Oraș nou versus oraș vechi în India colonială britanică (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
Trei avioane sosiră în acea zi de dincolo de Muntele Abana, aducînd pe colonelul Moti de la Institutul de boli tropicale, pe încă doi specialiști în acest domeniu și noi provizii de permanganat, de cloruri și de alte medicamente de care spitalul avea nevoie disperată. Colonelul era un bărbat subțire, osos, de vreo patruzeci de ani, cu ochi negri pătrunzători, animați de o expresie mîndră, plină de dîrzenie. Era un sikh capabil, cu convingeri radicale, acuzat de unii că ar fi comunist sau chiar anarhist. India și Orientul nu se puteau lipsi de serviciile lui, pentru că era un expert fără egal în lume în domeniul bolilor tropicale. (...)
(...) Pretutindeni se adunau grupuri compacte de hinduși* care vociferau și amenințau să treacă la acte de violență, dar colonelul Moti și asistenții lui nici nu-i mai lua în seamă. Aceștia primiseră din partea Maharanei** autorizația de a acționa așa cum vor crede de cuviință, iar zvelții soldați sikhs***, care-i apărau cu baionetele scoase, nu așteptau decît să riposteze cu brutalitate și eventual să împrăștie moartea.
Însuși colonelul fusese cuprins de un fel de frenezie mistică. Pentru prima dată i se acorda mînă liberă să distrugă, să anihileze cuiburile de șobolani, de țînțari și de păduchi, să dărîme și să ardă casele insalubre, să nimicească microbii de pe fructe, legume și dulciuri. Această frenezie era alimentată și de convingerea lui că în acest chip făcea să se năruie  - în chip simbolic - străvechea ignoranță, superstițiile și credințele vetuste care înlănțuiseră poporul său atîtea milenii. Ura lui împotriva șobolanilor, a păduchilor și a microbilor era depășită de ura sa cumplită împotriva preoților brahmani****. Ori de cîte ori se apropiau de el oamenii lui spre a protesta, îi scuipa și le poruncea în hindustani***** să-și vadă drum. De treizeci de ani visa să distrugă lumea veche, spre a îngădui uneia noi să se nască. Acum i se oferea această șansă, și uza de ea cu toată dîrzenia.
În felul acesta un al doilea incendiu curăța orașul Ranchipur******.
(...)
Din ușa vărgatului cort de vînătoare plasat pe deal, în preajma marelui palat, bătrîna Maharani urmărea cu privirile operațiile de distrugere, puțin înfricoșată la început, iar după ce înțelese deplin scopul acestei distrugeri, satisfăcută și recunoscătoare față de fanaticul colonel Moti. Evident, nimicirea totală a orașului era binevenită, dar Maharani n-ar fi avut curajul să ordone această măsură, fiindcă era reținută încă de străvechile tradiții, obiceiuri și superstiții, de care nu se putea încă dezbăra. Și în vreme ce stătea colo, împreună cu bătrîna principesă de Bewanagar, ajunse treptat la concluzia că cutremurul și inundația fuseseră în felul lor binevenite. Bătrînul Maharajah dusese o luptă lentă, făcînd adeseori compromisuri, din pură necesitate, cu vastul  și imponderabilul trecut. Acum totul fusese măturat și un nou oraș se va ridica din pămîntul curățat, un nou oraș cu temple din beton și oțel, un nou oraș în care nu vor exista cartiere insalubre pentru populația paria și nici cocioabe întunecoase, mediu prielnic proliferării ciumei și febrei tifoide, care abia așteptau să lovească prin surprindere ca veninoasele vipere Russell. Iar cînd se va reconstitui barajul, puțurile orașului - focare de infecție - vor fi închise pe veci, iar apa proaspătă și curată va fi adusă din munți prin conducte.
Spectacolul acestei distrugeri provocă bătrînei Maharani o satisfacție sălbatică pură. Așa distruseseră cei din poporul mahratta******* orașe și sate în cursul sîngeroaselor lor raiduri. Aceasta îi făcea pe bangalezi******** să bage frica în copiii lor spunîndu-le „Dacă n-ai să fii cuminte, au să vină mahrattii să te ia.”
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne**********, trad. I . Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 569-571.

NOTE M. T.
* HINDÚS, -Ă, hinduși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Denumire folosită în trecut pentru populația din India. 2. Adj. Care aparține Indiei sau hindușilor (1), privitor la India sau la hinduși. 3. Adj., s. m. și f. Hinduist. – Din fr. hindou. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/hindus)
** Maharani = Termen în limba sanscrită care desemna pe soția maharajahului sau pe femeia- maharajah.
MAHARAJÁH, maharajahi, s. m. Titlu purtat de prinții indieni suverani (până în 1956); persoană care deținea acest titlu. [Var.: maharadjáh s. m.] – Din fr. maharadjah. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/maharajah)
*** Sikhism = Religie monoteistă întemeiată în secolul XV în regiunea Punjab din vestul Indiei. Statul sikh a fost cucerit de britanici în urma a două războaie care s-au încheiat în 1849.(http://www.bbc.co.uk/religion/religions/sikhism/history/history_1.shtml)
**** BRAHMÁN, -Ă (‹ fr.) s. n., s. m. și f. 1. Cuvînt sanscrit desemnînd, în gîndirea indiană, absolutul, sufletul universal sau divinitatea impersonală abstractă din care provine tot ce există și din care orice ființă, animal sau plantă, deține o particulă, sufletul individual (ātman). 2. S. m. și f.Membru al clasei sacerdotale considerată cea mai înaltă din cele patru caste principale: avînd ca îndatoriri îndeplinirea sacrificiilor, studiulVedelor și explicarea lor, binefacerile. Sursa: Dicționar Enciclopedic (1993-2009) (https://dexonline.ro/definitie/brahman)
***** Hindustani = Limbă indo-ariană care a început să se dezvolte în secolul XIII ca reacție la dominația musulmană și care este vorbită de mai multe etnii din nordul Indiei și Pakistan. (https://www.britannica.com/topic/Hindustani-language)
****** Ranchipur = Oraș princiar imaginar în India colonială britanică, unde se desfășoară acțiunea romanului
******* Mahrattta / Maratha = Castă războinică hindusă care a întemeiat în secolul XVII un stat în vestul Indiei, pentru a se opune Marilor Moguli musulmani din nord. Statul mahratta / maratha a fost cucerit de britanici în urma a trei războaie care s-au încheiat în 1818. (http://www.gatewayforindia.com/history/maratha.htm)
******** Bengali = Populație din Bangladesh și statul federal indian West Bengal, a cărui limbă este cea mai estică din familia indo-europeană. (http://www.virtualbangladesh.com/the-basics/history-of-bangladesh/)
********* Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)

Misterul vieții (CĂLINESCU 1933)

<
(...)
Jim dădu la o parte cămașa de pe pîntecele supt și neted al Verei și-și așeză urechea caldă pe el.
„Tot misterul vieții - gîndi el mai departe - aici este, în acest pîntece. Acolo, sub astrahanul negru al părului puberal, în viscere, este un mic potir fierbinte, numit barbar uter, tot așa după cum nucleul solar este leagănul luminilor siderale. Acolo am stat eu însumi încolăcit, cînd lumea se făcea pentru mine, și de acolo se vor desface în miriade de foi generațiile viitoare. Eu credc cu vanitate puerilă că îmi satisfac nevoile fiziologice și că-mi dovedesc puterea mea de insinuație asupra femeii. În realitate, misterul vieții mă împinge atît pe mine, cît și pe această tînără și drăgălașă nerușinată să rodim uterul avid de sămîntă. Dacă n-am fi decît noi doi pe acest pămînt, roadele lui ar fi totuși miraculoase. Din noi ar ieși zece trupuri, din cele zece, o sută, din cele o sută, o mie și așa mai departe, și peste cîteva mii de ani pămîntul ar fi din nou un furnicar de oameni, ieșiți toți din noi doi. Fiecare bărbat este, prin urmare, un Adam, și fiecare femeie o Evă, și cea mai mare durere este de a fornica în sterilitate, ceea ce se numește prostituție, și cea mai mare voluptate de a gîndi la facere în clipa împreunării”.
- Ai dreptate, Vera mea! zise Jim, sărutîndu-i ombilicul și mîngîindu-i vintrele. Vreau și eu ca în micul tău uter să se miște un copil.
- Vino! șopti Vera, întinzînd cu îndrăzneață nevinovăție mîna spre el.
Și, ca un animal de cîmp răsculat de foșnetul excitant al ierburilor, Jim cuprinse din nou pe Vera și făcu ceea ce de incalculabile milenii bărbat și femeie fac spre a se înmulți.
(...)
>

SURSA
George Călinescu, Cartea nunții, ed. Eminescu / colecția Romanul de dragoste - nr. 45, București, 1972, p. 262-263.

(VIDEO) 1.000 de ani de istorie a Europei, concentrată într-un film de trei minute. Vezi cum s-a schimbat harta continentului în ultimul mileniu

”JURNALUL NAȚIONAL”, București, 16 mai 2012

CETATEA MEGIDDO (ISRAEL)

Pe movila de la Megiddo, numită şi Tel-el-Mutessellim (Colina suveranului), a fost identificat unul din oraşele cele mai importante ale epocii biblice.

Situat pe înăţimea ce domina valea fertilă Jezreel, oraşul avea o importanţă strategică dată de controlul spre est asupra marelui drum dinspre Egipt spre Damasc (Siria) şi Mesopotamia (Irak). În consecinţă, în epoca antică au avut loc numeroase bătălii pentru cucerirea sa. 

Săpăturile arheologice din secolul XX au relevat o continuitate de locuire a 20 de oraşe începând cu sfârşitul mileniului VI î. H. pînă  în secolul V î. H.

Primele fortificaţii, identificate pe latura de est, datează de la începutul mileniului III î. H. Ele constă din lungi ziduri paralele groase de 4 m, realizate din piatră, intervalul dintre ele fiind plin de resturi de animale sacrificate. 

La începutul mileniului II î. H., Megiddo a devenit un important centru militar. Oraşul a fost înconjurat de puternice fortificaţii din piatră, cărora li s-au adăugat întărituri abrupte din pământ. Pe la mijlocul mileniului II î. H., pe latura nordică  a fost realizată o poartă din calcar de dimensiuni neobişnuite, aşezată pe o fundaţie din bazalt perfect tăiată. Ea comunica cu două perechi de locuinţe, separate de un pasaj suficient de larg pentru a permite trecerea unui car. Poarta de pe latura estică deservea palatul regilor cananeeni ai Megiddoului.

Importanţa oraşului pentru egipteni este menţionată în inscripţiile de la templul zeului Amon de la Karnak (Egiptul de Sus).  Faraonul Tutmos III a iniţiat prima sa campanie în ţara Canaanului la începutul secolului XV î. H. şi a învins categoric în valea Jezreel armata unită a regilor cananeeni, luaţi prin surprindere.  Apoi, după şapte luni de asediu, a cucerit şi cetatea. Arhivele regale egiptene de la el-Amarna păstrează şase scrisori de ajutor trimsie în secolul următor de regele Biridya din Megiddo suzeranilor săi împotriva regelui Labaya din Sichem, care urmărea cucerirea cetăţii.

Declinul puterii egiptene din secolele XII-XI î. H. a favorizat luptele pentru hegemonie între cananeeni, filistini şi israeliţi, care şi-au pus amprenta distructivă asupra oraşului.

În cele din urmă oraşul a fost cucerit de regele israelit David, care l-a transformat într-un centru regional al regatului său. Apogeul oraşului a fost atins în timpul domniei lui Solomon, fiul lui David, care l-a reconstruit în cadrul unei planificări urbane centralizate aplicată mai multor centre israelite, aşa cum arată şi Biblia (I Regi 9:15). Oraşul a fost înconjurat de două ziduri paralele dotate cu cazemate ce serveau ca locuinţe pentru soldaţi şi depozite pentru echipamentul militar. Pe latura nordică, pe locul vechii porţi cananeene, a fost construită o nouă poartă, care comunica cu trei serii de camere legate de un culoar. Pentru a-i spori securitatea au fost adăugate la exterior turnuri şi o altă poartă. 

Dar oraşul a fost distrus de faraonul Şeşonk în 926 î. H. Cetatea a fost reconstruită de regele Ahab al Israelului (874-852 î. H.), zidul având o grosime de 3,5 m şi încorporând poarta lui Solomon.  Dacă Biblia datează grajdurile în epoca lui Solomon, vestigiile arheologice dinspre latura sudică indică domnia lui Ahab:  în mijlocul unei curţi spaţioase înconjurată de un zid de piatră se află un bazin pentru adăparea animalelor. Se estimează la 450 numărul de cai care puteau fi adăpostiţi în aceste grajduri, la care se adăugau câteva zeci de care de luptă în clădirile învecinate, cifre impresionante pentru epocă. În vederea asigurării apei în timpul unui asediu, în partea vestică a fost săpat în rocă un sistem subteran de aducere a apei din afara cetăţii, constituit dintr-un puţ vertical de 25 m adâncime şi un tunel orizontal de 80 m lungime. Ieşirea la sursa de apă de la poalele colinei era acoperită de un zid gros camuflat de o moviliţă.

Dar în pofida acestor măsuri de securitate sporite, oraşul a fost din nou distrus, de acestă dată de regele asirian Tiglat-Palasar III în 732 î. H. , care l-a reconstruit în stil asirian.

La sfârşitul secolului VII î. H., pe versantul estic al colinei a fost construită o fortăreaţă  rectangulară. Şi aceasta a fost distrusă, după moartea lui Iosia, regele Iudeei,  în bătălia împotriva faraonului Nechao, în 609 î. H., conform Bibliei (II Regi 23:29).

Declinul început atunci a continuat pînă la abandonarea localităţii în timpul dominaţiei persane, în secolul V î. H.

În ceea ce priveşte viitorul, unii comentatori ai Noului Testament consideră că Meggido este Armageddonul (formă derivată din Har Megiddo) unde va avea loc ’’bătălia sfârşitului zilelor’’.

SURSA

Hillel Geva*, Megiddo. ’’Oraşul-cisternă’’ al lui Solomon, Centre d’information d’Israel, Sites archeologiques d’Israel, Jerusalem, 2000, no 6, pp. 17-23.

*H.G. a studiat arheologia la Universitatea Ebraică din Iersualim.

Daco-romanii din nordul Dunării

 2.Daco-romanii din nordul Dunării în mil. 2 e.n. (de la 1000 la 1918)

(255) În primele secole ale mileniului II (al cărui final se apropie), au avut loc în nordul Dunării (așa cum s-a întâmplat și în alte părți ale Europei) centralizarea și constituirea primelor state naționale românești „de sine stătătoare” - Țara Românească și Moldova - care, ca părți componente ale unui întreg, au fost primele realizări ce au repus în drepturi realitățile existente de milenii pe aceste meleaguri. Prin aceste acte de o importanță deosebită pentru noi, datorită faptului că au stat la baza formării României moderne de mai târziu, s-a realizat (în parte) visul de secole al autohtonilor de a constitui un stat independent în limitele naturale ale fostei „Dacii”.

Ținând seama de condițiile „vitrege” în care au luat ființă (ce presupun existența unor puternice forțe interne economice și militare), este greu de imaginat că aceste mari realizări s-au putut înfăptui  numai de cele câteva „cete de călăreți” coborâte din zonele de muntoase ale Carpaților.

În prezent, majoritatea istoricilor sunt de acord că „descălecătorii” au găsit în aceste zone o numeroasă populație locală, cu cetăți, cu orașe și cu o civilizație avansată, care din timpuri imemoriale nu și-au părăsit nici un moment glia care i-a hrănit, obiceiurile, credința și limba.

(...)

„La răscruce de milenii” (ROMAN 1990)

Carol Roman, La răscruce de milenii. Nostradamus n-a avut dreptate, Albatros, București, 1990, 333 p.

7 Ante portas...

15 I. Oamenii anului 1000
16 Cronică medievală
24 Epocă de asediu
40 Așa grăit-a Menumorut 
51 Alchimie și nu doar atât
68 Între Beowulf și Sutra de diamant
85 Călători și pirați

99 II. La „Judecata de apoi” a mileniului nostru
100 Aristotel și miracolul științei
106 Dintre sute... de invenții
118 Și ei au dreptul la celebritate
124 Printre extratereștri
130 Errare humanum est
142 Civilizația industrială și „revoluția sentimentelor”
152 O viziune global planetară
157 Marea invazie. Asaltul orașelor gigant
163 O gură uriașă cere pâine
168 Miliardele trișate
181 Angoasele lumii tinere
204 Cazul Nostradamus
207 „Arta influențelor”
210 O aparentă digresiune
214 Oracolele spre sfârșit de secol 

221 Mesaje false

230 Eșecul „aptitudinilor misterioase”

237 Psihoza sfârșitului lumii

248 Calendarul? O convenție

253 Din arhiva zeului Marte

263 Genocidul de fiecare zi

277 Jocul de-a moartea și de-a viața

287 III. Lumea de mâine
288 Ziua cea mai lungă
294 Colonizarea viitorului
301 Sâmbătă, 1 ianuarie, anul 2000
308 La orizont
314 „Tineretul viitorului” sau „viitorul tineretului” 

329 Marea opțiune

333 Bibliografie selectivă