Viaţa furtunoasă a trubadurului care a compus 400 de şlagăre, printre care şi „Iubesc femeia“ (ADEVĂRUL 25.11.2015)

 Dana Mihai, Viaţa furtunoasă a trubadurului care a compus 400 de şlagăre, printre care şi „Iubesc femeia“. Boem şi excentric, s-a fotografiat gol, cu un ceas la brâu, „Adevărul”, București, 25 noiembrie 2015 - actualizare 6 august 2022

Cazania lui Varlaam (1643) de la biblioteca Universității Ovidius Constanța

< (...)
Una dincele mai valoroase lucrări din colecția „Carte Românească Veche” a Bibliotecii Universității Ovidius  este ”Cartea românească de învățătură” sau Cazania lui Varlaam din anul 1643. Aceasta deține în cultura română un loc analog Bibliei lui Luther în cultura germană. Este cea mai însemnată scriere sub raportul contribuției la formarea limbii literare, atât prin geniul lingvistic al „tălmăciuitorului”, care a reușit să emancipeze limba română de originalele slavone, creând pe o bază populară stilul cărturăresc al limbii noastre vechi, cât și prin răspândirea extraordinară ce a cunoascut-o.
În exemplarul deținut de biblioteca noastră titlul este încadrat de doi stâlpi, deasupra cărora Sf. Gheorghe într-o parte și Sf. Ioan cel Nou într-alta, iar sus la mijloc Sfinții Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie și Ioan, la un loc.
Tiparul este executat în două culori cu două tipuri de caractere. În partea I se întrebuințează numai caracterele mari, în a II a ambele caractere, iar în partea a III a numai cele mici.
Capitolele sunt cu cifre chirilice tipărite cu roșu, în afara de text, într-un fel de cartușuri.
Elementul decorativ este foarte bogat. Unele frontispicii formează adevărate ilustrații cu subiecte religioase. Cele mai multe au semnătura gravorului Iliia. La gravura care reprezintă pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, semnătură se vede pe poarta cetății, în planul de fund.
La portretul Sfântului Dimitrie se află semnătura I. A., iar la scena care înfățișează intrararea lui Isus în Ierusalim, pe lângă semnătura Iliia A., se află și anul 1641. Pe ultima pagină a textului este o gravură mare, semnată iarăși Iliia, reprezentând pe Sfânta Parascheva - portretul sfintei cu coroană pe un tron înconjurată de reprezentarea câtorva scene din viața ei.
(...)
Întâia prefață, „Cuvânt împreună către toată semenția românească”, e o închinare adresată poporului român de către domnitorul Vasile Lupu, redactată desigur de Varlaam, și este prețioasă pentru că mărturisește deschis străduința autorului versiunii românești a Cazaniei de a scrie pe înțelesul tuturor românilor și de a folosi o limbă cât mai aleasă.
În prefața a doua, adresată cititorului, Varlaam arată motivele principale care l-au determinat să traducă și să publice cartea: „limba noastră românească... n-are carte pre limba sa”.
Conținutul Cazaniei este în primul rând omiletic (partea întâi și mai puțin partea a doua cuprind predici), dar și  liturgic (predicile sunt însoțite, de obicei, de evangheliile respective) și hagiografic (câteva vieți de sfinți, numai  în partea a doua).
În aprecierea rolului Cazaniei lui Varlaam în procesul de dezvoltare a literaturii române și a limbii române literare, nu trebuie să neglijăm nici circulația cărții. Tipărită într-un tiraj mare și în condiții tehnice superioare pentru vremea aceea, lucrarea s-a răspândit în toate regiunile locuite de români.>

SURSA
***, Scurt istoric,  ”Buletin informativ”, Biblioteca Universității Ovidius, Constanța, 1/2013.

Traditii, obiceiuri si superstitii de Sfantul Vasile

Sfatul Părinților 31 decembrie 2012

„Breviar tulcean” (VLADIMIROV 1996)

 Olimpiu Vladimirov, Breviar tulcean, „Tomis”, Constanța, 1996, octombrie

*

La Palatul copiilor și elevilor din Tulcea a avut loc lansarea volumului Piese noi `95, editat de Editura Unitext, care cuprinde 4 piese nominalizate pentru premiul „Cea mai bună piesă a anului” (în 1995). la Concursul de dramaturgie contemporană organizat de UNITER cu sprijinul Fundației Principesa Margareta.

Între piesele editate se înscrie și Ina Gadda de Vida semnată de dramaturgul tulcean Gabriel Bădică, nominalizat la același concurs și în anul 1984 pentru lucrarea Ultimul labrador.

(...)

*

O amplă Expoziție de grup (Vera Buzoianu - grafică, Alexandru Petrov - pictură și Aftinia Vasile - pictură) ne reține atenția pe simezele Casei Cărții din Tulcea, atât prin reuniunea temperamentală, inter-sufletească a creatorilor între ei, determinată de forța sugestivă și coerentă a unui dialog între generații, cât și prin formularea unor etici și stilistici personale.

*

(...)

„Pagini din istoria fotbalului constănțean (V)”

 Nicolae ?, Pagini din istoria fotbalului constănțean (V), ?

Discut cu Ion Marinescu (născut la 23 august 1913, la Constanța), unul din marii îndrăgostiți ai fotbalului constănțean. În 1927, activa ca fotbalist la „Săgeata”, echipa a II a, iar în 1931, desființându-se echipa „Săgeata”, trece la „Victoria”, echipă susținută de Primărie, Curtea de Apel, Prefectură și câteva întreprinderi. Încă elev de liceu (pe care avea să-l absolve în 1934), I.M. încheiase contract cu „Victoria” pe 500 lei lunar (ca și Nicu Bogdan, Gil Marinescu, Ion Ion, frații Cioroiu - Nicu, Răducan și Ion), dar cum ne mărturisește - n-a „văzut” niciodată vreun leu. În 1933, emisari ai Rapidului București au parlamentat mult cu tatăl viitorului absolvent de liceu comercial pentru legitimarea lui la clubul bucureștean, dar după cum își amintește fostul înaintaș, centru half, inter dreapta și stânga - posturi ocupate pe rând de I. M. la „Victoria” și în formația reprezentativă a Constanței - „bătrânul n-a cedat nici în ruptul capului. Am jucat însă, sub nume false, în diferite echipe, printre care CFR (la Turnu Severin). Notam numele cu creionul chimic în palmă și când ne întreba arbitrul, trăgeam cu coada ochiului și de-abia după aceea răspundeam la numele strigat”. Și I. M., cel legat de fotbal din 1927 până în 1970 (în 1945 a urmat un curs de arbitri și din 1947 a fost arbitru divizionar, președinte al colegiului județean de arbitri până în 1970), deci timp de 43 de ani, ne dă și o formație reprezentativă a Constanței prin 1930-1932: Petru Vasile, Alecu Cristea, Gili Vartolemeu, Căliță Roșculeț, Actis Renaldo, Vintilă Cosini, Țacu, Marinescu, Ianopol... și pe „doi nu mi-i amintesc”.

Vă mai amintiți culorile formațiilor? - îl întreb pe omul din fața mea. „Reprezentativa Constanței purta culorile albastru-roșu, noi, cei de la „Victoria”, purtam chiloți negri și tricouri verzi, „Săgeata” - negru-roșu, „Elpis” - negru-alb, „Chiazim” - bluză în carouri (șah) alb-negru cu chiloți roșii.

(...)

Tipologii folclorice

 (32-33) (...) Tipologiile. Din marea varietate a formulelor tipologice (pe teme, motive, subiecte, categorii), trebuie să le reținem doar pe acelea care pot susține cercetările de dialectologie folclorică. N. Iorga și D. Caracostea au avut bune intuiții în această direcție. Părerile lor despre răspîndirea teritorială  a eposului au fost confirmate și întărite aproape punct cu punct de investigațiile ulterioare de teren și bibliotecă. Astăzi este un lucru binecunsocut, mai ales datorită lui Al. I. Amzulescu, că anumite cicluri ale baladei circulă cu predilecție în zonele indicate de Iorga și că au la bază condiționările întrezărite de el. Nu trebuie pierdută din vedere poetizare aventurilor unor eroi locali, cum ar fi Vasile cel Mare în Moldova sau Pintea Viteazul în Transilvania, ceea ce i-a scăpat marelui istoric. Chiar dacă nici Iorga, nic Caracostea nu și-au propus să cartografieze textele, continuarea cercetărilor întreprinse de ei conducea în mod necesar în acest sens. A încercat-o Gheorghe Vrabie pentru cîteva balade reprezentative (Meșterul Manole, Voichița, Cîntecul Șarpelui, Miorița) și, mai insistent, A. Fochi pentru Miorița și Ion Taloș preocupat de Meșterul Manole.