Cooperația de consum pe litoralul românesc în sezonul 1972 („Litoral” 1972)

<
Unitățile cooperației de consum existente în această vară în toate stațiunile litoralului - sub forma bazarurilor și a complexelor - constituie puncte de atracție nu numai pentru turiștii români, ci și pentru oaspeții litoralului veniți de peste hotare. Explicația acestui mare flux de cumpărători se află în buna aprovizionare a unităților cu un larg sortiment de articole de artizanat în mare parte unicate, realizate de meșteri artizani din județul Constanța ca și din întreaga țară.
În aceste unități puteți admira zilnic adevărate comori ale artei noastre populare:costume naționale din diferite zone ale țării, vase din ceramică decorate artistic, obiecte de lemn încrustate, tablouri, aplice și obiecte pentru decorare a interiorului apartamentelelor, carpete și covoare oltenești, fețe de masă cusute cu arnice, pe motive naționale.
Magazinele cooperației de consum se bucură, de asemenea, de aprecieri din partea vizitatorilor români și de peste hotare datorită bunei deserviri asigurate de un personal care nu se mărginește numai la a prezenta obiectele expuse, ci se transformă în adevărați ghizi, propunîndu-vă spre cumpărare cele mai reprezentative și frumoase creații ale meșteșugarilor.
>

SURSA
***, Magazinele cooperației de consum. Mari expoziții de artizanat, „Litoral”, Constanța, ? august 1972, p. ?.

Muzeul de Artă Tulcea

Str. Grigore Antipa 2, Tulcea 8800, județ Tulcea
0240-5134330

Colecțiile sunt adăpostite într-o construcție neobarocă din secolul XIX, care a fost sediul Casei Pașalelor (până în 1878), apoi al prefecturii și al Palatului Poștelor.
Inaugurat în 1972, restituie o remarcabilă prezentare asupra viziunii artiștilor români față de Dobrogea. Colecțiile de artă modernă și contemporană sunt constituite din peste 900 lucrări de pictură, 230 grafică, 275 sculptură și 500 artă decorativă. Ele includ un mare  număr de stampe, plăci de gravură, ceramică, mobilier, tapiserii, artă religioasă. Sunt prezenți cu capodopere mari artiști ca Theodor Pallady, (...).

„Arhitectura formelor ceramice” (TRUICĂ 199?)

 Ion Truică, Profil. Arhitectura formelor ceramice, „Tomis”, Constanța, 199?, 12

„... materia opune rezistență și nu se supune decât unui spirit capabil de o viziune coerentă și puternică” (Herbert Read)

Ne putem mândri cu o ceramică milenară: Cucuteni, Boian, Hamangia, Vădastra, Cârna sunt locuri unde vasele de ceramică și figurinele de lut au rodit în forme de o uimitoare frumusețe. Avem în sânge simțul formei perfecte, a ornamentului expresiv, integrat organic în suprafața ceramică. Simțim culoarea armonios, cu acuitate, cu alăturări cromatice contrastante, echilibrate pe volumul ornamentat. Vasele clădite din lut au formă blândă, alcătuită din rotunjimi ce definesc cu eleganță profilul fiecărei lucrări.

Dobrogea este un spațiu sacru pentru arta noastră, locul unde s-au întâlnit  arta greacă cu cea romană, arta slavă cu cea orientală, totul pe un substanțial fond autohton. Peisajul dobrogean este uneori marcat de tumuli, movile funerare care au adăpostit trupul vitejilor de odinioară. Pornind de la moliciunea formei tumulilor, ceramistul Gheorghe Fărcășiu a construit o lume a lui, populată cu forme calde, moi, parcă rotunjite de neobosita mișcare a nisipului. Ceramica imaginată de acest artist are contur decis și o siluetă verticală, zveltă. Uneori artistul secționează formele și le descoperă arhitectura interioară, alcătuită din mici cărămizi ceramice, asemenea unor ziduri desfășurate circular care ne amintesc de străvechii tumuli. Admirabile prin simțul compozițiile volumetrice, formele imaginate de G. F. se impun eleganța profilului, mereu altul de la o lucrare la alta. Se simte în ceramica artistului o sobră înțelegere a lutului, o tratare bazată pe alternanță de structuri plastice, formele principale, cărămizile, le simțim mai calde față de mortarul de un gri rece discret și realizează împreună un ansamblu expresiv, echilibrat, rezultat din alternarea proporțiilor și dimensiunilor.

G. F. este elevul lui Costel Badea, artist excepțional, creatorul școlii moderne de ceramică din România. În lucrările sale simțim lecția maestrului însușită în profunzime: respectul formei, expresivitatea cromatică a materialelor care alcătuiesc vasul ceramic, judicioasa  dimensionare a formelor în raport cu proporția omului, care le ajută să se integreze firesc în ambianța arhitecturală.

Admir la acest creator originalitatea și sobrietatea formelor ceramice, care îl plasează în zona elevată a artei contemporane. Mai trebuie amintit un lucru de cele mai multe ori uitat: colegialitatea. Artistul este un foarte bun coleg, un excelent coordonator al Filialei Constanța a Uniunii Artiștilor Plastici. Puțini știu cât timp și câtă energie consumă un organizator pentru bunul mers al unei asociații profesionale. Sunt bucuros că mai există astăzi, în aceste vremuri tulburi de sărăcie și de mizerie, asemenea artiști generoși care pot să fie alături de colegi, atât în momentele grele, cât și în clipele artistice de sărbătoare. Parcurgând elegantul catalog al Filialei UAP Constanța, tipărit cu ajutorul generos al sponsorilor locali, mi-am dat seama de forța artistică a acestui minunat colectiv, coordonat cu inteligență și dăruire de G. F.

„Vasile Nicolau” (ANTONESCU 1992)

 Costin Antonescu, Vasile Nicolau, „Tomis”, Constanța, 1992 , p. 11, 15.

Există și artiști care își disimulează existența personală, lăsând ca opera să se identifice cu biografia intimă, să vorbească mai mult sau mai puțin spectaculos în numele acesteia. După cum există și artiști a căror operă este emanația tumultuoasă a unei existențe publice. Creația, ca semn de punctuație intercalat în fraza existenței sau existența supusă frazelor creației; între aceste două fronturi inima și cugetul lui Vasile Nicolau execută balansul originalității.

În cei peste 30 de ani de existență în spațiul sugestiei plastice, artistul nu s-a încumetat decât în cinci rânduri să-și așeze numele pe afișul unor expoziții personale. V. N. invocă și concretizează în pasta lutului sau în aceea a culorii un discurs interior captivant iluminat uneori de religios, iar alteori de un grotesc cu rădăcini în viziuni livrești, de o monumentalitate concedată adesea dimensiunilor, dar, cel mai frecvent, imagisticii răscolitoare la care privitorul participă cu propriile sale gânduri.

Așa cum sugeram, substanța acestui patos creativ se rafinează în instalațiile pitorești ale unei biografii personale din care nu lipsesc evadările adolescenței, călătoriile lungi și istovitoare în cotloanele aparent infertile ale unei vieți minate (sau mănate?) de o nesățioasă curiozitate artistică. 

Nu pot trece, totuși, peste evocarea ultimei familii de olari constănțeni, strunită cu vigoare și tandrețe de văduva Ana Aretia Grapă. În cuptorul acestor olari și-a „ars” și V. N. întâile viziuni.

De la maeștrii săi în studii libere de artă (Gheorghe Firică și Petre Nechita) sau în studii de spirit (Costel Badea și Gheorghe Fărcașiu), V. N. a luat elementele structurale ale predilecției sale: ceramica. Lucrările sale induc, însă, un puternic aer de personal, rezonant cu un fel incitant de a privi lumea oprită în ipostazele sale de mirare. O mirare a formei, dar și o mirare a conținutului pe care numai ochiul hărăzit al artistului o poate surprinde în tumultoasa curgere a existenței.

Iată, de pildă, „Statornicia rațiunii”. Un sobor de homunculi adunat într-un „teatru de cinema” pentru a privi un film nesfârșit, proiectat pe cer. Din când în când câte o imagine albastră picură peste ei devenindu-le obadă (sau obidă?), fiecare dintre aceste personaje transformându-se într-o conservă de gânduri. Este aceasta o posibilă metaforă plastică a rațiunii fără rațiune, căci statornicia la care se gândește artistul nu este în nici un caz una calitativă.

Atât „Fluturele nopții”, cât și „Fructul pământului”, primul prezentându-se sub forma unei ființe agresive, gnom aflat la granița dintre regnuri, ascunzând în priviri un fel damnat de a scruta lumea, în în fond - un proiectil care smulge în zbor rădăcinile esențiale ale planetei, iar cel de-al doilea fiind o creatură acvatică care dezvăluie cu o stinghereală ușor erotizată omul zăvorât în celula propriilor sale obsesii, subliniază suficient modalitatea prin care V. N. îmbină capacitățile de semnificație ale unui sub-text de proveniență poetic-filosofică. Fiecare lucrarea a sa era o poveste inclusă. Cum, de asemenea, fiecare lucrare a sa stimulează nașterea unor imagini poetice confirmând existența inefabilă a gândului dincolo de formă.