Orașul canadian Vancouver în 1863 (VERNE 1901)

<
Insula Vancouver, de pe coasta occidentală a Americii de Nord, lungă de cinci sute de kilometri și lată de o sută treizeci, e cuprinsă între paralelele 48 și 51. Face parte din Columbia engleză*, învecinată cu dominionul Canada**, de care frontiera o desparte la est.
Acum vreo sută de ani, Compania Golfului Hudson*** fondase un post de comerț la capătul de sud-vest al insulei, lîngă vechiul port Cardoba, căruia indienii îi spuneau Camosin. Era o luare în posesie a insulei de către guvernul britanic. Totuși, în 1789, Spania pune mîna pe ea, dar după puțină vreme fu restituită Angliei, printr-un tratat**** semnat de ofițerul spaniol Quadra***** și ofițerul englez Vancouver******, al cărui figurează singur în cartografia modernă.
Satul nu avea să întîrzie să devină oraș, grație descoperirii unor filoane de aur în bazinul Fraser-ului, unul din cursurile de apă ale insulei. Devenit Victoria-City, fu proclamat capitala oficială a Columbiei britanice. Apoi fură întemeiate și alte orașe, ca Nanaimo, la patruzeci de leghe******* depărtare, fără a mai vorbi de micul port San-Juan, care se deschide spre capătul meridional.
În epoca în care se desfășoară acțiunea acestei povestiri, Victoria era departe de a cunoaște dezvoltarea de astăzi. Insula Vancouver nu era încă deservită de calea ferată de nouăzeci și șase de kilometri care leagă capitala de Nanaimo. Abia în anul următor, în 1864, o expediție avea să fie întreprinsă de doctorul Brown din Edinburg, inginerul Leech și Frederic Wymper în interiorul insulei.
(..)
>

SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare********, trad. I. Hobana, Ed. Tineretului, București, 1969, pp. 77-78.

NOTE M. T.
* Columbia britanică = Cea mai vestică provincie a Canadei, situată pe coasta Pacificului, între statul federal american Alaska, SUA și provinciile canadiene Teritoriile de Nord-Vest și Alberta. În 1858 teritoriul a fost proclamat colonie a coroanei britanice, iar în 1871 a devenit a șasea provinciei a Confederației Canadei. (https://apps.gov.bc.ca/pub/bcgnws/names/39106.html)
** Canada = Coloniile britanice Ontario, Quebec, New Bruswick și Nova Scotia au fondat în 1867 Confederația Canadei prin British Noth America Act. (http://www.amosnews.ro/arhiva/1-iulie-ziua-nationala-canadei-01-07-2011)
*** Compania Golfului Hudson = Golful Hudson este situat în NE Canadei și are deschidere la Oceanul Arctic. A fost descoperit în 1610 de englezul Henry Hudson. În 1670 a fost fondată Compania Golfului Hudson, care a primit din partea coroanei engleze monopolul comerțului cu blănuri, păstrat până în 1870. (http://www.hbcheritage.ca/hbcheritage/history/overview.asp)
**** Convențiile Nootka au fost semnate la Madrid la 28 octombrie 1790 și 12 februarie 1793. (https://en.wikisource.org/wiki/Nootka_Sound_Convention) (https://en.wikisource.org/wiki/Nootka_Claims_Convention)
***** Juan Quadra (1743 Lima/Peru - 1794 Mexico City/Mexic) = Ofițer naval al coloniei spaniole Viceregatul Noua Spanie (Mexic). (http://www.biographi.ca/en/bio.php?id_nbr=1759)
****** George Vancouver (1757-1798) = Ofițer naval și explorator britanic. (http://www.biographi.ca/en/bio/vancouver_george_4E.html)
******* LÉGHE, leghe, s. f. Unitate de măsură pentru distanțele terestre sau maritime, variind între 4 și 5,5 km. – Din it. lega. sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/leghe)
******** Șarpele de mare - Jules Verne, „Devoratorul SF”, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html)

Originea socială muncitorească a soldaților britanici în Primul Război Mondial (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
Ransome nu putea preciza momentul în care simțise primul simptom al acestei boli. Se întîmplase într-o seară, în Flandra*, puțin timp după aniversarea vîrstei de douăzeci de ani, și cu două zile înainte de a fi rănit a doua oară. (...) Ședea pe pămînt, rezemîndu-se cu spinarea de peretele unei case lovite de bombardamentul din ajun. Asculta, fără să-și dea seama, huruitul îndepărtat și exploziile proiectilelor germane, care spulberau sistematic satele însiruite printre dealurile de dincolo de Boschaepe. Se îndopase cu brînză și cu bere flamandă și stătea relaxat, gîndindu-se cu plăcere că mai avea o noapte de răgaz înainte de a trebui să se întoarcă în prima linie. Războiul nu-l mai înflăcăra de mult. Avea oroare de acest măcel întunecat și înspăimîntător.
Se gîndea la satul Nolham, liniștit și plin de grădini, se întreba ce-o fi făcînd părinții lui la ora aceea și de ce treabă avea să se apuce el după încheierea războiului. Seva înapoia acasă și se va ocupa de una dintre ferme, va studia cîțiva ani la Oxford**, ori va cutreiera Canada sau Africa de Sud*** în căutarea unei lumi noi, în care să-și făurească altă viață, eliberîndu-se de toate constrîngerile de acasă. Un sunet vesel și ascuțit de fluier îl trezi din visări. Întoarse capul și văzu coborînd strada, dinspre Ypres, douăsprezece companii din Regimentul Midland, care veneau să întărească liniile belgiene. Unitățile acestea se aflau în localitate de vreo zece zile, poate chiar mai mult. În tot acest timp le văzuse de mai multe ori, fără să-i atragă în mod deosebit atenția. De data aceasta avu impresia că le vede cu alți ochi. Nu erau oameni, ci maimuțe, un întreg regiment de maimuțe, lipsit însă de umorul grotesc al maimuțelor.
Se apropiară de el, mărșăluind, apoi îl depășiră. Nici unul din acești oameni nu era mai înalt de cinci picioare****. Grotești, îndîrjiți, bravi, dar în același timp rahitici și deformați. Defilau prin fața lui, rînduri-rînduri, legănindu-și ritmic brațele în sunetele fluierului. Simți atunci pentru ei o milă profundă. I se părea că vede prin uniformele lor jerpelite, prin pielea aspră a trupurilor pipernicite, prost hrănite, scofîlcite de ani întregi de trudă, în mine și fabrici, pînă în inima lor și chiar dincolo de ea, pînă în măruntaiele timpului. Abia cum pricepea de ce regimentul acesta era alcătuit din numai din pitici, născuți din fumul și murdăria uzinelor, în umezeala și întunecimea minelor, în foamete, mizerie, greve, lăcomie omenească și în ipocrizia neagră a secolului al XIX lea. Pe nici unul dintre ei nu-l ajunse norocul, după cum nu-i ajutase nici pe părinții lui, urcînd din generație în generație, și așa ieșiseră din pîntecele timpului, regimente întregi de oameni schilozi, degenerați, nenorociți. Cum nu era pe deplin conștient, i se părea că numărul lor crește, că vin milioane de oameni, nu numai din Midland, ci și din Franța, din Germania, din America, din Italia, din întreaga lume occidentală, o mare de oameni în plină mișcare.
(...) Peste alte două luni, fusese decorat pentru fapta lui vitejească, dar nimeni nu știuse că Ransome pornise la atac nu din eroism și convingere, ci pentru că sperase să fie ucis, să nu mai îndure rușinea de a fi om, de a mi constitui a miliarda parte din ceea ce constituia „occidentul civilizat”.
În cursul convalescenței, depresiunea nervoasă continuase să-l supere. Cînd tatăl său venise spre  a-i propune să-l mute la o unitate ferită de primejdii, la care avea dreptul după ce fusese rănit de două ori și decorat cu „Victoria Cross”*****, uimise pe toată lumea primind. Se săturase de măcelul acesta orb.
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roma al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 111-113.

NOTE M. T.
* Flandra = Regiunea de vest a Belgiei, cu litoral la Marea Nordului. Teatru de război în Primul Război Mondial (1914-1918) ca parte a Frontului de Vest, unde armata germană înfrunta aliații anglo-franco-belgieni.
** Oxford = Cea ma veche universitate engleză, existentă în secolul XI. (https://www.ox.ac.uk/about/organisation/history?wssl=1)
*** Dominioanele Canada și Africa de Sud = Conferința Imperiului Britanic din 1926 descria Marea Britanie și dominioanele sale ca „comunități autonome în cadrul Imperiului Britanic, cu statut egal, în nici un fel subordonate una alteia în orice asopect al politicii interne și externe, dar unite printr-un angajament comun față de Coroană și asociate în mod liber în Comunitatea Britanică de Națiuni”. (http://www.britannica.com/topic/dominion-British-Commonwealth)
**** PICIÓR, picioare, s. n. (...)  8. Veche unitate de măsură, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită și astăzi în unele țări. (...) – Lat. petiolus. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/picior)
***** Victoria Cross = Cea mai înaltă decorație militară britanică, introdusă în 1856 de regina Victoria. (http://www.nationalarchives.gov.uk/help-with-your-research/research-guides/victoria-cross-registers-1856-1944/)

Gilles Duguay, fost ambasador al Canadei in Romania in perioada 1995-1998: Sunteti situati la rascrucea istoriei, aveti obligatia sa fiti, mai mult ca oricind, o Romanie Mare!

Romanian Global News 25 mai 2015

Vînători albi și indieni în preria Vestului sălbatic la începutul secolului XIX (COOPER 1827)

<
(...)
E bine cunoscut faptul că mult înainte ca nesfîrşitele regiuni ale Louisianei să-şi fi schimbat stăpînii pentru a doua oară*, teritoriul acesta nepăzit de nimeni nu era ferit de invaziile aventurierilor albi. Vînători din Canada**, pe jumătate sălbatici, vînători, poate puţin mai luminaţi, din Statele Unite se aflau risipiţi printre felurite triburi de indieni; ei îşi agoniseau anevoie existenţa prin pustietăţi şi îşi duceau viaţa prin preajma vizuinilor de castor şi a turmelor de bizoni sau, ca să adoptăm denumirea cea mai obişnuită prin partea locului, a turmelor de bivoli. (1)
Așa că nu era un lucuru neobișnuit să întîlnești oameni străini pe cîmpiile fără margini ale Vestului. După anumite semne, pe care un ochi fără experiență le-ar fi trecut cu vederea, oamenii de la frontieră știu întotdeauna cînd se află prin împrejurimi unul de-al lor, așa că-l ocoleau s-au îi ieșeau în întîmpinare, după cum le dictau sentimentele sau interesele. Întîlnirile acestea erau, îndeobște, pașnice; pentru că albii trebuiau să facă față unui inamic comun și de temut în locuitorii mai vechi ai acestor ținuturi, care poate că aveau drepturi mai legiuite decît ale lor, dar n-au fost rare nici cazurile cînd gelozia și lăcomia i-au ațîțat într-atîta, încît întîlnirile s-au terminat prin scene mai mult decît violente și prin trădări pline de cruzime. Întîlnire a doi vînători în deșerturile americane, așa cum găsim uneori de cuviință să numim această regiune, seamănă oarecum cu felul acela oarecum și precaut în care se apropie unul de altul două vase într-o mare bîntuită de pirați și cunoscută ca atare. Nici unul din ele nu consimte să-și trădeze slăbiciunea arătîndu-și neîncrederea, dar nici nu se încumetă la vreun act prea îndrăzneț, care să-l dea pe mîna celuilalt și să-i aducă numai necazuri.

(1) Ca adaus la distincţiile făcute de ştiinţă în privinţa acestor două specii de animale, trebuie să spunem, cu toată consideraţia pe care o avem faţă de doctorul Battius, că una din particularităţile cele mai importante este aceea că, în timp ce carnea celui dintîi animal constitue o hrană nutritivă şi delicioasă la gust, cea a bivolului abia se poate mînca. (n.a.)
(...)
>

SURSA
Fenimore Cooper, Preria***, trad. C. Tănăsescu, vol. I, Ed. Minerva / seria Biblioteca pentru toţi nr. 837, Bucureşti, 1975, p. 128-129.

NOTE M.T.
* Louisiana = Colonia franceză Louisiana (denumită în secolul XVII după numele regelui Louis XIV) , situată de-a lungul fluviului Mississippi, a fost cedată Spaniei în 1763, retrocedată Franței condusă de Prim-Consulul Bonaparte în 1800 și vândută de acesta SUA în 1803. Cele 2, 144 milioane kmp acopereau teritoriile din 15 state federale americane de azi. (http://www.newadvent.org/cathen/09378a.htm) (http://en.wikipedia.org/wiki/Louisiana_Purchase#mediaviewer/File:LouisianaPurchase.png)
** Canada = Colonie britanică din secolul XVII. (http://www.amosnews.ro/arhiva/1-iulie-ziua-nationala-canadei-01-07-2011)
*** Prerie = Asociație vegetală formată din ierburi, caracteristică pentru unele regiuni ale Americii de Nord; regiune de stepă care cuprinde o asemenea vegetație. – Din fr. prairie. 
Sursa: DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/prerie) (http://sk.wikipedia.org/wiki/Ve%C4%BEk%C3%A9_pr%C3%A9rie#mediaviewer/File:Map_of_Great_Plains.svg)

Gentleman versus minciună în Anglia secolului XIX (THACKERAY 1862)

<(...) Ce se întîmplase oare cu acea biată creatură creatură din cauza căreia se făcuse de rîs? Oh, murise la puțin timp după aceea. Îi oferise o rentă viageră. Se măritase și murise în Canada, da, în Canada. Biata făptură! Da, era o ființă cu suflet bun și, cîndva, fusese îndrăgostit de ea. Îmi pare rău cînd trebuie să afirm că un gentleman respectabil obișnuiește să spună minciuni, și încă cu ușurință. Dar, vedeți, cînd comiți o crimă și încalci porunca a șaptea să zicem, sau a opta, sau oricare alta*, va trebui probabil să ascunzi fapta printr-o minciună; atunci te pui bine în gardă și nu pot să te mai ajut. Dacă omor un om și polițistul mă întreabă: „Fiți amabil, domnule, dumneavoastră i-ați tăiat beregata acestui gentleman?”, trebuie să dau o mărturie falsă, pentru a mă apăra, deși poate că sînt un om cinstit și de încredere. Tot așa, cînd vine vorba de crimele comise de gentlemeni - ce greu îmi vine să afirm că gentlemeni respectabili  devin nici mai mult nici mai puțin decît niște mincinoși comuni care trebuie să spună minciuni toată viața lor mie, dumitale, servitorilor lor, soțiilor lor, copiilor lor... Oh, ce cuvînt îngrozitor! Mă înclin supus. Să îngenunchem, să îngenunchem în fața ta, și să nu ne mai străduim să debităm minciuni!
Așadar, dragă domnule, văzînd că după ce comiți o abatere de la legile morale, trebuie să spui minciuni ca să te poți apăra și să ieși din încurcătură, dă-mi voie să te întreb, ca om de onoare și gentleman, nu era mai bine să preîntîmpini crima ca să eviți inevitabilul și neplăcutul și să nu mai trrbuiască să recurgi zilnic la sperjur? O biată fată tînără, de condiție modestă, ademenită sau ruinată, mai mult sau mai puțin, nu reprezintă desigur mare lucru. Micuțul bagaj este aruncat afară, în stradă - ghinionul ei! -, iar ea își caută o slujbă  sau se mărită cu un bărbat de aceeași condiție, care desigur nu are distincția „sîngelui nobil” și așa se încheie povestea ei. Dar dacă te însori într-ascuns și ilegal, iar apoi te descotorosești de ea și te însori cu altcineva, devii personaj negativ de roman.
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Peripețiile lui Philip..., ed. Univers / colecția Clasicii literaturii universale, București, 1986, p. 131.

NOTĂ M.T.
* Cele 10 porunci - Decalogul (Biblia)

1.  Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.
2.  Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor.
3.  Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau in desert.
4.  Adu-ti aminte de ziua Domnului si o cinsteste.
5.  Cinsteste pa tatal tau si pe mama ta, ca bine sa-ti fie si multi ani sa traiesti pe pamant.
6.  Sa nu ucizi.
7.  Sa nu fii desfranat.
8.  Sa nu furi.
9.  Sa nu ridici marturie mincinoasa impotriva aproapelui tau.
10. Sa nu poftesti nimic din ce este al aproapelui tau.
(http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/cele-10-porunci-dumnezeiesti-72538.html)

Reacția Canadei la desprinderea geologică imaginară a Peninsulei Iberice de Europa la sfârșitul secolului XX (SARAMAGO 1986)

<
(...)
Bună ziua ți-am dat, belea am căpătat, spuneau cei de demult, și-aveau dreptate, cel puțin ei au profitat de timpul lor pentru a judeca faptele pe atunci noi la lumina faptelor pe atunci vechi, greșeala noastră contemporană este persistența unei atitudini sceptice în legătură cu lecțiile antichității. A spus președintele Statelor Unite ale Americii că peninsula ar fi binevenită, și Canadei, se va vedea, nu i-a plăcut asta. Pentru că observă canadienii, dacă nu se schimbă cursul, noi vom fi amfitrionii, vor fi atunci două Terra Novae* în loc de una, iar peninsularii habar n-au, sărmanii, ce-i așteaptă, frig de moarte, îngheț, unicul avantaj e că rămîn portughezii mai aproape de morun, care le place atît de mult, mai rece pentru nație, mai mult la rație.
Purtătorul de cuvînt al Casei Albe a sărit imediat în ajutor explicînd că declarația președintelui fusese generată, la bază, de motive umanitare, fără vreo intenție de preponderență politică, cu atît mai mult cu cît țările peninsulare au rămas în continuare suverane și îndependente prin faptul că plutesc pe ape, într-o bună zi tot se vor opri și vor fi la fel ca celelalte, și a adăugat, Din partea noastră, vă dăm garanția solemnă că tradiționalul spirit de bună vecinătate între Statele Unite și Canada nu va fi afectat de nici o împrejurare, și, ca demonstrația a voinței nord-americane de a păstra prietenia cu marea națiune canadiană, propunem realizarea unei conferințe bilaterale pentru examinarea diverselor aspecte care, în cadrul acestei dramatice transformări a fizionimiei politice și strategice a lumii, va constitui întîiul pas, cu siguranță, cu siguranță, pentru nașterea unei comunități internaționale, compuse din Statele Unite, Canada și cele două popoare iberice, care vor fi invitate să participe, cu titlul de observatori, la această reuniune, devreme cenu s-a consumat încă apropierea fizică la o distanță destul de mică pentru ca, imediat, să se poată defini o perspectivă de integrare.
Canada, în mod public, s-a declarat mulțumită de explicații, dar a comunicat că nu considera oportună realizarea imediată a conferinței care, în termenii în care fusese propusă, ar putea leza simțul de onoare al Portugaliei și Spaniei, sugerînd, ca alternativă, o conferință cvatripartidă, pentru studierea măsurilor de prevedere care trebuiesc luate în cazul unei ciocniri vilente cînd peninsula va amara pe coastele Canadei. Statele Unite au fost întru totul de acord, și în particular conducătorii săi i-au mulțumit lui Dumnezeu pentru crearea insulelor Azore**. Pentru că, dacă peninsula nu ar fi deviat spre nord, dacă mișcarea ar fi urmat mereu o linie dreaptă de la separarea de Europa, orașul Lisabona ar fi rămas ar fi rămas, efectiv, cu ferestrele întoarse spre Atlantic City, și dintr-o reflecție în alta ajunseră la concluzia că, de fapt cu cît devia mai mult înspre nord cu atît era mai bine, închipuiți-vă ce-ar fi rămînă New York, Boston, Providence,
Philadelphia, Baltimore***, transformate în orașe de interior, cu scăderea în consecință a nivelului de trai, fără îndoială că președintele s-a pripit cînd a făcut prima declarație. Într-un schimb ulterior de note diplomatice confidențiale, cărora le-au urmat întîlniri secrete între autoritățile celor două guverne, Canada și Statele Unite au convenit că soluția preferabilă ar fi, dacă s-ar putea, fixarea peninsulei într-un punct al rutei sale îndeajuns de apropiat pentru a rămîne departe de zona de influență europeană, dar îndeajuns de îndepărtat pentru a nu provoca pagube imediate sau mediate intereselor canadiene și nord-americane, trebuind inițiat numaidecît un studiu pribind introducerea unor modificări convenabile în respectivele legi de imigrare, întărind mai ales dispozițiile lor de precauție, să nu creadă spaniolii și portughezii că ne pot intra în casă netam-nesam, sub pretextul că am ajuns veciini de palier.
Au protestat guvernele Portugaliei și Spaniei împotriva tracasărilor cu care astfel pretindeau să dispună puterile de interesele și destinul lor, adică ale Portugaliei și Spaniei, cu mai multă vehemență guvernul portughez, fiind obligat la aceasta, întrucît era de salvare națională. Datorită unei inițiative a guvernului spaniol, se vor stabili contacte între cele două țări peninsulare pentru definitivarea unei politici de comun acord tinzînd să scoată cel mai bun profit posibil posibil din noua situație, dar în Madrid exista suspiciunea că guvernul portughez va veni la aceste negocieri cu o rezervă în minte, care ar fi să pretindă, pe viitor, extragerea de profituri particulare din mai marea apropiere în care se va afla de coastele canadiene sau nord-americane, depinde. Și se știe, sau se crede că se știe, că în anumite medii politice portugheze circulă o mișcare tinzînd spre o înțelegere bilaterală, cu toate că de un caracter neoficial, cu regiunea Galiciei, ceea ce, evident, nu va mulțumi deloc puterea centrală spaniolă, puțin dispusă să tolereze ofensele, oricît de mascate s-ar prezenta ele, existînd unii care susțin, cu acerbă ironie, și au răspîndit zvonul, că nimic din toate aestea nu s-ar fi întîmplat dacă Portugalia ar fi fost de partea Pirineilor, și, mult mai bine, dacă ar fi agățată de ei cînd s-a produs ruptura, ar fi fost modul de a sfîrși, odată pentru totdeauna, prin reducerea la o singură țară, cu această problemă iberică, dar aici se înșeală spaniolii, că problema va subzista, mai mult nu spunem. Se face socoteala zilelor care lipsesc pînă la apariția în fața privirilor a coastelor Noii Lumi, se studiază planuride acțiune pentru ca forța de negociere să se exercite din plin în momentul cel mai potrivit, nici prea devreme, nici prea tîrziu, asta-i de fapt regula de aur a artei diplomatice.
(...)
>

SURSA
Jose Saramago******, Pluta de piatră*******, trad. M. Stănciulescu, ed. Univers / colecția Romanul secolului XX, București, 1990, p. 239- .

NOTE
* Terra Novae („Noul pămînt” în latină) = Newfoundland (engleză) = Insulă canadiană în Atlantic (http://www.britishempire.co.uk/maproom/newfoundland.htm)
** Azore = Arhipeleag portughez în Atlantic, la 1500 km de Lisabona și 3900 km de America de Nord (http://incomemagazine.ro/articles/in-inima-atlanticului)
*** Orașe situate pe coasta atlantică a SUA.
**** Galicia = Regiune istorică în nord-vestul Spaniei, la nord de Portugalia și cu ieșire la Atlantic.(http://www.eurominority.eu/version/eng/minority-detail.asp?id_minorities=95)
***** Pirinei = Munții Pirinei delimitează Spania de Franța și Peninsula Iberică de restul continentului european.
****** Jose Saramago (1922 Portugalia - 2010 Spania) = Scriitor portughez comunist, premiat cu Nobel în 1998.(http://www.mediafax.ro/cultura-media/biografie-jos-saramago-si-calatoria-sa-spre-intelesul-lucrurilor-aproape-imposibile-6430670)
******* Pluta de piatră (http://www.bookblog.ro/x-laura-magureanu/pluta-de-piatra/)

Expediția polară pierdută a englezului J. Franklin (VERNE 1864)

J. VERNE, Căpitanul Hatteras, trad. (fr. 1864-5) I. Katz, ed. II, ed. I.Creangă/5, București, 1990, 297 p.

(I/9) „(...) căutării lui sir John Franklin? Căci în 1859, comandantul Mac Clintock se întorsese din mările arctice aducînd dovada sigură a dispariției acestei nenorocite expediții.”

(III/13) „Expedițiile trimise în căutarea lui Franklin au costat Anglia mai mult de 160.000 lire, fără nici un rezultat practic. (...).”

(XIV/70-2) „- (…), iar nefericita expediție a lui Franklin a dus la cunoașterea acestor ținuturi îndepărtate.

-(…) numeroase au fost expedițiile de la 1845 încoace. Abia în 1848, lumea s-a alarmat de dispariția lui Erebus și Terror, (…). A fost văzut prietenii amiralului, dr. Richardson, în vîrstă de 70 de ani, pornind spre Canada și urcînd în susul rîului Coppermine până la marea polară; James Ross, comandantul lui Enterprise și Investigator, întinde velele la Upernawik în 1848 și sosește la capul York; (…).

(…)

-(…) începînd din 1850, navele engleze nu au încetat să brădeze mările și a fost promisă o primă de 20.000 livre oricărei persoane care ar descoperi echipajele lui E. și T. Încă din 1848, cpt. Kellet și Moore, care comandau Herald și Plover, încercau să pătrundă prin strîmtoarea Behring. În 1850 și 1851, cpt. Austin ierna pe ins. Cornwallis, (…) bricul Prince Albert făcu o primă călătorie pe cheltuiala lady-ei Franklin, (…). În acel an, Mac Clintock, pe atunci lt. lui Austin, ajunse pînă la insula Melville și capul Dundas, puncte extreme atinse de Parry în 1819, și s-au găsit pe insila Beechey urmele iernatului lui F. în 1845.

(…)

-Lt. Bellot era un brav francez, spuse H., iar memoria lui e cinstită în Anglia.

-(…) sir Edward trebui să-l abandoneze pe Assistance în 1854, (…). Dr. Rae printr-o scrisoare datată 29 iul 1854 făcuse cunoscut că eschimoșii din ținutull Regele Wilhelm posedau diferite obiecte care proveneau de pe E. și T. (…). [Mac Clintock] (…) la 6 mai [1859] descoperi documentul care nu mai lăsa îndoieli asupra soartei lui E. și T. și se înapoie în Anglia la sfîrșitul aceluiași an.~

n. 1 = vas cu aburi.”

(XVII/83-4) „(…) începutul carierei lui Franklin; mai întîi mus, asemeni lui Cook și Nelson; după ce-și petrecu tinererețea în mari expediții maritime, se hotărî în 1845 să se avînte în căutarea Trecerii de Nord Vest; comanda Terror și Erebus, care făcuseră cu James Ross, în 1840, o expediție la Polul S.(…).

(…)

Cu ajutorul a 3 morminte, pe care expediția Austin le-a descoperit pe o insulă în 1850. Erau îngropați 3 dintre marinarii lui F.; mai tîrziu cu ajutorul unui document găsit de lt. Hobson de pe Fox și care poartă data de 25 apr. 1848.

(….)

-(…) Din documentul. fatal aflăm că sir J. F. moare zdrobit de oboseală la 11 iunie 1847.

(…)

-(…) mai rămăseseră 105 oameni din 138. Atunci cpt. Crozier și Fitz James ridicară un cairn și depuseră ultimul document (…) resturile cairnului așezat în punctul extrem atins de James Ross în 1831.

(…)

-(…) În 1854, o scrisoare a dr. Rae ne informează că în 1850, eschimoșii întîlniseră în ținutul Regele Wilhelm 40 de oameni vînînd foci, călătorind pe gheață, trăgînd după ei un vas. Iar mai tîzriu, descoperisră 30 de cadavre și 5 pe o insulă vecină. (…) Amiralitatea rugă Compania G. Hudson să trimită oamenii cei mai pricepuți la fața locului. (…) Dar nimic! ”

(XX/95-6) „Lady Franklin, după ce a predat, în 1855, o placă de marmură neagră dr. Kane, i-a încredințat o a doua, în 1858, lui Mac Clintock, ca să fie depusă pe insula Berchey. MC a așezat placa nu departe de stela funerară ridicată în memoria lui Bellot de sir J. Barrow.

Placa purta următoarea inscripție: `În memoria lui Franklin, Crozier, Fitz James și a tuturor vitejilor lor tovarăși. Ofițeri și prieteni devotați care au suferit și au pierit pentru cauza științei și pentru gloria patriei lor. (…) 1855`.

Moldovenii sunt mai fericiţi decât românii, ruşii şi ungurii

Adevărul 9 septembrie 2013

Moldovenii sunt mai fericiţi decât românii, ruşii şi ungurii

Citeste mai mult: adev.ro/msv9n4

Moldovenii sunt mai fericiţi decât românii, ruşii şi ungurii

Citeste mai mult: adev.ro/msv9n4

Moldovenii sunt mai fericiţi decât românii, ruşii şi ungurii

Citeste mai mult: adev.ro/msv9n4

Durata medie de viață în 1992 („Telegraf” 1994)

<
România se numără printre țările cu cea mai mică durată medie de viață, relevă statisticile date publicității de Organizația Mondială a Sănătății. În 1992, durata medie de viață la români a fost de 69,9 (73,2 la femei și 66,6 la bărbați), ceea ce înseamnă că românii trăiesc, în medie, cu 10 ani mai puțin decît japonezii, la care durata medie de viață este de 79,3 ani în 1992. Un indicator ridicat la durata medie a vieții înregistrează și Elveția - 77,5 ani și Canada - 77,1 ani. Cele mai reduse cote ale duratei medii ale vieții semnalate în Etiopia - 44 ani și India - 55,5 ani. La același nivel cu România în clasificările întocmite de OMS se situează o serie de state subdezvoltate sau în curs de dezvoltare, dintre care menționăm: Egipt - 59 ani, Mongolia - 61,2 ani, China - 69,5, Turcia - 66,4 ani.
>

SURSA
N. E. P., Românii trăiesc cu zece ani mai puțin decît japonezii, „Telegraf”, Constanța, 9 aprilie 1994.

„Justiția mon amour” (RUSU 1999)

 Titus Rusu, Justiția mon amour, „Tomis”, Constanța, 1999

După aterizarea la Montreal, în timp ce așteptam îndeplinirea formalităților vamale și de frontieră, două funcționare ale aeroportului Dorval ne-au identificat și ne-au anunțat că Ovidiu, vărul soției mele, ne așteaptă împreună cu soția lui. Cei doi veri nu se văzuseră din 1948. Ovidiu are studii juridice temeinice, începute la București și continuate la Paris și Montreal și a făcut o frumoasă carieră în Canada.

Cât am stat în această țară, mi-am propus și am reușit să intru în lumea juriștilor canadieni. Am vizitat facultățile de drept, mai ales bibliotecile și palatele justiției și am adunat ziare, reviste și cărți juridice. La Montreal am doi colegi de facultate. Un admirabil ghid mi-a fost Lucian Grigore, cunoscutul avocat constănțean stabilit aici. Printre alții l-am cunoscut pe Jerome Choquette, un strălucit jurist, care seamănă cu fostul meu profesor Tudor R. Popescu de la Facultatea de Drept din București. Choquette, fost ministru al justiției în două legislaturi, mi-a dăruit cartea sa „La Justice contemporaine”, cu un autograf măgulitor. Această carte, de dimensiunile „Istoriei” lui G. Călinescu, ar putea fi citită cu folos de înalții dregători ai justiției române. Am reușit să culeg o serie de cazuri interesante pentru modul de tratare și rezolvare a lor ce privesc magistratura canadiană și cred că vor stârni curiozitatea, dar și mirarea colegilor din România.

În istoria magistraturii canadiene există un singur judecător trimis în judecată și condamnat penal. Este cazul lui Flahiff, condamnat pentru o infracțiune comisă înainte de a fi judecător. S-a dovedit că a fost complice la spălarea unor importante sume de bani de către infractori pe care îi apăra ca avocat.

Judecătorii sunt cercetați și trași la răspundere disciplinară pentru așa numita „betise judiciare”. Unele afirmații negândite, nepotrivite pot să pună capăt unei cariere. Se consideră că aceste greșeli violează imparțialitatea, integritatea și independența judecătorilor și sunt de natură să ducă la pierderea încrederii din partea publicului.

Recent s-a dispus ca trei președinți de instanțe superioare - Constance Graube din Noua Scoție, Pierre Michaud din Quebec și Roy McMurroy din Ontario - să-l cerceteze disciplinar pe judecătorul John  McLung de la Curtea de Apel din Alberta. Judecătorul anchetat a achitat un inculpat pentru agresiune sexuală. La Curtea Supremă a Canadei, judecătoarea Claire L Hereux-Dube a casat hotărârea de achitare și l-a condamnat pe acuzat. În motivația hotărârii de condamnare s-a menționat că achitarea de către prima instanță se datorează unui viziuni arhaice asupra relațiilor dintre bărbat și femeie. Judecătorul McLung, într-o scrisoare publicată de ziarul „National Post”, arată că „viziunea feministă” a doamnei judecător care l-a condamnat pe inculpat, după casare, este de natură să ducă la creșterea numărului de sinucideri în rândul bărbaților...”.

Același judecător a afirmat că un funcționar, inculpat pentru că a pipăit o jună din subordinea sa, ar fi avut un comportament mai mult „hormonal decât criminal”. Judecătorul a mai spus despre domnișoara, victimă agresiuni sexuale, „ că nu purta bonetă, criolină, ci  un șorț și o bluză strâmtă, decoltată și că nu venea de la mănăstire...”.

În discuție a mai fost pusă și opinia aceluiași judecător despre homosexuali. Referindu-se la un proces în care era implicat un homosexual, judecătorul a afirmat că se va ajunge „să se facă din sodomie, un drept constituțional”, „negându-se astfel un mileniu de învățătură morală”.

Cei trei președinți de instanțe superioare au respins afirmațiile lui McLung, reținând totuși că homosexualii reprezintă un pericol pentru tineri. Ținându-se seama de scuzele cerute de judecător, precum și de cariera sa ireproșabilă, s-a ajuns la concluzia că nu se impune îndepărtarea sa din magistratură.

Procurorul general al al Canadei și procurorul generala al provinciei Quebec au înaintat o plângere împotriva judecătorului Binevenue de la Curtea Superioară din Quebec, pentru că a făcut afirmații incompatibile cu demnitatea sa de magistrat. Într-un proces de omor comis la Trois Rivieres, aceasta afirmat că evreii au suferit mai puțin într-un lagăr de concentrare decât victima căreia i s-a tăiat gâtul de către inculpat. Același judecător a făcut declarații defăimătoare la adresa femeilor. Femeia, după opiniile sale, dacă se hotărăște, poate să ajungă la o perfecțiune atât de înaltă, la care nu se pot ridica cei mai buni dintre bărbați. De asemenea, dacă se decide să „coboare”, poate să ajungă mai jos decât cel mai abject dintre bărbați”.

În timpul cercetărilor, Bienvenu și-a exprimat regretul și și-a cerut scuze persoanelor care s-ar fi simțit ofensate. A refuzat să recunoască prejudecățile privind femeile. Comisia de anchetă a propus eliberarea lui din funcție. Consiliul Magistraturii și-a însușit reproșurile aduse judecătorului, însă apreciat că greșelile comise nu sunt de natură să pun capăt unei cariere strălucite. Astfel, în deplină transparență cu accesul nelimitat al presei, s-a permis pătrunderea în intimitățile magistraților canadieni, o adevărată Terra incognita.

Nu ne iluzionăm că justiția canadiană ar fi perfectă. Chiar Choquette, în monumentalul său volum, arată că „justiția, ca orice instituție umană, este perfectibilă” și combate aplicarea livrescă și rigidă a legii.

„Istoria Canadei” (LINTEAU 1994)

Paul Andre Linteau, Istoria Canadei, trad. I. Cojocariu (orig. fr. 1994), pref și note R. G.Păun, Corint/Istorie universală. Microsinteze 14 (coord. Șerban Papacostea), București, 2000, 156 p.

Cuprins

5 Prefață

7 I.Primii locuitori ai Canadei
8 I.Populațiile băștinase
15 II.Sosirea europenilor
18 III.Contactul

21 II.Noua Franță 1608-1760

21 I.Nașterea unei colonii

30 II.Canada în secolul XVIII

38 III.Imperii în conflict

45 III.Coloniile britanice 1760-1840

45 I.În căutarea unui cadru politic

50 II.Colonii de exploatare și de populare

56 III.Rezistența canadienilor francezi

63 IV.Reorganizarea Americii de Nord britanice 1840-1867

63 I.Slăbirea relațiilor cu Imperiul și apropierea de Statele Unite

66 II.Canada Unită

73 III.Celelalte colonii britanice

76 IV.Pași către realizarea Confederației

80 V.Primii pași ai Confederației 1867-1896

80 I.Construirea unei noi țări

86 II.Tensiunile politice

91 III.O societate conservatoare

96 VI.Marea expansiune 1896-1929

96 I.Pe calea dezvoltării

99 II.O societate nouă

106 III.O țară divizată

112 VII.De la criză la prosperitate

112 I.Recesiunea economică

119 II.Al Doilea Război Mondial

124 III.Perioada de după război

129 VIII.Canada după 1960

129 I.Un nou context economic

134 II.O societate transformată

139 III.O epocă de revendicări

144 IV.Quebec-ul și federalismul canadian

153 Bibliografie

coperta 4

Eclipsată de puternicul său vecin din nord, oarecum marginală în contextul unei „europenizări” prea adesea neglijente la deschiderea universală pe care trebuie să o aibă orice cultură, Canada este încă un subiect inedit pentru publicul românesc.

Cu această timidă premisă, editorul, traducătorul și prefațatorul lucrării au dorit să răspundă unei provocări lansate de autor pentru înțelegerea diversității istoriei și a culturilor.

„Cunoașterea, o comoară primejdioasă”

17. Cunoașterea, o comoară primejdioasă

1.Miezul problemei

Cunoașterea interzisă? Cred că o mai bună aprofundare a problemei necesare, dacă ținem cont de realitățile ascunse pe care istoria le conține de multe ori.

Distrugând cartea, îl distrugem și pe autor, îi distrugem spiritul, ideea și poziția contrariantă, stânjenitoare pe care poate s-o reprezinte pentru oricine nu gândește la fel. Cunoașterea este periculoasă, fie că vorbim de științe sau de ceea ce numit paraștiințe, dezvoltate de spirite romantice și independente, iar o difuzare prea rapidă și prea extinsă a cunoașterii ar putea să ducă la distrugerea civilizațiilor.

a)Pugwash

În acest spirit a apărut Pugwash, un organism creat de un miliardar canadian, Cyrus Eaton, împreună cu un mic grup de savanți și profesori, în iulie 1957, în orășelul Pugwash, situat în provincia canadiană Noua Scoție, la sud de Terra Nova. Mișcarea cuprindea savanți din toate țările, indiferent de înclinațiile politice sau religioase.

Mișcarea a durat mulți ani. Această ideologie dorea să protejeze omenirea de abuzurile unor conștiințe științifice care constituiau un pericol permanent pentru omenire. În acest spirit s-au afiliat acestui grup francezi  precum Saint-Yves d-Alveydre, Joseph de Maistre și Rene Guenon, chiar și eu, ca și mulți alți scriitori, care au participat cu numeroase lucrări la avertizarea împotriva acestui pericol.

Dar această frăție științifică încearcă să găsească antidoturi la otrăvurile create chiar de proprii reprezentanți. Suportăm invențiile celor care, din spirit de căință sau abnegație subită, au contribuit mai mult sau mai puțin la realizarea unor centrale nucleare - precum cea de tristă amintire de la Cernobâl - a organismelor modificate genetic care pun în pericol harta noastră genetică, a armelor chimice cu care ne amenință terorismul actual, a sateliților spion, (...).

„Periscop” (ROȘCA 1991)

 Sorin Roșca, Periscop, „Tomis”, Constanța, 1991, septembrie

*

Apariția unei cărți purtând semnătura lui Umberto Eco constituie un eveniment notabil pentru oricare editură din lume. Bucuria noastră este cu atât mai mare, astăzi, când avem prilejul de a consemna un al doilea pas făcut de editura constănțeană „Pontica” pe drumul afirmării: lansarea romanului „Pendulul lui Foucault” al celebrului scriitor italian, din opera căruia exista, tradus în limba română, doar „Numele trandafirului”.

*

Organizatorii ediției 1991 a Festivalului mondial de marionete de la Charles Ville Messier (Franța) au adresat Teatrului de Păpuși din Constanța o invitație specială de participare, ceea ce reprezintă, indiscutabil, o recunoașterea a valorii păpușarilor constănțeni. În regia Monei Chiriță, ei vor prezenta publicului francez spectacolul „Făt Frumos din lacrimă”, după basmul lui Mihai Eminescu.

*

Muzeul de Artă din Constanța a găzduit o nouă expoziție de grafică satirică a cunoscutului artist plastic Mihai Stănescu. Problemele grave ale existenței noastre cotidiene au fost și de această dată  principala sursă de inspirație a acestui excepțional artist, care, așa cum au putut aprecia numeroșii vizitatori, cu umorul său debordant ne face să uităm, pentru câteva clipe, toate necazurile acestei „democrații originale”.

*

Nici că se putea găsi un loc mai inspirat pentru amplasarea bustului marelui filosof și arheolog Vasile Pârvan decât în inima orașului, dinaintea uneia din porțile principale ale cetății Tomis. Prin aceasta s e înfăptuiește. în sfârșit, un necesar și îndelung așteptat act reparatoriu față de memoria aceluia care și-a închinat întreaga viață istoriei milenare a neamului. Felicitări edililor constănțeni, tuturor celor care au contribuit la materializarea acestei generoase inițiative!

*

A luat ființă Colegiul „Hyperion”, filiala Constanța, prima instituție particulară de învățământ superior din localitate, care își va deschide porțile în această toamnă pentru 250 de studenți ce vor putea opta pentru secțiile: Exploatarea și întreținerea aparaturii electrice și electrotehnice, Prelucrarea electronică a informației economice, Management, Tehnică dentară, Economia și tehnologia fermelor agricole, Consultanță juridico-legislativă și Tehnologia financiar-contabilă a economiei de piață, finanțe, bănci.

*

Dacă nu se vor ivi din nou alte necazuri (și, slavă Domnului, au fost suficiente!), există toate condițiile  ca până în 1994 să intre în funcțiune primul grup energetic de 700 MW al Centralei nuclear electrice de la Cernavodă. Vizita la fața locului a lui Arthur Jack Epp, ministrul industriei, petrolului și energiei din Canada, precum și a unor specialiști de la „Atomic Energy of Canada” și „Anasaldo” (Italia), anunțarea 
deschiderii primei linii de credit în valoare de 400 milioane de dolari, dintr-un total de un miliard, sunt argumente convingătoare chiar și pentru acei sceptici constructori români care afirmau, nu demult, că omenirea va folosi o altă energie până să producă electricitate centrala dobrogeană!

* 

Vestea înființării la Constanța a unui club al „Leilor” a fost primită cu explicabilă rezervă de locuitorii orașului, care ar fi fost mai curând interesați de un club al „Dolarilor”, mai ales în aceste zile când făloasa noastră monedă națională scheaună jalnic, gata să-și dea duhul. Puțin știu însă că acest gen de cluburi, existente în peste 160 de țări, propun stimularea interesului pentru moralitate și cultură, pentru prietenie și solidaritate umană, pentru spirit civic, pace și înțelegere reciprocă.

*

Bulevardul Mamaia începe să concureze arterele comerciale cu tradiție ale Constanței, mai ales datorită inițiativei particulare. Câteva firme rețin în mod deosebit atenția. „Elmo” SRL, situată pe bd. Mamaia, nr. 136, tel. 1.79.84, este un mic restaurant, pentru intimizarea cărui patronul, Eliza Mocanu, a investit o sumă considerabilă. Aici se pot servi zilnic specialități culinare dobrogene, bere, vinuri din podgorii renumite, dulciuri și cafea, toate la prețuri rezonabile. Surpriza noastră este însă alta: la etaj am putut vizita prima unitate hotelieră privată din oraș, adică 7 camere cu câte două paturi, având un confort deosebit. Prețul: 350 lei/cameră/zi, adică cel mai scăzut din Constanța la ora actuală!

Pe același bulevard, la numărul 144 B, și-a început activitatea firma „Flores” SRL, specializată în comercializarea bunurilor de larg consum, a produselor alimentare și a unor delicioase produse de patiserie și cofetărie, după rețete proprii. Familia și Florea Dana, patronii societății, ne-a asigurat că programul unității, la cerere, poate fi non-stop, clienții având la dispoziție o cochetă grădină terasă cu 30 de locuri, unde se pot organiza mese festive. Prețurile practicate sunt sub nivelul altor unități similare din oraș, calitatea serviciilor fiind principalul atu al tinerei și ambițioasei firme „Flores”.

*

Imperturbabilii slujbași ai puterii din Constanța au toate motivele să condamne cu vehemență declarațiile lui Mircea Țeican, comisarul șef  al Gărzii Financiare din județ, care a avut tupeul să critice puterea locală în ziarul „Cuget liber”, pe motiv că deși Garda a fost înființată la 10 iulie 1991, încă nu i-a fost repartizat un sediu! Păi bine, domnule Țeican, dumneata nu știi că Societatea Handicapaților „Caritatea”, spre exemplu, așteaptă același lucru de un an și jumătate? Chiar dumneavoastră, care urmăriți să faceți numai rău sărmanilor mafioți din oraș, vă băgați în față?

*

Săritori ca întotdeauna, prinzând de veste că țăranii români au deocamdată alte treburi cu mult mai importante prin arhive și birouri, pe la Primării și Comisii de judecată, prin grajdurile fostelor CAP-uri, americanii s-au gândit că n-ar strica să le dea o mână de ajutor, concretizată în 200 000 de tone de cereale. În portul Constanța, au și sosit navele „Inger”, cu 21.000 tone de porumb, „Omi Sacramento” cu 40.000 tone de porumb, și  „Miss Marietta”, cu 35.500 tone de porumb. Fraților de peste Ocean, dar cu grâul și cartofii cum stați?

„Enescu și sentimentul mării” (COSMA)

 Viorel Cosma, Enescu și sentimentul mării, „Tomis”, Constanța, 198?

(...)

Conținutul succintelor rânduri ne îndreptățește afirmația că George Enescu mai trecuse pe la familia arhitectului Grigore Cerchez din Constanța. Faptul că Maria Cerchez studiase pianul la Conservatorul din Viena și făcuse muzică de cameră cu E. ne îndeamnă să credem că în Ville Soutzo s-au consumat o serie de ședințe muzicale.

Altă întâlnire cu Marea Neagră s-a produs în 1909, când G. E. a plecat în turneul său de concerte în Rusia. Călătoria a avut itinerarul Iași-Odessa-Moscova-Petersburg. Ajuns în nordul Rusiei, în Petersburg, desigur că nu a scăpat prilejul de a călători pe Neva până la confluența cu Marea Baltică.

Izbucnirea primului război mondial l-a obligat pe G. E. să evite uscatul Europei răvășită de conflicte, înapoindu-se cu vaporul „Armand Behic ”în 1914 pe ruta Marsilia-Salonic-Brusa- Constanța, deci Marea Mediterană, Marea Egee, Marea Marmara și Marea Neagră. Pe puntea acestui vas, violonistul a susținut un recital în folosul Crucii Roșii.

Desigur că a revenit în marele port de la Marea Neagră cu prilejul concertelor sale din 1915, 1916, 1921, 1923. După acest an, au început marele traversări ale Oceanului Atlantic datorate turneelor sale în SUA și Canada. Aceste călătorii pe ape au avut darul să contureze exact imaginea matelotului din poemul simfonic „Vox Maris”. Poate sub puternica impresie a imensității oceanului, compozitorul a schițat în deceniul al treilea partitura ce avea să o poarte în suflet până în ajunul morții.

Între 1938-1947, compozitorul a părăsit pentru o lungă perioadă calea apei. Izbucnise cel de-al doilea război mondial și E. a rămas din nou pe pământul patriei. Nostalgia mării însă nu l-a părăsit! În liniștea vilei Luminiș de la Sinaia, a schițat „Simfonia a V a”.  Finalul lucrării apelează la versurile lui Eminescu: „De-oi adormi cerând / În noaptea uitării / Să mă duceți tăcând / La marginea mării...”.

Întâlnirea geniilor, sub semnul acestui copleșitor sentiment al mării, avea însă un profund substrat popular. Versurile - în metrică și rimă folclorică - i-au îngăduit compozitorului Zeno Vancea să afirme - într-un studiu dedicat „Simfoniei a V a” - următoarele: „Tălmăcirea conținutului cantatei finale nu îmbracă forma unei dramatice răzvrătiri împotriva morții, ci constituie expresia unui sentiment - caracteristic, de altfel, și pentru cele două lucrări din urmă ale compozitorului („Cvartetul nr. 2” și „Simfonia de cameră”) - de împăcare cu destinul, așa cum acest sentiment se desprinde și din acele poezii populare, în forma artistică cea mai desăvârșită - „Miorița”. Dacă, întra-adevăr, stenicul în fața morții. ne poate duce cu gândul la „Miorița”, în schimb, atitudinea lui E. în lupta cu destinul, ne sugerează altă sursă. „Simfonia a V a” este mai strâns legată de „Vox Maris” decât de cele două piese citate mai sus, iar liantul ambelor piese rămâne sentimentul mării ca expresie a forței supreme. Lupta omului cu natura era pentru E. confruntarea titanică a individului cu destinul. Or, nicicând înfruntarea nu pare mai nedreaptă decât în clipa în care stihiile naturii se dezlănțuie cu furie asupra omului. Să nu omitem perioada în care E. elabora „Simfonia a V a”: cataclismul războiului mondial. Chiar și materialul sonor, unele teme, intonații, ne trimit cu gândul la poemul „Vox Maris”.

În volumul „Les souvenirs de Georges Enesco”, marele nostru creator dezvăluie - pe marginea libretului poemului „Vox Maris” - un amănunt biografic ce întărește legătura cu marea: „Eu însumi mi-am făcut scenariul, mai bine zis l-am trăit. Da, am văzut tot ce voi descrie”. Așadar, E. se identificase cu matelotul din povestea simfonică. Nevoia de a încheia partitura, începută cu un sfert de veac înainte, s-a născut la compozitor după ce-al doilea război mondial. E. a părăsit în 1946 patria cu sentimentul tragic al despărțirii matelotului de țărm. Câteva imagini fotografice în portul Constanța înainte de plecarea vaporului „Ardealul” (...).

„Istoria petrolului” (SEDILLOT 1974)

Rene Sedillot, Istoria petrolului, trad. S. Stanciu (orig. fr. 1974), pref. B. Almășan, Editura Politică, București, 1979, 383 p.

5 Bujor Almășan, Prefață

24 Cuvînt înainte

Prolog:Vremea petrolului „bun la toate” 
Petrolul se naște din materiile organice 
Definiții și varietăți
Petrolul în fabulația religioasă : la perși
Locul țițeiului în religii: ce spune Biblia
Petrolul în geografia lumii antice
Pentru a construi, pentru a lumina
Pentru a îngriji, pentru a tămădui
Pentru a lupta, pentru a învinge
Apariția focului grecesc
Triumful declinul focului grecesc
Zăcăminte vechi, zăcăminte noi: de la Baku la Modena
Din Languedoc în Alsacia
Bun la cîte ceva. Bun la toate

Prima parte (înainte de 1900) Vremea lămpii cu gaz
56 1.Petrolul, izvor de lumină
Scurtă istorie a iluminatului
Din România în Boemia
Din Burgundia pînă în Canada
61 2.America intră în scenă
Uleiul indienilor Seneca
Samuel Kier
Pennsylvania Rock Oil Co
Edwin Drake
Drake la Titusville
Drake trece la acțiune
Gloria lui Edwin Drake
Titusville urcă pe culmile gloriei
Oil Creek și Oil City
Febra se extinde
Istoria unui puț de petrol
85 3.Ascensiunea lui Rockefeller
Consumul
producția
Rafinarea
Transportarea
Evacuarea
exportul
John D. Rockefeller
John întîlnește petrolul
John rafinează
Standard Oil
Petrolul și căile ferate
Căile ferate sau conductele?
Regele petrolului
Portretul unui magnat
La asalt împotriva trustului Standard Oil
111 4.Riposta Caucazului
Altundeva decît în America
Acolo unde ne reîntîlnim cu Baku
Gulbenkian pîndește
Rafinare și poluare
Frații Nobel
Nobel împotriva lui Rockefeller

Partea a doua (1900-1914) Ascensiunea motorului cu petrol
125 5.Petrolul, izvor de energie
Un nou capitol
Pe apă
Pe drumuri
Motorul cu explozie
Primele victorii ale automobilului
Petrolul în prag de război
Noile tehnologii
Cincizeci de milioane de tone pe an
141 6.Standard își vede temeliile zdruncinate
Rockefeller la zenit
Ascensiunea independenților
Dezmembrarea devine realitate
Noii veniți: statul Texas și compania Shell
De-a curmezișul Americii
De-a curmezișul Lumii vechi
155 7.Sub cerul Orientului
Goana după profituri se abate asupra Turciei
În Persia: d Arcy și Anglo-Persian Oil Company 
În arhipeleagul indonezian: Royal Dutch
Deterding și Shell
Gulbenkian și tainicele lui manevre
Royal Dutch Shell împotriva lui Standard Oil
În ajunul bătăliei

Partea a treia (1914-1045) Petrolul și războaiele
173 8.Primul conflict (1914-1918)
Întrucît e vinovat petrolul
De la taximetre la carul de asalt
De la submarin la avion
Armatele în căutarea carburanților
Clemenceau lansează un SOS
Statul preia controlul petrolului
Să producem pentru a învinge
Noul echilibru al lumii
190 9.De la un război la altul (1919-1939)
Sechelele conflictului: în Rusia Sovietică
Sechelele conflictului: în Irak
La Kirkuk țîșnește petrolul
Pe țărmurile Golfului Persic
În Arabia Saudită
Anglia își păstrează Persia
În America
Din Indonezia pînă în Europa
„Cei Mari”
Război și pace între magnații petrolului
Mexicul naționalizează
Tehnica progresează
Extinderea piețelor de desfacere
La orizont: războiul
Amurgul zeilor
227 10.Al doilea conflict (1939-1945)
Datele inițiale
Baku trebuie atacat?
Franța ocupată
Asaltul Crimeii
La asalt pentru petrolul rus
Irak, Iran
Confruntări între aliați
Operațiunea „Valul nimicitor” asupra Ploieștiului
Războiul submarin
Al doilea front
Germania la strîmtoare
Germania sub bombe
Japonezi și americani
Războiul din Pacific
Bilanțul unui conflict

Partea a patra (după 1945)
263 11.Consumatori și producători
Avatarurile păcii
Nevoile sînt altele
Se forează în mare
Rezervoare și conducte
Petroliere și stații service
Geografia producției
Petrolul american: speranțe în Alaska
Din Canada pînă în Venezuela: descoperiri fericite
Petrol socialist: la minus 40 de grade
Petrol iranian: cutezanța lui Mossadegh
Orientul Mijlociu: un burete îmbibat cu petrol
Petrolul Saharei: cocoșul galic scurmă și pierde
Din Libia pînă în Nigeria
Petrol european: în Marea Nordului
299 12.Pe cînd petrolul se vindea pe o nimica toată (1943-1970)
Șapte plus unu
Rivali și complici
Aventuri în comun
Pentru și împotriva marilor stăpîni ai petrolului
Mattei față în față cu cei „mari”
Societățile de stat
Islamul în ascensiune
Preludiu la naționalizări
Afacerea Suezului
Revoluția Suezului
Formarea prețurilor de bază
Formarea prețurilor de vînzare
Curba prețurilor
334 13.Vremea petrolului scump 
Frontul comun al producătorilor
Cotitura din 1970
OPEC trece la ofensivă
OPEC pretinde, dar negociază
Noii îmbogățiți
Peste nisipuri plouă cu dolari
După războiul Kippurului: explozie
Producătorii trag sforile
Platoșa are fisuri
Spaimele Occidentului
Companiile în vîltoare
362 14.Bătălia pentru energie
Un apel la unitatea consumatorilor
Riposte la termen
Alte surse de energie
Poluarea în stadiul producției
Poluarea în stadiul transportului
Poluarea în stadiul consumului
Problema rezervelor
Sfîrșitul petrolului?
Cînd petrolul nu va mai fi atotputernic