„Timișeni-Gorj” (POPESCU & CAUC & RĂTEZANU 2020)

 Gheorghe Popescu & Dumitru Cauc & Dumitru Rătezanu, Timișeni-Gorj: satul ce se stinge, Renașterea, Cluj-Napoca, 2020, 284 p.

Cuprins

 

Introducere. 7

1. Schiţă istorică. 11

2. Toponime, denominări (porecle). 21

3. Cadrul geografic, organizarea administrativă. 25

3.1. Organizarea administrativă. 29

4. Mineritul 35

5. Biserica. 65

5.1. Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae”. 65

5.2. Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. 69

6. Şcoala. 77

7. Echiparea teritoriului 97

8. Populaţia. 107

8.1. Eroii neamului 107

8.2. Numărul şi evoluţia populaţiei 1864-2020. 112

8.3. Gospodăriile populaţiei înainte de strămutare. 133

8.3.1. Bârhoţi 133

8.3.2. Boncea. 136

8.3.3. Cărăgui 140

8.3.4. Cucui 143

8.4. Gospodăriile şi populaţia în 2020. 146

8.5. S-au ridicat din Timişeni – Gorj 156

8.5.1. Din Bârhoţi 156

8.5.2. Din Boncea. 158

8.5.3. Din Cărăgui 160

8.5.4. Din Cucui 161

8.6. Arbori genealogici ai unor familii reprezentative. 162

9. Activitatea economică. 168

10. Datini, manifestări culturale, evocări 194

11. Fototeca. 212

11.1. Bârhoţi 214

11.2. Boncea. 234

11.3. Cărăgui 252

Anexe. 262

Bibliografie. 279

 

Viața într-un sat din Tibet (BUCOVALĂ & CÂNDEA 2003)

<
Tibet*. Este localizat în Asia Centrală, în Sud-Vestul Chinei, unde se află cel mai înalt platou, la poalele lanțului muntos Himalaya. De aici izvorăsc cele mai importante fluvii asiatice: Indus**, Brahmaputra***, Mekong****, YangTze***** etc. Climatul este foarte rece, verile fiind scurte și răcoroase. Limba oficială este tibetana******. Populația este de 1.200.000 locuitori, iar suprafața de 1.221.600 kmp. Aici îl întâlnești pe Mingma. Satul său se află la 4.000 m altitudine, pe "acoperișul lumii". La această înălțime, temperatura este foarte scăzută, iar concentrația de oxigen din aer este foarte scăzută. Mingma trăiește într-o vale cu condiții de viață foarte ostile, dar oamenii de aici au găsit modalități de a supraviețui de-a lungul secolelor. Ei cultivă cartofi și cresc yaci, animale foarte rezistente la aceste condiții. Lucrurile de care au nevoie și pe care nu le au în sat, trebuie cumpărate de la mari distanțe. Tatăl Mingmei este cărăuș și se ocupă cu comerțul. Uneori Mingma îl însoțește, dar drumul este foarte dificil.
>

Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode de educație modernă pentru mediu, Constanța, 2003, p. 90.

Note M. T.
* Tibetul istoric a fost ocupat de China comunistă în 1950 și cea mai mare parte a devenit în 1965 Regiunea Autonomă Tibet. (freetibet.org - Is Tibet a country?)
** Sind/Ind/Indus = Fluviu de 3200 km, care trece prin nordul Indiei, stăbate Pakistanul de la nord la sud și se varsă în Oceanul Indian. (ro.wikipedia.org)
*** Brahmaputra = Fluviu de 2900 km, care traversează nordul Indiei și se varsă prin Bangladesh. în Oceanul Indian. (www.hotnews.com - 1 martie 2012)
**** Mekong = Fluviu de 4300 km, care traversează Myanmar, Laos, Thailanda, Cambodgia și Vietnam și se varsă în Oceanul Pacific. (www.descopera.ro - 7 martie 2012)
***** Yangtze (Fluviul Albastru) = Fluviu de 6300 km (locul 3 în lume) care traversează China de la vest la est și se varsă în Oceanul Pacific lângă Shanhai. (citesteasta.ro)
****** Limba tibetană face parte din grupul de limbi sino-tibetane, subgrupul tibetano-birmane. Este limbă oficială în Regiunea Autonomă Tibet. (ro.wikipedia.org)

Trecutul și viitorul omenirii în 2003 (BUCOVALĂ & CÂNDEA 2003)

<
(...)
- Populația va fi de 8 miliarde în 2025.
- Cea mai importantă rată de creștere a populației se înregistrează în Africa, Asia, America de Sud (țările lumii a treia).
(...)
- Deși producția de cereale a crescut de 2,5 ori, producția de carne de 3 ori, de lapte de 2 ori între anii '50 și '85, se înregistrează extinderea foametei în lume.
(...)
- Până în 2005 (2050?), 50% din populație va trăi în comunități urbane.
- Între anii '50 - '85, orașele din țările industriale și-au dublat populația, în timp ce în țările sărace populația s-a cvadruplat.
(...)
- Până în 2025 consumul energetic va crește cu 40% față de 1980.
- Cele mai folosite surse de energie sunt: 53% combustibili fosili (50% petrol, 30% cărbune, 20% gaze), hidroenergia 30%, energia nucleară 15%, biogazul 2%.
(...)
- Între anii '50 și '87 producția de bunuri de consum a crescut de șapte ori, iar exploatarea minereurilor de trei ori.
(...)
- Până în 2010 capturile durabile de pește nu vor putea depăși 30 milioane tone/an.
(...)
- Managementul resurselor oceanice este reglementat de convenția din 1972 privind prevenirea poluării marine (Convenția de la Londra*) și Convenția asupra Mării a Națiunilor Unite din 1982**.
- Managementul resurselor antarctice este reglementat de Tratatul Antarctic***, care stabilește interdicția exploatării de minereuri din solul Antarcticii și faptul că țările lumii a treia sunt excluse de la luarea deciziilor în această privință.
- Managementul spațiului extraterestru este stablit de un tratat din 1967****. Creșterea cantității de reziduuri care plutesc în atmosferă sau în spațiul extra-atmosferic generează un număr mare de probleme în comunicarea satelitară.
(...)
>

Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode moderne de educație pentru mediu, Constanța, 2003, pp. 52-53.

Note M. T.
* Convenția de la Londra a fost semnată la 13 noiembrie 1972 și a intrat în vigoare în 1975, fiind semnată de 89 de entități în septembrie 2016. (www.imo.org/eng/)
** Convenția ONU asupra dreptului mării a fost semnată la 10 decembrie 1982 în Jamaica și a intrat în vigoare la 16 noiembrie 1994, după ce a fost ratificată de 60 de state. Aceasta era rezultatul Conferinței ONU asupra mării din 1973-1982 și înlocuia tratate din 1958. (www.monitoruljuridic.ro)
*** Tratatul Antarctic a fost semnat la Washington, la 1 decembrie 1959 de 12 state care aveau stații de cercetare științifică pe continentul situat la sud de paralela 60 de grade latitudine sudică: SUA, URSS, Marea Britanie, Franțta, Japonia, Norvegia, Belgia, Argentina, Chile, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelandă. Tratatul a intrat în vigoare la 23 iunie și a mai fost semnat de 35 de state, printre care și România în 1971. (www.monitoruljuridic.ro)
**** Tratatul privind folosirea spațiului extraatmosferic a fost semnat la 27 ianuarie 1967 de SUA, URSS și Marea Britanie. (lege5.ro)

Poporul camceadal din peninsula Kamceatka din Rusia în 1863 (VERNE 1901)

<
(...)
Populația prezenta un tip foarte deosebit de cel al indienilor care locuiesc în Alaska și în Columbia engleză*. Acești indigeni au umeri largi, ochi proeminenți, maxilare puternice, buze groase, părul negru, sînt oameni robuști, dar de o urîțenie caracteristică. Și cît de înțeleaptă s-a arătat natura cînd le-a dat un nas cît mai mic posibil, într-o regiune unde resturile de pești, lăsate în aer liber, afectează atît de dezagreabil nervul olfactiv!
Bărbații au tenul brun-gălbui, iar femeile alb, după cît se poate judeca. Aceste cochete își acoperă fața cu o bășică de bou fixată cu lipici și se fardează cu roșu de iarnă de mare, amestecat cu grăsime de pește.
Îmbrăcămintea se comune din piei vopsite în galben cu scoarță de salcie, cămăși din pînză de Rusia sau de Buhara**, pantaloni pe care-i poartă ambele sexe. Pe scurt, sub acest raport, camceadalii*** ar putea fi ușor confundați cu locuitorii Asiei septentrionale.
În plus, obiceiurile locului, felul de viață sînt aceleași ca și în Siberia de sub puternica administrație moscovită, și populația e de religie ortodoxă.
E cazul să adăugăm că, grație salubrității climatului, camceadalii se bucură de o sănătate excelentă și bolile sînt rare în ținut.
„Medicii n-ar face avere aici!”, își spuse, probabil, doctorul Filhiol, văzînd acești oameni dotați cu o remarcabil vigoare, cu o suplețe puțin obișnuită, datorită practicării constante a exercițiilor fizice, și care nu albesc niciodată înainte de șaizeci de ani.
De altfel, populația Petropavlovskului**** se arăta binevoitoare, ospitalieră, și, dacă există un defect care să li se reproșeze, e acela că nu iubesc decît plăcerea.
În definitiv, de ce să te constrîngi la muncă dacă te poți hrăni fără mare osteneală? Peștele, mai ales somonul, fără mai vorbi de delfini, abundă pe acest litoral și chiar cîinii se hrănesc aproape exclusiv cu pești. Acești cîini, slabi și robuști, sînt înhămați la sănii. Un instinct foarte sigur le permite să se orienteze în vîrtejul atît de frecventelor furtuni de zăpadă. (...)
Capitala Kamceatkăi nu număra atunci mai mult de 1100 locuitori. Sub Nicolae I*****, ea a fost înconjurată de fortificații pe care, în timpul războiului din 1855******, flotele unite anglo-franceze le-au distrus în parte. Aceste fortificații vor fi ridicate din nou, fără îndoială, căci Petropavlovskul e un punct strategic de mare importanță, și e nevoie ca superbul Golf Avach să fie apărat împotriva oricărui atac.
(...)
>

SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare*******, trad. I. Hobana, ed. Tineretului, București, 1969, pp. 125-126.

NOTE M. T.
* Columbia engleză / British Columbia = Colonia Columbia Britanică (1858-1871), situată pe litoralul Oceanului Pacific, a devenit în 1871 a cincea provincie a dominionului britanic Canada. (https://apps.gov.bc.ca/pub/bcgnws/names/39106.html)
** Buhara = Oraș din Uzbekistan, situat pe Drumul Mătăsii. Cu o vechime de peste 2000 de ani, a fost capitala unui emirat ocupat de Rusia în 1866. (http://www.cotidianul.ro/in-uzbekistan-pe-urmele-lui-marco-polo-175741/)
*** Camceadal = Denumire generică dată de coloniștii ruși diverselor etnii indigene din peninsula Kamceatka. (https://www.britannica.com/topic/Itelmen)
**** Petropavlovsk = Oraș din peninsula siberiană Kamceatka, fondat în 1740 de exploratorul danez Vitus Bering. Aflat în serviciul Rusiei, el a numit orașul după numele corăbiilor sale: „Sfântul Petru” și „Sfântul Pavel”. (http://russiatrek.org/petropavlovsk-kamchatsky-city)
***** Nikolai Pavlovici Romanov (1796-1855) = Fiul al țarului Pavel (1796-1801) și frate al țarului Alexandru I (1801-1825). Țar ca Nicolae I (1825-1855). (http://istorie-si-destin.blogspot.ro/2012/02/moartea-tarului-nicolae-i-al-rusiei.html)
****** În Războiul Crimeii (1853-1856) Rusia a fost înfrântă de alianța formată din Marea Britanie, Franța, regatul Piemontului (Torino) și Imperiul Otoman. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ciocnirea-imperiilor-r-zboiul-crimeii-1853-1856-n-fotografii)
******* Șarpele de mare - Jules Verne, „Devoratorul de SF”, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html).

Tradiție versus modernitate la un preot anglican în perioada interbelică (GALSWORTHY 1931)

<
(...)
- Știi foarte bine ce vreau să spun: dumneata întrupezi întreaga veche tradiție: „la dispoziția dumneavoastră ”, și așa mai departe; și totuși așa de teribil de modern. și tolerant, și lipsit de prejudecăți...
- Hm! făcu Hillary, emițînd un rotocol de fum.
- Sînt sigură că dumneata crezi în controlul nașterilor.
- Mă rog, replică Hillary, poziția noastră, a preoților, în problema aceasta e cam ironică. Pe vremuri, a susține teza limitării populației era considerat drept o lipsă de patriotism. Dar în ziua de azi, cînd toate zborurile astea și gazele otrăvitoare hrănesc cu prisosință țărîna, cînd șomajul crește violent, mi-e teamă că e o lipsă de patriotism să nu susții limitarea populației din țara noastră. Cît despre principiile creștine - fiind patrioți, n-am ținut seama în timpul războiului* de principiul creștin „să nu ucizi” - tot așa și acum, fiind patrioți, nu putem aplica, în mod logic, principiul creștin „să nu limitezi”. Oricum, în ce privește mahalalele, controlul nașterilor e esențial.
- Apoi dumneata nu crezi nici în iad...
- Ba cred, ăsta a fost făurit.
- Ești un adept al duminicilor închinate jocurilor sportive, nu-i așa?
Hillary încuviință dînd din cap.
- Și al băilor de soare în pielea goală?
- Aș fi, dacă ar exista soare.
- Și al femeilor care poartă pijama și fumează.
- Dar nu tutun prost; sînt categoric împotriva tutunului prost.
- Găsesc că e nedemocratic.
- N-am ce-i face, Dinny. Adulmecă! Și pufăi o gură de fum în direcția ei.
Dinny trase pe nări.
- Are și latakia (1) în amestec, miroase bine; dar femeile nu pot să fumeze bine. presupun că avem cu toții, pe undeva, o idee fixă, și a dumitale e: „nu tutun prost!” În afara de asta însă, ești uimitor de modern, unchiule. Cînd mă aflam la tribunal și priveam la toate mumiile de acolo, mi s-a părut că unica față cu adevărat modernă e a dumitale.
- Ăsta-i un oraș conservator, cu catedrală, draga mea.
- Mă rog, cred că procentul de modernitate al oamenilor este mult supraestimat.
- Tu nu trăiești la Londra, Dinny.Totuși, într-un fel ai dreptate. Exprimarea francă a unor anumite lucruri nu înseamnă propriu-zis schimbare. Deosebirea dintre zilele tinereții mele și cele de azi se rezumă la o deosebire de exprimare. Și noi aveam îndoieli, curiozitate, dorințe, dar nu le exprimam. Acum toate acestea sînt exprimate. Cunosc o mulțime de tineri universitari - vin să lucreze la Maidane, știi... Ei bine, ăștia au fost învățați încă din leagăn să spună tot ce le trece prin cap - și spun, nu glumă! Noi tăceam, înțelegi; dar și nouă ne treceau prin cap exact aceleași aceleași lucruri. Asta-i toată deosebirea. Asta și automobilele.
- Atunci eu sînt încă demodată. Nu mă pricep deloc la exprimare.
- Din pricină că ai simțul umorului, Dinny. Acționează ca o frînă și te face să fii mereu sub autocontrol. Puțini tineri din ziua de azi par să mai aibă simțul umorului; au de multe ori spirit - dar nu-i același lucru. Tinerii noștri scriitori, pictori, muzicieni, crezi că ar putea să mai creeze dacă s-ar lua singuri în rîs? Pentru că asta e adevărata probă a umorului.

(1) O marcă de tutun foarte scump, produs în localitatea Latakia, lîngă Beirut.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 240-242.

NOTĂ M.T.
* Primul Război Mondial (1914-1918)

„Vasili Kelsiev” („CĂLĂTORI STRĂINI ÎN ȚĂRILE ROMÂNE ÎN SECOLUL XIX” 2015)

 Institutul de Istorie „N. Iorga” / Daniela Bușă (ed.), Călători străini în Țările Române în secolul XIX, serie nouă, vol. IX (1867-1871), Editura Academiei Române, București, 2015, p. 39

Nu deținem date biografice despre călătorul rus Vasili Kelsiev, care, în 1867, (probabil vara), se afla pe teritoriul românesc venind din Galiția austriacă. Potrivit celor afirmate în introducerea volumului de însemnări de călătorie, V. K. era corespondent al ziarului „Golos” (Glasul), publicație de orientare clericală, care a apărut la Moscova în ultimele patru decenii ale secolului XIX. Într-un context în care Rusia făcea prima încercare, timidă, de denunțare a clauzelor Tratatului de pace de la Paris din martie 1856, informațiile conținute în notele de drum ale lui V. K., referitoare la două zone aflate la frontierele de SV ale Imperiului Rus privind starea de spirit a populației, mentalitatea, căile de comunicație, sistemul de supraveghere a teritoriului, nu aveau cum să nu trezească interesul autorităților militare, dar și al diplomației ruse. K. sosea în România după o ședere de două luni în Galiția, unde contactele cu autoritățile locale nu au fost dintre cele mai armonioase, fiind privit cu suspiciune și chiar reținut o săptămână în arestul poliției din Lvov, sub o culpă imaginară. Textul relației sale de călătorie privește numai situația din fosta capitală a Moldovei, iar faptul că alte localități nu au fost menționate ne determină să credem că șederea lui s-a limitat la Iași. Din acest punct de vedere, interesul celor consemnate de voiajorul rus rezidă în veridicitatea imaginii pe care acesta o proiectează asupra urbei de pe Bahlui, care, la nici un deceniu de la înfăptuirea Unirii Principatelor, resimțea acut pierderea statutului politic. Pături largi ale populației erau nemulțumite nu numai de mutarea capitalei la București, dar și de o serie de neajunsuri ulterioare deciziei. Cei mai afectați păreau a fi funcționarii publici, desconsiderați, prost plătiți și aflați la cheremul autorităților executive de pe malul Dâmboviței.  Această stare de lucruri ne ajută să înțelegem contextul socio-politic în care, în același oraș, cu numai un an în urmă (3/15 aprilie 1866), avusese o mișcare separatistă , cu participare redusă, înăbușită de guvern. Un punct de maxim interes în relația călătorului rus îl constituie descrierea vizitei la Iași a principelui Carol de Hohenzollern și, în special, a spectacolului de gală organizat de autoritățile locale în onoarea tânărului suveran. Din însemnările lui K. transpar două elemente: primul este accentuarea și sublinierea permanentă a rolului mesianic al Rusiei ca  „a treia Romă”, protectoare a populațiilor creștine din SE european, aflate sub dominație otomană, explicabil dacă avem în vedere recrudescența mișcării panslaviste în Rusia și dorința de eliminare a otomanilor din Balcani. Al doilea element este critica cultului catolic și al promotorilor acestuia, V. K. punând într-o lumină avantajoasă pe slujitorii ortodoxiei răsăritene, al cărei rol spiritual trebuia să devină mai activ în rândul popoarelor din zonă.

Populația orașului Tașkent din Uzbekistan în secolul XIX (VERNE 1892)

(74) „În ce privește populația Tașkentului, ea nu se deosebește simțitor de cele pe care le-am întîlnit în alte părți ale Turkestanului. E formată din sarți, uzbeci, tadjici, kirghizi, nogai, evrei, ceva afgani, hinduși și ruși.”

J. VERNE, Claudius Bombarnac, trad. (fr. 1892) S. Radian, I. Creangă/nr. 40, București, 1989, p. 5-138.

Fostul hanat Kokand din Asia centrală (VERNE 1892)

-Kokandul are bazaruri destule, (...); acolo cele mai frumoase țesături ale Asiei se plătesc în monede de aur numite tiahi, care valorează 3 ruble și 60 de copeici.”

(77) „-Desigur, dl. reporter, dar trebuie să știți că monumentele [Kokandului] nu se ridică la înălțimea celor din Samarkand și Buhara.”

(78) „(...) ne aflăm pe teritoriul oazei Fergana, nume al vechiului hanat Kokand, care s-a lipit Rusiei în 1876 cu cele 7 districte ale sale. Aceste districte, unde populația majoritară e sartă, sînt administrate acum de prefecți, subprefecți și primari.”

J. VERNE, Claudius Bombarnac, trad. (fr. 1892) S. Radian, I. Creangă/nr. 40, București, 1989, p. 5-138.

Groenlanda în secolul XIX (VERNE 1901)

(XVII/256) „Groenlanda înseamnă `Țara Verde`. Dar numele de `Țara Albă` s-ar fi potrivit mai bine pămîntului acestuia troienit de zăpezi. Dar pesemne că nu și-a primit numele decît printr-o glumă a nașului său, Erik cel Roșu, navigator din sec. X, și care probabil era tot atît de roșu pe cît e G. de verde. Poate că, la urma urmei, scandinavul nădăjduia să-și hotărască compatrioții să vină să colonizeze acest pămînt verde al N. Dar n-a izbutit. (…), iar astăzi populația groenlandeză nu depășește 10.000 de locuitori, cu băștinași cu tot.”

J. VERNE, Goana după meteor, trad. (fr. 1901) G. Naum, ed. I. Creangă/19, București, 1979, p. 134-294

Coșul milosteniei în societatea engleză a secolului XIX (C. BRONTE)

În 1849, tânăra scriitoare englezoaică Charlotte Bronte a publicat romanul social Shirley, a cărui acțiune se petrece în 1811-1812, în regiunea nordică Yorkshire. Tânăra Caroline Helstone, nepoata parohului anglican local, primește vizita domnei Sykes și a celor trei fiice nemăritate ale sale.

<(...)
Acum nu-i mai rămânea Carolinei decît să le invite sus, să le ajute să-și scoată șalurile, să-și netezească părul și să-și împrospăteze ținuta; să le conducă îndărăt în salon, să le împartă niște cărți cu gravuri sau diverse lucruri ciudate cumpărate de la coșul milosteniei; era obligată să cumpere, deși decontribuit la înzestrarea lui contribuia foarte puțin; iar dacă ar fi avut bani mai mulți, mai degrabă l-ar fi cumpărat în întregime, chiar în clipa cînd era adus la casa parohială - cumplită pacoste! - decît să contribuie fie și numai cu o perniță de ace.

Poate că ar trebui explicat în fugă, pentru folosul celor care nu sînt ou fait (1) cu misterele „coșului milosteniei” și ”coșului misionarilor”, că asemenea meubles (2) sînt un fel de cufere de răchită, cam de mărimea unui încăpător coș de rufe, destinate să poarte de la casă la casă o uriașă adunătură de pernițe de ace, săculețe pentru bolduri, suporturi pentru cărți de vizită, coșulețe de lucru, îmbrăcăminte pentru copii mici, etc. etc. etc., făcute de mîinile mai harnice ori mai pregetătoare ale cuvioaselor doamne dintr-o parohie și vîndute mai mult cu sila păgînilor gentlemeni tot de pe-acolo, la niște prețuri nerușinat de piperate. Roadele unor astfel de vînzări impuse sînt folosite pentru convertirea evreilor, pentru căutarea celor zece triburi rătăcite și pentru regenerarea atît de interesantelor populații de culoare de pe glob. Fiecărei doamne participante îi vine cîte o dată pe lună rîndul să păstreze coșul, să lucreze pentru el, și să vîre conținutul lui pe gîtul unei clientele bărbătești din ce în ce mai reduse la număr. Lucrările încep să devină pasionante cînd sosește vremea ca șirul să fie luat de la capăt: unor femei cu minte întreprinzătoare, cu spirit negustoresc viu, le face plăcere și se distrează copios cînd îi silesc pe cei mai înăcriți zgîrîie-brînză de postăvari să scoată banii și să plătească pe loc sume cam cu patru-cinci sute la sută mai mari decît prețul de cost, pentru obiecte care nu le fac nici o trebuință; alte doamne - firi mai slabe - protestează, și ar fi mai bucuroase să-l vadă dimineață după dimineață pe însuși prințul întunericului în pragul casei, decît acel coș-fantomă dimpreună cu mesajul: „Doamna Rouse vă trimite complimente și - vă rog, doamnă - zice că a venit rîndul dumneavoastră”.

(1) La curent (fr.)
(2) Mobile (fr.)
>


SURSA
Charlotte Bronte, Shirley, vol. I, trad. de D. Mazilu, edit. Clip Impex, București, 1993, pp. 117-118.

Dr . Vogel despre lacul Ciad din Africa centrală în secolul XIX (VERNE 1863)

Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

„XXXVI
De insulă, nici urmă! Se scufundase în timpul nopții! În locul ei se întindea imensitatea Lacului Ciad. (…) Cutezătorul tânăr fusese salvat de unul din fenomenele obișnuite ale Lacului Ciad; numeroase insule, care păreau rezistente ca stânca, dispăruseră astfel. Deseori, populația de pe țărmuri îi adăpostise pe nenorociții salvați din asemenea cumplite catastrofe.”

„Nu știa că, în ultimele lui scrisori, doctorul Vogel atrăsese atenția asupra acestei ciudățenii a malurilor Ciadului, (...).”

„Dacă aș putea ajunge la unul din marile orașe din jurul lacului, m-aș găsi în situația călătorilor despre care-a povestit Fergusson. De ce oare n-aș scoate-o la capăt ca și ei? Câțiva s-au întors!”

Sociologul Ana Rodica Stăiculescu în organisme naționale și internaționale (LĂPUȘAN & CIUPINĂ 2011)

 Aurelia Lăpușan & Victor Ciupină, Ctitorii spirituale dobrogene. Universitatea Ovidius din Constanța, Dobrogea, Constanța, 2011

(...)

Reprezentări în organisme naționale și internaționale

Prof. univ. dr. Ana Rodica Stăiculescu este:

- cercetător asociat la INED Paris din 1994; doctor al Universității Pantheon Sorbonne din Paris

- membru al Asociației Internaționale a Demografiei din 1992

- membru al Uniunii Internaționale pentru Studiu Științific al Populației EAPS din 1994

- membru al The New York Academy of Science

- membru al Atelierului Europe du Sud - Grupul de Interes Științific Socio-Economie de l Habitat Paris

- membru în Consiliul de Coordonare al Centrului Regional de Formare Continuă pentru Administrația Publică Locală Constanța (INA)

- membru în Consiliul Local Constanța de coordonare a Programului „Agenda Locală 21”, desfășurat cu susținerea PNUD și a Centrului Național pentru Dezvoltare Durabilă

- director al Centrului de Studii și Cercetări privind Drepturile Omului și Discriminarea  Constanța (acreditat CNCSIS și partener CNCD)

- director coordonator al Centrului de Formare Continuă pentru Funcționarii Publici din cadrul Universității Ovidius Constanța

- membru coordonator pentru Universitatea Ovidius  în Programul Leonardo da Vinci Agreement, parteneriat cu The Institute of Revenues, Rating and Valuation London

„Se distribuie rațiile de ulei și zahăr!” („CONTRAST” 1991)

 Se distribuie rațiile de ulei și zahăr!, „Contrast”, Constanța, 1991

Societatea Comercială Municipală aduce la cunoștința populației că începe distribuirea în Capitală a uleiului pe luna iulie și a zahărului pe lunile iulie, august și septembrie.

Distribuirea uleiului se va face pe baza bonurilor de ulei din cartela pe luna iulie pentru rațiile scrise pe bonuri. Pentru cartela „E” nu se va distribui ulei. Zahărul se va distribui odată întreaga cantitate pe 3 luni sau parțial, la cererea consumatorilor.

Rațiile lunare de zahăr sunt: pentru cartela A - 1500 grame; pentru cartela B - 750 grame; pentru cartela C - 500 grame; pentru cartela D - 300 grame; pentru cartela E - 250 grame. 

Zahărul și uleiul se vor distribui centrelor pe măsura prezentării borderourilor cu înscriși și se vor ridica de la oficiile respective contra cost. Valabilitatea bonurilor de ulei expiră la 31 iulie a. c., iar a bonurilor de zahăr la 31 august a. c.

(N. R. - Anunțul a apărut în ziarul „Scânteia” din 12 iulie 1948!!!)

Genocid și demografie (TREBICI 1991)

 Vladimir Trebici, Genocid și demografie, Humanitas / Sociologie - Repere - 2, București, 1991, 160 p.

7 Genocid și genociduri
Puțină etimologie și istorie
Ce spune dreptul pozitiv?
Alte forme ale genocidului
Măsură și metodă

20 Populație și tranziție
Dinamism demografic
Structuri demografice și inerție

34 Natalitate și fertilitate
Despre natalitate
Fertilitatea
Familia și căsătoria

48 Mortalitatea și „legile” ei

57 „Despărțirea” de Europa
Politica demografică între „paternalism” și cinism

83 De la cauză la efect e (uneori) o cale atât de lungă
Genogenism și copiii „nedoriți”
Supramortalitate
Indici somatometrici

109 Cu ce mijloace se poate săvârși genocidul?
Alimentație „științifică”
Frig, lipsă de medicamente
Gulag românesc

121 Genocidul și țărănimea

131 Gerontocid

140 Bilanț provizoriu
Portret demografic neretușat
Moștenirea

150 Glosar de termeni demografici

coperta IV
În decembrie 1989, presa din toată lumea vorbea despre 60.000 de victime ale acțiunilor represive din acele zile. Apoi, s-a descoperit că numărul evocat face parte mai degrabă dintr-un proces de intoxicare informațională. Știința demografiei este singura care poate decela amplorea pierderilor de populație cauzate de decizii politice și de ol legislație ucigașă. Vladimir Trebici ne oferă o introducere accesibilă în metodele care pot stabili exact cifrele și o primă serie de repere statistice ale tragediei demografice pricinuite de actele dictatoriale comuniste.

Economia neoclasică (GUERRIEN 1989)

Bernard Guerrien, Economia neoclasică, trad. D. Neguș (Paris, 1989), Humanitas/Repere-Economie-7, București, 1993, 207 p. 

9 Introducere
Concepția neoclasică despre societate
Piața ca mijloc de coordonare
Principiul de raționalitate
Importanța modelului concurenței perfecte
Economia neoclasică povestită adulților
Critică logică și critică empirică

Câteva repere istorice 

I.Unitățile de decizie: gospodării ale populației și întreprinzători

22 1.Gospodăria familială (sau consumatorul)
Relația de preferință a gospodăriei. Clase de echivalență și curbe de indiferență. Noțiunea de rată de substituire. Rată marginală de substituire. Funcții de utilitate ce reprezintă o relație de preferință. Resursele gospodăriei. Rata marginală de substituție și utilitățile marginale

32 2.Întreprinderea (sau producătorul) 
Productivități marginale și randamente de scară 

II. Oferte și cereri pe piețe concurențiale

38 1.Organizarea piețelor în modelul de referință
Ipoteza concurenței perfecte. Ipoteza unui sistem complet de piețe.

42 2. Ofertele și cererile concurențiale
Opțiunea gospodăriei familiale. Oferta concurențială de muncă. Opțiunea întreprinderii. Randamentele dimensionale și concurență perfectă. Funcția de cost și funcția de ofertă 

III. Echilibrul concurențial

Metode de abordare a stării de echilibru parțial sau general?

1.Condiții de existență ale unui echilibru general
Ipotezele Arrow-Debreu. Importanța modelului Arrow-Debreu

2.Stabilitatea modelului concurențial
Tatonarea walrasiană. Forma cererilor nete în echilibrul general: teorema Sonnenchein-Mantel-Debreu. Proprietăți ce caracterizează cererile nete: lipsa iluziei monetare și legea lui Walras. Flexxibilitate și stabilitate a tatonării

IV. Echilibru, optimizare și repartiție

75 1. Compararea diverselor alocări ale resurselor societății. Piețe și dreptate socială
Criteriul și optimurile lui Pareto. Cutia lu Edgeworth, nucleu și curbă de contract. Echilibru concurențial și optimizarea paretiană. Piață, dreptate socială și eficacitate

87 2. Limitele pieței: bunuri colective și efecte externe
Bunurile colective. Efectele externe. „Alinierea” efectelor externe la o activitate concurențială și „internalizarea” lor. Teorema optimului secund (second best). Statutul intervenției statale. Concluzie asupra modelului de concurență perfectă 

100 V. Stări de echilibru în condiții de raționare
Schimburi în situație  de dezechilibru, scheme de raționare și efecte de raportare
Oferte și cereri noționale sau efective. Tranzacții
Stări de echilibru la prețuri fixe
O tipologie a stărilor de echilibru la prețuri fixe
Renunțare la ipoteza prețurilor fixe 
Flexibilitatea prețurilor, conjecturi și stări de echilibru conjecturale
Concluzie 

115 VI. Moneda și piețe incomplete
Moneda ca unitate de calcul 
Moneda ca mijloc de schimb
Economia secvențială și moneda ca mijloc de rezervă
Stările de echilibru temporare 

125 VII. Macroeconomia și teoria neoclasică

1.Macroeconomia înainte de Keynes
Legea lui Say. Teoria cantitativă a banilor

2.Keynes
Incertitudinea și rolul întreprinzătorilor. Funcția de consum. Motivația pentru investiție. Politica economică propusă de Keynes. Keynes și ajustărilor realizate prin prețuri 

3. Modelul IS-LM și „sinteza neoclasică”
Modelul IS-LM. IS-LM și piața forței de muncă

150 VIII. Polemica dintre keynesieni și monetariști

1.Cauzele șomajului pentru „keynesienii” sintezei: rigiditatea prețurilor și iluzia monetară
„Monetariștii”. Polemica în jurul curbei lui Phillips. „Noii clasici” și anticipațiile raționale. Importanța modelului noilor clasici. Valoarea conceptului de echilibru cu anticipații raționale 

2. Cercetarea bazelor microeconomice ale macroeconomiei  

170 IX. Concurența imperfectă

1. Monopolul 
Comportamentul monopolului. Monopol și optimizare. Costuri fixe și randamente crescătoare. Randamentele crescătoare și tarifarea la costul marginal

2. Oligopolul 
Echilibrul Cournot-Nash. Existența unor stări de echilibru Cournot-Nash. Oligopolul și concurența prin prețuri: demersul de tip Bertrand

Concluzie asupra teoriei concurenței imperfecte 

193 Concluzie generală

205 Bibliografie 

coperta IV

Care sunt supozițiile, ipotezele, demersurile și structura logică ale teoriei neoclasice? Demonstrează această teorie cu adevărat că mecanismele concurenței perfecte conduc la un echilibru economic general? „Sinteza neoclasică” permite integrarea modului keynesian de abordare într-un demers neoclasic? Care este natura dezacordurilor dintre keynesieni și monetariști?

Bernard Guerrin, economist, doctor în matematici și în științe economice, este conferențiar la Universitatea din Paris (Pantheon-Sorbonne), unde predă analiză economică și matematici. 

Teoria imigrației poporului român

 (264-265) 

(...)

Secvența nord-dunăreană a migrației presupune la autorii teoriei două etape principale. Prima se desfășoară în veacul XIII, în timp ce ultima acoperă secolul XVIII. 

Ajunși în cîmpia munteană și în Moldova în secolul XIII, după ce părăsiseră țaratul întemeiat de ei, păstorii români își continuă migrația prin pasurile Carpaților, ajungînd să se stabilească în Ardeal și Maramureș pe domeniile nobilimii maghiare ori în ținuturile muntoase de la periferia celor două provincii. Imigrația apare să fi fost masivă și de durată, de vreme ce încă din secolul XIII românii reprezentau deja, după unele estimări (53), 30% din populația Transilvaniei. În treacăt fie spus, pînă în secolele XVII-XVIII nu există nici un izvor care să îngăduie o evaluare, fie și aproximativă, a populației teritoriilor intracarpatice, cu atît mai puțin a compoziției pe etnii. În veacurile următoare, potrivit „teoriei”, imigrarea românească în Transilvania continuă. Cu toate că amploarea ei este simțitor redusă în comparație cu veacul XIII, proporția românilor în raport cu celelalte populații ale provinciei nu încetează să crească: în secolul XVI este 1/3, iar către 1700 ajunge la 50% din totalul locuitorilor Transilvaniei (53 bis). Am ajuns la cea de a doua etapă a presupusei migrații nord-dunărene - veacul XVIII - care înregistrează marele eveniment demografic din istoria Transilvaniei: românii reprezintă majoritatea absolută a populației regiunii, grație imigrărilor masive de peste munți. dacă la începutul secolului, numărul lor nu depășea 250.000 de suflete la un total de 500.000, la 1794 populația românească se ridica la 800.000 locuitori dintr-un total de 1,3 milioane, ceea ce reprezintă 61,5% din populația Transilvaniei (54). În secolul XIX, procentul populației românești cunoaște o ușoară scădere - de la 60% în 1846 la 56,8% în 1880 și la 54,9 în 1910 - pentru ca după unirea provinciei la România să rămînă la un nivel cuprins între 55% - 60% (55). Concluziile desprinse de autorii teoriei sînt foarte limpezi. Stabiliți în Transilvania la cîteva veacuri după luarea ei în stăpînire de triburile lui Arpad, românii au reprezentat o minoritate față de celelalte populației ale provinciei (unguri, secui, sași) pînă în secolul XVIII, cînd noi imigrări din principatele extracarpatice le-au asigurat o majoritate absolută, pe care au păstrat-o pînă în zilele noastre.

Prin urmare, efectivele umane puse în mișcare de aceste imigrări numără, la nivelul secolului XIII; zeci de mii de oameni, iar în secolul XVIII se ridică la sute de mii, chiar dacă luăm în considerare sporul natural  al populației românești, altminteri și el mai ridicat față de celelalte etnii, potrivit teoriei (56). Care sînt cauzele cauzele acestei masive deplasări de populației în viziunea autorilor teoriei? Cum mai vechile „contribuții” au cunoscut o întîmpinare din partea istoricilor români (57), ne vom referi la faptele pozitive aduse în sprijinul teoriei de lucrări recente, deși ele nu diferă de cele ale primilor susținători ai teoriei.

În prima etapă, dacă e să facem abstracție de înclinația naturală a păstorului român spre migrație, cauza principală a imigrărilor românești ține de forța de seducție a „moderației relative față de minoritățile supuse” practicată de regalitatea și nobilimea maghiară, urmînd o tradiție prezentă la popoarele turanice (58). Să trecem peste nelămurirea, pe care autorii nu reușesc s-o risipească, asupra diferenței existente între „toleranța” maghiarilor față de „minorități”și persecuțiile pe care români au trebuit să le suporte din partea cumanilor, un alt popor turanic, persecuții care i-au obligat să migreze spre Transilvania.