Funcționarul boierit și funcționarul pensionat în Rusia secolului XIX (TURGHENIEV 1852)

<(...)
Tihon Ivanîci Nedopiusdikin nu putea, ca Pantelei Eremeici, să se mîndrească cu originea lui. Tatăl lui se trăgea din odnodvorți, adică mici proprietari, și abia după patruzeci de ani de slujbă ajunsese boiernaș. Domnul Nedopiuskin-tatăl făcea parte din categoria aceea de oameni pe care nenorocul îi urmărește cu o cruzime asemănătoare unei înverșunări personale. Vreme de șaizeci de ani numărați, chiar din ziua nașterii pînă la sfîrșit, nenorocitul se luptase cu toate nevoile, cu toate bolile și mizeriile proprii oamenilor mici; se zbătuse ca peștele pe uscat, nu-i fusese nici masa-masă, nici odihna-odihnă, se ploconise, stăruise, își pierduse curajul și puterea, tremurase pentru fiecare copeică, suferise în slujbă fără să fie întru nimic vinovat și a murit, în sfîrșit, într-o pivniță ori într-un pod, fără să fi putut agonisi pentru el și ai săi un codru de pîne. Soarta îl prigonise ca pe un iepure copoiul. Era un om bun și onest și mită lua „după rang”, de la o grivnă pînă la cel mult două ruble. Nedopiuskin avusese și o nevastă, slabă și oftigoasă; a avut și copii; din fericire, au murit toți destul de repede, afară de Tihon și de o fată Minodora, poreclită „precupeață cea sclivisită”, care după multe pățănii triste și comice, s-a măritat jurist pensionar. Domnul Nedopiuskin-tatăl izbutise încă de pe cînd trăia să așeze pe fiul său ca funcționar diurnist într-un bioru. Însă Tihon, îndată după moartea bătrînului, ieșise la pensie. Grijile necontenite, lupta dureroasă cu frigul și foamea, tristețea prelungă a mamei, silințele deznădăjduite ale tatălui, pretențiile brutale ale proprietarilor și negustorilor, toate aceste amărăciuni zilnice și neîntrerupte dezvoltaseră în Tihon o sfială nemaipomenită. Numai la vederea unui funcționar superior tremura și se pierdea, ca o paseră în laț. Își părăsi slujba. Natura, îndiferentă și chiar malițioasă, înzestrează pe oameni cu diferite însușiri și înclinări care nu se potrivesc deloc cu averea și situația lor socială. Cu grija și dragostea ce-i sînt proprii, scosese din Tihon, fiu de slujbaș sărman, o ființă sensibilă, leneșă, domoală, susceptibilă, o ființă cu totul înclinată spre desfătare, înzestrată cu simțuri deosebit de rafinate... îl modelase astfel, îl scosese cu grijă din tipar și hărăzise operei sale să crească între varză murată și pește stricat. Și iată, această operă a crescut și a început, cum se spune, să „trăiască”. A început petrecerea. Soarta, care fără încetare torturase pe Nedopiuskin-tatăl, luă în primire și pe fiu; evident, prinsese gust. Însă cu Tihon a procedat altfel; nu l-a chinuit, ci s-a jucat cu el. Nu l-a împins niciodată în deznădejde, nici nu l-a supus chinului rușinos al foamei, însă l-a rostogolit prin toată Rusia, de la Veliki-Ustiug* pînă la Țarevo-Kokșaisk**, în îndeletniciri care mai de care mai umilitoare și mai ridicole: cînd „majordom” al unei cucoane-protectoare supărăcioasă și hărțăgoasă; cînd parazit al unui negustor bogat și zgîrcit; cînd funcționar al cancelariei particulare a unui cneaz moscovit miop și tuns englezește; cînd jumătate intendent și jumătate bufon al unui moșier din stepă, bătăuș, mare amator de vînătoare cu cîni. Într-un cuvînt, soarta îl silise pe săracul Tihon să bea, picătură cu picătură și pînă la fund, băutura amară și otrăvită a unei existențe subordonate. În cursul anilor suportase capriciile grosolane, plictiseala adormită și morocănoasă a boierimii trîndave... De cîte ori, singur în camera lui, „iertat”, în sfîrșit, de banda de mosafiri care petrecuse pînă se săturase pe socoteala lui, se jurase, arzînd de rușine și cu ochii plin de lacrimi reci de disperare, să fugă pe furiș a doua zi, să-și încerce norocul în oraș și să-și găsească acolo fie și-un loc ușor de copist, sau chiar să moară, la urma urmei, de foame, pe uliță. Da, dar mai întîi Dumnezeu nu-i dăduse putere; al doilea, îl oprea timiditatea; și, în sfîrșit, al treilea, cum ar fi putut face să capete o slujbă, cui să i se adreseze? „N-o să găsesc nimica, murmura nenorocitul răsucindu-se, plin de tristeță, în culcușul lui. N-o să găsesc nimic!” Și, a doua zi, iarăși începea să tragă la ham. Și situația lui era cu atît mai crudă cu cît prevăzătoarea natură nu se îngrijise să-l înzestreze măcar cu o părticică din însușirile și talentele meseriei de ghiduș. De pildă, nu știa să danseze, pînă să cadă, într-o șubă de urs pusă de-a-ndoasele, nici să flecărească și să facă complimente în vecinătatea imediată a pocnetelor de harapnic; ținut afară gol pe douăzeci de grade de ger, răcise, stomacul lui nu putea mistui nici vin amestecat cu cerneală și alte murdării, nici bureți veninoși tocați, nici rîșcovi cu oțet. Dumnezeu știe ce s-ar fi întîmplat cu Tihon dacă celui din urmă dintre binefăcătorii lui, un antreprenor îmbogățit, nu i-ar fi trecut prin minte, într-un ceas de chef, să-l treacă în testament: „Iar lui Zionea (zis și Tihon) Nedopiuskin - pentru că știe să fluiere frumos - ii las în stăpînire veșnică, lui și urmașilor săi, satul Besselendeevka, dreaptă a mea cumpărătură, cu toate bunurile lui”. După cîteva zile, binefăcătorul acesta, pe cînd mînca o ciorbă de morun, a căzut lovit de dambla.
(...)
>

SURSA
Ivan Turgheniev, Certophanov și Nedopiuskin: Ivan Turgheneiv, Povestirile unui vînător, trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, București, 1989, p. 321-324.

NOTE M.T.
* Veliki-Ustiug = Oraș în regiunea rusă nord-vestică Vologda, la nord de Moscova și est de Sankt-Petersburg, fiind menționat în cronici în 1207 și înregistrând cca. 31.000 locuitori la recensămîntul din 2010.
**Țarevo-Kokșaisk = Numele istoric al orașului Ioșkar-Ola, capitala republicii autonome Mari din Federația Rusă. Fortăreața a fost fondată de țar în 1584, iar după lovitura de stat comunistă din 1917, numele i-a fost schimbat în Krasno-Kokșaisk / Kokșaisk Roșu / Ioșkar-Ola (în limba mari). Mari sunt o populație de limbă fino-ugrică (ex. finlandeza), majoritatea trăind în republica lor situată pe fluviul Volga, la est de Moscova și sud de Veliki-Ustiug.

Moșieră versus moarte în Rusia secolului XIX (TURGHENIEV 1852)

<(...)
Multe alte exemple îmi vin în minte, însă nu le voi povesti pe toate. Mă mărginesc la aceasta numai:
O bătrînă moșiereasă trăgea să moară în fața mea. Preotul începuse să-i citească rugăciunile sfîrșitului, cînd, dintr-o dată, observă că bolnava își dădea sufletul și repede îi puse în mînă crucea. Bătrîna se răsuci cu nemulțumire: „De ce te grăbești, părinte, îi zise cu limba aproape paralizată, mai ai vreme?...” Sărută crucea, vroi să-și vîre mîna sub pernă și-și dădu cea din urmă suflare. Subt pernă era o rublă; vroise să-i plătească chiar ea preotului cetaniile de moarte...
Da, straniu mor rușii!
>

SURSA
Ivan Turgheniev, Moartea: Ivan Turgheniev, Povestirile unui vânător, trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, București, 1989, p. 238.

Fostul hanat Kokand din Asia centrală (VERNE 1892)

-Kokandul are bazaruri destule, (...); acolo cele mai frumoase țesături ale Asiei se plătesc în monede de aur numite tiahi, care valorează 3 ruble și 60 de copeici.”

(77) „-Desigur, dl. reporter, dar trebuie să știți că monumentele [Kokandului] nu se ridică la înălțimea celor din Samarkand și Buhara.”

(78) „(...) ne aflăm pe teritoriul oazei Fergana, nume al vechiului hanat Kokand, care s-a lipit Rusiei în 1876 cu cele 7 districte ale sale. Aceste districte, unde populația majoritară e sartă, sînt administrate acum de prefecți, subprefecți și primari.”

J. VERNE, Claudius Bombarnac, trad. (fr. 1892) S. Radian, I. Creangă/nr. 40, București, 1989, p. 5-138.

Slujba la boier versus slujba la negustor în Rusia secolului XIX (TURGHENIEV 1852)

<(...)
-Şi ce leafă ai?
-Treizeci şi cinci  de ruble, plus cinci ruble pentru cizme.
-Şi eşti mulţumit?
-Cum să nu fiu? La noi  la cancelarie nu intră oricine. Eu am avut mare noroc cu moşu-meu, care-i majordom la curte*.
-Şi-ţi merge bine?
-Cred şi eu. La drept vorbind, adăugă el c-un oftat, e  mai bine să slujeşti, de pildă, la un negustor. Da, alde noi, o duc mai bine la negustori. Uite, asară a picat un neguţător de la Veniov** şi-aşa îmi spunea băiatul, care-l slujeşte... Îi merge bine, nimic de zis. Tare bine îi merge.
-Cum adică, negustorii plătesc mai bine?
-Ferit-a sfîntul! Negustorului nici să-i pomeneşti de leafă, că te dă pe uşă afară. Da, la dînsul merge pe supunere şi credinţă. Te hrăneşte, îţi dă de băut, te îmbracă şi asta-i. Are el chef, îţi dă şi pe deasupra... Ce nevoie de leafă? Că negustorul trăieşte de-a valma cu noi, pe potriva noastră a tuturor, ruseşte. Pleci la drum cu dînsul, bea el ceai, bei şi tu; ce mănîncă el îţi dă şi el. Ce mai vorbă... negustorul nu face pe boierul. Negustorul nu umblă pe înconjur: e mînios, te plesneşte în numele Tatălui şi cu asta gata. Nu te bodogăneşte, nu-ţi găseşte veşnic pricină. Pe cîtă vreme cu boierul, mămulică Doamne! Hojma*** nu-i mulţămit: că asta nu-i bun, că ceea ce nu-i place... Îi dai un pahar de apă, ori ceva de mîncare: ''Ptiu! Asta-i apă? Pute! Asta-i mîncare? Pute!'' O iai, stai ce stai în dosul uşii şi vii cu dînsa înapoi. ''Ei, da, aşa mai merge, aşa mai zic şi eu, acum nu mai pute!'' Apoi pe urmă cucoanele! D-apoi duducile!...
(...)>

SURSA
Ivan Turgheniev, Cancelaria: Ivan Turgheniev, Povestirile unui vînător, trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, Bucureşti, 1989, p. 162-163.

NOTE M.T.
*Curtea boierească.
**Orăşel situat la 45 km nord-est de Tula (193 km sud de Moscova), cu 5.200 de locuitori în 1897.
***Hojma (din ucraineanul ''hozma'') = mereu.

„Istoricul Băncii Naționale a României. (1880-1924)” (SLĂVESCU 1925)

 Victor Slăvescu, Istoricul Băncii Naționale a României. (1880-1924), Humanitas / Biblioteca Băncii Naționale a României - 1, București, 2013

15 Cuvânt înainte - acad. Mugur Isărescu

19 Victor Slăvescu și sistemul bancar românesc - Sabina Mrițiu

39 Notă asupra ediției

41 Introducere

45 I. Politica monetară a României (1867-1884)
Legea din 1867
Primele monede de aramă
Primele monede de argint în 1873
Emisiunea biletelor ipotecare
Ion C. Brătianu cere în 1861 crearea unei bănci naționale
Rubla rusească tulbură unitatea monetară
Moneda de 5 lei
Noile monede de argint hotărâre prin legile din 1879, 1881, 1882 și 1884

57 II. Încercările de a se înființa o bancă de emisiune în România. Primele începuturi de bancă
Principalii bancheri din țară
Banca Moldovei din Iași
Diferite încercări de a înființa bănci de emisiune

65 III. Pregătirile pentru înființarea Băncii Naționale 
Nevoia înființării unei bănci de emisiune
Ideile de bază ale unei bănci de emisiune
Ion C. Brătianu depune proiectul de lege pentru crearea Băncii Naționale în februarie 1880
Păreri împotriva Băncii Naționale. Ce credea Th. Rosetti
Ce sistem trebuia adoptat?

73 IV. Legea din 17 aprilie 1880 pentru crearea Băncii Naționale
Prevederile legii din aprilie 1880
Discuția în Cameră
Discuția în Senat

89 V. Primul an de viață (1881)
Primul bilanț
Prima operațiune: creditul acordat statului
Împrumutul acordat statutului pe gaj de ruble rusești
Lombardul mai mare decât scontul
Specula de bursă și lombardul
Greutățile dezvoltării operațiunilor de scont

97 VI. Prima epocă (1880-1890)
Scontul
Caracterul portofoliului 
Condițiile cerute de Banca Națională
Puține pierderi
Scontul oficial
Lombardul și cursul efectelor românești
Lombardul și agioul
Critica în Parlament
Trate și remize asupra străinătății
Rostul operațiunilor de trate și remize
Criza din 1884
Banca Națională și criza din 1884
Banca Națională participă la împrumuturile statului
Politica financiară a statului
Politica financiară a statului și Banca Națională
Construirea palatului băncii
Situația economică și financiară a țării înainte de retragerea biletelor ipotecare
Balanța comercială pasivă
Deficitul și agioul 
Convenția din 1886 pentru retragerea biletelor ipotecare
Discuția în Parlament asupra Convenției din 1886
Convenția din 1886 nu dă rezultate
Legea din 1888
Discutarea legii în Parlament
Împrumutul intern de 4% din 1889și retragerea biletelor ipotecare
Introducerea etalonului-aur prin legea din mai 1889
Reforma Băncii Naționale de acord cu legea etalonului-aur
Conflictul dintre Banca Națională și guvern
Legea din 1890 în discuția Parlamentului
Explicația veniturilor
Distribuirea beneficiilor
Dividendele reale și procentuale
Conducerea Băncii Naționale

157 VII. A doua epocă (1891-1900)
Legea din 1892 restabilește armonia dintre Banca Națională și stat
În ce constă noua lege
Discuția în Parlament în jurul acestei lege
Moartea lui Ion C. Brătianu, fondatorul Băncii, în 1891
Operațiunile Băncii. Politica de emisiune
Scontul și lombardul
Alcătuirea portofoliului
Criza Zerlendi
Criza din 1894
Epoca de prosperitate 1895-1898
Marea criză din 1899
Balanța comercială
Finanțele publice
Criza schimbului
Lombardul
Scontul și lombardul față de circulație
Operațiunile de trate și remize
Apărarea schimbului
Alte operațiuni
Capitalul social și fondul de rezervă sunt plasate în efecte publice de stat
Beneficiile obținute în epoca 1891-1900 și distribuția lor
Izvoarele de venituri ale Băncii Naționale
Taxa scontului
Distribuirea beneficiilor
Rentabilitatea Băncii Naționale
Conducerea Băncii Naționale

189 VIII. A treia epocă (1901-1914)
Statul vinde acțiunile sale la Banca Națională
Soluția dată de generalul Manu nu reușește
Soluția dată de P. P. Carp
Convenția din 16 decembrie 1900
Votul Parlamentului
Convenția din 11 mai 1901. Acordarea unui împrumut statului
Importanța Convenției din 11 mai 1901
Discuția în Senat a Convenției din 11 mai 1901
Operațiunile de trezorerie ale statului. Convenția din 9 aprilie 1905
Operațiunile Băncii Naționale în perioada 1901-1914
Emisiunea de bilete
Scontul
Politica de scont urmată
Legiferarea băncilor populare în 1903
Criza din 1907
Moartea lui Eugen Carada
Progresul țării în epoca 1901-1910
Situația finanțelor publice
Criza din 1912
Atitudinea Băncii Naționale
Cum era judecată situația
Criza continuă și în 1913
Anul 1914 dă multe speranțe
Izbucnirea războiului general
Intervenția Băncii Naționale
Dezvoltarea institutelor de credit
Moartea lui Anton Carp
Lombardul 
Taxa scontului și lombardului
Operațiunile de trate și remize
Intervenția Băncii Naționale pentru menținerea cursului
Celelalte operațiuni active
Alte operațiuni
Relațiile cu statul
Beneficiile obținute
Izvoarele beneficiilor
Dividendele reale și procentuale
Conducerea Băncii Naționale în această epocă

245 IX. A patra epocă (1914-1918)

A. Relațiile cu statul

Primele împrumuturi
Alte împrumuturi. Asigurarea acoperirii
Situații Băncii în epoca neutralității
Împrumutul național din 1916 are mare succes
Situația Băncii în 1916
Intrarea în război. Noi credite. Convenția din 21 octombrie 1916
Trimiterea tezaurului la Moscova
Atitudinea Băncii Naționale în această chestiune
Noi împrumuturi pentru ducerea războiului
Influența războiului asupra emisiunii
Anul 1918, o grea încercare pentru Banca Națională
Banca Națională continuă a ajuta statul
Politica Băncii Naționale față de stat în epoca 1914-198

B. Relațiile cu viața economică

Conflictul cu Disconto-Gesellschaft

Sprijinirea agriculturii

Înființarea caselor de împrumut pe gaj

Organizarea exportului pe cereale

Convenția cu Puterile Centrale

Convenția cu Anglia

A doua Convenție cu Puterile Centrale

Intrarea în război. Împărțirea Băncii Naționale în două sedii

Operațiunile Băncii. Scontul și lombardul

Casele de împrumut pe gaj

Alte operațiuni

Evacuarea valorilor la Moscova

Aprecieri asupra structurii plasamentului Băncii Naționale

Rezultatele obținute în epoca 1914-1918

Repartiția beneficiilor

Dividendele se mențin staționare

C. Banca Națională în timpul ocupației
Emisiune de bilete ale Băncii Centrale
Banca Națională sub sechestru
Casele de împrumut agricol- Landwirtschaftliche Dralehnkasse (LDK) 
Bonurile de casă
Împrumutul forțat de 250 milioane lei
Atacarea disponibilului Băncii Naționale la Berlin
Împrumutul comunei București
Operațiunile Băncii Naționale în teritoriul ocupat

D. Banca Națională și Pacea de la București
Legitimarea operațiunilor în timpul ocupației
Conferința de la Berlin
Centrala de devize
Banca Națională sub control german și după pace
Tentativele de înrobire a Băncii Naționale
Proiectele de legi propuse în conformitate cu cererea Berlinului
Conducerea Băncii Naționale

305 X. A cincea epocă (1919-1924)

A. Relațiile cu statul

B. Relațiile cu piața economică

Condițiile economice ale țării după război

Operațiunile Băncii. Scontul. Lombardul. Casele de împrunut pe gaj

Aspectele vieții noastre economice

Atitudinea Băncii Naționale

Banca Națională în noile teritorii

Organizațiile de credit în noile teritorii

Progresul general al țării. Statistica oficială a întreprinderilor

Noua orientare a pieței după 1921

Creditul industrial

Problema schimbului

Casa de compensații

Alte operațiuni

Rezultatele obținute

Se fac mari rezerve

Repartiția beneficiilor

Crearea Institutului Economic Român

Asociația Băncilor

Contribuția personalului

Conducerea Băncii Naționale

Rolul lui I. G. Bibicescu

269 XI. Concluzii generale

375 Anexe

411 Index

Ministrul României în Rusia către Ministerul Afacerilor Externe de la București în 1883 (KREȚULESCU 1883)

 Documente Diplomatice Române, I, 11, 1883

240. Ministrul României la Petersburg, Krețulescu, către gerantul Ministerului Afacerilor Externe, Stătescu
R 199
Petersburg, 24 aprilie (st. n.) 1883
(r. g. 30 aprilie)

Domnule Ministru, 

Punându-mă în relație cu „Societatea pentru dezvoltarea Comerțului Rus”, am primit alăturat scrisoare de la Domnul Poznanski,  membru al acestei Societăți  și Președinte al comitetului însărcinat de  a face demersuri spre a dezvolta relațiile comerciale între România și Rusia.

Considerând marile foloase ce am obține din concurența binefăcătoare ce ar putea face produsele și mărfurile ruse cu acelea ale altor state care au astăzi monopolul de fapt în România, am onoare a Vă ruga să binevoiți a lua în considerare conținutul acestei scrisori și a o înainta Domnului Ministru al Comerțului  ca din partea sa să chibzuiască măsurile ce se vor crede de cuviință.

Primiți, Vă rog, Domule Ministru, asigurarea prea înaltei mele considerații.

[traducere franceză M. T.]

Petersburg, 15/27 martie 1883

Excelenței Sale Domnul N. Kretzulescu, Ministru Plenipotențiar al Majestății Sale Regele României la Petersburg

Excelență, 

Am onoarea de a Vă aduce la cunoștință că, în contextul bilanțului comerțului nostru exterior pe anul 1881, care a fost supus discuției într-o ședință a Societății pentru promovarea comerțului și industriei rusești care a avut loc pe 9 curent, în Duma, am arătat, bazându-mă pe datele statistice oficiale, slaba dezvoltare a relațiilor comerciale dintre țara Dvs. și Rusia, în pofida vecinătății lor și a mijloacelor de transport pe calea ferată și fluvială existente între cele două țări, și am ajuns la concluzia că industriașii și comercianții noștri neglijează această piață deschisă pentru vânzarea produselor lor manufacturiere, lăsând mână liberă altor țări, chiar depărtate de România, și mai ales Austriei, cu mărfurile căreia industria noastră ar putea concura foarte bine, atât prin calitate, cât și prin prețul de cost.

Iată câteva date statistice pe baza cărora am putut să-mi susțin afirmația. Rusia a exportat în Europa în 1881 produse alimentare de 251.000.000 ruble, materii prime industriale de 211.000.000 ruble, bovine de 12.000.000 ruble și produse industriale de numai 6.000.000 ruble; în aceste cifre de export, România figurează doar cu 8.160.000 ruble, (....).