Istoria orașului Walton din Anglia (JEROME 1889)

< (...) Am lopătat în susul fluviului* pînă la Walton, localitate destul de mărișoară pentru un oraș riveran. (...) Se înțelege de la sine că Cezar** avea o mică reședință a lui la Walton - o tabără, un val de apărare sau ceva în genul acesta. Cezar era îndrăgostit de cursul superior al fluviului. Și regina Elisabeta*** a cutreierat aceste meleaguri. Cromwell**** și Bradshaw (nu cel cu "mersul trenurilor"*****, ci acuzatorul****** regelui Charles*******) au locuit și ei aici, cîndva. Cred că alcătuiau o pereche foarte reușită. În biserica din Walton se găsesc un fel de chingi de fier, pe care cei de altădată le întrebuințau pentru a ține în frîu limbile femeilor cicălitoare. (...) În biserică sînt și cîteva morminte de seamă. (...) >

Sursa
J. K. Jerome, Trei într-o barcă, ed. Tineretului, București, 1966, pp. 136-138.

Note M. T.
* Tamisa.
** Caius Iulius Caesar (101 î. H. - 44 î. H.) = Politician și comandant roman. (www.istorie-pe-scurt)
*** Elisabeta Tudor (1533-1603) = Fiica regelui englez Henric VIII (1509-1547) și sora regelui Eduard VI (1547-1553) și a reginei Maria I (1553-1558). Regină a Angliei și Irlandei ca Elisabeta I (1558-1603). (www.historia.ro)
**** Oliver Cromwell (1599-1658) = Comandantul armatei Parlamentului în războiul civil (1642-1649) mpotriva regelui Charles I Stuart. Lord-Protector al Amgliei, Scoției și Irlandei (1649-1658). (www.historia.ro)
***** George Bradshaw (1800-1853) = Cartograf, tipograf și editor englez. În 1839 a lansat Bradshaw's Guide pentru circulația feroviară. (eng.wikipedia.org)
****** John Bradshaw (1602-1659) = Magistrat provincial englez. Președintele curții care l-a judecat și condamnat la moarte pe regele Charles I în 1649. (www.britannica.com)
******* Charles (Carol) Stuart (1600-1649) = Fiul regelui James al Angliei (1603-1625) și al Scoției (1566-1625). Rege al Angliei, Irlandei și Scoției ca Charles I (1625-1649). Înfrînt, capturat, judecat și executat în războiul civil cu Parlamentul (1642-1649). (www.historia.ro)

Un călugăr tibetan budist într-o gară din India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
Intrară în clădirea uriașă a gării*, înecate de tulbureala zorilor. În lumina becurilor electrice se desfășura în fața hangarelor furnicarelor negoțului de cereale, destinate regiunilor din partea de miazănoapte a țării.
- Aici trebuie să fie mîna diavolului, zise lama** și căută să se ferească de întunericul în fundul căruia se auzeau vuiete surde, și se vedeau sclipind șinele linie ferate, așternute cu cadavre omenești, învelite în lințoiu negru... călătorii de clasa a treia, care își scoseseră bilete de drum  în timpul nopții și acum așteptau întinși pe jos ca să vină trenul cu care trebuiau să plece. Pentru un Oriental, somnul nu este legat de nici o oră anume, dintre cele douăzeci și patru ale zilei, tocmai din cauza aceasta și traficul călătorilor se acordă cu acest obicei.
- Asta este casa unde vine carul de foc. Colo, în dosul strungăreței aceleia este un om, care îți va da o hîrtiuță cu care te vei putea duce pînă la Umballa***, zise Kim, arătînd cu degetul spre ghișeul casei de bilete.
- Bine, dar noi mergem la Benares****, răspunse bătrînul șiret. Tot una e. Ia atunci pentru Benares. Repede, căci sosește.
Lama, la drept vorbind, mai puțin obișnuit cu trenurile decît avea aerul să susțină, tresări cînd auzi mugetul expresului de sud, care pleacă în zori la orele 3,25. Cei adormiți săriră în picioare și cît ai clipi, gara se umplu din nou de vuietul larmei, de strigătele vînzătorilor de apă și acadele, de chiotul agenților poliției indigene, de țipetele femeilor, care își adunau boccelele și-și chemau bărbații și copiii, să nu se răslețească.
- E trenul... nimic altceva decît te-rainul*****, dar nu vine pînă la noi. Stai aici. Rămase mirat de simplitatea cu care bătrnul lama îi întinse un săculeț plin cu rupii******, și apropiindu-se de ghișeu, Kim puse pe masă prețul unui bilet pînă la Umballa. Un funcționar somnoros se ridică mormăind ceva și-i aruncă un bilet pînă la cea mai apropiată stație, care putea fi la distanță de șase kilometri.
- Nu se prinde, zise Kim uitîndu-se zîmbind la bilet. Acesta e bună pentru țăranii care nu se pricep; eu însă, sînt din orașul Lahore. Ascultă, Babu, a fost fain, și mi-a plăcut felul în care vrei să mă ciupești, dar acum  haide, dă-mi biletul pentru Umballa.
Babu avu aerul că s-a supărat și scoase biletul cerut.
- Mai dă-mi unul pentru Amritzar*******, zise Kim, care pentru nimic în lume nu ar fi vrut să cheltuiască banii lui Mahbub Ali pentr un fleac cum ar fi de pildă o călătorie plătită pînă la Umballa. Atît de mult costă! Dar tot atît de mult e și mărunțișul pe care mi-l dai ca rest. Eu mă pricep să umblu cu te-rainul; niciodată un yogi******** ca tine nu a mai avut nevoie de un chela********* ca mine, zise Kim, întorcîndu-se spre lama. Dacă n-aș fi eu, te-ai pierde... hai pe aici, și-i dete restul, fără să rețină decît cîte o anna de fiecare rupie din costul biletului, drept misitie**********... în amintirea imemorabilei misitii obișnuite în întunericul Asiei.
Bătrînul lama se opri speriat în fața ușii unui compartiment de clasa a treia, care era deschis.
- N-ar fi mult mai bine să mergem pe jos? întrebă el cu glasul stins.
Un lucrător slab, zdravăn și sănătos, întinse capul inundat de o claie de păr spre ei și întrebă:
- Se teme? Nu-ți fie frică de nimic. Îmi aduc aminte c-a fost o vreme cînd îmi era și mie frică de tren.
Haide intră! Afacerea asta este una dintre cele făcute de Guvern***********.
- Nu mi-e frică, răspunse lama. (...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim************, vol I, trad. Jul. Giurgea, Casa de Editură și Presă Viața Românească, București, 1990, pp. 42-44.

NOTE M. T.
* Gara orașului Lahore, azi al doilea oraș al Pakistanului, situat la mijlocul graniței cu India. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5616/7/)
** LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)
*** Umballa / Ambala = Oraș în nordul Indiei, în apropierea graniței cu Pakistanul. (http://www.theodora.com/encyclopedia/u/umballa.html)
**** Benares / Varanasi / Kashi = Unul din cele șapte orașe sacre ale religiei hinduse, situat în nordul Indiei, pe fluviul sfânt Gange. (http://varanasi.nic.in/default.htm)
***** te-rain = „train” (tren în engleză) 
****** RÚPIE, rupii, s. f. Unitate a sistemului monetar din India, Nepal, Pakistan, Sri Lanka, Seychelles etc. ♦ Veche monedă turcească de aur. – Din fr. roupie. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/rupie)
******* Amritzar / Amritsar = Oraș în statul federal Punjab din NV Indiei, la granița cu Pakistanul. (http://amritsar.nic.in/html/history_culture.htm)
******** yogi = Practicant de yoga, una din cele școli tradiționale ale hinduismului, bazată pe meditație ca o cale spre autocunoaștere și eliberare. (http://travel.descopera.ro/7862107-India-dincolo-de-traseul-turistic-25-de-zile-in-ashram)
********* chela = „Discipol al unui yogi” în limba hindi. (http://www.eastern-spirituality.com/glossary/spirituality-terms/c-definitions/chela)
********** MISITÍE, misitii, s. f. Ocupația misitului; plată pentru serviciile misitului. – Misit + suf. -ie. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/misitie)
*********** Colonia India a Coroanei Britanice (1858-1947) cuprindea actualele state India, Pakistan, Nepal, Bangladesh, Sri Lanka, Birmania, Buthan, era condusă de un secretar de stat în guvernul britanic și un vicerege-guvernator și a primti treptat drepturi de autoguvernare. (http://www.sscnet.ucla.edu/southasia/History/British/BrIndia.html)
************ Rodica Grigore, Kim, Kipling și Cartea Indiei, „Cultura”, 523 / 12 iulie 2015 (http://revistacultura.ro/nou/2015/07/kim-kipling-si-cartea-indiei/)

UMOR Românul nu ştie unde e gara

Seara, în Cluj, Janoş şi Pişti ies de la cârciumă; se apropie un domn în fugă: 
- Vă rog, spuneţi-mi unde e gara.
Janos: 
- Noi nu ştie. 
Domnul o ia la fugă pe stradă, dezorientat.
Pişti: 
- Măi Janoş, de ce nu spus la el unde gara? Pierde omu’ trenul.
Janos: 
- Ete na, spune că aici este de 2.000 de ani şi nu ştie unde-i gara!?


''Cuget Liber'', Fun, Constanţa, 9 octombrie 2013

Cel mai vechi tren electric din România ruginește în depou

Digi24 23 martie 2014

Un englez la granița dintre Occident și Orient în secolul XIX (STOKER 1897)

În 1897, scriitorul irlandez Bram Stoker a publicat celebrul roman Dracula. Unul dintre personaje, englezul Jonathan Harker, secretar de avocat, pleacă într-o călătorie de afaceri în Transilvania, provincie a Imperiului Austro-Ungar. În jurnal, el își exprimă impresiile de călătorie la trecerea trenului din Europa occidentală în cea orientală.

<3 mai. Bistrița. Părăsit Munchenul la 8,35 seara, 1 mai. Sosit devreme la Viena, a doua zi dimineața. Ar fi trebuit să sosim la 6,46, dar trenul a avut o oră întîrziere. Budapesta pare un oraș minunat, după cît mi-am putut arunca ochii din vagon și după cele cîteva străzi pe care m-am plimbat, odată coborît din tren, însă mi-a fost teamă să mă depărtez prea mult de gară: în ciuda întîrzierii, trebuia să plecăm mai departe, după cum se prevăzuse. M-a încercat senzația că părăseam Occidentul spre a intra în Orient; Occidentul cel mai autentic, cu splendidele poduri peste Dunăre, care aici are cea mai nobilă lărgime și adîncime, ne purta către tradițiile turcești.
Am părăsit Budapesta la timpul potrivit și am ajuns la Klausenburg după căderea serii. (...)
Am mîncat în grabă, pentru că trenul pleca cu puține minute înainte de opt., sau mai precis ar fi trebuit să plece, căci după ce am tras o goană și am ajuns în grabă la 7,30, am așteptat în vagon mai bine de o oră, fără să pornească. Mi se pare că cu cît mergi mai spre răsărit, cu atît mai nepunctuale sînt trenurile. Cum or fi fiind oare în China?
(...) >

SURSA
Bram Stoker, Dracula, Univers, București, 1990, p. 38

UMOR - trenul în Japonia, România, Ucraina și Zimbabwe

Japonia: „Nu pot să cred! Trenul a ajuns cu 10 secunde mai târziu!”
România: „NU pot să cred! Trenul a ajuns la timp!”
Ucraina: „Nu pot să cred! Trenul a ajuns!”
Zimbabwe: „Nu pot să cred! Un tren!”

SURSA
***, Bancuri, CUGET LIBER, Constanța, 14 martie 2013   

Bombardamentul american asupra Bucureștiului din 4 aprilie 1944 (MĂRTOIU 2004)

Georgeta Mărtoiu, „4/4, ”44”. 60 de ani de la bombardamentul catastrofal asupra Bucureștiului, din aprilie 1944 - ecouri constănțene (II), „Tomis”, Constanța, mai 2004

După bombardamentul din 4 aprilie 1944, timp de 3 zile n-a sosit la Constanța nici un tren, nici un ziar, nu au funcționat telefoanele și nici măcar telegraful gării. Dar cel mai cumplit ni s-a părut că postul național de radio amuțise. Am stat buluciți în fața aparatului 3 zile și 3 nopți, așteptând o primă emisiune care să ne confirme că nu eram singurii supraviețuitori.

Nu-mi fac prea multe iluzii în privința înțelegeri de către contemporani a acelor vremuri cumplite pentru noi. Pentru omul zilelor noastre care pune mâna pe celular sau internet și intră în câteva secunde în legătură cu un semen al său aflat de cealaltă parte a planetei, este foarte greu să perceapă, la scară reală, starea cumplită de izolare în care ne aruncase o abominabilă crimă de război.

În București a fost atunci un carnagiu ale cărui proporții nu se cunosc nici azi întru totul. Mai exact, nu se știe câte mii de vieți omenești au fost suprimate atunci, pentru că inamicii și-au ales intenționat ora 14, oră de vârf de trafic, când in Gara de Nord plecau și veneau foarte multe trenuri. Eugen Barbu descrie halucinant într-unul din romanele sale, cum șirul de sicrie, lădițe ori cutii cu resturi omenești, așezate în căruțe, cărucioare sau în spinare, a curs neîntrerupt, mai multe zile, către cimitirele periferice... N-a fost o eroare a inamicilor: în toată lumea se știa și se știe că gara centrală a oricărei Capitale este gară pentu călători... Dar ei au fost ținta!

Eram elevă în primul an de liceu când se petreceau toate acestea. Ne scoteau urletele sirenelor din bănci de câte 2-3 ori într-o dimineață. Liceul nostru, „Domnița Ileana” (azi Eminescu), așezat în buza portului, nu avea un adăpost construit anume, așa încât coboram toate în subsolul clădirii, în încăperile care adăpostesc acum birourile redacției revistei „Tomis”. Eram 800 de fete, între 10 și 18 ani, unele leșinau, altele plângeau cu vorbe sau doar scânceau, cele mici se agățau cu disperare de gâtul celor mari și, înghesuite până la sufocare, ascultam corul, plasat într-un colț, condus energic de bătrâna profesoară de muzică, domnișoara (...).

„Icebergul” (POPESCU 1990)

 Dan Popescu, „Icebergul”. Secvențe din epopeea dezvoltării, Albatros, București, 1990

5 Introducere

Partea I: Repere în timp și spațiu
10 Cuceritori și eroi
24 Anzii în flăcări
60 „Vine trenul!” - începutul unei lumi
91 Reacție la șoc: „Gheață sau foc sub zăpadă?”

Partea II: Idealul de nestins al libertății
98 Însemnele eternității
103 „Uniți în cuget și simțiri”
113 Gând și fapt lângă inima țării
120 Pe urmele unor fotografii

Partea III: În culisele dezvoltării
125 Epopeea diamantelor
160 „Imperiul clandestin”
174 Un play-boy fără succes în afaceri

Partea IV: Sfârșit agitat de secol
204 Preambul
206 Crizele sunt explozii cu rădăcini în timp
212 Prefață la un posibil scenariu
220 „Icebergul”
245 „Cifrul” căilor salutare

257 Încheiere

„Premiul revistei Tomis la concursul Poesis 1989” („TOMIS” 1989)

 ALINA ȘLAPAC

despărțire
Marea ca o caracatiță
împroașcă urmele pașilor tăi
cu cerneală
pe coala mea
curg literele
ca niște pescăruși prevestitori,
furtuna mi s-a cuibărit
în călimară
umbra ta, o corabie beată, 
Îmi străbate umbra frunții

urmărire
Ai dispărut ca un țărm călător;
n-a mai rămas decât un izul tău
îmbibat în priveliștea
fără contur
care s-a zdrențuit 
când zilele au mușcat nopțile,
când orizontul s-a poticnit
într-o rană
și pădurea a rupt-o încă odată la fugă
după tine, iarnă
cuibărită în inima unui lup bătrân.

așteptând un tren
Așteptând un tren, n-am uitat să cânt
Văzându-mi mama, n-am uitat să plâng.
Vorbind cu ea, n-am uitat să râd.
Dar dacă am așteptat un alt tren?
Dacă am văzut pe altcineva?
Dacă am vorbit cu o altă femeie?
Cred că am uitat ceva. Nu am fost atentă.

din atâtea clipe 
... mai zăbovește o clipă
în care izbutim să ne cunoaștem,
dar și ea, stoarsă,
ne doare,
de parcă am fi călcat
pe cioburi de sticlă
și nu ne rămâne
decât să încercăm 
să refacem  
obiectul spart;
poate că acesta e chiar 
sufletul nostru, 
cine știe?

semicerc
Ne-am privit fericiți
apoi am admirat curcubeul
și ciocârliile cântărețe.
„Totuși, este prea frumos!” am zis.
Numaidecât, ai ucis o pasăre.
și cerul a sângerat 
adăugând încă o nuanță curcubeului.
Ne-am privit din nou
și am știut
că ni se imprimase
în suflet.
„De ce ai făcut asta?” aș fi vrut să întreb
dar mi-a fost teamă că vorbele mele
ar fi înghețat aerul
care ne mai despărțea.