Un oraș medieval ruinat în India colonială britanică (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
Era nevoit să conducă încet, fiindcă noroiul era adînc și mașina risca în orice clipă să derapeze de pe șosea. După două ceasuri sosi în dreptul porții ruinate al lui El-Kautara. Era construită din piatră, roșie și împodobită cu sculpturi mogule*, pe jumătate acoperite de iederă și de alte plante mărunte crescute între crăpăturile zidului. Orașul acesta mort și tăcut, așezat la poalele muntelui, era înconjurat de ziduri groase și de un șanț larg, pe jumătate prăbușit și acoperit de ape. Ransome își imagină o clipă cum arăta orașul acesta odinioară, cînd piețele și moscheile erau pline de viață, cînd pe străzi forfoteau negustori și soldați, curtezane și dansatoare, cai și elefanți. Dar iluzia nu dură mult. Numai moartea și ruinele mai dăinuiau, iar pămîntul și le revendica necruțător.
Printre dărîmăturile care acopereau străzile și piațetele fusese deschis un drum destul de larg spre a permite unui automobil să treacă. Pe acest drum se angajă Ransome conducînd încet, ocolind cu grijă gropile adînci pline de apă, scobite ici și colo de intemperii. În curțile clădirilor și printre zidurile palatelor și caselor, crescuseră haotic smochini sălbatici și ficuși bengalezi, spărgînd acoperișuri, dînd la o parte țiglele aduse odinioară din nord, de la Delhi**, Agra*** și Lahore****.
În ritmul în care se desfășura istoria în India, El-Kautura nu era un oraș străvechi. Nu trecuse mai mult de un secol de cînd ultimii supuși ai Marelui Mogul se întorseseră din drum spre a privi pentru ultima oară zidurile pustii. Nimeni nu știa de ce fusese abandonat și lăsat să moară. Aceasta era India, gîndi Ransome. Înghițea totul, și ambiția omenească și credințele popoarelor și orașele și pe cuceritori, înghițea și faima și gloria. Numai reputația lui Akbar***** și a urmașilor săi supraviețuise, urmași care în ritmul desfășurării evenimentelor în Orient păreau să fi trăit pînă mai ieri. Asoka******, Marele Alexandru******* și ceilalți potentați trecuseră deja în legendă, devenind jumătate zei, jumătate oameni, ca Rama******** și Krișna*********. În copacii din curțile pustii atîrnau ciorchini de lilieci, care așteptau să vină noaptea spre a se avînta în nouri înfometați peste cîmpii spre Ranchipur. Ici și colo, de sub fragmente de acoperișuri rămase încă în picioare, chipuri patibulare, încadrate de șuvițe de păr unsuros, aruncau priviri sinistre asupra lu Ransome care, în timp ce străbătea străzile goale, străjuite de arcuri ruinate, avea senzația că este pîndit de mii de ochi. Toți aceștia erau bhili**********, acea populație sălbatică originară din munții de dincolo de Abana, care, îndată după venirea ploilor, coborau în vale și își căutau adăpost pentru ei, pentru copii și pentru capre, în ruinele moscheilor și ale templelor.
Ransome se opri în sfîrșit în piața mare în fața ruinelor unei uriașe moschei. Stătu multă vreme acolo, pătruns de un simțămînt de liniște, eliberat de indispoziția de pînă atunci. În singurătate aceea încerca o amărăciune și un fel de plăcere sinistră trezită de spectacolul care părea să-i spună: „Vezi? Aici a exista odată un mare și puternic oraș. Acum a pierit, așa cum vor mai pieri și alte orașe sortite nimicirii.” Părea să mai spună întregii lumi - dictatorilor, politicienilor, bancherilor, mărimilor zilei: „Priviți! Iată unde vă va duce lăcomia, nebunia, ura! Priviți! Tot ceea ce ați clădit se va prăbuși într-o zi în ruine, care vor ajunge cuibul liliecilor, al panterelor și al sălbaticilor.”
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne***********, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed.Univers, București, 1972, pp. 212-213.

NOTE M. T.
* MARII MOGULI, dinastie de cârmuitori ai așa-zisului Imperiu Mogul (1526-1858) din India. Întemeiată de Babur. Reprezentanți de seamă: Akbar, Jahāngῑr, Shah-Dhajan, Aurangzeb ș.a. În 1858 colonizatorii englezi au suprimat oficial dinastia, trecând și India sub cârmuirea directă a Coroanei engleze. Sursa: Dicționar Enciclopedic (1993-2009) (https://dexonline.ro/definitie/mogul) (http://politeia.org.ro/magazin-istoric/civilizatii-india-islamica-mogulii-mughals/24069/)
** Delhi = Oraș medieval din nordul Indiei. Împreună cu New Delhi, construit în 1911, constituie capitala Indiei moderne. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/6411/7/)
*** Agra = Oraș antic și medieval indian, în apropiere de Delhi. Între 1527 și 1658 a fost capitala Marilor Moguli. (http://agra.nic.in/aboutdistrict.html#history)
**** Lahore = Oraș antic și medieval indian. Al doilea oraș al Pakistanului, situat lângă granița cu India. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5616/7/)
***** Akbar cel Mare (1542-1605) = Cel mai important Mare Mogul (1556 - 1605). (http://www.historytoday.com/richard-cavendish/death-emperor-akbar)
****** Asoka (304 î. H. - 232 î. H.) = În timpul domniei sale (270 î. H. - 232 î. H.), imperiul indian Maurya a cunoscut maxima expansiune. A abandonat religia hindusă pentru budism. (http://www.buddhanet.net/e-learning/dharmadata/fdd9.htm)
******* Alexandru cel Mare (359 î. H. - 323 î. H.) = Rege al Macedoniei (336 î. H. - 323 î. H.). În timpul lungii sale campanii în Orient (334 î. H. - 323 î. H.), el a cucerit și vestul Indiei (326 î. H.), limita imperiului său. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-alexandru-cel-mare-regele-indian-poros)
******** Rama = Zeitate hindusă, considerată o încarnare a lui Vișnu, unul din cei trei zei importanți hinduși și susținător al universului. Rama este personajul principal al legendei Ramayana. (http://www.britannica.com/topic/Rama-Hindu-deity)
********* Krișna = Zeitate hindusă, considerată o încarnare a lui Vișnu. (http://www.krishna.com/info/about-krishna)
********** bhili = Populație din zona vest-centrală a Indiei, vorbitoare a unei limbi indo-europene. (https://www.ethnologue.com/language/bhb)
*********** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)

Mijloace de expresie în istoria Italiei (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
- (...) Dar se pricepea la arta franceză. I-ar fi plăcut expoziția care urmează să aibă loc.
- Nu va fi nimic în ea care să egaleze Nașterea lui Venus*, spuse Adrian.
Dinny îi aruncă o privire mulțumită.
- E un tablou divin.
Sir Lawrence înălță o sprînceană.
- Adeseori m-am gîndit să aprofundez întrebarea: De ce încetează o națiune să fie poetică? Uită-te la vechii italieni și la cei de azi.
- Poezia nu e o chestiune de efervescență, unchiule? Nu înseamnă tinerețe, sau cel puțin entuziasm?
- Italienii n-au fost niciodată tineri, iar entuziaști sînt și acum. Ai fi putut să-i vezi, cînd am fost în Italia, anul trecut în mai, ce s-a mai agitat în legătură cu pașapoartele noastre.
- Emoționant! încuviință Lady Mont.
- E o chestiune de mijloace de expresie, interveni Adrian. În secolul al paisprezecelea italienii se exprimau prin pumnale și veninuri, în secolele al cincisprezecelea și al șaisprezecelea prin otravă, sculptură și pictură, în al șaptesprezecelea, prin muzică, în al optsprezecelea prin revoluții, iar în al douăzecelea poezia lor se exprimă prin radio și regulamente**.
- Ah, mă tot obosea să tot văd regulamente pe care nu le puteam citi, murmură Lady Mont.
- Erai fericită, draga mea, eu le puteam citi.
- Italienii au totuși un lucru bun, continuă Adrian, secol de secol dau naștere la cîțiva oameni cu adevărat mari, într-un fel su altul. Să se datoreze climatului, sîngelui sau decorului, Lawrence?
Sir Lawrence ridică din umeri.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell***, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, p. 162.

NOTE M. T.
* Nașterea lui Venus este un tablou pictat de florentinul Sandro Botticelli în 1485, în epoca Renașterii. (http://istoria-artei.blogspot.ro/2013/02/nasterea-lui-venus-sandro-botticelli.html)
** În 1922 s-a instaurat în Italia regimul fascist condus de dictatorul Benito Mussolini. (http://www.italia.hartaeuropa.com/page_informatii_turistice_istoria_italiei.html)
*** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

A murit medicul care a purtat de grijă copiilor, delfinilor şi sufletului

Cuget Liber 4 decembrie 2013

Muzee în Constanța în 1972 („Litoral” 1972)

<
MUZEUL ARTĂ din Constanța - Colecția de sculptură Ion Jalea și Artă populară - deschis zilnic între orele 9-21.
ACVARIU - deschis zilnic între orele 9,00 -21,00.
PLANETARIU - deschis într orele 10,00-21,00, cu spectacole la ore fixe: 10,30, 12,30, 14,30, 16,30, 18,30, 20,00 și 21,00. Luni închis.
MONUMENTUL ȘI CETATEA ADAMCLISI - zilnic între orele 8-20.
>

SURSA
UNDE MERGEM AZI - MUZEE, „Litoral”, Constanța, 26 august 1972, p.?.

Muzeul de Artă Tulcea

Str. Grigore Antipa 2, Tulcea 8800, județ Tulcea
0240-5134330

Colecțiile sunt adăpostite într-o construcție neobarocă din secolul XIX, care a fost sediul Casei Pașalelor (până în 1878), apoi al prefecturii și al Palatului Poștelor.
Inaugurat în 1972, restituie o remarcabilă prezentare asupra viziunii artiștilor români față de Dobrogea. Colecțiile de artă modernă și contemporană sunt constituite din peste 900 lucrări de pictură, 230 grafică, 275 sculptură și 500 artă decorativă. Ele includ un mare  număr de stampe, plăci de gravură, ceramică, mobilier, tapiserii, artă religioasă. Sunt prezenți cu capodopere mari artiști ca Theodor Pallady, (...).

Wilhelm Demeter („TOMIS” 20**)

 Bibliograf, Wilhelm Demeter, „Tomis”, <2010

Se naște pe 1 ianuarie 1936 în localitatea Zăul de Câmpie, județul Mureș. Absolvent al Institutului de Artă „Nicolae Grigorescu”, specialitatea „Sculptură”. Membru al UAP din anul 1963. Lucrează pe tărâmul artelor plastice din anul 1961. Funcția și locul de muncă: Filiala UAP Constanța.

I. Participări la expoziții colective din țară: Constanța (1961-1964; 1966; 1969-2002); Tulcea (1965; 1977); București (1968, 1972, 1974-1975, 1985-1987, 1990, 1993, 1997); Iași (1977); Cernavodă (1993).

II. Participări la expoziții colective de artă românească în străinătate: Odessa, 1984 - Expoziția Filialei UAP Constanța; Japonia / Yokohama, 1998 - Expoziția Filialei UAP Constanța.

III. Participări la expoziții internaționale: Italia (1968) - Expoziția internațională de sculptură „Fundația Pagani”; Spania / Sevilla, 1992 - Expoziția universală - pavilion de sculptură modernă (două bronzuri).

IV. Lucrări de artă monumentală: Pescăruși - oțel inoxidabil (Piața Casei de Cultură - Tulcea, 1965); Pește - bronz (Acvariul Constanța, 1966); Construcție clară - beton alb și Valuri - marmură (Costinești, 1972, 1973); Friză - mozaic, marmură, 160 m (sculptură cinetică), H = 14 (S: C. Petromidia Năvodari, 1995); Arc în timp - inox și marmură, H = 15 m (Tomis, 2500 de ani de atestare (Constanța, 1998).

V. Lucrări  aflate în muzee din România: Victorie - oțel sudat inox și Eliberare - bronz (Muzeul RSR, București); Zburător - fontă și Rod - marmură (Muzeul de Artă Modernă, Galați); Cărturar - bronz (Muzeul Lăzarea, Lăzarea)  și alte lucrări din Muzeul de Artă Constanța. 

VI. Distincții, titluri: Ordinul - „Meritul Cultural”, 1968; Ordinul Național - Serviciul Credincios în grad de Cavaler, 2000.  

VII. Premii obținute în țară și străinătate: Premiul UAP pentru Sculptură 1963 și 1985; Marele Premiu Italia 1970.

„Horia Flămându: Există o vocație planetară a experimentului” („TOMIS” 1992)

 ?, Horia Flămându: Există o vocație planetară a experimentului, „Tomis”, Constanța, februarie 1992, p. 12

- Credeți că există „teme” intratabile în mod special în sculptură? 

+ Îndeobște, atât pentru artă, cât și pentru literatură, se înțelege prin formă totalitatea fenomenelor, aspectelor vieții materiale, adică situațiile, motivele, locurile, obiceiurile reflectate într-o operă și care converg spre un sens unic, iar acest sens unic fiind omul (loc de convergență a tuturor temelor). Pe mine, cel puțin în etapa actuală, mă preocup îndeosebi modul de reprezentare plastică a figurii umane. Încerc acest lucru, într-un mod mai nuanțat, prin compoziții în basorelief și prin desen.

De asemenea, omul înțeles ca erou, ca element exponențial al unui timp și unei comunități, m-a determinat să-mi pun la rându-mi complicatele probleme pe care le presupune statuara monumentală.

Direcționate îndeosebi către zona omenescului, preocupările mele actuale marchează poate și o reacție la o sculptură pe care am practicat-o anterior. Sunt convins că abordată cu seriozitate și inteligență figura umană are pentru sculptor cele mai mari șanse de a împrumuta materialului elementele gândirii și credințelor sale.

- Vă pasionează experimentul? Primiți în această etapă a existenței dvd. sugestii noi?

+ Pentru orice om căruia i s-ar pune această întrebare, răspunsul nu ar putea să cuprindă o negație. Într-un secol ca acesta, când pretutindeni și în toate domeniile se acumulează câștiguri imense, care pe deasupra sunt instantaneu vehiculate de mass-media pe întreg pământul - acum putem afirma că există o vocație planetară și fecundă a experimentului - nimeni nu-l poate ignora.

În zona artei, și în ce mă privește, sunt fascinat de multe experimente.

Aici, însă, simt nevoia unei precizări terminologice.  Se dă parcă o nuanță peiorativă noțiunii de experiment - și pe nedrept!

Cred că tot ce se experimentează cu seriozitate în domeniul artistic - exact ca și toate celelalte domenii ale creativității umane - oferă șansa evoluției, a progresului.

Toate performanțele consemnate de istoria artei, de istoria artei românești, de la legendarul Meșter Manole, ne duc la asemenea concluzii.

- Ceea ce este relevant în opera dvs. este unitatea superioară a elementelor - cele de expresie plastică și cele de expresie spirituală. Ce vă preocupă în descifrarea și exprimarea plastică a fiecărui portret (ce anume vă stimulează pentru translarea lui în forme plastice)?

+ Sincer vorbind este un sentiment obscur, greu definibil în cuvinte; ceva care s-ar apropia destul de părelnic de expresia „mă simt atras”. Este o anume stare care-mi stârnește interesul pentru un anume chip. Sunt uneori date de ordin plastic care mă atrag - dar cel mai adesea  mă determină ceea ce anterior numeam „ca o stare deosebită a omenescului”.

Portretul nici nu este decât o lectură în felul tău a unui om... dar spunând aceste lucruri rămân cu gustul amar al neputinței de a explica cu vorbe lucruri ținând de limbajul vizualității.

În tot ce ma făcut am încercat să aduc întreaga mea forță de gândire și concentrare în slujba artei; am urmărit să fiu înțeles și pe măsura forțelor mele să dau de gândit în felul în care artistul trebuie s-o facă pentru a fi mai bun, mai frumos, mai curat.

- Este bine cunoscut rolul desenului - ca proiect al operei finite, stadiu de laborator. Ce înseamnă în mod particular pentru dvs. exercițiul desenului?

+ Dintotdeauna pentru pictor, sculptor și arhitect; pentru gravor, ceramist, sticlar sau florar; mai nou pentru scenograf sau designer - într-un cuvânt pentru caligraful oriental sau european, pentru întreaga suflare a celor ce profesează în vreun sector al artelor vizuale - desenul este temelia oricărei întreprinderi.

Și eu îl folosesc ca atare.

În plus, depun sârguința de care mă simt în stare pentru a da desenului autonomia și mândria lui primordială.

Desenul este o artă în sine, suficientă sie-și și capabilă să poată emoționa cu unelte egale celorlalte genuri 

Eu încerc tot timpul să rememorez și să demonstrez acest lucru.

- În desele dvs. contacte cu arta occidentală, ce impresie v-a lăsat aceasta în comparație cu arta noastră plastică, în sensul unor dominante spirituale și de expresie materială?

+ Trebuie să spun că la contactul cu câteva mari muzee britanice mi-am dat seama că acolo există opere și capodopere de pretutindeni și de oricând și într-o asemenea cantitate încât cu ele s-ar putea ctitori instituții similare în foarte multe țări ale lumii, în chiar țările de origine ale acestor lucrări. Acesta ar fi poate un act de justiție culturală care are putea contribui la nivelarea unei prăpastii artificiale dintre civilizațiile de pe planetă.

Contactul cu arta contemporană și comparația cu sculptura românească ar face-o în felul următor.

În studiile de arhitectură care se publică azi în lume s-a încetățenit un termen care se autodefinește: stilul internațional. Aceasta înseamnă că datele stilistice esențiale sunt aceleași pretutindeni, că nu poți defini structura unei proveniențe naționale.

Cam acest lucru cred eu că se petrece cu arta din Occident în general. Ea definește clar o coordonată temporală, simțim că este de azi, din deceniul trecut sau de dinainte de război, dar reușește într-o măsură tot mai palidă să se definească spațială ca apartenență unei spiritualități anume.

În acest sens, arta românească și sculptura în special cred că este favorizată de dubla ei capacitate de a se dovedi deopotrivă „de acum și de aici”.

Trebuie totodată să amintesc marea bucurie pe care am resimțit-o împreună cu profesorul Dan Grigorescu când, timp de câteva ore, am fost oaspeții unui mare artist contemporan ca Henry Moore, care cunoștea România și îl admira pe Brâncuși. Ne-a vorbit mult și frumos despre Brâncuși și opera sa și importanța creației ale artistice pentru cultura lumii.

„Marcel Chirnoagă: Creatori de infernuri și sentimentul tragicului” (BIDU 199?)

 Gabriela Bidu, Marcel Chirnoagă: „Creatori de infernuri și sentimentul tragicului”, „Tomis”, Constanța, 199?

Arta lui Marcel Chirnoagă își are obârșia în extraordinarul metabolism sufletesc al unei fecunde insatisfacții, din dorința arzătoare pentru absolut. Creația sa nu este nici realistă, nici nerealistă. Am putea spune că este suprarealistă dacă cuvântul n-ar fi prea evocat și purtat de o școală, și ea, pe drept celebră. Căci acest artist nu poate fi încorporat nici unei școli, ci doar propriei personalități. Convorbirea pe care am purtat-o cu artistul constituie un argument al particularității personalității sale creatoare.

- Domnule Marcel Chirnoagă, cred că ar fi interesant, pentru cititorii noștri, să deschidem această discuție cu o întrebare privind începuturile dumneavoastră artistice, căci ați debutat în condiții oarecum aparte. Așadar, care a fost raportul de circumstanțe în opțiunea dumneavoastră artistică?

+ Am debutat în toamna anului 1948 cu un desen publicat în „Contemporanul”. Eram student în anul I la Matematică. Artă făceam fără convingere. Aveam îndemânare și aveam nevoie de bani. Am publicat multe desene în „Contemporanul”, „Flacăra”, „Scânteia tineretului”. De-abia după 1960, când demisionasem de la Meteorologie, am luat arta în serios și am studiat, ajutat de Ion State. Am început să expun din 1953 în saloanele oficiale și tot din acel an sunt membru al Uniunii Artiștilor Plastici. În 1955, am făcut, la „Universul”, prima expoziție personală cu desene, sculptură și cu primele gravuri. După 1960 am reconsiderat totul.

- Care sunt aspectele existențiale pe care le considerați a fi de excepție pentru dumneavoastră ca artist?

+ Termenul excepțional este impropriu, după părerea mea. Cred că dorința de a comunica idei - sentimente - emoții este motorul oricărei creații artistice adevărate. S-a afirmat de mult că omul este pe deplin responsabil de actele sale, de istoria pe care o face actul de creație artistică, implică, prin libertatea și unicitatea sa, o responsabilitate de ordin aparte. Arta (orice formă de artă) e „cosa mentale”, formă de comunicare emoțională, deci, are cauze și scopuri care condiționează modurile de expresie. Sensul, semnificația, intenționalitatea actului de creație determină importanța și universalitatea lui. Arta (oricare dintre cele șapte arte) este un limbaj cu o gramatică proprie, pe care artistul este obligat s-o cunoască pentru a se putea exprima coerent și inteligibil, pornind de la ipoteza că publicul este dispus să asculte și să facă efortul de a înțelege mesajul artistic. Artistul lucrează din „apucătură”, zice Caragiale. Aceasta implică responsabilitate față de cei cărora vrea să le comunice „mesaje”, căci are puterea talentului - dacă poate transmite mesaje estetice, care au însă și implicații etice.

- Care credeți că este raportul dintre tehnică și structura internă a operei sau mai exact cu ceea ce s-a mai numit și „rețeaua tematică”, pe de o parte, și, pe de altă parte, care este relația în creația dumneavoastră între realitate și „realitatea artistică”?

+ Raportul dintre tehnică, limbaj și „mesaj” sau conținut este de structură, este dialectic. Nu mă pot exprima decât într-o limbă pe care o cunosc și pe care o cunoaște, o ascultă și o înțelege și cel căruia vreau să-i vorbesc. Eugen Schileru a comparat arta cu o scrisoare de dragoste: are un mesaj (drăgăstos) și trebuie să aibă virtuți de stil ca să fie înțeleasă și să convingă. Am folosit, deci, un sistem de scriere tradițional, cu semne, forme, imagini ce pot fi citite. Contactul cu aceste lucrări ar trebui să provoace privitorului un fenomen analog cu citirea, nu doar un contact de impresie. Spațiile emoționale conțin evenimente, narațiuni, metafore, elemente cu sensuri simbolice. Am făcut lucrările cu gândul să-mi clarific mie și celor ce le vor privi sensul unor fenomene umane la care asist, la care particip fie doar prin existența mea. Vreau comunicarea prin limbajul artei și, în ciuda caracterului oarecum special al acestui limbaj, consider că pot pretinde să fiu auzit, ascultat, înțeles. În cultura tradițională românească există monștri, balauri, zmei, iele, zburători și tot felul de duhuri malefice (unele jucând cu măști înfiorătoare în teatrul popular și datini). În arta de pretutindeni și din toate timpurile au fost artiști specializați în teatrologie, creatori de infernuri, dezastre și monștri, nu pentru delectarea publicului, ci pentru a-l provoca să ia atitudine. E mult de când mă străduiesc să creez sentimentul tragicului, să-i dau o imagine. Intenția, scopul: să creez pentru mine și pentru om, pentru oameni, condițiile unei depline responsabilități a istoriei; să creez imagini care să dea emoția, sentimentul că omul nu este supus în mod necesar condiționării sale, că este capabil de salt, de ruptură și, deci, liber. Sensul, semnificația actului de creație determină importanța și universalitatea lui. Artistul este produsul societății în care trăiește (realitatea), iar interpretarea, transfigurarea unor elemente din mediul său social dau ca rezultat realitatea artistică. Din imaginea realității înconjurătoare, vizuală, umană sau social-politică - artistul inventează o imagine a unui spațiu emoțional - care-l conține și-i poate face mesajul accesibil publicului. Mesajul este miezul, sâmburele creației  artistice și este, ca în natură, organic unitar cu întreaga creație.

- În încheiere, stimate Marcel Chirnoagă, obișnuita întrebare: la ce lucrați în prezent și care sunt proiectele de viitor?

+ Am câteva gravuri pornite și altele în stare de gestație -prefer însă vorbesc despre ce e făcut decât despre ce aș vrea să fac. Pentru viitor oricum mi-am propus „minuni” (în cantități mari și zdrobitoare ca efect).

Premii pentru artiști constănțeni (1986)

Premiul pentru sculptură - Wilhelm Demeter

Premiul pentru regie - Dominic Dembinski

Premiul pentru scenografie - Constantin Ciubotaru

Premiul pentru debut actoricesc - Lică Gherghilescu

Istoria artei (VĂTĂȘIANU 1974)

Virgil Vătășianu, Metodica cercetării în istoria artei, Meridiane/Curente și sinteze 12, București, 1974

(11-12) Realizările artistice contribuie la îmbogățirea vieții psihice și emotive prin bucuria cunoașterii și plăcerea estetică. Termenul „estetic” e împrumutat din limba greacă.; verbul αισθάυομαι înseamnă a simți, a percepe pe cale senzorială, prin extensiune și a cunoaște, a înțelege. (...) Estetica este o disciplină aparținînd domeniului filozofiei. Întemeiată pe filozofia idealistă, această disciplină a elaborat numeroase sisteme teoretice cu caracter aprioric, imaginînd legi imuabile pentru creația artistică, pentru realizarea „frumosului absolut”, (...). (...)
Legile reflectării artistice tind să îmbrățișeze toate genurile de exprimare artistică. Din categoria acestor genuri fac parte  cele care se realizează și se desfășoară în timp (citirea unei opere literare, reprezentarea unei acțiuni teatrale, coregrafice, executarea unei compoziții muzicale), precum și genurile care prin actul creației dobîndesc o existență materială și spațială proprie, ma mult sau mai puțin permanentă: arhitectura, sculptura, pictura și artele aplicate sau industriale (grafica, argintăria, mobilierul, textilele etc). Istoria artei se ocupă de evoluția acestei ultime categorii, numită a „artelor spațiale”.
Din punct de vedere teoretic, obiectul de studiu al disciplinei „istoria generală a artei” îl formează evoluția manifestărilor artistice din timpurile cele mai îndepărtate pînă în zilele noastre, iar orizontul geografic cuprinde întregul glob pămîntesc. Datoria istoricului de artă e să urmărească pas cu pas dezvoltarea gîndirii și a realizărilor artistice, căutînd să pună în lumină tendințele de inovare, încercările, transformările și perfecționările limbajului artistic (...). Pe istoricul de artă trebuie să-l intereseze nu numai realizările de vîrf din punct de vedere calitativ, din care se pot înțelege mai limpede principiile estetice hotărîtoare într-un anumit moment istoric - obiect de analiză preferat de esteticieni - ci și producția mai largă și formele tranzitorii, semnificative pentru că dezvăluie procesul de cristalizare a unei anumite faze artistice.
E limpede că un asemenea  orizont geografic și cronologic vast nu poate fi curpins de cercetători singuratici decît doar sub aspectul unei sinteze informative. Prin urmare, un program de cerctare în domeniul istoriei generale a artei cere organizarea unui institut foarte complex. În practică, disciplina istoria generală a artei se subîmparte în 3 ramuri, constituite în momente istorice diferite. Vom vedea, în capitolul următor, cît de vechi sînt preocupările care au dus la studiul fenomenului artistic, și cum închegarea acestor preocupări, în ceea ce se poate numi o știință modernă, a  avut loc abia în ultimele două secole.
Primul obiect supus unui examen de cercetare l-a constituit arat din perioada antică, îndeoseb arta greacă și romană, apreciate în momentul de dezvoltare a stilului clasicist (sau neoclasic) din jumătatea a dou a sec. XVIII; atunci a luat ființă ramura numită azi arheologia clasică. În perioada romantismului din sec. XIX s-a trezit interesul pentru istoria medievală și modernă a fiecărei națiuni, tot atunci constituindu-se ramura numită istoria artei (în sensul restrîns al termenului), iar arheologia preistorică a luat ființă abia în urma descoperirilor întîmplătoare și apoi a cercetărilor sistematice, inițiate în decursul jumătății  a doua a secolului trecut. (...)

„Unde mergem azi” („LITORAL” 1972)

 ***, Unde mergem azi, „Litoral”, Constanța, 1972, ?

(...)

CINEMA

(...)

„Waterloo” - Mangalia: „Farul”

„Ultima relicvă” - Techirghiol: „Lumina”

„Bănuit e mortul” - Eforie Sud

MUZEE

Muzeul de Artă Constanța - Colecția de sculptură Ion Jalea și Arta populară - Deschis zilnic între orele 10-18. Luni închis

Acvariu - Deschis zilnic între orele 9-21

Planetariu - Spectacole la ore fixe: 10, 30; 12,30; 14,30; 16,30; 18,30; 20; 21. Luni închis.

Monumentul și cetatea Adamclisi - Zilnic între orele 8-20.

Expoziția de curiozități „Mercurius” de la Edificiul roman cu mozaic - Deschis zilnic între orele 9-21.

Muzeul Mangalia - Deschis zilnic între orele 9-17. Luni închis.

„Agonie și extaz” (STONE 1961)

Irving Stone, Agonie și extaz, 2 vol., trad. G. Dumitrescu & L. Dobrescu (orig. eng. 1961), Orizonturi, București, 1993, 382 p. + 414 p.

cuprins vol. 1
5 I.Atelierul
67 II.Grădina de sculptură
112 III.Palatul
202 IV.Fuga

296 V.Orașul
coperta 4: Michelangelo stă față în față cu ideea divină, în luptă cu simbolismul etern. Cînd ajunge la simbolul etern, cînd se simte pe margine abstracției ultime, pe marginea lui Dumnezeu, cuprins de spaimă la gîndul singurătății sale, face un efort deznădăjduit, și realizînd dintr-o dată cel mai înalt echilibru, introduce cu violență în formă neantul pe care l-a întrezărit. 

Elie Faure (1873-1937), istoric de artă francez

Cuprins vol. 2
5 VI.Uriașul
104 VII.Papa
202 VIII.Familia Medici
268 IX.Războiul
325 X.Iubirea
373 XI.Cupola
coperta 4: Privirea ne e străfulgerată de lumina unui asemenea geniu. Lui Michelangelo i se cuvin cuvintele pe care el însuși le rostea despre Dante: „Nu se va putea spune despre el tot ceea ce ar trebui să se spună” 

Eugen Delacroix (1798-1863), pictor romantic francez