În 1849, tânăra scriitoare englezoaică Charlotte Bronte a publicat romanul social Shirley, a cărui acțiune se petrece în 1811-1812, în regiunea nordică Yorkshire. Tânăra Caroline Helstone, nepoata parohului anglican local, primește vizita domnei Sykes și a celor trei fiice nemăritate ale sale.
<(...)
Acum nu-i mai rămânea Carolinei decît să le invite sus, să le ajute să-și scoată șalurile, să-și netezească părul și să-și împrospăteze ținuta; să le conducă îndărăt în salon, să le împartă niște cărți cu gravuri sau diverse lucruri ciudate cumpărate de la coșul milosteniei; era obligată să cumpere, deși decontribuit la înzestrarea lui contribuia foarte puțin; iar dacă ar fi avut bani mai mulți, mai degrabă l-ar fi cumpărat în întregime, chiar în clipa cînd era adus la casa parohială - cumplită pacoste! - decît să contribuie fie și numai cu o perniță de ace.
Poate că ar trebui explicat în fugă, pentru folosul celor care nu sînt ou fait (1) cu misterele „coșului milosteniei” și ”coșului misionarilor”, că asemenea meubles (2) sînt un fel de cufere de răchită, cam de mărimea unui încăpător coș de rufe, destinate să poarte de la casă la casă o uriașă adunătură de pernițe de ace, săculețe pentru bolduri, suporturi pentru cărți de vizită, coșulețe de lucru, îmbrăcăminte pentru copii mici, etc. etc. etc., făcute de mîinile mai harnice ori mai pregetătoare ale cuvioaselor doamne dintr-o parohie și vîndute mai mult cu sila păgînilor gentlemeni tot de pe-acolo, la niște prețuri nerușinat de piperate. Roadele unor astfel de vînzări impuse sînt folosite pentru convertirea evreilor, pentru căutarea celor zece triburi rătăcite și pentru regenerarea atît de interesantelor populații de culoare de pe glob. Fiecărei doamne participante îi vine cîte o dată pe lună rîndul să păstreze coșul, să lucreze pentru el, și să vîre conținutul lui pe gîtul unei clientele bărbătești din ce în ce mai reduse la număr. Lucrările încep să devină pasionante cînd sosește vremea ca șirul să fie luat de la capăt: unor femei cu minte întreprinzătoare, cu spirit negustoresc viu, le face plăcere și se distrează copios cînd îi silesc pe cei mai înăcriți zgîrîie-brînză de postăvari să scoată banii și să plătească pe loc sume cam cu patru-cinci sute la sută mai mari decît prețul de cost, pentru obiecte care nu le fac nici o trebuință; alte doamne - firi mai slabe - protestează, și ar fi mai bucuroase să-l vadă dimineață după dimineață pe însuși prințul întunericului în pragul casei, decît acel coș-fantomă dimpreună cu mesajul: „Doamna Rouse vă trimite complimente și - vă rog, doamnă - zice că a venit rîndul dumneavoastră”.
(1) La curent (fr.)
(2) Mobile (fr.)
>
SURSA
Charlotte Bronte, Shirley, vol. I, trad. de D. Mazilu, edit. Clip Impex, București, 1993, pp. 117-118.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu