Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta Columbia engleză. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Columbia engleză. Afișați toate postările

luni, 20 martie 2017

Poporul camceadal din peninsula Kamceatka din Rusia în 1863 (VERNE 1901)

<
(...)
Populația prezenta un tip foarte deosebit de cel al indienilor care locuiesc în Alaska și în Columbia engleză*. Acești indigeni au umeri largi, ochi proeminenți, maxilare puternice, buze groase, părul negru, sînt oameni robuști, dar de o urîțenie caracteristică. Și cît de înțeleaptă s-a arătat natura cînd le-a dat un nas cît mai mic posibil, într-o regiune unde resturile de pești, lăsate în aer liber, afectează atît de dezagreabil nervul olfactiv!
Bărbații au tenul brun-gălbui, iar femeile alb, după cît se poate judeca. Aceste cochete își acoperă fața cu o bășică de bou fixată cu lipici și se fardează cu roșu de iarnă de mare, amestecat cu grăsime de pește.
Îmbrăcămintea se comune din piei vopsite în galben cu scoarță de salcie, cămăși din pînză de Rusia sau de Buhara**, pantaloni pe care-i poartă ambele sexe. Pe scurt, sub acest raport, camceadalii*** ar putea fi ușor confundați cu locuitorii Asiei septentrionale.
În plus, obiceiurile locului, felul de viață sînt aceleași ca și în Siberia de sub puternica administrație moscovită, și populația e de religie ortodoxă.
E cazul să adăugăm că, grație salubrității climatului, camceadalii se bucură de o sănătate excelentă și bolile sînt rare în ținut.
„Medicii n-ar face avere aici!”, își spuse, probabil, doctorul Filhiol, văzînd acești oameni dotați cu o remarcabil vigoare, cu o suplețe puțin obișnuită, datorită practicării constante a exercițiilor fizice, și care nu albesc niciodată înainte de șaizeci de ani.
De altfel, populația Petropavlovskului**** se arăta binevoitoare, ospitalieră, și, dacă există un defect care să li se reproșeze, e acela că nu iubesc decît plăcerea.
În definitiv, de ce să te constrîngi la muncă dacă te poți hrăni fără mare osteneală? Peștele, mai ales somonul, fără mai vorbi de delfini, abundă pe acest litoral și chiar cîinii se hrănesc aproape exclusiv cu pești. Acești cîini, slabi și robuști, sînt înhămați la sănii. Un instinct foarte sigur le permite să se orienteze în vîrtejul atît de frecventelor furtuni de zăpadă. (...)
Capitala Kamceatkăi nu număra atunci mai mult de 1100 locuitori. Sub Nicolae I*****, ea a fost înconjurată de fortificații pe care, în timpul războiului din 1855******, flotele unite anglo-franceze le-au distrus în parte. Aceste fortificații vor fi ridicate din nou, fără îndoială, căci Petropavlovskul e un punct strategic de mare importanță, și e nevoie ca superbul Golf Avach să fie apărat împotriva oricărui atac.
(...)
>

SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare*******, trad. I. Hobana, ed. Tineretului, București, 1969, pp. 125-126.

NOTE M. T.
* Columbia engleză / British Columbia = Colonia Columbia Britanică (1858-1871), situată pe litoralul Oceanului Pacific, a devenit în 1871 a cincea provincie a dominionului britanic Canada. (https://apps.gov.bc.ca/pub/bcgnws/names/39106.html)
** Buhara = Oraș din Uzbekistan, situat pe Drumul Mătăsii. Cu o vechime de peste 2000 de ani, a fost capitala unui emirat ocupat de Rusia în 1866. (http://www.cotidianul.ro/in-uzbekistan-pe-urmele-lui-marco-polo-175741/)
*** Camceadal = Denumire generică dată de coloniștii ruși diverselor etnii indigene din peninsula Kamceatka. (https://www.britannica.com/topic/Itelmen)
**** Petropavlovsk = Oraș din peninsula siberiană Kamceatka, fondat în 1740 de exploratorul danez Vitus Bering. Aflat în serviciul Rusiei, el a numit orașul după numele corăbiilor sale: „Sfântul Petru” și „Sfântul Pavel”. (http://russiatrek.org/petropavlovsk-kamchatsky-city)
***** Nikolai Pavlovici Romanov (1796-1855) = Fiul al țarului Pavel (1796-1801) și frate al țarului Alexandru I (1801-1825). Țar ca Nicolae I (1825-1855). (http://istorie-si-destin.blogspot.ro/2012/02/moartea-tarului-nicolae-i-al-rusiei.html)
****** În Războiul Crimeii (1853-1856) Rusia a fost înfrântă de alianța formată din Marea Britanie, Franța, regatul Piemontului (Torino) și Imperiul Otoman. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ciocnirea-imperiilor-r-zboiul-crimeii-1853-1856-n-fotografii)
******* Șarpele de mare - Jules Verne, „Devoratorul de SF”, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html).

sâmbătă, 4 martie 2017

Orașul canadian Vancouver în 1863 (VERNE 1901)

<
Insula Vancouver, de pe coasta occidentală a Americii de Nord, lungă de cinci sute de kilometri și lată de o sută treizeci, e cuprinsă între paralelele 48 și 51. Face parte din Columbia engleză*, învecinată cu dominionul Canada**, de care frontiera o desparte la est.
Acum vreo sută de ani, Compania Golfului Hudson*** fondase un post de comerț la capătul de sud-vest al insulei, lîngă vechiul port Cardoba, căruia indienii îi spuneau Camosin. Era o luare în posesie a insulei de către guvernul britanic. Totuși, în 1789, Spania pune mîna pe ea, dar după puțină vreme fu restituită Angliei, printr-un tratat**** semnat de ofițerul spaniol Quadra***** și ofițerul englez Vancouver******, al cărui figurează singur în cartografia modernă.
Satul nu avea să întîrzie să devină oraș, grație descoperirii unor filoane de aur în bazinul Fraser-ului, unul din cursurile de apă ale insulei. Devenit Victoria-City, fu proclamat capitala oficială a Columbiei britanice. Apoi fură întemeiate și alte orașe, ca Nanaimo, la patruzeci de leghe******* depărtare, fără a mai vorbi de micul port San-Juan, care se deschide spre capătul meridional.
În epoca în care se desfășoară acțiunea acestei povestiri, Victoria era departe de a cunoaște dezvoltarea de astăzi. Insula Vancouver nu era încă deservită de calea ferată de nouăzeci și șase de kilometri care leagă capitala de Nanaimo. Abia în anul următor, în 1864, o expediție avea să fie întreprinsă de doctorul Brown din Edinburg, inginerul Leech și Frederic Wymper în interiorul insulei.
(..)
>

SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare********, trad. I. Hobana, Ed. Tineretului, București, 1969, pp. 77-78.

NOTE M. T.
* Columbia britanică = Cea mai vestică provincie a Canadei, situată pe coasta Pacificului, între statul federal american Alaska, SUA și provinciile canadiene Teritoriile de Nord-Vest și Alberta. În 1858 teritoriul a fost proclamat colonie a coroanei britanice, iar în 1871 a devenit a șasea provinciei a Confederației Canadei. (https://apps.gov.bc.ca/pub/bcgnws/names/39106.html)
** Canada = Coloniile britanice Ontario, Quebec, New Bruswick și Nova Scotia au fondat în 1867 Confederația Canadei prin British Noth America Act. (http://www.amosnews.ro/arhiva/1-iulie-ziua-nationala-canadei-01-07-2011)
*** Compania Golfului Hudson = Golful Hudson este situat în NE Canadei și are deschidere la Oceanul Arctic. A fost descoperit în 1610 de englezul Henry Hudson. În 1670 a fost fondată Compania Golfului Hudson, care a primit din partea coroanei engleze monopolul comerțului cu blănuri, păstrat până în 1870. (http://www.hbcheritage.ca/hbcheritage/history/overview.asp)
**** Convențiile Nootka au fost semnate la Madrid la 28 octombrie 1790 și 12 februarie 1793. (https://en.wikisource.org/wiki/Nootka_Sound_Convention) (https://en.wikisource.org/wiki/Nootka_Claims_Convention)
***** Juan Quadra (1743 Lima/Peru - 1794 Mexico City/Mexic) = Ofițer naval al coloniei spaniole Viceregatul Noua Spanie (Mexic). (http://www.biographi.ca/en/bio.php?id_nbr=1759)
****** George Vancouver (1757-1798) = Ofițer naval și explorator britanic. (http://www.biographi.ca/en/bio/vancouver_george_4E.html)
******* LÉGHE, leghe, s. f. Unitate de măsură pentru distanțele terestre sau maritime, variind între 4 și 5,5 km. – Din it. lega. sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/leghe)
******** Șarpele de mare - Jules Verne, „Devoratorul SF”, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html)