Biserica ortodoxă din Densuș

<
(...)
61. În Transilvania, dînd urmare cererilor curiei papale*, șefii angevini** legiferează, în secolul al XIII lea, interdicția pentru comunitățile ortodoxe românești de a-și construi ctitorii din piatră, interdicție în vigoare, cu unele excepții, secole de-a rîndul. Numai în unele zone, în măsura participării la viața politică și militară a voievodatului Transilvaniei sau a regatului Ungariei, nobili mici români au avut posibilitatea înălțării unor lăcașuri de zid. În imagine, biserica ortodoxă de la Densuș*** - datată 1280, cu o încăpere centrală, pătrată și o absidă la est (altarul). Alte încăperi au fost adăugate în secolele XIV și XV. În exterior, de reținut, plastica zidurilor construite din materiale scoase, în mare parte, din ruinele romane, probabil de la Sarmizegetusa: lespezi mari (unele cu inscripții latine), altare votive, stîlpi, fragmente de coloane. De observat, la diverse nivele ale zidurilor, motivul în dinți de fierăstrău. (foto C. Săvulescu)
(...)
>

NOTE
* Curia Romana (latină) = „Curtea romană”. Aparatul administrativ al Sfântului Scaun de la Roma. (http://www.vatican.va/roman_curia/index.htm)
** Dinastia de Anjou a regatului Ungariei (1308-1395) = Dinastie de origine franceză, ramură a dinastiei angevine  a regatului Neapolelui. (http://corbiialbi.ro/index.php/compas/41-angevinii-8211-forintul-clujul-i-declinul-statutului-rom-nilor-din-transilvania/)
*** Biserica ortodoxă din Densuș (județul Hunedoara) = http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/biserica-densus-un-unicat-al-patrimoniului-rom-nesc

Congresul monarhilor europeni de la Viena din 1814-1815 (THACKERAY 1848)

<
Cei cărora le place să lase deoparte cartea de istorie și să facă speculații asupra lucrurilor care ar fi putut să se întîmple  dacă n-ar fi intervenit evenimentul fatal care a avut loc în realitate (mod de-a medita cît se poate de enigmatic, amuzant, ingenios și folositor) s-au gîndit, fără îndoială, în sinea lor în momentul deosebit de neprielnic pe care l-a ales Napoleon ca să se întoarcă de pe Elba* și să-și sloboadă vulturul din golful San Juan către Notre-Dame. Istoricii noștri ne spun că armatele puterilor aliate erau toate și în mod providențial pe picior de război, gata să-l zdrobească în cel mai scurt timp pe împăratul de pe Elba. Auguștii speculanți adunați la Viena**, care tăiau regatele Europei în bucăți, potrivit înțelepciunii lor, aveau destule motive să se încaiere între ei și să facă armatele care-l învinseseră pe Napoleon să se lupte între ele dacă nu le-ar fi fost teamă de întoarcerea obiectului urii lor și a dușmăniei generale. Cutare monarh își avea armata pe picior de război pentru că îngenunchease Polonia*** și era hotărît s-o păstreze pentru el; altul jefuise jumătate din Saxonia**** și avea toate motivele să-și mențină achiziția; iar un al treilea era foarte îngrijorat de soarta Italiei*****. Fiecare striga împotriva rapacității celuilalt; și dacă corsicanul****** n-ar fi făcut altceva decît să aștepte acolo la închisoare pînă ce toate părțile interesate s-ar fi zvîrlit una asupra alteia, el s-ar fi putut reîntoarce și pune mîna pe putere nestingherit de nimeni.
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor*******, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 285-286.

NOTE M. T.
* După ce Parisul a fost ocupat de coaliția a VI a europeană antifranceză, Împăratul Napoleon I a fost exilat la 11 aprilie 1814 în insula mediteraneană Elba. În martie 1815 el a debarcat prin surprindere în sudul Franței și a reluat tronul de la regele Ludovic XVIII Bourbon. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/acum-200-ani-napoleon-e-exilat-insula-elba)
** În perioada septembrie 1814 - iunie 1815 la Viena a avut loc un congres al puterilor învingătoare ale împăratului francez Napoleon I (Rusia, Marea Britanie, Prusia, Austria), care au stabilit sistemul politic european, ce va rămâne în vigoare în linii mari până la Primul Război Mondial (1914-1918). (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/congresul-viena-i-pacea-european)
*** Polonia fusese împărțită în 1772, 1793 și 1795 de Prusia, Austria și Rusia, ultima ocupând cea mai mare parte a acestui regat medieval. După ce a învins Rusia, Austria și Prusia în 1805-1807, Napoleon a constituit în 1807 un ducat aliat al Varșoviei. (http://theo-phyl.blogspot.ro/2010/05/o-istorie-poloniei-66.html)
**** Când a desființat Imperiul romano-german în 1806, Napoleon a ridicat principatul aliat al Saxoniei la rangul de regat, acesta fiind ocupat de Prusia în 1813. (http://www.sachsen.de/en/223.htm)
***** Austria primește la congres Lombardia și Veneția, în nordul Italiei, iar ducatele Toscana și Parma revin unor membri ai casei de Habsburg. (http://ro.scribd.com/doc/40714040/Congresul-de-La-Viena-1815#scribd)
****** Napoleon s-a născut în Corsica în 1769. (http://www.biblacad.ro/UPC-Napoleon.html)
******* Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Capitala noua versus capitala veche in viziunea unui ziarist din Romania Mare (PETRESCU 1933 )

<
``La suflet nou ne trebuie o casa noua... E neaparat nevoie sa mutam capitala... Trebuie sa nu mai fie nimic tot cum a fost. Cine vrea sa inteleaga, sa inteleaga.
Argumentele faptice sunt si ele nenumarate.
Din motive de igiena: Bucurestii sunt un oras cu ierni cumplite si veri care descompun, de caldura. Canalizarea e primitiva si complicata, pentru ca urmeaza strazi sucite. Vecinic reparatii vor impiedeca prin transee circulatia. Imprejurimile sunt mocirle si praf. Nu e loc de creatie si inviorare. In afara de frumusetea cerului, inalt, totul terfeleste imaginatia... Dimbovita e meschina, ca un sant cu laturi... Din iunie pina in septembrie orasul acesta miroase ca o lada de gunoi. Apa de baut ii vine departe, iar uzinele electrice vor trebuie sa intinda cabluri de sute de kilometri peste munti si dealuri. In treizeci de ani, circulatia va deveni atit de complicata, incit strazile actuale vor putea sluji numai pietonilor. Cincizeci de ani aci incolo, cetatenii vor fi robi exproprierilor comercializate si scandaloase... Panamalele acestor indeletniciri vor dezonora orasul neintrerupt, vreme de o jumatate de veac. Calea Victoriei, ale carei case sunt in interior ruine mucegaite, igrasioase, intunecoase, puturoase si pline de sobolani cit cateii (i-am vazut de atitea ori eu cu ochii mei), va costa bugetul unui stat intreg. Fiecare metru se va plati cu sute de mii de lei.
Visez o capitala ca o inima noua... Pe undeva pe Olt, in Ardeal, sa zicem la o posta de Brasov, la Feldioara... Adapostita de viscole, cu verile placute ca intr-o statie climaterica... Totul se poate incepe din nou acolo. Restaurantele nu vor avea bucatariile in grajduri cu rindasi bolnavi de riie, ci laboratorii de faianta si nichel... Iar salile de mincare, aerisite, caci nu vor fi cu ferestrele spre canal... Se vor lasa locuri pentru gradini, parcuri si piete mari. Imprejurimile vor fi dealurile cu vile, sau inspre Brasov, cimpii cu arene si stadioane, un hipodrom al frumusetii... Toata zona apropiata de 30-40 de kilometri, briul verde si carunt sus, a Bucegilor... Se va lucra tot anul in cintec si bucurie in aceasta cetate a sanatatii...
Si poate ca... nu poate... sigur... arhitectii si edilii vor gasi posibilitate sa faca bulevardele, strazile si pietele asa de frumoase, ca oamenii saraci sa aiba si ei momente cind sa uite de uritenia vietii. (Aici, in Bucuresti, este prea mare deosebirea intre placerea si-o pot procura cei bogati si inabusitoarea atmosfera in care traiesc saracii, fara nimic oferit ochilor lor.)
In zece ani, pina in 1936, e de presupus ca se vor tripla, prin constrcutii moderne si mari, numarul si volumul caselor din Bucuresti... Sa le construim aceste vile si palate, de-a dreptul acolo, si in zece ani vom avea un oras de trei sute de mii de locuitori, asemanator oricaror orase din Elvetia si Germania, care ar imbogati frumusetea acestui mare regat... Mussolini vrea sa faca nu numai un suflet nou ci si alt fizic italienilor lui... Nu mai ingaduie nici sa vorbeasca de maretia Romei vechi... Vrea o Italie si italieni noi... Ce avem de noi de pastrat din acest Bucuresti, cerut de turci la indemina lor? Mormintele noastre sunt la Arges, la Tirgoviste, la Suceava... De ce sa ne invinuiasca mereu cei dezrobiti ca sunt robii balcanicilor de la Bucuresti?
Si din punct de vedere ostasesc aceasta mutare se impune... Acolo la Feldioara, ar sta intre capitala si oricare  eventual dusman, zidul inalt al muntilor... Administrativ? Nu mai incape indoiala ca da... capitala s-ar gasi chiar in mijlocul tarii... Tunelul inceput la vama Buzaului ar pune Braila si Galatii mai aproape decit sunt azi de capitala cu citeva poste.
Dar nimic nu se va face cu oameni cae nu vad dincolo de botul ghetei lor.``

>

SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, Bucuresti, 1983, p. 85-86.

Povestirile arabilor despre Africa centrală în secolul XIX (VERNE 1863)

„-Fără îndoială că străbatem acum ceea ce se presupune a fi regatul Usoga. Unii geografi au susținut că există în centrul Africii o depresiune vastă, un lac imens. (…)

- După povestirile arabilor. Arabii povestesc multe, poate chiar prea multe. Câțiva călători, sosiți la Kazeh sau la Marile Lacuri, au văzut sclavi veniți din ținuturile centrale au întrebat despre arta lor, au făcut legătura între aceste mărturii și au tras anumite concluzii. Povestirile acestea au totdeauna un miez de adevăr , vezi tu, nu se înșelau cu privire la originea Nilului.”

(XIX)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

FOTO Arheologii au găsit 35 de camere mortuare în Sudan, unde era localizat Regatul Kush în vremea Egiptului Antic

Adevărul 8 februarie 2013

(VIDEO) 1.000 de ani de istorie a Europei, concentrată într-un film de trei minute. Vezi cum s-a schimbat harta continentului în ultimul mileniu

”JURNALUL NAȚIONAL”, București, 16 mai 2012

„Cea mai mare faptă din toată viața neamului nostru” (AGRIGOROAIEI 1998)

 Ion Agrigoroaiei, Cea mai mare faptă don toată viața neamului nostru, ?, 1998

(...)

Gravitând spre forța morală irezistibilă a Regatului, frații basarabeni și bucovineni, într-o admirabilă unitate de simțire, au cerut ocrotirea puternică și caldă a României libere și au înfăptuit actul măreț al reîntregirii Moldovei. (O primă Adunare reprezentativă a populației Bucovinei votase, la 14/27 octombrie, o rezoluție prin care se hotăra „unirea cu celelalte țări românești, într-un stat național independent”. Congresul General al Bucovinei va vota, la 15/28 noiembrie, Declarația de Unire, de „unire necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu Regatul României” - n. n. I. A.). Astăzi, Transilvania cheamă brațul nostru vânjos pentru sprijin și unire. La momente mari, nici țara, nici poporul nu au rămas mai prejos. Provinciile românești se ridică cu fruntea către cer pentru întinderea patriei în granițele ei firești, etnice și pentru mântuirea neamului. Sublim este rolul de azi al vitezei armate române și uriaș înțeles are ultimul sacrificiu al poporului. Harta României Mari, pe care o scriem astăzi cu baionetele împăciuitoare, va fi icoana de totdeauna a neamului pe care o vor săruta pururi cu lacrimi de bucurie bătrânii și copiii”.

„Adunarea Națională din Alba Iulia” („Evenimentul”, 21 noiembrie 1918)

Pentru duminică, 18 noiembrie, orele 10 dimineața, a fost sortită Adunarea Națională a națiunii române din Ungaria și Transilvania la Alba Iulia, cetatea istorică a neamului nostru. (...) A fost de față poporul românesc în număr uimitor de mare, arătând prin aceasta că toate păturile sociale ale națiunii noastre au participat la această zi mare, istorică adunare, unde s-a hotărât precum trebuia soarta neamului nostru pe vecie. S-au făcut rugăciuni în cele două biserici din Alba Iulia, una ortodox răsăriteană și cea greco-catolică. Alba-Iulia rămâne de-a pururi cetatea celei mai mari înfăptuiri istorice românești până în zilele noastre, Alba Iulia care mai e și leagănul de cultură națională, cu mulți cărturari și cu martiri ai cauzei românești, la Alba Iulia se va încorona și primul Împărat Român și poate viitoarea capitală a țării noastre mari”. (La 15-17 octombrie 1922, vor avea loc, la Alba Iulia, festivitățile încoronării regelui Ferdinand și reginei Maria ca suveran ai României întregite. Imediat după Marea Unire, s-a discutat posibilitatea  mutării capitalei la Brașov sau în apropiere de acest oraș, într-o capitală de construit sau la Alba Iulia; problema a rămas însă, din păcate, la acest stadiu.)

„Un act de mare însemnătate” („Opinia”, 28 noiembrie 1918)

Actul istoric de la Alba Iulia depășește, în importanță, tot ce voința românească a cunoscut în cursul răstimpurilor. Unirea mult visată, odinioară abia sperată, constituie astăzi un fapt împlinit. (...) Ferice de generația căreia i-a fost dat să trăiască acest ceas, fericiți cei care au fost contemporani mărețului eveniment.

Unirea era apreciată de către N. Iorga în ziarul său „Neamul Românesc” (25 noiembrie 1918) drept „cea mai mare faptă din toată viața neamului nostru. Pentru unii e un vis nebun care se îndeplinește. Pentru noi e o necesitate istorică ajunsă la recunoaștere și o suferință mângâiată, o muncă ce-și găsește răsplata. Și astfel, avem dreptul de a crede acest fapt definitiv și etern”.

Statul național unitar întregit s-a menținut 22 de ani; el a fost refăcut în parte după cel de-al doilea război mondial, anulându-se numai Dictatul de la Viena, nu și protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, concretizat, pentru noi, în notele ultimative sovietice, răpirea Basarabiei și nordului Bucovinei. La împlinirea a 80 de ani de la marele eveniment, considerăm că avem în continuare „dreptul de a crede acest fapt definitiv și etern”.

Irod Antipas (21 î. H. - 39 î. H.)

A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. (engleză 1995), Lider, București, 2000, p. 247

Tetrarh roman al Galileii din 4 î. H. până în 37 d. H., I. A. a devenit celebru pentru că a ascultat de fiica vitregă/nepoata sa, Salomeea, care i-a cerut să-l decapiteze pe Ioan Botezătorul.
Fiul lui Irod cel Mare, I. A. a moștenit regatul Iudeii în 4 î. H. După ce a divorțat de prima soție, fiica regelui nabatean Aretas, I. A. s-a căsătorit cu Irodiada, fosta soție a fratelui său vitreg. Căsătoria cvasiincestuoasă a stârnit mânia supușilor evrei ai lui I., inclusiv a lui Ioan Botezătorul, pe care I. A. l-a arestat. Fiica Irodiadei, Salomeea, i-a cerut lui I. ca de ziua ei să-i ofere în dar capul conducătorului religios. I. s-a supus și întregul episod a devenit material pentru numeroase opere de artă și lucrări literare, cea mai celebră fiind o operă a lui Richard Strauss.
Când Pontius Pilat, procurator al Iudeiii, l-a arestat pe Isus Hristos, el l-a trimis la I. A., care a refuzat să pronunțe sentința. În 36 d. H., I. A. a mediat convorbiri de pace între romani și parți. În anul următor, a ajuns la o dispută cu noul împărat roman Caligula și a fost exilat în Galia, unde a murit în 39.
Referințe bibliografice complementare: Harold Hoehner, Herod Antipas, Cambridge University Press, 1972.

„Din istoria Bucovinei” (CIACHIR 1993)

 Nicolae Ciachir, Din istoria Bucovinei (1775-1944), Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993

5 I.Considerații istoriografice privind Bucovina

13 II.Considerații istorice în context european, până la acapararea nordului Moldovei de către Imperiul Habsburgic (1775)
-Moldova lui Ștefan cel Mare - factor de stabilitate în zonă
-Ștefan cel Mare ține la respect Polonia, Ungaria, Imperiul Otoman și Hanatul Crimeii
-Ecoul european al statului unitar român realizat de Mihai Viteazul
-Imperiul Habsburgic acaparează teritorii românești: Transilvania (1699), Banatul (1718) și, temporar, Oltenia (1718-1739) 
-Războaie ruso-otomane în secolul XVIII cu teatrul de operațiuni pe teritoriul Principatelor Unite
-Prima împărțire a Poloniei (1772), Tratatul de la Kuciuk-Kainargi (1774) și acapararea Bucovinei (1775)

39 III.De la pătrunderea trupelor austriece (1775) până la constituirea Ducatului Bucovinei (1849)
-Jurământul de credință față de noua stăpânire. Măsuri administrative ale comandantului militar
-Înființarea Episcopiei Bucovinei cu dependență ierarhică față de Mitropolia Ortodoxă de la Karlowitz. Secularizarea averilor mănăstirești și crearea Fondului bisericesc
-Includerea Bucovinei în administrația Ducatului Bucovinei (1786). Reforme sociale. Creșterea demografică. Viața bisericească și culturală
-Revoluția de la 1848 în Bucovina. Fruntași ai mișcării revoluționare din Moldova, Basarabia, Țara Românească și Transilvania la Cernăuți. Rolul ziarului „Bucovina”

52 IV.De la constituirea Ducatului Bucovinei (1849) până la declanșarea primului război mondial (1914)
-Noul cadru administrativ - cu implicații de ordin politic. Viața culturală
-Dualismul Austro-Ungar (1867). Bucovina sun regimul noii Constituții austriece din decembrie 1867
-Înființarea Mitropoliei Ortodoxe a Bucovinei și Dalmației (1873)
-Inaugurarea Universității germane din Cernăuți (1875)
-Poziția românilor bucovineni față de Unirea Principatelor (1859), a serbării Centenarului Anexării (1875) și a Războiului de Independență (1877)
-Demografia Ducatului. Progrese și dificultăți economice. Realizări în domeniile învățământului și culturii. Regenerarea vieții Bisericii sub mitropolitul Silvestru Morariu (1880-1895)
-Viața politică. Înființarea Partidului Național Popular (1900) și a Partidului Național Român (1905). Reapariția „Gazetei Bucovinei” (1906)
- Activitatea deputaților români în Parlamentul de la Viena
-Contacte și divergențe cu rutenii și germanii din Bucovina

78 V.Bucovina în primul război mondial (1914-1918). Proclamarea Unirii cu România (28 noiembrie 1918)
-Cadrul general. Cele două tabere beligerante. Antanta și Puterile Centrale. Izbucnirea războiului
- Bucovina angrenată în război cu doi ani înaintea României. Sub steag habsburgic au fost mobilizați inițial 30.000 de bucovineni
-Încetarea activității Parlamentului de la Viena și a Dietei Bucovinei în urma declanșării războiului - Bucovina teatru de operațiuni militare. Cele trei ocupații rusești
-Acțiunea refugiaților bucovineni în timpul războiului. Memoriul lui Iancu Flondor din 1915
-Intrarea României în război (august 1916) și elanul provocat în Bucovina. Înființarea Misiunii Române în Bucovina (iulie 1917)
-Adunarea Constituantă de la Cernăuți (27 octombrie 1918). Proclamarea Unirii Bucovinei cu România la 28 noiembrie 1918. Importanța istorică a evenimentului

94 VI.De la reintegrarea Bucovinei în Regatul României (decembrie 1918) până la Nota ultimativă a guvernului URSS (iunie 1940)
-Sancționarea Unirii. Austria renunță la fostul Ducat al Bucovinei prin Tratatul de pace de la Saint Germain (1919). Unificarea administrativă. Modificări în Codul penal și de procedură civilă. Legea agrară. Inaugurarea Universității românești din Cernăuți (1920). Activitatea culturală
-Evoluția demografică pe baza recensământului din 1930. Realizări în domeniul economic, social, politic și cultural între 1930-1938. Învățământ, știință, cultură, biserică. Mitropoliții Vladimir Repta, Nectarie Cotlarciuc, Visarion Puiu, Tit Smedrea. 
-Instaurarea dictaturii regale (februarie 1938); desființarea partidelor politice. Noua reîmpărțire administrativă: înființarea ținuturilor. Rezidenți regali (George Alexianu, Șerban Flondor)
-Atacarea Poloniei (1 septembrie 1939) și declanșarea unui focar de război la granița Bucovinei; refugiați polonezi. Primejdia planează asupra Bucovinei 

123 VII. Bucovina în vara fierbinte a anului 1940. Umilință și durere. Bucovina de Nord și ținutul Herței sub ocupație bolșevică (1940-1941). Din nou împreună (1941-1944)
-Evacuarea Bucovinei de Nord. Umilință și durere
-Armata română intră în acțiune (22 iunie 1941)
-Din nou acasă; organizarea guvernământului Bucovinei. Împliniri și lipsuri
-Dinamica defavorabilă a operațiunilor militare duce la reîncorporarea Bucovinei de Nord la sovietic (august 1944)

151 Bibliografie selectivă

A.Arhivă
I.Arhiva Istorică Centrală. Arhivele Statului București
1.Fond MAI, Direcția Administrației de Stat
2.Fond Casa Regală
3.Fond Iancu Flondor
4.Fond Ministerul Propagandei Naționale
5.Fond Ministerul Justiției., Direcția Judiciară
6.Fond MAN, Direcția Justiției Militare
7.Fond Subsecretariatul de Stat al Colonizărilor și Populației Evacuate
8.Fond Președinția Consiliului de Miniștri, Administrative
9.Fond Președinția Consiliului de Miniștri, Cabinetul Militar al mareșalului Ion Antonescu (1941-1944)
10. Fond Buletine Informative și Contrainformative
II.Arhiva Ministerului de Externe: Fondurile 21 și 32
III.Arhiva Bibliotecii Academiei Române. Arhiva Istorică: Fondurile XII, XIII, XX

B.Lucrări
3.Bartha Istvan, Histoire de la Hongrie des origines a nos jours, Roanne-Budapest, 1974
9.Bogdan Duică George, Autonomia Bisericii Ortodoxe Orientale in Bucovina, „Gazeta Bucovinei”, IV, 1984, 3
13.Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, București, 1975
14.Castellan Georges, Histoire de la Roumanie, Paris, 1984
16.Ciachir Nicolae, Istorie modernă universală (1642-1918), Toronto, 1990 (curs xerox, 991 p.)
17.Ciachir Nicolae & Bercan Gh., Diplomație europeană în epoca modernă (1566-1919), București, 1984
22.Ciobanu Veniamin, La granița a trei imperii, Iași, 1985
28.Diaconescu Emil, România și marile puteri după Congresul de la Berlin și până la 1914, Iași, 1937
31.Droz Jacques, L-Europe Centrale, Paris, 1960
33.Eminescu Mihai, Răpirea Bucovinei, București, 1905
38. Georgescu Vlad, Istoria românilor de la origini până în zilele noastre, ed. II, Los Angeles, 1989
40.Hearder H., Histoire de l-Europe. L-Europe au XIX e siecle (1830-1880), Paris, 1973
43.Iorga Nicolae, Locul românilor în istoria universală, București, 1983
46.Kohn Hans, The Habsburg Empire. 1804-1918, Princeton, 1961
47.May A., The Habsburg Monarchy. 1867-1914, Cambridge, 1960
50.Mamstey Victor, Rise of the Habsburg Empire. 1526-1815, 1971
57.Pollack Walter, Tausend Jahre Osterreich, Munchen, 1975
64.Seaman L., From Viena to Versailles, New York, 1963
67.Suhtelny Orest, Ucraina. A History, Toronto, 1986
79.Zollner E., Histoire de l-Autriche des origines a nos jours, Paris,1966

C.Periodice
1.„Apărarea Națională”, Cernăuți, 1906-1908
2.„Calendarul Bucovinei”, Cernăuți, 1811-1914, Societatea pentru Cultură și Academia Ortodoxă
3.„Candela”, Cernăuți, 1882-1914
4.„Democratul” , 1921, director C. Cehan-Racoviță
5.„Deșteptarea”, Cernăuți, 1893-1904
6.„Dreptatea”, Cernăuți, 1921, Partidului Poporului
7.„Foaea legilor provinciale pentru Bucovina”, Cernăuți, 1850-
8.„Foaea Ordinăciunilor - a Consistoriului episcopal”, Cernăuți, 1868-
9.„Foaea Societății pentru Literatură și Cultură Română în Bucovina”, Cernăuți, 1865-1869
10.„Foaia Poporului”, Cernăuți, 1911-1914
11.„Gazeta Bucovinei”, Cernăuți, 1891-1897
12.„Glasul Bucovinei”, 1921, Partidul Democrat al Unirii / Sextil Pușcariu
13.„Monitorul Oficial”, 1918-1923
14.„Patria”, Cernăuți, 1897-1900
15.„Revista politică”, Suceava, 1886-1891
16.„Timpul”, director C. Cehan-Racoviță din 1929
17.„Tribuna”, Cernăuți, 1921
18.„Viața nouă”, Cernăuți, 1912-1914
19.„Viitorul”, Cernăuți, 1904-1914, foaie clericală ortodoxă
20.„Voința poporului”, Cernăuți, 1902-1903
21.„Voice of Romania”, Hamilton/Canada, 1991-1992

157 Rezumate engleză, franceză, germană

163 Cuprins