Iudaism și creștinism și mediu (BUCOVALĂ & CÂNDEA 2003)

<
În ultimii 15 ani a creșterii conștiinței ecologice s-a înregistrat o mare controversă în ceea ce privește atitudinile față de natură a tradiției Iudeo-Creștine. Cele mai multe controverse au vizat relația între Dumnezeu, Om și Natură în cartea despre facerea lumii din Biblie*.
Criticii de mediu au susținut că, conform Genezei**, umanitatea este creată ca o imagine a lui Dumnezeu care domină natură și poate subordona Pământul. Geneza, deci, permite clar oamenilor, cu voia lui Dumnezeu, dreptul de a exploata pă mântul fără a avea rețineri morale. Esența unică a umanității printre creaturi, constituită în imaginea lui Dumnezeu, conferă oamenilor drepturi unice și privilegii peste celelalte ființe. Mai mult decât atât, Dumnezeu a hărăzit ca omul să fie conducătorul Pământului. Oamenii sunt pentru restul creațiilor, la fel cum este Dumnezeu penteu om. Deci dacă Dumnezeu este stăpânul oamenilor, în același fel este și omul stăpânul naturii. Aceasta este interpretarea dominatoare a Genezei.
Dar, esența unică umană de a fi creată după imaginea lui Dumnezeu. conferă nu doar drepturi și privilegii speciale, dar și obligații și responsabilități. Covârșitoare printre aceste responsabilități este aceea de a conduce Pământul cu înțelepciune și fără a-l distruge. A abuza, a degrada sau a distruge Pământul înseamnă a încălca încrederea lui Dumnezeu pe care acesta a depus-o în oameni. Această interpretare a Genezei poate fi numită intepretarea conservaționistă.
Sunt două mituri ale creației separate în Geneză. Prima relatare, care mai degrabă începe decât se sfârșește cu creația Grădinii Eden*** și a oamenilor într-o singură zi e cu secole mai veche decât a doua relatare, legată de crearea luminii și împărțirea apelor în prima zi, care se termină cu creația oamenilor în a șasea zi. Cea mai veche și cea mai ambiguă credință este, de asemenea, subiectul a două interpretări contradictorii referitoare la rolul omului față de natură. În această credință în care omul descoperă că rolul desemnat lui de către Dumnezeu este să se îngrijească de Grădina Eden (care ar putea fi considerată natura în întregime) și să o păstreze.
Sunt, de asemenea, trei posibile eco-etici coexistente cu vederea generală a Iudeo-Creștinismului, în funcție de interpretare:
1. O eco-etică asociată cu dominarea (indirect antropocentrică);
2. O eco-etică mai directă, biocentrică, asociată cu simțul administrării;
3. O eco-etică directă, biocentrică, asociată cu simțul cetățeniei.
Ultimele două etici sunt biocentrice și directe, însă ele diferă prin implicațiile practice. Penultima ar permite managementul naturii și utlizarea înțeleaptă a ei, în timp ce ultimul ar implica modalitatea "trăiește și lasă să trăiască".
Noua metodă de a învăța despre mediu - așa cum spunea Papa Ioan Paul  al II lea**** - vizează administrarea naturii de către umanitate. Oamenii sunt păzitorii, protectorii naturii și nu stăpânii ei. O modalitate de a-ți iubi aproapele ca pe tine însuți este să protejezi mediul și resursele naturale de care acesta depinde.
>

Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode moderne de educație pentru mediu, Constanța, 2003, pp. 38-39.

Note M. T.
* Biblia ("cărți" în greacă) = Volum religios care cuprinde cărțile sfinte ale iudaismului (Vechiul Testament) și creștinismului (Vechiul Testament și Noul Testament. Este o compilație redactată de-a lungul secolelor: Vechiul Testament în ebraică și apoi tradus în greacă, iar Noul Testament în greacă. (www.ziarullumina.ro - 7 iulie 2007 - Când au fost scrise cărțile Bibliei)
** Geneza sau Facerea ("genesis" în greacăd = Prima carte a Vechiului Testament. (www.creștinortodox.ro - 8 iunie 2012 - Cum anume tâlcuiesc Sf. Părinți Facerea)
*** Grădina Eden = Loc situat între fluviile Tigru și Eufrat (Orientul Mijlociu), unde au trăit Adam și Eva după ce au fost creați de Dumnzeu. (www.creștinortodox.ro - Grădina Edenului - 2012)
**** Karol Wojtyla (1920-2005) = Cleric polnez care a condus Biserica Romano-Catolică ca papă cu numele Ioan Paul II în perioada 1978-2005. (www.catholica.ro - Papa Ioan Paul al II lea va fi beatificat la ... mai 2011)

Cazania lui Varlaam (1643) de la biblioteca Universității Ovidius Constanța

< (...)
Una dincele mai valoroase lucrări din colecția „Carte Românească Veche” a Bibliotecii Universității Ovidius  este ”Cartea românească de învățătură” sau Cazania lui Varlaam din anul 1643. Aceasta deține în cultura română un loc analog Bibliei lui Luther în cultura germană. Este cea mai însemnată scriere sub raportul contribuției la formarea limbii literare, atât prin geniul lingvistic al „tălmăciuitorului”, care a reușit să emancipeze limba română de originalele slavone, creând pe o bază populară stilul cărturăresc al limbii noastre vechi, cât și prin răspândirea extraordinară ce a cunoascut-o.
În exemplarul deținut de biblioteca noastră titlul este încadrat de doi stâlpi, deasupra cărora Sf. Gheorghe într-o parte și Sf. Ioan cel Nou într-alta, iar sus la mijloc Sfinții Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie și Ioan, la un loc.
Tiparul este executat în două culori cu două tipuri de caractere. În partea I se întrebuințează numai caracterele mari, în a II a ambele caractere, iar în partea a III a numai cele mici.
Capitolele sunt cu cifre chirilice tipărite cu roșu, în afara de text, într-un fel de cartușuri.
Elementul decorativ este foarte bogat. Unele frontispicii formează adevărate ilustrații cu subiecte religioase. Cele mai multe au semnătura gravorului Iliia. La gravura care reprezintă pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, semnătură se vede pe poarta cetății, în planul de fund.
La portretul Sfântului Dimitrie se află semnătura I. A., iar la scena care înfățișează intrararea lui Isus în Ierusalim, pe lângă semnătura Iliia A., se află și anul 1641. Pe ultima pagină a textului este o gravură mare, semnată iarăși Iliia, reprezentând pe Sfânta Parascheva - portretul sfintei cu coroană pe un tron înconjurată de reprezentarea câtorva scene din viața ei.
(...)
Întâia prefață, „Cuvânt împreună către toată semenția românească”, e o închinare adresată poporului român de către domnitorul Vasile Lupu, redactată desigur de Varlaam, și este prețioasă pentru că mărturisește deschis străduința autorului versiunii românești a Cazaniei de a scrie pe înțelesul tuturor românilor și de a folosi o limbă cât mai aleasă.
În prefața a doua, adresată cititorului, Varlaam arată motivele principale care l-au determinat să traducă și să publice cartea: „limba noastră românească... n-are carte pre limba sa”.
Conținutul Cazaniei este în primul rând omiletic (partea întâi și mai puțin partea a doua cuprind predici), dar și  liturgic (predicile sunt însoțite, de obicei, de evangheliile respective) și hagiografic (câteva vieți de sfinți, numai  în partea a doua).
În aprecierea rolului Cazaniei lui Varlaam în procesul de dezvoltare a literaturii române și a limbii române literare, nu trebuie să neglijăm nici circulația cărții. Tipărită într-un tiraj mare și în condiții tehnice superioare pentru vremea aceea, lucrarea s-a răspândit în toate regiunile locuite de români.>

SURSA
***, Scurt istoric,  ”Buletin informativ”, Biblioteca Universității Ovidius, Constanța, 1/2013.

FOTO. Descoperirea care arată ca unul din cele mai cunoscute personaje biblice a existat în realitate

ȘTIRILE PROTV, București, 1 august 2012

ZIUA CÂND A MURIT IISUS: Data exactă a CRUCIFICĂRII Mântuitorului, stabilită pe baza activităţii seismice

”JURNALUL NAȚIONAL”, București, 26 mai 2012

CETATEA MEGIDDO (ISRAEL)

Pe movila de la Megiddo, numită şi Tel-el-Mutessellim (Colina suveranului), a fost identificat unul din oraşele cele mai importante ale epocii biblice.

Situat pe înăţimea ce domina valea fertilă Jezreel, oraşul avea o importanţă strategică dată de controlul spre est asupra marelui drum dinspre Egipt spre Damasc (Siria) şi Mesopotamia (Irak). În consecinţă, în epoca antică au avut loc numeroase bătălii pentru cucerirea sa. 

Săpăturile arheologice din secolul XX au relevat o continuitate de locuire a 20 de oraşe începând cu sfârşitul mileniului VI î. H. pînă  în secolul V î. H.

Primele fortificaţii, identificate pe latura de est, datează de la începutul mileniului III î. H. Ele constă din lungi ziduri paralele groase de 4 m, realizate din piatră, intervalul dintre ele fiind plin de resturi de animale sacrificate. 

La începutul mileniului II î. H., Megiddo a devenit un important centru militar. Oraşul a fost înconjurat de puternice fortificaţii din piatră, cărora li s-au adăugat întărituri abrupte din pământ. Pe la mijlocul mileniului II î. H., pe latura nordică  a fost realizată o poartă din calcar de dimensiuni neobişnuite, aşezată pe o fundaţie din bazalt perfect tăiată. Ea comunica cu două perechi de locuinţe, separate de un pasaj suficient de larg pentru a permite trecerea unui car. Poarta de pe latura estică deservea palatul regilor cananeeni ai Megiddoului.

Importanţa oraşului pentru egipteni este menţionată în inscripţiile de la templul zeului Amon de la Karnak (Egiptul de Sus).  Faraonul Tutmos III a iniţiat prima sa campanie în ţara Canaanului la începutul secolului XV î. H. şi a învins categoric în valea Jezreel armata unită a regilor cananeeni, luaţi prin surprindere.  Apoi, după şapte luni de asediu, a cucerit şi cetatea. Arhivele regale egiptene de la el-Amarna păstrează şase scrisori de ajutor trimsie în secolul următor de regele Biridya din Megiddo suzeranilor săi împotriva regelui Labaya din Sichem, care urmărea cucerirea cetăţii.

Declinul puterii egiptene din secolele XII-XI î. H. a favorizat luptele pentru hegemonie între cananeeni, filistini şi israeliţi, care şi-au pus amprenta distructivă asupra oraşului.

În cele din urmă oraşul a fost cucerit de regele israelit David, care l-a transformat într-un centru regional al regatului său. Apogeul oraşului a fost atins în timpul domniei lui Solomon, fiul lui David, care l-a reconstruit în cadrul unei planificări urbane centralizate aplicată mai multor centre israelite, aşa cum arată şi Biblia (I Regi 9:15). Oraşul a fost înconjurat de două ziduri paralele dotate cu cazemate ce serveau ca locuinţe pentru soldaţi şi depozite pentru echipamentul militar. Pe latura nordică, pe locul vechii porţi cananeene, a fost construită o nouă poartă, care comunica cu trei serii de camere legate de un culoar. Pentru a-i spori securitatea au fost adăugate la exterior turnuri şi o altă poartă. 

Dar oraşul a fost distrus de faraonul Şeşonk în 926 î. H. Cetatea a fost reconstruită de regele Ahab al Israelului (874-852 î. H.), zidul având o grosime de 3,5 m şi încorporând poarta lui Solomon.  Dacă Biblia datează grajdurile în epoca lui Solomon, vestigiile arheologice dinspre latura sudică indică domnia lui Ahab:  în mijlocul unei curţi spaţioase înconjurată de un zid de piatră se află un bazin pentru adăparea animalelor. Se estimează la 450 numărul de cai care puteau fi adăpostiţi în aceste grajduri, la care se adăugau câteva zeci de care de luptă în clădirile învecinate, cifre impresionante pentru epocă. În vederea asigurării apei în timpul unui asediu, în partea vestică a fost săpat în rocă un sistem subteran de aducere a apei din afara cetăţii, constituit dintr-un puţ vertical de 25 m adâncime şi un tunel orizontal de 80 m lungime. Ieşirea la sursa de apă de la poalele colinei era acoperită de un zid gros camuflat de o moviliţă.

Dar în pofida acestor măsuri de securitate sporite, oraşul a fost din nou distrus, de acestă dată de regele asirian Tiglat-Palasar III în 732 î. H. , care l-a reconstruit în stil asirian.

La sfârşitul secolului VII î. H., pe versantul estic al colinei a fost construită o fortăreaţă  rectangulară. Şi aceasta a fost distrusă, după moartea lui Iosia, regele Iudeei,  în bătălia împotriva faraonului Nechao, în 609 î. H., conform Bibliei (II Regi 23:29).

Declinul început atunci a continuat pînă la abandonarea localităţii în timpul dominaţiei persane, în secolul V î. H.

În ceea ce priveşte viitorul, unii comentatori ai Noului Testament consideră că Meggido este Armageddonul (formă derivată din Har Megiddo) unde va avea loc ’’bătălia sfârşitului zilelor’’.

SURSA

Hillel Geva*, Megiddo. ’’Oraşul-cisternă’’ al lui Solomon, Centre d’information d’Israel, Sites archeologiques d’Israel, Jerusalem, 2000, no 6, pp. 17-23.

*H.G. a studiat arheologia la Universitatea Ebraică din Iersualim.

„Cultură și sexualitate” („TOMIS” 2000)

G. M. T., Cultură și sexualitate, „Tomis”, Constanța, feb. 2000 (fragmente dintr-o carte în curs de apariție la Editura CONSTANT)

În Sfântul Imperiu Roman [de Națiune Germană]  s-au organizat bordeluri în orașe încă din secolul XII. Pesemne că cetățenii pragmatici au înțeles că, pentru virtute și bugetul comunei, este mai rentabil să stabilizezi câteva târfe decât să câștigi doar din cazarea și aprovizionarea ușuraticelor călătoare. Pentru fete, aceste stabilimente prezentau oarecare avantaje prin programul ordonat și venitul sigur. Invenția lui Solon  s-a răspândit - independent de modelele antice - și în Europa. Orașele acordau licențe sau arendau stabilimentele. Patronii aveau tot interesul să aibe relații bune cu consiliul și astfel se respectau ordinea și disciplina, deoarece între zidurile cetății știau toți ce se petrece în acest case.

Bărbaților căsătoriți, preoților și evreilor le erau interzise vizitele în anumite orașe. Bineînțeles că această interdicție nu folosea la nimic, atâta timp cât nici soții și nici preoții nu o așteptau. În special preoții se temeau că nu sunt considerați bărbați întregi pentru că iau castitatea în serios. pentru -și dovedi bărbăția se dădeau la orgii. Organizau, cu „crai”  recunoscuți, constatări profesionale, ca săs evadă cine are sexul cel mai bărbătesc, vrând să dovedească ce le-ar trebui ca să păcătuiască, dar ei optează pentru evlavie și virtute. Tocmai cu astfel de ocazii, lacare curgea vinul și existau multiple tentații carnale, ei încălcau diverse virtuți.

În fiecare oraș existau mai multe stabilimente, dar în perioadele de maximă conjunctură, nu ajungeau. În timpul Consiliilor imperiale sau Conciliilor bisericii, „fetele” erau adjudecate peste poate și fără trupe ajutătoare nu se putea face față domnilor flămânzi de sex. De acestă stare de lucruri trebuie să fi fost uneori conștienți și participanții. Când părăsi, după conciliul din 1254 Lyonul în alaiul papei Inocențiu V, un cardinal se pronunță în fața unor citadini: „Dragi prieteni, ne sunteți datori cu mare recunoștință că v-am fost folositori. Când am venit, aveați numai 2-3 bordeluri. Acum, când plecăm, lăsăm în urmă unul singur, numai că acesta se întinde de la partea estică la cea vestică a orașului”.

„Fetele” orașului aveau și obligații de reprezentare, nu tocmai ca domnișoare de onoare, dar ca decor la mari festivități în onoarea capetelor încoronate, la nunți regale sau încoronări. Când împăratul Carol V a intra în Anvers, cel mai bogat oraș de atunci al Flandrei, din alaiul festiv de întâmpinare făceau parte și câteva sute de fete nude cu  coronițe de flori, care aruncau flori în calea împăratului.

Odată cu evoluția orașelor crescu și cererea de frumoase potrivite, astfel lua naștere în Europa un comerț înfloritor cu „carne vie” între orașele-porturi și provincii. Așa de puternic era stimulentul financiar, încât mulți prelați și domni laici își țineau târfele ca investiție de capital, închiriindu-le bordelurilor. De câte ori era atacată, biserica se disculpa citând din Biblie: „Adevăr vă spun. Vameșii și târfele vor mai ajunge mai curând în împărăția cerului decât noi”.

Biserica considera util să întrețină aceste stabilimente în regie proprie, putând dirija pe drumul cel bun bărbații cu moravurile proaste și, totodată, lua târfelor „banul păcatului” pentru fi folosit pentru scopuri superioare. Biserica reușea prin întemeierea de bordeluri ca târfele să poată lucra în liniște, înainte de a-și regreta viața păcătoasă și să ajungă în împărăți a cerului, totodată prevenind un rău și mai mare: „banul păcatului ” să nu producă mai mult păcat. Cu această logică, episcopul Ioan de Strasbourg, pesemne un bărbat hotărât și întreprinzător, a organizat în 1309 un stabiliment, iar papa Sixtus IV, ctitorul Capelei Sixtine, își trăgea numai de la un bordel roman 20.000 de ducați de aur.

Prostituatele, somptuos îmbrăcate, nu erau situate în afara societății, ci erau admise de ordinea dumnezeiască medievală și, dacă respectau statutul, beneficiau de protecția comunității împotriva jignirilor și violenței.

În orașe nu existau numai bordeluri și băi comunale, ci, ca întotdeauna, și prostituate neînregimentate, care depindeau însă de serviciile unei codoașe. Dacă ne gândim la Marthe Schwerdtlein din „Faust” de Goethe, cunoaștem tipul: guralivă și discretă, cunoscătoare a tuturor slăbiciunilor omului, avară și fără scrupule, pricepută la ghicitul în palmă și cititul în stele, nu o hoașcă bătrână, ci o femeie care ziua trăiește ca o femeie onorabilă și numai noaptea se apucă de treabă, pasând unor bărbați tineri, prelați obosiți sau voiajori, puicuțe tinere și pricepute în jocuri de amor.

Pe lângă serviciul în bordel sau vânătoarea liberă între zidurile orașului mai exista posibilitatea de a evada complet din această orânduială. Aceste fete eșuau ca un copil găsit sau răpit de la țărani sau orășeni, în alaiul mercenarilor ca fete de trupă la câte-o „Mutter Courage”, femeie severă ce conducea „regimentul” decăzutelor, ele având locul și obligațiile bine stabilite. Trebuiau să stea cu tot trupul la dispoziția soldaților, dar să le și spele rufele, să le gătească, să le care bagajele și să le fie tovarășe cumsecade, un fel de înlocuitoare de neveste ce trebuiau să facă pe câmpul de luptă ce nu puteau face soțiile rămase acasă. dar asta nu era totul: fetele trebuiau să sape tranșee și să niveleze gropile înainte de atac, trebuiau să ajute la tras artileria și să curețe latrinele. Prestau muncă grea și brută.

„Premiere la Dramatic” („TOMIS” 1995)

 ?, Premiere la Dramatic, „Tomis”, Constanța, noiembrie 1995

*

„Nu știu cum arată realitatea ta paradisiacă, dar știu că Infernul exisă. L-am pipăit cu sufletul meu. Și asta nu-i o figură de stil, ți-o jur”. Replici de o atare densitate și fervoare întâlnești la tot pasul în piesa lui Lovinescu. O piesă ținută la „dospit” ani lungi până la premiera absolută din toamna lui 79 la Teatrul „Nottara” din București (regia: Dan Micu), într-o distribuție de zile mari: George Constantin, Alexandru Repan, Ștefan Sileanu și Dana Dogaru. Preluată și de Dramaticul constănțean la puțină vreme cu Lucian Iancu, Virgil Andriescu, Vasile Cojocaru și Maria Nestor. O montare de-a dreptul merituoasă semnată de maestrul Gh. Jora și răsplătită imediat cu câteva premii naționale. Horia Lovinescu, dramaturg înnăscut, cel mai important de după război, unul din puținii care, pe lângă un destin nu prea fericit, a avut șansa „căsătoriei” cu Thalia - în ultimii ani scria mai ales pentru actorii de pe Magheru, cărora le era director și bun părinte - condiție ideală pentru o trupă. Creația lui e inegală. Dar germenii performanțelor s-au întrezărit încă din piesele într-un act pentru nepotul de frate al marelui critic de la „Sburătorul”. Câteva din textele scrise și reprezentate mai ales după anii 70 (scenariul după „Karamazovii” e greu de egalat)au străluciri de diamant, sunt generoase și cu profunzimi filozofice aproape nebănuite la un trăitor în plin tărâm al gulagului ceaușist, cu verb tăios și rafinament intelectual. Au, în același timp, în ciuda staticului aparent, caractere surprinse în plină încleștare. Partituri, altfel spus. Mină de aur pentru un actor.

„Jocul...” prinde în textura sa o familie predestinată să refacă un crâmpei din mitul biblic: cenușa, omniprezentă, înseamnă deopotrivă necunoscutul, spaimele din noi, golul din noi, mizeria din noi. Din mit și parabolă cobori încet-încet în... viață. Ca spectator, ești curios să afli în ce măsură, după decenii, textul rezistă acolo unde-i locul - pe scenă. În ce măsură răspunde gustului „actual”; e ori nu la fel de proaspăt? Și e, cu asupră de măsură! Încă o dovadă a valorii incluse în scriitură, a stropului de eternitate. O scriitură, am îndrăzni s-o spunem, de valoare europeană, oricând gata a se plasa lângă una semnată de Mrozek, de exemplu.

Reluarea montării pe scena constănțeană e un act temerar, datorat aceluiași Gh. Jora. Și încă unul de înaltă responsabilitate artistică. Nu comentăm aici scăderile reprezentației, datorate mai ales lentorilor derulării și lipsei de modulații. Și nici faptul că se păstrează, cu câteva excepții, linia de ansamblu a celei anterioare. Nu intrăm în detalii în ce privește prestațiile destul de modeste ale lui V. Cojocaru (Cain), Radu Niculescu (Abel) și Mirela Klain (Ana). În ce-l privește, L. Iancu (Tatăl) creează o bijuterie: actorul domină scena, șarjează și impresionează în același timp. Aduce acel „je ne sais quoi” în plus chiar față de marele său congener George Constantin, smuls pe nedrept dintre noi, care-i uimise pe bucureșteni și prin acest rol.

Talentata scenografă Carmencita Brojboiu construiește un decor simplu, care reușește să sugereze că spaimele cresc în proporție geometrică „dincolo”, de unde, dacă te întorci, te întorci neapărat desfigurat; marile texte n-au nevoie de artificii.

**

Cu o seară înaintea premierei din 15 octombrie, Sala Studio a găzduit recitalul „Aici au ars cuvintele!” (excelent titlu!) din lirica lui Nichita Stănescu. Asupra inspiratei idei a direcției teatrului de a da undă verde recitalurilor în această intimă sală, vom (....).

Arheologia biblică (TENU 101 Istorie)

 

Arheologia biblică

            Cunoasterea trecutului istoric reprezinta cheia succesului pentru intelegerea prezentului si a fortelor care continuau sa dea forma culturilor,limbilor,granitelor nationale cit si asociatiilor politice.                 

Din punct de vedere istoric, arheologia biblica alaturi de arheologia crestina se poate incadra in arheologia laica propriu-zisa(studierea materialelor pastrate).

As putea mentiona ca aceasta disciplina teologica expune in mod stiintific situatia naturala,religioasa,sociala,economica si culturala a poporului Israel,de la origini pina in anul 70d.H.Sursa de informare fiind constituita din marturisirile Sfintei Scripturi (Biblia) imbinate cu cercetarile istorice si arheologice, oferindu-ne suportul de care avem nevoie pentru intelegerea mai aprofundata in privinta vietii poporului evreu in contextul gindirii si a mentalitatilor antice.Astfel ca pentru o receptare cit mai corecta a realitatilor exprimate in Vechiul Testament,arheologia biblica ofera cadrul necesar deoarece moravurile,obiceiurile,expresiile si conceptiile de atunci sunt diferite cu mult fata de cum suntem obisnuiti in zilele de azi.O incercare de interpretare a textelor biblice fara  cunoasterea contextului cultural si mai ales cel religios nu duce decit la concluzii pripite si superficiale care intuneca imaginea reala pe care ar trebui sa o avem fata de Vechiul Testament si mai ales de Dumnezeu.Importanta cunoasterii Vechiului Testament pentru intelegerea Noului Testament a fost recunoscuta chiar de insusi Mintuitorul(Luca 4),astfel ca ni se dovedeste importanta doctrinara si figurativa pe care o are Vechiul Testament fata de Noul Testament,nu doar ca fiind o concluzie a noastra ci ca o apreciere cu  autoritate a insusi Fiului Dumnezeiesc constient de faptul ca…….’trebuie sa se implineasca toate cele scrise de Mine in Legea lui Moise ,in prooroci si in psalmi(Luca 24,44).

Si Sfintii Apostoli au fost constienti de valoarea  Vechiului Testament care aveau la baza invataturile zise’umbra celor viitoare’(Coloseni 2,17,Evrei 10,1)ce se implineau in Noul Testament.Evanghelistul Matei in intentia de a dovedi ca Iisus din Nazaret  care a fost rastignit a inviat a 3-a zi dupa scripturi este Messia prezis de profeti.Sf.Apostol Pavel a evidentiat rolul tipic pe care il joaca Vechiul Testament in baza caruia persoane si evenimente mentionate in Vechile Scripturi au rol prefigurativ pentru evenimentele mintuitoare provocate de Intruparea Mintuitorului Iisus .Astfel El este Arhiereul Mare ,care a strabatut cerurile (Evrei 4,14) …..si s-a invrednicit de mai multa slava decit Moise, pentru ca acela a fost o sluga credincioasa in casa stapinului,pe cind Acesta este Fiul Stapinului…(Evrei 3,3-5)

Hristos este in veac Arhiereul nostru,preot dupa asemanarea lui Melchisedec(Evrei7).Daca singele jertfelor Vechiului Testament aduceau curatirea trupului celor spurcati,cu atit mai mult singele lui Hristos care,prin Duhul  cel vesnic ,Sa adus  lui Dumnezeu pe Sine,jertfa fara de prihana,ce va curati cugetul nostru de faptele cele moarte,ca sa slujim Dumnezeului celui viu.Adam este chipul celui  ce avea sa vina(Romani5,14)adica numit cel nou prin care....’cei ce primesc prisosinta harului si a darului dreptatii vor imparati in viata prin Iisus Hristos(Rom.5,17).Biblia este baza religiei  si a credintei noastre in Dumnezeu,de altfel si se cunosc o serie  de izvoare  Arheologice biblice:- Izvoarele nescrise(adica dovezile arheologice gasite pe teritoriul Israelului dar si in cadrul popoarelor invecinate care vorbesc despre viata Vechiului Testament,e o colectie de carti scrise sub inspiratia Duhului Sfint pe baza unor fapte reale,petrecute cu adevarat).

Dovezile arheologice au scos la lumina asezari fortificate,unelte ,obiecte de cult,figurine sculptate sau pictate,arme si multe alte lucruri.Toate acestea ofera informatii despre gradul de civilizatie al locuitorilor,cit si preocuparile,religia apartenenta etnica.Cercetarile arheologice au debutat la inceputul sec.XIX datorita unor societati si institutii cu preocupari si specializari atit biblice  cit si arheologice.In Palestina(Tara Sfinta)au fost scoase unele asezari ca: cetatea iebusita Lachis(anul 3.000 i.H)care fusese cucerita de israeliti sub conducerea lui Iosua Navi sec.XIII i.H. si alte cetati cucerite de el ca:Ierihonul(8000-3.150 i.H); Cetatea canaeneana Ai(2.900-2.500 i.H.);Cetatea Iebus aflata pe amplasamentul Ierusalimului,pe muntele templului,cucerita de regele David(sec.XI i.H.)etc.

Egiptul a fost o tara cu care evreii au avut multe interactionari incepind cu -Avraam  care s-a refugiat temporar aici din cauza unei secete;-Iosif ajunge mare demnitar ai Egiptului chemindu-si tot neamul sau,posibil in timpul ocuparii acestei tari de catre regii hicsosi;-Evreii au locuit in Delta Nilului timp de 4 secole,posibil ca pina la intronarea lui Ramsess al II-lea(1290-1224 i.H.);Dumnezeu ia eliberat de robia Egiptului prin intermediul lui Moise(aprox.1250-1230 i.H.);in timpul regalitatii evreiesti relatiile cu egiptenii au fost numeroase,putem mentiona chiar  cartile ‘Regi si Paralipomena’ cit si profetii Isaia si Eremia.

Toate acestea au determinat aparitia influentelor dar si a mentionarii documentelor pe teritoriul Egiptului care vorbesc despre evrei(asemanarile intre cartile canonice didactico-poetice ale Vechiului Testament si unele texte egiptene).Literatura ebraica are la baza o conceptie religioasa monoteista spre deosebire de cea egipteana, profund politeista.Textul ‘Proverbele lui Akigar’ descoperite pe insula Elephantine-Siene din Egipt se compara cu Pildele si Eclesiastul apartinind unui asirian contemporan cu Senaherib si Asarhadon.

Inscriptia de onoare intr-un templu din or.Teba contine numele Israel(pe timpul domniei  lui Merenptah (1220i.H.).In Tell el Amarna,capitala temporara a Egiptului pe vremea faraonului Amenofis al IV-lea(1379-1362 i.H.)s-a gasit cancelaria acestuia plina de tablite de corespondenta cu orase-state din Orientul Mijlociu scrise in limba accadiana,aici se afla si o scrisoare a regelui Abd-hiba din cetatea Urusalim actualul Ierusalim,ce se plingea de amenintarile unor popoare’ habiru’.S-au descoperit pe ins.Elephantine 10 texte aramaice despre evrei.Asiria si Babilon devenite imperii ofera mult material informativ pentru viata oamenilor din Orientul Mijlociu datorita civilizatiei pe care au impus-o ,faptul ca sint popoare inrudite cu patriarhul Avraam,numite popoare semito-asiro-babiloniene.Orasul Ur amintit a existat in realitate,identificindu-se un strat de aluviuni de 3m grosime,apartinind unui potop din 4000i.H.,traind aici patriarhul Avraam in vremea I dinastii din Babilon(1894-1525 i.H);Cetatea Haran descoperita pe cursul superior al Eufratului,avind aceeasi cultura si civilizatie ca Urul;Cetatea Babilonului;scrierea aparuta in cadrul civilizatiei sumeriene(3300i.H.),la inceput pictografica apoi cuneiforma;textele cuneiforme au oferit informatii despre civilizatia israelita si asiro-babiloniana;Cele mai vechi coduri de legi asiro-babiloniene ale regilor Ur-Namu din dinast.3 din Ur(2113-1991i.H.) ,Bilalama din Esmena(sec.XX i.H.),Lipit Istar(1932-1906 i.H.),Hamurabi contemporan cu patriarhul Avraam(1792-1750 I.H)-aceste legi au constituit un progres asupra civilizatiei umane dar  legile mozaice totusi si-au dovedit superioritatea.In Siria cetatea Mari cu populatie semita,pe linga numeroase vestigii pastreaza urme de zigurate(piramide in trepte) considerate model in Mesopotamia inclusiv si turnul Babel,unele elemente descoperite aici au analogii din Vechiul Testament(folosirea altarelor din piatra ,ceremoniile ungerii regilor de catre zeita Istar).Templele erau slujite de preoti care jertfeau animale fara  vre-o selectie ca jertfe de pace sau  de multumire.Fenicia-in textele biblice Liban avea credinta politeista,cu o populatie hamita si o limba semita,fiind in relatii bune cu evreii in timpul regilor David si Solomon.

Intre  Arabia si Tara Sfinta s-au desfasurat un intens comert numit mai apoi ‘drumul tamiiei’.Credinta lor  era politeista,iar popoarele semite din zona aceasta erau amonitii si moabitii,descendenti din Lot(nepotul lui Avraam).Sodoma,Gomora,Adma,Teboim si Toar au fost cetati  la est de m. Moarta descoperite partial de arheologi  in 1924,confirmind texte scripturice Vechiului Testament cu precizari asupra cunoasterii vietii religioase  si sociale a  popoarelor semite.Manuscrisele de la Qumran sunt o descoperire incredibila atit pentru arheologie cit  si pentru  Biblie,in  1949 cercetatorii arheologici au descoperit 11 manuscrise si fragmente de text,cercetarile fiind extinse asupra a 3 zone din pustiul Iuda(Kirber Qumran,Wadi Muraba at,Kirber Mird)din 11 grote s-au scos la iveala 40000 de fragmente ce provin din  600 carti,din care doar 11 s-au recuperat integral,vechimea lor este plasata intre sec.III si I i. H. continutul fiind impartit in 4 categorii:

-Manuscrisele biblice; -Comentariile la anumite carti ale Vechiului Testament si parafrazari la textile biblice; -Creatii literare pe teme biblice sau apocaliptice(Apocriful Genezei,Apocalipsa lui Lameh etc.); -Carti despre viata sociala si religioasa a comunitatilor din Qumran.

Cercetarea textelor a dovedit ca in ansamblul crestinismului ,valoarea dogmatica a Septuangitei a fost neglijata, insa ea a respectat fondul doctrinar si canonul Vechiului Testament autentic.Romano-catolicii adoptind traducerea Vulgatei in sec.V d.H.,iar protestantii cu sec.XVI d.H.au imbratisat textul masoretic(evreu).Manuscrisele au apartinut unei comunitati evreiesti de natura sectara ascetica(secta).

Motivele alcatuirii gruparii se gasesc in istoria poporului evreu in sec.III i.H.de ordin strict religios.Principiile religioase eseniene erau pentru toate paturile sociale,avind si centre construite special pentru a sluji lui Dumnezeu,6 zile din saptamina erau considerate de lucru iar a 7 zi era sfinta si se dedica cunoasterii Legii lui Dumnezeu.  Evaluind dupa  preocuparea de a studia si de a cunoaste Legea,dobindirea capacitatii proorocesti si caracterul doctrinei comunitatii au avut ca rezultat alcatuirea unor adevarate biblioteci cum e cea de la Qumran.

Principalele izvoare scrise ale arheologiei biblice (Sfinta Scriptura,Iosif Flaviu, Filon din Alexandria si Talmudul-palestinian si babilonian)au bogate informatii necesare cunoasterii si intelegerii antichitatilor biblice.Legea lui Moise este de provenienta divina ,unele din legea naturala,altele din obiceiul pamintului(sabatul,casatoria,si altele).Legea Talionului prevedea ca un ucigas sa-si plateasca vina cu propria viata.La fel mai erau si multe alte sacrificii religioase.Tara Sfinta a fost locuita inca din cele mai vechi timpuri de canaaneii,anakeii,evrei,arameii,fenicienii,amonitii,moabitii si popoare nomade .Evreii se ocupau cu pastoritul si agricultura mai apoi au dezvoltat si alte indeletniciri,pe vremea lui Solomon si David comertul era o sursa de dobindire a produselor noi,adica de care nu aveau poporul lor,principalul partener  fiind regatul fenician.

Casatoria insemna comuniunea fizica si spirituala dintre barbat si femeie pentru a alcatui familia (asezamintul rinduit de Dumnezeu in Gradina Edenului)….Asa a dorit Dumnezeu familia primilor oameni si ia binecuvintat pentru a se inmulti si stapini pamintul…Astfel ca acest adevar a stat la baza oricarei organizatii politico-sociale sau religioase.Voi sustine faptul ca legatura dintre popor, conducatori si credinta monoteista a poporului fata de Dumnezeu a fost privita ca o legatura matrimoniala,in baza devotamentului si afectiunii.Familia monogama a supravietuit in cadrul poporului evreu chiar daca si poligamia a aparut pe linia descendentilor lui Cain(cel blestemat de Dumnezeu pentru I omucidere).

Legea data de Moise a dus la limitari ale poligamiei si concubinajului.Copii erau socotiti un dar al divinitatii,iar cei care nu aveau copii erau socotiti blestemati,sau purtatori de vre-un pacat.Pentru a rezolva aceasta situatie critica exista un obicei ca sotia sai dea pe una din sclavele sale pentru ai naste un copil socotit al stapinei.Relatiile dintre copii si parinti erau calde si orice nume dat copiilor trebuia sa  aiba o semnificatie:Rahela=mieluseau,Gad=noroc,Avraam=tata al inaltimilor,David=cel iubit etc.Mai apoi infuientele romane au adaugat si numele tatalui:Bartolomeu=fiul lui Tolemeu,sau nume  de provenienta:Iuda Iscarioteanul,Simon Canaanitul etc.

Sa ne amintim si de sclavie care a fost un flagel al societatii umane inca din antichitate.Patriarhul Avraam avea slujitori,evreii insusi au ajuns sclavi in Egipt.Legile mozaice aveau o viziune mai calda si in privinta sclavilor,astfel ca evreii erau persoane ospitaliere –salutul continind si o binecuvintare.Stiintele si artele au fost puse in cinstea religiei,in scrierea ebraica i s-au adaugat vocalele,la citeva secole dupa Nasterea Mintuitorului,devenind in cazul textului Vechiul Testament ’textul masoretic’.Vechiul Testament e scris in alfabetul paleo-ebraic(hamito-semite).

Pentru evrei moartea reprezinta plata pacatului,o trecere in lumea de dincolo,iar bolile ce surveneau erau pedepse,evreii aveau ritualele lor de ingropare a mortilor.Pacatele impotriva lui Dumnezeu reprezentau un pacat impotriva armoniei universale.Crucificarea se practica la greci,persi si romani.

Cultul mozaic –era actiunea de cinstire a lui Dumnezeu,Avraam fiind ales pentru pastrarea religiei si cultului divin adevarat.In Egipt evreii jertfeau animalele considerate sacre de egipteni (vitelul de aur-idolatrizarea divina).Moise organiza si perfectiona cultul divin mozaic pentru a ajunge la misiunea dubla a lui Israel(adica pastrarea credintei in unicul Dumnezeu si pregatirea omenirii pentru venirea Mintuitorului),el a construit Cortul Marturiei(dedicate cultului divin public),avind ca obiecte din Sfinta:altarul tamierii,masa punerii inainte, candelabrul cu 7 brate,chivotul Legii din Sfinta Sfintelor si alte obiecte sacre.

Templul lui Solomon a fost construit dupa modelul Cortului Sfint,fiind mai apoi jefuit de Nabucodonosor pierzindu-se Chivotul Legii in 597 i.H.si in 585 i.H. templul fiind distrus din temelie.Personalul de cult erau levitii ,preotul si arhiereul.Actiunile de cult obisnuit erau jertfele si rugaciunea,iar de cult extraordinar era circumciderea,sacrificiul Legamintului si sacrificiul vacii rosii.Jertfele nesingeroase erau piinea si vinul.Alte actiuni cu caracter religios erau Primitiile(primele roade),fagaduintele solemne, binecuvintarea, juramintul,purificatii levitice(adica prin spalare) si cultul zilnic .Doua sarbatori durau 7 zile(Pastele si Sarbatoarea Cortului)cea  mai des intilnita era sarbatoare Sabatul(a se odihni),cuv.’Sabath’are intelesul si de an,din 7 in 7 ,evreii sarbatoreau anul sabatic(anul iertarii,anul Domnului).Se formasera grupari si partide religioase( fariseii ,carturarii ,saducheii, samaritenii ,irodienii ,elenistii).

                   Vom sustine faptul ca Legea mozaica este rod al revelatiei divine si al  geniului lui Moise,care apartine divinului in esenta si umanului in forma.Sfinta Scriptura este sfinta deoarece expune faptele istorice,adevaruri religioase descoperite si indemnuri practice necesare oamenilor in viata.Scopul studiului biblic este de a face posibila intelegerea cit mai corecta a Sf. Scripturi,iar pentru asta e necesar sa o intelegem prin caracterul divin al Bibliei,acela de carte Sfinta.

Exista 26 de carti religioase pe care oamenii credinciosi cred ca sunt inspiratie divina (Vedele, Bhadvad-Gita, Mahabharata,Coranul,Cartea Mormonilor,Tripitaka)din aceste carti nici una ,macar una nu contine vre-o profetie implinita, Biblia s-a dovedit a fi asa exacta incit  arheologii se refera la ea ca la un ghid atunci cind incep noi zone de cercetare.De aici rezulta ca Sfinta Scriptura este Sfinta si canonica,de origine divina,deci unica,ea fiind ‘Cuvintul lui Dumnezeu’.Canonul este un catalog al cartilor bisericesti,treptat s-a format si canonul iudaic.Evreii pina astazi au 39 carti in canon si pe care le avem si noi ortodocsii,romano-catolicii au in canon 45 de carti numite ’deuterocanonice’,Biserica ortodoxa le considera insa necanonice.Cele mai vechi Biserici(armeana,copta,etiopiana etc.)au pastrat in canon si cartile anaghinoscomena.

Dovezi pentru caracterul inspirat al Vechiului si Noului Testament prin numeroase texte scripturice,traditia iudaica marturisind ca scrierile rabinilor si Talmudul sint dovezi clare in acest sens,traditia crestina afirma caracterul inspirat al Vechiului Testament,fapt remarcat inca din sec.I d.H.

Biserica marturiseste ca toate scrierile canonice sunt integral inspirate.

In concluzie integritatea dogmatica s-a pastrat,insa cea verbala nu din cauza imprejurarilor istorice sau a neputintei umane.Textul Vechiului Testament are o dubla recenzie:ebraica si greaca,ambele fiind autentice.In baza analizei documentelor vechi ,codicilor manuscriselor,critica textului  incearca restabilirea textului original.Vechimea unui codice e indicat de semnele critice paleografice.Exista colectii si liste de codici manuscrisi ebraici cca 15-16 mii codici aflati in diferite biblioteci ale lumii,cei mai vechi datind din sec. IX d.H.,in limba ebraica sunetele nu se notau grafic ci doar consoanele.Talmudul prezentind restabilirea textului original.In limba romana cel mai vechi text biblic din Vechiul Testament este ’Psaltirea Scheiana’ datind din sec.XV-lea.In 1914 este tiparita intreaga Biblie in editia Sf. Sinod,in 1944 apare Biblia,adica Dumnezeiasca Scriptura,tradusa de Patriarhul Nicodim.Clasicii greci din antichitate(de la Homer la Herodot)au scris despre popoarele din estul Mediteranei.Datorita acestor scrieri lumea occidentala a fost multa vreme intrigata de piramidele si templele Egiptului,de mumiile si papirusurile egiptene la fel si monumentele ,tablitele Babilonului.In Tara Sfinta in locurile unde se banuieste ca au avut loc evenimentele semnificative ale istoriei biblice sunt construite biserici si moschee vechi de secole,iar in intreaga regiune pot fi vazute ruine antice.

Sapaturile arheologice au inceput in Italia cu peste 250 ani,in urma,in siturile de la Herculaneum (1738) si Pompei(1748)benefica pentru studiul Noului Testament,insa datorita si lui Schlliemann(1822-1890)care a descoperit in Grecia cetatea Troia,unii cercetatori ai Bibliei s-au gindit ca arheologia ar putea sa slujeasca la studiul Bibliei si a lumii ei.  Ur din Caldeea,caminul lui Avraam (Geneza 11:28,31) a fost excavat de Sir Leonard Woolley in 1922-1934.Cel mai vechi document scris vreodata in Ierusalim a fost scos la lumina de o echipa a Hebrew University,datind din sec.XIV i.H. fragmentul contine simboluri cuneiforme in limba akadiana gasite sub un turn din sec.X i.H. pe vremea lui Solomon. Alt grup de exploratori chinezi si turci aflati in cautarea relicvelor biblice au anuntat recent ca e posibil sa fi descoperit Arca lui Noe la o altitud.de 4000 metri,pe muntele Ararat din Turcia,datindu-se cu ajutorul radiocarbonului stabilind originea 4800 de ani in urma,perioada de coincidenta cind a avut loc Potopul lui Noe.Dovezile arheologice sunt din pacate limitate si fragmentate.

Avind 39 de autori diferiti ,Biblia a fost scrisa intr-un interval de aprox.1500 ani.Primele carti scrise catre 1500-1400 i. H. autor fiind Moise,ultima carte Apocalipsa-scrisa de Apostolul Ioan catre sf.sec.I d.H.alti autor(David si Solomon,Amos,Daniel,Matei,Luca ).Biblia sugereaza ca pamintul este rotund in timp ce unii savanti,filozofi ai antichitatilor ca Plato,Aristotel,Ptolemeu sustineau ca el este plat,(exista citeva pasaje biblice ce spun acest adevar….’jucind pe rotocolul Pamintului Sau….El sade deasupra cercului Pamintului…)Biblia la fel afirma ca pamintul nu se sprijineste de nimic si ne vorbeste despre spatii nesfirsite care exista intre corpurile din univers si ca pamintul a fost masurat si cintarit la creatiune,la fel si aerul are greutate,si ca raportul dintre suprafata uscatului si cea a apei este de 1 la 3,ne vorbeste si despre Legea a 2-a a termodinamicii.Toate acestea au fost scrise cu multi ani in urma inainte de a fi descoperite si cercetate.Astfel evaluind tot ce afirma Biblia este Adevarat dar si misterios.               Pot confirma din propria mea experienta si din experienta altora ca arheologia biblica poate trezi si stirni interesului Bibliei.Si nu trebuie sa uitam niciodata de faptul ca multe parti specifice ale Bibliei au existat cu siguranta si ca au fost dovedite deoarece exactitatea ei continua sa fie      validate inca de’ lopata arheologica’.                                                                                                                                                                                                   

Biblia este un izvor de cunoastere,e piatra de temelie a crestinatatii si cartea de capatii a peste 1mld. de credinciosi din intreaga lume.Aceasta Carte detine numeroase mistere,o suita de subiecte si episoade cu ‘atingere’ divina in care noi cautam raspunsuri…Zece dintre acestea disting prin mistificarea tesuta in jurul lor: 1)Sf.Graal(pocalul sau a fost folosit de Iisus in Cina Cea De Taina); 2)Chivotul  Legamintului (cufarul masiv poleit cu aur ,ce pastra relicvele sacre si cele 10 Porunci); 3)Sodoma si Gomora(orase care nu se stie exact daca au existat); 4)Gradina Edenului(din perspective stiintei se presupune ca ar fi fost in regiunea celor 4 riuri Pison,Gihon,Tigru si Eufrat dar cel mai probabil in tinutul Etiopiei); 5)Codurile Biblice(mesaje incifrate)care dezvaluie anumite evenimente; 6)Triburile pierdute(cele 10 triburi ale lui Israel);   7)Faraonul Exodului(perioada cind Moise a despartit Marea Rosie 1445 i.H.ar fi fost la putere faraonul Amenhotep al 2-lea sau Thutmose al 3-lea); 8)Arca lui Noe(probabil in muntii Ararat);  9)Sarpele ispititor(cum aratau animalele inaintea pacatului ispititor); 10)Fuga lui Cain(daca mai existau oameni pe pamint in afara de Adam ,Eva, Cain si Abel).                                                                        

In concluzie :Arheologia are de-a face cu realitatea (vestigii,cladiri,orase,tari ,fapte tangibile sau chiar evenimente din trecut,in Biblie insa este nevoie tot mai mare de cercetari arheologice minutioase in Orientul Mijlociu ,desi arheologia se afla inca intr-un stadiu destul de mic,incepe sa umple detaliile marii povestiri biblice din cele mai vechi inceputuri ale ei.