Istoria informaticii în secolul XX (MILOȘESCU 2000)

(...)
Apariția calculatorului și dezvoltarea tehnicii de calcul au dus la apariția unei noi științe - informatica - știință care, progresiv, a pătruns în toate domeniile vieții cotidiene. Prelucrarea informației este la fel de veche ca și scrierea. Noutatea tehnică a zilelor noastre constă în natura acestei prelucrări. Atunci când scriem pe o foaie de hârtie, înregistrăm o dată. Când adunăm prelucrăm o dată. Ceea ce se schimbă atunci când lucrăm cu un calculator este modul în care sunt înregistrate și prelucrate informațiile. Se poate spune că informatica este prelucrarea datelor prin mijloace electronice.
În dezvoltarea informaticii se pot distinge trei etape:
- Etapa 1946 - 1960,, în care informatica are caracter de noutate. Ea pătrunde în cercetare, învățământ și în final și în administrație.
- Etapa 1960 - 1970, în care informatica pătrunde în întreprinderi. Ea permite prelucrarea unui volum mare de informații, ajutându-i pe manageri să ia decizii rapide, informatica devine un sprijin în conducerea întreprinderii.
- Etapa 1970 până în prezent, în care informatica pătrunde în toate. domeniile de activitate invadând toate aspectele vieții cotidiene. Jocurile electronice, primul om pe Lună, roboții inteligenți, moneda electronică, scannerul medicului, rezervarea unui bilet la tren sau la avion, ... - totul devine informatică. (...) Informatica este prezentă în industre, în ferme, în bănci, în companiile de asigurări, în transporturi, în artă, în cinematografie (...), în științele sociale, în planificarea economiei naționale, în lingvistică, în biblioteci, în medicină, în edituri, în automobil, în casa noastră pentru a juca șah sau bridge, pe masa astrologilor pentru a face horoscoape. Informatica devine o problemă de societate.

Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000, pp. 286-287.

Istoria industriei de calculatoare în secolul XX (MILOȘESCU 2000)

(...)
Necesitățile armatei au stat la baza construirii și utilizării primului calculator electronic. Apoi, administrația americană a cumpărat primul calculator nemilitar în 1951 pentru recensământul populației. Doi ani mai târziu a fost livrat primul calculator unei firme particulare: în 1953, General Electric* a cumpărat pentru uzina sa din Louisville** un calculator UNIVAC I***.
După succesul avut cu ENIAC****, Mauchly***** și Eckert****** au creat împreună o întreprindere. Când au început să aibă probleme financiare, au făcut propunerea de vânzare către trei firme puternice din punct de vedere financiar: IBM******* - prima companie de mașini electromecanice de birou, NCR******** (National Cash Register) - specializată în mașini de casă și Remington********* - specializată în mașini de scris. Firma Remington a avut mai mult fler și a acceptat repede oferta. (...) IBM, care fusese prima pe piața materialelor de birou, a fost ca și inexistentă în sectorul calculatoarelor până în anul 1954. Din 1952 până în 1954, Univac, subcompania de informatică de la Remington, a controlat în proporție de 100% piața calculatoarelor. El a păstrat mulți ani un avans tehnologic important, care a făcut din Univac furnizorul privilegiat al centrelor universitare și de cercetare.
(...) Dar, în câțiva ani, fără a neglija dezvoltarea și vânzarea produselor sale tradiționale, IBM a recuperat handicapul și a reușit să ocupe primul loc pe piața mondială  de calculatoare. Din 1958 IBM a început să controleze două treimi din această piață. (...) În 1953 IBM a construit un calculator mai puțin evoluat pe plan tehnic decât cele ale firmei Univac, dar a știut să-și pregătească o lansare pe piață extraordinar de eficace. Mai întâi, chiar înainte de a se materializa proiectul care urma să se oună produselor Univac, IBM a anunțat calculatorul pe care îl va construi și vinde. (...)
(...) În aprilie 1953, firma a fost prezentă la New York, în mijlocul mediilor științifice, unde și-a prezentat primul produs. Aceeași politică a adoptat-o și pentru modelul următor, pe care l-a prezentat în peste 50 de universități. (...) Ca urmare, în cazul unor produse cu performanțe apropiate, cumpărătorul a ales de cele mai multe ori calculatoare IBM. (...) În anul 1969, pentru a realiza proiectul Apollo********** (primul om pe Lună), NASA a ales calculatoarele firmei Univac, care era singura firmă capabilă să realizeze un sistem teleinformatic ce putea să recupereze cu viteză foarte mare semnalele transmise de pe Lună. Dar firma IBM s-a dezvoltat și în această direcție. Datorită politicii sale de relații, în 1981, când și ea fost capabilă să realizeze calculatoare pentru naveta spațială***********, naveta a plecat cu calculatoate IBM.
Pe de altă parte, firma IBM cunoștea foarte bine piața datorită parcului său de mașini electromagnetice și beneficia de o rețea comercială formidabilă. Aceasta a determinat ca primele modele construite să fie îndreptate către rezolvarea problemelor de gestiune ale întreprinderilor. Din experiență, știa că în acest sector elementul strategic în alegerea unui calculator este prețul. Astfel, primul calculator pe care l-a construit pentru gestiune a fost de 12 ori mai ieftin decât produsul lor anterior. Succesul său comercial a fost prin instalarea, în 1953, a 175 de calculatoare de acest tip. Univac a neglijat sectorul economic și problemele sale, orientându-se mai mult pe performanțele tehnologice și pe domenii ca cercetarea, administrația și armata.
Din 1965 informatica nu mai este doar o activitate anexă, ci a devenit ea însăși o industrie. În contextul unei craeșteri puternice a pieței, calculatorul nu mai este un obiect ciudat. El este o unealtă folosită în toate domeniile de activitate.
Pe această piață puterea firmei IBM nu numai că s-a confirmat în anii următori, dar a crescut neîncetat. IBM a folosit aceeași politică abilă și mai târziu, când a apărut primul calculator personal și când a avut de înfruntat concurența calculatoarelor Macintosh************ ale firmei Apple*************: și-a lansat produsele cu multă publicitate, s-a orientat către aplicațiile economice și a practicat prețuri mai scăzute decât concurența. (...) De aici a rezultat o creștere în valoare absolută a firmei IBM. Această putere a antrenat efecte de dominare asupra celorlalte întreprinderi din sector și asupra ansamblului societății.
Unul dintre cei mai importanți concurenți ai formei IBM în domeniul microcalculatoarelor PC este compania Apple, care a început să construiască propriul model de microcalculator PC cam în aceeași perioadă în care IBM crea primul său PC. Calculatorul conceput de Apple, numit Macintosh, sau pe scurt Mac, nu era compatibil nici din punct de vedere hardware, nici din punct de vedere software cu cel creat de IBM. Acest calculator avea un mare avantaj: Apple a fost prima companie care, folosind ferestrele, casetele de dialog și pictogramele, a creat o interfață grafică pentru utilizator. În aceeași perioadã, calculatoarele IBM foloseau o interfață realizată printr-un limbaj de comandă care presupunea ca utilizatorul să învețe comenzile și să le introducă de la tastatură pentru a putea cere calculatorului să execute operații. Avantajul interfețelor grafice a determinat firma IBM să dezvolte medii de lucru grafice pentru sistemul de operare MS-DOS************** care lucra la nivelul limbajului de comandă. Cea care a realizat prima interfață grafică pentru calculatoarele IBM a fost firma Microsoft***************. Interfața se numea Windows. După mai multe versiuni ale acestei interfețe grafice, Microsoft a creat pentru calculatoarele IBM un sistem de operare care folosește interfața grafică: Windows 95. Dacă firma IBM a permis și altor companii să fabrice calculatoare care folosesc aceeași arhitectură cu calculatoarele sale (calculatoare compatibile IBM PC), firma Apple a fost mai restrictivă din acest punct de vedere. Un studiu de piață la momentul actual arată că sunt predomnante cele două tipuri de calculatoare IBM și Mac. Calculatoarele Mac sunt însă mult mai scumpe decât cele IBM. Ele sunt în general cumpărate de persoane care creează muzică și design.
Piața de software este dominată la momentul actual de firma Microsoft. Ea a fost fondată în iulie 1975, la Albuquerque, statul New Mexico, ca un parteneriat între Bill Gates**************** și Paul Allen*****************, cu scopul precizat de a crea limbaje pentru microcalculatorul Altair****************** construit cu microprocesor Intel 8080 și pentru microcalculatoarele care vor apărea pe piață. Compania a creat în acel an, pentru microcalculatorul Altair, limbajul Microsoft Basic. În anii următori a dezvoltat pentru microcalculatoare limbajul Fortran*******************. În anul 1978 firma avea doar 13 angajați și o vânzare anuală de un milion de dolari. Începând din anul 1980 firma Microsoft începe să colaboreze cu firma IBM pentru dezvoltarea sistemului de operare MS-DOS și a limbajelor de programare Basic, Fortran, Cobol******************** și Pascal********************* pentru microcalculatoare. În acel an firma Microsoft avea 40 de angajați și vânzări anuale de 8 milioane de dolari. În anii care au urmat Microsoft și-a continuat colaborarea cu IBM, dar din 1981 începe să colaboreze și cu Apple, principalul colaborator rămânând în continuare IBM, pentru microcalculatoarele căruia a dezvoltat și limbajul C. Paul Allen a părăsit în 1983 firma Microsoft. În acest an firma avea 300 de angajați și o vânzare anuală de 69 milioane de dolari.
În anii următori, Microsoft a creat pentru calculatoarele IBM prima interfață grafică de utilizator (Windows), primul sistem de operare cu interfață grafică (Windows 95), primul pachet integrat de programe pentru birotică Microsoft Office, ce cuprinde un procesor de texte (Word), un produs pentru gestionarea foilor de calcul (Excel), un sistem pentru gestiunea bazelor de date (Access) și un program de grafică pentru realizarea prezentărilor pe calculator (Power Point). Aspectul unitar al programelor din acest pachet a făcut ca Microsoft Office să cucerească piața în detrimentul altor produse, ca procesorul de texte WordPerfect********************** și produsul pentru gestionarea foilor de calcul Lotus 1-2-3***********************. Evoluția ulterioară a firmei Microsoft a arătat că Bill Gates este decis ca firma sa să domine total industria de software. Această politică de piață i-a creat animozități și conflicte juridice cu celelalte firme de pe piața de calculatoare: relațiile firmei Microsoft s-au mai răcit, firma Apple i-a intentat în 1988 un proces acuzând-o că i-a copiat interfața grafică în produsul Windows 2.03, Comisia Federală de Comerț* a anchetat-o pentru practici anti-concurențiale ca urmare a integrării în sistemul de operare Windows 95 a programului de navigare pe internet Internet Explorer etc.
(...)

Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000, pp. 279-282.

Note M. T.
* General Electric = Companie americană înființată în 1892, prin fuziunea lui Edison Electric. Light cu Thomson-Houston Electric. Firma a fost inclusă în indicele Dow Jones al bursei din New York din 1896, anul instituirii indicelui. (www.ge.com/about-us/history/)
** Louisville = Oraș din statul Kentaucky, din estul SUA. (ro.wikipedia.org)
*** UNIVAC I (Universal Automatic Computer) = Realizat de Mauchly-Eckert Computer Company, care a livrat 46 de bucăți în perioada 1951-1958. (www.thcop.net/hardware/univac)
**** ENIAC (Electronic Numerical Integrator and Computer) = Primul calculator electronic, intrat în funcțiune în 1946, a fost realizat de J. Mauchly și J. Eckert de la Universitatea Pennsylvania, în baza unui contract încheiat cu armata SUA în timpul celui de-al doilea război mondial. (www.anacronic.ro - 26.11.2014)
***** John Mauchly (1907 Cincinnati/SUA - 1980 Ambler/SUA) = Doctor în fizică al Universității John Hopkins din Baltimore în 1932. Profesor la Universitatea Pennsylvania. Proiectant al calculatoarelor ENIAC, EDVAC, BINAC și UNIVAC 1. (history.computer.org)
****** John Eckert (1919 Philadelphia - 1995 Pennsylvania) = Absolvent al Facultății de Inginerie Electrică a Universității Pennsylvania. Profesor la UP. Proiectant al calculatoarelor ENIAC, EDVAC, BINAC și UNIVAC 1. Primul curs universitar de calculatoare. (www.computer.org)
******* IBM = Companie americană IT, înființată în 1911, în statul New York, prin fuziunea a trei firme, cu numele Computing Tabulating Recording. Numele International Business Machines a fost luat în 1924. (www-03.ibm.com/ibm/history/history/history_intro.html)
******** NCR = Companie înființată în 1879 la Dayton, Ohio, cu numele National Manufacturing Company, de către J. Ritty, inventatorul casei de marcat (cash register). Patentul și firma au fost cumpărate în 1884 de J. Patterson, care i-a dat numele actual. În 1991, compania a fost achiziționată de gigantul american AT&T. (www.ncr.com/company)
********* Remington Rand = Firma de armament E. Remington & Sons a fost înființată în 1816 de către inventatorul carabinei cu același nume. În 1873, compania a început să producă mașina de scris Glidden - Sholes, patentată în 1868. În 1886, divizia mașinilor de scris a fost vândută către trei angajați, care au înființat Standard Typewriter Manufacturing Company. În 1902, compania și-a schimbat numele în Remington Typewriter Company. În urma fuziunii din 1927 cu Rand Kardex numele firmei a devenit Remington Rand. În 1955 a fost cumpărată de Spyrre Corporation, care s-a unit în 1986 cu Borroughs pentru a forma Unisys. (eng.wikipedia.org)
********** Programul spațial Apollo (1961-1975) a fost anunțat de discursul din Congres al președintelui J. Kennedy din mai 1961. Programul a fost realizat de NASA cu nave spațiale Apollo și rachete purtătoare Saturn. În anii 1969-1972, navele Apollo 11, 12, 14, 15, 16 și 17  au aselenizat și 12 oameni au pus piciorul pe Lună. (www.historia.ro)
*********** La 12 aprilie 1981, NASA a lansat naveta spațială Columbia cu echipaj de doi oameni, care s-a întors în zbor planat. În cei 30 de ani de existență a acestui program spațial, cele 5 navete au efectuat peste 130 de misiuni cu peste 350 de oameni la bord, Challenger (1986) și Columbia (2003) explodând în zbor. (www.revistamagazin.ro - 6 iulie 2011)
************ Macintosh (din 1998 Mac)  = Familie de PC lansată în 1984 cu procesor Motorola, 128 kb RAM și sistem de operare propriu. Primul calculator comercial cu interfață grafică și maus. Numele a fost preluat de la un soi de măr american. (oldcomputers.net)
************* Apple Inc. (Apple Computer până în 2007) = Firmă americană de IT, înființată în 1976, în Silicon Valley, de Steve Jobs și Steve Wozniak. Numele a fost preluat de la casa de discuri care lansase cântecele formației Beatles, al cărwi fan era Jobs. Numărul 1 mondial în 2012, cu o valoare de piață de 623 miliarde dolari. (playtech.ro - 21 august 2017)
************** MS-DOS (Microsoft - Disk Operating System) = Sistem de operare non-grafic cu linie de comandă. Creat de Tim Paterson pe baza 86-DOS pentru IBM-PC și lansat în 1981. Microsoft a oprit dezvoltarea sa în 2000. (www.computerhope.com)
*************** Microsoft = Cea mai mare companie de software din lume. (macgateway.com - 2012)
**************** William Gates III (1955 Seattle - ) = S-a născut în familia unui avocat și a unei profesoare universitare. A abandonat facultatea după doi ani, pentru a fonda Micro Soft cu prietenul său din copilărie P. Allen. În 2000 a înființat Fundația Bill și Melinda Gates. În 2014 s-a retras din funcția de președinte al companiei. (www.gatesnotes/globalpages/bio)
***************** Paul Allen (1953 Seattle - ) = S-a născut în familia unui director de bibliotecă. A abandonat studiile universitare pentru a lucra în domeniul computerelor. În 2000 părăsește comitetul director al Microsoft, al cărui nume l-a propus. (www.forbes.com - 31.01.2014)
****************** Altair = Lansat în 1975 de compania MITS din Albuquerque. (www.ziare.com - august 2006)
******************* FORTRAN = Prescurtare de la Formula Translation, rescris Fortran din 1990. Primul limbaj de programare, folosit și în prezent. Lansat în 1957 de John Backus de la IBM. (www.britannica.com)
******************** COBOL = Acronim pentru Common Business Oriented Language. Limbaj pentru afaceri. Din 2002 orientat pe obiecte. Lansat în 1959 de Grace Hopper. (www.manager.ro)
********************* Pascal =Limbaj structurat lansat în 1970 de elvețianul Niklaus Wirt. Numele său onorează memoria matematicianului francez Blaise Pascal, autorul primei mașini. mecanice de calculat în 1641. (limbajulpascaldianasianna.wordpress.com)
********************** WordPerfect = Lansat în 1979 de B. Bastian și A. Ashton de la Universitatea Brigham Young din Utah. Cumpărat în 1994 de Novell și în 1996 de Corel. Detronat în anii 90 de Word-ul lui Microsoft. (eng.wikipedia.org)
*********************** Lotus 1-2-3 = Lansat în 1983 de Jonathan Sachs de la Lotus Software (azi parte a IBM). Retras în 2013. (www.techopedia.com)

 Alina Neagu, Procurorii militari continua cercetarile pentru identificarea victimelor de la Periprava. Cadavrele, trimise la IML, Hotnews, 2 august 2017

J. Volpi - „În căutarea lui Klingsor” / 1999 (BOXHALL 2006)

<
În căutarea lui Klingsor
Jorge Volpi

n. 1968 (Mexico)
Prima ediție: 1999
Primul editor: Seix Barral (Barcelona)
Titlul original En busca de Klingsor

Al Doilea Război Mondial tocmai s-a terminat și fizicianul american, transformat în soldat-spion, Francis Bacon, primește însărcinarea de a descoperi identitatea lui Klingsor, omul care se presupune că a coordonat cercetarea științifică din Germania nazistă. Bacon îi angajează pe matematicianul german Gustav Links și pe misterioasa Irene, de care se îndrăgostește imediat, să-l ajute în această misiune. Links este naratorul acțiunii, iar aceasta se bazează atît pe viața sa, cât și pe cea alui Bacon, dinainte și din timpul războiului.
Volpi folosește aceste premise pentru a-l lua pe cititor într-o călătorie în climatul social și politic al anilor 1930-1940. În urmărirea lui Klingsor, Bacon și Links se întîlnesc cu unii dintre cei mai mari fizicieni ai epocii: Schrodinger*, Bohr** și primul suspect, Werner Heisenberg***. Volpi împinge intriga acestui roman de spionaj spre punctul lui culminant în timp ce, concomitent, se ocupă de probleme mai grele ale relativității, certitudinii și șansei, reimaginând personajele și strădaniile fizicienilor care s-au luptat să construiască prima bombă atomică.
Spre deosebire de alte romane cu un subiect atât de complex, În căutarea lui Klingsor nu este niciodată excesiv de serios sau ipocrit. Mai degrabă el avansează într-un ritm care permite dezvoltarea intrigii polițiste, în timp ce prezintă cititorului cercetarea științifică a acelor timpuri. Volpi a declarat că scrie romane polițiste pentru a se relaxa, dar din modul cum explorează jocurile care se fac, șansele pe care le oferă personajelor și sentimentul de furie, este clar că ambiția sa trece dincolo de simpla relaxare. OR
>

SURSA
Peter Boxhall (coord.), 1001 de cărți de citit într-o viață, trad. C. Ion & G. Tănase, ed. Rao, București, 2010, p. ?.

NOTE M. T.
* Erwin Schrodinger (-)
** Niels Bohr (-)
*** Werner Heisenberg (-)

Biografia fizicianului Musa Geavit LĂPUȘAN & CIUPINĂ 2011)

 Aurelia Lăpușan & Victor Ciupină, Ctitorii spirituale dobrogene. Universitatea Ovidius din Constanța, Dobrogea, Constanța, 2011

MUSA GEAVIT (n. 23.12.1931) - Fizician. S-a născut în com. Ovidiu - jud. Constanța. Absolvent al Universității București - Facultatea de Fizică, 1955; doctor în fizică, 1969. Întreprinde cercetări fundamentale și aplicative; ține cursuri în învățământul superior în domeniul fizicii plasmei la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației - Universitatea București, „Ovidius” Constanța; profesor asociat - Universitatea „Osman Gazi Eskisehir”, Turcia. Este director general IFA, între 1998-1999. Premii obținute: „Constantin Miculescu” al Academiei Române pentru Fizică, 1967 și locul I - Expoziția Națională de Brevete, 1978, 1982, 1989; al III lea în 1979, 1982, 1989. Are 300 lucrări științifice în reviste de specialitate; 27 brevete recunoscute de OSIM; 19 produse noi în România, recunoscute oficial, 20 noi tehnologii dezvoltate, fiind citat în 14 cărți și peste 160 de articole străine. Face studii de cercetare la universitățile din Dallas, Essen, Hokkaido. Membru în: Comitetul Științific Internațional al Conferinței Europene asupra Fizicii Atomice și Moleculare a unor Gaze Ionizate (1998-2004; responsabil partea română pentru cooperări internaționale; Societatea Română de Fizică; Colegiul Consultativ al Ministerului Cercetării și Tehnologiei; Consiliul Științific al IFTAR, Grupul Internațional de Legătură Conversie Termoionică CoNar - NATO, New York Academy of Science, Societatea Europeană de Fizică ESP, SPIE. Căsătorit cu Marcelia Musa; un copil.     

Evenimente la Universitatea „Ovidius” Constanța (LĂPUȘAN & CIUPINĂ 2011)

 Aurelia Lăpușan & Victor Ciupină, Ctitorii spirituale dobrogene. Universitatea Ovidius din Constanța, Dobrogea, Constanța, 2011

(...)

Institutul Româno-American de Studii Sociale, Politice și Juridice din cadrul Universității „Ovidius”, sub egida Academiei Oamenilor de Știință din România, a organizat la 8 iulie o masă rotundă cu tema „International Partnership in Higher Education” susținută de cadre didactice și specialiști în domeniu de la Samford University din Alabama, SUA.

La începutul luni decembrie 2010, la Facultatea de Fizică, Chimie, Electronică și Tehnologia Petrolului au loc Zilele Porților Deschise, care anticipează marea campanie de prezentare a ofertei educaționale a Universității „Ovidius”, ce va avea loc în martie 2011. Evenimentul s-a desfășurat în două etape: o întânire cu elevii de liceu interesați de specializările Fizică ș Electronică și o a doua în care au fost prezentate specializările Chimie și Inginerie Chimică. „Sub cupola generoasă a aniversării semicentenarului Universității „Ovidius”, fiecare facultate încearcă să se prezinte în fața comunității. Am decis să deschidem porțile puțin mai devreme, pentru a-i informa din timp pe elevii de liceu asupra oportunităților pe care facultatea noastră le oferă. La întâlnirea cu elevii am prezentat preocupările de cercetare, parteneriatele cu angajatorii, urmată de o vizită în laboratoare, discuții cu studenții, astfel încât tinerii să poată lua contact direct cu Facultatea noastră”, precizează decanul Facultatea de Fizică, Chimie, Electronică și Tehnologia Petrolului, prof. univ. dr. Mihai Gîrțu. O manifestare de aceleași proporții a fost organizată și de către Facultate de Farmacie.

(...)

Utilizatorul de bibliotecă publică în Republica Moldova (KULIKOVSKI 2007)

Lidia Kulikovski, Exploatarea conceptuală a relației cu utilizatorul: contexte actuale și emergente,„Lectura”, Biblioteca Județeană Cluj, Cluj-Napoca, s. n., IV, 3-4, 2007, 24-28.

„Ce vrea de fapt omul, utilizator al bibliotecii?” Unele încercări de a afla au sintetizat niște răspunsuri: vrea educație, formare, comunicare, divertisment, socializare, întâlnire - întâlnire cu ceilalți ca el. Sun necesități vitale, năzuințele fundamentale și personala înțelegere de sine a omului care-l situează/plasează în centrul circuitului social.
Bibliotecile sunt instituții orientate spre utilizator. Cercetările biblioteconomice confirmă o lungă tradiție de orientare spre utilizator în procesul de justificare și dezvoltare a operațiilor de bibliotecă. Acest curent se cunoaște și se utilizează în științele sociale sub numele userism.
Dar să trecem în revistă evoluția termenului, numit acum utilizator: cititor (de la origini până prin anii 80 ai sec. 20) - beneficiar (se mai utilizează, dar se consideră depășit de la sfârșitul sec. 20) - client (începutul sec. 21, dar nu a rezistat în bibliotecile noastre) - utilizator (aceeași perioadă - curent) - consumator (paralel cu utilizatorul și pentru viitor) - patron (mai rar, dar totdeauna când este vorba de interese). Noul Dicționar Universal al Limbii Române (Chișinău, Litera, 2006, 1676 p.) dă următoarele semnificații pentru categoriile de mai sus: Cititor - persoană care citește (nu este referire la persoana care citește în bibliotecă, însă se dă cititor de stele - astrologii, cititor ca funcționar de contoare); Consumator - 1.persoană care cumpără mărfuri pentru întrebuințare personală, 2.persoană care cumpără alimente; Client - persoană care cumpără regulat de la un magazin sau consumă într-un local public); Utilizator - persoană care utilizează ceva, utilizator de servicii. Alături de acești termeni, se utilizează în ultimii ani și sintagma consumatori de informație, căutători de informație.
Dacă ne referim la ultima decadă a sec. 20, cercetarea semnifică utilizarea noțiunii de utilizator și evidențiază explicit paradigma orientarea spre utilizator. Unii cercetători au criticat această paradigmă. Similar, cercetarea activității de informare și achiziții identifică schimbări spre orientarea către utilizator în aceeași decadă. Acest concept  se adâncește cu recunoașterea opțiunilor doctrinare manifestate. La nivel doctrinar putem găsi și evidenția expresii mai clasice de orientare spre utilizator. Cel mai bun și clasic exemplu ni-l oferă Legile lui Ranganathan, cunoscute ca 5 legi ale biblioteconomiei:
1. cărțile sunt pentru cititori
2. fiecărei cărți - cititorul său
3. fiecărui cititor - cartea sa
4. salvează timpul cititorului
5. biblioteca este un organism în creștere
Viziunea lui Ranganathan reflectă excelent paradigma userismului. Conform acestor legi, rațiunea existenței și funcționării, dezvoltării bibliotecii constă în legătura dintre bibliotecă și utilizator, în utilizarea ei. Specialiștii consideră L. R. un exemplu de interpretare desăvârșită a conceptului de orientare spre utilizator, deși elaborate cu 76 de ani în urmă (1931). Deci, putem spune că avem o lungă tradiție a userismului, avem și aproape o tot atât de lungă tradiție de cercetare a percepției acestei paradigme în domeniul biblioteconomie.
Acest concept și percepția lui s-au accentuat în ultimii ani și reflectă o abordare a percepției mai generală - culturală și societală. Această abordare, mult mai largă, scoate conceptul din limitele domeniului biblioteconomic. Creșterea atenției asupra userismului în gândirea biblioteconomică poate fi înțeleasă doar în relație cu prevalența punctelor de vedere realistice asupra societății. Astzăi habitatul uman se reduce la client, cumpărător, tip, individ. Specialiștii societali consideră că, reducând habitatul uman la client, cumpărător, consumator, utilizator - societatea devine piață, magazin.
Sistematizând punctele de vedere ale specialiștilor în teoria societală și pe cele din domeniul biblioteconomic, putem distinge între o orientare valoroasă și relevantă spre utilizator, și alta naivă, ideologică. prima se referă la cea venită mai târziu, când interesele utilizatorilor erau asumat ca unică posibilitate rezonabilă de operare a bibliotecii. Aceasta poate fi ilustrată printr-un exemplu simplu:
1. Bibliotecile există pentru utilizatori. De aceea interesele lor trebuie să fie baza operațiilor bibliotecare.
2. Bibliotecile există pentru autori, scriitori. De aceea interesele lor trebuie să fie incluse, ca centrale, în politicile de bibliotecă. Acest argument se referă alături de altele la poziția libertății cuvântului într-un mediu societal și ideologic în care au fost constituite bibliotecile. Bibliotecile sunt partea componentă a spațiului public, unde cetățeni participă la diverse dispute culturale și politice. Sau mai există un postulat:
3. Bibliotecile există pentru societate și trebuie să servească interesele societății, ale statului.
Suntem de acord că aceste trei aserțiuni nu se exclud reciproc și, cu siguranță, interesele societății, ale statului, sunt aceleași cu ale cetățenilor și, deci, argumentele 1 și 2 sunt incluse în argumentul 3. Mai mult, aceste interese au fost asumate prin tradiție, istorie, origini.
Alte tratări - interesele individuale se reduc la interesele colective prin cultura colectivă, care contribuie la cererea și formarea individuală. Acest tip de asumare este recalcitrantă și se bazează pe o idee irealistă, naivă despre stat. Interesele celor trei argumente nu pot fi discutate fără relația  mutuală de reciprocitate, și nu putem să le reducem la una singură fără probleme.
Din punctul de vedere al tendințelor actuale societale, argumentul 3 nu este un concept străin, nici  straniu și poate fi justificat în mai multe feluri. În societatea unde tendințele individuale sunt strict asociate cu eficiența economică, educație și cultură, dezvoltare, totuși, nu întotdeauna sunt bazate doar pe interesele individului, cetățeanului sau „utilizatorului”.Cultura și comunitatea au caracter societal și colectiv. Cultura nu poate apărea doar din interese individuale sau ca și manifestare a societății și statului, dacă le înțelegem prin „moralitatea obiectivă” a lui Hegel.  Unii specialiști apără punctul de vedere că istoria comună acoperă interesele, dorințele, visurile consumatorilor, utilizatorilor sau individualilor.
O concluzie la cele expuse este că teoria biblioteconomică nu poate exista separat de teoriile culturale și societale. De fapt, ea trebuie văzută ca subordonată esențial ideii culturale și societale. Dacă aceasta este așa, înseamnă că teoria biblioteconomică nu poate să-și asume percepția culturală fictiv, superficial, fără a reflecta. Evident că trebuie să bazăm teoria biblioteconomică pe percepțiile culturale și sociale, evident că trebuie să luăm în calcul disputele despre cultură și societate fără a ne limita la tendințele curente. În consecință, ideile despre societatea informației, adoptate ca manifest politic, nu pot servi ca bază, fundament pentru o serioasă teorie biblioteconomică, dar nici nu pot fi ignorate total, pentru că este fapt social și politic.
Probabil toate conceptele culturii și societății prin esența lor sunt concepte deschise și este natural și justificat pentru domeniul biblioteconomic să aibă punctele de vedere proprii, să vorbească despre aceasta, despre elementele care le leagă mai strâns și care îmbogățesc tabloul general societal.
Conceptul userismului va rămâne vital și în biblioteconomia viitorului. Mai mult - roboții, nanotehnologia, accesul global al rețelei Internet dezvoltă și adâncesc acest concept, iar utilizarea lui va fi un proces mai inteligent și foarte personalizat. Biblioteca, în general, trebuie să analizeze perspectiva utilizatorilor: va mai avea cineva nevoie de serviciile bibliotecii într-o nanolume?
Mutările tectonicii biblioteconomiei se  fac mai simțite acum când biblioteca pierde în fața Internetului... Utilizatorul de azi trăiește într-o societate hibridizată. Utilizatorul viitor va trăi în societatea virtuală și, deci, va fi generația digitală. Cyberytilizatorul vrea altceva decât portretul clasic, de templu sacru, al bibliotecii și bibliotecarului, de Giuseppe Archimboldo. Jenny Levine, bazându-se pe Manifestul social al utilizatorului, a elaborat Manifestul utilizatorului on-line, care cuprinde doleanțele utilizatorului de servicii electronice:

• vreau să spun ce am de spus, deci biblioteca trebuie să furnizeze mecanismele pentru ca aceast să se întâmple on-line
• vreau să știu când ceva nu e în regulă și ce face biblioteca ca să fixeze și remedieze aceasta
• vreau să ajut ka formarea, elaborarea, cizelarea, îmbunătățirea și îmbrăcarea serviciilor în haina care să le facă mai utile și mai ușor regăsibile
• vreau să mă conectez cu alții pentru a-mi împărtăși interesele
• vreau să utilizez serviciile bibliotecii în funcție de programul meu, nu al bibliotecii. Nu mă privește că-i noapte, ziuă, duminică, Crăciun ori Anul Nou.
• vreau să știu cum funcționează/activează biblioteca
• vreau să spun bibliotecii când nu pot respira de insatisfacție sau de furie. Voi fi fericit să vă spun care lucruri le faceți bine...
• vreau să interacționez cu instituții care activează într-o manieră transparentă și etică
• vreau să știu ce se va petrece mai departe. Trebuie să fim în parteneriat ... Unde mergem?

Acest manifest este bazat pe punctele de vedere ale masei critice ale utilizatorilor care consideră serviciile on-line ca parte a vieții lor zilnice.

Rapiditatea cu care se modifică necesitățile consumatorilor se reflectă în graba cu care consumatorii se leapădă de fidelitatea față de produse și de mărcile de fabricație, spunea Alvin Toffler la sfârșitul anilor 60. Biblioteca era o preferință durabilă a indivizilor. Preferința durabilă, fidelă pentru serviciile bibliotecii a început să se șubrezească după apariția Internetului, care oferă servicii noi și diverse cu așa rapiditate și frecvență că bibliotecarii amețesc.

Bibliotecile vor rămâne instituții informaționale utile dacă vor fi în stare să producă cel mai tranzient și durabil produs - experiența umană. Futurologii prezic că biblioteca va deveni un site al experienței umane. Sloganul bibliotecii moderne pentru utilizatorul modern este: oricând, oriunde și în formatul pe care-l dorești. Acest slogan cere o rețea socială cu instrumente și practici care facilitează inter-relația cu utilizatorul, impune implicarea utilizatorului, solicită creativitatea lui.
Având și utilizând aceste instrumente și practici, utilizatorii vor fi susținătorii, apărătorii instituției bibliotecare, vor fi oxigenul necesar bibliotecii pentru a asigura sustenabilitatea instituției - doar în colaborare cu utilizatorii biblioteca poate fi puternică, importantă în prezent și pe viitor.
Printr-un management bun al reprezentărilor noastre on-line putem controla identitatea noastră on-line. Aceasta înseamnă că oferind utilizatorilor noștri avantaje de a utiliza intrumente ca Open ID, blogosfera, wikisfera, syndikasfera, putem asigura capabilitatea noastră de a reuși într-o varietate de servicii complementare. S-ar părea că realizarea sloganului poate satisface orice individ. Afirmația aceasta este debatabilă. Nici o instituție informațională, nici chiar net-ul nu poate satisface orice individ.
Conceptul de utilizator în era Net-ului trebuie studiată nu numai sub aspectele evoluției conceptuale, satisfacerii etc. El trebuie studiat în raport cu contextul în care-i plasat. Conceptul de  utilizator îl întâlnim în diverse contexte comunicaționale/informaționale. Cercetările actuale biblioteconomice ar trebui să distingă aceste contexte.
Contextele care ar trebui studiate sub aspectul utilizatorului includ:
1. utilizatorul - comunicator- în sensul comunicării dorințelor, necesităților informaționale, serviciilor, schimbărilor pe care le vrea, ideilor, propunerilor - comunicarea utilizatorului cu personalul bibliotecii, participarea utilizatorului la activități ca organizator, coautor etc.
2. utilizatorul - căutător de informații - virtual acest tip acoperă toate contextele, dar uneori este nevoie de obiective separate, aparte de cercetare - ca utilizator de informații genealogice, informații specializate sau noutăți.
3. utilizatorul - recipient al serviciilor de bibliotecă - cercetarea acestui aspect identifică zonele de succes și insucces la serviciilor oferite de bibliotecă, el fiind evaluatorul primar al serviciilor

4. utilizatorul -utilizator de informație - de cele mai multe ori evaluăm acest aspect. Facem diverse bilanțuri, cât au citit, au împrumutat, au vizitat web-ul utilizatorii noștri. Calculăm per utilizator total, per utilizator activ... Rezultatele acestor cercetări servesc doar la elaborarea politicilor manageriale.
5. utilizatorul - utilizator de sisteme integrate de bibliotecă - interacțiunea utilizatorului de instrumente, produse, sisteme, pentru reprezentări, stocare, conservare, recuperare, conversie și reconversie - aici biblioteca acționează în numele utilizatorului, dar ca oricare altă acțiune de îmbunătățire se face subiectiv (pentru comoditatea bibliotecarului) sau sub influența mijloacelor financiare.
6. biblioteca ca utilizator al Net-ului, bazelor de date și cataloagelor, iar utilizatorii sunt o resursă de dezvoltare a bibliotecii.
Care din aceste aspecte sunt mai aplicabile în studiul utilizatorilor? Este clar că utilizatorul este afectat de toate cele 5 variabile. Schimbările necesităților utilizatorilor cer schimbări în redefinirea sarcinilor, obiectivelor; sau schimbările tehnologice pot oferi servicii informaționale, care mai înainte erau imposibile; schimbarea nevoilor utilizatorilor poate cere personal calificat în diferite domenii; sau creșterea numărului de utilizatori poate dicta noi structuri organizaționale (noi servicii pentru diverse grupuri speciale sau filiale). Exemple sunt foarte multe, iar cercetarea utilizatorilor poate servi pentru a urmări:

• utilizatorii vs structura organizațională
• utilizatorii vs obiectivele de servire performantă
• utilizatorii vs angajații care-i servesc
• utilizatorii vs tehnologia utilizată
• utilizatorii vs ambientul interior, spațiu, condiții

Modelul emergent de bibliotecă - Biblioteca 2.0, care va fi biblioteca -web, cum s-a remarcat mai sus, cuprinde toate contextele enumerate și toate sunt subordonate necesităților utilizatorilor. Biblioteca 2.0 generează un nou model de relație cu utilizatorul, de fapt cu comunitatea utilizatorilor. Temelia conceptuală a acestui model de relație cu utilizatorul bazată pe prezența utilizatorului - prezența pe web-ul bibliotecii, prezența în serviciile multimedia - împreună cu biblioteca, cu bibliotecarul, se definește clar ca necesitate de dezvoltare a bibliotecii viitoare.
O încercare de a cerceta perspectiva utilizatorilor a fost studiul internațional, organizat de OCLC, Percepția bibliotecarilor și a resurselor informaționale, publicat în 2005. Studiul se consideră valoros și relevant - a adunat mai mult de 270 de mii de puncte de vedere ale utilizatorilor, a cuprins 3.300 de persoane - respondenți din 6 țări - Statele Unite, Regatul Unit, Canada, India, Singapore, Elveția. Rezultatele obținute raportează următoarele: astăzi utilizatorul aflat în căutarea informației preferă motoarele de căutare internet; este în general satisfăcut de calitatea și cantitatea informației găsită pe web, preferă self-serve; preferă utilizarea metodelor alternative de căutare, ca de exemplu Google, decât utilizarea serviciilor tradiționale de referință; compară Google cu biblioteca, găsindu-i punctele vulnerabile în promptitudinea, plinătatea, calitatea servirii; utilizează biblioteca doar pentru cărți, pentru că utilizatorii nu sunt întotdeauna satisfăcuți  și nici nu știu de serviciile electronice pe care le furnizează  biblioteca; preferă biblioteci calde, echipate, mobilate, cu un personal binevoitor, inteligent, capabil să-i consilieze, îndrume, ajute; utilizatorii actuali trăiesc într-o lume mai colaborativă, fără granițe între școală, casă, muncă, joacă și studiu, vor ore de funcționare care să coincidă cu stilul lor de viață - până seara târziu și în week-end-uri.
Importanța acelui studiu rezidă anume în creionarea unui portret colectiv al utilizatorului societății cunoașterii. Rezultatele studiului în mare măsură au răspuns la întrebarea  ce vrea utilizatorul? Este și un instrument util bibliotecarilor, ca să cunoască asupra căror elemente și momente să-și focalizeze eforturile viitoare.
Orice pronostic am face astăzi, va fi mult mai mult speculativ decât predictiv. Deci nu facem pronosticuri, tragem concluzii: trebuie să explorăm conceptual relația cu utilizatorul ca element vital pentru dezvoltări bibliotecare viitoare, să furnizăm exact contextul electronic inovativ de care are nevoie utilizatorul modern.

Sistemul info-documentar la Biblioteca Județeană Constanța (BJC 2006)

 Biblioteca Județeană Constanța, Cartea și lectura la Pontul Euxin, Constanța, 2006, p. 40-41

40 (...) catalogul presei dobrogene, catalogul Personalități dobrogene; fișierele tematice: Istoria Dobrogei, Istoria învățământului în Dobrogea, Portul Constanța; Lucrări bibliografice: Cărți (Comunicări și referate de bibliologie 1984, seria Contribuții la bibliografia Dobrogei; Seriale (anuarul Bibliografia Dobrogei, buletinul metodic și bibliografic trimestrial Cartea, buletinul metodic și bibliografic semestrial Mlădițe dobrogene); Alte modalități de informare bibliografică (bibliografii diverse la cerere pe teme de interes dobrogean, bibliografiile expozițiilor cu tematică dobrogeană, articolele publicate și comunicările bibliografilor constănțeni la diverse manifestări locale și naționale, articolele, prezentările cu tematică dobrogeană în presă și la radio).    

Paralel cu prelucrarea fondului documentar propriu s-a extins aria de investigație pentru identificarea, consemnarea și stocarea referințelor despre spațiul dobrogean.

Componenta informativă a manifestărilor culturale

Variatele manifestări culturale desfășurate de bibliotecă în această perioadă, ca principală inițiatoare sau în colaborare cu alte instituții culturale, de învățământ, unități economice se pot înscrie în sistemul informațional al bibliotecii, prin componenta lor informativă și documentară, detectabilă în informațiile transmise prin conținutul comunicărilor, bibliografiile și documentațiile însoțitoare, documentele din cadrul expozițiilor. Cu privirea critică necesară privind barierele și interdicțiile informaționale, balastul ideologic, putem detecta efortul, bibliotecii de a da sistemului info-documentar o dimensiune și o direcție compatibile cu tendința accentuării funcției informaționale a bibliotecii în societatea contemporană, de a se integra cu potențialul său informațional în sistemul național de informare și documentare. 

După 1990, sistemul info-documentar modernizat și diversificat în deceniul anterior a fost în continuare funcțional. În mod necesar s-au operat intervenții structurale la nivelul subsistemelor și componentelor acestora, determinate de noile realități: desființarea cataloagelor cu acces limitat pentru Fondul special și transferarea fișelor în cataloagele generale pentru public, desființarea fișierelor tematice pentru formele de învățământ politic, dezactivarea instrumentelor de informare și documentare tehnică prin diminuarea solicitărilor, determinată de efectele tranziției economice, aplicarea strictă a normelor biblioteconomice pentru materialele de partid, excesiv reprezentate anterior, prin retragerea fișelor suplimentare din toate tipurile de cataloage, evidențierea prin divizionare a noilor solicitări informaționale: istorie cenzurată, scriitori din diaspora, memorii politice, religie, management, marketing, informatică.

41 Instrumente noi de informare: elaborarea unor fișiere tematice noi, de interes: noua legislație, protecția mediului, bibliografie școlară, abordarea unor direcții de cercetare bibliografică: Viața religioasă în Dobrogea, Cultura minorităților dobrogene, Aromânii în Dobrogene (fișiere tematice) 

Automatizarea sistemului info-documentar

Informatizarea unei biblioteci este un proces de mare complexitate și performanță pentru specialiști, întrucât biblioteca este o instituție a informației, cu documente, procese specifice de prelucrare complicate și activități variate a căror formalizare și transpunere în programe specifice au un grad ridicat de dificultate. Biblioteca este prin excelență o structură sistemică complexă, flexibilă și deschisă, autonomă, care se dezvoltă din interior cu noi componente conexe, necesare și în același timp un subsistem al vieții sociale, care receptează cerințele și mutațiile din exterior și răspunde adecvat laa acestea prin modalități specifice care-l îmbogățesc.   

Anul 1990 a găsit bibliotecile românești cu un bilanț modest în privința informatizării: câteva experimente la nivelul marilor biblioteci românești (BCS, actuala Bibliotecă Națională a României; bibliografia națională - cărți, albume, hărți, teze de doctorat din 1982, extrasele privind cartea tehnică destinată INID din 1983, indexurile catalogului colectiv - cărți străine și articole din 1987; BCU; baza de date BUINFOMAT pentru informarea documentară în matematică, o bază de date pentru psihologie).

În Biblioteca Județeană Constanța, problema informatizării s-a pus practic în 1991. Ceea ce părea un vis înainte de 1989 pentru bibliotecarii acestei instituții, acum se profila ca o posibilitate reală, mai mult chiar, ca o necesitate pentru o bibliotecă modernă. Interesul conducerii pentru problematica modernizării prin informatizare s-a concretizat printr-o succesiune de acțiuni, care se constituie în faza inițială, pregătitoare a procesului de informatizare: cunoașterea demersurilor altor biblioteci, participarea sau informarea asupra dezbaterilor din întâlnirile la nivel național pe această temă, informarea teoretică și practică în strategia de abordare a unui asemenea proces dificil sub toate aspectele (financiar, profesional, uman), contactarea unor specialiști de la Centrul de Calcul Constanța pentru testarea formatului de înregistrare, obținut ca model de la (...).

„Între specificitatea națională și vocație europeistă” (DELUREANU 1994)

 Ștefan Delureanu, Între specificitatea națională și vocație europeistă, „Tomis”, Constanța, mai 1994, p. 1.3

Continuator fecund prin multiforme, eficace inițiative, al tradiției cercetării filosofice și umaniste reprezentate de spirite elevate ce au ilustrat-o constant și generos la Napoli, de la Giordano Bruno la Genovesi, de la Vico la Giovanni Bovio și Croce, prestigiosul Institut Italian de Studii Filosofice a destinat în anul precedent tuturor parlamentelor și guvernelor două apeluri de relevanță fundamentală; acestea, într-o lume tot mai străină reperelor majore, ce tinde să le piardă, pe alocuri, până și capacitatea acelor orientări elementare oferite de un abecedar conceptual și moral: Apelul pentru Filosofie și Apelul pentru Cercetarea Umanistă, ambele obiect al unei dezbateri de fond și în reprezentanța europeană de la Strasbourg.  

Ignorăm fără voie cum a fost întâmpinat de factorii politici din București, de reprezentanții culturii, semnalul peremptoriu cuprins în substanța celor două apeluri. Cel dintâi, constatând alarmanta aplatizare a moravurilor și formelor de expresie ca și tendința marcată de pierdere a memoriei istorice, a acelei „religii a amintirilor” în care se închina Bălcescu, degradarea osmozei dintre civilizații, în care ele își transmit reciproc mai mult viții decât virtuți, cheamă instituțiile în cauză să promoveze sau să introducă în toate școlile, cu titlu deplin, studiul gândirii filosofice în dezvoltarea și raporturile ei cu istoria cercetării științifice, ca premisă pentru „o autentică întâlnire între popoare și culturi” pentru „crearea de noi categorii care să depășească actualele contradicții și să îndrepte omenirea pe drumul spre bine”.   

Al doilea apel identifică în ființa umană, înzestrată cu „dreptul activ la libertatea de gândire, de conștiință și de protest contra oricărei constrângeri”, o Imago Dei: o ființă în măsură să creeze istoria pentru că ea opune întâmplării oarbe, potența operantă, generatoare, virtuțile sale esențiale fiind aceleași pretutindeni și în orice timp”.

Autentic creuzet, Umanismul propune și salută compenetrația lor, adică „a gândirii, a instituțiilor și a cuceririlor tuturor culturilor trecute și contemporane”, așa cum ea s-a manifestat prin „concordanțele remarcate în civilizațiile Egiptului, Orientului, Ebraismului, Creștinismului, Islamului și în toate experiențele umane cunoscute”.

Pentru salvarea viziunii moderne,  umaniste a științei, ca „instrument de cunoaștere și de eliberare”, Institutul de la Napoli invită guvernele civile ale tuturor națiunilor să regândească Umanismul în care el își identifică propriile rădăcini, să stimuleze sau să instituie cercetarea umanistă, începând din școală: „Dar imediat, înainte de a se rătăci cu desăvârșire sensul universal al persoanei umane și înainte de a se dizolva percepția spiritului și a exigențelor sale”. 

În nota elevată care îi distinge demersurile și prestația de factură europeană, Institutul Italian de Studii Filosofice organizează în fiecare an academic cicluri de lecții, seminarii, mese rotunde și reuniuni de studii asupra unei vaste arii tematice, a unor valori patrimoniale în litere și arte, în drept, istorie, filosofie și știință, expresii ale culturii și experienței spirituale a unor entități naționale diferite, dar, în același timp calificate și ale unui spirit unic european; aceasta întrucât culturile și civilizațiile moderne ale Europei purced toate dintr-unul și același grandios trunchi al Umanismului, a cărui tradiție e, în esență, unitară.   

Activitatea Institutului pe anul 1993-1994 se ramifică pe serii de seminarii și reuniuni de studii asupra gândirii antice și medievale, a gândirii lui Giambattista Vico și Hegel, de filosofia științei, economie, istorie modernă și contemporană, întrunind participarea unor iluștri universitari ai lumii, reprezentativi pentru respectivele discipline. Menționăm dintre temele de istorie programate: istoriografia spaniolă contemporană (Antonio Morales Moya), Constituțiile siciliene (Rafaelle Feola), Statele Unite și Extremul Orient între cele două războaie mondiale (Raimondo Luraghi), Veleități interpretative ale reformismului iluminat (Furio Diaz), Unitarism, federalism și autonomism în Risorgimento (Gaetano Cingari), Italia și România: două mișcări naționale paralele (Ștefan Delureanu), Italia între 1830-1847: de la reformele suveranilor la proiectul federal (Alfonso Scirocco), Finanțele publice napolitane între spanioli și Bourboni (Luigi de Rosa), Naționalismul în Europa (Stuart Woolf), Originile mișcării risorgimentale italiene și circulația europeană a ideilor (Giorgio Spini), Perspective engleze și americane asupra Italiei din secolul XVIII până azi (John Davis).

Cuprinsă sub titlul generic „Italia e Romania ; due Risorgimenti paralleli”, seria de prelegeri personale a avut de examinat, în dezvoltarea ei, percepția românească a resurecției politice și a procesului de unificare italiană, evidențiind, în ansamblul evoluției autonome a celor două mișcări naționale, liberal-democratice pentru independență, libertate, unitate și Statul de drept, raporturile de analogie, concordanță și integrare, ca și personalitățile fiecăreia.

Renăscută întâi în limbă și cultură, România a ajuns să privească și în plan civil și politic, ca la un model privilegiat la Italia risorgimentală. În calea de străbătut spre regenerare, Italia a trecut astfel, pentru ea, de la postura de pământ al țărânei sacre la aceea de școală de înaltă simțire; de la rolul de maestru și călăuză în cultură și civilizație la acela de purtător de stindard în bătălia popoarelor pentru principiul naționalității și pentru o nouă Europă, în final, după căderea Franței în 1870, de stea polară a latinității.  

Programul național și liberal-democratic român, program al unei insule latine aflate în ajunul propriei resurecții, s-a format în aceeași perioadă cu cel italian, invitația de a institui paralela cea mai evidentă era implicită în cei ce priveau cu un ochi atât de aparte la Italia. Explicit, ea s-a făcut auzită în cuvintele rostite de Dimitrie Brătianu în 1847, la Paris, în fața corifeilor generației, îndemnați să înregistreze ecoul Alpilor și Apeninilor, să perceapă potențialităților modelatoare ale mișcării italiene ce nu se epuizau între limitele înguste ale statelor și stătulețelor preunitare din Peninsulă. Asemenea italienilor față de adversarii independenței și unității lor, românii înșiși trăiau o experiență similară în relația cu trei imperii reacționare, unul dintre care - Austria - oprima elemente aparținând ambelor popoare. Ca și pentru Italia, Europa cancelariilor și opinia continentală aveau de luat de existența încă a unei naționalități cu marcată individualitate ramurile ei din antica Dacie romană. Ceea ce era neasemuit în mișcare națională italiană, pentru a li se propune românilor în mod exemplar, ea și nu cea (...) elenică sau slavă meridională, cu toate manifestările de solidaritate, era impactul mitizant al romanității - element fundamental în redeșteptarea lor - a cărei conștiință s-a revigorat într-atât prin memorabilele acte ale poporului fratern încât să le catalizeze acțiunea politică paralelă.    

Nici o altă experiență nelatină sau latină n-ar fi putut să le vorbească la fel ca aceea civilă și virilă a italienilor timpului, campioni recunoscuți ai unei bătălii eroice în lupta pe care cu identice finalități ei o dădeau.      

Istorică etapă, cu trăsături precise, ale cărei rațiuni și particularități rezidau în esență în națiunea italiană, Risorgimentul adresa lumii, prezente și viitoare, și un mesaj internațional. Românii au receptat acea comunicare fecundă, pentru ei de o semnificație unică.

Structurat în cinci prelegeri-seminarii, ciclul prezentat la Napoli a supus cercetării modalității și dinamica în care domnii români, guvernele, adunările constituite, reprezentanții lumii culturii, elementele populare, opinia în genere, au înțeles mișcarea etno-politică dezvoltată în cursul secolului precedent în cadrul tendinței generale de afirmare națională din Europa, îndreptată către realizarea  independenței și unității Italiei. Definită sub numele de Risorgimento, perioada istorică relativă, de la primele insurecții contemporane revoluției conduse de Tudor Vladimirescu ls unirea Romei cu Italia în 1870, a fost obiectul următoarelor teme: Risorgimento și unitatea italiană în percepția opiniei române, Italia și în literatură și cântecele populare române din secolul XIX, Risorgimento și unitatea italiană în jurnalismul românesc, Crezul lui Mazzini și difuziunea sa în aria central-europeană și balcanică; cazul democraților români, România și proiectele garibaldiene de acțiune în zonă (1859-1867). Ele au fost articulate în expuneri echilibrate, în măsură să ofere imagini de ansamblu cuprinzătoare și limpezi, fondate pe documente de arhivă și bibliografie de specialitate la zi, iar în cazul mai ales al ultimei teme, aproape în totalitate pe surse inedite, referitoare la planurile conspirative și tentativele de acțiune revoluționară danubiano-balcanice, în special maghiare, poloneze și elenice, inspirate prevalent de Mazzini și de mitul lui Garibaldi și având ca principală bază de operațiuni, în primele două ipostaze, România. Adresate în principalul unui mediu studențesc în curs de maturizare, în genere cu o cunoaștere insuficient de amplă a istoriei zonale și naționale, prelegerile pot constitui o substanță utilă pentru aprofundări și amplificări viitoare ale studiului celor două mișcări de renaștere național-politică.       

Mișcări ale unor națiuni cu aceleași finalități programatice, definitorii pentru Italia și deopotrivă pentru România, legitimate amândouă de generația precursorilor prin botezul de foc al anilor revoluționari 1848-1849, creatoare simultan ale nucleelor de State unitare în 1859, împlinite tot simultan în 1918, ele au fost repropuse - în semnificația lor inclusiv europeană - reflecției tinerilor, împreună cu valorile morale ale unei tradiții și ale moștenirii acelei tradiții la care ele n-au încetat să se refere.    

Apel pentru cercetare umanistă

Suntem convinși, precum Epimenide, că istoria e profesia trecutului. Și mai suntem convinși că istoriografia a pus în evidență fără ezitări faptul că niciodată nu s-a făcut atâta lumină asupra persoanei umane, în natura și în raporturile ei, ca în cultura umanistă.

În centrul tuturor descoperirilor și exigențelor sale Umanismul afirmă că persoana e aceeași și tinde să progreseze în orice cultură. Umaniștii consideră că demnitatea omului coincide cu libertatea și că, grație (...) este făptura divină este Imago Dei. În acest sens, Umanismul înseamnă (...) rădăcini, de (...) și de tradiție. Constituie demnitatea omului posibilitatea (...) și de a influența istoria, pentru că el opune forțelor întâmplării Virtutea operantă, creatoare. Demnitatea omului mai înseamnă și dreptul activ la libertatea de gândire, de conștiință și de a protesta contra oricărei constrângeri. 

De aceea, în criza foarte gravă, și totuși fecundă, pe care omenirea întreagă o străbate riscând să substituie valorilor etice și istorice profilul individual și nevoia leneșă a unor autorități care să comande - trebuie regândit Umanismul.  

Pentru Leonardo, o valoare primordială e osteneala minții în căutarea adevărului. Am învățat de la maeștrii tuturor timpurilor și tuturor popoarelor că în orele de confuzie trebuie să regăsim temelia. De acolo ne însușim, și-l extindem, un gând al lui Rainer Maria Rilke potrivit căruia, în orice cotitură istorică, umanitatea trebuie să-l întrebe pe Michelangelo, pe care Kant îl consideră primul dintre moderni. Noi propunem să întrebăm Umanismul și să cerem responsabililor guvernului civil al fiecărei națiuni și îndeosebi tuturor ce recunosc în Umanism propriile rădăcini, să stimuleze sau să instituie cercetarea umanistă peste tot și în toate modurile posibile, începând din școală. Dar imediat, înainte de a se rătăci cu desăvârșire sensul universal al persoanei umane și înainte de a se dizolva percepția spiritului și a exigențelor sale.    

Apel pentru filosofie

Deși se recunoaște de către toți caracterul peremptoriu al necesității unei comparații raționale a experiențelor culturale ale lumii, întâlnirea dintre diverselor civilizații a fost și a formelor de expresie sau chiar de pierderea memoriei istorice: mai curând decât virtuților proprii, fiecare civilizație schimbă cu celelalte defectele, aspectele cele mai rele. 

În acel creuzet de civilizații care a fost lumea clasică, s-a născut un aliment vital și etern: reflecția filosofică, o știință care a caracterizat istoria noastră și căreia ți datorăm trăsăturile distinctive ale  civilizației noastre. Cu toate acestea, atitudinea societății contemporane față de filosofie e inadecvată problemelor prezentului.

În școlile din multe țări, studierea filosofiei și a istoriei gândirii științifice e ignorată dintotdeauna sau e din ce în ce mai redusă: milioane de tineri studenți ignoră până și sensul termenului de filosofie. Consecința este că există mereu tot mai puține persoane care înțeleg - sau sunt efectiv în stare să înțeleagă - conexiunea dintre factorii ce constituie realitatea istorică. Ori lumea are azi nevoie mai mult ca oricând de forțe creatoare. Pentru a stimula creativitatea avem nevoie de a forma rațiunea, așadar de oameni educați să gândească filosofic. 

De aceea adresăm un apel tuturor parlamentelor și guvernelor lumii pentru a fi confirmat și consolidat sau introdus cu titlu deplin în toate școlile studiul filosofiei în evoluția ei istorică și în legăturile ei cu istoria cercetărilor științifice - de la gândirea greacă și a marilor civilizații orientale până azi - ca premisă indispensabilă pentru o autentică întâlnire între popoare și culturi și pentru crearea de noi categorii care să depășească actualele contradicții și să îndrepte omenirea pe drumul spre bine.

În această fază extraordinară și grav descumpănitoare a istoriei, când termenul de „umanitate” începe să asume semnificația de „toți oamenii” e nevoie de conștiință civică. E nevoie de filosofie. 

Insula Șerpilor (CUCU & VLĂSCEANU 1991)

 Vasile Cucu & Gheorghe Vlăsceanu, Insula Șerpilor, Viața Românească/„Pământ românesc”, București, 1991, 64 p. 

3 Cuvânt înainte

5 În loc de prefață

7 1. „Un bulgăre de humă”
7 1.1. Așezare geografică
9 1.2. Dimensiuni
9 1.3. Cum s-a născut insula 
14 1.4. Aspecte fizico-geografice
16 1.5. Condiții climaterice
18 1.6. Solurile
19 1.7. Vegetația
21 1.8. Fauna

23 2. Pământ și ape, legendă și adevăr
23 2.1. Nume de legendă
27 2.2. Din nesecatele izvoare
30 2.3. Cercetători și cercetări
34 2.4. Primii pași

36 3. În urzeala istoriei
36 3.1. Timpul care trece
41 3.2. Insula șerpilor intră în derivă
48 3.3. Insula lui Ahile își așteaptă eroul 

60 Bibliografie
Brătescu C., Delta Dunării. Geneza și evoluția sa morfologică și cronologică, „Bul. Soc. Rom. Reg. Geogr.”, tom XLI, 1922, București.
Brătescu C., Oscilațiile de nivel ale apelor și bazinului Mării Negre în cuaternar,  „Bul. Soc. Rom. Reg. Geogr.”, tom LXI, 1943, București.
Brătianu Gh., Marea Neagră de la origini la cucerirea otomană, vol. I și II, Meridiane, București, 1988.
Borza A., Contribuțiuni la cunoașterea vegetației și florei Insulei Șerpilor, „Bul. Soc. St.”, Cluj, II, 1924.
Călinescu I. R., Insula șerpilor, schiță monografică, „Analele Dobrogei”, an XII, fasc. 1-12, București, 1931.
Enculescu P., Contribuțiuni la vegetația fanerogamică a Insulei Șerpilor, „Bul, Inf. Grăd. Muz. Bot., Univ. Cluj, IV, 1924 
Lăzărescu C. & Brătescu C., Două periple ale Mării Negre, „Arhivele Dobrogei”, II, 1919, București.
Meruțiu V., O excursie în Delta Dunării, „Lucr. Inst. Geogr. Univ. Cluj”, II, 1924-1925, Cluj
Murgoci G., Cercetări geologice în Dobrogea nordică cu privire specială la rocile paleozoice rupestre eruptive, „Anuarul Inst. Geol,. Rom.”, V, 1911, București.  
Popa G., Insula Șerpilor, „Rev. Ist. Arh. Filol.”, vol. VII, Socec, București.
***, Geografia României, I. Geografia fizică, 1983, Univ. Buc., Inst. Geogr., Ed. Academiei, București.

61 Lista figurilor 
Fig. 1 - Insula Șerpilor (după N. Celac, 1931). Cifrele reprezintă valoarea curbelor de nivel
Lista fotografiilor
Foto 1 - Vedere de ansamblu a Insulei Șerpilor (foto: Institutul de Geografie Cluj)
Foto 2, 3, 4 - Aspecte luate pe țărmul de nord al insulei (foto: Institutul de Geografie Cluj)
Foto 5, 6 , 7, 8 - Imagini ale țărmului și platoului din sudul insulei (foto: R. Călinescu; foto 7: R. Drost)   

coperta IV În fața unor forțe tenebroase, care au râvnit adesea nu numai străvechile pământuri românești, ci și înstrăinarea sufletului nostru, prin deznaționalizare, se impune mai mult decât oricând o temeinică cunoaștere și apărare a avuției noastre naționale și în primul rând a populației și a fiecărei palme de pământ românesc.  
Asemenea datorie de suflet ne-a îndemnat să deschidem colecția intitulată „Pământ românesc” cu un studiu monografic despre străvechiul cap de pod de la gurile Dunării - Insula Șerpilor, „Un bulgăre de humă” aruncat în apele Mării Negre.
Editura 

Atlas folcloric

 (33-34) (...) Atlasul. Nu a lipsit un interes istoric în ceea ce privește atlasul folcloric, manifestat timpuriu. Arhivele noastre s-au îmbogățit, uneori pînă la împovărare, cu importante colecții utilizate pentru dialectologia folclorică. Din păcate, de fiecare dată, ocazia elaborării atlasului a fost ratată din motive ce nu mai trebuie cercetate. Dacă s-ar încerca post-festum întocmirea celor trei variante de atlas în maniera discutată mai sus, aceasta ar însemna o muncă de recuperare a științei și de reconstituire ca tehnică a cercetării, în sensul că textele culese în scopuri arhivistice ar trebui preluate, cu multe riscuri, din alte perspective. Nici măcar cercetările de teren din ultimii ani nu sînt destinate dialectologiei folclorice și, în consecință, atlasului. Institutul de studii etnologice și dialectale, după ce și-a pus la punct, în cîteva decenii, problema terenului, are ca obiectiv principal Colecția națională de folclor, la drept vorbind operă de recuperare, iar secțiile specializate din țară, înființate nu de mult (Timișoara, Craiova, Baia Mare, Iași) au mereu aceleași preocupări colecționare. Experiența din alte domenii a pus în evidență faptul că întocmirea unui atlas pretinde o anumită strategie a cercetării, care începe și nu se sfîrșește cu identificarea ariilor stilistice, ca în cazul colecțiilor discutate mai sus (Hasdeu, Densusianu, Arhiva fonogramică) recuperabile, totuși din motive arătate, pentru dialectologia folclorică.

Este regretabil că ne lipsește experiența practică a unui atlas folcloric. De aceea, o discuție în detaliu mi se pare prematură. cel mult, pot fi abordate următoarele aspecte ale problemei:

Stabilirea criteriilor. Pentru aprecierea corectă a fenomenelor artistice din perspectiva dialectologiei  folclorice, propunem două tipuri de criterii: criterii-cadru și criterii-specifice. Prin  criterii-cadru înțelegem un sistem de fenomene geografice, etnografice, lingvistice, estetice, istorice, politice și sociale care permit dezvoltarea unitară în timp și spațiu a culturii. În limbajul lingviștilor, acestea ar echivala cu criteriile genetico-structurale, asociate cu altele de ordin politic și psihologic (conștiința vorbitorilor). Cu ajutorul acestora, poate fi pusă în evidență forța de expansiune a elementelor de cultură, precum și funcția lor uniformizatoare. Pentru dialectologia lingvistică ele sînt de însemnătate maximă. Prin criterii-specifice înțelegem fenomenele variabile de la o regiune la alta, de la o ramură a artei folclorice la alta. Ele se opun criteriilor-cadru prin tendința centrifugală de individualizare stilistică a creațiilor în timp și spațiu. Primele pun probleme comune tuturor dialectelor folclorice , celelalte permit să urmărim procesul de ramificare a fenomenelor artistice, de la categorii la subcategorii  și de la dialecte la subdialecte și graiuri. Prin criteriile-specifice, dialectologia folclorică se întîlnește cu tipologia folclorică (sînt autori care le și confundă), iar atlasul reprezintă o modalitate de clasificare a creației orale, pe lîngă cea de valorizare.

Luate împreună, criteriile-cadru și criteriile-specifice devin sinonime cu legea estetică unitate în varietate și numai sub acest raport trebuie conceput atlasul folcloric. Despre dubla dimensiune a folclorului românesc, existența lui în unitate și în varietate (tipologică și zonală) s-a scris în repetate rînduri. În special, au făcut-o muzicologii (C. Brăiloiu, Gh. Ciobanu, Emilia Comișel) și coregrafii (A. Bucșan). Este o caracteristică a etnoculturii. Din acest punct de vedere, fenomene artistice se dezvoltă paralel și în corelație cu limba vorbită. Va trebui să apelăm din nou la lingviști pentru ca, după modelul lor deja experimentat, să acceptăm existența unor dialecte folclorice. Deocamdată, rămînem la nivelul ipotezelor, nefăcîndu-se nici o încercare de delimitare a zonelor caracteristice, faza esențială în munca de elaborare a atlasului. (...)

(39) (...) Iată și exemple de aplicare limittaivă a criteriilor specifice. Să pornim de la fapte concrete:
„Frunzî verdi baraboi
ni-o făcut maica pi doi
ț-o umplut țările cu noi.
Frunzdileana lozioari,
s-o pornit maica prin țarî
sî ni stringî grămăzioari.
Grămăzioarî nu ni-o strîns,
numai mi-o pornit la plîns.
Astî varî n-o fost varî
ș-o fost om potop șț-o parî
și ni-o ars la inimioarî”.

Modelul acestor texte îl constituie următorul cîntec de largă circulație pe teritoriul nord-dunărean:

„Frunză verde lozioară,

La Focșani între hotară

Este un nuc cu frunza rară.

Se strîng cucii toți din țară

Și cîntă de se omoară...”

Exemplele fac parte dintr-o familie de variante aparținînd liricii de înstrăinare. Pentru dialectologia folclorică, ele sînt interesante și ca ilustrări ale convergenței și divergenței stilistice. Ultimul segment, de circulației modlo-munteană, apar mai unitar ca structură, iar în privința lexicului se apropie de limba literară. (...) 

(44) (...) Cît privește cea de a doua serie de termeni indicată mai sus, pledăm pentru formula atlas folcloric, nu dicționar ori album, cum s-a mai propus, iar disciplina cer îl elaborează să se numească dialectologie folclorică. Toate acestea ni se par utile și pentru eventualele și necesarele corelări cu discipline și sectoare înrudite ale cercetării: dialectologie lingvistică, Atlasul Etnografic al României (AER), bazele dialectale și folclorice ale literaturii scrise.

Tipul de atlas. Tipologia atlaselor lingvistice este bogată: fonetice, lexicale, morfologice, fonologice (48), istorice (49) și pentru diminutive (50). Interesează două categorii: atlase folclorice analitice și atlase folclorice sintetice, în această fază incipientă a dialectologiei folclorice. Ca să ne folosim de informația ui Romulus Vulcănescu, atlasul, indiferent de conținutul tematic, este un tip de reprezentare cartografică a culturii, la un anumit nivel de abstractizare (51). Pentru ca simbolurile utilizate să reflecte corect realitatea de pe teren, factorii indicatori, eșantioanele, schemele, modelele au nevoie de o bună corelare într-un sistem logic și coerent, astfel încît să permită oricînd jocul gîndirii și al cunoașterii, de la faptele particulare la cele generale. De aceea, firesc pare să se înceapă cu elaborarea atlaselor folclorice analitice, pe zone, pe țări și pe dialecte. La un alt nivel de abstractizare se poate realiza un atlas folcloric general, fiind corelate fapte caracteristice din toate ramurile artelor populare, ca, la nivelul țării, să putem vorbi de un model românesc. Cît privește „elaborarea unei opere etnografice de tipul AER, se poate trec gradat  de la ancheta generalizată pe țară asupra elementelor și aspectelor civilizației și culturii populare, efectuată prin concursul științelor etnologice particulare, la un sistem corelat de modele culturale analitico-descriptive  și stilistico-matematice, relevate de ancheta interdisciplinară, care să acopere nevoile unei imagini complexe și viziuni unitare despre viață și lume a poporului român” (52).

„Cronică dobrogeană” (TAVITIAN 1984)

 Simion Tavitian, Cronică dobrogeană, Ed. Politică, București, 1984, 314 p.

5 Cuvânt înainte

9 Pe drumul prefacerilor revoluționare

46 Transformări revoluționare pe meleaguri tulcene

75 Începutul unei epopei

88 Purtătorii ștafetei unei glorioase tradiții muncitorești

97 Constructorii giganților cărăuși ai mărilor

104 Citadela petrochimiei românești

109 Prima poartă spre lume

117 Pe magistrala albastră Dunăre - Marea Neagră

124 O meserie a temerarilor și a temerității

132 Orașul își deschide aripile

138 Cercetările marine în raport cu interesele economiei naționale

149 Preocupări constante pentru nou, pentru eficient

162 La Palas, pe urmele „Lânii de aur”

176 Verticala urbanității

199 Pe noi coordonate revoluționare ale cunoașterii active, creatoare

220 Activistul cultural - propagandist înflăcărat al înaltelor idealuri ale socialismului

248 În slujba omului, a sănătății sale

261 Comori de artă

279 Riviera românească a Mării Negre

287 Vatra arheologică a perenității noastre

Sociologia culturii (BONDREA 1981)

 Aurelian Bondrea, Sociologia culturii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981, 330 p.

8 Introducere

7 1. Sociologia - știință a realității sociale. Sociologia culturii - ramură a sociologiei
1.1.Conceptul de sistem social. Câteva noțiuni de bază ale sociologiei
1.2. Conceptul de structură socială
1.3. Relația socială
1.4. Elemente ale structurii sociale. Grup social, clasă socială, pături sociale
1.5. Sociologia culturii - ramură a sociologiei

24 2. Obiectul și sfera sociologiei culturii. Locul și rolul sociologiei culturii în sistemul științelor și disciplinelor culturii
2.1. Sociologia culturii în concepție marxistă. Definirea conceptului de cultură. Raporturile cu celelalte domenii ale culturii
2.2.Contribuții ale antropologiei culturale
2.3.Unele direcții ale sociologiei clasice nemarxiste cu privire la sfera și obiectul sociologiei culturii
2.4. Contribuții românești în abordarea sociologică a culturii

67 3.Structura și funcționalitatea sistemului cultural
3.1. Concepția sociologică marxistă asupra structurii culturii
3.2. Cultura și sistemele sale de referință. Relațiile dintre cultură și diferite componente ale realității sociale
3.3. Acțiunea culturală ca acțiune socială.

102 4. Sferele culturii
4.1. Elemente caracteristice ale conceptului sociologic de sferă a culturii
4.2. Cultura și arta. Politica PCR în domeniul artei
4.3. Cultura și știința. Politica PCR în domeniul științei
4.3. Cultură și învățământ. Politica PCR în domeniul învățământului

140. 5 Dinamica culturii
5.1. Nivelurile analizei sociodinamice a culturii
5.2 Dinamismul cultural în concepția evoluționistă
5.3.. Teorii românești asupra dinamismului cultural
5.4. Principii sociologice marxiste asupra sociodinamicii  culturii

164 6. Difuziunea culturii. Cultura de masă și comunicații de masă
6.1. Cultura de masă. Unele delimitări conceptuale
6.2. Circuitul social al culturii. Modele ale difuziunii culturale
6.3. Structura socială a comunicației de masă
6.4. Funcțiile mijloacelor comunicației de masă
6. 5. Publicul cultural. Rolul mass media în formarea și dezvoltarea opiniei publice

206 7. Revoluția culturală. Politica culturală a Partidului Comunist Român
7.1. Revoluția culturală
7.2. Relația politic-cultural
7.3. Politica culturală
74. Festivalul național al educației și culturii socialiste „Cântarea României”

227 8. Metodologia cercetării sociologice a culturii
8.1. Metodologie, tehnică, procedeu de cercetare
8.2. Sistemul conceptual în cercetarea culturii. Nivelurile teoriei și operaționalizarea
8.3. Tehnici ale cercetării sociologice a culturii. Chestionarul și interviul în cercetarea sociologică a culturii
8.4. Metoda monografiei sociologice
8.5. Analiza de conținut

248 Anexă: Recomandări pentru activitatea în seminarii 
Tema 1. Sociologia - știință a realității sociale

a) Sistemul social. Niveluri ale sistemului social. Infrastructură, structură socială și suprastructură.

b) Clase, grupuri și relații sociale.

c) Conceptul de „formațiune social-economică”.
Tema 2. Locul sociologii culturii în sistemul științelor sociale

a) Sociologia culturii și filosofia culturii.

b) Sociologia culturii și istoria culturii.

c) Sociologia culturii și psihologia culturii.

d) Sociologia culturii și antropologia culturii.
Tema 3. Definiții ale culturii

a) Teorii sociologice ale culturii. Definirea sociologică a conceptului de cultură.

b) Conceptul de cultură a poporului în concepția lui D. Gusti. Concepția școlii sociologice de la București asupra culturii ca acțiune socială.

c) Conceptul de cultură în Programul PCR și în alte documente ale PCR.
Tema 4. Subsistemul artelor - subsistem instituțional al culturii

a) Delimitări conceptuale

b) Rețeaua instituțională a artelor din țara noastră (a creației artistice)

c) Statutul social al artistului în societatea socialistă.

d) Locul și rolul social al artelor (artele plastice, decorative, muzicale, teatrale și literare).

e) Politica PCR în domeniul creației artistice.
Tema 5. Societatea și artele. Probleme sociologice
Tema 6. Societate și cultură. Dezbatere critică, la alegere, a lucrărilor Teoria romanului (G. Lukacs) sau Sociologia literaturii (L. Goldman)
Tema 7. Societatea și artele plastice. Dezbatere critică a lucrării lui P. Francastel, Realitatea figurativă, Meridiane, București, 1974.
Tema 8. Societatea și muzica. Dezbatere critică a lucrării lui Ivo Supici, Musique et societe. Perspectives sur une sociologie de la musique, Institute de Musicologie, Zagreb, 1971.
Societatea și sistemele de valori
Tema 9. Orientări contemporane în sociologia valorilor

Orientări contemporane în sociologia valorilor

a)Orientări obiectiviste și subiectiviste în explicarea valorilor

b)Orientare pragmatiste, existențialiste, funcționaliste, fenomenologice și structuraliste în sociologia valorilor.
Tema 10. Clasificarea generală a valorilor

Clasificarea generală a valorilor

a) Criterii de clasificare a valorilor

b) Valori sociale (economice, juridice, politice, etice, istorice etc).
Tema 11. Socialismul și sistemul său de valori. Umanismul revoluționar

Dinamica culturii

Tema 12.  Istoricitatea culturii

Orientări sociologice cu privire la schimbarea culturală (teoria decalajelor culturale, teoria dezintegrării civilizațiilor, teoria creșterii culturale, teoriile ciclice, morfologice, evoluționiste, difuzioniste etc)
Tema 13. Concepte explicative în analiza sociologică a schimburilor culturale

Mobilitatea culturală și a proceselor de schimbare culturală (aculturație, inculturație, transculturație etc)

Direcții noi în cercetarea difuziunii fenomenului social-cultural

a) Perspectivă social-dinamică a culturii. Cultura mozaicată. Dimensiunile structurilor culturale.

b) Dimensiunile dinamicii culturale. Limitele doctrinei socio-dinamice în explicarea culturii ca fenomen social de comunicație. Analiza critică a lucrării Socio-dinamica culturii de Abraham Moles.
Tema 14. Cultura de masă și comunicațiile de masă
Tema 15. a) Modele sociologice de explicare a comunicațiilor de masă
b) Funcțiile comunicațiilor de masă.
Tema 16. Raporturile sociologice dintre cultură și opinia publică
Tema 17. Metode și tehnici ale cercetării sociologice a culturii
Tema 18. Revoluția culturală. Politica PCR de formare a culturii și conștiinței socialiste. Festivalul național „Cântarea României”
Tema 19. Sferele culturii. Politica PCR de dezvoltare a acestora în RSR

294 Rezumate în limbile engleză, franceză, germană, rusă, spaniolă

Istoria artei (VĂTĂȘIANU 1974)

Virgil Vătășianu, Metodica cercetării în istoria artei, Meridiane/Curente și sinteze 12, București, 1974

(11-12) Realizările artistice contribuie la îmbogățirea vieții psihice și emotive prin bucuria cunoașterii și plăcerea estetică. Termenul „estetic” e împrumutat din limba greacă.; verbul αισθάυομαι înseamnă a simți, a percepe pe cale senzorială, prin extensiune și a cunoaște, a înțelege. (...) Estetica este o disciplină aparținînd domeniului filozofiei. Întemeiată pe filozofia idealistă, această disciplină a elaborat numeroase sisteme teoretice cu caracter aprioric, imaginînd legi imuabile pentru creația artistică, pentru realizarea „frumosului absolut”, (...). (...)
Legile reflectării artistice tind să îmbrățișeze toate genurile de exprimare artistică. Din categoria acestor genuri fac parte  cele care se realizează și se desfășoară în timp (citirea unei opere literare, reprezentarea unei acțiuni teatrale, coregrafice, executarea unei compoziții muzicale), precum și genurile care prin actul creației dobîndesc o existență materială și spațială proprie, ma mult sau mai puțin permanentă: arhitectura, sculptura, pictura și artele aplicate sau industriale (grafica, argintăria, mobilierul, textilele etc). Istoria artei se ocupă de evoluția acestei ultime categorii, numită a „artelor spațiale”.
Din punct de vedere teoretic, obiectul de studiu al disciplinei „istoria generală a artei” îl formează evoluția manifestărilor artistice din timpurile cele mai îndepărtate pînă în zilele noastre, iar orizontul geografic cuprinde întregul glob pămîntesc. Datoria istoricului de artă e să urmărească pas cu pas dezvoltarea gîndirii și a realizărilor artistice, căutînd să pună în lumină tendințele de inovare, încercările, transformările și perfecționările limbajului artistic (...). Pe istoricul de artă trebuie să-l intereseze nu numai realizările de vîrf din punct de vedere calitativ, din care se pot înțelege mai limpede principiile estetice hotărîtoare într-un anumit moment istoric - obiect de analiză preferat de esteticieni - ci și producția mai largă și formele tranzitorii, semnificative pentru că dezvăluie procesul de cristalizare a unei anumite faze artistice.
E limpede că un asemenea  orizont geografic și cronologic vast nu poate fi curpins de cercetători singuratici decît doar sub aspectul unei sinteze informative. Prin urmare, un program de cerctare în domeniul istoriei generale a artei cere organizarea unui institut foarte complex. În practică, disciplina istoria generală a artei se subîmparte în 3 ramuri, constituite în momente istorice diferite. Vom vedea, în capitolul următor, cît de vechi sînt preocupările care au dus la studiul fenomenului artistic, și cum închegarea acestor preocupări, în ceea ce se poate numi o știință modernă, a  avut loc abia în ultimele două secole.
Primul obiect supus unui examen de cercetare l-a constituit arat din perioada antică, îndeoseb arta greacă și romană, apreciate în momentul de dezvoltare a stilului clasicist (sau neoclasic) din jumătatea a dou a sec. XVIII; atunci a luat ființă ramura numită azi arheologia clasică. În perioada romantismului din sec. XIX s-a trezit interesul pentru istoria medievală și modernă a fiecărei națiuni, tot atunci constituindu-se ramura numită istoria artei (în sensul restrîns al termenului), iar arheologia preistorică a luat ființă abia în urma descoperirilor întîmplătoare și apoi a cercetărilor sistematice, inițiate în decursul jumătății  a doua a secolului trecut. (...)

Biblografie de intelectuali dobrogeni (TOMIS 1969)

 Semnalăm...
... cu deosebită satisfacție, apariția sintezei bibliografice editate de Biblioteca municipiului Constanța. Volumul („Reprezentanți ai Dobrogei în știința și cultura românească”) materializează o inițiativă oarecum inedită și își propune să faciliteze o eventuală retrospectivă bibliografică în evoluția spirituală a zonei. Ineditul constă în aceea că lucrarea se numără printre foarte puținele bibliografii locale editate în ultimii 25 de ani (doar bibliotecile municipală și  universitară din Iași au mai folosit un asemenea procedeu de cercetare - n. n.), precum și în faptul că s-a depășit stadiul de simplă semnalare și se încearcă o îmbinare a preciziei cu adnotările apreciative.
Autoarea (Constanța Călinescu) încearcă să grupeze după anumite criterii fixe o mare cantitate de informații utile, cărora le subordoneză succintele prezentări biografice și referințe critice. Dincolo de satisfacția înregistrării apariției volumului ca act de cultură, însă, rămînem cu impresia că sistemul de redactare este încă incert, că nu s-a definitivat formula unei asemeni operații bibliografice și că - pe undeva - criteriile de organizare a materialului își păstrează o derutantă mobilitate.
Departe de noi gîndul de abanliza meritele evident eale inițiativei în sine, dar credm că formularea obiecțiilor la acest volum ar putea ajuta la cristalizarea metodei de redactare  pentru următoarele pe care le dorim mai bune și mai convingătoare. S-ar putea să nu avem dreptate, însă criteriul dispunerii alfabetice ni se pare inoperant pentru încadrarea personalităților în epocă. În plus, rigoarea unei astfel de catalogări duce la aprecieri valorice bizare și nu este în măsură să creioneze un tablou evolutiv al intelectualității dobrogene. Va trebui să se reflecteze, în viitor, la avantajele și dezavantajele bibliografiei cronologice, pe domenii de activitate sau pe zone limitate de influență!
De asemenea, credem că s-a pierdut din vedere caracterul de instrument informativ pe care trebuie să -l aibă o astfel de lucrare și s-au făcut concesii fortuitului în aprecieri. Dacă ne gîndim că volumul este o trimitere bibliografică pentu avizați - atunci devine clar că adnotările școlărești împietează asupra ținutei științifice (...).