<
(...) Viața muntenilor e grea; mai ales viața femeilor. Uneori stau văduve înainte de vreme, ca dînsa.
Munteanului i-i dat să-și cîștige pînea cea de toate zilele cu toporul ori cu cața*. Cei cu toporul dau jos brazii din pădure și-i duc la apa Bistriței**; după aceea îi fac plute pe care le mînă pînă la Galați, la marginea lumii. Cei mai vrednici întemeiază stîni în munte. Acolo stau cu Dumnezeu și cu singurătățile, pînă se împuținează ziua. Asupra iernii coboară la locuri largi și-și pun turmele la iernat în bălți. Acolo-i mai ușoară viața, ș-acolo ar fi dorit ea să trăiască, numai nu se poate din pricină că vara-i prea cald ș-afară de asta munteanul are rădăcini la locul lui, ca și bradul.
(...)
Locuitorii aceștia de sub brad sînt niște făpturi de mirare. Iuți și nestatornici ca apele, ca vremea; răbdători în suferinți ca și-n ierni cumplite, fără griji în bucurii ca și-n arșițile lor de cuptor, plăcîndu-le dragostea și beția și datinile lor de la începutul lumii, ferindu-se de alte neamuri și de oamenii de la cîmpie și venind la bîrlogul lor ca fiara de codru - mai cu samă stau ei în fața soarelui c-o inimă ca din el ruptă: cel mai adesea se desmiardă și lucește - de cîntec, de prietinie. (...)
Mult se minuna preotul de așa ființi fără inimă și fără omenie:
- Ne pare rău cînd spunem, dar ce să facem? Trebuie să spunem și să mărturisim că sînt și între noi muntenii oameni din aceștia crînceni, care-ți calcă dreptul tău, care-ți iau banul și nu-ți mai dau înapoi nimica. Pe-aceia Dumnezeu i-a blăstămat să fie răi, să prade cu uneltiri blajine, ori să iasă cu toporul la drumul cel mare să pălească pe gospodar în frunte și să-i răpească avutul. Muntenii, reluă sfinția sa, sînt ori așa ca noi, cu bucurie și cu cîntece, ș-aceștia toți avem s-avem intrare la rai - ori dușmani căpcăuni - ș-aceștia, puțini cîți sînt, au să se ieie de mînă ș-au să se ducă în iad la Caraoțchi***. Pe dinafară, cerînd intrare ba colo-ba dincolo, nu se poate! La noi nu sînt oameni de mijloc.
(...)
>
Sursa
M. Sadoveanu, Baltagul, ed. Albatros/ col. Lyceum - nr. 250, București, 1983, pp. 5, 62-63 (cap. I, X).
Notă M. T.
* cață = Băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. (dexonline.ro)
** Bistrița = Râu lung de 288 km, care izvorăște din Munții Rodnei (1850 m) și se varsă în râul Siret (lângă Bacău), care la rândul său se varsă în Dunăre lângă Galați. (ro.wikipedia.org)
*** Scaraoțchi/Scaraoschi = Denumire dată căpeteniei dracilor. Din sl. (Iuda) Iskaraotisku. (dexonline.ro)
Se afișează postările cu eticheta iarnă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta iarnă. Afișați toate postările
marți, 13 martie 2018
marți, 24 ianuarie 2017
Om de la câmpie versus om de la munte în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)
<
(...)
Kim era obișnuit, ca orice om crescut la șes, cu drumul larg și bine bătut, nu cu poteci înguste de cîțiva coți* care să șerpuiască pe coasta munților; lama** însă, ca orice tibetan***, nu se putea stăpîni să nu apuce pe scurtături și să coboare sau să urce pe potecile acoperite de pietrișul nebătătorit. Începu să explice lui Kim care venea șchiopătînd în urma lui, că un om crescut la munte știe dinainte unde poate ajunge la capătul unei poteci, și drumul printre norii coborîți pe coame, care pentru un străin pot părea o piedică de neînlăturat, pentru un muntean sînt ca și un lucru de nimic, la care nici nu te trebuie să te gîndești. Astfel, după multe ceasuri de urcuș care în alte țări civilizate ar fi fost considerat drept o remarcabilă ascensiune, ajunseră pe o coamă de munte, și ocolind cîteva prăpăstii, intrară din nou în pădure, coborînd pe o pantă de patruzeci și cinci de grade, ca apoi să ajungă iarăși la un drum bătut. Pe unde treceau, întâlneau casele oamenilor de la munte, bordeie din argilă bătută și nuiele, cu prispe grosolan lucrate din bardă, și care se cățărau pe coastele stîncoase întocmai ca niște cuiburi de rîndunele, îngrămădindu-se una lîngă alta pe terasele înguste din piatră care erau săpate la mijlocul unui drum de trei mii de picioare**** pînă să ajungi la vale, sau erau pitite între stîncile care prindeau orice bătaie de vînt, ca să o trimită șuierînd mai departe; altădată, din cauza lipsei de pășuni, se înălțau tocmai în mijlocul coamelor care în timp de iarnă erau acoperite cu un strat de zăpadă pînă la zece coți. Oamenii din casele acestea, munteni cu fețe galbene și uleioase, îmbrăcați în haine capitonate și groase, cu picioarele scurte și goale, care semănau foarte mult a eschimoși, ieșeau în calea lor și li se închinau. Oamenii blînzi și buni de la șes se uitau la lama ca la un sfînt între sfinți. Cei de la munte însă, i se închinau ca unuia care cunoaște toate secretele demonilor. Religia lor purta încă urmele șterse ale Budhismului***** peste care se așternuse cultul unei credințe tot atît de fantastice ca și regiunea unde trăiau, tot atît de meticuloase ca munca semănăturilor lor de pe terasele înguste care îi hrăneau; dar cu toate acestea, comanacul roșu al lui lama, șiragul lui de mătănii și textele vechi chinezești pe care le întrebuința, aveau mare autoritate în fața lor, căci sub gardinele largi ale comanacului său, ei nu vedeau decît omul care trebuie cinstit.
- Te-am văzut coborînd crestele negre ale muntelui Eua, spunea un Bathan care le ieși într-o seară în cale, și le dădu o bucată de brînză, in vas cu lapte acru și un codru de pîine tare ca piatra. - Noi nu întrebuințăm această hrană decît vara, cînd vacile înțarcă și le apucă strechea. printre stîncile acestea suflă vînturi care te dau peste cap, chiar pe vreme deplin liniștită. Nu cumva sînteți oameni care puteți frîna pornirile demonilor din Eua?
În astfel de cazuri, Kim care tremura din tot trupul, și era amețit din cauza drumului repezit în prăpăstii, chinuit de picioarele umflate în timp ce se cățăra printre crăpăturile prea strâmte și incomode ale stîncilor, se bucura din tot sufletul de popasul care urma după o zi de drum, cum se bucurase odinioară de laudele colegilor de la St. Xavier cînd cîștigase concursul de alergări pe distanța de două sute de metri. Muntele îl făceau să asude și să elimine ghi-ul și dulciurile hranei abundente cu care se obișnuise la șes, iar aerul aspru care părea că-l îneacă în timpul urcușurilor grele spre culmi, îi întărea și-i dezvolta pieptul, oțelindu-i mușchii picioarelor și coapsele.
Din cînd în cînd meditau asupra roții vieții, și cum spunea lama, mereu mai des, din ziua cînd scăpaseră de toate ispitele ei. În afară de vulturi cenușii care se legănau în înălțimi, sau cîte un urs care se vedea în depărtări, mormăind și dezgropînd rădăcini pe coasta muntelui, ori apariția fugară în zori a cîte unui leopard vărgat care-și sfîșia grăbit și lacom capra vînată în liniștea unei văi, sau altădată ciripitul speriat al cîte unei păsări cu pene multicolore, ei doi erau întotdeauna singuri sub vînturile care băteau în jurul lor, legănați de susurul ierburilor care se plecau lovite de boarea rece a înălțimilor. Femeile din colibele afumate care se vedeau în picioarele lor în timp ce coborau coasta munților, nu erau deloc plăcute la vedere, și cu toate că erau murdare, și mai toate gușate, fiecare dintre ele avea mai mulți bărbați.Oamenii erau tăietori de lemne dacă nu se întîmpla să fie agricultori, dotați cu o veselie și o blîndețe neobișnuită și de o simplitate cum numai rareori se întîlnește. Spre mulțumirea lor, soarta le scoase în cale un vraci din Dacca******, care-și plătea hrana cu alifii bune pentru întrebuințat contra gușei, și cu sfaturi menite să restabilească pacea între bărbați și femei. Omul acesta părea că știe munții la fel de bine precum știa și dialectele oamenilor, și descrise lui lama regiunea Ladakhi******* și Thibet. Spunea că în șesuri se vor putea întoarce cînd îi va trage inima; dar cu toate acestea pentru un om căruia îi plac munții, drumul acesta spre văi era foarte plăcut. Toate acestea nu și le spuseră dintr-o suflare, ci în timp ce stăteau seara de vorbă la marginea ariei de piatră unde treierau grîul, și după ce toți bolnavii își primeau medicamentele, vraciul își aprindea luleaua, iar lama lua cîte o priză de tutun, în timp ce Kim urmărea cu ochii văcuțele care pășteau pe costișa din dosul colibelor sau se uitau în depărtările de azur care pluteau între lanțurile nesfîrșite de munți.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim********, vol. II, Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 132-135.
NOTE M. T.
* COT, (II) coți, s. m (...) II. S. m. Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu 0,664 metri (în Muntenia) sau cu 0,637 metri (în Moldova), care reprezenta distanța de la cot (I 1) până la încheietura palmei; p. ext. măsură considerată, subiectiv, mare sau mică, după împrejurări. (...) sursa: DEX '09 (2009)(https://dexonline.ro/definitie/cot)
** LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama.
**** PICIÓR, picioare, s. n. (...) 8. Veche unitate de măsură, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită și astăzi în unele țări. (...) sursa: DEX '09 (2009)(https://dexonline.ro/definitie/picior)
***** Prințul Gautama Siddharta (623 î.H.-543 î.H. sau 560 î.H.-480 î.H.) și-a abandonat în tinerețe rangul și familia pentru a deveni ascet și a obținut iluminarea prin meditație sub arborele bodhi. (http://oaks.nvg.org/buddha-life.html#enligt)
****** Dacca / Dhaka = Metropolă în apropierea fluviului Gange. Capitala Bangladeshului. (https://www.britannica.com/place/Dhaka)
******* Ladakhi / Ladakh = Regiune în statul Jammu și Kashmir din N Indiei. (https://www.journeysinternational.com/ladhaki-people)
******** Ana, „Kim” de Rudyard Kipling, „Ana are cărți”/ „Recenzii”, 27 noiembrie 2016, (http://anaarecarti.ro/main/kim-de-rudyard-kipling/)
(...)
Kim era obișnuit, ca orice om crescut la șes, cu drumul larg și bine bătut, nu cu poteci înguste de cîțiva coți* care să șerpuiască pe coasta munților; lama** însă, ca orice tibetan***, nu se putea stăpîni să nu apuce pe scurtături și să coboare sau să urce pe potecile acoperite de pietrișul nebătătorit. Începu să explice lui Kim care venea șchiopătînd în urma lui, că un om crescut la munte știe dinainte unde poate ajunge la capătul unei poteci, și drumul printre norii coborîți pe coame, care pentru un străin pot părea o piedică de neînlăturat, pentru un muntean sînt ca și un lucru de nimic, la care nici nu te trebuie să te gîndești. Astfel, după multe ceasuri de urcuș care în alte țări civilizate ar fi fost considerat drept o remarcabilă ascensiune, ajunseră pe o coamă de munte, și ocolind cîteva prăpăstii, intrară din nou în pădure, coborînd pe o pantă de patruzeci și cinci de grade, ca apoi să ajungă iarăși la un drum bătut. Pe unde treceau, întâlneau casele oamenilor de la munte, bordeie din argilă bătută și nuiele, cu prispe grosolan lucrate din bardă, și care se cățărau pe coastele stîncoase întocmai ca niște cuiburi de rîndunele, îngrămădindu-se una lîngă alta pe terasele înguste din piatră care erau săpate la mijlocul unui drum de trei mii de picioare**** pînă să ajungi la vale, sau erau pitite între stîncile care prindeau orice bătaie de vînt, ca să o trimită șuierînd mai departe; altădată, din cauza lipsei de pășuni, se înălțau tocmai în mijlocul coamelor care în timp de iarnă erau acoperite cu un strat de zăpadă pînă la zece coți. Oamenii din casele acestea, munteni cu fețe galbene și uleioase, îmbrăcați în haine capitonate și groase, cu picioarele scurte și goale, care semănau foarte mult a eschimoși, ieșeau în calea lor și li se închinau. Oamenii blînzi și buni de la șes se uitau la lama ca la un sfînt între sfinți. Cei de la munte însă, i se închinau ca unuia care cunoaște toate secretele demonilor. Religia lor purta încă urmele șterse ale Budhismului***** peste care se așternuse cultul unei credințe tot atît de fantastice ca și regiunea unde trăiau, tot atît de meticuloase ca munca semănăturilor lor de pe terasele înguste care îi hrăneau; dar cu toate acestea, comanacul roșu al lui lama, șiragul lui de mătănii și textele vechi chinezești pe care le întrebuința, aveau mare autoritate în fața lor, căci sub gardinele largi ale comanacului său, ei nu vedeau decît omul care trebuie cinstit.
- Te-am văzut coborînd crestele negre ale muntelui Eua, spunea un Bathan care le ieși într-o seară în cale, și le dădu o bucată de brînză, in vas cu lapte acru și un codru de pîine tare ca piatra. - Noi nu întrebuințăm această hrană decît vara, cînd vacile înțarcă și le apucă strechea. printre stîncile acestea suflă vînturi care te dau peste cap, chiar pe vreme deplin liniștită. Nu cumva sînteți oameni care puteți frîna pornirile demonilor din Eua?
În astfel de cazuri, Kim care tremura din tot trupul, și era amețit din cauza drumului repezit în prăpăstii, chinuit de picioarele umflate în timp ce se cățăra printre crăpăturile prea strâmte și incomode ale stîncilor, se bucura din tot sufletul de popasul care urma după o zi de drum, cum se bucurase odinioară de laudele colegilor de la St. Xavier cînd cîștigase concursul de alergări pe distanța de două sute de metri. Muntele îl făceau să asude și să elimine ghi-ul și dulciurile hranei abundente cu care se obișnuise la șes, iar aerul aspru care părea că-l îneacă în timpul urcușurilor grele spre culmi, îi întărea și-i dezvolta pieptul, oțelindu-i mușchii picioarelor și coapsele.
Din cînd în cînd meditau asupra roții vieții, și cum spunea lama, mereu mai des, din ziua cînd scăpaseră de toate ispitele ei. În afară de vulturi cenușii care se legănau în înălțimi, sau cîte un urs care se vedea în depărtări, mormăind și dezgropînd rădăcini pe coasta muntelui, ori apariția fugară în zori a cîte unui leopard vărgat care-și sfîșia grăbit și lacom capra vînată în liniștea unei văi, sau altădată ciripitul speriat al cîte unei păsări cu pene multicolore, ei doi erau întotdeauna singuri sub vînturile care băteau în jurul lor, legănați de susurul ierburilor care se plecau lovite de boarea rece a înălțimilor. Femeile din colibele afumate care se vedeau în picioarele lor în timp ce coborau coasta munților, nu erau deloc plăcute la vedere, și cu toate că erau murdare, și mai toate gușate, fiecare dintre ele avea mai mulți bărbați.Oamenii erau tăietori de lemne dacă nu se întîmpla să fie agricultori, dotați cu o veselie și o blîndețe neobișnuită și de o simplitate cum numai rareori se întîlnește. Spre mulțumirea lor, soarta le scoase în cale un vraci din Dacca******, care-și plătea hrana cu alifii bune pentru întrebuințat contra gușei, și cu sfaturi menite să restabilească pacea între bărbați și femei. Omul acesta părea că știe munții la fel de bine precum știa și dialectele oamenilor, și descrise lui lama regiunea Ladakhi******* și Thibet. Spunea că în șesuri se vor putea întoarce cînd îi va trage inima; dar cu toate acestea pentru un om căruia îi plac munții, drumul acesta spre văi era foarte plăcut. Toate acestea nu și le spuseră dintr-o suflare, ci în timp ce stăteau seara de vorbă la marginea ariei de piatră unde treierau grîul, și după ce toți bolnavii își primeau medicamentele, vraciul își aprindea luleaua, iar lama lua cîte o priză de tutun, în timp ce Kim urmărea cu ochii văcuțele care pășteau pe costișa din dosul colibelor sau se uitau în depărtările de azur care pluteau între lanțurile nesfîrșite de munți.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim********, vol. II, Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 132-135.
NOTE M. T.
* COT, (II) coți, s. m (...) II. S. m. Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu 0,664 metri (în Muntenia) sau cu 0,637 metri (în Moldova), care reprezenta distanța de la cot (I 1) până la încheietura palmei; p. ext. măsură considerată, subiectiv, mare sau mică, după împrejurări. (...) sursa: DEX '09 (2009)(https://dexonline.ro/definitie/cot)
** LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama.
- sursa: DEX '09 (2009) ( https://dexonline.ro/definitie/lama)
**** PICIÓR, picioare, s. n. (...) 8. Veche unitate de măsură, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită și astăzi în unele țări. (...) sursa: DEX '09 (2009)(https://dexonline.ro/definitie/picior)
***** Prințul Gautama Siddharta (623 î.H.-543 î.H. sau 560 î.H.-480 î.H.) și-a abandonat în tinerețe rangul și familia pentru a deveni ascet și a obținut iluminarea prin meditație sub arborele bodhi. (http://oaks.nvg.org/buddha-life.html#enligt)
****** Dacca / Dhaka = Metropolă în apropierea fluviului Gange. Capitala Bangladeshului. (https://www.britannica.com/place/Dhaka)
******* Ladakhi / Ladakh = Regiune în statul Jammu și Kashmir din N Indiei. (https://www.journeysinternational.com/ladhaki-people)
******** Ana, „Kim” de Rudyard Kipling, „Ana are cărți”/ „Recenzii”, 27 noiembrie 2016, (http://anaarecarti.ro/main/kim-de-rudyard-kipling/)
miercuri, 7 decembrie 1994
„Un brad artificial costă... jumătate de milion!” (DRAGOMIR 1994)
Marius Dragomir, Cu câteva săptămâni înaintea sărbătorilor, se consemnează un preț record. Un brad artificial costă... jumătate de milion! Jucăriile valorează între 3.000 (o rățușcă boccie) și 400.000 lei (un Moș Gerilă de calitate superioară), „Telegraf”, Constanța, 7 decembrie 1994
Dumnezeule! Parcă niciodată în ajunul sărbătorilor, magazinele nu își umileau cumpărătorii cu asemenea prețuri. Oriunde în lume, la sfârșitul anului, fiecare încercă pe cât posibil să ieftinească mărfurile. Ei bine, nu mică ne-a fost mirarea când avem să admirăm zilele trecute în Constanța, în magazinul de pe Tomis colț cu Ștefan cel Mare un brad artificial la prețul de aproape jumătate de milion. Vreo 480.000 de lei!!! Aceeași situație dramatică se înregistrează în raioanele de jucării, unde prețurile au explodat, pur și simplu. Maimuțoi, cățeluși, papagali, ursuleți, magazine bogate în ajunul sărbătorilor de iarnă. Și pentru că vorbeam de prețuri, am rămas uimiți când am constatat că o figură de animal costă cel mai frecvent de la 10 până la 60 mii lei. Cel mai ieftin de vinde acel soi de rățușcă boccie (în jur de 3.000 lei), care poate ține loc de sperietoare. Fiindcă tot suntem la figurine, am consemnat în același loc menționat mai sus un preț al fel de amețitor: este vorba despre un Moș Gerilă cu un sac fermecător despre care bănuim că este... suflat în aur, altfel nu s-ar putea explica prețul de aproape 4 sute de mii!
vineri, 1 ianuarie 1993
„Operațiunea Praetorian” (GIFFORD 1993)
Thomas Gifford, Operațiunea Praetorian, trad. S. Sersescu (orig. eng. 1993), ed. II rev., RAO, București, 2008, 668 p.
Cuprins
9 Nota autorului (New York)
13 Partea întâi: Londra, 1940-1941
191 Partea a doua: Paris. Vara anului 1927
369 Partea a treia: Anglia, 1942
457 Partea a patra: Stillgraves. Iarna, primăvara anului 1942
565 Partea a cincea: Toamna 1942
coperta $: Aveți ocazia să citiți o remarcabilă carte despre cel de-al Doilea Război Mondial. Armatele lui Hitler mărșăluiesc prin Europa și, în nordul Africii, soarta civilizației europene atârnă de un fir de păr. O operațiune sinucigașă, pusă la cale de Winston Churchill, antrenează destine care până în acel moment nu aveau nimic în comun cu războiul. Dar operațiunea Praetorian poate fi compromisă din cauza unui trădător. Cine este el? Astfel începe o febril căutare care va dezvălui un labirint de intrigi. Tensiunea crește, povestea se complică și prin existența unu clasic triunghi amoros, iar finalul vă va surprinde cu siguranță.
joi, 3 decembrie 1992
Comuna Valu lui Traian din județul Constanța în 1992 („TOMIS” 1992)
Am încercat să vă relatăm în cele patru pagini, succint, cum apare cum apare comuna Valu lui Traian acum, la început de an 1993, felul cum se implică consiliul comunal pentru a rezolva problemele stringente, care sunt jaloanele ce scot în evidență perspectiva de bunăstare a locuitorilor din cele două localități.
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, a sfântului Crăciun, nașterea Domnului Iisus Hristos, a Noului An 1993, Consiliul comunal format din 17 consilieri, reprezentat de Ștefan Păunescu, primar, Ion Adrian, viceprimar, și Vasile Toma, secretar, calde mulțumiri locuitorilor comunei, agenților economici, colaboratorilor pentru aportul adus în 1992 la realizările notabile și le urează sănătate, bucurii și împliniri în activitate.
Aceleași urări le transmitem și celor care poartă numele sfinților Ștefan, Vasile și Ion și care își serbează ziua de naștere în această perioadă, dorindu-le felicitări, noroc, sărbători fericite și „La mulți ani!”
miercuri, 4 ianuarie 1989
„Premiul revistei Tomis la concursul Poesis 1989” („TOMIS” 1989)
ALINA ȘLAPAC
despărțire
Marea ca o caracatiță
împroașcă urmele pașilor tăi
cu cerneală
pe coala mea
curg literele
ca niște pescăruși prevestitori,
furtuna mi s-a cuibărit
în călimară
umbra ta, o corabie beată,
Îmi străbate umbra frunții
Marea ca o caracatiță
împroașcă urmele pașilor tăi
cu cerneală
pe coala mea
curg literele
ca niște pescăruși prevestitori,
furtuna mi s-a cuibărit
în călimară
umbra ta, o corabie beată,
Îmi străbate umbra frunții
urmărire
Ai dispărut ca un țărm călător;
n-a mai rămas decât un izul tău
îmbibat în priveliștea
fără contur
care s-a zdrențuit
când zilele au mușcat nopțile,
când orizontul s-a poticnit
într-o rană
și pădurea a rupt-o încă odată la fugă
după tine, iarnă
cuibărită în inima unui lup bătrân.
Ai dispărut ca un țărm călător;
n-a mai rămas decât un izul tău
îmbibat în priveliștea
fără contur
care s-a zdrențuit
când zilele au mușcat nopțile,
când orizontul s-a poticnit
într-o rană
și pădurea a rupt-o încă odată la fugă
după tine, iarnă
cuibărită în inima unui lup bătrân.
așteptând un tren
Așteptând un tren, n-am uitat să cânt
Văzându-mi mama, n-am uitat să plâng.
Vorbind cu ea, n-am uitat să râd.
Dar dacă am așteptat un alt tren?
Dacă am văzut pe altcineva?
Dacă am vorbit cu o altă femeie?
Cred că am uitat ceva. Nu am fost atentă.
Așteptând un tren, n-am uitat să cânt
Văzându-mi mama, n-am uitat să plâng.
Vorbind cu ea, n-am uitat să râd.
Dar dacă am așteptat un alt tren?
Dacă am văzut pe altcineva?
Dacă am vorbit cu o altă femeie?
Cred că am uitat ceva. Nu am fost atentă.
din atâtea clipe
... mai zăbovește o clipă
în care izbutim să ne cunoaștem,
dar și ea, stoarsă,
ne doare,
de parcă am fi călcat
pe cioburi de sticlă
și nu ne rămâne
decât să încercăm
să refacem
obiectul spart;
poate că acesta e chiar
sufletul nostru,
cine știe?
... mai zăbovește o clipă
în care izbutim să ne cunoaștem,
dar și ea, stoarsă,
ne doare,
de parcă am fi călcat
pe cioburi de sticlă
și nu ne rămâne
decât să încercăm
să refacem
obiectul spart;
poate că acesta e chiar
sufletul nostru,
cine știe?
semicerc
Ne-am privit fericiți
apoi am admirat curcubeul
și ciocârliile cântărețe.
„Totuși, este prea frumos!” am zis.
Numaidecât, ai ucis o pasăre.
și cerul a sângerat
adăugând încă o nuanță curcubeului.
Ne-am privit din nou
și am știut
că ni se imprimase
în suflet.
„De ce ai făcut asta?” aș fi vrut să întreb
dar mi-a fost teamă că vorbele mele
ar fi înghețat aerul
care ne mai despărțea.
Ne-am privit fericiți
apoi am admirat curcubeul
și ciocârliile cântărețe.
„Totuși, este prea frumos!” am zis.
Numaidecât, ai ucis o pasăre.
și cerul a sângerat
adăugând încă o nuanță curcubeului.
Ne-am privit din nou
și am știut
că ni se imprimase
în suflet.
„De ce ai făcut asta?” aș fi vrut să întreb
dar mi-a fost teamă că vorbele mele
ar fi înghețat aerul
care ne mai despărțea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)