Record de program de lucru auto în 1935-1936 (URSULEANU 1981)

<
(...)
Dacă așa arată automobilul cel mai populat din istorie, automobilul cu programul de lucru cel mai aglomerat din cîte se cunosc pînă acum a fost Citroen-ul francezului Francois Lecot. Într-un singur an (iulie 1935 - iulie 1936) mașină și conducător auto au parcurs înfrățiți 400 000 de kilometri. Adică în medie aproape 1100 de kilometri zilnic, adică tot zilnic 12 ore la volan.
Stabilind acest record din pură ambiție sportivă, Lecot poate dormi liniștit (dacă o mai trăi și azi): nimeni nu se va mai încumeta să-i bată recordul prea curînd. La prețurile actuale ale benzinei..
(..)

Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981, p. 342.

 Dana Mischie, Program educaţional de teatru şi istorie pentru copii la Muzeul Naţional Cotroceni, Adevărul, 9 august 2017

Deschiderea barului ”Melody” în Mamaia în sezonul 1994 („Telegraf” 1994)

<
În această seară, în Mamaia, se va redeschide barul-casino ”Melody”. Ca în fiecare an, punctul principal de atracție îl reprezintă programul de cabaret. În acest sezon, prin strădania neobositului locatar de gestiune, dl. NICU CIUPALĂ, care a colaborat cu firma ”Valrom International Tour” din București, programul va fi cu totul și cu totul deosebit, cuprinzînd o pleiadă de vedete ale muzicii pop românești: Sanda Ladoși, Silvia Dumitrescu, Alina Coman, Otilia Romea, simpatica tînără speranță Ramona Ionică și talentatul Marius Dragomir, un june în plin avînt artistic. Spectacolul ”Super Show” beneficiază, bineînțeles, și de aportul unei trupe de balet modern: ansamblul condus de coregraful Sorin Andrei. Pe parcursul sezonului, pe scena cabaretului vor evolua și alte nume mari ale muzicii și revistei românești, multe dintre ele prezențe tradiționale la ”Melody”. Concluziile noastre:... după vizionare!
>

SURSA
Paul Pîrvu & Liviu Tramudana, „Telegraf”, Constanța, ?.07.1994, p.?.

Secretar de ministru în România interbelică (ARGHEZI)

<
Devenisem în tinerețe secretarul de încredere al unui ministru. Eram destul de inteligent, elastic și activ și mă pricepeam să scap insensibil pe patron de relațiile inutile. Numesc relații inutile toate aceel contacte și încercări de care niciun om de guvern nu este scutit, interpretate la rubrica intereselor noastre politice cu o cifră de neant. Zic intereselor noastre, pentru că activitatea mi se identificase cu necesitățile marelui bărbat, pe care îl serveam, și în inima mea vibrau, ca într-o centrală cu numere infinite, toate soneriile partidului respectiv.
Buna mea creștere constituie un tampon între plictiselile, cîteodată violent erupte, ale ministrului și vizitatorul eliminat. Învățasem prudența de a îndulci, în ceea ce privea pe solicitator, rigorile provizorii. Mi s-au întîmplat să fiu brusc delegat să caut pe un cetățean, care, după hotărîrea momentană a ministrului, trebuia înlăturat cu doi ani mai înainte, și de mai multe ori patronul s-a văzut întemeiat să mulțumească succeselor mele de tact. După observații la sursă, politica nu consistă în a emite și a respecta idei, principii și programe, ci în a cultiva un echilibru. Uneori cel din urmă dintre proști se transformă, în mîinile bărbatului politic, în calitate concretă.
Așa de pildă, la fereastra ministerelor gravitează pîlcuri de sateliți, de-o formație, într-altfel inexplicabilă, tineri precoci, personalități de berărie, similirevoluționari, intelectuali. Să nu-i supărărm niciodată! Politica păstrează oamenii de tot calibrul, ca bunul gospodar cuiele ruginite și sfoara. În politică există meșteșugul bucătarului de a întrebuința pentru o trufanda recentă rămășițele și curățiturile de pe zgîrciuri și unelte, și numai în dependințele teatrului se mai văd personagiile stranii și complicate din subsolul cîrmuitorului de oameni. Insul, asemănător cîinelui pribeag, evoluează, prin labirintul Statului, cu chelie și chică de jurîmprejur, și cu ghiozdan, alături de tinerețea guturală și sclipitoare, sosită din Paris. Costumul de import, cu umerii perpendiculari pe guler și de trei ori mai lați decît șoldul, încheiat în triunghi, ca un zmeu, stă de vorbă cu pantalonul fără nasturi, cu blana jerpelită, cu pardesiul bolnav, schimbînd opinii, impresii și fumuri de țigare.
De altfel, panașul țigării este emblematic și ține de psihologie. Un solicitator care vine să ceară parale pentru o lucrare politică, socială, națională, de cea mai mare însemnătate, apare încălțat într-o copită scîlcie nămoloasă și își golește accelerat nasul sau tamponează laptele ochilor, covăsit în colțuri, cu o batistă de contraste, cocoloșită ghem, ca un sfert de ziar. Dacă aprinde o țigare, luată de la un vecin, în anticamera ministrului, populată cu provincie și capitală, el arborează un prestigiu compatibil cu conștiința de sineș integrală, și pe făptura lui insignifiantă și orgolioasă lipește un afiș, un prospect, o declarație de superioare egalități. Pe mine, care nu am fumat niciodată, acest fum ieftin și al solicitatorilor conștienți și valoroși m-a sufocat, însă am surîs întotdeauna, ca și cum păstram exclusiv plăcerea, pentru mine, de a fuma din nou și colectiv vapoarea de nicotină trecută prin gîtlejul lor puturos. Mai mult, vizitatorilor noștri le distribuiam cadouri indirecte, cutii de chibrituri, presărate, în dezordine printre hîrtii pe biurouri. Ei aprindeau, șterpelind cîte o cutie. Astfel, în buzunarul audienților noștri, noi introduceam un obiect care nu le aparținea, plătit de noi, căpătînd, în baza rezervei mintale și a speculațiunii asupra lucrului în sine, noțiunea compensativă că dacă nu vom izbuti să-i satisfacem - regulă aproape generală - le-am dat în schimb ceva, un motiv, o cutie de chibrituri nu mai multe. Unii solicitatori ne vizitau, cu asiduitate și fără să dezarmeze, cîte nouăzeci de zile în șir, luîndu-ne, prin urmare, cîte nouăzeci de cutii de chibrirturi, cel puțin. Față de aceștia regretul nostru nu mai putea să funcționeze: cererea lor rămînea satisfăcută mental, pentru noi, printr-o echivalență, măcar în număr dacă nu în volum.
Dar miniștri sînt uneori abuzivi. Politețea mea îl îndreptățise pe al meu să-mi impuie servicii neconforme. Le-am executat totuș cu aceeași neutralitate și decență cu care îl obișnuisem în chestiunile de Stat. (...) Drept vorbind, omul politic și secretarii acționează complect, ca o mașină de cusut, și în vreme ce acul fin parcurge muselina nouă, cureaua și angrenajul sînt năclăite de unsoare: una fără alta nu poate să meargă.
(...)
>

SURSA
Tudor Arghezi, <<Domnule ministru!...>>: Tudor Arhezi, Subiecte, ed. Minerva / seria Arcade, București, 1990, p. 62-64.

Nou acord de colaborare academică la Universitatea „Andrei Şaguna“

Cuget Liber 16-17 martie 2013

Publicarea volumului „Lumina singurătății” al poetului T. Serea („Tomis” 1996)

<
EDITURA „EUROPOLIS”, indiscutabil cea mai productivă dintre editurile constănțene, continuă să rămână fidelă generosului său program de încurajare și susținere a tinerelor talente literare. Un argument în acest sens este volumul de versuri „Lumina singurătății”, purtând semnătura autorului constănțean TĂNASE SEREA.
>

SURSA
Sorin Roșca, PERISCOP, „Tomis”, Constanța, ?.01(?).1996, p.?.

Deschiderea unității nr. 13 a Cooperativei „Îmbrăcămintea” din Constanța („Litoral” 197?)

<
Cu cîteva zile în urmă, pe bulevardul Tomis nr. 10, s-a deschis o nouă unitate (nr. 13) a cooperativei „Îmbrăcămintea”. Unitatea cuprinde mai multe secții:
SECȚIA CROITORIE BĂRBAȚI execută costume, mantouri, pardesie și taioare damă. La secția de CROITORIE DAMĂ se pot comanda rochii, deux pieces, bluze, veste, fuse. Termenul de execuție - cel mult 10 zile.
SECȚIA DE PĂLĂRII execută, la comandă, pălării florentine și gambet. La secție de CEAPRĂZĂRIE, Tudor Petreanu, ne asigură că în termen de 3-4 zile execută șepcuțe libaneze (de jockeu), șepcuțe albe pentru plajă și ecusoane, la comandă, cu înscrisuri în diferite limbi.
Secția de LENJERIE BĂRBAȚI execută în termen de 6 zile orice model de cămăși și diferite piese de lenjerie bărbătească, cu materialul clientului sau al cooperativei (peste 20 modele).
Responsabilul unității, maistrul Vasile Sandu, ne-a asigurat că tot personalul care deservește unitate este de înaltă calificare, executînd cu promptitudine și la o calitate ireproșabilă, toate comenzile. În încheiere, cîteva amănunte: la telefonul 1.39.70 puteți afla dat și ora exactă cînd veniți la probă și alte amănunte în legătură cu comanda dumneavoastră; turiștii veniți pe litoral au prioritate; programul unității este 7,30 - 13,30 și 16,30 - 19,30.
>

SURSA
?, ?, „Litoral”, Constanța, ?.?. 197(0?1?2), p. ?

Învățământul universitar din Constanța (LĂPUȘAN & CIUPINĂ 2011)

 Aurelia Lăpușan & Victor Ciupină, Ctitorii spirituale dobrogene. Universitatea Ovidius din Constanța, Dobrogea, Constanța, 2011

(...) Ec. Lenuța Bobe, director economic: „Învățământul universitar constănțean a fost marcat de trei repere importante pentru dezvoltarea sa: autonomia universitară, finanțarea globală și programele investiționale susținute. Libertatea academică și autonomia universitară, ca cerințe fundamentale ale unui învățământ modern, au însemnat, pe de o parte, o diversificare a structurii academice - dezvoltarea profilului tehnic și a celui pedagogic existente, înființarea de profile noi, bazei materiale. Toate au avut ca finalitate creșterea semnificativă a numărului de studenți cu finanțare de la buget și a numărului studenți cu taxă, finanțarea învățământului din fonduri publice fiind completată de finanțarea din alte (...).”

Sociologul Ana Rodica Stăiculescu în organisme naționale și internaționale (LĂPUȘAN & CIUPINĂ 2011)

 Aurelia Lăpușan & Victor Ciupină, Ctitorii spirituale dobrogene. Universitatea Ovidius din Constanța, Dobrogea, Constanța, 2011

(...)

Reprezentări în organisme naționale și internaționale

Prof. univ. dr. Ana Rodica Stăiculescu este:

- cercetător asociat la INED Paris din 1994; doctor al Universității Pantheon Sorbonne din Paris

- membru al Asociației Internaționale a Demografiei din 1992

- membru al Uniunii Internaționale pentru Studiu Științific al Populației EAPS din 1994

- membru al The New York Academy of Science

- membru al Atelierului Europe du Sud - Grupul de Interes Științific Socio-Economie de l Habitat Paris

- membru în Consiliul de Coordonare al Centrului Regional de Formare Continuă pentru Administrația Publică Locală Constanța (INA)

- membru în Consiliul Local Constanța de coordonare a Programului „Agenda Locală 21”, desfășurat cu susținerea PNUD și a Centrului Național pentru Dezvoltare Durabilă

- director al Centrului de Studii și Cercetări privind Drepturile Omului și Discriminarea  Constanța (acreditat CNCSIS și partener CNCD)

- director coordonator al Centrului de Formare Continuă pentru Funcționarii Publici din cadrul Universității Ovidius Constanța

- membru coordonator pentru Universitatea Ovidius  în Programul Leonardo da Vinci Agreement, parteneriat cu The Institute of Revenues, Rating and Valuation London

„Ignorarea sistematică și premeditată a culturii” (DUNĂREANU 2001)

 Ovidiu Dunăreanu, Ignorarea sistematică și premeditată a culturii, „Tomis”, Constanța, decembrie 2001

Pentru a deveni un moment de autentică revelație intelectuală, sufletească și estetică, actul de cultură trebuie făcut temeinic și nu lăsat la îndemâna oricui. Ocazionalul, precaritatea, improvizația, amatorismul, lipsa de vocație se abat, încă, asemenea unor boli molipsitoare asupra lui. Iar aceste ... sunt cu asupra de măsură când un asemenea demers se întâmplă în provincie. Multe dintre proiectele, temele și programele realizate în spațiul amintit suferă de „inflație”, sunt lipsite de amplitudine, de miză.

Aruncând o privire în „ograda” noastră euxină, suntem obligați să recunoaștem că nici ea nu face excepție de la regulă. Cu toată țâfna cosmopolită pe care și-o revendica, în momentul de față, în Constanța - al doilea mare oraș al țării, principalul ei port la mare, cu deschidere universală, zonă industrială cu serios potențial economic și financiar, capitala estivală, centru universitar - ignorarea culturii și a instituțiilor care o profesează, este sistematică și premeditată. Puterea locală nu-i consideră pe oamenii din aceste domenii  parteneri de dialog. Accesul lor în organismele județene și locale este limitat. Iar dacă au șansa să se strecoare acolo unul sau doi, împinși în față de interesele și anafoarele tulburi ale eșichierului politic, cei în cauză, de regulă, nu provin dintre vârfuri, ci din spatele plutonului, competența și prestația lor fiind, deseori, îndoielnice.

Cu excepția câtorva oameni e bine din comisiile pentru cultură, învățământ și culte, aleșii noștri sunt robii unei mentalități incompatibile cu gândirea acestui început de secol și de mileniu, într-o țară care face disperate eforturi să intre în rândul statelor civilizate. Chiar dacă nu o spun direct, ei lasă să se înțeleagă, o vădită lipsă de responsabilitate, că în cultură se poate construi, evolua și trăi, cu bugete derizorii, altele sunt prioritățile pentru că trebuie alocate miliarde, că de ea nu e nevoie, pentru că nu produce, în schimb mănânc banii contribuabililor degeaba. Nimic mai grav, nimic mai dezarmant, decât o astfel de optică.

Supusă continuu unei asemenea prese demolatoare, lipsită de mijloacele de existență necesare, contaminată de confuzie, de ambiții deșarte, anacronism, fanfaronadă, de pitoresc al nivel de kitsch, căzută într-un locaș meschin, infatuat, în închistare  și opacitate, fandoseală vulgară, snobism grețos, lipsit de valori puternice, îndrăznețe, capabile să producă mutații fundamentale în imaginea și substanța ei (cele care există, puține la număr, șicanate, hulite, contestate și alungate, condamnată la uitare, asaltată de conservatorismul pervers al mediocrității, nelăsată și neajutată să se dezvolte normal, să se sedimenteze în straturi rezistente , să creeze tradiție, emulație, identitate incontestabilă pentru siguranța în istoria acestui spațiu și a generațiilor ce vor veni, punând în primejdie însăți existența acestui țărm, veche vatră de civilizație și de sinteză românească.

Numai respectând tradiția, moștenirea lăsată de înaintași în domeniu, evitând ce ține de efemer, de regionalismul ...promovând specificitatea locului, investind teamă, energie, pasiune și... bani, manifestările din sfera culturii o pot apuca pe linia de bătaie lungă, a reușitei, pot căpăta deschis înălțime și anvergură națională.

Justiție și injustiții. Alibi (RUSU 1998 )

 Titus Rusu, Justiție și injustiții. Alibi, „Tomis”, Constanța, martie 1998

Pe Procurorul General Gheorghe Bobocea nu l-am cunoscut personal. L-am văzut la două ședințe la București și una la Constanța. Se spunea despre el că a fost trimis să aplice linia partidului în procuratură. Urmase câteva clase primare, Școala juridică de un an și Facultatea de Drept la fără frecvență. Făcea parte dintre cei despre care colegul Aurică Taină spunea că sunt cu „liceul pauză” sau că au absolvit școala de dans. Deși semianalfabet, a obținut titlul de doctor în drept.

Nu auzisem de el până a fost numit Procuror General. Era privit cu teamă fiindcă venea din necunoscut. Se spunea că a fost recomandat de Emil Bobu, cu care era prieten de pe vremea când au fost colegi la Școala juridică. Într-o zi, am găsit în biblioteca din sala de Consiliu a Procuraturii Județene Constanța volumul „Administrația de Stat în Republica Socialistă România”, de mai mulți autori, dintre care îi menționez pe „dr.” Gheorghe Bobocea și Emil Georgescu, fost procuror, apoi avocat, iar la data despre care scriu era redactor la Europa Liberă, unde făcea emisiunea Realitatea Românească, deosebit de apreciată de ascultători. Mă umfla râsul de câte ori răsfoiam opul respectiv. L-am arătat câtorva colegi din Constanța și din Procuratura Generală și am făcut haz de omul de știință Gheorghe Bobocea.

Bobocea a dispus ca fiecare procuror să-și facă într-un caiet programul de lucru de luni până sâmbătă. Lucrările trebuiau repartizate pe zile și ore. Munca procurorului este plină de neprevăzut și era imposibil să-și faci un plan pe care să-l respecți riguros.

Pierdere de timp și consum de nervi. Dar caietul era cel mai ușor de controlat. La altceva Bobocea nu se pricepea.

Șeful Biroului de Anchete Speciale din Procuratura Generală era Virgil Romeci, fiu de învățători din satul Strachina de lângă Țăndărei. Este tatăl tinerei muzicolog Anca Romeci de la Radiodifuziunea Română. Romeci era un bun meseriaș, excepțional coleg, cu o inteligență sclipitoare, spontan, ironic, bășcălios. Folosind expresii colorate, unele țigănești, chiar și în cele mai sobre ședințe. Nu știu prin ce împrejurări Romeci a ajuns unul din favoriții lui Bobocea. Prin cuvinte meșteșugite, își bătea joc de Procurorul General, lăudându-i ordinele aberante. Romeci era unul din susținătorii utilității planului de muncă săptămânal. Mai greu era pentru procurorii care asistau la discuțiile dintre cei doi și făceau eforturi pentru a nu izbucni în râs.

Ulciorul nu merge de multe ori la apă. Într-o zi, lui Romeci i s-a înfundat. Bobocea l-a prins că nu întocmește planul de muncă săptămânal. Nu s-a așteptat ca tocmai favoritul lui să-i creeze o asemenea decepție. După o izbucnire de furie, Bobocea a convocat staff-ul Procuraturii Generale. S-a creat un cadru oficial pentru criticarea lui Romeci. Unul din cei de față mi-a spus că se aștepta la acest scandal, mai ales că Virgil Romeci întinsese prea mult coarda. , bătându-și joc pe față prin ședințe de Bobocea.

În timp ce era criticat, Romeci a luat o figură spășită, a ascultat cu smerenie observațiile ce i s-au făcut, după care a început să-l laude pe Bobocea, insistând asupra necesității planului de muncă săptămânal. Și-a pus cenușă în cap, a vorbit în jargon golănesc, țigănesc, aproape că-i curgeau lacrimile de părere de rău. Cei de față își încleștaseră fălcile să nu izbucnească în râs.

În București se comisese o crimă atroce, cu larg ecou în rândurile populației. Anchetatorii din procuratură și miliție lucrau zi și noapte, fără a reuși să descopere făptuitorul. Despre caz a auzit și Ceaușescu, care a fixat un termen pentru a prinde criminalul. Într-o seară, s-au adunat la Procuratura Generală criminaliști din miliție și procuratură să discute cazul. Ședința era condusă de procurorul general Bobocea. Au fost examinate toate variantele posibile. S-a discutat lista persoanelor suspecte, pe larg. Cuvântul alibi a fost folosit de mai multe ori. La un moment dat, Bobocea enervat, țâfnos, a întrebat: „dar de ce pe alibi ăsta nu-l prindeți?” Bineînțeles că cei de față au tresărit, s-au uitat speriați unii la alții și nu au știut ce să răspundă. La terminarea ședinței, un general de miliție, specialist cu vechi state de serviciu în urmărirea și prinderea criminalilor, i-a spus în șoaptă lui Nicolae Bracaciu, șeful Direcției de Urmărire Penală și Criminalistică din Procuratura Generală, și el un expert în crime, inteligent și cu umor: „mulți boi sunt și la noi, dar parcă n-avem nici unul ca Bobocea”.

Bobocea ajunsese de râsul procurorilor, care, totuși, se temeau de el. Era rău și vindicativ. A fost schimbat din funcție în noiembrie 1977 și s-a pierdut în anonimat.

(fragment)

(Din volumul Confesiunile unui magistrat imperfect)

„Începuturile presei marine” (PĂVĂLOIU 1997)

 Mariana Păvăloiu, „Tomis”, Constanța, sep. 1997

Prima revistă dedicată marinarilor și problemelor navale a fost concepută în noiembrie 1896, la hotelul „Moldavia” din Galați și s-a născut în 3 august 1897 la Constanța.

Autorii erau tineri ofițeri entuziaști, care considerau o datorie proprie „să începem o agitație prin gazete, prin reviste, prin oameni politici (...) pentru a atrage atențiunea asupra noastră și a face să se dea acestei arme mijloacele care să o pună în stare de a face față împrejurărilor”. Pentru a-și face cunoscute ideile, ei au hotărât „să pună bazele unei reviste, la care încetul cu încetul se abonară mai toți ofițerii flotilei și care începea a apărea la Constanța, în august 1897, în tipografia Nicolaescu, sub numele „Marina, ziar pentru marina militară, comercială și de plăcere”. Redactor-șef a fost numit N. C. Fleva, civil, cunoscător al problemelor de marină. În primele patru luni, revista apare bilunar, pentru ca din ianuarie 1898 până-n august același an să fie  lunară. Primul număr poartă pe prima pagină articolul program, semnat de „Direcțiune”, articol din care spicuim: „În dorința de a da glas marinei române, am creat acest organ. De mult apărarea națională simte nevoia de a fi completată prin armarea atât fixă, cât și mobilă, a litoralului Mării Negre și a unei importante porțiuni a Dunării de Jos. (...) Va fi o tribună deschisă, la dispoziția tutuor acelora care, cu bunăvoință și loialitate, vor dori să servească interesele marinei”.

Și, într-adevăr, în cel 17 numere ce au apărut până în august 1897, când revista își încetează existența, s-a făcut o intensă propagandă pentru crearea unei marine militare și comerciale naționale, bine organizate și dotate la nivelul cuceririlor tehnice contemporane, pentru o marină puternică. Revista preconiza dezvoltarea marinei militare în același ritm cu marina comercială. Ilustrativ, în acest sens, este articolul semnat de Sembat Marinarul intitulat „Marina de război. Ce a fost, ce este și cum ar trebui să fie”, publicat în primul număr, paginile 2-3.

Spații largi a acordat revista proiectului de program pentru dotarea Marinei Militare Române, program nu numai modern.dar și îndrăzneț pentru acea dată și care, deși avea să fie realizat în parte și cu amendamente în timp, rămâne în istoria navală românească nucleu pe care aveau să fie elaborate celelalte programe din 1900, 1921, 1936 ș. a.

Cu prilejul discutării și votării noii Legi de organizare a Marinei Militare din 1898, coloanele revistei dau in extenso luările de cuvânt ale parlamentarilor. Majoritatea senatorilor și deputaților s-a pronunțat pentru ca proiectul să devină lege, considerând necesară dezvoltarea Marinei Militare Române. În motivația la proiectul de lege, susținută de generalul Berindei, ministrul de război, se arăta: „Marina de război este trebuincioasă pentru că ea va concura cu armata de uscat pentru apărarea țării. (...) de la 1886 nu s-a mai făcut nimic pentru marina noastră, nu s-a mai cumpărat nici un material”.

Cu ocazia discutării legii organizării Marinei Militare, ofițerii grupați în jurul revistei au dat unui deputat toate detaliile pentru a-i aduce amendamente, apoi îi oferă un album cu semnăturile lor în semn de recunoștință. Dar, în același timp, comandantul marinei descoperă organizația și o dizolvă.

La un an de la înființare, publicația își schimbă denumirea în „Revista marinei” și lansează un nou articol-program, intitulat „Către cititori”. Publicația nu și-a modificat numai titlul, ci și forma - mult mărită și bogat ilustrată. Dar, din păcate, acesta avea să fie ultimul număr. Dizolvarea organizației tinerilor ofițeri care editau revista a dus și la desființarea ei. S-a hotărât de către comanda marinei editarea unei reviste oficiale, care încep să apară din martie 1900 sub numele „Revista maritimă” și care va moșteni de la „Marina” fondurile; noua revistă nu va trăi decât un an. Amintim că aceasta a fost revista ce l-a consacrat pe tânărul locotenent Eugen Botez, care semnează cu pseudonimul Jean B.art

„Program de management pentru Delta Dunării” (BĂDICĂ 1994 )

 Gabriel Bădică, Program de management pentru Delta Dunării, „Tomis”, Constanța, 1994

Începând cu anul 1895, sub conducerea lui Grigore Antipa, Delta Dunării a fost administrată de stat, beneficiind inițial de o Lege a Pescuitului întocmită pe baza cunoașterii biologiei speciilor de pești, a potențialului productiv al zonelor și a rolului factorului hidrologic în dinamica populațiilor piscicole. În 1953, în deltă erau constituite primele întreprinderi de stat. Acest proces a culminat în deceniul nouă, când s-au înființat întreprinderile pentru exploatarea complexă a resurselor naturale din Delta Dunării, coordonate de Centrala Delta Dunării. Obiectivul acestor întreprinderi era de a produce cantități uriașe de pește, stuf, produse agricole, stabilite prin planuri care nu luau în considerare decât suprafețele exploatate, cărora li se anexau tehnologii menite, teoretic, să asigure producții maximale. La (numai) o sută de ani de la prima lege a pescuitului, Delta Dunării se află într-un declin evident, influențat, desigur, de o multitudine de factori. Tentativa de a stopa degradarea la care este supusă delta, în condițiile destul de contradictorii ale „tranziției”, cu o legislație incipientă, în care opoziția factorilor economici este foarte puternică, iar necunoașterea și neînțelegerea fenomenelor poate bloca inițiativele, aparține azi Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării.

În perioada 23 august - 15 septembrie, la Uzlina și Tulcea, ARBDD, în colaborare cu Euroconsult, a organizat primele patru „seminarii zonale de planificare a managementului” pentru activitățile din Delta Dunării, la reușita cărora au participat și numeroși cercetători de la ICPDD Tulcea, IRCM Constanța, Universitatea Galați, Institutul de Geografie București, precum și reprezentanți ai administrației locale, ai MAPPM și ai unor societăți comerciale care își desfășoară activitatea în deltă.

Astfel, în istoria acestui organism de importanță națională, înființat prin HG 983/1990, întărit de HG 264/1991 urmată de Legea 82/1993, este marcat de un eveniment deosebit. Căci abia după patru ani de la înființarea ARBDD pare să-și fi fixat nu atât un program managerial detaliat, nu atât un plan de acțiune strict etapizat, ci, în baza unor cercetări aprofundate, obiectivele esențiale, sistematizate în funcție de zonele vizate în procesul de refacere a biodiversității și de atenuare a fenomenelor degenerative din deltă. Spicuim din declarațiile domnului Gerard Fischer, coordonator, expert Euroconsult, referitoare la efortul depus de participanți: „Eurosconsult este format din aproximativ trei sute de specialiști care lucrează în domeniul protecției mediului și agriculturii, în multe țări, iar elaborarea programului de management al ARBDD se încadrează în programul de consultanță finanțat de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, prin firma Euroconsult. Scopul acestui program a fost să asiste cadrul legal și conducerea rezervației în pregătirea planului de management. Specialiștii noștri au muncit aici un an și jumătate, iar cele mai multe eforturi s-au depus în ultimele săptămâni pentru realizarea planului de management, care va fi discutat și aprobat în ultimul workshop, în luna octombrie. ARBDD a repurtat un succes în mobilizarea tuturor celor care se ocupă de management în Delta Dunării, în îmbinarea tuturor cunoștințelor în probleme de management. Aceasta a constituit, de asemenea, o posibilitate de a avea o privire de ansamblu asupra tuturor sectoarelor. Bineînțeles că urmează o parte grea și anume implementarea planului.”

Reușind să definească, în fine, tabloul real al proceselor care afectează delta, cele patru simpozioane au deschis calea elaborării ARBDD a unor strategii generale atât în ceea ce privește modalitățile concrete de acțiune în teritoriul pe care îl administrează, cât și în legătură cu propriile direcții de dezvoltare organizațională.

Pentru că înțelegerea fenomenelor cu care se confruntă unul din cele mai fascinante spații, ce încă mai poate fi considerat sălbatic, de pe harta Europei, este în măsură să sensibilizeze opinia publică și organismele interesate, enumerăm unele dintre ele:
-creșterea conținutului apelor Dunării în azot și fosfor, cu efect negativ în Marea Neagră, care a devenit eutrofizată în zona litorală ca urmare a poluării din Dunăre;
-înlocuirea totală, posibil ireversibilă, a biodiversității specifice lagunei Sinoe cu o floră și o faună proprii acvatoriilor dulcicole, eutrofizarea acestui bazin, extinderea suprafețelor acoperite de vegetație dură;
-declinul unor specii valoroase de pești dulcicoli, cum sunt știuca, bibanul, caracuda, linul;
-regresul continuu al capturilor de sturioni, morunul fiind în prezent amenințată cu dispariția;
-dispariția totală a unor specii cuibăritoare odinioară în deltă (buha mare, călifarul roșu, cocorul mare), reducerea numărului și densității coloniilor altor specii de păsări;
-îmbătrânirea și reducerea populației din deltă, în condiții de existență dificile, uneori total improprii; 
-scăderea la o cincime în ultimii ani a numărului de turiști.

Aceste fenomene au un caracter progresiv accentuat și duc la alterarea vizibilă a echilibrelor biologice, dar și a celor aparținând cadrului social.

Analizele efectuate de specialiști au vizat „zonele tampon” (zone în care sunt permise unele activități economice), „zonele strict protejate” și „zonele de dezvoltare economică durabilă” și au fixat obiective pentru activitățile economice de turism, stuficultură, pescuit și piscicultură, agricultură etc, dar și pentru protecția și refacerea biodiversității deltaice. Au fost puse în discuție: 
-În domeniul legislativ - integrarea și armonizarea conceptelor de gestionare a resurselor pretabile exploatării economice cu cele privind protecția biodiversității, în cadrul pachetului celor trei legi aflate în curs de elaborare: Legea Protecției Mediului, Legea Apelor și Legea Pescuitului și Pisciculturii.
-elaborarea unui proiect de lege privind managementului integrat al zonei costiere (amenajarea, protecția și valorificarea ecosistemului costier, cu toate componentele sale).
-În domeniul instituțional -întărirea structurilor organizaționale ale ARBDD.
-În domeniul cooperării - corelarea strânsă între proiecte naționale și cele internaționale (GEF, BERD, PHARE) în curs de derulare, cu privire la protecția mediului în Dunăre, Delta Dunării și Marea Neagră.
-În domeniul monitoringului - realizarea unor sisteme de monitorizare a biodiversității.
-monitoringul liniei țărmului Mării Negre, al sistemului de dune și al reliefului submarin.
-În domeniul administrării - selectarea și aplicarea unui sistem de atribuire a drepturilor de exploatare a resurselor, adecvat scopului și perioadei de tranziție.
-elaborarea de criterii pentru stimularea introducerii, de către agenții economici, a unor metode și mijloace de captură selective și cu impact ameliorat asupra mediului.
-În domeniul reabilitării resurselor - producerea artificială de puiet de sturioni și deversarea acestuia;
-referitor la situația lagunei Sinoe, IRCM Constanța susține ideea refacerii, prin amenajări adecvate, a regimului hidrosalin existent în lagună până la realizarea actualelor construcții hidrotehnice;
-refacerea și conservarea habitatelor;
-refacerea zonelor inundabile din Lunca și Delta Dunării;
-prohibirea, în zona tampon, a pescuitului speciilor amenințate;
-recolonizarea cu specii dispărute din deltă.
-În domeniul socio-economic - asigurarea că întreaga activitate economică este o activitate durabilă;
-stoparea declinului numeric al populației locale;
-menținerea moștenirii culturale a populației locale.

Este greu de spus în ce măsură ARBDD va găsi mijloacele de realizare pentru acest important care implică, dincolo de susținerea sa de către puterea legislativă și executivă, intervenții subtile în social, precum și suportul agenților economici, care urmăresc, în primul rând, realizarea unor nivele de producție care să permită perpetuarea activităților economice vitale pentru populația județului. În acest sens, am reținut punctul de vedere al domnului Eugen Tarhon, Guvernatorul RBDD: „Administrația este dispusă în orice moment să colaboreze, să coopereze, să acționeze alături de orice for din România ca să facă ordine, să întroneze disciplina în acest sector de activitate. Noi avem misiunea să reconstruim ecologic acest colț de natură, avem misiunea să conservăm tot ce este bun. Stabilim cu foarte multă atenție resursele naturale durabile ale rezervației și le punem la dispoziția agenților economici, pentru ca aceștia să le exploateze, să le valorifice și peștele din RBDD să ajungă pe masa populației țării, pentru că marea majoritate a peștelui din această parte a României reprezintă un domeniu public național. Dacă pescăria va găsi o cale firească de organizare, ea va găsi în RBDD un aliat serios în a stabili pe cale științifică și a pune la dispoziție informațiile privind potențialul biologic al deltei.”

Repet, ARBDD acționează pe baza rezultatelor cercetărilor științifice, stabilind în fiecare an cantitățile de pește care se pot pescui, în condițiile protecției ecosistemelor, pentru ca potențialul piscicol să devină durabil. Zonele strict protejate sunt de 9% din întreaga suprafață a rezervației, din care luciu de apă 3%, ceea ce înseamnă destul de puțin. Dar în pregătirea pentru concesionarea zonelor pentru pescuit sunt prevăzute condiții speciale, care vor fi aplicate la licitații. Administrația a pus condiția ca agentul care va câștiga licitația să se angajeze prin contract față de ARBDD să deverseze anual în apele în care pescuiește o anumită cantitate de puiet.”

Este evident că schimbarea regimului de administrarea a deltei se impune și că ARBDD a ales, în stabilirea obiectivelor acestei schimbări, o strategie analitică, apelând la sprijinul cercetătorilor interesați de fenomenele care afectează Delta Dunării. Această strategie ar putea să determine un ritm rapid al implementării planurilor de management, dar și să întâlnească o reacție de opoziție puternică a factorilor economici, care să ducă la încetinirea și chiar la stoparea ei dacă nu se vor găsi căi de cointeresare a tuturor părților implicate în procesul declanșat de ARBDD. Unele accente din discursul domnului Eugen Tarhon vorbesc despre o deschidere către colaborare dar obiectivele exacte și imperioase ale rezervației  o pot situa pe poziții ireconciliabile. în situația în care Delta Dunării nu mai poate face obiectul nici unui compromis.

Orchestra de Cameră Constanța („TOMIS”)

 dr. Ana Maria Munteanu, ?, „Tomis”, Constanța, ?

(...)

Cert este că interesul stârnit de concertele Orchestrei de Cameră constănțene s-a manifestat cu o căldură aparte, neobișnuită pentru publicul american, căldură pe care orchestra noastră o așteaptă, în special,  de la publicul de aici, de acasă...

Faima orașului nostru a fost purtată și în altă parte, pe meleaguri îndepărtate, de artiștii săi.

Prin recentul său turneu, Orchestra de Cameră din Constanța, înființată numai de zece ani, a adăugat noi argumente prestigiului său câștigat în marea competiție cu orchestre de tradiție din țara noastră și de pe alte meridiane, printr-o muncă asiduă cu pasiune și dragoste pentru muzică, dar, în egală măsură, pentru cei cărora le este ea adresată: locuitorii marelui oraș de la malul mării.

Dar oare aceste valori ale noastre, ale orașului, sunt suficient prețuite de melomanii constănțeni? Ce ama mai putea noi face, încă, pentru a dovedi că merită cu prisosință să  pășești pragul sălii de concert, pentru a descoperi un univers artistic de o atât de mare complexitate? Să diversificăm și mai mult modalitățile de promovare în concert a marii muzici? Să reedităm minunatele programe muzicale oferite de orchestra noastră simfonică pe malul lacului, acolo unde tineri și vârstnici iubitori de frumos se alăturau spontan într-o receptare sensibilă și solidară? Oricum, este numai una din întrebările  la care, totuși, orchestra simfonică ne poate răspunde singură...

Este necesar ca toți cei ce se numesc educatori și organizatori ai vieții  culturale a orașului nostru, să-și unească forțele pentru a ridica tot mai solid edificiul citadelei culturale constănțene, cel puțin la cote egale cu cele existente în orașe precum București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Brașov... Dar această interogație și această și această pledoarie nu reprezintă altceva decât o caldă chemare la o și mai temeinică, mai exigentă împlinire spirituală...

Televiziunea (COSTE-CERDAN & LE DIBERDER 1986)

 Nathalie Coste-Cerdan & Alain Le Diberder, Televiziunea, Humanitas / Sociologie - Repere - 1, București, 1991, 165 p. 

5 Introducere

10 I. Sisteme televizuale
1. Sistemul tehnic
2. Sistemul economic

22 II. Modelul american sau economia rețelelor
1. Caracteristici generale ale modelului
2. Cazul Statelor Unite: trei Molohi

34 III. Modele europene 
1. Trăsăturile principale ale modelului european
2. Două exemple: Marea Britanie și Italia

59 IV. Televiziuni ale sărăciei
1. Sănătatea de fier a televiziunii din Est
2. Televiziunea din Asia săracă
3. Africa

69 V. De ce este scumpă televiziunea?
1. Programele
2. Celelalte cheltuieli

86 VI. Resursele
1. Finanțarea publică sau parapublică
2. Finanțarea prin publicitate
3. Celelalte tipuri de resurse

108 VII. Gestiunea unui post de televiziune
1. Două aspecte specifice ale unei întreprinderi de televiziune
2. Particularitățile gestiunii televiziunii
3. Strategiile întreprinderilor

128 VIII. Războiul televiziunilor 
1. Există un model dominant?
2. Rezistența europeană... și eșecurile

145 IX. Ravagiile televiziunii

156 Concluzii

160 Glosar

162 Bibliografie

coperta IV
Cum se măsoară audiența posturilor de televiziune? Care este influența indicatorilor de urmărire asupra programării? De ce programe ca Dallas sunt mai degrabă cumpărate decât produse? Televiziunea de mâine va trebui plătită mai scump? Televiziunea amenință dezvoltarea celorlalte mijloace de comunicare în masă? Cum funcționează televiziunea în lume? Este oare televiziunea un vector de „americanizare” a planetei?
Nathalie Coste-Cerdan, cercetătoare la INA (Institutul Național pentru Audiovizual), apoi la BIPB (Biroul de Informații și Prognoze în Economie) din Franța, este specialistă în domeniul sistemelor tele-vizuale.
Alain Le Diberdier, director pentru studiul comunicațiilor la BIPE, este autorul lucrării La production des reseaux de telecommunications, în colecția Economica, 1983.

Interviu cu Ștefan Augustin Doinaș (ARION 1979)

George Arion, Interviu cu Ștefan Augustin Doinaș, Eminescu, București, 1979

Ș. A. D. - (...) Era o dublă reacție: împotriva poeziei care invadase atunci publicațiile literare, o poezie sentimentalistă, lacrimogenă și belicoasă, numită de Radu Stanca „pășunism”, înfeudată momentului istoric apoi, o reacție împotriva atmosferei generale, create de război: nemții se aflau în țară, tinerii erau duși pe front. Dar nu o conștiință politică ne însuflețea pe noi, cît o conștiință culturală, pornind de la conving. că literatura acelui moment nu avea valoare artistică. Așa se explică întoarcerea noastră spre modelul de artă autentică, pe care le-am găsit în romantismul german, în ceea ce privește balada și în neoclasicismul francez, în ceea ce privește luciditatea actului creator.

- (...) Ne-am declarat lovinescieni și prin Lovinescu, maiorescieni, în ce privește atitudinea noastră față de cultură. (...)

- (...) Fuziunea celor 2 domenii ni s-a relevat în personalitatea lui Goethe, patronul nostru spiritual mereu recomandat de Blaga.

- (...) Aceasta pentru că trecutul nu ni se pare un domeniu care s-a terminat, un fel de magazie a istoriei, plină de recuzită inutilizabilă. Trecutul este o prezență vie, pentru că nu înseamnă cantitate, ci esență, transmisă prin generații, care nu numai că ne justifică, dar ne și modelează. În atenția pe care noi o acordam trecutului exista, implicit, un refuz de a adera la prezent.

- (...) A răspunde unei chemări a prezentului înseamnă, într-o cultură autentică, a implica viitorul.

-Fie că sîntem conștienți sau nu, în cadrul culturii noastre noi ne îndeplinim niște datorii: realizăm un fel de „program biologic” al organizării culturii române, înscris în niște gene, ca în biologie, care se transmit de la o generație la alta. A nu lăsa să se risipească propriul tău talent înseamnă a valorifica o potență spirituală a poporului tău, înseamnă a-ți îndeplini atît o datorie față de tine însuți, cît și față de comunitatea etnică din care faci parte. (...) Nu știu să scriu decît în română și, în momentul în care izbutesc să scriu bine, îmi plătesc o datorie de onoare față de această limbă în care gîndesc, comunic și simt.

- O operă este întotdeauna fructul unei duble determinări: a epocii și a individului care o creează. (...) E ca și cum, odată ajuns în curentul unui rîu, te lași dus de el, pe firul apei sau dimpotrivă, înoți, în direcția în care vrei. Prin această opoziție față de curent, rîul nu-și schimbă cursul: în schimb, cel care înoată nu mai alunecă la vale, ci traversează rîul. Modul specifici în care îl traversează constituie pecetea personalității sale.

- Mitologia reprezintă un tezaur al umanității care întotdeauna va constitui o sursă de inspirație pentru unii creatori, ca sumă de situații fundamentale în conflictul omului cu natura sau cu sine însuși. Dealtfel, în evoluția ei, umanitate își crează noi mituri, dintr-o necesitate elementară de a prinde în expresia verbală situații tipice. (...) Diverse teme, motive, realități poetice apărute în lirica modernă se manifestă ca niște ființe mitologice: Tăcerea și Neantul la Mallarme, „spațiul interior” la Rilke, „eul modern” la G. Benn, increatul la Blaga și I. Barbu, lucrurile și formele geometrice la J. Guillen, necuvintele la N. Stănescu. Cît privește vechile mituri, ele pot fi, și sînt deseori, reactualizate.

- Acești poeți erau puternic influențați de simbolism, expresionism sau ermetism, care, ca o reacție la romantism, au refuzat întoarcerea spre trecut, afirmînd în schimb o puternică ancorare în dramele personale sau colective ale timpului timpului respectiv. Dealtfel, excepții există: Pillat, Voiculescu, Goga, Beniuc.

- Cred că acest pesimism cu privire la viitorul artei, al poeziei, este doar un reflex de apărare, exagerat, al ultimilor romantici, înspăimîntați de marșul spectaculos și, poate, agresiv al civilizației moderne. După ce acest moment de spaimă trece – și el a și trecut : dovadă multe orientări poetice de avangardă – suflete sensibile descoperă poezia științei și tehnicii.

- Rolul educativ al poeziei constă în capacitatea de a sensibiliza pe cititor de diverse aspecte ale lumii înconjurătoare, pe care acesta nu le trece cu vederea, dar le privește în mod stereotip.

-(...) O greșeală orientativă a unor reviste literare, de a permite accesul în paginile lor a unei literaturi patriotarde. Înțelegînd în mod greșit datoria de a răspunde literar unui eveniment social sau politic, revistele se grăbesc să publice simple versificări pe teme patriotice ist.orice Nu se înțelege faptul că în mat. de cultură nu contează cantitatea, ci calitatea. (...) Este greșit să se creadă cu un poet bun poate oricînd să scrie, la comandă, o poezie bună. Un poet bun e acela care nu acceptă o poezie proastă.

-(...) Tipul poetului retras – la propriu vorbind – în „turnul de fildeș” a dispărut. Există doar un tip de scriitor care poate să reacționeze cu întîrziere mai lent, la ceea ce se petrece în jurul său. Socotesc că un asemenea poet merge foarte bine alături de celălalt tip, acela care imediat, spontan, participă la diferite manifestări publice, dornic de a se confrunta nemijlocit cu auditoriul său.

Pontica 1975 la Constanța

 (...)

*

La fabrica de celuloză și hârtie Palas, caracterul direct al dezbaterii „Realitatea și imaginea plastică” s-a prelungit de-a lungul discuției, încheiată cu vizita pe care grupul de critici și artiști plastici a făcut-o în câteva dintre secțiile întreprinderii. S-a urmărit nu numai procesul de producție, ci și mediul ambiant, odihnitor, plin de lumină și cu calități estetice deosebite, ceea ce a explicat în bună măsură exigența formulată în întrebările referitoare la procesul reflectării realității în opera de artă, la opțiunea pentru peisajul înnoită și figura omului contemporan, la sinteza artă-gust, creație-producție sau la binomul creație-receptare a operei de artă.

*

Clubul DNM a fost gazda întâlnirii grupului de critici și artiști plastici cu tineretul UTC din port în discuția „Omul muncii în fața operei de artă”. Noțiunile de accesibilitate, receptare, artă angajată, ca și indicațiile Programului partidului privind „promovarea creației artistice cu un înalt conținut educativ militant, cât și educarea estetică a maselor”, au format nucleul intervențiilor invitaților, desfășurate ca un expozeu.

(...)

*

Simpozionul „Lucian Grigorescu”, susținut la Medgidia, în muzeul reorganizat care îi dedică o sală omagială pictorului născut în acest oraș, cu participarea unui numeros public și a organelor locale de partid, a beneficiat de intervențiile criticilor de artă Ion Frunzetti și P. Oprea și ale pictorilor S. Chintilă și M. Ionescu, care au evocat personalitatea, biografia, modul de lucru și atmosfera  atelierului artistului. M. I., care a călătorit refăcând itinerariul artistului la Cassis, unde aceasta a poposit în anii 30, a reconstituit ambianța în care L. G. a trăit mai bine de 10 ani.

Printr-un amplu exemplu, I. F. a circumscris datele biografiei interioare a artistului, a subliniat etapele evolutive ale creației sale, ca și caracterele esențiale ale operei lui L. G.

*

Acțiunile culturale Pontica 75 susținute cu artiștii plastici au subliniat faptul că arta contemporană face parte din edificiul societății socialiste, că ea se dezvoltă în strânsă legătură cu evoluția socială, că se împărtășește din caracterul întregului peisaj al țării, în neoprită construcție. Perspectivele nebănuite deschise spiritului creator de revoluția socialistă, de gândirea și practica contemporană captează atenția creatorilor de frumos, declanșează armonii ale creației lor, conexate frumosului vieții și asigură astfel caracterul realist al unei arte legată de popor și patria socialistă, căci - după cum spunea tovarășul Nicolae Ceaușescu - „...arta este cu adevărat valoroasă când omul, ascultând-o, citind-o, privind-o, simte că ea îi devine necesară, indispensabilă, îl transformă, îl educă, îi lărgește orizontul spiritual”.

Grădina restaurant „Farul” din Constanța („LITORAL” 1973)

 Câteva ore de plăcută destindere puteți petrece în fiecare seară în intima grădină-restaurant „Farul” din Constanța. Personalul acestei unități aparținând ICSAP vă oferă, cu solicitudine, serviciile sale, punându-vă la dispoziție și un mare număr de produse culinare de cea mai bună calitate. Un bogat program muzical susține aici grupul vocal instrumental condus de saxofonistul Ionel Tudor, solist vocal fiind Constantin Cârnici.

„Campingul Venus” („LITORAL” 1973)

 Situat în imediata apropiere a stațiunii cu același nume, campingul Venus oferă condiții excelente pentru petrecerea unei vacanțe agreabile. Campingul pune la dispoziția turiștilor, în afară de cazare în vile și corturi, o gamă variată de servicii utilitare: spălat, călcat, curățat, loc de parcare pentru autoturisme, bufet, cofetărie, bar de zi, vizionarea programelor TV, contribuind astfel la asigurarea unor elemente absolut necesare pentru satisfacerea integrală dorințelor turiștilor.

„Tudor Arghezi: „Am rămas Dobrogei dator cu o carte: Țara Albă””

 Victor Corcheș, Tudor Arghezi: „Am rămas Dobrogei dator cu o carte: Țara Albă”, „Tomis”, Constanța, 

(O scrisoare mai puțin cunoscută)

În primăvara anului 1936 apărea la Constanța, una dintre cele mai valoroase publicații de cultură din ținutul pontic - Revista dobrogeană. Din motive ușor de înțeles redactorii i-au solicitat lui Tudor Arghezi „ceva”, un portret al pământului dobrogean, un fragment dintr-o carte la care lucra. Din cauza unei „pribegii de șaizeci de zile”, marele poet nu a putut trimite articolul la timp, înlocuindu-l, de aceea, cu scrisoarea alăturată, scrisoare pe care redactorii au publicat-o nu la prima apariție a revistei (cum doreau probabil), ci la a treia, adică în nr. 4-5 1983.

Chiar și la o lectură superficială, textul arghezian se relevă a fi nu numai „o scrisoare aproape personală”, ci și un poem liric în proză și un „crâmpei” de program literar, o artă poetică. Cum era de așteptat, de la primele fraze ne întâmpină topica imprevizibilă a poetului, dar ne surprinde lipsa spiritului caustic, acidulat al lui Arghezi, îngăduința autorului când se referă la primar, aducându-i elogii care par sincere, lipsite de orice ironie. 

Desigur, se pot face numeroase speculații pe marginea textului: referințele la universul familial, vicisitudinile civilizației citadine, evadarea în natură din fața unor false miraje ale vieții sociale, aprecieri la adresa operei și activității lui Ion Marin Sadoveanu etc. În ce privește datoria față de „Țara Albă” și „pitoreasca Românie” nu știm dacă autorul va fi reușit să strângă într-un corp literar distinct „transpunerea pe hârtie” preconizată în acel an. 

Regăsirea acestui text și republicarea lui vrea să demonstreze că este nevoie de pasiune și de o activitate sistematică spre a despuia vechile publicații și a repune în circulație și alte texte de valoare, care, altfel, riscă să se piardă sau să rămână necunoscută.

Victor Corcheș

„Domnilor prieteni,

Grava întârziere în care mă aflu față de foaia dv. literară, mă obligă să substitui articolului făgăduit într-un frumos crepuscul de coastă, la Constanța, o scrisoare aproape personală. Este și mai comod, un articol trebuind să fie mult mai lung decât un bilet cu scrisul mărunțel și timpul prea scurt, care trebuie acordat obligațiilor de civilitate.

Mi-ați cerut „ceva”, o schiță, un filigran, un portret al ciudatului dv. pământ, încremenit dinaintea unei oglinzi cu luciul frământat. I-am rămas dator țării dv. o carte: „Țara Albă” de recunoștință pentru emoțiile cu care au binevoit să mă copleșească drumurile ei, timp de ore întregi, pustii de orice ființă vie, afară de troscotul metalic ruginit și ghimpat al câmpiei rupte și vastele căldări cu păretele spiral, în golul cărora m-a purtat motorul.

M-am întors acasă acoperit de praful cimitirelor musulmane și scheletul pământului, descoperit în gropile geologice, în același timp cu osuarele de piatră ale împărăției romane, a intrat în fântâna mea sufletească. O stare de lirism, greu de suportat aici, în capitală, unde domnesc faptul divers și presa cotidiană, mă urmăresc cu înverșunare. Vrei să lucrezi și nu poți, vrei să fii precis și categoric și ți-e cu neputință. Șaizeci de zile de pribegie prin niște tărâmuri asemănătoare, sunt sigur, cu deșertul pe care se află Bethleemul și unde femeia Samariteancă a scos din fântână o ciutură cu apă, sunt în stare să obsedeze un om, să-l halucineze, să-i schimbe opțiunile, să-l facă să scapere ca o lumină și să-i dea năravuri serafice de înger. Licărul mării și gustul naivei pauze virginale s-au intercalat în senzații și față de toate mărețiile dumnezeiești, pe care le-am străbătut cu creionul pe caiet și cu lentila obiectivului la ochi, arătându-le copiilor uimiți o urmă de milenii, un mormânt de giganți, o pasăre verde, o șopârlă, un ciob sau luna plină, tânără în azurul de înnoptat, cealaltă viață, a oamenilor din cetate, adunați să se încerce, să se întreacă, să se încaiere pentru o fărâmă de nimb de poleială și pentru prestigii contrafăcute, mi se pare acum și mai lamentabil meschină decât înainte de a trece Dunărea la Turtucaia.

Poetul Marin Sadoveanu, care-i din partea locului, mi-a povestit influența ineluctabilă a Dobrogei asupra locuitorului născut sau prăbușit și am participat ca spectator de teatru la una din lucrările sale dramatice destinate să dezvolte demonstrarea acestui contact. Am crezut atunci că poetul prezintă cu o sinceritate organizată năluca unei fantezii literare. Cu adevărat a fost tot ce mi-a spus d. Sadoveanu! Pe teren adecvat mi-am adus aminte chiar cuvintele cu care colora în exacte nuanțe de sentiment beția omului încleștat între două ape și șchiopătând pe nisipuri.

V-aș fi trimis, cum ați fi dorit, mi se pare, ceea ce se cheamă un fragment din cartea la care lucrez și nu prea. Am pornit cu gândul că în vreo zece ani de acum înainte să transpun pe hârtie pitorescul României, țară după țară. Această muncă pe care ar fi fost indicat să o întreprindă, pentru nivelarea unei simțiri, instituțiile sau editurile, o să trebuiască să o realizeze, târâș-grăpiș, o singură persoană - și poate că nu e mai rău. Am un burduf de note și o traistă cu petice de film. Când le-am desfăcut la București, mi-am dat seama de ce fotografiile tehnicește ireproșabile și realizate cu imense cheltuieli inutile, ale Ministerului de Externe, pentru o propagandă iluzorie, mi s-au părut niște cadavre de ierbar. Pitorescul ilustrativ, în teifdruck și ofset, e mort, ca și notița descriptivă. Tot ce am adunat în șaizeci de zile, în ghiozdan, servește de pretext unui lucru mult mai interesant și mai greu. În dreptul fiecărui crâmpei de carnet și de peliculă e altceva, ceva care nu se vede clar, dar care trebuie ajutat să se recompună din polenul sufletesc stârnit deasupra lor. Aici e toată strădania celui ce-și puse în gând să facă lespezi. pulbere și scântei cu vorbe. Materialul trebuie înlăturat și pe absența lui încercat firul de mătase cel mai impalpabil, care încape, ca într-o gaură microscopică de ac, în vârful penei, cel mai fin și mai capricios mobil.

Felicitați pe primarul dv., pe care m-am silit să-l cunosc de vreo trei ori pentru drumul dintre Agigea și Mamaia: un adevărat chenar la toga mării. Felicitați-l pentru bijuteria pe care a izbutit să o facă din Constanța, brățară cu două coarne de mărgăritare îndreptate în răsărit... Lăudați-l pentru florile cu care a umplut coșurile orașului și parcurile mici și mari de iarbă, corectă. Primarul dv. e un făcător de miracole gingașe. Mâna lui nevăzută o găsești pretutindeni. Felicitați-l pentru stilul de civilizație elegantă de care a dat pildă, colaborând cu inginerul Lupaș, în înființarea unui încântător serviciu de autobuze aristocratice cu tarif popular. Și mai felicitați-l pentru creația unui mijloc de transport alimentar de la abator la piețe, care constituie pentru tot regatul o excepție și un model.

Și... sănătate

București

Tudor Arghezi”