Pe movila de la Megiddo, numită şi Tel-el-Mutessellim (Colina suveranului), a fost identificat unul din oraşele cele mai importante ale epocii biblice.
Situat pe înăţimea ce domina valea fertilă Jezreel, oraşul avea o importanţă strategică dată de controlul spre est asupra marelui drum dinspre Egipt spre Damasc (Siria) şi Mesopotamia (Irak). În consecinţă, în epoca antică au avut loc numeroase bătălii pentru cucerirea sa.
Săpăturile arheologice din secolul XX au relevat o continuitate de locuire a 20 de oraşe începând cu sfârşitul mileniului VI î. H. pînă în secolul V î. H.
Primele fortificaţii, identificate pe latura de est, datează de la începutul mileniului III î. H. Ele constă din lungi ziduri paralele groase de 4 m, realizate din piatră, intervalul dintre ele fiind plin de resturi de animale sacrificate.
La începutul mileniului II î. H., Megiddo a devenit un important centru militar. Oraşul a fost înconjurat de puternice fortificaţii din piatră, cărora li s-au adăugat întărituri abrupte din pământ. Pe la mijlocul mileniului II î. H., pe latura nordică a fost realizată o poartă din calcar de dimensiuni neobişnuite, aşezată pe o fundaţie din bazalt perfect tăiată. Ea comunica cu două perechi de locuinţe, separate de un pasaj suficient de larg pentru a permite trecerea unui car. Poarta de pe latura estică deservea palatul regilor cananeeni ai Megiddoului.
Importanţa oraşului pentru egipteni este menţionată în inscripţiile de la templul zeului Amon de la Karnak (Egiptul de Sus). Faraonul Tutmos III a iniţiat prima sa campanie în ţara Canaanului la începutul secolului XV î. H. şi a învins categoric în valea Jezreel armata unită a regilor cananeeni, luaţi prin surprindere. Apoi, după şapte luni de asediu, a cucerit şi cetatea. Arhivele regale egiptene de la el-Amarna păstrează şase scrisori de ajutor trimsie în secolul următor de regele Biridya din Megiddo suzeranilor săi împotriva regelui Labaya din Sichem, care urmărea cucerirea cetăţii.
Declinul puterii egiptene din secolele XII-XI î. H. a favorizat luptele pentru hegemonie între cananeeni, filistini şi israeliţi, care şi-au pus amprenta distructivă asupra oraşului.
În cele din urmă oraşul a fost cucerit de regele israelit David, care l-a transformat într-un centru regional al regatului său. Apogeul oraşului a fost atins în timpul domniei lui Solomon, fiul lui David, care l-a reconstruit în cadrul unei planificări urbane centralizate aplicată mai multor centre israelite, aşa cum arată şi Biblia (I Regi 9:15). Oraşul a fost înconjurat de două ziduri paralele dotate cu cazemate ce serveau ca locuinţe pentru soldaţi şi depozite pentru echipamentul militar. Pe latura nordică, pe locul vechii porţi cananeene, a fost construită o nouă poartă, care comunica cu trei serii de camere legate de un culoar. Pentru a-i spori securitatea au fost adăugate la exterior turnuri şi o altă poartă.
Dar oraşul a fost distrus de faraonul Şeşonk în 926 î. H. Cetatea a fost reconstruită de regele Ahab al Israelului (874-852 î. H.), zidul având o grosime de 3,5 m şi încorporând poarta lui Solomon. Dacă Biblia datează grajdurile în epoca lui Solomon, vestigiile arheologice dinspre latura sudică indică domnia lui Ahab: în mijlocul unei curţi spaţioase înconjurată de un zid de piatră se află un bazin pentru adăparea animalelor. Se estimează la 450 numărul de cai care puteau fi adăpostiţi în aceste grajduri, la care se adăugau câteva zeci de care de luptă în clădirile învecinate, cifre impresionante pentru epocă. În vederea asigurării apei în timpul unui asediu, în partea vestică a fost săpat în rocă un sistem subteran de aducere a apei din afara cetăţii, constituit dintr-un puţ vertical de 25 m adâncime şi un tunel orizontal de 80 m lungime. Ieşirea la sursa de apă de la poalele colinei era acoperită de un zid gros camuflat de o moviliţă.
Dar în pofida acestor măsuri de securitate sporite, oraşul a fost din nou distrus, de acestă dată de regele asirian Tiglat-Palasar III în 732 î. H. , care l-a reconstruit în stil asirian.
La sfârşitul secolului VII î. H., pe versantul estic al colinei a fost construită o fortăreaţă rectangulară. Şi aceasta a fost distrusă, după moartea lui Iosia, regele Iudeei, în bătălia împotriva faraonului Nechao, în 609 î. H., conform Bibliei (II Regi 23:29).
Declinul început atunci a continuat pînă la abandonarea localităţii în timpul dominaţiei persane, în secolul V î. H.
În ceea ce priveşte viitorul, unii comentatori ai Noului Testament consideră că Meggido este Armageddonul (formă derivată din Har Megiddo) unde va avea loc ’’bătălia sfârşitului zilelor’’.
SURSA
Hillel Geva*, Megiddo. ’’Oraşul-cisternă’’ al lui Solomon, Centre d’information d’Israel, Sites archeologiques d’Israel, Jerusalem, 2000, no 6, pp. 17-23.
*H.G. a studiat arheologia la Universitatea Ebraică din Iersualim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu