Poporul amerindian Guarani din Ecuador (BUCOVALĂ & CÂNDEA 2003)

<
Ecuador. Este situată în America de Sud, la aceeași latitudine cu Ecuatorul. Are o populație de 10 milioane de oameni, dintre care 200.000 sunt amerindieni. Suprafața este de 283.560 kmp. Țara este străbătută de munții Anzi și o importantă suprafață este alcătuită de pădurea amazoniană. Limba oficială este spaniola, dar 40%  din populație vorbește dialectul quechua*. Aici îl întâlnești pe Kempere, un indian Guarani**, care trăiește în inima pădurii amazoniene. Guarani sunt nomazi și trăiesc în mici clanuri de cinci-șase familii. La fiecare șase luni părăsesc locul în cate se află pentru a se stabili într-o nouă zonă de vânătoare. Aici își construiesc colibe din frunze de palmier, iar femeile și copiii încep să planteze pe mici suprafețe rădăcini de manioc, care constituie baza alimentației lor. În acest timp, bărbații vânează folosind săgeți cu vârful înmuiat în curara (o otravă extrasă din plante tropicale). Încă de la vârsta de zece ani Kempere este un vânător încercat. I-a însoțit pe tatăl său și pe ceilalți bărbați dn clan la vânătoare încă de când a început să meargă. A învățat să pescuiască în râurile din apropiere și să construiască tot felul de obiecte din lemn sau frunze.
>

Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode moderne de educație pentru mediu, Constanța, 2003, p. 89.

Note M. T.
* quechua = "Cei care vorbesc corect". Cel mai mare popor amerindian preincaș, cu 12 milioane de indivizi, răspândiți în Ecuador, Peru, Bolivia, Columbia, Chile, Argentina. www.romlit.ro - Supraviețuirea prin cultură a indienilor quechua - 23/2009)
** guarani = Popor amerindian de 5 milioane de indivizi, răspândiți în Bolivia (limbă oficială), Paraguay (limbă oficială), Argentina (limbă oficială provincială) și Brazilia. (linguistics.byn.edu)

Vânătorii de urși ruși din provincia siberiană Amur în 1863 (VERNE 1901)

<
(...)
Dar dacă, atunci cînd oamenii coboară pe uscat să taie lemne, n-au a se teme de bipezi, trebuie să-și ia precauțiuni împotriva unor patrupede foarte primejdioase. Urșii, numeroși în această provincie, ies în grupuri din pădurile vecine, atrași de carcasele balenelor eșuate pe plajă, de care par foarte amatori. Astfel că oamenii de pe Saint-Enoch se înarmară cu lănci, ca să se apere împotriva agresiunilor acestor plantigrade.
Rușii procedează în alt mod. În prezența unui urs ei acționează cu o îndemînare cu totul specială. Așteaptă animalul cu calm, îngenunchiați pe pământ, cu mîinile puse pe cap, și ținînd un cuțit. Cînd ursul se aruncă asupra lor, se înjunghie singur și cade cu pîntecele sfîșiat, alături de curajosul adversar.
(...)
>

SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare*, trad. I. Hobana, ed. Tineretului, București, 1969, pp. 110-111.

NOTĂ M. T.
* Șarpele de mare - Jules Verne, „Devoratorul de SF”, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html)

European versus indienii din insula canadiană Vancouver în 1863 (VERNE 1901)

<
(...)
Am mai spus că doctorul Filhiol nu-și putuse prelungi excursiile în afara orașului*, pe cît de departe ar fi dorit. În vecinătatea litoralului, întîlnise cîteodată indigeni. Nu erau chiar cele mai frumoase tipuri din rasa pieilor roșii, din care mai există remarcabile specimene în Far-West**. Nu, ci ființe grosolane, cu siluete greoaie, cu fețe urîte, capete enorme, rău formate, ochi mici, guri mari, nasuri abominabile, cu nările străbătute de inele de metal sau bucăți de lemn. Ca și cum această urîțenie naturală nu le-ar fi de ajuns, mai au și obiceiul, la ceremonii și sărbători, să-și pună pe cap măști de lemn și mai hidoase, care fac grimase oribile prin intermediul unor sfori.
(...)
>

SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare***, trad. I. Hobana, ed. Tineretului, București, 1969, p. 85.

NOTE
* Victoria, oraș în insula Vancouver și capitala coloniei Columbia engleză în perioada 1843-1871.
** Far West = „Vestul Îndepărtat”. Regiunea extrem occidentală a Americii de Nord, cu ieșire la Oceanul Pacific. Frontiera în mișcare a SUA și a Canadei britanice.
*** Șarpele de mare - Jules Verne, „Devoratorul SF”, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html)

Om de la câmpie versus om de la munte în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
(...)
Kim era obișnuit, ca orice om crescut la șes, cu drumul larg și bine bătut, nu cu poteci înguste de cîțiva coți* care să șerpuiască pe coasta munților; lama** însă, ca orice tibetan***, nu se putea stăpîni să nu apuce pe scurtături și să coboare sau să urce pe potecile acoperite de pietrișul nebătătorit. Începu să explice lui Kim care venea șchiopătînd în urma lui, că un om crescut la munte știe dinainte unde poate ajunge la capătul unei poteci, și drumul printre norii coborîți pe coame, care pentru un străin pot părea o piedică de neînlăturat, pentru un muntean sînt ca și un lucru de nimic, la care nici nu te trebuie să te gîndești. Astfel, după multe ceasuri de urcuș care în alte țări civilizate ar fi fost considerat drept o remarcabilă ascensiune, ajunseră pe o coamă de munte, și ocolind cîteva prăpăstii, intrară din nou în pădure, coborînd pe o pantă de patruzeci și cinci de grade, ca apoi să ajungă iarăși la un drum bătut. Pe unde treceau, întâlneau casele oamenilor de la munte, bordeie din argilă bătută și nuiele, cu prispe grosolan lucrate din bardă, și care se cățărau pe coastele stîncoase întocmai ca niște cuiburi de rîndunele, îngrămădindu-se una lîngă alta pe terasele înguste din piatră care erau săpate la mijlocul unui drum de trei mii de picioare**** pînă să ajungi la vale, sau erau pitite între stîncile care prindeau orice bătaie de vînt, ca să o trimită șuierînd mai departe; altădată, din cauza lipsei de pășuni, se înălțau tocmai în mijlocul coamelor care în timp de iarnă erau acoperite cu un strat de zăpadă pînă la zece coți. Oamenii din casele acestea, munteni cu fețe galbene și uleioase, îmbrăcați în haine capitonate și groase, cu picioarele scurte și goale, care semănau foarte mult a eschimoși, ieșeau în calea lor și li se închinau. Oamenii blînzi și buni de la șes se uitau la lama  ca la un sfînt între sfinți. Cei de la munte însă, i se închinau ca unuia care cunoaște toate secretele demonilor. Religia lor purta încă urmele șterse ale Budhismului***** peste care se așternuse cultul unei credințe tot atît de fantastice ca și regiunea unde trăiau, tot atît de meticuloase ca munca semănăturilor lor de pe terasele înguste care îi hrăneau; dar cu toate acestea, comanacul roșu al lui lama, șiragul lui de mătănii și textele vechi chinezești pe care le întrebuința, aveau mare autoritate în fața lor, căci sub gardinele largi ale comanacului său, ei nu vedeau decît omul care trebuie cinstit.
- Te-am văzut coborînd crestele negre ale muntelui Eua, spunea un Bathan care le ieși într-o seară în cale, și le dădu o bucată de brînză, in vas cu lapte acru și un codru de pîine tare ca piatra. - Noi nu întrebuințăm această hrană decît vara, cînd vacile înțarcă și le apucă strechea. printre stîncile acestea suflă vînturi care te dau peste cap, chiar pe vreme deplin liniștită. Nu cumva sînteți oameni care puteți frîna pornirile demonilor din Eua?
În astfel de cazuri, Kim care tremura din tot trupul, și era amețit din cauza drumului repezit în prăpăstii, chinuit de picioarele umflate în timp ce se cățăra printre crăpăturile prea strâmte și incomode ale stîncilor, se bucura din tot sufletul de popasul care urma după o zi de drum, cum se bucurase odinioară de laudele colegilor de la St. Xavier cînd cîștigase concursul de alergări pe distanța de două sute de metri. Muntele îl făceau să asude și să elimine ghi-ul și dulciurile hranei abundente cu care se obișnuise la șes, iar aerul aspru care părea că-l îneacă în timpul urcușurilor grele spre culmi, îi întărea și-i dezvolta pieptul, oțelindu-i mușchii picioarelor și coapsele.
Din cînd în cînd meditau asupra roții vieții, și cum spunea lama, mereu mai des, din ziua cînd scăpaseră de toate ispitele ei. În afară de vulturi cenușii care se legănau în înălțimi, sau cîte un urs care se vedea în depărtări, mormăind și dezgropînd rădăcini pe coasta muntelui, ori apariția fugară în zori a cîte unui leopard vărgat care-și sfîșia grăbit și lacom capra vînată în liniștea unei văi, sau altădată ciripitul speriat al cîte unei păsări cu pene multicolore, ei doi erau întotdeauna singuri sub vînturile care băteau în jurul lor, legănați de susurul ierburilor care se plecau lovite de boarea rece a înălțimilor. Femeile din colibele afumate care se vedeau în picioarele lor în timp ce coborau coasta munților, nu erau deloc plăcute la vedere, și cu toate că erau murdare, și mai toate gușate, fiecare dintre ele avea mai mulți bărbați.Oamenii erau tăietori de lemne dacă nu se întîmpla să fie agricultori, dotați cu o veselie și o blîndețe neobișnuită și de o simplitate  cum numai rareori se întîlnește. Spre mulțumirea lor, soarta le scoase în cale un vraci din Dacca******, care-și plătea hrana cu alifii bune pentru întrebuințat contra gușei, și cu sfaturi menite să restabilească pacea între bărbați și femei. Omul acesta părea că știe munții la fel de bine precum știa și dialectele oamenilor, și descrise lui lama regiunea Ladakhi******* și Thibet. Spunea că în șesuri se vor putea întoarce cînd îi va trage inima; dar cu toate acestea pentru un om căruia îi plac munții, drumul acesta spre văi era foarte plăcut. Toate acestea nu și le spuseră dintr-o suflare, ci în timp ce stăteau seara de vorbă la marginea ariei de piatră unde treierau grîul, și după ce toți bolnavii își primeau medicamentele, vraciul își aprindea luleaua, iar lama lua cîte o priză de tutun, în timp ce Kim urmărea cu ochii văcuțele care pășteau pe costișa din dosul colibelor sau se uitau în depărtările de azur care pluteau între lanțurile nesfîrșite de munți.
(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim********, vol. II, Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 132-135.

NOTE M. T.
* COT,  (II) coți, s. m (...) II. S. m. Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu 0,664 metri (în Muntenia) sau cu 0,637 metri (în Moldova), care reprezenta distanța de la cot (I 1) până la încheietura palmei; p. ext. măsură considerată, subiectiv, mare sau mică, după împrejurări. (...) sursa: DEX '09 (2009)(https://dexonline.ro/definitie/cot)
** LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama.

• sursa: DEX '09 (2009) (
https://dexonline.ro/definitie/lama)

*** Tibet = Podiș de 4900 m, înconjurat de munții Kunlun și Himalaya. (http://travel.descopera.ro/8713744-Calatorie-in-tainicul-Tibet)
**** PICIÓR, picioare, s. n. (...) 8. Veche unitate de măsură, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită și astăzi în unele țări. (...) sursa: DEX '09 (2009)(https://dexonline.ro/definitie/picior)
***** Prințul Gautama Siddharta (623 î.H.-543 î.H. sau 560 î.H.-480 î.H.) și-a abandonat în tinerețe rangul și familia pentru a deveni ascet și a obținut iluminarea prin meditație sub arborele bodhi. (http://oaks.nvg.org/buddha-life.html#enligt)
****** Dacca / Dhaka = Metropolă în apropierea fluviului Gange. Capitala Bangladeshului. (https://www.britannica.com/place/Dhaka)
******* Ladakhi / Ladakh = Regiune în statul Jammu și Kashmir din N Indiei. (https://www.journeysinternational.com/ladhaki-people)
******** Ana, „Kim” de Rudyard Kipling, „Ana are cărți”/ „Recenzii”, 27 noiembrie 2016, (http://anaarecarti.ro/main/kim-de-rudyard-kipling/)

Modern versus tradițional în India colonială britanică în secolul XX (BROMFIELD 1933-7)

<
(...) Dewan*-ul era un indian de modă veche, unul din cei mai străluciți exponenți ai străvechii Indii, care căuta soluții în trecut, inspirîndu-se din credința și cultura indiană. Înveșmântat în costumul său imaculat, participa la toate consiliile, împotrivindu-se cu încăpățînare și viclenie oricăror inovații aduse din Occident. Voia ca India să aparțină ei însăși, să se întoarcă la izvoarele ei din care își să își tragă puterea. Colonelul Moti reprezenta India nouă, dornică să adopte din Vest tot ce are bun și să nimicească tot ce este îmbătrînit, reacționar, negativist și chiar unele lucruri acceptabile, spre a porni totul de la zero. Simțămintele bătrînei Maharani** erau mai simple, fiindcă aceasta era feminină, intuitivă, nerăbdătoare. Ar fi vrut să vadă un nou Ranchipur*** răsărind în ființă mîine, un oraș care să fie un model pentru întreaga Indie nu este capabilă să-și rezolve propriile ei probleme. Maharani era animată de o imensă mîndrie pe care voia să o manifeste prin realizări și o îndrăzneală care nu ținea seama de nimic, caracteristică ei.
(...) Templele aveau zidurile înnegrite, blestematul palat de lemn fusese distrus, toate punctele de reper care legau pe oameni de trecut dispăruseră. Rămăseseră în picoare doar cîteva clădiri urîte, construite potrivit unor  planuri occidentale, și care se ridicau triumfătoare deasupra ruinelor străvechii Indii - școala serală pentru băieții paria****, casa inamicului său Rașid Ali Khan, școala de ingineri și clădirea lipsită de ornamente a spitalului. (...)
Cînd Dewan-ul întrebă cum de se făcea cum de distrugerea fusese atît de totală, Maharani încercă să-i explice că cel de-al doilea incendiu, izbucnit accidental, se întinsese datorită vînturilor musonului. Dar ea își dădu seama că bătrînul nu putea fi păcălit. Ochii lui negri, pătrunzători ca niște burghie, se îngustară la auzul numelui colonelului Moti, și Maharani îl văzu cum se înfioară. Moti, mai mult decît englezii, era dușmanul său și chiar și dușmanul Indiei. Dewan-ul se pricepea să-i ducă de nas pe englezi; oricît erau ei de stupizi, de încăpățînați și de tenaci îi putea păcăli dacă îi lua cu încetișorul.
De mai bine de șaizeci de ani lucra în felul său, potrivit unei străvechi diplomații, spre a-i împinge cu încetul pe englezi la ruină - așa cum îl împinsese pe lordul Heston într-o cursă în noaptea aceea la palat. În același timp salva tot ce putea fi salvat din străvechea Indie. Pînă acum strategia lui nu dăduse greș. Dacă ar mai trăi încă o sută de ani, ar apuca să vadă o Indie liberă și intactă, o Indie tradițională, demnă, încoronată de onoruri. Britanicii se vor autodistruge. Vor termina prin a fi înghițiți de India, așa cum fuseseră înghițiți toți invadatorii ei. Acum Moti și alți oameni de o seamă cu acesta se ridicau spre a distruge tot ce clădiseră cu atîta răbdare și tenacitate adevărații indieni printre care se număra și Dewan-ul. Moti și ceilalți radicali săi erau mai mult inamici săi săi și ai Indiei, decît ai englezilor. Britanicii se mărginiseră să privească India drept o mare sursă de venituri, cea mai mai bogată sursă de venituri cunoscută vreodată în lume. Dar nu se atinseseră de sufletul și de spiritul Indiei, fiindcă nu găsiseră necesar să își piardă vremea cu așa ceva.
Dar Moti și cu furioșii lui înțelegeau să nimicească sufletul Indiei așa cum Moti nimicise ruinele orașului Ranchipur.
(...) Maharani mai știa că Moti și „furioșii” săi urmăreau în final să o distrugă și pe ea și pe ceilalți prinți, începînd cu puternicul Nizam și cu bogatul Baroda și terminînd cu ultimii prințișori latifundiari. dar mai înainte de aceasta ea va îndeplini ceea ce „furioșii” nu vor putea să îndeplinească prea ușor după ce vor pune mîna pe frînele statului, fiindcă ea dispunea de o putere absolută înlăuntrul granițelor Ranchipurului, o putere pe care ei nu vor deține niciodată.
(...) Avea nevoie de bătrîn pentru un singur lucru - să-i mijlocească vinderea bijuteriilor. Nimeni pe lume n-ar putea să-i obțină un preț mai bun în tîrgurile din Occident. Toate vor fi cumpărate de cocote și de bogatele și vulgarele soții ale ariviștilor și speculanților îngrășați de pe urma declinului civilizației occidentale. Pietrele ei prețioase aveau să se întoarcă în magazinele din Place Vendome*****, Bond Street****** și Fifth Avenue*******. (...) Pentru ea era important doar faptul că în schimbul lor va obține milioanele de rupii******** necesare reconstituirii Ranchipurului și transformării orașului, a statelor și districtelor din jur, într-un laborator model care să servească drept exemplu restului Indiei și întregului Orient.

>

SURSA

Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne*********, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 581-583.

NOTE M.T.
* Dewan = Cuvânt persan care desemna în civilizația islamică un ministru important. (http://www.etymonline.com/index.php?term=divan)
** Maharani = Cuvânt sanscrit care desemna în civilizația hindusă pe soția Maharajahului sau pe femeia- Maharajah.
MAHARAJÁH, maharajahi, s. m. Titlu purtat de prinții indieni suverani (până în 1956); persoană care deținea acest titlu. [Var.: maharadjáh s. m.] – Din fr. maharadjah. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/maharajah)
*** Ranchipur = Oraș imaginar din India și capitală a unui stat princiar din India colonială britanică, unde se desfășoară acțiunea romanului.
**** PÁRIA¹, paria, s. m. 1. (În India, în concepția brahmanilor) Persoană care se află în afara castelor și care este lipsită de orice drepturi; p. ext.grup social din care face parte o astfel de persoană. 2. Fig. Persoană sau colectivitate urgisită, disprețuită, căreia nu i se recunoaște niciun drept. [Pr.: -ri-a] – Din fr., it. paria. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/paria)
***** Place Vendome = Piața arondismentului 1 din centrul Parisului, unde împăratul Napoleon I a ridicat o columnă în cinstea marii sale victorii de la Austerlitz (1805). Cunoscută în epoca contemporană prin hotelurile de lux, precum Ritz. (http://www.tvl.ro/paris/obiective-turistice/place-vendome.html)
****** Bond Street = Celebră stradă comercială din Londra. (http://www.bondstreet.co.uk/history/)
******* Fifth Avenue = Importantă arteră comercială din cartierul new-yorkez Manhattan. (http://visit5thavenue.com/)
******** RÚPIE, rupii, s. f. Unitate a sistemului monetar din India, Nepal, Pakistan, Sri Lanka, Seychelles etc. ♦ Veche monedă turcească de aur. – Din fr.roupie. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/rupie)
********* Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)

Artă modernă importată din Berlin în Bucureștiul interbelic (PETRESCU 1933)

<
(...)
Doamna T., care trăise aproape doi ani la Berlin, unde arta modernă făcuse începuturi puternice, și care păstra legături frumoase cu casele de acolo, căci fostul ei bărbat, fiind inginer al unei fabrici de tractoare, frecventa mult industria, s-a gîndit să folosească această împrejurare.
S-adresat bătrînei doamne, prpunîndu-i să facă amîndouă tovărășie. Una aducea magazinul cu chiria plătită, alta un transport de marfă modernă și serviciul de „directoare”. Cu puținii bani pe care i-a obținut de acasă, cu bunăvoința prietenilor de la Berlin, i s-au dat o serie de obiecte de artă în comision. La început o garnitură de biurou, de nuc placat, cu lac modern cafeniu, alt biurou cu plăci groase de stejar sprijinite pe alte două plăci ca un paralelipiped culcat. Etajere mici, asimetrice, scăzînd ca treptele, capricios... biblioteci cubice, de arțar placat și lăcuit, tot cu rafturi asimetrice... Pe urmă lămpi ca zarurile mari, mate, și nu mai știu ce statuete, subțiate, stilizate.
Succesul a fost imediat și s-au primit comenzi mai ales pentru bănci. Cum doamna T. cunoștea o mulțime de reviste de artă, peste puțin timp au renunțat la pirogravură și țesături naționale, introducînd noul stil cubist*. Au botezat magazinul: „La arta decorativă”. (E drept că au început în cam în același timp cu un pictor modernist.)
Mai tîrziu, din pricină că transportul costa fosrte scump și mai ales se sporise vama, doamna T. a adus un specialist din Germania, pentru preparatul placajului de lemn; i-a dat ca ajutoare cîțiva lucrători de la Tîrgu-Mureș și au instalat pe Șoseaua Iancului un atelier de mobilă și obiecte moderne.
Ore întregi ea studia retrasă în nișa care semăna cu un birou al magazinului,și pe urmă, fie că indica direct modelul, fie că făcea schițe proprii, căci învățase admirabil desenul, dădea în fiecare zi, timp de o oră sau două, indicații șefului de atelier. Dealtfel, nimic nu se întîmpla în magazin și atelier fără știrea ei... Cînd era invitată, se scuza, și la mirarea celorlalți adăoga, surăzînd cu amărăciune: „E mai bine totuși decît dactilografă...”
Acum avea cele mai diverse modele și realizări, pe principiul dispariției oricărui ornament înflorat, și al geometriei chiar și în asimetrie, căci luxul sta numai în prepararea și calitatea lemnului.
Paturi-divane joase, cu o singură tablie la căpătîi, placată, fără nici un un fel de zorzoană, alte paturi-divan, cu niște lăzi geometrice la un capăt, pe care se puteau pune vase moderne și statuete stilizate, iar înăuntru așternutul. Fotolii ca niște cuburi scobite liniar, sau scaune simple ca acelea țărănești, dar din lemn placat, dădeau o impresie de lux nou. Un paralelipiped, pe el o placă mare pătrată, era o masă de sufragerie. Lămpi-șfeșnice de birou, făcute din arcuri negre simple, sau lămpi de tavan, în loc de lustre, cu niște cutii de sticlă mari, mate. Covoare colorate împărțite geometric și asimetric, împreună cu draperii de culoare întregeau totul.
(...)
>

SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, București, 1983, p. 252-253.

NOTA M.T.
* Cubism = Stil inițiat de pictorii G. Braque și P. Picasso la începutul secolului XX. (http://www.artcyclopedia.com/history/cubism.html)

Țara Ugogo din Africa centrală în secolul XIX (VERNE 1863)

„(…) bazinul Kanyeme. Doctorul recunoscu vastul ținut desțelenit, întins pe o suprafață de zece mile, cu satele pierdute în mijlocul baobabilor și al arborilor ce dau fructe numite papaia. Aici se află reședința unuia din sultanii țării Ugogo, a cărei civilizație este mai puțin înapoiată, unde omul își vinde mai rar un membru al familiei. Dar oamenii și animalele trăiesc laolaltă, în colibe rotunde, construite fără lemn și care seamănă cu niște claie.” 

(XIV)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Upernawik din Groenlanda în secolul XIX (VERNE 1901)

(IX&X/47) „(...) Upernawik, așezarea cea mai nordică pe care o stăpînește Danemarca pe această coastă.

(...)

(...) Guvernatorul se născuse pe insula Dsko (...); (...) orașului, care se compunea din 3 case de lemn, în care locuia el și preotul luteran, o școală și niște prăvălii care se aprovizionau de pe navele naufragiate. Restul se compunea din colibe de zăpadă în care eschimoșii intrau pe brînci, printr-o deschizătură.”

J. VERNE, Căpitanul Hatteras, trad. (fr. 1864-5) I. Katz, ed. II, ed. I.Creangă/5, București, 1990, 297 p.

Cooperația de consum pe litoralul românesc în sezonul 1972 („Litoral” 1972)

<
Unitățile cooperației de consum existente în această vară în toate stațiunile litoralului - sub forma bazarurilor și a complexelor - constituie puncte de atracție nu numai pentru turiștii români, ci și pentru oaspeții litoralului veniți de peste hotare. Explicația acestui mare flux de cumpărători se află în buna aprovizionare a unităților cu un larg sortiment de articole de artizanat în mare parte unicate, realizate de meșteri artizani din județul Constanța ca și din întreaga țară.
În aceste unități puteți admira zilnic adevărate comori ale artei noastre populare:costume naționale din diferite zone ale țării, vase din ceramică decorate artistic, obiecte de lemn încrustate, tablouri, aplice și obiecte pentru decorare a interiorului apartamentelelor, carpete și covoare oltenești, fețe de masă cusute cu arnice, pe motive naționale.
Magazinele cooperației de consum se bucură, de asemenea, de aprecieri din partea vizitatorilor români și de peste hotare datorită bunei deserviri asigurate de un personal care nu se mărginește numai la a prezenta obiectele expuse, ci se transformă în adevărați ghizi, propunîndu-vă spre cumpărare cele mai reprezentative și frumoase creații ale meșteșugarilor.
>

SURSA
***, Magazinele cooperației de consum. Mari expoziții de artizanat, „Litoral”, Constanța, ? august 1972, p. ?.

Magazinul „Bijuteria” din Constanța în anii 70 („Litoral” 197?)

<
Puteți face un cadou celor dragi, după un popas la magazinul „Bijuteria” din bulevardul Tomis nr. 67. Găsiți aici obiecte din aur: butoni, broșe, lănțișoare, ceasuri „Doxa”, inele, broșuri din argint, coliere, broșe din marcasit, ceasuri cromate „Doxa”, „Tellus”, „Schaffhausen”, precum și ceasurile de largă solicitare, la prețuri variind de la 292-598 lei: „Pobeda”, „Poljot”, „Slava”, „Zim”, „Ceaica”, „Luci”, „Zaria”, „Vostok”, stilouri și truse purtînd reputata marcă „Parker”, stilouri „Sheaffer”, „Geha”.
Alături de acestea se mai găsesc diverse obiecte de podoabă din cristal, piatră, lemn, plastic (mărgele, clipsuri, cordoane, broșe), garnituri de seară din strasuri, inele fantezii și încă multe, multe altele. Cel mai convingător argument îl aveți după o vizită la magazinul „Bijuteria” din bulevardul Tomis nr. 67!
>

SURSA
***. Treceți pe la... „BIJUTERIA”, „Litoral”, Constanța, ?.?.197?, p.?.

Bărbații în satul tradițional din județul Sălaj (BURGHELE 2006)

dr. Camelia Burghele (Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău), Rol și statut social în contextul ocupațiilor masculine din satul tradițional, „Tomis”, Constanța, XIII, 42, septembrie 2006, p. 7

Lucrarea de față își propune să abordeze ponderea muncilor specific masculine în gospodăria tradițională, precum și raportul acestora de complementaritate cu cele specific feminine, ca punct de plecare pentru o radiografie a rolurilor și statutelor sociale și culturale ale bărbatului și femeii în comunitatea tradițională, cu aplicație concretă pentru satele din arealul geografic al județului Sălaj.

O activitate ce ține de zona masculinului este ridicarea caselor. Până pe la 1900, casele din satele din zonă se construiau din lemn; ulterior, se folosește tehnica pământului bătut și a cărămizilor nearse și numai în ultima jumătate a secolului XX aceste materiale sunt înlocuite pe scară largă cu cărămida arsă.

Bătbații care lucrau la ridicatul caselor trebuiau să fie pricepuți: lemnul pentru case nu se tăia primăvara, pentru că era prea umed, și era preferată toamna sau iarna; era folosit mai ales lemn - gorun și fag - din pantele împădurite cu expunere nordică; cioplirea se făcea de meșter cioplitori care știau exact formele de îmbinare a lemnului; tehnicile de construcție erau foarte bine stăpânite de meșterii lemnari și dulgheri.

La sfârșitul secolului trecut, în satele de pe culmea Sălajului sau dealurile Sălajului bărbații mai practicau încă un meșteșug vechi, al împletitului funiilor și al frânghiilor. Funițele simple, împletite din două scoarde răscute, erau, de fapt, frânghiile, iar funiile erau împletite din mai multe funițe sau frânghii, între trei și nouă. Funițele erau folosite pentru legatul sarcinilor de vreascuri și în general atunci când trebuia să se lege ceva pentru transport, în vreme ce funiile mai groase se foloseau la legat carul înainte și înapoi, la legat lemnele în căruță sau în sanie, la trasul și aborâtul lemnelor din pădure, la trasul clopotelor din biserică și, dată fiind apropierea Someșului, funiile groase mai erau folosite și la ancorat podul plutior (bacul) și luntrile la Someș.

Pentru funii și funițe se foloseau fie fuior de cânepă sau  in, fie coajă de tei, desprinsă vara de pe copaci de bărbați, apoi topită. Împletitul se făcea pe scaunul de împletit numit funerniță, împletitoare, loabă de împletit funii, în cazul funiilor făcute în gospodărie, în vreme ce meșteri specializați în funărit și care desfăceau marfa prin târguri foloseau roți de funerit sau funernițe cu roată, ansambluri tehnice mai perfecționate. Bărbații lucrau la făcutul funiilor toamna, în zilele ploioase când nu se putea lucra la câmp, și iarna, în șură. În satele amintite  meșteșugul avea o răspândire notabilă pentru faptul că, relieful fiind deluros, munca câmpului se făcea cu atelaje trase de boi sau cai, care foloseau la transportul produselor acasă și unde erau necesare funiile și frânghiile.

Creșterea animalelor, ocupație de bază a locuitorilor zonei, cu o veche tradiție, cădea tot în sarcina bărbaților. Cercetări complexe de istorie și etnografie indică faptul că satele acestui areal, deși cunoșteau și practicau păstoritul local-agricol, ca multe alte sate din N Transilvaniei (cu vărarea oilor în hotar și iernare în sat, în gospodării sau în adăposturile din fânețele familiale din hotar), nu erau, totuși, caracterizate printr-un număr foarte mare de oi. Sfârșitul secolului XIX marchează o creștere a efectivelor ovine, observabilă în numărul de oi raportat la numărul de familii, în funcție de specificul geografic și de potențialul economic și agrar al satului respectiv. Un moment important în care se relevă importanța creșterii oilor este cel al măsurișului sau al împreunatului oilor, reper semnificativ în calendarul pastoral. Măsurișul se organiza cu știrea întregului sat și a proprietarilor de ori, în ultimele zile ale lunii aprilie sau în primele zile ale luni mai. Atunci de reuneau în turmă oile fără miei pentru pășunat și avea loc măsurare a laptelui oilor fiecărui proprietar, pentru o corectă repartizare, proporțională, în cursul anului.

O altă îndeletnicire bărbătească în satul tradițional din cuprinsul Sălajului era pomicultura.  Se cultivau pruni, mal ales roșii și bristiți; prunele roșii erau foarte bune pentru țuică, în vreme ce prunele bistrițe se foloseau pentru magiun sau se uscau și se mâncau iarna, în post. Merele erau și el la mare preț, atât pentru consumul direct, cât și pentru obținerea țuicii în amestec cu prunele. Soiurile se diversifică mult și pomicultura înregistrează un imbold special după constituirea unei școli de pomicultură, unde țăranii erau bine îndrumați; în acest context este foarte importantă activitate pomicultorului și colecționarului Silviu Papiriu Pop, cu impact maxim în zona limitrofă satului Buciumi, ale cărui fructe au câștigat, în perioada interbelică, numeroase premii la concursuri naționale de pomicultură.

Iarna, bărbații erau responsabili de tăiatul porcului, în ajunul Crăciunului. În fiecare sat erau câțiva bărbați care se pricepeau să sacrifice animalele și aceștia erau solicitați de tot satul.

„Marin Porumbescu” (DUNĂREANU 1994)

 Ovidiu Dunăreanu, Marin Porumbescu, „Tomis”, Constanța, octombrie 1994

Pe terasa lui Marin Porumbescu am ajuns în decursul a două decenii de câteva ori. De fiecare dată însă m-a încercat același sentiment ciudat și nemărturisit. Suspendată în văzduh, lângă hotarul dintre apă, pământ și cer al micului port Tomis ea mi s-a părut a fi un semn al focului. În pasiunea acestui faun marin flăcările clipei fremătătoare se întâlneau cu adânci și ascunse oxidări, invizibile cu ochiul liber. Dar acolo nu puteai avea ochiul liber, aveai dinainte spirala unei fosile și vedeai cu câteva mii de ani în urmă. Privirea îți cădea pe înțeleapta față a unei broaște țestoase și-n ochi îți luneca un viitor, pentru care nu găseai încă un nume. Terasa era un microscop de văzut timpul la dimensiuni neașteptate. Parcă nici pescărușii nu planau într-un timp de mărime naturală. Acolo, sub puterea miracolelor ei, și-a zămislit scriitorul cărțile: Ucigașul de papagali, Gușterii și patru pipe, Ceasul viu, Păsări subterane. Ele vorbesc despre semnele vii ale unei lumi mai bune și mai frumoase. (Numai ce e frumos poate deveni și bun).

Terasa însăși a fost o „carte” tulburătoare. O „carte” în care cele mai disparate ipostaze ale materiei - piatra și limfa, lemnul și rugina, metalul și lacrima erau silite să vorbească omului. De-acum, totul a devenit amintire. De-acum, cel ce le-a însuflețit cu ardoarea spiritului și sufletului său, scriitorul Marin Porumbescu, obosit de ani, de boală și uitare, de singurătate și frig, s-a retras grăbit dincolo de hotarele firescului în legendă, lăsând în noi un sfârșit de octombrie cernit și gol.

„Județul Constanța - prezent și perspectivă” (FDUS/CJC 1980)

 Frontul Democrației și Unității Socialiste / Consiliul Județean Constanța, Județul Constanța - prezent și perspectivă (documentar), februarie 1980, 63 p.

3 Nicolae Ceaușescu, Din Raportul prezentat la cel de-al XII Congres al PCR)

4 Decret pentru stabilirea datei alegerilor pentru Marea Adunare Națională și consiliile populare

5 E scris pe tricolor unire - Imnul FDUS adopta de Congresul II (text adaptat, muzica C. Porumbescu)

7 Județul Constanța - Date generale

9 Coordonate ale ascensiuni județului Constanța împreună cu întreaga țară pe calea progresului socialist

Industria
Industria energie electrice și termice
Industria construcțiilor de mașini și a prelucrării metalelor
Industria extractivă a minereurilor nemetalifere și a produselor din substanțe abrazive
Industria materialelor de construcție
Industria chimică
Industria celulozei și hârtiei
Industria textilă
Industria alimentară
Industria lemnului

Agricultura

Transporturi

Investiții și construcții

Nivelul de trai

32 1980 - An hotărâtor în înfăptuirea cu succes a sarcinilor cincinalului 1976-1980

Industria

Agricultura

Transporturi

Investiții

Nivel de trai 

Învățământ

Arta și cultura

Sănătatea publică

Educație fizică și sport

Turism

47 Perspectivele dezvoltării economico-sociale a județului Constanța în cincinalul 1981-1985

Interviu cu Alexandru Ivasiuc (ARION 1979)

 George Arion, Interviuri, Eminescu, București, 1979

A. I. -(...) În toamna lui 1975 am fost prin părțile acelea cu un prieten. străin. Pe Valea Cosăului el se entuziasma cît de autentică este acea civilizație a lemnului, neatinsă decît foarte puțin de relele civilizației contemporane. (...)

-(...) Nu știu cum ar fi arătat ist. dacă ar fi câștigat de la început cuminții girondini și n-ar fi fost Robespierre și Saint-Just. Istoria a fost făcută de oameni cu pasiunea ideilor până la obsesie.

-(...) Lenin era o personalitate care îmbina pasiunea cu calculul lucidității. Cînd s-a dus la Paris, acest oraș plin de monumente, L. a vizitat la început doar micul muzeu consacrat revoluției. (...) O lume a tehnocrației absolute reci este coșmarescă.

G. A. - Ce credeți că poate condiționa participarea omului la făurirea istoriei?

A. I.- Două lucruri care sînt contrare. Prin asta îmi fac mărturisirea de dialectician. Primul este utopia, al doilea este luciditatea. Un om care nu are nici o urmă de utopie în inima lui este sărac sufletește. Un om care trăiește utopia pură nu va putea influența obiectivitatea. De fier a realului. (...) Adeseori utopia te împinge la o putere vizionară mai mare decît a simplului calcul. Este rolul artistului de a se bate pentru păstrarea acestui inefabil raport dintre utopie și luciditate. Însăși existența lui este o contestare a lumii așa cum este în favoarea unei lumi așa cum „trebuie” să fie. Dar acest „trebuie” nu e decît un orizont pentru că el se mișcă înainte.

-(...) Vezi, arta se ocupă cu imaginea, care împlinește realul și asigură posibilitatea de mișcare.

-(...) Eu nu sunt din acei care cred că lumea, chiar și lumea umană, nu este mai plină la originea ei, ci se îmbogățește pe parcurs. Îmi place o definiție a lui Mikel Dufrenne: „A fi la stânga se recunoaște după trăsături bine reperabile; un anumit refuz al nedreptății, a tot ceea ce oprimă, disprețuiește o anumită prietenie cu lumea ,,o anumită de exigență de libertate, un anumit gust al dansului în ceea ce are el generos și fără grijă.” (...)

-(...) Uneori vorbim atît de mult de patriotism ca și cum ne-ar lipsi. Cea mai înaltă faptă de patriotism este fapta, inclusiv fapta literară. (...)

-(...) Dar să ne înțelegem, și noi sîntem istoria. Ea nu este un lucru al trecutului, pentru că poporul român există și noi  facem parte din el. Ce se întîmplă acum este tot de istoric ca și bătălia de la Călugăreni.

-(...) Cred că la sfârșitul deceniului trecut am făcut o eroare: este bine că am preluat moștenirea literară a trecutului, tratată simplificat în anii de dinainte. (...) Am discutat despre personalități și nu despre instituții și principii, și au reapărut – (...) – vechi curente și teze, chiar dacă altfel formulate, care nu a stîrnit din partea unor scriitori reacțiile necesare.

- Ca să fac o comparație, au apărut numeroși V. A. Urechia, dar unde este Maiorescu al epocii noastre? (...) O dimensiune a adevăratului patriotism este de a-ți dori mai mult, nu de a te încînta cu ce ai. (...) Ne-am intoxicat uneori, fără un fundament solid, cu umbrele ultimelor teorii și acest fenomen nu este străin de galimatiasul care există în numeroase articole de critică literară (...) Nu există întotdeauna o ierarhie a evenimentelor culturale (..) N-am mai citit de nu mai țin minte polemici, dialectică adevărată. Se fac mese rotunde în care o biată idee este cîntată ca într-un canon. (...)

- (...) Poporul nostru este un popor bătrîn și înțelept, are drept. G. Călinescu. (...) Uneori, am impresia că volumele noastre trăiesc într-o lume de semne. Un cuvânt care duce la alt cuvânt și acesta la altul, și nu la realitate. Trebuie să luptăm împotriva limbajului ritualizat, pentru cuvintele care desenează obiecte.

-(...) Însă o artă sănătoasă este o artă ofensivă. Ea tinde să fie profeție și faptă. Ea își propune să modifice, nu numai să încînte. (...)

-Trebuie să fim atenți atunci cînd repetăm că „libertatea este o necesitate înțeleasă”. Ea arată doar că nu este posibil liberul arbitru. Mai ales în socialism, libertatea unuia nu trebuie să împiedice libertatea celorlalți. Însă ca să înțeleg necesitatea trebuie s-o gîndesc liber. Deci, fără prejudecăți și tabuuri. Socialismul implică o creștere reală a libertății, a inițiativei, a posibilității de afirmare. Orice alterare a acestei esențe aduce prejudicii socialismului. (...).

G. A. - Acest interviu apare în revista Flacăra. Dar prozatorul A. I. și poetul A. Păunescu n-au mai vorbit de multă vreme unul cu altul.

A. I. -(...) Cînd era foarte tânăr nu avea doar recunoscuta lui energie, dar și o curiozitate intelectuală pentru idei, de care știa să se încînte. Ambiția unui poet de cetate trebuie să depășească semănarea entuziasmului. (...)