Constantin Brâncuși s-a născut în satul Hobița, în apropiere de Târgu Jiu. Mai multe din cele mai importante lucrăile sale importante, precum Coloana Infinitului și Masa Tăcerii, pot fi văzute într-un parc al orașului.
Târgu Jiu, care se află chiar la sud de Munții Carpați, este construit pe temeliile unui sat dac, înconjurat de păduri sălbatice. Târgu Jiu este situat la intersecția drumurilor dinspre Dunăre, Transilvania și Banat. Armata romană a trecut pe aici în timpul războaielor de cucerire a Daciei. Mai târziu, în timpul Evului Mediu, devine un centru comercial de primă importanță. Orașul și-a luat numele de la râul Jiu care îl străbate între Carpați și Dunăre. Târgu Jiu are un stil arhitectonic românesc cu influențe orientale, franceze și germane.
Constantin Brâncuși a fost unul din cei mai importanți sculptori ai secolului XX. Lucrările sale au modernizat expresia plastică a sculpturii și sunt expuse în muzee din toată lumea. Brâncuși a proiectat și realizat un ansamblu monumental în aer liber în centrul Târgu Jiului în 1938.
Trei sculpturi monumentale - Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului - pe Calea Eroilor, o alee de mai mult de un kilometru. Masa Tăcerii simbolizează întrunirea viitorilor eroi înaintea bătăliei și cele 12 scaune din jurul său sunt în formă de clepsidră. Poarta Sărutului impresionează până la transpunerea într-o altă viață, dar sculptura este, de asemenea, simbolul căsătoriei. Cea mai importantă piesă a ansamblului este Coloana Infinitului, cu o înălțime de aproape 30 de metri, care este un omagiu adus românilor care au murit luptând în Primul Război Mondial și este o reprezentare stâlpilor funerari întâlniți în sudul României. Ansamblul monumental de pe Calea Eroilor din Târgu Jiu a fost inclus în Patrimoniul European în 2003.
Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, p. 31 (Târgu Jiu - The City of Brâncuși).
Se afișează postările cu eticheta armată. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta armată. Afișați toate postările
miercuri, 20 iunie 2018
vineri, 8 decembrie 2017
Inventarea calculatorului electronic în SUA în 1946 (MILOȘESCU 2000)
(...)
Începutul secolului XX a fost marcat de apariția electronicii. Ea a început să fie folosită în diverse domenii: mai întâi telefonul și electrofonul, iar apoi radioul și televizorul. În anul 1919, Eccles* și Jordan** au realizat prima celulă electronică de memorare: circuitul basculant bistabil. Era construit cu lămpi de același tip ca și cele folosite în aparatele de radio și permitea simularea a două stări: starea de conducție, care lăsa curentul să treacă, și starea de blocare, în care curentul electric era împiedicat să treacă. Acest circuit a marcat începutul electronicii de impulsuri, acel "ceva nou" care trebuia pus în locul mecanicii pentru a obține mașini de calcul mai performante. Tehnica mașinilor de calculat a fost revoluționată prin apariția primelor mașini care foloseau pentru memorare, în locul roților dințate, circuite Eccles-Jordan. Aceste mașini sunt cunoscute sub numele de calculatoare electronice.
ENIAC - Electronic Numeric Integrator and Computer - a fost primul calculator electronic. El a fost realizat de Mauchly*** și Eckert**** de la universitatea din Pennsylvania*****. Avea un pupitru de comandă cu 40 de panouri cu fișe, iar comenzile erau memorate pe cartele perforate sau generate prin conexiuni electrice pe panoul de comandă. Calculatorul cu cele 20.000 de tuburi ocupa o suprafață de 180 mp și avea o greutate de 30 de tone. Putea să execute 5.000 de adunări sau scăderi cu 10 cifre pe secundă, depășind de o mie de ori rapiditatea celor mai performante mașini de calculat clasice. Pentru a realiza aceste operații consuma energie cât o locomotivă. Pentru introducerea unui grup de comenzi era nevoie de zile. Verificarea mai dura și ea câteva zile. Din cauza tuburilor care se ardeau destul de des, comenzile erau executate de două ori, cu întreruperi în care se introduceau date de test pentru depistarea tuburilor arse.
ENIAC a apărut ca urmare a unui contract încheiat în 1942 între universitatea din Pennsylvania și serviciile de balistică ale armatei americane. Cel de-al doilea război mondial era în plină desfășurare și germanii repurtau victorii după victorii. Pentru a face față tehnicii germane, S.U.A. a majorat bugetul armatei. O problemă importantă a balisticii era reducerea timpului de calcul. Între laboratorul universității Pennsylvania și armata americană s-a încheiat în aprilie 1943 un contract pentru prototipul unei mașini de calcul care să utlizeze, în locul roților dințate, circuite de memorie de tip Eccles-Jordan. Banii armatei, 40.000 de dolari, au finanțat ideile lui Mauchly și Eckert. Aceștia, folosind circuite electronice, au reușit în 1944 să construiască un sumator (circuit electronic care adună) pe bază de circuite bistabile. Acesta a fost primul pas în utilizarea electronicii în tehnica de calcul. Era primul dispozitiv care trata informația sub formă de curent electric. El a stat la baza construirii calculatorului ENIAC, care a fost terminat în noiembrie 1945 și inaugurat la 16 februarie 1946. Calculatorul ENIAC a fost folosit de armată până la 2 octombrie 1955. ENIAC a deschis astfel un nou drum în tehnica de calcul - calculatoarele electronice - și a dus la apariția unei noi științe: informatica, știința care se ocupă cu studiul calculatoarelor. Au urmat apoi calculatoare din ce în ce mai performante: EDVAC, SEAC, UNIVAC.
(...)
În 1944, matematicianul John von Neumann****** a emis principiul programului înregistrat. Pentru a putea mări eficiența unei mașini de calcul și pentru a o face să execute cât mai multe operații fără intervenția omului, este necesar ca ea să fie dotată cu un dispozitiv de memorare a datelor și a comenzilor. Acest dispozitiv trebuie să lucreze cu o viteză mare și trebuie să permită înregistrarea simplă și rapidă a informațiilor. Astfel a apărut conceptul de program, definit ca operație de prelucrare a unei secvențe de comenzi și date memorate. Datele și programele trebuie memorate împreună, sub aceeași formă și trebuie să fie accesibile în același mod. Pornind de la teoria lui Neumann a fost construit EDVAC - Electronic Discrete Variable Computer.
John von Neumann a sugerat constructorilor de calculatoare trei principii care trebuie să stea la baza realizării unui calculator:
- Programele și datele trebuie codificate sub formă de numere binare.
- Programele și datele trebuie păstrate într-un ansamblu de comutatoare (memoria calculatorului).
- Trebuie să existe o unitate centrală de prelucrare care să știe nu numai să execute operații de calcul, dar să poată extrage, decodifica și executa instrucțiunile programului.
La începutul anlor '50 a fost livrat primul calculator comercial: UNIVAC. Așa a început prima generație de calculatoare.
(...)
Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000, pp. 277-279.
Note M. T.
* John Mauchly (1907 Cincinnati/SUA - 1980 Ambler/SUA) = Doctor în fizică al Universității John Hopkins din Baltimore în 1932. Profesor la Universitatea Pennsylvania. Proiectant al calculatoarelor ENIAC, EDVAC, BINAC și UNIVAC 1. (history.computer.org)
** John Eckert (1919 Philadelphia - 1995 Pennsylvania) = Absolvent al Facultății de Inginerie Electrică a Universității Pennsylvania. Profesor la UP. Proiectant al calculatoarelor ENIAC, EDVAC, BINAC și UNIVAC 1. Primul curs universitar de calculatoare. (www.computer.org)
*** Unversitatea Pennsylvania a fost întemeiată în 1740 în orașul Philadelphia din colonia britanică nord+americană Pennsylvania, printre fondatori numărându-se Benjamin Franklin. (www.upenn.edu/about/history)
**** Janos Margittai Neumann/John von Neumann (1903 Budapesta - 1957 Washington) = Fiu al unui bancher. Doctor în matematică la Universitatea Budapesta în 1926. Profesor la Institutul Princeton din SUA din 1933. (eng.wikipedia.org)
Începutul secolului XX a fost marcat de apariția electronicii. Ea a început să fie folosită în diverse domenii: mai întâi telefonul și electrofonul, iar apoi radioul și televizorul. În anul 1919, Eccles* și Jordan** au realizat prima celulă electronică de memorare: circuitul basculant bistabil. Era construit cu lămpi de același tip ca și cele folosite în aparatele de radio și permitea simularea a două stări: starea de conducție, care lăsa curentul să treacă, și starea de blocare, în care curentul electric era împiedicat să treacă. Acest circuit a marcat începutul electronicii de impulsuri, acel "ceva nou" care trebuia pus în locul mecanicii pentru a obține mașini de calcul mai performante. Tehnica mașinilor de calculat a fost revoluționată prin apariția primelor mașini care foloseau pentru memorare, în locul roților dințate, circuite Eccles-Jordan. Aceste mașini sunt cunoscute sub numele de calculatoare electronice.
ENIAC - Electronic Numeric Integrator and Computer - a fost primul calculator electronic. El a fost realizat de Mauchly*** și Eckert**** de la universitatea din Pennsylvania*****. Avea un pupitru de comandă cu 40 de panouri cu fișe, iar comenzile erau memorate pe cartele perforate sau generate prin conexiuni electrice pe panoul de comandă. Calculatorul cu cele 20.000 de tuburi ocupa o suprafață de 180 mp și avea o greutate de 30 de tone. Putea să execute 5.000 de adunări sau scăderi cu 10 cifre pe secundă, depășind de o mie de ori rapiditatea celor mai performante mașini de calculat clasice. Pentru a realiza aceste operații consuma energie cât o locomotivă. Pentru introducerea unui grup de comenzi era nevoie de zile. Verificarea mai dura și ea câteva zile. Din cauza tuburilor care se ardeau destul de des, comenzile erau executate de două ori, cu întreruperi în care se introduceau date de test pentru depistarea tuburilor arse.
ENIAC a apărut ca urmare a unui contract încheiat în 1942 între universitatea din Pennsylvania și serviciile de balistică ale armatei americane. Cel de-al doilea război mondial era în plină desfășurare și germanii repurtau victorii după victorii. Pentru a face față tehnicii germane, S.U.A. a majorat bugetul armatei. O problemă importantă a balisticii era reducerea timpului de calcul. Între laboratorul universității Pennsylvania și armata americană s-a încheiat în aprilie 1943 un contract pentru prototipul unei mașini de calcul care să utlizeze, în locul roților dințate, circuite de memorie de tip Eccles-Jordan. Banii armatei, 40.000 de dolari, au finanțat ideile lui Mauchly și Eckert. Aceștia, folosind circuite electronice, au reușit în 1944 să construiască un sumator (circuit electronic care adună) pe bază de circuite bistabile. Acesta a fost primul pas în utilizarea electronicii în tehnica de calcul. Era primul dispozitiv care trata informația sub formă de curent electric. El a stat la baza construirii calculatorului ENIAC, care a fost terminat în noiembrie 1945 și inaugurat la 16 februarie 1946. Calculatorul ENIAC a fost folosit de armată până la 2 octombrie 1955. ENIAC a deschis astfel un nou drum în tehnica de calcul - calculatoarele electronice - și a dus la apariția unei noi științe: informatica, știința care se ocupă cu studiul calculatoarelor. Au urmat apoi calculatoare din ce în ce mai performante: EDVAC, SEAC, UNIVAC.
(...)
În 1944, matematicianul John von Neumann****** a emis principiul programului înregistrat. Pentru a putea mări eficiența unei mașini de calcul și pentru a o face să execute cât mai multe operații fără intervenția omului, este necesar ca ea să fie dotată cu un dispozitiv de memorare a datelor și a comenzilor. Acest dispozitiv trebuie să lucreze cu o viteză mare și trebuie să permită înregistrarea simplă și rapidă a informațiilor. Astfel a apărut conceptul de program, definit ca operație de prelucrare a unei secvențe de comenzi și date memorate. Datele și programele trebuie memorate împreună, sub aceeași formă și trebuie să fie accesibile în același mod. Pornind de la teoria lui Neumann a fost construit EDVAC - Electronic Discrete Variable Computer.
John von Neumann a sugerat constructorilor de calculatoare trei principii care trebuie să stea la baza realizării unui calculator:
- Programele și datele trebuie codificate sub formă de numere binare.
- Programele și datele trebuie păstrate într-un ansamblu de comutatoare (memoria calculatorului).
- Trebuie să existe o unitate centrală de prelucrare care să știe nu numai să execute operații de calcul, dar să poată extrage, decodifica și executa instrucțiunile programului.
La începutul anlor '50 a fost livrat primul calculator comercial: UNIVAC. Așa a început prima generație de calculatoare.
(...)
Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000, pp. 277-279.
Note M. T.
* John Mauchly (1907 Cincinnati/SUA - 1980 Ambler/SUA) = Doctor în fizică al Universității John Hopkins din Baltimore în 1932. Profesor la Universitatea Pennsylvania. Proiectant al calculatoarelor ENIAC, EDVAC, BINAC și UNIVAC 1. (history.computer.org)
** John Eckert (1919 Philadelphia - 1995 Pennsylvania) = Absolvent al Facultății de Inginerie Electrică a Universității Pennsylvania. Profesor la UP. Proiectant al calculatoarelor ENIAC, EDVAC, BINAC și UNIVAC 1. Primul curs universitar de calculatoare. (www.computer.org)
*** Unversitatea Pennsylvania a fost întemeiată în 1740 în orașul Philadelphia din colonia britanică nord+americană Pennsylvania, printre fondatori numărându-se Benjamin Franklin. (www.upenn.edu/about/history)
**** Janos Margittai Neumann/John von Neumann (1903 Budapesta - 1957 Washington) = Fiu al unui bancher. Doctor în matematică la Universitatea Budapesta în 1926. Profesor la Institutul Princeton din SUA din 1933. (eng.wikipedia.org)
vineri, 2 decembrie 2016
Spionajul Rusiei în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)
<
- Ce să-ți spun; după trecerea verii, în munți era un frig cumplit, răspunse Hurree Babu, plecîndu-se spre el. (...) Am trimis vorbă în mai multă rînduri că acești doi regi sînt vînduți celor de la miazănoapte*; iar Mahhub Ali care trecuse acum înainte și se găsea mult mai departe decît mine, confirmase bănuielile mele. Nu s-a făcut nimic, doar că mie mi-au înghețat picioarele și un deget mi-a căzut. Le-am trimis vorbă că drumurile pentru care eu plăteam bani săpătorilor, erau făcute numai pentru picioarele străinilor și dușmanilor.
- Pentru cine adică?
- Pentru ruși. Toți culacii** vorbeau numai de asta și făceau glume pe socoteala mea. () În primăvara următoare , după ce s-a topit zăpezile (...), dincolo de trecători se arătară doi străini, care spuneau că au venit să vîneze capre sălbatice, Aveau puști de vînătoare, dar aveau și lanțuri de măsurat, busole și nivelatoare.
- Îhî, lucrurile încep să se lumineze.
- Amîndoi au fost bine primiți de Hilas și Bunar. Străinii veniseră cu făgăduieli mari, și vorbeau în numele unui Kaisar*** care îi încărcase cu daruri. Începuseră să cutreiere din coame pînă în fundul văilor, și spuneau: „Aici este locul potrivit să ridicați un parapet; colo puteți ridica o fortificație. Aici este locul unde v-ați putea împotrivi unei armate”, ... și cu toate acestea erau drumuri pentru care eu plătisem în fiecare lună rupii****. Guvernul știa, dar n-a făcut nimic. Ceilalți trei regi care nu fuseseră plătiți ca să păzească trecătorile, au trimis în grabă mare un crainic ca să-i dea în știre reaua credință a lui Bunar și Hilas. Cînd tot cee era de făcut fusese terminat și cei doi străini cu compase și nivelatoare împuiaseră capul celor cinci regi că în curînd o uriașă armată va mătura trecătorile (căci oamenii din munții sînt niște proști care cred orice le-ai spune), vine și ordinul: Hurree Babu pleacă spre miazănoapte și vezi ce fac acolo cei doi străini. I-am spus lui Creighton Sahib*****: „Acesta nu este un proces ca oricare altul, zic eu. (...) Pe cinstea mea, zic eu, de ce nu dai poruncă pe cale neoficială, să plece un om curajos și să-i otrăvească pe amîndoi ca să dai un exemplu? Cred, dacă-mi dați voie să vă spun adevărul, că această atitudine din partea dumneavoastră este o condamnabilă lipsă de energie”. Colonelul Creighton s-a întors spre mine rîzînd. Acesta este orgoliul vostru prostesc pe care-l aduceți din Anglia. Vă închipuiți că nimeni nu îndrăznește să uneltească contra voastră. Toate acestea nu sînt decît prostii cazone.
- Prin urmare te duci să urmărești pe cei doi străini?
- Nu, mă duc să-i întîlnesc. Au coborît la Simla****** cu coarnele și capele caprelor, pentru ca să le dea la preparat la Calcutta*******. În aparență sînt exclusiv sportsmeni și din partea guvernului li s-au acordat anumite înlesniri. Bineînțeles, noi procedăm întotdeauna în felul acesta, căci asta face parte din programul de urmări al Departamentului și este mîndria noastră.
- Prin urmare ce motiv am avea să ne temem de ei?
- Pe cinstea mea; nu trebuie să uiți că aceștia doi nu sînt negri, căci cu negri mă port cum te-ai purta cu niște jucării. Sînt ruși și mai ales oameni lipsiți de orice scrupul. N-aș vrea deloc că am de-a face cu ei, fără să mai fie cineva de față.
- Nu cumva au de gînd să te omoare?
- Asta n-ar fi nimic. Eu sînt un adept convins al lui Herbert Spencer********, pentru ca să pot da ochi cu acel nimic căruia i se zice moartea și care face parte din destinul meu, după cum bine știi. Oamenii aceștia însă m-ar putea bate.
- De ce?
Hurree Babu pocni enervat din degete.
- Bineînțeles, va trebui să intru în cantonamentul lor, ca unul care vine peste numărul de slujitori prevăzut, fie ca interpret, fie că aș intra ca un năuc și prost, venit să ceară ceva de pomană, sau ceva asemănător. Odată intrat acolo, va trebui să pun mîna pe tot ce-mi va ieși în cale, așa cred. (...) Doar că vezi dumneata Mister O Hara ... eu sînt asiat, și vezi dumneata... în cazul acesta originea mea pentru scopul pe care îl urmăresc, ar fi o piedică foarte serioasă. pe urmă mai sînt și bengalez*********... ceea ce înseamnă că sînt om fricos.
- Iepurele și bengalezul au fost făcuți de Dumnezeu.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim**********, vol. II, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 118-120.
NOTE M. T.
* Rusia.
** CULÁC, culaci, s. m. Chiabur. – Din rus. kulak. sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/culac/paradigma)
*** Kaisar / Kaiser (germană) = Împărat. Aici țarul Rusiei.
- Ce să-ți spun; după trecerea verii, în munți era un frig cumplit, răspunse Hurree Babu, plecîndu-se spre el. (...) Am trimis vorbă în mai multă rînduri că acești doi regi sînt vînduți celor de la miazănoapte*; iar Mahhub Ali care trecuse acum înainte și se găsea mult mai departe decît mine, confirmase bănuielile mele. Nu s-a făcut nimic, doar că mie mi-au înghețat picioarele și un deget mi-a căzut. Le-am trimis vorbă că drumurile pentru care eu plăteam bani săpătorilor, erau făcute numai pentru picioarele străinilor și dușmanilor.
- Pentru cine adică?
- Pentru ruși. Toți culacii** vorbeau numai de asta și făceau glume pe socoteala mea. () În primăvara următoare , după ce s-a topit zăpezile (...), dincolo de trecători se arătară doi străini, care spuneau că au venit să vîneze capre sălbatice, Aveau puști de vînătoare, dar aveau și lanțuri de măsurat, busole și nivelatoare.
- Îhî, lucrurile încep să se lumineze.
- Amîndoi au fost bine primiți de Hilas și Bunar. Străinii veniseră cu făgăduieli mari, și vorbeau în numele unui Kaisar*** care îi încărcase cu daruri. Începuseră să cutreiere din coame pînă în fundul văilor, și spuneau: „Aici este locul potrivit să ridicați un parapet; colo puteți ridica o fortificație. Aici este locul unde v-ați putea împotrivi unei armate”, ... și cu toate acestea erau drumuri pentru care eu plătisem în fiecare lună rupii****. Guvernul știa, dar n-a făcut nimic. Ceilalți trei regi care nu fuseseră plătiți ca să păzească trecătorile, au trimis în grabă mare un crainic ca să-i dea în știre reaua credință a lui Bunar și Hilas. Cînd tot cee era de făcut fusese terminat și cei doi străini cu compase și nivelatoare împuiaseră capul celor cinci regi că în curînd o uriașă armată va mătura trecătorile (căci oamenii din munții sînt niște proști care cred orice le-ai spune), vine și ordinul: Hurree Babu pleacă spre miazănoapte și vezi ce fac acolo cei doi străini. I-am spus lui Creighton Sahib*****: „Acesta nu este un proces ca oricare altul, zic eu. (...) Pe cinstea mea, zic eu, de ce nu dai poruncă pe cale neoficială, să plece un om curajos și să-i otrăvească pe amîndoi ca să dai un exemplu? Cred, dacă-mi dați voie să vă spun adevărul, că această atitudine din partea dumneavoastră este o condamnabilă lipsă de energie”. Colonelul Creighton s-a întors spre mine rîzînd. Acesta este orgoliul vostru prostesc pe care-l aduceți din Anglia. Vă închipuiți că nimeni nu îndrăznește să uneltească contra voastră. Toate acestea nu sînt decît prostii cazone.
- Prin urmare te duci să urmărești pe cei doi străini?
- Nu, mă duc să-i întîlnesc. Au coborît la Simla****** cu coarnele și capele caprelor, pentru ca să le dea la preparat la Calcutta*******. În aparență sînt exclusiv sportsmeni și din partea guvernului li s-au acordat anumite înlesniri. Bineînțeles, noi procedăm întotdeauna în felul acesta, căci asta face parte din programul de urmări al Departamentului și este mîndria noastră.
- Prin urmare ce motiv am avea să ne temem de ei?
- Pe cinstea mea; nu trebuie să uiți că aceștia doi nu sînt negri, căci cu negri mă port cum te-ai purta cu niște jucării. Sînt ruși și mai ales oameni lipsiți de orice scrupul. N-aș vrea deloc că am de-a face cu ei, fără să mai fie cineva de față.
- Nu cumva au de gînd să te omoare?
- Asta n-ar fi nimic. Eu sînt un adept convins al lui Herbert Spencer********, pentru ca să pot da ochi cu acel nimic căruia i se zice moartea și care face parte din destinul meu, după cum bine știi. Oamenii aceștia însă m-ar putea bate.
- De ce?
Hurree Babu pocni enervat din degete.
- Bineînțeles, va trebui să intru în cantonamentul lor, ca unul care vine peste numărul de slujitori prevăzut, fie ca interpret, fie că aș intra ca un năuc și prost, venit să ceară ceva de pomană, sau ceva asemănător. Odată intrat acolo, va trebui să pun mîna pe tot ce-mi va ieși în cale, așa cred. (...) Doar că vezi dumneata Mister O Hara ... eu sînt asiat, și vezi dumneata... în cazul acesta originea mea pentru scopul pe care îl urmăresc, ar fi o piedică foarte serioasă. pe urmă mai sînt și bengalez*********... ceea ce înseamnă că sînt om fricos.
- Iepurele și bengalezul au fost făcuți de Dumnezeu.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim**********, vol. II, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 118-120.
NOTE M. T.
* Rusia.
** CULÁC, culaci, s. m. Chiabur. – Din rus. kulak. sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/culac/paradigma)
*** Kaisar / Kaiser (germană) = Împărat. Aici țarul Rusiei.
**** RÚPIE, rupii, s. f. Unitate a sistemului monetar din India, Nepal, Pakistan, Sri Lanka, Seychelles etc. ♦ Veche monedă turcească de aur. – Din fr. roupie. sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/rupie)
***** SAHIB SA-ÍB/ s. m. (în limbajul colonial britanic) stăpân, domn; (p. ext.) om alb. (< engl. sahib) sursa: MDN '00 (2000) (https://dexonline.ro/definitie/sahib)
****** Simla / Shimla = Din 1864, orașul a fost capitala de vară a coloniei britanice India. După obținerea independenței în 1947, a fost capitala statului federal Punjab din N Indiei, Azi este capitala statului federal Himachal Pradesh. (http://hpshimla.gov.in/sml_hist.htm)
******* Calcutta / Kolkata = Mare port pe coasta estică a Indiei. (https://www.kmcgov.in/KMCPortal/jsp/MunicipalHistoryHome.jsp)
******** Herbert Spencer (1820-1903) = Renumit sociolog și psiholog englez. (http://www.iep.utm.edu/spencer/)
******** Bengalis / Bengalees = Etnie indo-ariană din E Indiei și Bangladesh, de religie hindusă, musulmană, creștină și budistă. (https://www.britannica.com/topic/Bengali)
********* Descriere Editura ALL 2012 (http://www.all.ro/colectia_strada-fictiunii-clasic/kim.html)
marți, 6 septembrie 2016
Revolta șipailor din armata Indiei coloniale britanice din 1857-9 (KIPLING 1900-1)
<
(...)
Bătrînul soldat părea tot atî de sfios ca și un copil, cînd îl găsești că a făcut o faptă nepermisă.
- (...) Este știut că poliția a dat porunci care opresc portul armelor în toată India... dar (spunînd aceste cuvinte, duse mîna cu un fel de mîngîiere în lungul sabiei), pe mine mă cunosc toți agenții de poliție de prin partea locului.
- Cred că nu a fost gîndul cel mai fericit care ți-ar fi putut veni. Ce cîștigă din fapta lor cei care ucid oamenii?
- După cîte știu eu, foarte puțin. Dar dacă din cînd în cînd n-ai mai tăia și gîtul celor răi, nu știu ce-ar face bieții oameni cumsecade, care umblă fără nici o armă și cu capu-n stele. Eu nu vorbesc cum ar vorbi unul care nu știe ce spune, căci eu văzut India scăldată în sînge, de la Delhi* spre miazăzi**.
- Ce nebunie a fost între oameni pe vremea aceea?
- Cine ar putea să-ți spună, afară de zeii care au trimis această plagă drept pedeapsă asupra țării. Un vînt de nebunie a început să macine încet măruntaiele întregii armate și soldații au prins să ridice armele contra ofițerilor. Acesta a fost primul semn al răului, care începea să prindă adîncime, și poate ar fi putut să se oprească aici, dacă nu se apucau să ucidă toate femeile sahibilor*** și copiii. dar apoi au venit sahibii de dincolo de apele mărilor**** și au făcut crîncenă judecată cu ei.
- E multă vreme de atunci și-mi aduc aminte că zvonul acestor fapte sîngeroase a ajuns pînă la la mine. Cred că anul acela a fost numit anul plăgii celei negre.
- Ce fel de viață ai dus pe vremea aceea, de nu știi tot ce s-a întîmplat. Spui că zvonul celor întîmplate a ajuns pînă la tine, dar numai zvon. Tot pămîntul însă a știut ce a fost și s-a cutremurat.
- Pămîntul nostru nu s-a cutremurat decît o singură dată... în ziua cînd Cel a Tot Puternic a primit lumina*****.
- Hhm! Cu toate acestea eu am văzut orașul Delhi tremurînd, și se șție că Delhi este buricul pămîntului.
- Va să zică s-au ridicat contra femeilor și a copiilor? Aceasta este o faptă urîtă, care nu poate scăpa de pedeapsă.
- Mulți și-au închipuit că vor putea scăpa de ea, dar s-au înșelat. Pe vremea aceea, eu eram într-un regiment de cavalerie. Oamenii s-au răsculat. Din șase sute optzeci de săbii cîte crezi că au rămas credincioase celor care le-au dat pîinea și sarea? Trei. Între acestea era și sabia mea.
- Cu atît mai mare este vrednicia ta.
- Vrednicie! Pe vremea aceea o astfel de faptă nu putea să treacă drept vrednicie. Neamurile mele, prietenii mei și frații mei, s-au depărtat de mine și m-au privit cu dușmănie. Toată lumea spunea: „ Vremea englezilor a trecut. Fiecare să caute și să pună mîna ce poate și să păstreze pentru sine”. Vorbisem cu cei din Sobraon******, din Chillianwallah*******, din Modkee******** și Ferozeshah*********, cărora le-am dat spus: „Mai aveți puțină răbdare și vîntul va bate din altă parte. Faptele acestea nu sînt la locul lor și va veni răsplata”. În ziua aceea am făcut șaptezeci de mile călare, și în crupă, aveam soția unui sahib, iar în oblînc un copilaș. (...) După ce i-am dus la loc sigur, m-am întors la ofițerul meu, singurul care mai rămăsese în viață din cinci cîți avusesem, și i-am spus: „Dă-mi de lucru, zic eu, căci acum sînt renegat de ai mei, și sabia pe care o port este udă de sîngele vărului meu”. „Fii mulțumit, răspunde ofițerul, căci de aici înainte vei avea de lucru din greu. După ce nebunia aceasta va trece, va veni și ziua de răsplată”.
- Așa este, după fiecare nebunie urmează și răsplata, murmură lama**********, mai mult pentru sine.
- Pe vremea aceea nu se împărțeau medalii la toți cei care din întîmplare au auzit un bubuit de tun. Doamne ferește. Eu am luat parte la nouăsprezece bătălii în toată regula; la patruzeci și șase de șarje de cavalerie și nenumărate încăierări mai mărunte. Port nouă răni pe trupul meu, am o medalie și patru agrafe și insignele unui ordin; deoarece căpitanii mei care acum sînt generali și-au adus aminte de mine în ziua în care Kaiser-i-Hind și-a sărbătorit a cincizecea aniversare a de stăpînire a țării***********! „Dați-i ordinul Berettish India”, au spus ei. Acum port acest ordin atîrnat de gît. Jahir-ul (proprietatea) l-am primit din mîinile Statului, în slobodă stăpînire pentru mine și ai mei. Oamenii din vremurile acelea bune sînt astăzi Commissioneri (judecători) și vin călare la mine să mă vadă, și se ridică în scări cînd trec prin mijlocul recoltelor, ca toată lumea din sat să-i poate vedea, - și vorbim de luptele care au trecut, și numele fiecărui mort pe care îl pomenim, ne aduce aminte de alt nume pe care l-am uitat.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim************, vol. I, trad. Jul. Giurgea, Casa de Editură și Presă Viața Românească, București, 1990, pp. 82-84.
NOTE M. T.
* Delhi = Oraș în N Indiei de azi, compus din Orașul Vechi, capitală a Imperiului Marilor Moguli (1526-1858), și Orașul Nou, construit în 1911, capitala Indiei contemporane. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/6411/7/)
** În mai 1857 a izbucnit revolta șipailor, soldațiii indigeni din armata Indiei coloniale britanice, în alianță cu Imperiul Marilor Moguli din nord. Mișcarea a fost înfrântă cu dificultate în aprilie 1859. Consecințele politice au fost desființarea statului Mogul și a Companiei Indiilor de Est și instituirea Colonia Coroanei Britanice India (teritoriile de azi ale statelor India, Pakistan, Nepal, Sri Lanka) în 1858. (http://www.gatewayforindia.com/history/british_history2.htm)
*** SAHIB SA-ÍB/ s. m. (în limbajul colonial britanic) stăpân, domn; (p. ext.) om alb. (< engl. sahib) Sursa: Marele Dicționar de Neologisme '00 (2000) (https://dexonline.ro/definitie/sahib)
**** Aluzie la forțele trimise în ajutor britanicilor pe apele Oceanului Indian.
***** Fostul prinț Gautama Siddhartha (563 î. H. - 483 î. H.) și-a părăsit rangul și familia la 29 ani pentru a deveni ascet. Prin meditație la umbra arborelui Bodhi el a atins iluminarea și a fondat religia budistă. (http://www.hinduwebsite.com/buddhism/buddhaslife.asp)
****** Sobraon = Sat în statul federal Punjab din NV Indiei de azi. (http://www.fallingrain.com/world/IN/23/Sobraon.html)
******* Chillianwallah = Oraș în provincia Punjab din NE Pakistanului. (http://www.fallingrain.com/world/PK/04/Chilianwala.html)
******** Modkee = Localitate în regiunea istorică Punjab.
********* Ferozeshah / Feroze Shah = Localitate în regiunea Delhi din N Indiei. (http://www.thedivineindia.com/feroz-shah-kotla-fort/5810)
********** LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)
*********** Regina Victoria a Marii Britanii (1837-1901) a aniversat în 1887 cincizeci de ani de la urcarea pe tronul britanic și zece ani de la proclamarea ca împărăteasă a Indiilor (Kaiser-i-Hind). (http://www.eva.ro/divertisment/vedete/regina-victoria-cea-mai-lunga-domnie-in-albion-articol-6685.html)
************ Sever Gulea, Recenzie Libris.ro, 2012 (http://www.libris.ro/kim-rudyard-kipling-ALL978-973-724-457-4--p602715.html)
(...)
Bătrînul soldat părea tot atî de sfios ca și un copil, cînd îl găsești că a făcut o faptă nepermisă.
- (...) Este știut că poliția a dat porunci care opresc portul armelor în toată India... dar (spunînd aceste cuvinte, duse mîna cu un fel de mîngîiere în lungul sabiei), pe mine mă cunosc toți agenții de poliție de prin partea locului.
- Cred că nu a fost gîndul cel mai fericit care ți-ar fi putut veni. Ce cîștigă din fapta lor cei care ucid oamenii?
- După cîte știu eu, foarte puțin. Dar dacă din cînd în cînd n-ai mai tăia și gîtul celor răi, nu știu ce-ar face bieții oameni cumsecade, care umblă fără nici o armă și cu capu-n stele. Eu nu vorbesc cum ar vorbi unul care nu știe ce spune, căci eu văzut India scăldată în sînge, de la Delhi* spre miazăzi**.
- Ce nebunie a fost între oameni pe vremea aceea?
- Cine ar putea să-ți spună, afară de zeii care au trimis această plagă drept pedeapsă asupra țării. Un vînt de nebunie a început să macine încet măruntaiele întregii armate și soldații au prins să ridice armele contra ofițerilor. Acesta a fost primul semn al răului, care începea să prindă adîncime, și poate ar fi putut să se oprească aici, dacă nu se apucau să ucidă toate femeile sahibilor*** și copiii. dar apoi au venit sahibii de dincolo de apele mărilor**** și au făcut crîncenă judecată cu ei.
- E multă vreme de atunci și-mi aduc aminte că zvonul acestor fapte sîngeroase a ajuns pînă la la mine. Cred că anul acela a fost numit anul plăgii celei negre.
- Ce fel de viață ai dus pe vremea aceea, de nu știi tot ce s-a întîmplat. Spui că zvonul celor întîmplate a ajuns pînă la tine, dar numai zvon. Tot pămîntul însă a știut ce a fost și s-a cutremurat.
- Pămîntul nostru nu s-a cutremurat decît o singură dată... în ziua cînd Cel a Tot Puternic a primit lumina*****.
- Hhm! Cu toate acestea eu am văzut orașul Delhi tremurînd, și se șție că Delhi este buricul pămîntului.
- Va să zică s-au ridicat contra femeilor și a copiilor? Aceasta este o faptă urîtă, care nu poate scăpa de pedeapsă.
- Mulți și-au închipuit că vor putea scăpa de ea, dar s-au înșelat. Pe vremea aceea, eu eram într-un regiment de cavalerie. Oamenii s-au răsculat. Din șase sute optzeci de săbii cîte crezi că au rămas credincioase celor care le-au dat pîinea și sarea? Trei. Între acestea era și sabia mea.
- Cu atît mai mare este vrednicia ta.
- Vrednicie! Pe vremea aceea o astfel de faptă nu putea să treacă drept vrednicie. Neamurile mele, prietenii mei și frații mei, s-au depărtat de mine și m-au privit cu dușmănie. Toată lumea spunea: „ Vremea englezilor a trecut. Fiecare să caute și să pună mîna ce poate și să păstreze pentru sine”. Vorbisem cu cei din Sobraon******, din Chillianwallah*******, din Modkee******** și Ferozeshah*********, cărora le-am dat spus: „Mai aveți puțină răbdare și vîntul va bate din altă parte. Faptele acestea nu sînt la locul lor și va veni răsplata”. În ziua aceea am făcut șaptezeci de mile călare, și în crupă, aveam soția unui sahib, iar în oblînc un copilaș. (...) După ce i-am dus la loc sigur, m-am întors la ofițerul meu, singurul care mai rămăsese în viață din cinci cîți avusesem, și i-am spus: „Dă-mi de lucru, zic eu, căci acum sînt renegat de ai mei, și sabia pe care o port este udă de sîngele vărului meu”. „Fii mulțumit, răspunde ofițerul, căci de aici înainte vei avea de lucru din greu. După ce nebunia aceasta va trece, va veni și ziua de răsplată”.
- Așa este, după fiecare nebunie urmează și răsplata, murmură lama**********, mai mult pentru sine.
- Pe vremea aceea nu se împărțeau medalii la toți cei care din întîmplare au auzit un bubuit de tun. Doamne ferește. Eu am luat parte la nouăsprezece bătălii în toată regula; la patruzeci și șase de șarje de cavalerie și nenumărate încăierări mai mărunte. Port nouă răni pe trupul meu, am o medalie și patru agrafe și insignele unui ordin; deoarece căpitanii mei care acum sînt generali și-au adus aminte de mine în ziua în care Kaiser-i-Hind și-a sărbătorit a cincizecea aniversare a de stăpînire a țării***********! „Dați-i ordinul Berettish India”, au spus ei. Acum port acest ordin atîrnat de gît. Jahir-ul (proprietatea) l-am primit din mîinile Statului, în slobodă stăpînire pentru mine și ai mei. Oamenii din vremurile acelea bune sînt astăzi Commissioneri (judecători) și vin călare la mine să mă vadă, și se ridică în scări cînd trec prin mijlocul recoltelor, ca toată lumea din sat să-i poate vedea, - și vorbim de luptele care au trecut, și numele fiecărui mort pe care îl pomenim, ne aduce aminte de alt nume pe care l-am uitat.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim************, vol. I, trad. Jul. Giurgea, Casa de Editură și Presă Viața Românească, București, 1990, pp. 82-84.
NOTE M. T.
* Delhi = Oraș în N Indiei de azi, compus din Orașul Vechi, capitală a Imperiului Marilor Moguli (1526-1858), și Orașul Nou, construit în 1911, capitala Indiei contemporane. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/6411/7/)
** În mai 1857 a izbucnit revolta șipailor, soldațiii indigeni din armata Indiei coloniale britanice, în alianță cu Imperiul Marilor Moguli din nord. Mișcarea a fost înfrântă cu dificultate în aprilie 1859. Consecințele politice au fost desființarea statului Mogul și a Companiei Indiilor de Est și instituirea Colonia Coroanei Britanice India (teritoriile de azi ale statelor India, Pakistan, Nepal, Sri Lanka) în 1858. (http://www.gatewayforindia.com/history/british_history2.htm)
*** SAHIB SA-ÍB/ s. m. (în limbajul colonial britanic) stăpân, domn; (p. ext.) om alb. (< engl. sahib) Sursa: Marele Dicționar de Neologisme '00 (2000) (https://dexonline.ro/definitie/sahib)
**** Aluzie la forțele trimise în ajutor britanicilor pe apele Oceanului Indian.
***** Fostul prinț Gautama Siddhartha (563 î. H. - 483 î. H.) și-a părăsit rangul și familia la 29 ani pentru a deveni ascet. Prin meditație la umbra arborelui Bodhi el a atins iluminarea și a fondat religia budistă. (http://www.hinduwebsite.com/buddhism/buddhaslife.asp)
****** Sobraon = Sat în statul federal Punjab din NV Indiei de azi. (http://www.fallingrain.com/world/IN/23/Sobraon.html)
******* Chillianwallah = Oraș în provincia Punjab din NE Pakistanului. (http://www.fallingrain.com/world/PK/04/Chilianwala.html)
******** Modkee = Localitate în regiunea istorică Punjab.
********* Ferozeshah / Feroze Shah = Localitate în regiunea Delhi din N Indiei. (http://www.thedivineindia.com/feroz-shah-kotla-fort/5810)
********** LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)
*********** Regina Victoria a Marii Britanii (1837-1901) a aniversat în 1887 cincizeci de ani de la urcarea pe tronul britanic și zece ani de la proclamarea ca împărăteasă a Indiilor (Kaiser-i-Hind). (http://www.eva.ro/divertisment/vedete/regina-victoria-cea-mai-lunga-domnie-in-albion-articol-6685.html)
************ Sever Gulea, Recenzie Libris.ro, 2012 (http://www.libris.ro/kim-rudyard-kipling-ALL978-973-724-457-4--p602715.html)
joi, 11 februarie 2016
Soldații belgieni versus împăratul Napoloeon I în 1815 (THACKERAY 1848)
<
(...) Iubitul acesta al ei era originar din Bruxelles, un husar* belgian. Trupele nației sale s-au făcut cunoscute în războiul acesta prin orice în afară de vitejie, iar tînărul Van Cutsum admiratorul Paulinei, era un soldat prea disciplinat ca să nu asculte ordinul comandantului său de a fugi care încontro. În timpul cît fusese în garnizoană în Bruxelles, tînărul Regulus (el văzuse lumina zilei în vremea revoluției**) își găsise marea mîngîiere petrecîndu-și aproape toate momentele de răgaz în bucătăria Paulinei; (...)
Din punctul de vedere al regimentului său, campania respectivă luase sfîrșit. El făcea parte dintr-o divizie sub comanda suveranului său legal, prințul de Orange***, și în privința lungimii săbiilor și a echipamentelor, Regulus și camarazii lui păreau fi una din cele mai viteze unități pentru care sunase vreodată trompeta.
Cînd mareșalul Ney**** se aruncă asupra avangărzii trupelor aliate cucerind poziție după poziție, pînă cînd sosirea grosului armatei britanice schimbă soarta bătăliei de la Quatre Bras*****, escadroanele cu care călărea și Regulus dădură grabă de multă grabă în mișcarea lor de retragere din fața francezilor și fură pe rînd izgonite de pe pozițiile pe care le ocupau, cu foarte mare zor din partea lor. Mișcările trupelor belgiene fură oprite numai de înaintarea britanicilor în propria lor ariergardă. Silită astfel să se oprească, cavaleria inamică (a cărei sîngeroasă încăpățînare nu poate fi condamnată îndeajuns) avea în sfîrșit prilejul să dea ochi cu vitejii belgieni din fața lor, care, însă, preferară să se întîlnească cu englezii decît cu francezii și, întorcîndu-le numaidecît spatele, trecură în goană printre regimentele engleze, care erau în urma lor, și se împrăștiară care încotro.
De fapt regimentul nu mai exista. Nu era de găsit nicăieri. Nici urmă de cartier general. (...)
Regimentul din care făcea parte făcuse minuni de vitejie, iar o vreme ținuse piept atacului întregii armate franceze. Dar în cele din urmă fură copleșiți de numărul mare al acestora, situația în urma care se afla de altminteri toată armata engleză la ora aceea. Ney extermina regimentele rînd pe rînd. În zadar încercară belgienii să împiedice măcelărirea englezilor. Trupele lui Brunswick****** fură risipite și puse pe fugă, iar ducele lor, ucis. Era un debacle******* general.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor********, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 326-327.
NOTE M. T.
* HUSÁR, husari, s. m. Ostaș din cavaleria maghiară în Evul Mediu. – Din magh. huszár.
Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/husar)** Revoluția franceză a început în 1789.*** La Congresul de la Viena din septembrie 1814 - iunie 1815, marile puteri învingătoare ale împăratului francez Napoleon I au decis ca Olanda, Belgia și Luxembourg să formeze Regatul Țărilor de Jos, sub domnia casei regale olandeze de Oranje-Nassau / Orange-Nassau. (http://ro.scribd.com/doc/40714040/Congresul-de-La-Viena-1815#scribd)**** Michel Ney (1769-1815) = General republican, mareșal al lui Napoleon I și duce de Elchingen. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2014/03/31/enigma-maresalului-ney/)***** Quatre-Bras = Localitate în Belgia, la sud de Bruxelles. La 16 iunie 1815 mareșalul Ney a repurtat o victorie tactică împotriva armatei anglo-olandeze condusă de ducele de Wellington și prințul de Orange. (http://www.britishbattles.com/waterloo/quatre-bras.htm)****** Friedrich Wilhelm (1771-1815) = Duce de Brunswick (Germania). Nepot al regelui Prusiei. A murit în bătălia de la Quatre-Bras. (http://welfen.de/FriedWilh.htm) (http://www.napoleon.org/en/reading_room/biographies/files/brunswick.asp)******* debacle (fr.) = prăbușire.******** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
(...) Iubitul acesta al ei era originar din Bruxelles, un husar* belgian. Trupele nației sale s-au făcut cunoscute în războiul acesta prin orice în afară de vitejie, iar tînărul Van Cutsum admiratorul Paulinei, era un soldat prea disciplinat ca să nu asculte ordinul comandantului său de a fugi care încontro. În timpul cît fusese în garnizoană în Bruxelles, tînărul Regulus (el văzuse lumina zilei în vremea revoluției**) își găsise marea mîngîiere petrecîndu-și aproape toate momentele de răgaz în bucătăria Paulinei; (...)
Din punctul de vedere al regimentului său, campania respectivă luase sfîrșit. El făcea parte dintr-o divizie sub comanda suveranului său legal, prințul de Orange***, și în privința lungimii săbiilor și a echipamentelor, Regulus și camarazii lui păreau fi una din cele mai viteze unități pentru care sunase vreodată trompeta.
Cînd mareșalul Ney**** se aruncă asupra avangărzii trupelor aliate cucerind poziție după poziție, pînă cînd sosirea grosului armatei britanice schimbă soarta bătăliei de la Quatre Bras*****, escadroanele cu care călărea și Regulus dădură grabă de multă grabă în mișcarea lor de retragere din fața francezilor și fură pe rînd izgonite de pe pozițiile pe care le ocupau, cu foarte mare zor din partea lor. Mișcările trupelor belgiene fură oprite numai de înaintarea britanicilor în propria lor ariergardă. Silită astfel să se oprească, cavaleria inamică (a cărei sîngeroasă încăpățînare nu poate fi condamnată îndeajuns) avea în sfîrșit prilejul să dea ochi cu vitejii belgieni din fața lor, care, însă, preferară să se întîlnească cu englezii decît cu francezii și, întorcîndu-le numaidecît spatele, trecură în goană printre regimentele engleze, care erau în urma lor, și se împrăștiară care încotro.
De fapt regimentul nu mai exista. Nu era de găsit nicăieri. Nici urmă de cartier general. (...)
Regimentul din care făcea parte făcuse minuni de vitejie, iar o vreme ținuse piept atacului întregii armate franceze. Dar în cele din urmă fură copleșiți de numărul mare al acestora, situația în urma care se afla de altminteri toată armata engleză la ora aceea. Ney extermina regimentele rînd pe rînd. În zadar încercară belgienii să împiedice măcelărirea englezilor. Trupele lui Brunswick****** fură risipite și puse pe fugă, iar ducele lor, ucis. Era un debacle******* general.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor********, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 326-327.
NOTE M. T.
* HUSÁR, husari, s. m. Ostaș din cavaleria maghiară în Evul Mediu. – Din magh. huszár.
Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/husar)** Revoluția franceză a început în 1789.*** La Congresul de la Viena din septembrie 1814 - iunie 1815, marile puteri învingătoare ale împăratului francez Napoleon I au decis ca Olanda, Belgia și Luxembourg să formeze Regatul Țărilor de Jos, sub domnia casei regale olandeze de Oranje-Nassau / Orange-Nassau. (http://ro.scribd.com/doc/40714040/Congresul-de-La-Viena-1815#scribd)**** Michel Ney (1769-1815) = General republican, mareșal al lui Napoleon I și duce de Elchingen. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2014/03/31/enigma-maresalului-ney/)***** Quatre-Bras = Localitate în Belgia, la sud de Bruxelles. La 16 iunie 1815 mareșalul Ney a repurtat o victorie tactică împotriva armatei anglo-olandeze condusă de ducele de Wellington și prințul de Orange. (http://www.britishbattles.com/waterloo/quatre-bras.htm)****** Friedrich Wilhelm (1771-1815) = Duce de Brunswick (Germania). Nepot al regelui Prusiei. A murit în bătălia de la Quatre-Bras. (http://welfen.de/FriedWilh.htm) (http://www.napoleon.org/en/reading_room/biographies/files/brunswick.asp)******* debacle (fr.) = prăbușire.******** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
marți, 2 februarie 2016
Congresul monarhilor europeni de la Viena din 1814-1815 (THACKERAY 1848)
<
Cei cărora le place să lase deoparte cartea de istorie și să facă speculații asupra lucrurilor care ar fi putut să se întîmple dacă n-ar fi intervenit evenimentul fatal care a avut loc în realitate (mod de-a medita cît se poate de enigmatic, amuzant, ingenios și folositor) s-au gîndit, fără îndoială, în sinea lor în momentul deosebit de neprielnic pe care l-a ales Napoleon ca să se întoarcă de pe Elba* și să-și sloboadă vulturul din golful San Juan către Notre-Dame. Istoricii noștri ne spun că armatele puterilor aliate erau toate și în mod providențial pe picior de război, gata să-l zdrobească în cel mai scurt timp pe împăratul de pe Elba. Auguștii speculanți adunați la Viena**, care tăiau regatele Europei în bucăți, potrivit înțelepciunii lor, aveau destule motive să se încaiere între ei și să facă armatele care-l învinseseră pe Napoleon să se lupte între ele dacă nu le-ar fi fost teamă de întoarcerea obiectului urii lor și a dușmăniei generale. Cutare monarh își avea armata pe picior de război pentru că îngenunchease Polonia*** și era hotărît s-o păstreze pentru el; altul jefuise jumătate din Saxonia**** și avea toate motivele să-și mențină achiziția; iar un al treilea era foarte îngrijorat de soarta Italiei*****. Fiecare striga împotriva rapacității celuilalt; și dacă corsicanul****** n-ar fi făcut altceva decît să aștepte acolo la închisoare pînă ce toate părțile interesate s-ar fi zvîrlit una asupra alteia, el s-ar fi putut reîntoarce și pune mîna pe putere nestingherit de nimeni.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor*******, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 285-286.
NOTE M. T.
* După ce Parisul a fost ocupat de coaliția a VI a europeană antifranceză, Împăratul Napoleon I a fost exilat la 11 aprilie 1814 în insula mediteraneană Elba. În martie 1815 el a debarcat prin surprindere în sudul Franței și a reluat tronul de la regele Ludovic XVIII Bourbon. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/acum-200-ani-napoleon-e-exilat-insula-elba)
** În perioada septembrie 1814 - iunie 1815 la Viena a avut loc un congres al puterilor învingătoare ale împăratului francez Napoleon I (Rusia, Marea Britanie, Prusia, Austria), care au stabilit sistemul politic european, ce va rămâne în vigoare în linii mari până la Primul Război Mondial (1914-1918). (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/congresul-viena-i-pacea-european)
*** Polonia fusese împărțită în 1772, 1793 și 1795 de Prusia, Austria și Rusia, ultima ocupând cea mai mare parte a acestui regat medieval. După ce a învins Rusia, Austria și Prusia în 1805-1807, Napoleon a constituit în 1807 un ducat aliat al Varșoviei. (http://theo-phyl.blogspot.ro/2010/05/o-istorie-poloniei-66.html)
**** Când a desființat Imperiul romano-german în 1806, Napoleon a ridicat principatul aliat al Saxoniei la rangul de regat, acesta fiind ocupat de Prusia în 1813. (http://www.sachsen.de/en/223.htm)
***** Austria primește la congres Lombardia și Veneția, în nordul Italiei, iar ducatele Toscana și Parma revin unor membri ai casei de Habsburg. (http://ro.scribd.com/doc/40714040/Congresul-de-La-Viena-1815#scribd)
****** Napoleon s-a născut în Corsica în 1769. (http://www.biblacad.ro/UPC-Napoleon.html)
******* Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
Cei cărora le place să lase deoparte cartea de istorie și să facă speculații asupra lucrurilor care ar fi putut să se întîmple dacă n-ar fi intervenit evenimentul fatal care a avut loc în realitate (mod de-a medita cît se poate de enigmatic, amuzant, ingenios și folositor) s-au gîndit, fără îndoială, în sinea lor în momentul deosebit de neprielnic pe care l-a ales Napoleon ca să se întoarcă de pe Elba* și să-și sloboadă vulturul din golful San Juan către Notre-Dame. Istoricii noștri ne spun că armatele puterilor aliate erau toate și în mod providențial pe picior de război, gata să-l zdrobească în cel mai scurt timp pe împăratul de pe Elba. Auguștii speculanți adunați la Viena**, care tăiau regatele Europei în bucăți, potrivit înțelepciunii lor, aveau destule motive să se încaiere între ei și să facă armatele care-l învinseseră pe Napoleon să se lupte între ele dacă nu le-ar fi fost teamă de întoarcerea obiectului urii lor și a dușmăniei generale. Cutare monarh își avea armata pe picior de război pentru că îngenunchease Polonia*** și era hotărît s-o păstreze pentru el; altul jefuise jumătate din Saxonia**** și avea toate motivele să-și mențină achiziția; iar un al treilea era foarte îngrijorat de soarta Italiei*****. Fiecare striga împotriva rapacității celuilalt; și dacă corsicanul****** n-ar fi făcut altceva decît să aștepte acolo la închisoare pînă ce toate părțile interesate s-ar fi zvîrlit una asupra alteia, el s-ar fi putut reîntoarce și pune mîna pe putere nestingherit de nimeni.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor*******, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 285-286.
NOTE M. T.
* După ce Parisul a fost ocupat de coaliția a VI a europeană antifranceză, Împăratul Napoleon I a fost exilat la 11 aprilie 1814 în insula mediteraneană Elba. În martie 1815 el a debarcat prin surprindere în sudul Franței și a reluat tronul de la regele Ludovic XVIII Bourbon. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/acum-200-ani-napoleon-e-exilat-insula-elba)
** În perioada septembrie 1814 - iunie 1815 la Viena a avut loc un congres al puterilor învingătoare ale împăratului francez Napoleon I (Rusia, Marea Britanie, Prusia, Austria), care au stabilit sistemul politic european, ce va rămâne în vigoare în linii mari până la Primul Război Mondial (1914-1918). (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/congresul-viena-i-pacea-european)
*** Polonia fusese împărțită în 1772, 1793 și 1795 de Prusia, Austria și Rusia, ultima ocupând cea mai mare parte a acestui regat medieval. După ce a învins Rusia, Austria și Prusia în 1805-1807, Napoleon a constituit în 1807 un ducat aliat al Varșoviei. (http://theo-phyl.blogspot.ro/2010/05/o-istorie-poloniei-66.html)
**** Când a desființat Imperiul romano-german în 1806, Napoleon a ridicat principatul aliat al Saxoniei la rangul de regat, acesta fiind ocupat de Prusia în 1813. (http://www.sachsen.de/en/223.htm)
***** Austria primește la congres Lombardia și Veneția, în nordul Italiei, iar ducatele Toscana și Parma revin unor membri ai casei de Habsburg. (http://ro.scribd.com/doc/40714040/Congresul-de-La-Viena-1815#scribd)
****** Napoleon s-a născut în Corsica în 1769. (http://www.biblacad.ro/UPC-Napoleon.html)
******* Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
vineri, 22 ianuarie 2016
Britanicii în Belgia în secolul XIX (THACKERAY 1848)
<
(...) Timpurile au schimbat acum Ostanda*; printre britanicii care mișună acolo, foarte puțini sînt cei care arată ca lorzii sau care se poartă ca membrii aristocrației noastre de sînge. Ei sînt în cea mai mare parte prost îmbrăcați, au rufăria murdară, sînt amatori de biliard și de brandy**, de țigări și de mîncăruri proaste.
Dar e de datoria noastră să spunem că era o regulă ca fiecare englez din armata ducelui de Wellington*** să-și plătească ceea ce consuma. Amintirea unei asemenea comportări face cinste, cu siguranță, unei națiuni de negustori. Era o binecuvântare pentru o țară comercială ca Belgia, să fie străbătută de-o armată de mușterii de felul acesta și să aibă de hrănit asemenea luptători solvabili. Iar țara pe care ei veniseră s-o apere nu era de loc milităroasă. În decursul unei îndelungate perioade istorice ei au lăsat altor popoare onoarea de-a se încăiera pe pămîntul lor. Cînd autorul de față s-a dus să cerceteze, cu ochi vulturești, cîmpul de luptă de la Waterloo****, l-am întrebat pe conducătorul diligenței, un bătrîn majestuos și cu înfățișare de veteran, dacă a fost și el la război. „Pas si bete*****” - răspuns și simțire pe care nici un francez nu le-ar putea exprima - i-a fost replica. Dar, pe de altă parte, surugiul poștalionului cu care călătoream era un viconte******, fiu al vreunui general imperial falit*******, care primi cîțiva penny******** casă aibă de bere pe drum. morala este, fără îndoială, destul de bună.
Țara asta liniștită, acoperită cu șesuri înfloritoare, nu putuse fi niciodată mai bogată și mai îmbelșugată ca la începutul verii anului 1815, cînd cîmpiile ei verzi și orașele ei pașnice se însuflețiseră de mulțimea uniformelor roșii, cînd pe largile ei chaussees********* roiau strălucitoare echipaje englezești, cînd uriașele ei vase ce navigau pe canale, plutind printre pășuni bogate și bătrîne, sătucuri fermecătoare și ciudate sau pe lîngă castele străvechi pitite printre arbori uriași, erau supraîncărcate de turiști englezi cu stare și cînd soldatul care bea la hanul din sat nu numai că bea, dar își plătea consumația, iar Donald Scoțianul, instalat într-o casă țărănească flamandă, legăna copăița copilului, în timp ce Jean și Jeanette erau plecați la strîns fînul. Întrucît pictorii sînt înclinați tocmai acum spre subiecte războinice, eu le sugerez subiectul acesta, pe care-l găsesc foarte potrivit pentru penel, cînd ai de gînd să ilustrezi principiul unui cinstit război englezesc.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**********, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 282.
NOTE
* Oraș pe litoralul belgian al Mării Nordului, în provincia Flandra. (https://dexonline.ro/definitie/Ostanda)
** Brandy (engl.) este prescurtarea de la brandywine, derivat din olandezul brandewijn, care se traduce în românește prin „vinars”. (http://www.britannica.com/topic/brandy)
*** Arthur Wellesley (1769 Dublin/Irlanda - 1852 Marea Britanie) = Mareșal, de două ori prim-ministru și primul duce de Wellington. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/omul-care-l-nvins-napoleon)
**** Waterloo = Localitate în Belgia, situată la 18 km sud de Bruxelles. La 18 iunie 1815, ducele englez Wellington și prințul prusian Blucher l-au învins aici pe împăratul francez Napoleon I. Ca urmare, Napoleon a abdicat pentru a doua oară, fiind exilat în insula atlantică britanică Sf. Elena, unde a și murit în 1821. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-waterloo)
***** pas si bete (fr.) = nu atât de prost (https://translate.google.ro/#fr/ro/pas%20si%20b%C3%AAte)
****** VICÓNTE, viconți, s. m. Titlu de noblețe ereditar, inferior contelui și superior baronului; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. vicomte. Sursa: DEX '09 (2009)
******* Foștii ofițeri ai armatei împăratului Napoleon, neagreații de dinastia regală Bourbon, revenită pe tronul Franței după exilarea lui Napoleon.
******** Penny, pl. pence, reprezintă a o suta parte dintr-o liră sterlină britanică.
********* chaussees (fr.) = șosea (https://translate.google.ro/#fr/ro/chauss%C3%A9e)
********** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
(...) Timpurile au schimbat acum Ostanda*; printre britanicii care mișună acolo, foarte puțini sînt cei care arată ca lorzii sau care se poartă ca membrii aristocrației noastre de sînge. Ei sînt în cea mai mare parte prost îmbrăcați, au rufăria murdară, sînt amatori de biliard și de brandy**, de țigări și de mîncăruri proaste.
Dar e de datoria noastră să spunem că era o regulă ca fiecare englez din armata ducelui de Wellington*** să-și plătească ceea ce consuma. Amintirea unei asemenea comportări face cinste, cu siguranță, unei națiuni de negustori. Era o binecuvântare pentru o țară comercială ca Belgia, să fie străbătută de-o armată de mușterii de felul acesta și să aibă de hrănit asemenea luptători solvabili. Iar țara pe care ei veniseră s-o apere nu era de loc milităroasă. În decursul unei îndelungate perioade istorice ei au lăsat altor popoare onoarea de-a se încăiera pe pămîntul lor. Cînd autorul de față s-a dus să cerceteze, cu ochi vulturești, cîmpul de luptă de la Waterloo****, l-am întrebat pe conducătorul diligenței, un bătrîn majestuos și cu înfățișare de veteran, dacă a fost și el la război. „Pas si bete*****” - răspuns și simțire pe care nici un francez nu le-ar putea exprima - i-a fost replica. Dar, pe de altă parte, surugiul poștalionului cu care călătoream era un viconte******, fiu al vreunui general imperial falit*******, care primi cîțiva penny******** casă aibă de bere pe drum. morala este, fără îndoială, destul de bună.
Țara asta liniștită, acoperită cu șesuri înfloritoare, nu putuse fi niciodată mai bogată și mai îmbelșugată ca la începutul verii anului 1815, cînd cîmpiile ei verzi și orașele ei pașnice se însuflețiseră de mulțimea uniformelor roșii, cînd pe largile ei chaussees********* roiau strălucitoare echipaje englezești, cînd uriașele ei vase ce navigau pe canale, plutind printre pășuni bogate și bătrîne, sătucuri fermecătoare și ciudate sau pe lîngă castele străvechi pitite printre arbori uriași, erau supraîncărcate de turiști englezi cu stare și cînd soldatul care bea la hanul din sat nu numai că bea, dar își plătea consumația, iar Donald Scoțianul, instalat într-o casă țărănească flamandă, legăna copăița copilului, în timp ce Jean și Jeanette erau plecați la strîns fînul. Întrucît pictorii sînt înclinați tocmai acum spre subiecte războinice, eu le sugerez subiectul acesta, pe care-l găsesc foarte potrivit pentru penel, cînd ai de gînd să ilustrezi principiul unui cinstit război englezesc.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**********, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 282.
NOTE
* Oraș pe litoralul belgian al Mării Nordului, în provincia Flandra. (https://dexonline.ro/definitie/Ostanda)
** Brandy (engl.) este prescurtarea de la brandywine, derivat din olandezul brandewijn, care se traduce în românește prin „vinars”. (http://www.britannica.com/topic/brandy)
*** Arthur Wellesley (1769 Dublin/Irlanda - 1852 Marea Britanie) = Mareșal, de două ori prim-ministru și primul duce de Wellington. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/omul-care-l-nvins-napoleon)
**** Waterloo = Localitate în Belgia, situată la 18 km sud de Bruxelles. La 18 iunie 1815, ducele englez Wellington și prințul prusian Blucher l-au învins aici pe împăratul francez Napoleon I. Ca urmare, Napoleon a abdicat pentru a doua oară, fiind exilat în insula atlantică britanică Sf. Elena, unde a și murit în 1821. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-waterloo)
***** pas si bete (fr.) = nu atât de prost (https://translate.google.ro/#fr/ro/pas%20si%20b%C3%AAte)
****** VICÓNTE, viconți, s. m. Titlu de noblețe ereditar, inferior contelui și superior baronului; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. vicomte. Sursa: DEX '09 (2009)
******* Foștii ofițeri ai armatei împăratului Napoleon, neagreații de dinastia regală Bourbon, revenită pe tronul Franței după exilarea lui Napoleon.
******** Penny, pl. pence, reprezintă a o suta parte dintr-o liră sterlină britanică.
********* chaussees (fr.) = șosea (https://translate.google.ro/#fr/ro/chauss%C3%A9e)
********** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
vineri, 16 octombrie 2015
Aviația într-un posibil război între marile puteri interbelice (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
- Mă întreb uneori, continuă Hallorsen cînd ajunseră la rațe, dacă viteza e într-adevăr rentabilă. Ce zici, căpitane?
Hubert ridică din umeri.
- Oricum, orele pe care le risipești călătorind cu mașina în locul trenului sînt aproape egale la număr cu orele pe care le economisești.
- Asta cam așa-i, încuvință Hallorsen. Dar adevărata economie o realizezi zburînd.
- Înainte de a ne lăuda zborul, să așteptăm mai bine să vedem unde duce.
- Ai dreptate, căpitane, Ne îndreptăm direct spre iad. Următorul război va fi de foarte durată pentru cei care vor lua parte la el. Să presupunem că s-ar încăiera Franța cu Italia; pînă în două săptămîni n-ar mai exista nici Roma, nici Paris, nici Florența, nici Veneția, nici Lyon, nici Milano, nici Marsilia. Nu vor rămîne din ele decît niște deșerturi otrăvite. Și asta, poate, fără ca flotele și armatele să fi schimbat vreun foc.
- Da. Și toate guvernele o știu. Eu sînt ostaș, totuși nu înțeleg de ce mai cheltuiesc sute de milioane de lire cu soldații și marinarii, care, probabil, nu vor fi niciodată folosiți. Nu poți comanda oștiri și flotă cînd centrii nervoși au fost distruși. Cît ar mai putea funcționa Franța și Italia dacă marile lor orașe ar fi gazate? Cu siguranță că Anglia și Germania n-ar mai putea supraviețui nici o săptămînă.
- Unchiul dumitale custodele îmi spunea că, în ritmul în care înaintează omul, vom ajunge curînd la stadiul de pești.
- Cum asta?
- De ce nu? Simplu! Inversînd procesul evoluției: pești, reptile, păsări, mamifere. Acum redevenim păsări, iar rezultatul va fi că în curînd vom începe să ne tîrîm și să ne strecurăm, iar cînd atmosfera va deveni de nerespectat va trebui să ne refugiem în mare.
- De ce n-am putea noi, cu toți, să ajungem la interzicerea războaielor?
- Cum se poate interzice războiul? întrebă Jean. Țările n-au niciodată încredere una în cealaltă.
- Noi, americanii, am accepta. Dar poate că Senatul nostru nu.
- Senatul ăsta al vostru, mormăi Hubert, pare să fie o chestie cam înecăcioasă.
- De ce? Seamănă cu Camera Lorzilor de la voi înainte de a fi convocată în 1910.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I, (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 179-180.
(...)
- Mă întreb uneori, continuă Hallorsen cînd ajunseră la rațe, dacă viteza e într-adevăr rentabilă. Ce zici, căpitane?
Hubert ridică din umeri.
- Oricum, orele pe care le risipești călătorind cu mașina în locul trenului sînt aproape egale la număr cu orele pe care le economisești.
- Asta cam așa-i, încuvință Hallorsen. Dar adevărata economie o realizezi zburînd.
- Înainte de a ne lăuda zborul, să așteptăm mai bine să vedem unde duce.
- Ai dreptate, căpitane, Ne îndreptăm direct spre iad. Următorul război va fi de foarte durată pentru cei care vor lua parte la el. Să presupunem că s-ar încăiera Franța cu Italia; pînă în două săptămîni n-ar mai exista nici Roma, nici Paris, nici Florența, nici Veneția, nici Lyon, nici Milano, nici Marsilia. Nu vor rămîne din ele decît niște deșerturi otrăvite. Și asta, poate, fără ca flotele și armatele să fi schimbat vreun foc.
- Da. Și toate guvernele o știu. Eu sînt ostaș, totuși nu înțeleg de ce mai cheltuiesc sute de milioane de lire cu soldații și marinarii, care, probabil, nu vor fi niciodată folosiți. Nu poți comanda oștiri și flotă cînd centrii nervoși au fost distruși. Cît ar mai putea funcționa Franța și Italia dacă marile lor orașe ar fi gazate? Cu siguranță că Anglia și Germania n-ar mai putea supraviețui nici o săptămînă.
- Unchiul dumitale custodele îmi spunea că, în ritmul în care înaintează omul, vom ajunge curînd la stadiul de pești.
- Cum asta?
- De ce nu? Simplu! Inversînd procesul evoluției: pești, reptile, păsări, mamifere. Acum redevenim păsări, iar rezultatul va fi că în curînd vom începe să ne tîrîm și să ne strecurăm, iar cînd atmosfera va deveni de nerespectat va trebui să ne refugiem în mare.
- De ce n-am putea noi, cu toți, să ajungem la interzicerea războaielor?
- Cum se poate interzice războiul? întrebă Jean. Țările n-au niciodată încredere una în cealaltă.
- Noi, americanii, am accepta. Dar poate că Senatul nostru nu.
- Senatul ăsta al vostru, mormăi Hubert, pare să fie o chestie cam înecăcioasă.
- De ce? Seamănă cu Camera Lorzilor de la voi înainte de a fi convocată în 1910.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I, (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 179-180.
joi, 17 septembrie 2015
Bună-credință americană versus bună-credință britanică în Primul Război Mondial (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
- De fapt, interveni suav, Dinny, nu e nevoie decît de bună-credință. Este domeniul în care dumneavoastră, americanii, ne bateți, domnule profesor Hallorsen.
Pe fața americanului lunecă o expresie care părea să spună: „Vax!”
- De bună seamă, cînd am plecat să luptăm în Franța, aveam un car de bună-credință. Dar am mîncat-o toată. Data viitoare o să ne păzim vatra căminului nostru.
- Dar data trecută a fost oare numai simplă bună-credință?
- Mi-e teamă că așa a fost, domnișoară Cherell. Nici unul la douăzeci dintre americani nu credea că nemții ne-ar putea nimeri la noi acasă.
- Mă simt pusă la punct, domnule profesor.
- De ce? Absolut deloc. Dumneavoastră judecați America după Europa.
- Dar a fost cazul Belgiei*, domnule profesor, interveni Diana; și noi la început am fost mînați de bună-credință.
- Scuzați-mă, doamnă, dar cazul Belgiei v-a impresionat într-adevăr?
Adrian, care desena cercuri cu o furculiță, ridică ochii.
- În ceea ce mă privește, da. Bănuiesc că nu a însemnat mare lucru pentru cei din armată, din marină, din marea finanță, sau chiar pentru o vastă parte societății, politică sau altminteri. Toți știau că dacă vine războiul, noi eram practic angajați față de Franța**. Dar pentru oamenii simpli ca mine sau ca două treimi din populația neavizată, pentru clasa muncitoare în întregime, lucrul a avut importanță. Era ca și cum l-ai fi văzut pe... cum îi zice?... Sfarmă-Piatră*** înaintînd în ring ca să lupte cu cel mai mărunțel boxer din categoria muscă, și care ar fi stat țanțoș și împieptoșat ca un Hercule.
- Foarte bine spus, domnule custode.
Dinny roși. Să fi existat o doză de generozitate în omul acesta? Apoi, conștientă parcă de trădare față de Hubert, rosti acidulat:
- Am citit că priveliștea l-ar fi răscolit chiar și pe Roosevelt****.
- A răscolit doar pe foarte puțini dintre noi, domnișoară Cherell; dar noi ne aflam la mare depărtare,și un lucru, ca să-ți înflăcăreze imaginația, trebuie să-ți fie apropiat.
- Da, și în fond, așa cum ați arătat adineauri, dumneavoastră, americanii, ați intervenit la sfîrșit*****.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 55.
NOTE M.T.
* Armata germană a invadat Belgia neutră la 4 august pentru a putea învălui armata franceză în flnacul stâng al acesteia. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/belgia-i-frontul-vest-n-1914)
** La 8 aprilie 1904, Marea Britanie și Franța au semnat la Londra acorduri publice și secrete, alianță numită și „Antanta cordială”. (http://wwi.lib.byu.edu/index.php/The_Entente_Cordiale_Between_The_United_Kingdom_and_France)
*** Germania imperială.
**** Franklin Roosevelt (1882-1945) = Președintele democrat W. Wilson l-a numit în 1913 adjunct al Secretarului Marinei. (https://www.whitehouse.gov/1600/presidents/franklindroosevelt)
***** SUA au declarat război Germaniei la 6 aprilie 1917., după ce Germania a reluat războiul submarin total în ianuarie. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/intrarea-statelor-unite-n-r-zboi-n-1917)
(...)
- De fapt, interveni suav, Dinny, nu e nevoie decît de bună-credință. Este domeniul în care dumneavoastră, americanii, ne bateți, domnule profesor Hallorsen.
Pe fața americanului lunecă o expresie care părea să spună: „Vax!”
- De bună seamă, cînd am plecat să luptăm în Franța, aveam un car de bună-credință. Dar am mîncat-o toată. Data viitoare o să ne păzim vatra căminului nostru.
- Dar data trecută a fost oare numai simplă bună-credință?
- Mi-e teamă că așa a fost, domnișoară Cherell. Nici unul la douăzeci dintre americani nu credea că nemții ne-ar putea nimeri la noi acasă.
- Mă simt pusă la punct, domnule profesor.
- De ce? Absolut deloc. Dumneavoastră judecați America după Europa.
- Dar a fost cazul Belgiei*, domnule profesor, interveni Diana; și noi la început am fost mînați de bună-credință.
- Scuzați-mă, doamnă, dar cazul Belgiei v-a impresionat într-adevăr?
Adrian, care desena cercuri cu o furculiță, ridică ochii.
- În ceea ce mă privește, da. Bănuiesc că nu a însemnat mare lucru pentru cei din armată, din marină, din marea finanță, sau chiar pentru o vastă parte societății, politică sau altminteri. Toți știau că dacă vine războiul, noi eram practic angajați față de Franța**. Dar pentru oamenii simpli ca mine sau ca două treimi din populația neavizată, pentru clasa muncitoare în întregime, lucrul a avut importanță. Era ca și cum l-ai fi văzut pe... cum îi zice?... Sfarmă-Piatră*** înaintînd în ring ca să lupte cu cel mai mărunțel boxer din categoria muscă, și care ar fi stat țanțoș și împieptoșat ca un Hercule.
- Foarte bine spus, domnule custode.
Dinny roși. Să fi existat o doză de generozitate în omul acesta? Apoi, conștientă parcă de trădare față de Hubert, rosti acidulat:
- Am citit că priveliștea l-ar fi răscolit chiar și pe Roosevelt****.
- A răscolit doar pe foarte puțini dintre noi, domnișoară Cherell; dar noi ne aflam la mare depărtare,și un lucru, ca să-ți înflăcăreze imaginația, trebuie să-ți fie apropiat.
- Da, și în fond, așa cum ați arătat adineauri, dumneavoastră, americanii, ați intervenit la sfîrșit*****.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 55.
NOTE M.T.
* Armata germană a invadat Belgia neutră la 4 august pentru a putea învălui armata franceză în flnacul stâng al acesteia. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/belgia-i-frontul-vest-n-1914)
** La 8 aprilie 1904, Marea Britanie și Franța au semnat la Londra acorduri publice și secrete, alianță numită și „Antanta cordială”. (http://wwi.lib.byu.edu/index.php/The_Entente_Cordiale_Between_The_United_Kingdom_and_France)
*** Germania imperială.
**** Franklin Roosevelt (1882-1945) = Președintele democrat W. Wilson l-a numit în 1913 adjunct al Secretarului Marinei. (https://www.whitehouse.gov/1600/presidents/franklindroosevelt)
***** SUA au declarat război Germaniei la 6 aprilie 1917., după ce Germania a reluat războiul submarin total în ianuarie. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/intrarea-statelor-unite-n-r-zboi-n-1917)
duminică, 30 august 2015
Comisar politic sovietic versus pastor luteran în Norvegia eliberată de naziști (KAZAKIEVICI 1952)
<
(...)
Bătrînul norvegian era pastorul local și cerea voie să țină o predică în clădirea băii, deoarece era cea mai încăpătoare din cîte rămăseseră în cătun și în orașul distrus.
(...)
- Dar bine, sîntem în Norvegia! exclamă el. Va să zică o predică?
Martînov, auzind discuția, deschise ochii și sări ca ars în picioare.
-Nu, nu și iar nu! strigă el indignat. Am pavoazat toți pereții acolo cu portret și lozinci. O predică religioasă acolo - imposibil!
Akimov izbucni în rîs. Într-adevăr, era nespus de amuzant să vezi ce priviri furioase, aproape de ură, arunca activistul politic pastorului luteran*, care se frămînta stînjenit într-un colț.
- Ba nu, asta nu-i de rîs, continuă și mai iritat Martînov. Nu pot permite oficierea unei slujbe religioase într-un club al Flotei Roșii!
Se încinse o scurtă discuție, la care luă parte activă și Matiuhin: „Să-i lăsăm să se roage, dacă le place, zice el, în definitiv la noi nu este interzis nimănui să se roage, cine vrea n-are decît”.
- Glasul poporului, glasul lui dumnezeu, conchise și Akimov rîzînd.
(...) Pastorul aducea mulțumiri ostașilor sovietici și comandamentului armatelor sovietice, își chema enoriașii să le dea tot sprijinul, să se roage Domului ca Norvegia să fie eliberată în întregime și ca păcătoasele armate naziste să fie zdrobite. După aceea oamenii intonară în cor un imn.
- Păi atunci, nu-i chiar atît de rău, zise Martînov, mai potolit. Numai că degeaba l-a mai amestecat pe Dumnezeu în toate astea!...
(...)
>
SURSA
Emmanuil Kazakievici**, Inimă de prieten - Emmanuil Kazakievici, Povestiri, trad. M. Spiridoneanu și V. Rădulescu, Editura pentru Literatura Universală, București, p. 302.
NOTE M.T.
* Luteranism = Confesiune protestantă propagată din 1517 de germanul martin Luther, călugăr catolic și profesor de teologie. (http://www.ducu.de/rel69.htm)
**E. K. (1913 Imperiul Rus - 1962 URSS) = Președinte de colhoz, șef de șantier, director de teatru, publicist și scriitor. A participat ca voluntar la Al Doilea Război Mondial. După încheierea conflictului publică povestiri despre război, primind de două ori Premiul de Stat.
(...)
Bătrînul norvegian era pastorul local și cerea voie să țină o predică în clădirea băii, deoarece era cea mai încăpătoare din cîte rămăseseră în cătun și în orașul distrus.
(...)
- Dar bine, sîntem în Norvegia! exclamă el. Va să zică o predică?
Martînov, auzind discuția, deschise ochii și sări ca ars în picioare.
-Nu, nu și iar nu! strigă el indignat. Am pavoazat toți pereții acolo cu portret și lozinci. O predică religioasă acolo - imposibil!
Akimov izbucni în rîs. Într-adevăr, era nespus de amuzant să vezi ce priviri furioase, aproape de ură, arunca activistul politic pastorului luteran*, care se frămînta stînjenit într-un colț.
- Ba nu, asta nu-i de rîs, continuă și mai iritat Martînov. Nu pot permite oficierea unei slujbe religioase într-un club al Flotei Roșii!
Se încinse o scurtă discuție, la care luă parte activă și Matiuhin: „Să-i lăsăm să se roage, dacă le place, zice el, în definitiv la noi nu este interzis nimănui să se roage, cine vrea n-are decît”.
- Glasul poporului, glasul lui dumnezeu, conchise și Akimov rîzînd.
(...) Pastorul aducea mulțumiri ostașilor sovietici și comandamentului armatelor sovietice, își chema enoriașii să le dea tot sprijinul, să se roage Domului ca Norvegia să fie eliberată în întregime și ca păcătoasele armate naziste să fie zdrobite. După aceea oamenii intonară în cor un imn.
- Păi atunci, nu-i chiar atît de rău, zise Martînov, mai potolit. Numai că degeaba l-a mai amestecat pe Dumnezeu în toate astea!...
(...)
>
SURSA
Emmanuil Kazakievici**, Inimă de prieten - Emmanuil Kazakievici, Povestiri, trad. M. Spiridoneanu și V. Rădulescu, Editura pentru Literatura Universală, București, p. 302.
NOTE M.T.
* Luteranism = Confesiune protestantă propagată din 1517 de germanul martin Luther, călugăr catolic și profesor de teologie. (http://www.ducu.de/rel69.htm)
**E. K. (1913 Imperiul Rus - 1962 URSS) = Președinte de colhoz, șef de șantier, director de teatru, publicist și scriitor. A participat ca voluntar la Al Doilea Război Mondial. După încheierea conflictului publică povestiri despre război, primind de două ori Premiul de Stat.
joi, 27 august 2015
Propaganda în Armata Roșie în Al Doilea Război Mondial (KAZAKIEVICI 1952)
<
(...)
- Prin urmare, dragii mei, iată ce ne învață istoria despre războaiele drepte și nedrepte. Iată care este atitudinea partidului nostru față de război, în general, și față de Marele Război pentru Apărarea Patriei, în special. Desigur, ne e greu. Desigur, am lăsat acasă familiile, am lăsat munca noastră, căreia i-am închinat întreaga viața. Dar noi, oameni pașnici, luptăm fără cruțare, ne batem cu înverșunare, pentru că este în joc libertatea și neatîrnarea Patriei noastre și, în ultimă instanță, viitorul întregii omeniri, e în joc fericirea popoarelor robite - ale Poloniei, Cehoslovaciei, Franței, Belgiei, Danemarcei și Norvegiei.
Aceste cuvinte ce răsunau în bezna nopții ploioase erau destul de obișnuite, ca multe altele folosite de activiști politici din armată, însă tonul, tonul cu care erau rostite, calmul suveran al acestui glas stăpînit tulburau pe ascultător.
(...)
>
SURSA
Emmanuil Kazakievici, Inimă de prieten - Emmanuil Kazakievici, Povestiri, trad. M. Spiridoneanu & V. Rădulescu, Editura pentru Literatură Universală, București, 1964, pp. 192-193.
(...)
- Prin urmare, dragii mei, iată ce ne învață istoria despre războaiele drepte și nedrepte. Iată care este atitudinea partidului nostru față de război, în general, și față de Marele Război pentru Apărarea Patriei, în special. Desigur, ne e greu. Desigur, am lăsat acasă familiile, am lăsat munca noastră, căreia i-am închinat întreaga viața. Dar noi, oameni pașnici, luptăm fără cruțare, ne batem cu înverșunare, pentru că este în joc libertatea și neatîrnarea Patriei noastre și, în ultimă instanță, viitorul întregii omeniri, e în joc fericirea popoarelor robite - ale Poloniei, Cehoslovaciei, Franței, Belgiei, Danemarcei și Norvegiei.
Aceste cuvinte ce răsunau în bezna nopții ploioase erau destul de obișnuite, ca multe altele folosite de activiști politici din armată, însă tonul, tonul cu care erau rostite, calmul suveran al acestui glas stăpînit tulburau pe ascultător.
(...)
>
SURSA
Emmanuil Kazakievici, Inimă de prieten - Emmanuil Kazakievici, Povestiri, trad. M. Spiridoneanu & V. Rădulescu, Editura pentru Literatură Universală, București, 1964, pp. 192-193.
sâmbătă, 25 iulie 2015
Serviciul militar pentru un intelectual din România interbelică (ELIADE 1935)
<
(...) Se hotărîse, tocmai atunci, să se întoarcă în țară și să-și facă armata. I-a scris lui Petru, aproape zece pagini mari despre dorința lui de a-și înțelege contemporanii. „A face armata așa cum trebuie făcută, nu cu proptelele și cu privilegiile intelectualilor. Poate voi înțelege acest straniu fenomen, pe care l-am observat în toate părțile pe unde am trecut: setea tineretului pentru esprit de corps, pentru disciplina militară, pentru viața dusă la extrem.” Lui Petru i s-a părut naivă această dorință. Vine rîndul tuturor mizeriilor umane, reflectase el atunci, de ce să le anticipezi?...
(...)
- Ei, ce-ai făcut cu milităria? îl întrebă Petru, puțin batjocoritor. Ți-a revelat vreo tehnică, vreo metafizică?... Acel esprit de corps, viața de turmă în uniforme, cu drept 'stîng și respectarea superiorului?....
- N-am avut noroc , răspunse cu jumătate de glas Alexandru. M-au copleșit protecțiile și acolo, în provincie. Nu m-au primit să dorm la regiment, cu șaizeci de popi și tineri meseriași, camarazii mei... Dar am să-ți spun altădată...
Nădăjduia totuși că îl va întrerupe și îl va îndemna să i le spună acum. Avea serie întreagă de gînduri pe care nu știa cui să i le împărtășească. Se hotărîse să facă milităria într-un oraș depărtat, ca să poată cunoaște o viață aspră, impersonală, colectivă. Să se deștepte în zori pe un pat tare, să-și ia dușul într-un spălător înghețat, alături de alți 60 de tineri ca el, să facă marșuri și execiții istovitoare, să asculte de orice gradat. Se gîndea cu o stranie plăcere la toate acele ordine ridicule pe care va trebui să le execute. Se gîndea mai ales că îi vor putea comanda oameni fără nici o cultură, fără nici o valoare intelectuală. Ce voluptate, să asculți, să dispari în fața superiorului, să te pierzi într-un grup... Din nefericire, n-a cunoscut aproape nimic din toate acestea. În afară de exercițiile de la cazarmă, a trebuit să suporte aceeași viață civilă și mediocră de provincie. Aceeași bine cunoscută gazdă, aceeași odaie cu vaze de flori la fereastră, și, în cele din urmă, inevitabila iubire cu o domnișoară de familie bună...
(...)
>
SURSA
Mircea Eliade, Huliganii, ed. Rum-Irina, București, 1991, pp. 59, 61-62.
(...) Se hotărîse, tocmai atunci, să se întoarcă în țară și să-și facă armata. I-a scris lui Petru, aproape zece pagini mari despre dorința lui de a-și înțelege contemporanii. „A face armata așa cum trebuie făcută, nu cu proptelele și cu privilegiile intelectualilor. Poate voi înțelege acest straniu fenomen, pe care l-am observat în toate părțile pe unde am trecut: setea tineretului pentru esprit de corps, pentru disciplina militară, pentru viața dusă la extrem.” Lui Petru i s-a părut naivă această dorință. Vine rîndul tuturor mizeriilor umane, reflectase el atunci, de ce să le anticipezi?...
(...)
- Ei, ce-ai făcut cu milităria? îl întrebă Petru, puțin batjocoritor. Ți-a revelat vreo tehnică, vreo metafizică?... Acel esprit de corps, viața de turmă în uniforme, cu drept 'stîng și respectarea superiorului?....
- N-am avut noroc , răspunse cu jumătate de glas Alexandru. M-au copleșit protecțiile și acolo, în provincie. Nu m-au primit să dorm la regiment, cu șaizeci de popi și tineri meseriași, camarazii mei... Dar am să-ți spun altădată...
Nădăjduia totuși că îl va întrerupe și îl va îndemna să i le spună acum. Avea serie întreagă de gînduri pe care nu știa cui să i le împărtășească. Se hotărîse să facă milităria într-un oraș depărtat, ca să poată cunoaște o viață aspră, impersonală, colectivă. Să se deștepte în zori pe un pat tare, să-și ia dușul într-un spălător înghețat, alături de alți 60 de tineri ca el, să facă marșuri și execiții istovitoare, să asculte de orice gradat. Se gîndea cu o stranie plăcere la toate acele ordine ridicule pe care va trebui să le execute. Se gîndea mai ales că îi vor putea comanda oameni fără nici o cultură, fără nici o valoare intelectuală. Ce voluptate, să asculți, să dispari în fața superiorului, să te pierzi într-un grup... Din nefericire, n-a cunoscut aproape nimic din toate acestea. În afară de exercițiile de la cazarmă, a trebuit să suporte aceeași viață civilă și mediocră de provincie. Aceeași bine cunoscută gazdă, aceeași odaie cu vaze de flori la fereastră, și, în cele din urmă, inevitabila iubire cu o domnișoară de familie bună...
(...)
>
SURSA
Mircea Eliade, Huliganii, ed. Rum-Irina, București, 1991, pp. 59, 61-62.
duminică, 28 iunie 2015
Un soldat veteran francez despre cucerirea Europei de către împăratul Napoleon I (BALZAC 1832-1833)
<
(...) Atunci, văzîndu-se bine înscăunat pe tronu lui și stăpîn peste toate, încît Europa trebuia să-i ceară voie ca să-și facă nevoile, cum avea el patru frați și trei surori, ne spune cîndva, așa, într-o doară, la raport:
- Băieți, zice el, e drept ca părinții împăratului vostru să întindă mîna? Nu. Vreau ca ei să arate splendid, ca și mine! Așa că trebuie negreșit să cucerim un regat pentu fiecare dintre ei, încît francezu să fie pretutindeni stăpîn; toată lumea să tremure de frica soldațior gărzii mele și Franța să scuipe unde vrea și toți să-i spună, ca pe monedele noastre, Domnu cu tine!
- Am înțeles! răspunde oastea; sîntem gata să-ți pescuim regate cu baioneta.
A! da ce? era chip să pregeți? da de unde! dacă i-ar fi dat în minte să cucerim luna, ar fi trebuit să ne pregătim, să ne umplem ranițele și să ne cățărăm acolo. Norocu nostru că nu s-a gîndit. Regii, cum sînt deprinși cu dulceața tronului, se lasă greu; atunci, noi ăștia, trebuie să pornim. Mergem, înaintăm și tărăboiu încep din nou, mai ceva ca înainte. Și cîți oameni nu s-au prăpădit în anii aceia - și cîte pingele! Ne-am luptat cu-atîta înverșunare încît alții decît francezii ar fi obosit de mult. Da voi știți că francezu e născut filozof, așa că știe că mai curînd sau mai tîrziu tot trebuie să moară. Noi am muri cu toții fără crîcnim pentru plăcerea de a-l vedea pe împărat făcînd așa pe geografii. (Spunînd acestea, infanteristul trase un cerc cu piciorul pe solul hambarului.) Și spunea: Ăsta va fi un regat!” și făcea un regat. A! ce vremuri fericite! Coloneii se avansau generali cît ai bate din palme; generalii mareșali, mareșalii regi. Mai este unu, care trăiește ca să povestească Europei, deși e un gascon, care a trădat Franța ca să-și păstreze coroana*, căruia nu i-a crăpat obrazu de rușine pentru că vedeți, coroanele sînt de aur! Pe scurt, pontonierii care știau citi deveneau nobili. Eu, care vă vorbesc acu, am văzut la Paris unsprezece regi și o puzderie de prinți care roiau în jurul lui Napoleon ca razele de soare! Acuma voi știți că orice soldat avînd putința să se urce pe tron, dacă merita, un caporal din garda imperială era ca o curiozitate după care toți întorceau capul, că fiecare avea contribuția lui la victorie, care se trecea întocmai în livret. Și cîte bătălii n-au fost! Austerlitz**, unde armata a manevrat ca la paradă; Eylau***, unde Napoleon i-a înecat pe ruși într-un lac, parcă numai dintr-o suflare; Wagram****, unde am luptat trei zile în șir fără să băgăm de seamă... Ce să vă mai spun: au fost bătălii cît sfinții din calendar. Atunci toți au avut prilej să se convingă că Napoleon avea în teacă adevărata spadă a lui Dumnezeu. Și soldatu se bucura de stima lui, că se știa iubit ca un copil și împăratu se interesa dacă are ce încălța, dacă are cămașă, dacă are manta, pîine, cartușe; deși își ține rangu, că doar asta-i era meseria, să domnească. Da oricine, un sergent și chiar un soldat putea să-i spună: „Împărate”, cum îmi spuneți voi mie: „Băiete”. Și ținea seama de ce-i vorbeau oamenii, se culca în zăpadă, la rînd cu noi; pe scurt, avea înfățișarea aproape a unui om natural. Eu ăsta, care mă vedeți, l-am văzut printre obuze, în fața mea, așa cum stați voi acum, da umblînd de colo pînă colo, privind prin binoclu, veșnic ocupat; atunci noi ne țineam deoparte, ca proștii. Nu știu cum le făcea toate, da cînd ne vorbea, apoi glasu lui parcă ne ardea măruntaiele; și ca să-i dovedim că sîntem copiii lui, și că nu ne putem supăra pe dînsu, treceam prin fața afurisitelor de tunuri care mugeau și scuipau regimente de obuze, fără să crîcnim. Pînă și cei ce trăgeau să moară se ridicau în capul oaselor ca să-l salute și să-i strige:
- Trăiască împăratu!
Era firesc? ați face voi asta pentru un om de rînd? Și uite așa, după ce le-am aranjat toate, împărăteasa Iozefina*****, care era de altminteri o femeie cumsecade, da avea un beteșug de nu-i putea face copii, el a fost nevoit s-o lase, deși o iubea din tot sufletu. Da el dorea copii, că se gîndea la guvern. Aflînd de necazu ăsta, toate capetele încoronate din Europa s-au luat la harță, că fiecare voia să-i facă rost de o femeie. Da el s-a cununat, după cîte am auzit, cu o austriacă******, fiica cezarului, un om bătrîn de care toți vorbeau, nu numai în țările noastre, unde se spune că a făcut și a dres, da în toată Europa. Și e adevărat că, uite, eu, ăsta care vă vorbesc acu, m-am dus pe Dunăre unde am văzut resturile unui pod construit de acel om, care se zice că era, la Roma, o rubedenie de-a lu Napoleon, care i-a dat împăratului nostru hîrtie la mînă să-l moștenească pentru fiu-său. Și așa, după cununia lui, care a fost o sărbătoare pentru lumea întreagă, și cînd a scutit poporu de dări pe timp de zece ani, da pe care tot le-am plătit, că perceptorii n-au vrut să țină seamă, nevastă-sa a născut un prunc, care era regele Romei******; lucru care nu s-a mai văzut pe lume, că niciodată un copil nu s-a născut rege dacă tată-său era în viață. în ziua ceea, un balon a zburat de la Paris la Roma, ca să ducă vestea, și balonu a făcut drumu numa-ntr-o zi. Ei, acu să-l văz pe ăla care-o spune că astea-s lucruri firești! Nu, nu! Sînt lucruri scrise colo, sus. Să dea rîia-n cel care-o zice că n-a fost trimis chiar de Dumnezeu pentru slava Franței!
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson. ed. Dacia, Cluj, 1972, p. 177- 180.
NOTĂ M.T.
* Jean Bernadotte (1763-1844) = Mareșal francez. A fost ales în 1810 succesor al regelui Suediei de către Statele Generale ale țării scandinave, cu acordul lui Napoleon. Dar refuză să participe la campania împăratului din Rusia din 1812, iar în 1813 se alătură coaliției antifranceze care îl înfrânge pe Napoleon. În 1818 devine rege al Suediei. (http://www.napoleon-series.org/research/biographies/marshals/c_bernadotte.html)
** Austerlitz = Localitate în Cehia, unde, la 2 decembrie 1805, Napoleon a obținut cea mai mare victorie a sa, împotriva împăraților Austriei și Rusiei. (http://www.napoleonguide.com/battle_austerlitz.htm)
*** Eylau = Localitate în Prusia, azi în enclava rusă Kaliningrad, unde, la 8 februarie 1807, Napoleon a obținut o victorie sângeroasă împotriva unei armate ruso-prusiene. (http://www.napoleonguide.com/battle_eylau.htm)
**** Wagram = Localitate în Austria, unde, la 5-6 iulie 1809, Napoleon a obținut o victorie decisivă împotriva armatei austriece. (http://www.napoleonguide.com/battle_wagram.htm)
***** Josephine Beauharnais (1763-1814) = Prima soție a lui Napoleon, în perioada 1796-1809. (http://www.napoleonguide.com/josephine.htm)
****** Maria Louisa de Austria (1791-1847) = A doua soție a lui Napoleon, în perioada 1809-1814. (http://www.napoleonguide.com/josephine.htm)
******* Napoleon Francois Bonaparte (1811-1832) = Fiul legitim al lui Napoleon și al Mariei Louisa de Austria. După prima abdicare a lui Napoleon, din aprilie 1814, a plecat cu mama sa la Viena, unde a trăit ca duce de Reichstdat. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/7967/33/)
(...) Atunci, văzîndu-se bine înscăunat pe tronu lui și stăpîn peste toate, încît Europa trebuia să-i ceară voie ca să-și facă nevoile, cum avea el patru frați și trei surori, ne spune cîndva, așa, într-o doară, la raport:
- Băieți, zice el, e drept ca părinții împăratului vostru să întindă mîna? Nu. Vreau ca ei să arate splendid, ca și mine! Așa că trebuie negreșit să cucerim un regat pentu fiecare dintre ei, încît francezu să fie pretutindeni stăpîn; toată lumea să tremure de frica soldațior gărzii mele și Franța să scuipe unde vrea și toți să-i spună, ca pe monedele noastre, Domnu cu tine!
- Am înțeles! răspunde oastea; sîntem gata să-ți pescuim regate cu baioneta.
A! da ce? era chip să pregeți? da de unde! dacă i-ar fi dat în minte să cucerim luna, ar fi trebuit să ne pregătim, să ne umplem ranițele și să ne cățărăm acolo. Norocu nostru că nu s-a gîndit. Regii, cum sînt deprinși cu dulceața tronului, se lasă greu; atunci, noi ăștia, trebuie să pornim. Mergem, înaintăm și tărăboiu încep din nou, mai ceva ca înainte. Și cîți oameni nu s-au prăpădit în anii aceia - și cîte pingele! Ne-am luptat cu-atîta înverșunare încît alții decît francezii ar fi obosit de mult. Da voi știți că francezu e născut filozof, așa că știe că mai curînd sau mai tîrziu tot trebuie să moară. Noi am muri cu toții fără crîcnim pentru plăcerea de a-l vedea pe împărat făcînd așa pe geografii. (Spunînd acestea, infanteristul trase un cerc cu piciorul pe solul hambarului.) Și spunea: Ăsta va fi un regat!” și făcea un regat. A! ce vremuri fericite! Coloneii se avansau generali cît ai bate din palme; generalii mareșali, mareșalii regi. Mai este unu, care trăiește ca să povestească Europei, deși e un gascon, care a trădat Franța ca să-și păstreze coroana*, căruia nu i-a crăpat obrazu de rușine pentru că vedeți, coroanele sînt de aur! Pe scurt, pontonierii care știau citi deveneau nobili. Eu, care vă vorbesc acu, am văzut la Paris unsprezece regi și o puzderie de prinți care roiau în jurul lui Napoleon ca razele de soare! Acuma voi știți că orice soldat avînd putința să se urce pe tron, dacă merita, un caporal din garda imperială era ca o curiozitate după care toți întorceau capul, că fiecare avea contribuția lui la victorie, care se trecea întocmai în livret. Și cîte bătălii n-au fost! Austerlitz**, unde armata a manevrat ca la paradă; Eylau***, unde Napoleon i-a înecat pe ruși într-un lac, parcă numai dintr-o suflare; Wagram****, unde am luptat trei zile în șir fără să băgăm de seamă... Ce să vă mai spun: au fost bătălii cît sfinții din calendar. Atunci toți au avut prilej să se convingă că Napoleon avea în teacă adevărata spadă a lui Dumnezeu. Și soldatu se bucura de stima lui, că se știa iubit ca un copil și împăratu se interesa dacă are ce încălța, dacă are cămașă, dacă are manta, pîine, cartușe; deși își ține rangu, că doar asta-i era meseria, să domnească. Da oricine, un sergent și chiar un soldat putea să-i spună: „Împărate”, cum îmi spuneți voi mie: „Băiete”. Și ținea seama de ce-i vorbeau oamenii, se culca în zăpadă, la rînd cu noi; pe scurt, avea înfățișarea aproape a unui om natural. Eu ăsta, care mă vedeți, l-am văzut printre obuze, în fața mea, așa cum stați voi acum, da umblînd de colo pînă colo, privind prin binoclu, veșnic ocupat; atunci noi ne țineam deoparte, ca proștii. Nu știu cum le făcea toate, da cînd ne vorbea, apoi glasu lui parcă ne ardea măruntaiele; și ca să-i dovedim că sîntem copiii lui, și că nu ne putem supăra pe dînsu, treceam prin fața afurisitelor de tunuri care mugeau și scuipau regimente de obuze, fără să crîcnim. Pînă și cei ce trăgeau să moară se ridicau în capul oaselor ca să-l salute și să-i strige:
- Trăiască împăratu!
Era firesc? ați face voi asta pentru un om de rînd? Și uite așa, după ce le-am aranjat toate, împărăteasa Iozefina*****, care era de altminteri o femeie cumsecade, da avea un beteșug de nu-i putea face copii, el a fost nevoit s-o lase, deși o iubea din tot sufletu. Da el dorea copii, că se gîndea la guvern. Aflînd de necazu ăsta, toate capetele încoronate din Europa s-au luat la harță, că fiecare voia să-i facă rost de o femeie. Da el s-a cununat, după cîte am auzit, cu o austriacă******, fiica cezarului, un om bătrîn de care toți vorbeau, nu numai în țările noastre, unde se spune că a făcut și a dres, da în toată Europa. Și e adevărat că, uite, eu, ăsta care vă vorbesc acu, m-am dus pe Dunăre unde am văzut resturile unui pod construit de acel om, care se zice că era, la Roma, o rubedenie de-a lu Napoleon, care i-a dat împăratului nostru hîrtie la mînă să-l moștenească pentru fiu-său. Și așa, după cununia lui, care a fost o sărbătoare pentru lumea întreagă, și cînd a scutit poporu de dări pe timp de zece ani, da pe care tot le-am plătit, că perceptorii n-au vrut să țină seamă, nevastă-sa a născut un prunc, care era regele Romei******; lucru care nu s-a mai văzut pe lume, că niciodată un copil nu s-a născut rege dacă tată-său era în viață. în ziua ceea, un balon a zburat de la Paris la Roma, ca să ducă vestea, și balonu a făcut drumu numa-ntr-o zi. Ei, acu să-l văz pe ăla care-o spune că astea-s lucruri firești! Nu, nu! Sînt lucruri scrise colo, sus. Să dea rîia-n cel care-o zice că n-a fost trimis chiar de Dumnezeu pentru slava Franței!
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson. ed. Dacia, Cluj, 1972, p. 177- 180.
NOTĂ M.T.
* Jean Bernadotte (1763-1844) = Mareșal francez. A fost ales în 1810 succesor al regelui Suediei de către Statele Generale ale țării scandinave, cu acordul lui Napoleon. Dar refuză să participe la campania împăratului din Rusia din 1812, iar în 1813 se alătură coaliției antifranceze care îl înfrânge pe Napoleon. În 1818 devine rege al Suediei. (http://www.napoleon-series.org/research/biographies/marshals/c_bernadotte.html)
** Austerlitz = Localitate în Cehia, unde, la 2 decembrie 1805, Napoleon a obținut cea mai mare victorie a sa, împotriva împăraților Austriei și Rusiei. (http://www.napoleonguide.com/battle_austerlitz.htm)
*** Eylau = Localitate în Prusia, azi în enclava rusă Kaliningrad, unde, la 8 februarie 1807, Napoleon a obținut o victorie sângeroasă împotriva unei armate ruso-prusiene. (http://www.napoleonguide.com/battle_eylau.htm)
**** Wagram = Localitate în Austria, unde, la 5-6 iulie 1809, Napoleon a obținut o victorie decisivă împotriva armatei austriece. (http://www.napoleonguide.com/battle_wagram.htm)
***** Josephine Beauharnais (1763-1814) = Prima soție a lui Napoleon, în perioada 1796-1809. (http://www.napoleonguide.com/josephine.htm)
****** Maria Louisa de Austria (1791-1847) = A doua soție a lui Napoleon, în perioada 1809-1814. (http://www.napoleonguide.com/josephine.htm)
******* Napoleon Francois Bonaparte (1811-1832) = Fiul legitim al lui Napoleon și al Mariei Louisa de Austria. După prima abdicare a lui Napoleon, din aprilie 1814, a plecat cu mama sa la Viena, unde a trăit ca duce de Reichstdat. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/7967/33/)
marți, 23 iunie 2015
Un soldat veteran francez despre campania din Italia din 1796-7 a generalului N. Bonaparte (BALZAC 1832-1833)
<
(...) De atunci, ne pomenim cu el, slăbuț cum era, general-șef al armatei din Italia*, care n-avea nici pîine, nici muniții, nici încălțăminte, nici efecte, o armată ca vai de ea, goală ca degetu.
- Băieți, ne zice el, iată-ne împreună. Să vă intre în cap, zice, că pînă-n două săptămîni veți fi învingători, echipați cu efecte noi, veți avea cu toții mantale, ghetre bune, încălțăminte cum nu s-a mai văzut; numai că trebuie să mărșăluim, copii, să le luăm de la Milano, unde se află toate.
Și pornim în marș. Francezu nostru, turtit, mai mult mort decît viu, se îmbărbătează. Eram treizeci de mii de desculți împotriva a optzeci de mii de germani care făceau pe grozavii, toți chipeși, bine hrăniți, parcă-i văd și acuma. Atunci Napoleon, care pe atunci nu era decît Bonaparte, parcă ne dă puteri: și mărșăluiam noaptea, și mărșăluiam ziua, îi dăm peste cap la Montenotte, îi luăm la goană la Rivoli, Lodi, Arcole, Millesimo și nu le dăm răgaz. Ostașu prinde gust de bătaie. Și atunci, Napoleon, numai ce ți-i învălui pe generalii germani care nu mai știau pe unde să se vîre ca să scape teferi, îi scarmănă bine, le ia prizonieri, uneori dintr-o dată, cîte zece mii de oameni, împresurîndu-i cu o mie cinci sute de francezi pe care-i manevra cum știa el; cu un cuvînt, le ia tunurile, proviziile, bani, muniția, tot ce se poate lua, îi aruncă în apă, îi bate în munți, îi zvîrle în aer, îi mănîncă de vii pe pămînt, îi cotonogește pe tot locu. Iar trupele noastre prind osînză; că, vedeți voi, împăratu, care era și om deștept, știa să se pună bine cu populația, căreia îi spunea că venea ca s-o libereze. Așa că civilii ne găzduiau și ne iubeau, ba și femeile, care erau foarte cu judecată. Pînă la urmă, în ventose** 96, care era pe timpurile alea cum ar fi astăzi luna martie, eram încolțiți într-un ungher din țara marmotelor, iar după campanie, iată-ne stăpîni peste Italia așa cum făgăduise Napoleon. Iar anu următor, în martie, după un singur an și două campanii, iată-ne în fața Vienei: dereticasem peste tot. Venisem de hac, pe rînd, la trei armate diferite și scosesem din pîine patru generali austrieci, printre care și un bătrîn cu părul alb și căruia îi făcusem de petrecanie ca unui șoarece, pe o rogojină, la Mantova.
Un om ca toți oamenii ar fi putu face asta? Sigur că nu. Nu mai încape vorbă, îl ajuta Dumnezeu. Se împărțea la toți ca cele cinci pîini din Scriptură, ziua conducea lupta, noaptea o pregătea, încît sentinelele îl vedeau mereu umblînd de colo pînă colo, și nu dormea, nici nu mînca. Așa că văzînd ce minuni făcea, ostașul îl privea ca pe tatăl său bun. Și înainte!
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. dacia, Cluj, 1972, pp. 169-171.
NOTE M.T.
* Prin campania victorioasă din Italia din 1796-1797, generalul a obligat pe Hasburgii austrieci să încheie o pace defavorabilă cu Franța republicană. http://www.historynet.com/general-napoleon-bonapartes-italian-campaign.htm
** În 1792 Convenția Națională (parlamentul republican din Franța) a adoptat un nou caldendar, în vigoare până în 1806. (http://destepti.ro/calendarul-republican-al-revolutiei-franceze)
(...) De atunci, ne pomenim cu el, slăbuț cum era, general-șef al armatei din Italia*, care n-avea nici pîine, nici muniții, nici încălțăminte, nici efecte, o armată ca vai de ea, goală ca degetu.
- Băieți, ne zice el, iată-ne împreună. Să vă intre în cap, zice, că pînă-n două săptămîni veți fi învingători, echipați cu efecte noi, veți avea cu toții mantale, ghetre bune, încălțăminte cum nu s-a mai văzut; numai că trebuie să mărșăluim, copii, să le luăm de la Milano, unde se află toate.
Și pornim în marș. Francezu nostru, turtit, mai mult mort decît viu, se îmbărbătează. Eram treizeci de mii de desculți împotriva a optzeci de mii de germani care făceau pe grozavii, toți chipeși, bine hrăniți, parcă-i văd și acuma. Atunci Napoleon, care pe atunci nu era decît Bonaparte, parcă ne dă puteri: și mărșăluiam noaptea, și mărșăluiam ziua, îi dăm peste cap la Montenotte, îi luăm la goană la Rivoli, Lodi, Arcole, Millesimo și nu le dăm răgaz. Ostașu prinde gust de bătaie. Și atunci, Napoleon, numai ce ți-i învălui pe generalii germani care nu mai știau pe unde să se vîre ca să scape teferi, îi scarmănă bine, le ia prizonieri, uneori dintr-o dată, cîte zece mii de oameni, împresurîndu-i cu o mie cinci sute de francezi pe care-i manevra cum știa el; cu un cuvînt, le ia tunurile, proviziile, bani, muniția, tot ce se poate lua, îi aruncă în apă, îi bate în munți, îi zvîrle în aer, îi mănîncă de vii pe pămînt, îi cotonogește pe tot locu. Iar trupele noastre prind osînză; că, vedeți voi, împăratu, care era și om deștept, știa să se pună bine cu populația, căreia îi spunea că venea ca s-o libereze. Așa că civilii ne găzduiau și ne iubeau, ba și femeile, care erau foarte cu judecată. Pînă la urmă, în ventose** 96, care era pe timpurile alea cum ar fi astăzi luna martie, eram încolțiți într-un ungher din țara marmotelor, iar după campanie, iată-ne stăpîni peste Italia așa cum făgăduise Napoleon. Iar anu următor, în martie, după un singur an și două campanii, iată-ne în fața Vienei: dereticasem peste tot. Venisem de hac, pe rînd, la trei armate diferite și scosesem din pîine patru generali austrieci, printre care și un bătrîn cu părul alb și căruia îi făcusem de petrecanie ca unui șoarece, pe o rogojină, la Mantova.
Un om ca toți oamenii ar fi putu face asta? Sigur că nu. Nu mai încape vorbă, îl ajuta Dumnezeu. Se împărțea la toți ca cele cinci pîini din Scriptură, ziua conducea lupta, noaptea o pregătea, încît sentinelele îl vedeau mereu umblînd de colo pînă colo, și nu dormea, nici nu mînca. Așa că văzînd ce minuni făcea, ostașul îl privea ca pe tatăl său bun. Și înainte!
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. dacia, Cluj, 1972, pp. 169-171.
NOTE M.T.
* Prin campania victorioasă din Italia din 1796-1797, generalul a obligat pe Hasburgii austrieci să încheie o pace defavorabilă cu Franța republicană. http://www.historynet.com/general-napoleon-bonapartes-italian-campaign.htm
** În 1792 Convenția Națională (parlamentul republican din Franța) a adoptat un nou caldendar, în vigoare până în 1806. (http://destepti.ro/calendarul-republican-al-revolutiei-franceze)
marți, 13 ianuarie 2015
Despădurirea și colonizarea Vestului SUA la începutul secolului XIX (COOPER 1827)
<
(...)
- Dumneata ce spui, bătrîne trapper*? se întoarse tatăl, hohotind cu cruzime și arătînd spre urma pe care o lăsase călcîiul său imens asupra pămîntului bătătorit. Crezi că ăsta-i pămîntul ce și l-ar alege un om care n-a supărat niciodată funcționarul districtului cu vreun titlu de proprietate?
- Pămînt bun se găsesște prin văi, răspunse liniștit bătrînul; ai străbătut milioane de acri** ca să ajungi prin pustietățile astea sterpe, pe cînd acolo, cel căruia-i place să lucreze pămîntul seamănă un kil și adună o baniță*** fără să se ostenească prea mult. Dac-ai venit să cauți pămînt arabil, apoi ai mers cîteva sute de mile**** prea mult, sau tot atîtea mile prea puțin.
- Atunci ar fi mai bine s-o fi luat spre oceanul celălalt? întrebă colonistul arătînd în direcția Pacificului.
- Da, căci am văzut totul cu ochii mei, fu răspunsul trapper-ului, care stătea rezemat de țeava puștii, ca și cum pe dinaintea ochilor i-ar fi trecut scene care-i trezeau amintiri pline de duioșie. Am văzut apele celor două mări*****. Pe malurile uneia m-am născut și am crescut ca orișice puști zburdalnic de acolo. America s-a mărit, oameni buni, din zilele copilăriei mele, și s-a preschimbat într-o țară mai mare, așa cum îmi închipuiam eu, cînd eram copil, c-ar fi lumea. Am trăit aproape 70 de ani în ținutul York, spre mijloc, ca și spre margini. Ai fost în York?
- Nu, eu nu; eu n-am fost niciodată prin orașe, dar am auzit de multe ori vorbindu-se despre locurile astea de care spui. Trebuie să se fi despădurit mult pămînt pe acolo, nu-i așa?
- Mult, prea mult chiar! Parcă pîrjolesc pămîntul cu topoarele lor. Ce dealuri și ce locuri de vînătoare am văzut eu mistuindu-se dintre bunurile lui Dumnezeu, și n-aveau nici un pic de rușine sau părere de rău! Am rămas acolo pînă cînd urechile cîinilor mei au asurzit de loviturile ciocanelor și apoi am pornit spre apus, căutînd liniște. A fost o călătorie tare trudnică; căci e o grea încercare cînd recti printre copaci care cad, înghițînd săptămînă după săptămînă fumul pămînturilor proaspăt desțelenite, ața cum am făcut eu. E cale lungă de-aici pînă-n țara York-ului.
- E așezată la capătul celălalt al bătrînului Kentucky******, socot; dar cît de departe o fi pînă acolo, n-aș ști să spun.
- Un pescăruș ar trebui să străbată o mie de mile de aer ca să ajungă la malul dinspre răsărit. Și, cu toate astea, nu era mare lucru să străbați atîta cale, atunci cînd puteai vîna în voie. A fost un timp cînd urmăream căprioara în munții Delaware******* și Hudson********, și luam castorul din rîurile lacurilor de sus********* în zilele acelea, iar picioarele mele erau ca picioarele elanului. (...)
(...)
- (...) Uitați-vă de jur împrejur, oameni buni: ce-ar spune tăietorii yankei*********, care și-au deschis drum de la apele de răsărit spre cele din apus, cînd s-ar afla c-a fost pe aici un ins ce poate dezgoli pămîntul cu o singură lovitură de topor și c-a măturat locul bătîndu-și joc de răutatea lor? Ar face cale întoarsă, ca un vulpoi care dă înapoi și ar înțelege cît de zadarnică le e nebunia. Dar astea sînt gînduri care se iscă mai degrabă în mintea unui om trecut de optzeci de toamne cu toată nesăbuința lor cu tot. O să mai aveți parte de multe și grele încercări, dacă vreți să scăpați de viclenia și ura indienilor lemn-ars. Ei susțin că sînt singurii proprietari ai acestor ținuturi, și odată stăpîni pe situație, foarte rar se întîmplă ca vreun alb să scape din mîinile lor și cu altceva în afară de pielea de care e atît de mîndru.
- Bătrîne, îl întrebă cu asprime Ishmael, din ce nație faci parte? Ai culoarea și limba unui creștin, dar inima ta pare că ține cu pieile roșii!
- Pentru mine, deosebirea dintre seminții e foarte mică. (...) Sîngele meu nu e încrucișat cu cel de indian; iar ceea ce datorează orice luptător națiunii sale datorez și eu Statelor Unite, deși brațul unui moșneag de optezeci de ani nu le folosește la nimic, cînd ele au armata și vasele lor de război.
(...)
>
SURSA
Fenimore Cooper, Preria, trad. C. Tănăsescu, vol. I, ed. Minerva / seria Biblioteca pentru toți nr. 837, București, 1975, p. 85-86.
NOTĂ M.T.
* Trapper (engleză americană) = Vânător care folosea capcane.
** Acru = Unitate de măsură pentru suprafețe de teren cu valori variabile (în jur de 4000 m2) DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/acru)
*** Baniță = Veche unitate de măsură de capacitate pentru cereale, a cărei valoare a variat (în provinciile românești) în jurul a 21-34 l; DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/bani%C8%9B%C4%83)
**** Milă = Unitate de măsură pentru distanțele terestre folosită în trecut, care a variat în timp și de la o țară la alta; (azi) unitate de măsură pentru distanțe egală cu 1609,3 m (folosită în Marea Britanie și în SUA).DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/mil%C4%83)
***** Oceanul Atlantic și Oceanul Pacific.
****** Kentucky = Stat din zona central-estică a SUA. A devenit membru al federației americane în 1792. (http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c3/Map_of_USA_highlighting_Kentucky.png)
******* Delaware = Munți în statul Texas din sudul SUA. (http://www.peakbagger.com/range.aspx?rid=13564)
******** Hudson = Munți în statul New York de pe coasta atlantică a SUA. (http://en.wikipedia.org/wiki/Hudson_Highlands)
********* Marile Lacuri din America de Nord = Cele 5 lacuri (Erie, Ontario, Superior, Michigan și Huron) se întind pe 245.000 kmp la granița dintre SUA și Canada. (http://www.great-lakes.net/lakes/)
********** Yankeu = Nume dat, începând cu sec. XVII, locuitorilor din nord-estul SUA; p. gener. cetățean al SUA – Din engl. yankee. DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/yankeu)
(...)
- Dumneata ce spui, bătrîne trapper*? se întoarse tatăl, hohotind cu cruzime și arătînd spre urma pe care o lăsase călcîiul său imens asupra pămîntului bătătorit. Crezi că ăsta-i pămîntul ce și l-ar alege un om care n-a supărat niciodată funcționarul districtului cu vreun titlu de proprietate?
- Pămînt bun se găsesște prin văi, răspunse liniștit bătrînul; ai străbătut milioane de acri** ca să ajungi prin pustietățile astea sterpe, pe cînd acolo, cel căruia-i place să lucreze pămîntul seamănă un kil și adună o baniță*** fără să se ostenească prea mult. Dac-ai venit să cauți pămînt arabil, apoi ai mers cîteva sute de mile**** prea mult, sau tot atîtea mile prea puțin.
- Atunci ar fi mai bine s-o fi luat spre oceanul celălalt? întrebă colonistul arătînd în direcția Pacificului.
- Da, căci am văzut totul cu ochii mei, fu răspunsul trapper-ului, care stătea rezemat de țeava puștii, ca și cum pe dinaintea ochilor i-ar fi trecut scene care-i trezeau amintiri pline de duioșie. Am văzut apele celor două mări*****. Pe malurile uneia m-am născut și am crescut ca orișice puști zburdalnic de acolo. America s-a mărit, oameni buni, din zilele copilăriei mele, și s-a preschimbat într-o țară mai mare, așa cum îmi închipuiam eu, cînd eram copil, c-ar fi lumea. Am trăit aproape 70 de ani în ținutul York, spre mijloc, ca și spre margini. Ai fost în York?
- Nu, eu nu; eu n-am fost niciodată prin orașe, dar am auzit de multe ori vorbindu-se despre locurile astea de care spui. Trebuie să se fi despădurit mult pămînt pe acolo, nu-i așa?
- Mult, prea mult chiar! Parcă pîrjolesc pămîntul cu topoarele lor. Ce dealuri și ce locuri de vînătoare am văzut eu mistuindu-se dintre bunurile lui Dumnezeu, și n-aveau nici un pic de rușine sau părere de rău! Am rămas acolo pînă cînd urechile cîinilor mei au asurzit de loviturile ciocanelor și apoi am pornit spre apus, căutînd liniște. A fost o călătorie tare trudnică; căci e o grea încercare cînd recti printre copaci care cad, înghițînd săptămînă după săptămînă fumul pămînturilor proaspăt desțelenite, ața cum am făcut eu. E cale lungă de-aici pînă-n țara York-ului.
- E așezată la capătul celălalt al bătrînului Kentucky******, socot; dar cît de departe o fi pînă acolo, n-aș ști să spun.
- Un pescăruș ar trebui să străbată o mie de mile de aer ca să ajungă la malul dinspre răsărit. Și, cu toate astea, nu era mare lucru să străbați atîta cale, atunci cînd puteai vîna în voie. A fost un timp cînd urmăream căprioara în munții Delaware******* și Hudson********, și luam castorul din rîurile lacurilor de sus********* în zilele acelea, iar picioarele mele erau ca picioarele elanului. (...)
(...)
- (...) Uitați-vă de jur împrejur, oameni buni: ce-ar spune tăietorii yankei*********, care și-au deschis drum de la apele de răsărit spre cele din apus, cînd s-ar afla c-a fost pe aici un ins ce poate dezgoli pămîntul cu o singură lovitură de topor și c-a măturat locul bătîndu-și joc de răutatea lor? Ar face cale întoarsă, ca un vulpoi care dă înapoi și ar înțelege cît de zadarnică le e nebunia. Dar astea sînt gînduri care se iscă mai degrabă în mintea unui om trecut de optzeci de toamne cu toată nesăbuința lor cu tot. O să mai aveți parte de multe și grele încercări, dacă vreți să scăpați de viclenia și ura indienilor lemn-ars. Ei susțin că sînt singurii proprietari ai acestor ținuturi, și odată stăpîni pe situație, foarte rar se întîmplă ca vreun alb să scape din mîinile lor și cu altceva în afară de pielea de care e atît de mîndru.
- Bătrîne, îl întrebă cu asprime Ishmael, din ce nație faci parte? Ai culoarea și limba unui creștin, dar inima ta pare că ține cu pieile roșii!
- Pentru mine, deosebirea dintre seminții e foarte mică. (...) Sîngele meu nu e încrucișat cu cel de indian; iar ceea ce datorează orice luptător națiunii sale datorez și eu Statelor Unite, deși brațul unui moșneag de optezeci de ani nu le folosește la nimic, cînd ele au armata și vasele lor de război.
(...)
>
SURSA
Fenimore Cooper, Preria, trad. C. Tănăsescu, vol. I, ed. Minerva / seria Biblioteca pentru toți nr. 837, București, 1975, p. 85-86.
NOTĂ M.T.
* Trapper (engleză americană) = Vânător care folosea capcane.
** Acru = Unitate de măsură pentru suprafețe de teren cu valori variabile (în jur de 4000 m2) DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/acru)
*** Baniță = Veche unitate de măsură de capacitate pentru cereale, a cărei valoare a variat (în provinciile românești) în jurul a 21-34 l; DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/bani%C8%9B%C4%83)
**** Milă = Unitate de măsură pentru distanțele terestre folosită în trecut, care a variat în timp și de la o țară la alta; (azi) unitate de măsură pentru distanțe egală cu 1609,3 m (folosită în Marea Britanie și în SUA).DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/mil%C4%83)
***** Oceanul Atlantic și Oceanul Pacific.
****** Kentucky = Stat din zona central-estică a SUA. A devenit membru al federației americane în 1792. (http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c3/Map_of_USA_highlighting_Kentucky.png)
******* Delaware = Munți în statul Texas din sudul SUA. (http://www.peakbagger.com/range.aspx?rid=13564)
******** Hudson = Munți în statul New York de pe coasta atlantică a SUA. (http://en.wikipedia.org/wiki/Hudson_Highlands)
********* Marile Lacuri din America de Nord = Cele 5 lacuri (Erie, Ontario, Superior, Michigan și Huron) se întind pe 245.000 kmp la granița dintre SUA și Canada. (http://www.great-lakes.net/lakes/)
********** Yankeu = Nume dat, începând cu sec. XVII, locuitorilor din nord-estul SUA; p. gener. cetățean al SUA – Din engl. yankee. DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/yankeu)
duminică, 23 martie 2014
Boieri versus modernizare în Rusia secolului XIX (TURGHENIEV 1852)
<(...)
Certophanov Pantelei Eremeici trecea în tot ținutul drept un om primejdios și smintit, un trufaș și un bătăuș de mîna întîi. Servise în armată foarte puțin timp și se retrăsese, în urma unor „neplăceri” cu gradul despre care este zicătoarea: „găina nu-i pasăre, racul nu-i pește și subofițerul nu-i ofițer”. Se trăgea dintr-o familie veche, altădată bogată. Strămoșii săi trăiseră măreț, cum se trăiește în stepă*, adică primeau oaspeți cunoscuți și necunoscuți, îi ghiftuiau cu mîncare și băutură, dădeau și vizitiilor străini cîte o mierță de ovăz de troică**, țineau muzicanți, cîntăreți, măscărici și cîni; în zilele de sărbătoare adăpau norodul și bragă, se duceau la Moscova în rădvanele*** lor grele, iar alte dăți stăteau luni întregi fără nici o para, hrănindu-se cu ce aveau în gospodărie. Tatăl lui Pantelei Eremeici moștenise o moșie deja ruinată. La rîndul lui și el chefuise cît putuse și, murind, lăsă unicului său urmaș, Pantelei, numai un sătuc ipotecat, Bessonovo, cu treizeci și cinci de suflete bărbați și șaptezeci și sase de suflete femei, și pe lîngă asta paisprezece deseatine**** și ceva, pămînt neroditor în pîrloaga de la Kolobrodovo pentru care de alminteri, în hîrtiile răposatului, nu se găseau nici un titlu de proprietate. Trebuie să recunoaștem că răposatul se ruinase într-un chip foarte ciudat: îl distrusese „planul economic”. După părerea sa un nobil nu trebuia să atîrne de negustori, tîrgoveți și alți „bandiți”, cum se exprima el. A întemeiat deci la dînsul toate industriile și toate atelierele cu putință. „Și mai bun și mai ieftin, obișnuia el să spuie, plan economic!”. Pînă la sfîrșitul vieții a stăruit în această idee funestă și din pricina ei s-a ruinat. Dar în schimb ce distracție! N-a renunâat la nici o fantezie. Între alte născociri, într-o zi a poruncit să i se după planurile lui o trăsură de familie așa de uriașă, încît cu toți caii adunați din sat, împreună cu stăpînii lor, n-a putut să meargă decît pînă la cel dintîi povîrniș, unde s-a răsturnat și s-a făcut bucăți. Eremia Lukici (așa îl chema pe tatăl lui Pantelei) a pus să se ridice un monument în acel loc și nici nu i-a păsat. A mai avut ideea să construiască o biserică, bineînțeles singur, fără ajutorul arhitectului. A tăiat o pădure întreagă ca să ardă cărămizile, a așezat niște temelii enorme ca pentru o catedrală gubernială*****, a ridicat zidurile, a început să boltească turnul a căzut. L-a început iar - s-a dărîmat din nou. L-a pornit și-a treia oară: turnul s-a prăbușit și de-al treilea. Cade Eremia Lukici al meu pe gînduri; nu-i lucru curat, își zice el, trebuie să fie la mijloc vreo vrăjitorie... și, dintr-o dată, dă poruncă să fie bătute cu harapnicul toate babele din sat. Au fost bătute toate babele, dar cu toate acestea turnul nu l-au ridicat. Și-a mai pus în gînd să prefacă, după alt plan, toate casele țăranilor, în virtutea aceleiași organizații economice. A clădit gospodăriile cîte trei la un loc, în triunghiuri, și în mijloc a pus se ridice un stîlp cu colivie vopsită pentru grauri și steag. Aproape în fiecare scornea altceva; ba să facă supă de brustur, ba să taie cozile cailor ca să facă șepci pentru servitori, ba să înlocuiască inul cu urzici și să hrănească porcii cu ciuperci... De altfel nu se ținea numai de gospodărie; se îngrijea și de sufletele supușilor săi. Într-o zi a cetit în Buletinul Moscovei un articol al unui proprietar din Harkov, un nume Hriak-Hrupiorski, despre folosul moralității în viața țărănească, și chiar de a doua zi a dat ordin țăranilor să învețe acel articol pe de rost. Țăranii au învățat articolul. Stăpînul i-a întrebat dacă au înțeles ce scrie acolo. Intendentul i-a răspuns că fără îndoială au înțeles. Cam într-aceeași vreme, pentru buna rînduială și în virtutea aceluiași plan economic a hotărît să-i numeroteze pe supușii săi și să le coasă la gulerele hainei cîte un număr. Cînd se întîlnea cu stăpînul, fiecare trebuia să strige: „Trece numărul cutare!” Iar stăpînul răspundea cu bunăvoie: „Dumnezeu cu tine!”
Totuși, în ciuda rînduielilor sale și a planului economic, Eremia Lukici se văzu, nu după mult timp, într-o situație foarte grea. Începu a-și ipoteca satele, ba chiar a le vinde. Ultimul cuib strămoșesc, satul cu biserica neisprăvită, a fost scos la vînzare, chiar de fisc, din fericire nu în timpul vieții lui Eremia Lukici - asemenea lovitură nu ar fi putut suporta - ci la două săptămîni după ce a murit. Izbutise să moară acasă, în parul său, înconjurat de oamenii săi și sub privigherea medicului său. Însă bietului Pantelei i-a rămas numai Bessonovo.
Pantelei a aflat despre boala tatălui său fiind încă în serviciu, chiar în toiul acelor „neplăceri” despre care am vorbit. Abia împlinise optsprezece ani. Din copilărie nu se dezlipise de casa părintească și crescuse ca un domnișor alintat, sub îndrumarea mamei sale, Vasilisa Vasilievna, femeie bună, însă foarte mărginită. Numai ea se ocupase de educația lui; Eremia Lukici, cufundat în combinațiile-i economice, n-avea timp pentru asta. E adevărat că într-o zi chia cu mîna lui își pedepsise fiul pentru că slova rțî o rostise arțî; însă în acea zi Eremia Lukic era tare supărat în taina inimii sale, căci cel mai bun cîne al său se zdrobise de un copac. De altfel grija Vasilisei Vasilevna cu privire la educația lui Pantiușa se mărginise la o sforțare eroică. După destule greutăți, a izbutit să angajeze ca preceptor pe un fost soldat alsacian******, un oarecare Birkopf, și pînă la mnoarte a tremurat ca o frunză în fața lui. „Dacă pleacă, se gîndea ea, sînt pierdută! Ce mă fac? Unde să găsesc alt profesor? Cu atîta, cu atîta greutate l-am momit pe acesta de la vecina mea!” Iar Birkopf, ca un om ager ce era, s-a folosit imediat de situația lui excepțională. Bea pînă ce nu mai putea și dormea de dimineață pînă în sară. După terminarea „cursului științific”, Pantelei își începu serviciul militar. Vasilisa Vasilievna nu mai era pe lume. Cu o jumătate de an înaintea acestui eveniment important murise de spaimă: văzuse în vis un om alb călare pe un urs și purtînd pe piept o inscripție - Anticrist. Eremia Lukici își urmă curînd soția.
Pantelei, la cea dintîi știre despre boala tatălui său, încălecă și veni în goană acasă, însă nu-și mai găsi părintele între cei vii. Și care n-a fost uimirea acestui fiu respectuos cînd s-a văzut transformat, cu totul pe neașteptate, din moștenitor bogat într-un biet om sărman! Puțini sînt în stare să suporte o schimbare atît de năprasnică. Pantelei se sălbătici, se înăspri. Din om de treabă, generos și bun, deși zăpăcit și violent, ajunse un trufaș și un bătăuș; rupse relațiile cu vecinii - față de bogați se rușina și pe săraci îi disprețuia - și se purta neînchipuit de impertinent, chiar cu autoritățile. „Eu, striga el, sînt nobil de viță veche!” Într-un rînd, cît pe ce să împuște pe comisarul districtului, care intrase la el în odaie cu șapca în cap. Bineînțeles, autoritățile nu-i îngăduiau nici el nimic și cînd aveau prilejul îi plăteau cu vîrf și îndesat; totuși se temeau de el pentru că era de o violență teribilă și imediat amenința cu un duel pe viață și pe moarte. La cea mai mică contradicție, îi ieșeau ochi din cap și i se întretăia glasul... „A, a, bîlbîia el, să-să-să-să-să mă ia dracu!” Și era în stare să se dea cu capul de pereți. Dar în afară de asta era un om curat care nu se amesteca în nici o afacere. Bineînțeles, nimeni nu-i intra în casă... Cu toate acestea avea inimă bună, generoasă chiar, în felul său. Nu suferea nici nedreptatea, nici asuprirea, chiar cînd era vorba de alții; pe țăranii lui îi apăra cu înverșunare. „Cum, răcnea el, dîndu-și furios cu pumnii în cap, s-au atins de țăranii mei? De-ai mei? Să nu-mi mai spuneți pe nume, dacă...”
(...) Trebuie să spunem că educația lui Certophanov, deși destul de neglijată, totuși în comparație cu cea a lui Tihon era strălucită. Certophanov, e adevărat, rusește citea puțin, franțuzește înțelegea rău, atît de rău încît într-o zi un preceptor elvețian întrebîndu-l „Vous parlez francais, monsieur?” răspunse: „Je ne înțeleg - și după un răstimp de gîndire: pas”. Totuși își aucea aminte că existase cîndva un oarecare Voltaire, autor foarte spiritual, și că Frederic cel Mare, regele Prusiei, se distinsese în cariera armelor. Printre scriitorii ruși stima pe Drjavin și iubea pe Marlinski, de aceea și dăduse celui mai bun cîne al său numele de Ammalat Bek...
(...)>
SURSA
Ivan Turgheniev, Certophanov și Nedopiuskin: Ivan Turgheniev, Povestirile unu vînător, trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, București, 1989, p. 318-321, 327.
NOTE M.T.
* stepă = Întindere de loc arid, de obicei șes, acoperit cu o vegetație compusă în special din plante graminee, plante cu rizomi, tufișuri și plante spinoase; din rus. step’ (DEX)
** troică = Sanie rusească la care sunt înhămați trei cai unul lângă altul; din rus.trojka.
*** rădvan = Trăsură de lux închisă, montată pe arcuri și trasă de mai mulți cai; din rus. rydvan
**** desetină = Măsură agrară rusească, folosită odinioară și la noi, egală cu 1,09 ha; din bg., scr. desetina
***** gubernie = Unitate teritorial-administrativă în vechea Rusie; din rus. guberniia
****** Alsacia = Provincie franceză la granița cu Germania. Probabil un militar francez luat prizonier în timpul invaziei împăratului Napoleon I în 1812, eliberat și stabilit ulterior în Rusia. Înaintea instituirii învățământului obligatoriu în Europa secolului XIX, copiii famiilor aristocrate sau burgheze învățau acasă cu preceptori, aleși de obicei din Franța, țară model pentru civilizația secolului XIX.
Certophanov Pantelei Eremeici trecea în tot ținutul drept un om primejdios și smintit, un trufaș și un bătăuș de mîna întîi. Servise în armată foarte puțin timp și se retrăsese, în urma unor „neplăceri” cu gradul despre care este zicătoarea: „găina nu-i pasăre, racul nu-i pește și subofițerul nu-i ofițer”. Se trăgea dintr-o familie veche, altădată bogată. Strămoșii săi trăiseră măreț, cum se trăiește în stepă*, adică primeau oaspeți cunoscuți și necunoscuți, îi ghiftuiau cu mîncare și băutură, dădeau și vizitiilor străini cîte o mierță de ovăz de troică**, țineau muzicanți, cîntăreți, măscărici și cîni; în zilele de sărbătoare adăpau norodul și bragă, se duceau la Moscova în rădvanele*** lor grele, iar alte dăți stăteau luni întregi fără nici o para, hrănindu-se cu ce aveau în gospodărie. Tatăl lui Pantelei Eremeici moștenise o moșie deja ruinată. La rîndul lui și el chefuise cît putuse și, murind, lăsă unicului său urmaș, Pantelei, numai un sătuc ipotecat, Bessonovo, cu treizeci și cinci de suflete bărbați și șaptezeci și sase de suflete femei, și pe lîngă asta paisprezece deseatine**** și ceva, pămînt neroditor în pîrloaga de la Kolobrodovo pentru care de alminteri, în hîrtiile răposatului, nu se găseau nici un titlu de proprietate. Trebuie să recunoaștem că răposatul se ruinase într-un chip foarte ciudat: îl distrusese „planul economic”. După părerea sa un nobil nu trebuia să atîrne de negustori, tîrgoveți și alți „bandiți”, cum se exprima el. A întemeiat deci la dînsul toate industriile și toate atelierele cu putință. „Și mai bun și mai ieftin, obișnuia el să spuie, plan economic!”. Pînă la sfîrșitul vieții a stăruit în această idee funestă și din pricina ei s-a ruinat. Dar în schimb ce distracție! N-a renunâat la nici o fantezie. Între alte născociri, într-o zi a poruncit să i se după planurile lui o trăsură de familie așa de uriașă, încît cu toți caii adunați din sat, împreună cu stăpînii lor, n-a putut să meargă decît pînă la cel dintîi povîrniș, unde s-a răsturnat și s-a făcut bucăți. Eremia Lukici (așa îl chema pe tatăl lui Pantelei) a pus să se ridice un monument în acel loc și nici nu i-a păsat. A mai avut ideea să construiască o biserică, bineînțeles singur, fără ajutorul arhitectului. A tăiat o pădure întreagă ca să ardă cărămizile, a așezat niște temelii enorme ca pentru o catedrală gubernială*****, a ridicat zidurile, a început să boltească turnul a căzut. L-a început iar - s-a dărîmat din nou. L-a pornit și-a treia oară: turnul s-a prăbușit și de-al treilea. Cade Eremia Lukici al meu pe gînduri; nu-i lucru curat, își zice el, trebuie să fie la mijloc vreo vrăjitorie... și, dintr-o dată, dă poruncă să fie bătute cu harapnicul toate babele din sat. Au fost bătute toate babele, dar cu toate acestea turnul nu l-au ridicat. Și-a mai pus în gînd să prefacă, după alt plan, toate casele țăranilor, în virtutea aceleiași organizații economice. A clădit gospodăriile cîte trei la un loc, în triunghiuri, și în mijloc a pus se ridice un stîlp cu colivie vopsită pentru grauri și steag. Aproape în fiecare scornea altceva; ba să facă supă de brustur, ba să taie cozile cailor ca să facă șepci pentru servitori, ba să înlocuiască inul cu urzici și să hrănească porcii cu ciuperci... De altfel nu se ținea numai de gospodărie; se îngrijea și de sufletele supușilor săi. Într-o zi a cetit în Buletinul Moscovei un articol al unui proprietar din Harkov, un nume Hriak-Hrupiorski, despre folosul moralității în viața țărănească, și chiar de a doua zi a dat ordin țăranilor să învețe acel articol pe de rost. Țăranii au învățat articolul. Stăpînul i-a întrebat dacă au înțeles ce scrie acolo. Intendentul i-a răspuns că fără îndoială au înțeles. Cam într-aceeași vreme, pentru buna rînduială și în virtutea aceluiași plan economic a hotărît să-i numeroteze pe supușii săi și să le coasă la gulerele hainei cîte un număr. Cînd se întîlnea cu stăpînul, fiecare trebuia să strige: „Trece numărul cutare!” Iar stăpînul răspundea cu bunăvoie: „Dumnezeu cu tine!”
Totuși, în ciuda rînduielilor sale și a planului economic, Eremia Lukici se văzu, nu după mult timp, într-o situație foarte grea. Începu a-și ipoteca satele, ba chiar a le vinde. Ultimul cuib strămoșesc, satul cu biserica neisprăvită, a fost scos la vînzare, chiar de fisc, din fericire nu în timpul vieții lui Eremia Lukici - asemenea lovitură nu ar fi putut suporta - ci la două săptămîni după ce a murit. Izbutise să moară acasă, în parul său, înconjurat de oamenii săi și sub privigherea medicului său. Însă bietului Pantelei i-a rămas numai Bessonovo.
Pantelei a aflat despre boala tatălui său fiind încă în serviciu, chiar în toiul acelor „neplăceri” despre care am vorbit. Abia împlinise optsprezece ani. Din copilărie nu se dezlipise de casa părintească și crescuse ca un domnișor alintat, sub îndrumarea mamei sale, Vasilisa Vasilievna, femeie bună, însă foarte mărginită. Numai ea se ocupase de educația lui; Eremia Lukici, cufundat în combinațiile-i economice, n-avea timp pentru asta. E adevărat că într-o zi chia cu mîna lui își pedepsise fiul pentru că slova rțî o rostise arțî; însă în acea zi Eremia Lukic era tare supărat în taina inimii sale, căci cel mai bun cîne al său se zdrobise de un copac. De altfel grija Vasilisei Vasilevna cu privire la educația lui Pantiușa se mărginise la o sforțare eroică. După destule greutăți, a izbutit să angajeze ca preceptor pe un fost soldat alsacian******, un oarecare Birkopf, și pînă la mnoarte a tremurat ca o frunză în fața lui. „Dacă pleacă, se gîndea ea, sînt pierdută! Ce mă fac? Unde să găsesc alt profesor? Cu atîta, cu atîta greutate l-am momit pe acesta de la vecina mea!” Iar Birkopf, ca un om ager ce era, s-a folosit imediat de situația lui excepțională. Bea pînă ce nu mai putea și dormea de dimineață pînă în sară. După terminarea „cursului științific”, Pantelei își începu serviciul militar. Vasilisa Vasilievna nu mai era pe lume. Cu o jumătate de an înaintea acestui eveniment important murise de spaimă: văzuse în vis un om alb călare pe un urs și purtînd pe piept o inscripție - Anticrist. Eremia Lukici își urmă curînd soția.
Pantelei, la cea dintîi știre despre boala tatălui său, încălecă și veni în goană acasă, însă nu-și mai găsi părintele între cei vii. Și care n-a fost uimirea acestui fiu respectuos cînd s-a văzut transformat, cu totul pe neașteptate, din moștenitor bogat într-un biet om sărman! Puțini sînt în stare să suporte o schimbare atît de năprasnică. Pantelei se sălbătici, se înăspri. Din om de treabă, generos și bun, deși zăpăcit și violent, ajunse un trufaș și un bătăuș; rupse relațiile cu vecinii - față de bogați se rușina și pe săraci îi disprețuia - și se purta neînchipuit de impertinent, chiar cu autoritățile. „Eu, striga el, sînt nobil de viță veche!” Într-un rînd, cît pe ce să împuște pe comisarul districtului, care intrase la el în odaie cu șapca în cap. Bineînțeles, autoritățile nu-i îngăduiau nici el nimic și cînd aveau prilejul îi plăteau cu vîrf și îndesat; totuși se temeau de el pentru că era de o violență teribilă și imediat amenința cu un duel pe viață și pe moarte. La cea mai mică contradicție, îi ieșeau ochi din cap și i se întretăia glasul... „A, a, bîlbîia el, să-să-să-să-să mă ia dracu!” Și era în stare să se dea cu capul de pereți. Dar în afară de asta era un om curat care nu se amesteca în nici o afacere. Bineînțeles, nimeni nu-i intra în casă... Cu toate acestea avea inimă bună, generoasă chiar, în felul său. Nu suferea nici nedreptatea, nici asuprirea, chiar cînd era vorba de alții; pe țăranii lui îi apăra cu înverșunare. „Cum, răcnea el, dîndu-și furios cu pumnii în cap, s-au atins de țăranii mei? De-ai mei? Să nu-mi mai spuneți pe nume, dacă...”
(...) Trebuie să spunem că educația lui Certophanov, deși destul de neglijată, totuși în comparație cu cea a lui Tihon era strălucită. Certophanov, e adevărat, rusește citea puțin, franțuzește înțelegea rău, atît de rău încît într-o zi un preceptor elvețian întrebîndu-l „Vous parlez francais, monsieur?” răspunse: „Je ne înțeleg - și după un răstimp de gîndire: pas”. Totuși își aucea aminte că existase cîndva un oarecare Voltaire, autor foarte spiritual, și că Frederic cel Mare, regele Prusiei, se distinsese în cariera armelor. Printre scriitorii ruși stima pe Drjavin și iubea pe Marlinski, de aceea și dăduse celui mai bun cîne al său numele de Ammalat Bek...
(...)>
SURSA
Ivan Turgheniev, Certophanov și Nedopiuskin: Ivan Turgheniev, Povestirile unu vînător, trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, București, 1989, p. 318-321, 327.
NOTE M.T.
* stepă = Întindere de loc arid, de obicei șes, acoperit cu o vegetație compusă în special din plante graminee, plante cu rizomi, tufișuri și plante spinoase; din rus. step’ (DEX)
** troică = Sanie rusească la care sunt înhămați trei cai unul lângă altul; din rus.trojka.
*** rădvan = Trăsură de lux închisă, montată pe arcuri și trasă de mai mulți cai; din rus. rydvan
**** desetină = Măsură agrară rusească, folosită odinioară și la noi, egală cu 1,09 ha; din bg., scr. desetina
***** gubernie = Unitate teritorial-administrativă în vechea Rusie; din rus. guberniia
****** Alsacia = Provincie franceză la granița cu Germania. Probabil un militar francez luat prizonier în timpul invaziei împăratului Napoleon I în 1812, eliberat și stabilit ulterior în Rusia. Înaintea instituirii învățământului obligatoriu în Europa secolului XIX, copiii famiilor aristocrate sau burgheze învățau acasă cu preceptori, aleși de obicei din Franța, țară model pentru civilizația secolului XIX.
sâmbătă, 4 ianuarie 2014
miercuri, 25 decembrie 2013
Abonați-vă la:
Postări (Atom)