În 1849, tânăra scriitoare englezoaică Charlotte Bronte a publicat romanul social
Shirley. Acțiunea se petrece în 1811-1812, în timpului lungului război cu Franța (1793-1815), în regiunea nordică industrială Yorkshire. La ieșirea din biserică are loc o controversă privind rolul femeii în societate între două foarte tinere femei și un bărbat: Shirley Keeldar, tânăra orfană moștenitoare a unei importante averi, Caroline Helstone, nepoata parohului, și Joe Scott, supraveghetor la fabrica de textile a lui Robert Moore, care fusese împrumutat de Shirley.
<(...)
-Despre
tine vorbeam, Joe, spuse William zîmbind.
-Și eu am să-l vestesc pe stăpînul meu, veni răspunsul. Domnișoarelor, continuă el luându-și un aer marțial, dumneavoastră ați face mai bine să vă duceți acasă.
-Nu văd de ce, spuse Shirley, care se obișnuise cu manierele cam înfumurate ale supraveghetorului și se războia deseori cu el.; asta mai cu seamă fiindcă Joe, partizan al unor teorii disprețuitoare față de femei în general, în adîncul sufletului său era furios din pricină că stăpînul și fabrica păreau a fio oarecum conduși de o fustă, și primea ca pe un ghimpe în inimă orice vizită de afaceri făcută de domnișoara Keeldar la administrația fabricii.
-Fiindcă pe aici nu se petrece nimic în care s-ar cuveni să se amestece partea femeiască.
-Nu mai spune! Văd că în biserică se fac rugăciuni și se rostesc preidici; nici aici n-ar trebui să ne amestecăm?
-N-ați fost de față nici la rugăciuni și nici la predică, domnișoară, dac-am băgat eu bine de seamă. Numa` că eu înspre politică băteam; dacă nu mă înșel eu, William Farren, aici de față, cam tot într-acolo trăgea.
-Ei, și ce-i cu asta? Politica e preocuparea noastră obișnuită, Joe. Dumneata știi că citesc cîte un jurnal în fiecare zi, și două duminica?
-Eu m-aș gîndi că citiți despre măritișuri, așa aș zice, domnișoară, despre crime, accidente și altele dintr-astea. Nu-i așa?
-Ba citesc articolele de fond, Joe, și informațiile de peste hotare, studiez cotele de la bursă: pe scurt, citesc tot ce citesc și domnii.
-După înfățișarea lui, se vedea limpede că Joe consideră discuția asta un fel de pălăvrăgeală fără rost. Așa că răspunse printr-o tăcere disprețuitoare. Dar domnișoara Keeldar continuă:
-Joe, pînă acum n-am putut afla niciodată limpede dacă ești
whig sau
tory; fii bun și spune-ne: care partid este onorat de sprijinul dumitale?
-E tare greu să lămurești un lucru atunci cînd ești încredințat că n-o să fii înțeles, răspunse Joe cu aroganță. Numai că de-ar fi vorba să fiu
tory, aș prefera să fiu babă, sau chiar femeie tînără, lucru încă și mai de nimic.
Tories sînt aceia de duc mai departe războiul și năruiesc comerțul; și, de-aș fi eu de partea vreunui partid - da` partidele politice sînt toate o aiureală - sînt de partea celui de ține mai mult pacea, adică prin asta cu interesele neguțătorești ale bietei noastre țări.
-Și eu la fel, Joe, răspunse Shirley, căreia îi făcea plăcere să-l necăjească pe supraveghetor, stăruind să vorbească despre lucruri în care după opinia lui ea - ca femeie - n-avea nici un drept să se amestece. În parte, cel puțin. Fiindcă eu aș înclina în același timp și înspre interesele agricultorilor; și asta pe bună dreptate, întrucît nu dorsc de fel ca Anglia să se afle la picioarele Franței, dar cu toate că o partedin veniturile mele provin de la Hollow`s Mill, o alta mult mai importantă provine de la moșia dimprejurul fabricii. N-ar fi bine să se ia o măsură neprielnică agricultorilor; nu, Joe, ce zici?
-Roua de la ceasul ăsta nu prea le priește femeilor la sănătate, rosti Joe.
-Dacă ai spus cumva vorbele astea din grijă pentru sănătatea mea, te pot pur și simplu asigura că sînt insensibilă la frig. N-aș avea nimic împotrivă să fac și eu de pază la fabrică, într-o noapte din vara asta, înarmată cu muscheta dumitale, Joe.
Bărbia lui Joe Scott era și așa ieșită în afară; la auzul vorbelor astea o împinse încă și mai înainte.
-Dar, ca sî ne întoarcem la oile noastre, continuă Shirley, comerciantă și proprietară de fabrică de postav cum sînt, în afară de fermieră, nu-mi pot alunga din minte o anumită impresie precum că noi fabricanții și oamenii care ne ocupăm de afaceri sîntem uneori puțin -
foarte puțin - egoiști și cam miopi în păreri și mai cu seamă prea nepăsători față de suferințele oamenilor, oarecum lipsiți de suflet în goana noastră după cîștig; nu ești de acord cu mine, Joe?
-Nu pot să discut acolo unde știu bine că n-o să fiu înțeles, veni din nou același răspuns.
-Misterios mai ești! Stăpînul dumitale discută uneori cu mine, Joe; nu-i așa de scorțos ca dumneata.
-Poate că nu: fiecare face în felul lui.
-Joe, chiar crezi cu adevărat că toată deșteptăciunea de pe lume a fost adunată doar în capetele bărbaților?
-Cred că femeile din ziua de astăzi sînt cam răzgîiate și cam mofturoase; și am mare respect pentru cele arătate de sfîntul apostol Pavel în al doilea capitol din Epistola întîi către Timotei.
-Și ce se arată acolo, Joe?
-Fie ca femeia să învețe în tăcere și cu toată supunerea. Nu pot îngădui ca o femeie să-i învețe și să uzurpe întîietatea bărbatului.; ci să păstreze tăcerea. Fiindcă Adam a fost mai întîi alcătuit, și după aceea Eva.
-Și ce legătură are asta cu afacerile? izbucni Shirley. Ce-ai spus dumneata aduce drept de primogenitură. Am să ridic problema asta domnului Yorke întîia dată cînd o mai începe să tune și să fulgere împotriva acestor drepturi.
-Și pe urmă, continuă Scott, Adam n-a fost păcălit; pe cînd femeia, lăsîndu-se păcălită, a căzut în păcat.
-Cu atît mai rău pentru Adam dacă a păcălit cu bună știință! se repezi domnișoara Keeldar. Ca să-ți spun adevărul adevărat, Joe, eu niciodată nu m-am împăcat prea ușor cu acest capitol: mă nedumerește.
-E foarte limpede, domnișoară: cine poate n-are decît să citească.
-Dar poate citi așa cum îi convine lui, spuse Caroline amestecîndu-se pentru prima oară în discuție. Ești de acord cu dreptul de liberă interpretare, nu-i așa, Joe?
-Pe legea mea! Cum să nu fiu? Sînt de acord și-l cer și pentru mine cu privire la fiecare literă din Cartea sfîntă.
-Și femeile se pot folosi de el la fel ca și bărbații?
-Așa nu; femeia trebuie să urmeze părerea bărbatului, nu numai în politică, da` și în credință: e cel mai sănătos lucru pentru ele.
-Ohoo! exclamară într-un glas și Shirley și Caroline.
-Asta-i sigur! Nici nu mai încape îndoială! insistă încăpățănatul supraveghetor.
-Socotește că nu mai poți vorbi, fiindcă toată lumea strigă să-ți fie rușine pentru asemenea cuvinte fără socoteală, zise domnișoara Keeldar. Tot așa de bine ai putea spune că bărbații trebuie să asculte părerile preoților fără să mai cerceteze cu mintea lor. La ce ar mai folosi o asemenea religie? N-ar mai fi decît o simplă orbire, o superstiție prostească.
-Și cam cum ați citi
dumneavoastră, domnișoară Helstone, asemenea slove ale sfîntului apostol Pavel?
-De! Eu... eu cam asta cred despre ele: sfîntul apostol a scris acel capitol pentru o anumitate comunitate creștină, aflată în niște condiții speciale; mai mult decît atît, îndrăznesc să spun că în cazul în care așputea să citesc originalul în limba greacă, aș vedea că multe cuvinte au fost traduse, poate chiar pe de-a întregul prost înțelese. Nu mă îndoiesc defel că ar fi posibil dovedind desigur o oarecare iscusință, să dai pasajului o întorsătură cu totul contrarie, să-l faci sune astfel: „Fie ca femeia să-și poată rosti cuvîntul ori de cîte ori găsește cu cale să zică ceva împotrivă” - „îngăduit îi este femeii să învețe pe alții și să-i îndrume atît cît îi stă în puteri. Iar în vremea aceasta bărbatul nu avea nimic mai bun de făcut decît să-și păstreze pacea sufletească”, și așa mai departe.
-Așa ceva n-ar fi cu putință, domnișoară.
-Ba eu curaj să susțin că da. Părerile mele sînt mult mai ferme decît ale dumitale, Joe. Domnule Scott, ești un ins cum nu se poate mai dogmatic, și întotdeauna ai fost la fel: de asta îmi place William mai mult decît dumneata.
-Acasă la el Joe e cel mai de treabă om, spuse Shirley; l-am văzut eu acolo stînd blînd ca un mielușel. În întregul Briarfield n-ai să găsești bărbat mai bun. Față de nevastă-sa uită toate dogmele.
-Nevastă-mea e o femeie care muncește din greu, o femeie simplă: vremea și grijile i-au topit orice trufie; dar cu dumneavoastră treaba nu șade tot așa, domnișoarelor. Și pe urmă, spuneți c-ați avea atîta știință; numai că după mintea mea, ce știți dumneavoastră e doar așa, un pospai poe deasupra. V-aș putea eu spune cum - să tot fie vreun an de-atuncea - într-o bună zi a venit la noi la administrație domnișoara Caroline, tocmai cînd mă băgasem eu în spatele biroului cel mare ca să împachetez ceva, și a adus cu ea o tăbliță pe care era înșirată o socoteală de aritmetică, să i-o arate patronului; de-adevărat era o adunare acolo pe care Harry al nostru ar fi dus-o la capăt cît ai clipi din ochi. Da` dînsa nu știa s-o scoată la capăt; a trebuit să-i arate domnul Moore; iar dacă a încercat să-i arate, tot n-a priceput.
-Astea-s prostii, Joe.
-Nu, nu; nu-s prostii; și domnișoara Shirley - uitați-o, aici de față - zice că-l ascultă pe patron, cînd vorbește despre afaceri, de-i numai ochi și urechi, și pricepe tot așa de limpede ca și cum s-ar uita în oglindă; numa` că toată vremea trage mereu cu ochiul pe fereastră să vadă ce-i face iapa; iar pe urmă își mută ochii pe-un strop care cică ar fi căzut pe rochia de călărie; pe urmă dă roată cu privirile dă roată cu privirile să vadă de nu cumva s-au prins ceva pînze de păianjen ori s-a așezat praful, și se gîndește ce murdari sîntem noi și ce mai galop o să-i tragă `neaei peste izlazul de la Nunnely. Și-atuncea pricepe mai mult de-o grămadă din ce-i spune domnul Moore, la fel ca și cum i-ar vorbi pe grecește.
-Joe, ești un adevărat calomniator. Aș avea eu ce să-ți răspund, dar uite că iese lumea din biserică: trebuie să te părăsim.
(...)
>
SURSA
Charlotte Bronte,
Shirley, vol. I, trad. D.Mazilu, edit. Clip Impex, București, 1993, p. 342-347.
