„Cea mai mare faptă din toată viața neamului nostru” (AGRIGOROAIEI 1998)

 Ion Agrigoroaiei, Cea mai mare faptă don toată viața neamului nostru, ?, 1998

(...)

Gravitând spre forța morală irezistibilă a Regatului, frații basarabeni și bucovineni, într-o admirabilă unitate de simțire, au cerut ocrotirea puternică și caldă a României libere și au înfăptuit actul măreț al reîntregirii Moldovei. (O primă Adunare reprezentativă a populației Bucovinei votase, la 14/27 octombrie, o rezoluție prin care se hotăra „unirea cu celelalte țări românești, într-un stat național independent”. Congresul General al Bucovinei va vota, la 15/28 noiembrie, Declarația de Unire, de „unire necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu Regatul României” - n. n. I. A.). Astăzi, Transilvania cheamă brațul nostru vânjos pentru sprijin și unire. La momente mari, nici țara, nici poporul nu au rămas mai prejos. Provinciile românești se ridică cu fruntea către cer pentru întinderea patriei în granițele ei firești, etnice și pentru mântuirea neamului. Sublim este rolul de azi al vitezei armate române și uriaș înțeles are ultimul sacrificiu al poporului. Harta României Mari, pe care o scriem astăzi cu baionetele împăciuitoare, va fi icoana de totdeauna a neamului pe care o vor săruta pururi cu lacrimi de bucurie bătrânii și copiii”.

„Adunarea Națională din Alba Iulia” („Evenimentul”, 21 noiembrie 1918)

Pentru duminică, 18 noiembrie, orele 10 dimineața, a fost sortită Adunarea Națională a națiunii române din Ungaria și Transilvania la Alba Iulia, cetatea istorică a neamului nostru. (...) A fost de față poporul românesc în număr uimitor de mare, arătând prin aceasta că toate păturile sociale ale națiunii noastre au participat la această zi mare, istorică adunare, unde s-a hotărât precum trebuia soarta neamului nostru pe vecie. S-au făcut rugăciuni în cele două biserici din Alba Iulia, una ortodox răsăriteană și cea greco-catolică. Alba-Iulia rămâne de-a pururi cetatea celei mai mari înfăptuiri istorice românești până în zilele noastre, Alba Iulia care mai e și leagănul de cultură națională, cu mulți cărturari și cu martiri ai cauzei românești, la Alba Iulia se va încorona și primul Împărat Român și poate viitoarea capitală a țării noastre mari”. (La 15-17 octombrie 1922, vor avea loc, la Alba Iulia, festivitățile încoronării regelui Ferdinand și reginei Maria ca suveran ai României întregite. Imediat după Marea Unire, s-a discutat posibilitatea  mutării capitalei la Brașov sau în apropiere de acest oraș, într-o capitală de construit sau la Alba Iulia; problema a rămas însă, din păcate, la acest stadiu.)

„Un act de mare însemnătate” („Opinia”, 28 noiembrie 1918)

Actul istoric de la Alba Iulia depășește, în importanță, tot ce voința românească a cunoscut în cursul răstimpurilor. Unirea mult visată, odinioară abia sperată, constituie astăzi un fapt împlinit. (...) Ferice de generația căreia i-a fost dat să trăiască acest ceas, fericiți cei care au fost contemporani mărețului eveniment.

Unirea era apreciată de către N. Iorga în ziarul său „Neamul Românesc” (25 noiembrie 1918) drept „cea mai mare faptă din toată viața neamului nostru. Pentru unii e un vis nebun care se îndeplinește. Pentru noi e o necesitate istorică ajunsă la recunoaștere și o suferință mângâiată, o muncă ce-și găsește răsplata. Și astfel, avem dreptul de a crede acest fapt definitiv și etern”.

Statul național unitar întregit s-a menținut 22 de ani; el a fost refăcut în parte după cel de-al doilea război mondial, anulându-se numai Dictatul de la Viena, nu și protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, concretizat, pentru noi, în notele ultimative sovietice, răpirea Basarabiei și nordului Bucovinei. La împlinirea a 80 de ani de la marele eveniment, considerăm că avem în continuare „dreptul de a crede acest fapt definitiv și etern”.