Simbolul tehnic al civilizației occidentale în India colonială britanică (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
Trecuseră douăzeci și trei de ani de cînd lucrările barajului se terminaseră, dar nimeni nu bănuia că această minune arhitectonică și tehnică a Indiei avea un defect ascuns. De douăzeci și trei de ani, mîndrul Maharajah*, șiretul Dewan**, Rașid, Ministrul poliției, Mr. Jobnekar, consilierii de stat, precum și cei mai umili cetățeni din Ranchipur*** avuseseră o încredere neclintit în marele baraj. Crezuseră în el așa cum credeau în inelul de munți din jur, în neshimbătorul deșert de dincol de masivul muntos, în sfîntul și eternul munte Abana încucunat de temple albe profilate pe cerul de bronz. În sufletul tuturor - cu excepția poate a Dewan-ului, tot atît de bătrîn ca și timpul - dăinuise un fel de credință mistică, aproape copilărească, în miracolele săvîrșite de maeștrii ingineri din Occident ... lucrări pe care indienii nu le puteau concepe și nici executa. Nu ridicaseră inginerii aceștia baraje uriașe în  nord și mari poduri peste Gange și Brahmaputra? Și care dintre aceștia ar fi meritat o încredere mai deplină decît amabilul și reputatul Aristide de Groot, care clădise - se spunea - baraje, poduri și uzine în Elveția și Austria, în Italia și Suedia, în Brazilia și China?
(...)
La urma urmei nu avea prea mare importanță pentru creștinătate - preocupată de lecuirea propriilor ei răni**** - că nouă mii de băștinași fuseseră striviți și înecați în cîteva minute, și că Ranchipur, cel mai bine guvernat stat din Răsărit fusese devastat de un dezastru pentru o întreagă generație. Nenorocirea aceasta se petrecuse undeva departe, dești distanța părea cu mult mai mică astăzi decît acum o jumătate de secol. Rămînea totuși atît de îndepărtat, astfel încît să nu mai sporească povara amenințărilor internaționale, conferințelor, războaielor civile, alianțelor secrete, intrigilor, lăcomiilor, fantasmelor, amărăciunilor și urii care apăsa deja umerii civilizației occidentale.
Barajul care fusese un fel de simbol al încrederii Orientului în desăvîrșirea tehnică, onestitatea, spiritul de organizare și superioritatea Occidentului, simbolul acestui baraj se fisurase de multă vreme și apoi se prăbușise.
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne*****, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 326, 329.

NOTE M. T.
* MAHARAJÁH, maharajahi, s. m. Titlu purtat de prinții indieni suverani (până în 1956); persoană care deținea acest titlu. [Var.: maharadjáh s. m.] – Din fr. maharadjah. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/maharajah) (http://jurnalul.ro/special-jurnalul/reportaje/principe-roman-maharajah-in-india-56172.html)
** Dewan = Termen de origine persană în civilizația islamică, desemnând un ministru sau consiliul miniștrilor. În timpul dinastiei Marilor Mogului din India (1526-1857) îl desemna pe ministrul finanțelor. (http://www.etymonline.com/index.php?term=divan)
*** Oraș imaginar în India colonială britanică, capitala unui stat guvernat de un maharajah, locul acțiunii romanului lui Bromfield.
**** Primul Război Mondial (1914-1918).
***** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)

Despădurirea și colonizarea Vestului SUA la începutul secolului XIX (COOPER 1827)

<
(...)
- Dumneata ce spui, bătrîne trapper*? se întoarse tatăl, hohotind cu cruzime și arătînd spre urma pe care o lăsase călcîiul său imens asupra pămîntului bătătorit. Crezi că ăsta-i pămîntul ce și l-ar alege un om care n-a supărat niciodată funcționarul districtului cu vreun titlu de proprietate?
- Pămînt bun se găsesște prin văi, răspunse liniștit bătrînul; ai străbătut milioane de acri** ca să ajungi prin pustietățile astea sterpe, pe cînd acolo, cel căruia-i place să lucreze pămîntul seamănă un kil și adună o baniță*** fără să se ostenească prea mult. Dac-ai venit să cauți pămînt arabil, apoi ai mers cîteva sute de mile**** prea mult, sau tot atîtea mile prea puțin.
- Atunci ar fi mai bine s-o fi luat spre oceanul celălalt? întrebă colonistul arătînd în direcția Pacificului.
- Da, căci am văzut totul cu ochii mei, fu răspunsul trapper-ului, care stătea rezemat de țeava puștii, ca și cum pe dinaintea ochilor i-ar fi trecut scene care-i trezeau amintiri pline de duioșie. Am văzut apele celor două mări*****. Pe malurile uneia m-am născut și am crescut ca orișice puști zburdalnic de acolo. America s-a mărit, oameni buni, din zilele copilăriei mele, și s-a preschimbat într-o țară mai mare, așa cum îmi închipuiam eu, cînd eram copil, c-ar fi lumea. Am trăit aproape 70 de ani în ținutul York, spre mijloc, ca și spre margini. Ai fost în York?
- Nu, eu nu; eu n-am fost niciodată prin orașe, dar am auzit de multe ori vorbindu-se despre locurile astea de care spui. Trebuie să se fi despădurit mult pămînt pe acolo, nu-i așa?
- Mult, prea mult chiar! Parcă pîrjolesc pămîntul cu topoarele lor. Ce dealuri și ce locuri de vînătoare am văzut eu mistuindu-se dintre bunurile lui Dumnezeu, și n-aveau nici un pic de rușine sau părere de rău! Am rămas acolo pînă cînd urechile cîinilor mei au asurzit de loviturile ciocanelor și apoi am pornit spre apus, căutînd liniște. A fost o călătorie tare trudnică; căci e o grea încercare cînd recti printre copaci care cad, înghițînd săptămînă după săptămînă fumul pămînturilor proaspăt desțelenite, ața cum am făcut eu. E cale lungă de-aici pînă-n țara York-ului.
- E așezată la capătul celălalt al bătrînului Kentucky******, socot; dar cît de departe o fi pînă acolo, n-aș ști să spun.
- Un pescăruș ar trebui să străbată o mie de mile de aer ca să ajungă la malul dinspre răsărit. Și, cu toate astea, nu era mare lucru să străbați atîta cale, atunci cînd puteai vîna în voie. A fost un timp cînd urmăream căprioara în munții Delaware******* și Hudson********, și luam castorul din rîurile lacurilor de sus********* în zilele acelea, iar picioarele mele erau ca picioarele elanului. (...)
(...)
- (...) Uitați-vă de jur împrejur, oameni buni: ce-ar spune tăietorii yankei*********, care și-au deschis drum de la apele de răsărit spre cele din apus, cînd s-ar afla c-a fost pe aici un ins ce poate dezgoli pămîntul cu o singură lovitură de topor și c-a măturat locul bătîndu-și joc de răutatea lor? Ar face cale întoarsă, ca un vulpoi care dă înapoi și ar înțelege cît de zadarnică le e nebunia. Dar astea sînt gînduri care se iscă mai degrabă în mintea unui om trecut de optzeci de toamne cu toată nesăbuința lor cu tot. O să mai aveți parte de multe și grele încercări, dacă vreți să scăpați de viclenia și ura indienilor lemn-ars. Ei susțin că sînt singurii proprietari ai acestor ținuturi, și odată stăpîni pe situație, foarte rar se întîmplă ca vreun alb să scape din mîinile lor și cu altceva în afară de pielea de care e atît de mîndru.
- Bătrîne, îl întrebă cu asprime Ishmael, din ce nație faci parte? Ai culoarea și limba unui creștin, dar inima ta pare că ține cu pieile roșii!
- Pentru mine, deosebirea dintre seminții e foarte mică. (...) Sîngele meu nu e încrucișat cu cel de indian; iar ceea ce datorează orice luptător națiunii sale datorez și eu Statelor Unite, deși brațul unui moșneag de optezeci de ani nu le folosește la nimic, cînd ele au armata și vasele lor de război.
(...)
>

SURSA
Fenimore Cooper, Preria, trad. C. Tănăsescu, vol. I, ed. Minerva / seria Biblioteca pentru toți nr. 837, București, 1975, p. 85-86.

NOTĂ M.T.
* Trapper (engleză americană) = Vânător care folosea capcane.
** Acru = Unitate de măsură pentru suprafețe de teren cu valori variabile (în jur de 4000 m²)  DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/acru)
*** Baniță =  Veche unitate de măsură de capacitate pentru cereale, a cărei valoare a variat (în provinciile românești) în jurul a 21-34 l;  DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/bani%C8%9B%C4%83)
**** Milă = Unitate de măsură pentru distanțele terestre folosită în trecut, care a variat în timp și de la o țară la alta; (azi) unitate de măsură pentru distanțe egală cu 1609,3 m (folosită în Marea Britanie și în SUA).DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/mil%C4%83)
***** Oceanul Atlantic și Oceanul  Pacific.
****** Kentucky = Stat din zona central-estică a SUA. A devenit membru al federației americane în 1792. (http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c3/Map_of_USA_highlighting_Kentucky.png)
******* Delaware = Munți în statul Texas din sudul SUA. (http://www.peakbagger.com/range.aspx?rid=13564)
******** Hudson = Munți în statul New York de pe coasta atlantică a SUA. (http://en.wikipedia.org/wiki/Hudson_Highlands)
********* Marile Lacuri din America de Nord = Cele 5 lacuri (Erie, Ontario, Superior, Michigan și Huron) se întind pe 245.000 kmp la granița dintre SUA și Canada. (http://www.great-lakes.net/lakes/)
********** Yankeu = Nume dat, începând cu sec. XVII, locuitorilor din nord-estul SUA; p. gener. cetățean al SUA – Din engl. yankee.  DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/yankeu)

Un englez la granița dintre Occident și Orient în secolul XIX (STOKER 1897)

În 1897, scriitorul irlandez Bram Stoker a publicat celebrul roman Dracula. Unul dintre personaje, englezul Jonathan Harker, secretar de avocat, pleacă într-o călătorie de afaceri în Transilvania, provincie a Imperiului Austro-Ungar. În jurnal, el își exprimă impresiile de călătorie la trecerea trenului din Europa occidentală în cea orientală.

<3 mai. Bistrița. Părăsit Munchenul la 8,35 seara, 1 mai. Sosit devreme la Viena, a doua zi dimineața. Ar fi trebuit să sosim la 6,46, dar trenul a avut o oră întîrziere. Budapesta pare un oraș minunat, după cît mi-am putut arunca ochii din vagon și după cele cîteva străzi pe care m-am plimbat, odată coborît din tren, însă mi-a fost teamă să mă depărtez prea mult de gară: în ciuda întîrzierii, trebuia să plecăm mai departe, după cum se prevăzuse. M-a încercat senzația că părăseam Occidentul spre a intra în Orient; Occidentul cel mai autentic, cu splendidele poduri peste Dunăre, care aici are cea mai nobilă lărgime și adîncime, ne purta către tradițiile turcești.
Am părăsit Budapesta la timpul potrivit și am ajuns la Klausenburg după căderea serii. (...)
Am mîncat în grabă, pentru că trenul pleca cu puține minute înainte de opt., sau mai precis ar fi trebuit să plece, căci după ce am tras o goană și am ajuns în grabă la 7,30, am așteptat în vagon mai bine de o oră, fără să pornească. Mi se pare că cu cît mergi mai spre răsărit, cu atît mai nepunctuale sînt trenurile. Cum or fi fiind oare în China?
(...) >

SURSA
Bram Stoker, Dracula, Univers, București, 1990, p. 38

Pictura lui N. Grigorescu la mănăstirea Agapia (HOGAȘ 1882-1884)

<
La Agapia
(...)
Vizitarăm după prînz interiorul bisericii.
Am atins altundeva istoricul ei pe scurt.
Privită din punct de vedere al ariei, atît exteriorul, cît și interiorul, nu prezintă mai nici unul din caracterele unui arhitectonic definit. Se pare, totuși, că stilul amestecat, dar uniform, al bisericilor lui Ștefan*, îndulcit pe ici, pe colea cu rotundurile armeano-bizantine, a călăuzit pe ziditorul acestei biserici. Ceea ce, însă, ar alcătui pentru cunoscători un punct de adevărată admirațiune, e, fără îndoială, pictura.
Se pare că cunoscutul nostru pictor Grigorescu**, abătîndu-se cu totul de la școala orientală***, care condusese penelul rusesc al zugravului de la Văratic, a căutat să localizeze în biserica Răsăritului**** pictura strălucită a școalelor Apusului. Numai geniul lui a putut pune asprele, dar totuși destul de mărețele figuri biblice, sub regimul blînd al artei moderne. Sub penelul acestui genial pictor, dispar ca prin minune toate formele ascuțite și osoase ale chipurilor rusești care împodobesc zidurile celorlalte mînăstiri. Coloritul viu și discordant, umbritul gros și posomorît al sectatorilor lui Metodiu***** nu se întîlnesc în pictura de la Agapia: formele rorunde și dulci ale școalei profane știu aicea să îmbrace așa de bine austerele oseminte ale ortodoxiei!...
Rareori a fost dat penelului să întrupeze în colori, cu mai multă iscusință, ideea religioasă sub toate formele ei. Astfel, Iuda din Koriot al Agapiei e atît de iudă, încît fără voie îți vine să jălăști pe Mîntuitorul că a năimit, între propovăduitorii cuvîntului dumnezeiesc, o figură atît de lungă, o barbă așa de roșie, un nas așa de ascuțit și niște buze așa de subțiri. Dintre toți pictorii noștri, lui Grigorescu, poate, i-a fost dat să dezlege cu penelul una din cele mai grele probleme ale artei sale: căci, mai la urmă, cam drept așa ceva trebuie să socotim noi meșteșugul de a ști să întrunești, pe aceeași figură, și fără a se exclude una pe alta, maternitatea și virginitatea. Să izbutești a întipări prin linii și colori duioșia unei mame pe fața unei fecioare, a face pe cea dintîi să privească, cu pudoarea și nevinovăția celei din urmă, fructul propriului său sîn, a închide plenitudinea fizică a formelor materne în rama ideală a virginității, a ști, în fine, să stabilești cu penelul o bună înțelegere între un complex cu antiteze, e, desigur, partea unui maestru genial.
>

Sursa
Calistrat Hogaș, Pe drumuri de munte, ed. I. Creangă/col. Biblioteca școlarului nr. 88, București, 1982, pp. 70-71 (Amintiri dinte-o călătorie)

„Dosar Ana Pauker” (MIRCU 1991)

 Marius Mircu, Dosar Ana Pauker, Gutenberg - Casa cărții (M. Stoian)/Secretele zeilor, București, 1991

2 Această carte a mai apărut în două ediții, sub titlul Ana Pauker, Iosif Chișinevski și alții...: prima ediție - decembrie 1989; a doua ediție completată - martie 1991, Editura Glob, Bat Yam, tiraj 101 exemplare, exclusiv pentru biblioteci publice, pentru cercetători și presă. Subtitlurile acestei ediții aparțin lui Mihai Stoian.

3 Marius Mircu, Avertisment

5 Ana Pauker și alții...
Speranțe spulberate

12 Copilăria. Socialismul învață să meargă
Evreii au fost poftiți să vină
Un drac de fată
Sărăcia, mila, păcatul... revolta?

21 Etapa romantică. De la romantism la vânzarea sufletului
„De mică se cunoștea că va fi cineva!”
La braț cu socialismul
Folclorul roșu
Sămânța discordiei
Pace și război... regimului

31 Schimbarea la față. Bolșevismul îmbracă masca socialismului
Intră în scenă Marcel Pauker
Totul fără dans
Organizatoare de scandaluri politice
A-ți  crește proprii călăi
Fascinația Răsăritului
„Te notez român!”
Punct jucat, punct marcat!
Un „general” cu fustă

59 Înfruntarea. Procesul comunismului
Momentul adevărului (I)
Momentul adevărului (II)
Distinsa asistență
Proletari de lume bună
Scurtă biografie
Autodafe-uri
Dialogul surzilor
Acuzarea are cuvântul!
Apărarea are cuvântul!
Rufele murdare se spală în familie
„Criza utopiei”
Dumnezeu iartă, Revoluția nu!
Recompensa
Scurtă digresiune

104 Puterea. Alte măști
Preludiul
Misterul aterizării
„Paukerizarea” țării
„Vechea Românie a murit”
„Marele salt”
Ești liber dacă ești prieten cu...
Crochiu

136 Crepusculul. Icar fără voie
Cei cu merite în trecut ... n-au viitor
Cu degetul pe rană
Scopul (cam) scuză mijloacele
„Canalizarea” revoluționarilor...
„Cacaia deviația?”
Un „canibal” își face autocritica
Un „miniam”... comunist
Clasa muncitoare merge în Iad
Un nemuritor... moare!

164 Cădere de cortină. Noaptea învinșilor
„Cordon ombilical” până la moarte
Pulbere de stele... roșii
Cu spatele la lume
Mai mor și muritorii

coperta 4

... Mașina comunistă a fost fiica iubită a Utopiei majore din secolul XX... Dar iată care este greșeala: crezând că deține secretul „Binelui” colectiv, n-a încetat, de atunci, să alunece spre „Rău”. Din cauză că visa să înlocuiască făgăduiala, imposibilă de verificat, a Paradisului ceresc, cu făgăduiala, verificabilă, a Paradisului terestru, s-a creat această sinistră caricatură a Paradisului - acest astru mort pe care libertatea nu poate trăi... pentru că au dorit acest „om de tip nou”, acest popor „regenerat”, sistemul a dat naștere doar unui credincios de tip nou, un fidel fără credință, unui furnicar de fișe, unei Biserici de slujbași cu limbă de lemn și ochi de gips. Teribilă decădere a unei religii de substituire, concepută pentru a compensa fericirea civilă care a izbutit pe plan militar! De altminteri, ca toate dictaturile, de când e lumea, lume... - Claude Imbert, Criza Utopiei

Viitorul omenirii nu mă privește... Las totul în seama zeilor. Asta nu înseamnă că am dobândit mai multă încredere în justiția lor care nu-i și a noastră, ori mai multă credință în înțelepciunea omului, adevărul e invers. Viața e cumplită: știm asta. Dar tocmai fiindcă aștept prea puțin de la condiția umană, perioadele de fericire, de parțial progres, eforturile luării de la început și ale continuității îmi apar drept tot atâtea minuni care aproape compensează masa imensă a relelor, a eșecurilor, a nepăsării și a erorii. - Marguerite Yourcenar, Memoriile lui Hadrian

„Calvarul meu în România” (SCHIEBOLDT 1952)

 Kurt Schieboldt, Calvarul meu în România, trad. D. Hogea (germ. 1952), Tinerama, București, 1992

5 [Prefață] - „România, August 1944! Sute de mii de tineri germani dați dispăruți și morți! (...) Un sec și mincinos comunicat militar german a fost singura veste despre îngrozitoare catastrofă a celui de-al doilea război mondial. (...) Și astăzi, în 1952, cei dragi primesc de cele mai multe ori un răspuns fără speranță de la oficiile Crucii Roșii Internaționale pentru Regăsirea Persoanelor Dispărute, oficii deservite de oameni atât de plini de bunăvoință și abnegație. (...)”

8 „Dedic această lucrare morților și dispăruților pe front” - K. S.

9 În vârtejul prăbușirii frontului în România
„Ziua mea de naștere 13.9.1944”

11 Nistrul sclipea în soare

22 La Prut a fost dansul macabru...
`Voi zori roșii - trandafirii / Voi zori roșii - trandafirii / Ne prevestiți morțile noastre / Prea timpurii...” (Cântec soldățesc german)

45 Toți peste Siret și Trotuș, noaptea

58 Și am devenit cu toții jivine

80 Amintiri. Primii ani de război în Vest

86 Rănit și prizonier de război în spitalul „Maria”

92 Amintiri și iar amintiri. Campania din Sud

105 Clopote de Crăciun și emoții de An Nou în spital

109 Și iar pe front, dar în Răsărit: 1941

124 Vindecații fac o călătorie pe ruta Sighișoara-Cisnădie-Titu...
Vara 1945
Iarna 1945-46

143 Supraviețuitorule, unde ți-e sufletul?