traversînd rîul ajunseră în „spatele” vechiului Trinity. Iarba și frunzișul copacilor prevesteau cenușiul iernii: pe apă alunecau în sus și în jos cîteva caiace și canoe. Tot aici se aflau străvechii ulmi ai lui Tennyson* și liliacul lui „cel negru în fapt de seară”. Podul Clare cu sferele lui de piatră părea un pod fantomă pentru argintul palal apei. King`s Chapel – Capela regelui – domina cu masivitatea ei peisajul ca o stîncă gigantică.

-Băieții aceia din bărci sînt elevi, tată?

-Probabil, răspunse Sorrel.

Se simțea neștiutor în privința tuturor acestor lucruri, dar se consola la gîndul că ele îi vor deveni familiare fiului său.

-Nu se prea omoară, băieții ăștia!

-De ce ar face-o? întrebă tatăl.

-Mă gîndeam că seara ar putea să mai citească.

Sorrel îl strînse de braț:

-Numai muncă, fără joacă?

-Să zicem că munca noastră e joaca noastră, tată.

-Cîteodată.Aș vrea să faci canotaj, să joci fotbal și să boxezi.

Sorrel zîmbi în sinea lui. Discutase mult cu Porteous**, care nefiind cîtuși de puțin un spirit academic, reușise  să păstreze vie și intactă amintirea tinereții sale. Cîte încăierări îndîrjite și aventuri cu totul nepotrivite pentru o viitoare față bisericească! Pe vremea aceea croitorul avea în ochii lui mai multă importanță decît profesorul de teologie. Apoi – să fii as la canotaj, să pedalezi pe drumul de edec și să strigi echipei pe care o antrenezi: „Trage tare, în cadență! Hei, al cincilea! Afurisitule! Lovești prea slab cu vîsla!” Trebuie să nu te arăți fricos și nici molîu, să știi să porți costumul de o anumită croială, cravata și vesta care îți dau alura necesară. Kit trebuia să capete și el această alură, să aibă un croitor bun, o locuință confortabilă, privilegiul de-a oferi din când în când o masă, pe scurt, destui bani de buzunar pentru a-și face viața comodă în compania unor tineri de bani gata – dar nu în sensul convențional și obișnuit.

-Să joci serios nu e nimic mai prejos decît să înveți serios! proclamă Sorrel. Mi-ar plăcea să boxezi împotriva echipei Oxford***, ca Porteous odinioară.

-În tinerețe, tată, ai fi dorit...?

-Eram orb ca un liliac. Părinții mei au fost cei care mi-au impus ocupația.

(...)>

SURSA

Warwick Deeping, Sorrel și fiul, trad. L. Cernașov, ed. Medicală, București, 1991, pp. 190-192.

NOTE M.T.

*Alfred Tennyson (1809-1892)=Baron și poet englez, care a studiat în 1827 la Trinity College.

**Porteous=Preotul care l-a meditat pe Christopher  (Kit) Sorrel pentru examenul de la Trinity College, absolvent la Cambridge.

***Oxford=Străvechi orășel universitar englez, a cărui rivalitate cu Cambridge a continuat până în zilele noastre.

Descoperire fabuloasă lângă România. "Credem că am găsit osemintele Sfântului Ioan Botezătorul"

ȘTIRILE PROTV, București, 15 iunie 2012

E. Waugh - „Întoarcerea la Brideshead” / 1945 (BOXHALL 2006)

<
Întoarcerea la Brideshead
Evelyn Waugh

n. 1903 (Anglia), m. 1966
Prima ediție: 1945
Titlul original: Brideshead revisited

Întoarcerea la Brideshead, probabil cel mai bun, dar în mod cert cel mai cunoscut roman al lui Evelyn Waugh, urmărește destinul familiei aristocratice catolice Flyte în anii 1920, până în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Subtitlul lucrării este „Memoriile sacre și profane ale căpitanului Charles Ryder”. Naratorul îl cunoaște și leagă o prietenie strânsă cu estetul Sebastian Flyte la Universitatea Oxford. Charles este un student serios și conștiincios, dar între scolasticismul cursurilor de la facultate și ambițiile sale artistice exisă o contradicție. prietenia cu Sebastian îl ajută să depășească multe din convențiile rigide ce îi dominaseră până atunci existența, iar stilul lor de viață decadent îi încurajează dezvoltarea artistică. Cei doi își petrec vacanțele studențești la castelul Brideshead, casa familiei Flyte, unde Charles își dă seama că nu va reuși niciodată să înțeleagă unele aspecte din credința lui Sebastian, care i se pare naivă și lipsită de consistență.
Cei doi se îndepărtează treptat din cauza pasiunii pentru băutură a lui Sebastian, dar Charles rămâne profund atașat de restul familiei. Ambii au căsnicii nefericite și după mulți ani Charles se îndrăgostește de sora lui Sebastian, Julia. Catolică ferventă, Julia nu poate însă conmtinua relația cu Sebastian.
Waugh s-a convertit la catolicism în 1930 și Întoarcerea la Brideshead poate fi considerat, în multe privințe, o expresie a credinței sale, ca și o ilustrare a grație divine. El examinează în acest roman complexitatea relațiilor de interdependență și, în special, importanța credinței, care, chiar dacă nu întotdeauna aparent predominantă, iese mereu învingătoare. JW
>

SURSA
Petre Boxhall (coord.), 1001 de cărți de citit într-o viață, trad. C. Ion & G. Tănase, ed. Rao, 2010, p. 434.