Istoria informaticii în secolul XX (MILOȘESCU 2000)

(...)
Apariția calculatorului și dezvoltarea tehnicii de calcul au dus la apariția unei noi științe - informatica - știință care, progresiv, a pătruns în toate domeniile vieții cotidiene. Prelucrarea informației este la fel de veche ca și scrierea. Noutatea tehnică a zilelor noastre constă în natura acestei prelucrări. Atunci când scriem pe o foaie de hârtie, înregistrăm o dată. Când adunăm prelucrăm o dată. Ceea ce se schimbă atunci când lucrăm cu un calculator este modul în care sunt înregistrate și prelucrate informațiile. Se poate spune că informatica este prelucrarea datelor prin mijloace electronice.
În dezvoltarea informaticii se pot distinge trei etape:
- Etapa 1946 - 1960,, în care informatica are caracter de noutate. Ea pătrunde în cercetare, învățământ și în final și în administrație.
- Etapa 1960 - 1970, în care informatica pătrunde în întreprinderi. Ea permite prelucrarea unui volum mare de informații, ajutându-i pe manageri să ia decizii rapide, informatica devine un sprijin în conducerea întreprinderii.
- Etapa 1970 până în prezent, în care informatica pătrunde în toate. domeniile de activitate invadând toate aspectele vieții cotidiene. Jocurile electronice, primul om pe Lună, roboții inteligenți, moneda electronică, scannerul medicului, rezervarea unui bilet la tren sau la avion, ... - totul devine informatică. (...) Informatica este prezentă în industre, în ferme, în bănci, în companiile de asigurări, în transporturi, în artă, în cinematografie (...), în științele sociale, în planificarea economiei naționale, în lingvistică, în biblioteci, în medicină, în edituri, în automobil, în casa noastră pentru a juca șah sau bridge, pe masa astrologilor pentru a face horoscoape. Informatica devine o problemă de societate.

Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000, pp. 286-287.

Sărbătoare în shipping-ul românesc

CERONAV a ajuns în elita învăţământului marinăresc european

Cuget Liber 25 mai 2013

Biografia sultanului Mahmud din Ghazna (971-1030) (AXELROD & PHILLIPS 1995)

<
Mahmud a făcut din sultanatul din Ghazna un vast imperiu, transformîndu-i capitala în centrul cultural al Asie Centrale și răspîndind islamismul în adîncul Indiei pe parcursul celor 17 invazii întreprinse.
M. era fiul lui Amir Sabuktigin, un sclav turc care a devenit conducătorul micului sultanat al Ghaznei în 977. M. avea 27 de ani în 998 cînd i-a succedat tatălui său la domnie. Cu pricepe diplomatică și vitejie militară, M. a extins Ghazna pînă cînd a înglobat Cașmirul, Punjabul și o mare parte din Iran.
El a început prin încheierea unei alianțe cu puternicul calif din Bagdad, din clanul Abasizilor, a cărui recunoaștere avea să valideze multe dintre cuceririle lui. La începutul domniei sale, M. a făgăduit să invadeze anual India, și într-adevăr a întreprins acolo nu mai puțin de 17 expediții între anii 1001 și 1026. La prima invazie, el a mers în fruntea a 15.000 călăreți. La Peshawar a fost înfruntat de 12.000 cavaleriști, 30.000 de ostași de infanterie și 300 de elefanți, sub comanda lui Jaipal, conducătorul Punjabului. Deși forțele lui erau net inferioare numeric, M. l-a înfrînt pe Jaipal, ucigînd vreo 15.000 dintre oamenii lui și capturîndu-l pe însuși rajah, împreună cu 15 dintre rudele și comandanții săi. Deși M. era un cuceritor agresiv și neobosit, el l-a eliberat în cele din urmă pe Jaipal. Însă rajahul a abdicat imediat în favoarea fiului său, Anandpal, apoi s-a urcat pe propriul rug funerar și s-a sinucis.
Între timp, Anandpal a creat o alianță a tuturor rajahilor din India și a alcătuit treptat o armată uriașă pentru a respinge asalturile anuale împotriva subcontinentului. Prin 1008, el a desfășurat o mare forță împotriva lui M. între Und și Peshawar. Timp de 40 de zile și nopți armatele au stat față în față. În sfîrșit, Anandpal a atacat, aruncîndu-i în luptă pe cei 30.000 de crînceni oșteni din tribul Khokar, care s-au năpustit asupra armatei lui M., fiind pe punctul de a cîștiga bătălia. însă în pragul înfrîngerii, sorții s-au schimbat cînd elefantul lui Anandpal s-a speriat și a fugit de pe cîmpul de luptă. Văzîndu-l pe conducătorul lor bătnd în retragere după toate aparențele, forțele indiene au intrat în panică, au rupt rîndurile și au fugit. M., victorios acum, a pătruns adînc în India, anexînd Punjabul și prădîndu-i bogățiile.
Cu banii adunați pe parcursul multiplelor invazii, M. a transformat orașul-capitală al Ghaznei într-o metropolă bogată, cu clădiri mărețe. El a încurajat dezvoltarea artelor și a învățămîntului, astfel că în curînd orașul său avea să rivalizeze cu însuși Bagdadul ca centru cultural.
Deși a anexat o mare parte din India, el a tratat poporul pe care îl cucerise cu un respect considerabil. Este adevărat că în 1024, cînd a jefuit orașul Somnath, el a pîngărit templul hindus de aici, spărgînd sacrul său lingam; în general, însă, era tolerant cu credințele non-islamice. Deși a încercat să răspîndească islamismul în India, el a menținut numeroasele trupe hindu sub comanda indienilor și nu a aplicat persecuția religioasă.
>

SURSA
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, 1995, București, p. 308/MAHMUD DIN GHAZNA (971-1030).

Învățământul universitar din Constanța (LĂPUȘAN & CIUPINĂ 2011)

 Aurelia Lăpușan & Victor Ciupină, Ctitorii spirituale dobrogene. Universitatea Ovidius din Constanța, Dobrogea, Constanța, 2011

(...) Ec. Lenuța Bobe, director economic: „Învățământul universitar constănțean a fost marcat de trei repere importante pentru dezvoltarea sa: autonomia universitară, finanțarea globală și programele investiționale susținute. Libertatea academică și autonomia universitară, ca cerințe fundamentale ale unui învățământ modern, au însemnat, pe de o parte, o diversificare a structurii academice - dezvoltarea profilului tehnic și a celui pedagogic existente, înființarea de profile noi, bazei materiale. Toate au avut ca finalitate creșterea semnificativă a numărului de studenți cu finanțare de la buget și a numărului studenți cu taxă, finanțarea învățământului din fonduri publice fiind completată de finanțarea din alte (...).”

„Monografia Școlii Grădina” (BARDAC 2007)

 Anghel Bardac, Monografia Școlii Grădina, Metafora, Constanța, 2007, 63 p.

3 Cuvânt înainte

4 Prefață

5 Spre meditație despre... școală

9 Începutul învățământului sătesc în țara noastră

11 Scurt istoric al învățământului românesc 1945-2006
Dezvoltarea învățământului în etapa 1945-1965
Dezvoltarea învățământului în etapa 1965-1989
Dezvoltarea învățământului în etapa 1989-2006

19 Istoricul școlii cu clasele I-VIII Grădina

21 Activitatea sportivă și extrașcolară

23 Activitatea artistică

26 Folosirea elementelor de istorie locală la lecții

28 Perspectiva școlii

29 Evocări... Amintiri... Fapte
Portrete de dascăli
Amintiri despre dascăli

37 Remember

39 Încheiere

40 Anexe
Cadrele didactice ale școlii de-a lungul anilor
O zi de școală în secolul XIX
Elevi înscriși la începutul anului școlar 2006/2007

52 Anexe foto

61 Mulțumiri

62 Bibliografie

63 Cuprins

„Teatrul - arta comunicării” (TAVITIAN 2003)

Virgil Mocanu, Teatrul - arta comunicării, Constanța, 2003,

Actuala stagiune a Dramaticului constănțean a fost marcată de instituționalizarea unui benefic program de educație estetică a elevilor, prin teatru, al cărui germene ideatic ființa de mai multă vreme, dar n-a putut beneficia de condițiile favorabile rodirii. Despre felul în care a prins viață o generoasă inițiativă, am stat de vorbă cu Anaid Tavitian, secretar literar la Teatrul Dramatic „Ovidius” din municipiul pontic.

-Precizați mobilul acestei inițiative care vă aparține în exclusivitate și mărturisiți-ne cum a fost ea primită de factorii de decizie ai școlii constănțene.

A. T. - Am asistat uneori, în sala de spectacole a teatrului nostru, la manifestări dintre cele mai reprobabile ale unor liceeni veniți în mod organizat, cu școala, pentru a asista la reprezentații din repertoriul instituției noastre. Am reținut cu neplăcută surprindere limbajul lor sumar, stereotip, vulgar, purtând amprenta unei comunicări deficitare. M-am gândit că acești tineri beltenebroși, teribiliști, ostentativ neconformiști, nu sunt iremediabil scăpați din frânele factorilor educaționali, că ei sunt încă posibil de modelat, în sensul că, dacă prezintă carențe de gust, de pricepere, de afecțiune pentru Muza Thaliei, noi dispunem de mijloacele necesare pentru a-i forma ca spectatori de teatru și a-i educa în spiritul respectului, înțelegerii și apropierii față de una dintre cele mai vechi și prodigioase arte ale comunicării - teatrul. Prezentând conducerii Inspectoratului Școlar Județean intențiile noastre, am găsit multă înțelegere și un sprijin necondiționat la doamnele inspector general, profesor Paloma Petrescu, și inspector general adjunct, Lucreția Șirinian.

-Proiectul „Teatrul și școala”, pe care l-ați întocmit, are, din câte cunosc, mai multe dimensiuni. Vă rog să stăruiți asupra acestora.

A. T. - Prima dimensiune constă în prezentarea, la sediul instituției noastre profesioniste de spectacol, a unor reprezentanți cu piese din dramaturgia națională și universală, aflate în repertoriul stagiunii curente și consonante cu cerințele programelor școlare. A doua dimensiune o reprezintă spectacolele lecturii, care se apropie mult de teatrul radiofonic, întrucât cel mai relevant element este vocea actorului. Personal, înaintea acestora, procedez la o trecere în revistă a liniilor de forță ale textului dramatic, făcând precizările de rigoare despre locul operei respective în creația autorului și locul scriitorului în literatura românească de gen. Ofer detalii despre timpul, spațiul, durata și alte circumstanțe favorizante ale acțiunii dramatice, solicitând elevilor să urmărească atent și felul în care actorii, interpreți ai unor roluri diferite, comunică și se comunică. Până la ora discuției noastre, am oferit spectacole-lectură îndeosebi la Liceul „Mihai Eminescu”, Liceul „Lucian Blaga”, Liceul de Telecomunicații, Colegiul Pedagogic „Constantin Brătescu”, Colegiul „Carol” din Constanța, precum și la Liceul „Lazăr Edeleanu” din Năvodari, Liceul „Nicolae Bălcescu” din Medgidia, Liceul „Callatis” din Mangalia, exploatând valențele de fond și artistice ale piesei Gaițele de Alexandru Kirițescu (în variantă integrală, cu intrări și ieșiri din scenă, dispunând și de banda sonoră cu efectele secundare), ale dipticului cehovian alcătuit din Ursul și Cerere în căsătorie, ale farsei caragialești O soacră (Soacra mea, Fifina), ale comediei într-un act Conu Leonida față cu reacțiunea și ale variantei muzicale Înșir-te mărgărite.

Cea de a treia dimensiune a proiectului „Teatrul și școala” vizează întâlnirile dintre realizatorii spectacolelor de teatru, elevii și profesorii spectatori, cu prilejul cărora ascultăm opiniile pertinente enunțate și încercăm să le stârnim interesul și curiozitatea, pornind de la lucrurile inedite din textele dramatice cum sunt, de exemplu, elementele de industrie ale spectacolelor, întrucât un spectator primește doar produsul finit, dar în spatele unei reprezentări scenice se află o muncă titanică, implicând un mare volum, investiții uriașe de talent și pasiune. De asemenea, pentru a putea pătrunde intimitatea acestui laborator de creație dramatică - teatrul, am invitat frecvent elevi din gimnazii și din licee să viziteze instituția noastră, să cunoască mecanica de scenă, să participe la repetițiile generale, la repetițiile la masă, pentru ca să constate drumul sinuos, uneori îndelung, al pregătirilor unui spectacol.

-Ce idei v-au călăuzit, întreprinzând demersurile enunțate?

A. T. - Mai întâi aceea că școala și teatrul au o misiune comună - îndrumarea cu mijloace specifice a tinerei generații spre o lume a frumosului, a echilibrului și a înțelepciunii. Teatrul creează momente unice de bucurie a spiritului, de reconfort, de evadare din realitatea inconfortabilă, din contingent și plasarea în acea sferă a ficțiunii ideale, în limitele căreia omul se simte înnobilat sufletește și superior moralicește. Teatrul favorizează nu numai deprinderi, convingeri și sentimente estetice, ci, pe temeiul acestora, metamorfoze benefice în plan etic. Prezentându-le elevilor spectacole-lectură, aducându-i în „cutia italiană” de la sediu, discutând cu ei despre rostul și finalitatea lucrării dramatice, se anulează, dispare distanța dintre rampă și sală. Tinerii din școli ajung mai aproape de actori, de munca lor, de strădaniile lor, îi înțeleg mai bine, îi răsplătesc cu aplauze călduroase și din convingere, probând că și-au însușit mesajul transmis. Astfel, teatrul devine pentru ei o necesitate imperioasă și ca model, ca artă a comunicării neechivoce, de o mare precizie, claritate și percutanță, fiindcă în mesajele venite dinspre luminile rampei elevii găsesc numeroase răspunsuri la întrebările care îi frământă.

-Cum a privit presa constănțeană proiectul în derulare „Teatrul și școala”?

A. T. - Pornind de la considerentul că, în lume, teatrul, ca disciplină de studiu, se face în colegii și în universități, deprinzându-i pe tineri să comunice mai ușor, să scape de inhibiții, să-și dezvolte mobilitatea intelectuală și sentimentul solidarității, să se miște elegant, să capete plăcerea rostirii inteligibile, cursive, coerente, plastice pe alocuri, media constănțeană, fără excepție, a agreat programul nostru, detaliindu-l, explicându-l, urmărindu-l pe secvențe de referință și stimulându-ne astfel capacitatea de acțiune.

Intenționăm să alcătuim un dosar de presă pe care-l vom înainta la Ministerul Educației și Cercetării, cu solicitarea expresă ca forul diriguitor al învățământului național să includă, cât mai curând posibil, teatrul ca materie opțională de studiu în învățământul preuniversitar.

-În perspectiva noului an școlar, 2003-2004, proiectul în discuție al Teatrului Dramatic „Ovidius” va căpăta o nouă dimensiune?

A. T. - Ne aflăm în stadiul unor discuții sincere, deschise, cu conducerile multor școli, organizăm sondaje și teste menite să detecteze gusturile și preferințele elevilor în materie de teatru, ne vom adânci, la rândul nostru, în studiul programelor școlare de limba și literatura română, în scopul de a afla ce și cum trebuie făcut pentru ca teatrul să pătrundă tot mai adânc în viața școlii. Preconizăm, în acest sens, înființarea în diferite instituții școlare a unor „Cluburi ale prietenilor teatrului”, care, printre altele, vor avea misiunea să recruteze, din rândurile elevilor, interpreți pentru spectacolele-lectură. Vom aborda multe alte lucrări dramatice, urmând ca pe cele de mare întindere să le scenarizăm pe secvențe-cheie. ne va fi alături, în continuare, regizorul nostru, Gavril Borodan, care a montat toate spectacolele-lectură de până acum.

„Ignorarea sistematică și premeditată a culturii” (DUNĂREANU 2001)

 Ovidiu Dunăreanu, Ignorarea sistematică și premeditată a culturii, „Tomis”, Constanța, decembrie 2001

Pentru a deveni un moment de autentică revelație intelectuală, sufletească și estetică, actul de cultură trebuie făcut temeinic și nu lăsat la îndemâna oricui. Ocazionalul, precaritatea, improvizația, amatorismul, lipsa de vocație se abat, încă, asemenea unor boli molipsitoare asupra lui. Iar aceste ... sunt cu asupra de măsură când un asemenea demers se întâmplă în provincie. Multe dintre proiectele, temele și programele realizate în spațiul amintit suferă de „inflație”, sunt lipsite de amplitudine, de miză.

Aruncând o privire în „ograda” noastră euxină, suntem obligați să recunoaștem că nici ea nu face excepție de la regulă. Cu toată țâfna cosmopolită pe care și-o revendica, în momentul de față, în Constanța - al doilea mare oraș al țării, principalul ei port la mare, cu deschidere universală, zonă industrială cu serios potențial economic și financiar, capitala estivală, centru universitar - ignorarea culturii și a instituțiilor care o profesează, este sistematică și premeditată. Puterea locală nu-i consideră pe oamenii din aceste domenii  parteneri de dialog. Accesul lor în organismele județene și locale este limitat. Iar dacă au șansa să se strecoare acolo unul sau doi, împinși în față de interesele și anafoarele tulburi ale eșichierului politic, cei în cauză, de regulă, nu provin dintre vârfuri, ci din spatele plutonului, competența și prestația lor fiind, deseori, îndoielnice.

Cu excepția câtorva oameni e bine din comisiile pentru cultură, învățământ și culte, aleșii noștri sunt robii unei mentalități incompatibile cu gândirea acestui început de secol și de mileniu, într-o țară care face disperate eforturi să intre în rândul statelor civilizate. Chiar dacă nu o spun direct, ei lasă să se înțeleagă, o vădită lipsă de responsabilitate, că în cultură se poate construi, evolua și trăi, cu bugete derizorii, altele sunt prioritățile pentru că trebuie alocate miliarde, că de ea nu e nevoie, pentru că nu produce, în schimb mănânc banii contribuabililor degeaba. Nimic mai grav, nimic mai dezarmant, decât o astfel de optică.

Supusă continuu unei asemenea prese demolatoare, lipsită de mijloacele de existență necesare, contaminată de confuzie, de ambiții deșarte, anacronism, fanfaronadă, de pitoresc al nivel de kitsch, căzută într-un locaș meschin, infatuat, în închistare  și opacitate, fandoseală vulgară, snobism grețos, lipsit de valori puternice, îndrăznețe, capabile să producă mutații fundamentale în imaginea și substanța ei (cele care există, puține la număr, șicanate, hulite, contestate și alungate, condamnată la uitare, asaltată de conservatorismul pervers al mediocrității, nelăsată și neajutată să se dezvolte normal, să se sedimenteze în straturi rezistente , să creeze tradiție, emulație, identitate incontestabilă pentru siguranța în istoria acestui spațiu și a generațiilor ce vor veni, punând în primejdie însăți existența acestui țărm, veche vatră de civilizație și de sinteză românească.

Numai respectând tradiția, moștenirea lăsată de înaintași în domeniu, evitând ce ține de efemer, de regionalismul ...promovând specificitatea locului, investind teamă, energie, pasiune și... bani, manifestările din sfera culturii o pot apuca pe linia de bătaie lungă, a reușitei, pot căpăta deschis înălțime și anvergură națională.

„Starea Națiunii 2000” (BONDREA 2000)

 

Aurelian Bondrea, Starea Națiunii 2000. România încotro?, vol. I, Editura Fundației România de Mâine, București, 2000

5 „E evident că sarcinile cu care tranzițiunea ne-a încărcat cu asupra de măsură ne dictează în mod serios de a ne întoarce de pe calea greșită, de-a privi în mod mai limpede starea adevărată a țării, de-a judeca în mod mai limpede necesitățile ei.” M. Eminescu

9 Cuvânt înainte

Partea I

17 I.Revoluție, reforme, tranziție. Sinteza unor opinii

37 II.Capitalismul românesc în perioada interbelică (1918-1939)

65 III. Socialismul românesc în perioada postbelică (1947-1989)

99 IV.Tranziția în România în perioada 1990-2000
99 Inevitabila schimbare; teorii și concepte
109 Evoluții și, mai ales, involuții în numele tranziției
115 Macroeconomia în derivă, microeconomia sub presiunea destrămării; efecte sociale negative
127 Învățământul, știința și cultura națională
136 Starea de spirit a populației - oglinda realităților
146 - Reformele: controverse strategice în dauna intereselor naționale
156 Conducerea societății; democrația, statul de drept și societatea civilă
172 România în context european și mondial

Partea II
Principalii indicatori economico-sociali ai evoluției României în perioada 1938-2000
185 Documentar statistic 

„Nici după șapte ore, delegații Comunității Rușilor Lipoveni nu reușiseră să-și aleagă președintele și deputatul” (2000)

 Irinel Călin, În cadrul celei de a cincea Conferințe Naționale, desfășurată la Jurilovca, nici după șapte ore, delegații Comunității Rușilor Lipoveni nu reușiseră să-și aleagă președintele și deputatul, 14 august 2000

Sâmbătă și duminică, în premieră, comuna Jurilovca a găzduit la Căminul Cultural, cea de a cincea Conferință Național a Comunității Rușilor Lipoveni din România. Ținută din doi în doi ani, conferința desfășurată anul acesta a avut un dublu rol, pe lângă alegerea noilor organe de conducere fiind ales și candidatul pentru funcția de deputat din partea CRLR în viitorul Parlament.

Sâmbătă dimineața, înaintea deschiderii lucrărilor conferinței, delegații celor 40 de filiale din țară și reprezentanții aleși în urmă cu doi ani ai CRLR au asistat la un spectacol artistic pus în scenă de Ecaterina Ivan intitulat „Visuri trandafirii”.

După alegerea prezidiului, validarea delegaților și a organelor de lucru, președintele în exercițiu al CRLR, doamna Ecaterina Evdochim a prezentat darea de seamă asupra activității Consiliului Național pentru august 1998 - august 200, în care au fost punctate împlinirile și neîmplinirile Comunității. Problemele cu care se confruntă minoritatea au fost punctate și, dintre acestea, cele ale învățământului modern, ale religiei ortodoxe de rit vechi, precum și ale șomajului excesiv în localitățile cu populație compactă de ruși lipoveni au avut rezonanța scontată în rândurile participanților. Cât privește primul aspect, există un proiect privind înființarea unei secții pentru rușii lipoveni în cadrul unei universități (Universitatea Multiculturală), în vederea pregătirii de cadre care să apere interesele minorității (profesori, juriști, sociologi etc). După ce au fost prezentate raportul de activitate al deputatului ales, Sevastian Fenoghen, și raportul Comisiei de Cenzori, s-a căzut de acord ca amendamentele aduse statutului să fie dezbătute a doua zi, pentru că era programată o excursie la Portița la care toți participanții erau doritori să ajungă.

În a doua zi a Conferinței, au fost aduse amendamente statutului, cele mai importante fiind acordarea dreptului de vot pentru reprezentanții Consiliului Național, ai Biroului Executiv și membrii fondatori, precum și includerea în C. N., pe lângă cei 21 de membri aleși, a președintelui, vicepreședinților și secretarului Comunității. O propunere de modificare a statutului ce desfășurarea Conferinței Naționale din 4 în 4 ani a fost respinsă, iar propunerea ce privea apartenența politică a organelor de conducere a rămas să facă obiectul unor discuții ulterioare în cadrul Consiliului, care va stabili incompatibilității membrilor minorității, membri în alte partide.

Abia în jurul prânzului, când programul prevedea închiderea lucrărilor, CN a fost dizolvat și s-au făcut propunerile pentru alegerea președintelui CRLR și pentru alegerea candidatului care să reprezinte interesele minorității în Camera Deputaților în mandatul 2000-2004.

Pentru președinte au candidat E. Evdochim, Andrei Mișumov, Petre Mocenco, Ilie Danilov și Xenia Crasovschi, iar pentru deputat Vasile Ivan, Miron Ignat, Lucian Teodorov, Eugenia Mihart și Ana Tomescu.

Procedura de vot fiind îngreunată de numărul mare de candidați, abia în jurul orei 20 a fost anunțat rezultatul primului tur de scrutin. Astfel, pentru turul doi de scrutin au rămas în cursă, pentru președinte E. Evdochim din București cu 53 de voturi și A. Mișumov cu 27 de voturi, iar pentru deputat V. Ivan din București cu 59 de voturi și M. Ignat din Tulcea cu 44 de voturi, cu drept de vot fiind 137 de delegați. Vom reveni în ziarul de mâine cu rezultatul final al alegerilor.

„Tema mea este alfabetizarea funcțională și educația adulților” (ANGHEL 1993)

 ***, Universitatea Mării Negre. Florentina Anghel: „Tema mea este alfabetizarea funcțională și educația adulților”, „Tomis”, Constanța, august-septembrie 1993

Cursul organizat de Universitatea Mării Negre în perioada 12-28 iunie se ocupă de educația adulților în societățile în tranziție. Ideea e foarte generoasă, din două perspective: în primul rând pentru că educația adulților a fost neglijată la noi și se pare că și în continuare se întâmplă la fel. Noi încercăm să exercităm unele presiuni, ca să le numesc astfel, asupra factorilor de decizie, atât cei din domeniul educațional, cât și din domeniul politic, pentru că ne-am dori ca această problemă să fie la fel de importantă ca și cea a reformei învățământului. Deci asta ar fi prima idee. A doua ar fi ideea unei comunicări între experiența unor profesori care vin de la universități din America de Nord și Anglia și cea a unor specialiști care lucrează, au proiecte în domeniul educației adulților, la Institutul de Științe ale Educației, o formă interactivă, nu ex-catedra, în care informația să circule, să se transmită dinspre Occident spre bazinul Mării Negre. Câte ceva despre organizatori, deci despre noi - Institutul de Științe ale Educației - sunt specialiști: sociologi, psihologi care lucrează la programe și programe referitoare la educația adulților; ne-am propus să abordăm următoarele tematici: cursuri care definesc cadrul psihologic și general al educației adulților. Acestea sunt importante pentru deschiderea informațională. Cursuri care oferă exerciții practice. Mi se pare foarte important să învățăm strategii, sigur, pe o deschidere teoretică; avem programate momente de creativitate, chiar de grup, pentru că, până la urmă, ceea ce facem chiar aici este educația adulților, cursanții noștri fiind și ei adulți.
De unde provin cursanții? Dar lectorii?

Cursanții sunt profesori, jurnaliști, redactori de la radio și tv, studenți. Vin din România, din Moldova, din Ucraina și din Anglia.
Lectorii străini sunt: dl. Eric Guilder de la Yale University, SUA, dl. Ronald Lafayette, care vine dintr-un institut de educație a adulților din Washington și profesorul Carol Kennedy care lucrează la Open University, în Londra.

Câte ceva despre dv. 
Eu lucrez în domeniul educației adulților de 3 ani. Institutul este un institut nou, înființat abia acum trei ani. Tema mea este alfabetizarea funcțională ca o problemă care ține de educația adulților. Am participat la seminarii organizate (de fapt proiectul meu de alfabetizare funcțională și de educație de bază a adulților este inclus într-un program de cercetare - acțiune inițiat și coordonat de Hamburg, care a cuprins și România, din fericire) la Hamburg, Ottawa, Bratislava, Salamanca, la București, bineînțeles. Toate în domeniul educației adulților.

Dacă aveți ceva de spus, apropo de inițiative similare până în 1989. Lucruri de genul ăsta nu s-au mai întâmplat, nu? Cu ce consecințe?
În perioada pretotalitară educația adulților în România era compatibilă cu ce se întâmpla în Europa, prin oameni de prestigiu din țară se făcea educație adulților într-un mod extrem interesant și activ - dacă îl amintim doar pe Dimitrie Gusti, care a făcut extrem de mult pentru alfabetizare, în special. 

În perioada totalitară, începând cu prima lege a învățământului socialist, s-a considerat că adulții nu mai trebuie învățați nimic, după ce au încheiat învățământul obligatoriu, pentru că sistemul de învățământ este atât de bun, atât de infailibil (socialismul nu cunoștea eșecuri în nici un domeniu), încât ei sunt definitiv pregătiți. Existau doar forme de recalificare la locul de muncă, universitățile populare cu sediile în principalele orașe și subsecții în sate, dar care aveau programe bine determinate și, în ultimul timp, accentuat politizate, poate numai cele de pictură, artă, limbi străine scăpaseră de acest lucru. Oricum, nimic nu era subsumat ideii care existase înainte, care trebuia să existe, aceea de educație permanentă, de educație continuă, că adultul, odată ieșit din sistemul de învățământ, nu este perfect, nu știe totul, ci trebuie să treacă prin toate formele de continuare a studiilor, pentru că societatea se schimbă. Dar la noi, cum totul este destul de static și previzibil, de planificat, se consideră că și profesional, și social, și familial, ca să vorbesc mai restrâns, s-a încheiat educația.

Care sunt perspectivele?
E destul de greu. În primul rând, asta s-a discutat și până acum, educația adulților se face în continuare primitiv, adică nu există o sistematizare. Statul, care ar putea probabil să controleze acest sistem de educație a adulților, sau Ministerul Învățământului, nu-și asumă responsabilitatea sau consideră că prioritară este reforma învățământului, deci ce facem cu cei care intră în sistem. Adulții sunt din nou neglijați. Paradoxal, dar pentru mine asta este pozitiv, au apărut forme particulare de educație a adulților. Există universități libere care și-au făcut cursuri de educație a adulților, care merg foarte bine, știu câteva exemple în țară. Ideea ar fi, ori  să se descentralizeze acest sistem și atunci să fie lăsată educația adulților să funcționeze prin formele ei viabile, fundații, asociații particulare, cu autofinanțare ori, dacă există această centralizare  acestui sistem de educație, să fie bine controlat, prin programe, prin obiective ș. a. m. d. Noi am făcut multe intervenții la Ministerul Învățământului pentru a contura programele de educație a adulților. Dar problema nu este considerată prioritară. Și nu știu de ce, pentru că noi avem multe eșecuri cu sistemul de învățământ.

În ce constă cursurile?
Ele sunt foarte diverse. Limbile străine au cea mai mare căutare, apoi calculatoare, pictură, muzică. Ca și înainte. Nu sunt domenii noi, abia din toamnă se va face o nouă evaluare. Ministerul Culturii se va ocupa de asta - care sunt particulare, care de stat, cine le finanțează, de unde, de ce, asta e foarte important, dacă se autofinanțează, și ce fac. Important e să atragă adulții, să fie domenii de interes. Foarte mulți cursanți doresc să obțină certificate care să le folosească la angajare.

Dumitru Dinu, rector al Institutului de Marină Civilă („TOMIS” 199?)

 Cred că problema shipping-ului românesc este una de strategie guvernamentală. Strategia trebuie să cuprindă toate aspectele: legislative, financiare, tehnice și nu în ultimul rând trebuie să cuprindă aspecte privind pregătirea personalului navigant. Cine poate să facă la noi această strategie? Din nefericire, noi, ca instituție de învățământ superior nu am fost solicitați să participăm la elaborarea unei astfel de strategii, deși în alte țări universitățile reprezintă focare de influență politică și economică. Spre surprinderea mea, acum câteva luni am primit pentru prima oară o invitație a FPS să trimitem reprezentanți în consiliile de administrație ale companiilor de navigație Navrom, Petromin și Romline. Această solicitare era pe un fax fără antet și am încercat să-l contactez pe expeditor, ceea ce nu am reușit în ciuda strădaniilor. Am senzația că această solicitare a fost pur formală și de fapt nu se intenționa utilizarea specialiștilor, care zic (...) că în universități reprezintă avantajul competenței și al neimplicării direct interesate personal în anumite firme. Punând accentul pe această idee a strategie naționale vizavi de flotă, care ar trebui discutată și cât mai repede, mă gândesc la o strategie globală, complexă, care să conțină aspecte mergând până la învățământul de profil. În ce ne privește, învățământul de marină nu a fost sprijinit de Ministerul Transporturilor. Tot ce s-a făcut în institut este cu sprijinul Ministerului Învățământului. E nefiresc ca Ministerul Transporturilor să nu se implice. Învățământul de marină, care dă personalul brevetat, îmbracă două aspecte. Cel academic, pentru că s-a dezvoltat tehnica la bordul navei, conform cerințelor standard trainingului mondial, și cel global, al compatibilității studiilor cu al altor școli din lume. Am reușit, prin mari eforturi, ca ambele aspecte să fie împlinite. Dar contribuția noastră la relansarea shipping-ului românesc poate fi importantă dacă vom fi solicitați în elaborarea strategiilor de dezvoltare a flotei, care pot căpăta contur foarte curând, cu sprijinul factorilor implicați: Ministerul Transporturilor, companiile de navigație, sindicatele șamd. Mai este încă o cerință: strategia, odată definitivată, să beneficieze de mijloacele de a fi pusă în aplicare.

Aș dori să relevez un fapt, anume atitudinea pasivă față de organismele shipping-ului mondial a celor implicați în diferite sectoare ale shipping-ului românesc. Am participat la ultimele trei adunări generale ale International Maritime Organisation, de două ori în delegația României și o dată ca reprezentant al International Maritime Association. România, cu toată scăderea actuală a flotei, ocupă încă locul 31 pe plan mondial, între cele 156 de state ale IMO, dar nu are un reprezentant permanent în organizația mondială. România nu adoptă o atitudine ofensivă în alegerile care se desfășoară la IMO. Există state situate după România în clasament, care sunt între cele 32 de țări care au loc în comitetul de conducere al IMO. Nu numai atât, dar noi nu avem reprezentanți nici în staff-urile organizației mondiale. Iar delegațiile României nu au fost niciodată al nivel de miniștri și nici măcar la nivel de secretari de stat. Desigur, au fost persoane competente acolo, dar este foarte important și nivelul la care este reprezentată o țară la această întrunire. Există organisme consultative guvernamentale și non-guvernamentale în a căror comitete de conducere nu există nici un român. Or, este știu că deciziile nu se iau în adunări generale, ci în aceste comitete de conducere. Cred că în această direcție ar trebui să fim mai agresivi, în sensul bun al cuvântului. Acestea sunt câteva idei care cred că ar trebui să facă parte din strategia de dezvoltare a flotei. Noi avem, la institut, materiale și persoane pregătite, care sunt gata să contribuie la redresarea flotei, a shipping-ului românesc și cred că nu ar trebui neglijată această categorie, cea a oamenilor școlii, foarte apropiată de fenomenul navigației românești.

„Universitatea Populară a municipiului răspunde stei noastre de cunoaștere” („LITORAL” 1972)

 Z. E., Universitatea populară a municipiului răspunde stei noastre de cunoaștere, „Litoral”, Constanța, 1972, ?

Instituție de cultură  obștească - Universitatea populară a municipiului Constanța se află în pragul unui deceniu de activitate, prilej de bilanț, dar și de prospectare a perspectivei ce i se conferă în lumina amplului program de educație elaborat de partid în documentele din iulie și decembrie 1971.

Deși rândurile de față nu-și propun o incursiune în cei zece ani de existență, totuși von sublinia un fapt. Începând din 1962, când s-au pus bazele acestei instituții de cultură obștească, și până acum, câteva zeci și zeci de cursuri de cultură generală și cunoștințe aplicative au fost frecventate de 35.000 de cetățeni ai municipiului Constanța, oameni de toate vârstele și profesiile. Și încă câteva cifre: în 1962 la cele cinci cursuri de cultură generală și la cele zece grupe de limbi străine s-au înregistrat 650 de cursanți, ajungând în anul de învățământ 1971-1972 al 40 de cursuri de cultură generală și 35 de grupe de limbi străine frecventate de 6.500 de cursanți.

Despre noul an de învățământ aflăm amănunte de la profesorul Gheorghe Lotcă, directorul universității.

- Întregul program pe care universitatea îl propune în noul an de învățământ are ca linie coordonatoare indicațiile date de partid atât la Congresul X , documentele din iulie și decembrie și mai recent la Conferința Națională. Dar ceea c emerită scos în evidență este faptul că în acest an cele peste 40 de cursuri incluse în programă, o nună parte din ele sunt noi, păstrând din cele care au funcționat anii trecuți numai pe acelea care s-au bucurat de adeziune deosebită din partea cursanților. Dintre cursurile no citez: „România în circuitul de valori universale, materiale și culturale”, „Informatică - mașini electrice de calcul”, „Dobrogea în artă și literatură”, „Regimul de circulație și tehnica automobilismului”, „Revoluțiile - conducătorii și eroii lor”, „Probleme de psihologia muncii”. Deși multe cursuri au funcționat cu titulatura actuală și anul trecut, structural și în conținut ele sunt mult îmbunătățite. Este vorba de „România contemporană la un sfert de veac”, „Pagini din istoria și frumusețile Europei”, „Omul în dialog cu universul”, „Tineretul român și problemele lumii contemporane”, „Cultură cinematografică”, „Cetățean, familie, societate”, „Probleme ale vieții interne și internaționale”.

Ne-am gândit și la câteva cursuri profesionale. Printre acestea figurează: „Îndrumare turistică”, „Educație fizică și sport” (reciclarea antrenorului sportiv), „Ergonomia și conducerea personalului”, „Cosmetică”. Sunt interesant și cursurile cuprinse în ciclul „Informația”. Este cazul celor care privesc „Legea și respectarea ei”, „Cronica științifică a secolului XX”, „Metode matematice și tehnice în științele sociale”, „Biologia generală” (pentru elevi), „Biologia generală” (pentru profesori), „Realizări și perspective în cercetarea psiho-pedagogică”. În cadrul cursurilor speciale am introdus: „Limba și literatura română”, „Matematică”, „Fizică”, „Chimie”, „Istorie”, „Geografie”, „Socialism științific” și limbi străine - rusă, franceză, germană, italiană, engleză.

Atlasul RSR („LITORAL” 1972)

 ?, .... România, „Litoral”, Constanța, 15 iunie - 15 septembrie 1972

În curând, în librăriile noastre va apărea Atlasul Republicii Socialiste România, lucrarea realizată pentru prima dată în țara noastră. Ea va fi tipărită sub îngrijirea Academiei RSR, prin Institutul de geografie. Lucrare fundamentală de mari proporții, atlasul își propune să ofere o prezentare unitară, complexă, a trăsăturilor geografice ale teritoriului românesc. Acest atlas este rodul muncii geografilor din Institutul de Geografie al Academiei, în colaborare cu geografi din centrele universitare ale țării, cercetători și specialiști ce lucrează în acest domeniu.

Prin tematica sa atlasul se adresează organelor centrale și locale ale administrației de stat, organismelor de planificare și sistematizare teritorială, instituțiilor de învățământ și publicului.

Prin elaborarea acestui atlas, geografia țării noastre se înscrie pe linia indicațiilor Uniunii Geografice Internaționale care prevede elaborarea de atlase naționale. Atlasul va cuprinde 70 de planșe, în care se includ 350 de hărți la diferite scări. Tipărirea planșelor făcându-se eșalonat între 1972-1976, difuzarea se va face pe măsura imprimării în fascicule anuale.

Pentru a vă asigura primirea atlasului, trebuie să completați un bon de comandă care va fi înaintat la librăria preferată, din orice localitate, împreună cu un avans de 200 lei. (Costul unui exemplar va fi de circa 800 lei.)

„Enciclopedia României” (GUSTI 1938)

 Dimitrie Gusti, Enciclopedia României, vol. I, Asociația Științifică pentru Enciclopedia României, București, 1938

VII.MINISTERUL CULTELOR ȘI ARTELOR este reorganizat prin legea din 10 martie 1936 și are în atribuția sa coordonarea raporturilor dintre Stat și cultele naționale (ortodox și unit) și minoritare, controlul administrativ al cultelor, protecția lor și protecția și controlul activității artistice.

Cuprinde următoarele direcții speciale:

1.Direcția Cultelor

2.Direcția Artelor

3.Direcția Minorităților

4.Serviciul inventarierii averilor și veniturilor bisericești

Pe lângă acest minister funcționează:

a)Direcția generală a Teatrelor, în a cărei sarcină cade administrația și operelor de Stat, precum și controlul activității teatrelor particulare.

b)Comisia Monumentelor istorice, care se ocupă cu conservarea în bune condițiuni și restaurarea după metode științifice a monumentelor istorice.

c)Consiliul general consultativ asupra tuturor chestiunilor de culte.

VIII.MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE este organizat prin legea din 8 iunie 1932 și are în sarcina sa formarea cadrelor și administrarea armatei teritoriale, înzestrarea ei cu toate mijloacele de luptă, coordonarea întregii activități militare a națiunii.

Ministerul acesta dispune ca organe de conducere superioară de:

1.Consiliul superior al armatei, care își dă avisul în toate problemele de căpetenie care privesc înzestrarea armatei și legislația militară.

2.Marele Stat major, care organizează instrucție trupei și învățământul militar și elaborează planurile de apărare a țării.

3.Inspectoratele tehnice militare.

Direcțiile speciale ale ministerului sunt:

1.Direcția personalului, care se ocupă de chestiunile privitoare la disciplina și ierarhia personalului militar (numiri, înaintări, disciplină) și la recrutarea ostașilor.

2.Direcția învățământului militar, care conduce și supraveghează învățământul militar de toate gradele.

3.Direcția contenciosului militar. 

4.Direcția Justiției militare, care se ocupă de administrația instanțelor militare.

5.Direcția Sanitară, în sarcina căreia cade administrația aparatului sanitar al armatei.

În Ministerul Apărării Naționale se încadrează administrativ:

a)Tribunalele militare

b)Curtea superioară de justiție militară, care judecă în ultimă instanță recursurile contra sentințelor tribunalelor militare

c)Casa dotației oastei

d)Administrația comercială a moșiilor armatei

e)Muzeul Militar Național

IX.MINISTERUL AERULUI ȘI MARINEI derivat din Subsecretariatul de Stat al Aerului prin Decretul Lege din 14 noembrie 1936, are ca scop să coordoneze activitatea aeriană și maritimă a națiunii, conducând administrând în mod unitar mijloacele aeriene și maritime, mijloacele de apărare antiaeriană a teritoriului și apărare a coastelor, mijloacele de protecție a navigației aeriene și maritime, mijloacele de transport aerian și maritim și să supravegheze activitatea asociațiilor particulare și manifestațiile particulare de promovare ale aeronauticii și marinei.

Ministerul Aerului și Marinei are în subordine:

1.Aeronautica regală

2.Marina regală

3.Aviația civilă cu organele ei de exploatare

4.Marina comercială

5.Institutul central Meteorologic

6.Oficiul hidrografic și aerofotogrametric

7.Serviciul Maritim Român

8.Administrația comercială a Porturilor și Căilor de comunicație pe apă, care exploatează porturile fluviale și maritime

9.Serviciul Navigației Fluviale Române

Organele militare de conducere superioară, comandament și pregătire sunt: Comandamentul Forțelor aeriene și Comandamentul Marinei regale.

Organele civile de conducere superioară sunt: Direcția aviației civile și Direcția Marinei comerciale.

Organele de centrale de conducere tehnică și administrativă cu caracter special sunt: Direcția pentru comenzi și materiale, Direcția construcțiilor aeronautice, Direcția construcțiilor navale, Direcția armamentului, munițiilor și transmisiunilor, Direcția infrastructurii și domeniilor, Direcția școalelor, Direcția intendenței și Direcția sanitară.

Pe lângă Ministerul Aerului și Marinei funcționează:

a)Consiliul superior al Aerului și Marinei, a cărui atribuțiune este de a da avise consultative în ce privește directivele generale ale politicii aeriene și maritime, apărarea teritoriului contra atacurilor aeriene și maritime și cooperarea cu armata de uscat.

b)Comitetul superior al Aerului și Marinei, în sarcina căruia revin, în ce privește aeronautica și marina, atribuțiile Consiliului Superior al Armatei.

c)Comitetul consultativ al Materialelor, pentru înzestrarea aeronauticii și marinei cu material și armament nou.

În cadrul organizației acestui minister, dar bucurându-se de o conducere autonomă, funcționează Casa Fondului Național al Aviației, a cărei menire este să culeagă produsul taxelor instituite în favoarea aviației.

X.MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI COMUNICAȚIILOR are îndatorirea dea studia și executa construcția lucrărilor mari ale Statului, județelor și comunelor, amenajarea cursurilor de apă și exploatarea lor, precum și a căilor de comunicație. (...)