Viaţa furtunoasă a trubadurului care a compus 400 de şlagăre, printre care şi „Iubesc femeia“ (ADEVĂRUL 25.11.2015)

 Dana Mihai, Viaţa furtunoasă a trubadurului care a compus 400 de şlagăre, printre care şi „Iubesc femeia“. Boem şi excentric, s-a fotografiat gol, cu un ceas la brâu, „Adevărul”, București, 25 noiembrie 2015 - actualizare 6 august 2022

Pozițiile navelor comerciale românești la 26 august 1972 („Litoral” 1972)

<
În portul Constanța se află de cîteva zile cargourile „SĂLAJ” și „VRANCEA”, cele mai tinere nave ale flotei noastre maritime comerciale. Recent au mai sosit în țară cargourile „CRAIOVA”, „BACĂU” și „TÎRGOVIȘTE”, precum și mineralierele „REȘIȚA” și „DUNĂREA”.
La Constanța sub operațiuni de descărcare-încărcare se mai află navele „PREDEAL”, „SINAIA” și „BRĂILA”, iar la Galați navele „BAIA MARE” și „DEVA”.
Majoritatea celorlalte nave maritime comerciale ale țării sînt, sub operațiuni de descărcare sau încărcare, în diferite porturi ale lumii. Astfel, cargoul „ORADEA” se află în S.U.A., în portul Houston, „IAȘI” la Leixoes - Portugalia, „TIMIȘOARA”, la Dunkerque - Franța, „SUCEAVA”, la Anvers, „DOLJ”, „BRAD”, „BRAȘOV” și „TÎRGU MUREȘ”, la Londra, „GALAȚI”, la Manchester, „VULCAN” și ”CUGIR”, la Rotterdam, mineralierul „OLTUL” încarcă minereu în portul Lulea - Suedia, iar „BUCEGI” se îndreaptă spre Point Noire - R.P. Congo,
În drum spre Japonia se află „HUNEDOARA” și „CARPAȚI”. Tot în această parte a lumii se mai află și mineralierul „LUPENI”, la Marmagoa - India și cargoul „DOBROGEA”, la Yokohama - Japonia. Cargoul „BUCUREȘTI” se îndreaptă spre Choingjin - R.P.D. Coreeană.
Dintre petroliere doar „OLTENIA” se află în staționare, la Kharg Island, de unde încarcă țiței. ”ARGEȘ” este în marș spre Ashkelon, „PRAHOVA” spre Hamburg și „PLOIEȘTI” spre Aarhus.
Pasagerul „TRANSILVANIA” continuă cursele între Constanța și Istanbul.
>

SURSA
NAVELE ROMÂNEȘTI PE MĂRILE ȘI OCEANELE LUMII, „Litoral”, Constanța, 26 august 1972, p.?.

„Conferința națională Lingvistica românească în context european” („TOMIS” 2003)

***, Conferința națională „Lingvistica românească în context european”, Constanța 8-10 mai 2003, „Tomis”, Constanța, iunie 2003

Universitatea „Ovidius” Constanța a organizat anul acesta o conferință națională ce plasează lingvistica românească în context european, cerință fundamentală a integrării limbii și teoriilor despre limba română în spațiul lingvistic european.

Prima zi a conferinței  se deschide cu o sesiune plenară, urmată de lucrări prezentate pe secțiuni: Secțiunea I Limba Română - sincronie și diacronie, Secțiunea II Lingvistică generală și comparată, Secțiunea III Didactica limbilor moderne și Secțiunea IV Poetică și stilistică. Următoarele două zile ale conferinței au prezentat aceeași structură a programului.

În cadrul evenimentului s-a remarcat prezența a numeroase instituții universitare (Universitatea București, Universitatea București, Universitatea de Vest Timișoara, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti” București, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Universitatea „Hyperion” București, Universitatea „Spiru Haret” Constanța, Institutul Romano-Catolic București) și preuniversitare (Colegiul Național „I. L. Caragiale” Ploiești și Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” București).

„Teatrul estival” (RIEGLER 2000)

 Gabriela Riegler, Scena. Teatrul estival, „Tomis”, Constanța, 2000, iulie

DISTRACȚIE TOTALĂ LA CALLATIS 2000. Cu siguranță, cei aflați pe litoral își vor aminti de această vară ca de una ceva mai specială, grație inițiativei atât a Primăriei orașului Mangalia, cât și a lui Cornel Diaconu, directorul companiei Aldaco Film, cea care a produs pentru prima dată un festival de reală anvergură, numit Callatis 2000.

O gabară de 1000 de metri pătrați a devenit, la Mangalia, o frumoasă „scenă pe ape”, spațiu destinat desfășurării diverselor show-uri gândite de organizatori în perioada 1 iulie - 1 septembrie. Printre acestea amintim: Hitul verii, o întâlnire a celor mai cunoscute trupe pop ale momentului, Se caută o vedetă, Steaua de mare, un spectacol asemănător cu ceea ce a însemnat cândva „Cerbul de Aur” brașovean, Noaptea vedetelor, în care se pare că va fi prezent și Chris Norman, ori Miss România Internațional, o seară a frumoaselor românce ce trăiesc dincolo de granițele țării. Nici filmul nu a fost uitat, celei de a șaptea arte fiindu-i dedicate noaptea intitulată Un secol de comedie.

TEATRU LA MALUL MĂRII... Printre  „ramificațiile” diverse ale festivalului, la loc de cinste figurează și Gala tânărului actor, ce se va desfășura în perioada 24-26 august la Mangalia. Întâlnire anuală benefică atât pentru directorii de teatre din întreaga țară (care pot opta astfel pentru anumiți actori, angajându-i), cât și pentru tinerii absolvenți, ce au o șansă în plus de a se face cunoscuți, manifestarea se înscrie în rândul celor care pot funcționa, așadar, ca un soi de piață de... produse artistice.

La preselecția bucureșteană din luna iulie s-au prezentat la cele două secțiuni - Individual și Grup - nu mai puțin de 70 de candidați, cifră record, după cum ne mărturisea directorul Galei, regizorul Cornel Todea, vicepreședintele UNITER, cifră care vine să confirme interesul crescând față de proiect. Urmărindu-i pe concurenți, constați cu stupoare că mulți dintre ei, deși tineri, par lipsiți de umor și originalitate. Dacă textele nu au noimă și sunt ori prost alese ori prost „lipite” în suiviul lor, dacă cei care le dau glas nu fac decât vreo doi pași pe scenă, imobili aproape în „tirada” lor, atunci este evident că mulți dintre cei care s-au înscris la Individual au nevoie de un ochi din afară. De un regizor, de un om care să-i sfătuiască, în cazul în care nu au nasul deja prea sus ca să accepte o consiliere. La secțiunea Grup lucrurile au stat mult mai bine. Nu ne rămâne decât să așteptăm gala finală, care, date fiind schimbările survenite - atât de loc, ca și perioada de desfășurare (să nu uităm că până acum evenimentul era programat la început de septembrie), când mai toată lumea, adică potențialul public, se va fi întors deja din vacanță) - se va derula în condiții mai civilizate.

„Costineștiul își pierde farmecul pe care îl avea - sublinia dl. Todea - adică un soi de nostalgie după un teritoriu rezervat mării și zgomotului mării, care a fost invadat de zgomotul tarabelor, de infernul de pe aleile stațiunii, cu mașinile <mișunând peste pietoni>. fără clemență, și cu concurența dezlănțuită - pe timpul momentul de teatru - a decibelilor de la discoteci, care se asocia cu zgomotul trenului, a cărui frecvență fiind suportabilă, ne făcea plăcere.”

Tema din acest an rămâne, ca și sezonul trecut, Alteritatea, fiind una permisivă, deschisă către ideea acceptării dialogului și toleranței.

LA FINAL DE STAGIUNE. În această vară teatrele bucureștene și-au închis porțile aproape la unison, dat fiind, într-o oarecare măsură, și Campionatul european de fotbal, care s-ar fi dovedit un eveniment mult mai atractiv decât o piesă de teatru. Pe ici, pe colo câte un spectacol (vezi Hamlet-ul lui Ciulei programat cu reprezentații de tip calup) ori vreun turneu, cum a fost de pildă cel al Teatrului din Timișoara, cu o montare (Lorenzaccio în viziunea lui Victor Ioan Frunză) în chiar ziua în care echipa României avea de disputat un meci. Nu vreau să vă spun ce s-a întâmplat la pauză, când mulți și-au luat tălpășița. În provincie vacanța a venit un pic mai târziu. Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești, de exemplu, a ținut să încheie stagiunea cu prezentarea, în avanpremieră, a spectacolului lui Petre Bokor Schimb urgent... Trei surori. Plecat în Canada acum un sfert de secol, acesta revine din 1990 cu regularitate în România pentru a lucra pe diverse scene. De această dată a optat pentru textul dramaturgului Nagie Jackson, de numai 36 de ani, actor la Boston, piesă ce se constituie într-o fină analiză a schimbărilor survenite în Rusia anilor 91-92.

Reflecția asupra unei societăți supuse rigorilor de tot soiul în drumul ei spre capitalism, cu toate inconveniențele presupuse de o metamorfoză a mentalităților, spectacolul dezvăluie, spre deliciul publicului, lumea din spatele cortinei, viața unui teatru în interiorul său. Jucată acum și pe Broadway, piesa de dovedește cu priză la diverse tipuri de spectatori, care-și vor recunoaște aici propriile situații de viață.

Un spectacol curat, rotund, ceva mai încărcat, de umor în actul secund. Impecabil în concepția-i clasică, Bokor își dovedește din nou capacitatea de a lucra cu actorii, mulți nereușind încă să atingă performanța.

În septembrie, la București de această dată, va fi reluată activitatea Studioului de teatru pe care instituția ploieșteană și al său director, Lucian Sabados, l-au deschis și dotat la „Hanul cu tei”. Un spațiu de aproape 80 de locuri, inaugurat la începutul acestei veri cu piesa Cafeaua domnului ministru. Din toamnă, aici se vor juca, de două ori pe săptămână, spectacole gen studio, cu doi, trei actori, iar textele vor fi obligatoriu contemporane. 

„Limbajul păpușii” (MAIOR 1999)

 Felix Maior, Limbajul păpușii, „Tomis”, Constanța, august 1999

La finele lui Florar și la-nceput de Cireșar, Teatrul „Elpis” a găzduit ediția XV a Festivalului Internațional „Săptămâna Teatrelor de Păpuși”, la care au participat, prezentând zeci de spectacole, colective de artiști păpușari din țară (Pitești, Arad, Galați, Ploiești, București, Turda. Brăila, Botoșani, Baia Mare, Bacău, Craiova, Sibiu, Târgu Mureș), dar și din străinătate (Kahul - Republica Moldova și Karagoz-Orhan Kurt - Turcia). Organizată cu mare dificultate, date fiind condițiile vitrege pe plan financiar, manifestarea din acest an a demonstrat că iubirea pentru frumosul artistic este generatoare de mari reușite. Cel mai important câștig al acestui festival, a cărui primă ediție s-a desfășurat în 1969, a constat în faptul că artiști din mai toate zonele geografice și etno-folclorice ale țării s-au întâlnit și au fost văzuți de un public pasionat și avizat. Animația este o artă fără limite în ce privește posibilitățile de expresie și publicul căruia i se adresează. Fascinantă prin definiție, arta păpușărească a dovedit că nu cunoaște granițe în ce privește limbajul, întrucât copiii, care au venit și la spectacole ceva mai dificile din punct de vedere scenografic și regizoral, ca și la spectacole extrem de inteligibile, s-au delectat copios de fiecare dată, râzând, amuzându-se și aplaudând din belșug. În contextul manifestării, teatrul de gen din Constanța a jucat un dublu rol: de gazdă și de reper estetic, la care s-au raportat multe din colectivele prezente la această trecere în revistă a tot ce are mai reprezentativ, mai valoros, arta păpușărească din țara noastră. Teatrul „Elpis” a dovedit că prin spectacole, colaborări cu regizori și scenografi, preocupări repertoriale („Copilul din stele”, „Metamorfoze”) a creat o adevărată școală, devenind unul din cele mai interesante și apreciate, și pentru că a știut să păstreze tradiția benefică a acestei arte străvechi, și pentru că mai toate montările lui stau sub semnul inovației. De altfel, în palmaresul acestei ediții jubiliare, Teatrul „Elpis” a primit, pentru mizanscena „Califul Barză”, Marele Premiu al Festivalului. A mai beneficiat de această distincție și Teatrul „Țăndărică” din București pentru spectacolul „Pasărea de foc”. Tot pentru „Califul Barză”, colectivul constănțean a primit, prin arhitect Cristina Pepino, Premiul pentru Scenografie, iar actorii Aneta Forna-Christu, Ioana Jora, Mădălina Petrencu, Dana Manolache, Rodica Parase și Cristian Beer au intrat în posesia Premiului pentru Interpretare. Pe durata  festivalului au fost organizate varii activități adiacente. Una dintre cele mai izbutite a fost Expoziția Păpușilor Karagoz și Hagivat, create de Tulin Aktar (Turcia). O suită de gravuri color, relevând desenul ferm și viguros în creionarea personajelor amintite le ipostaziază în diferite situații, compozițiile evidențiind umorul rezultat din atitudini, trăsături fizionomice, cât și din vehicularea unor mijloace plastice deconcertante. De aici, o veselie debordantă, reconfortantă. De remarcat că întreaga expoziție oglindește momente, secvențe dinamice din spectacole, toate desenel fiind realizate în culori tonice despicate în imprevizibile nuanțe și valori tonale.

„Săptămâna teatrelor de păpuși” („TOMIS” 1994)

 A. T., Săptămâna teatrelor de păpuși. Ediția XIV: 30 mai - 5 iunie, „Tomis”, Constanța, mai 1994

O nouă ediție a unui festival național cu participare internațională care are loc la Constanța reconfirmă (a câta oară) că teatrul, arta în speță, nu cunoaște frontiere, iar dacă cineva ține cu dinadinsul să lipească, aici sau aiurea, etichete gen „scenă de provincie”, se poate dovedi o dată în plus și dacă mai este nevoie că, din cele ce se petrec pe malul mării, rezultă de fapt că este vorba de o provincie a scenei. Dincolo de palmaresuri sau proiecte, colectivul păpușarilor constănțeni oferă publicului certitudinea continuă a unei tradiții care include și susținerea acestui festival, singurul din țară care se desfășoară din 1969 fără întrerupere.

Anaid Tavitian, secretar literar al teatrului, ne-a mărturisit: „Este un festival pe care l-am pregătit întâmpinând multe greutăți. Dar, oricum vi s-ar părea, trebuie să spun că este vorba despre datoria pe care simt că o am față de cei care, atâția ani la rând, au lăsat aici o parte din suflet, iar o tradiție rezistă în primul rând prin investiție afectivă, chiar dacă te lovești de lipsuri pecuniare sau birocrație. Acestea ar trebuie să fie ultimele luate în calcul. Dacă ne gândim că cele mai importante festivaluri internaționale ale teatrelor de păpuși sunt organizate în exclusivitate cu ajutorul sponsorilor și al primăriilor, pe plan local, deci fără dispoziții de la „centru” sau minister, poate vom înțelege de ce nivelul competitiv este atât de ridicat. Fiecare oraș vrea să se remarce prin trupa lui de teatru...” Și este un lucru la care ne putem gândi, chiar dacă evoluțiile actorilor sunt uneori surclasate de spectaculosul oferit de artiștii balonului rotund prin care orașele noastre țin să se remarce... cu sponsori, primării și clipuri publicitare. Și, ca un amănunt, o primă condiție pentru intrarea în circuitul festivalurilor internaționale este acordarea de premii. Condiție pe care, începând din acest an, cu ajutorul unor sponsori, printre care Coca-Cola, Deltamar, Arexim, AED Internațional, SC Comat, listă care rămâne deschisă. La conferința de presă, Liviu Manolache, directorul artistic al teatrului, sublinia: „Acești bani sunt pentru copii, pentru educație, pentru viitor. Banii nu se pierd, nu se câștigă, se transformă în educație și în ridicarea popularității Constanței”

Până în momentul de față și-au confirmat participarea șase trupe din străinătate și opt trupe din țară, cu spectacole care îi vor atrage nu numai pe cei mici. Se vor prezenta: teatrul „Vagentei din Gottingen, Germania, cu „Spiridușul gălăgios” după frații Grimm; teatrul „Bobita” din Pecs, Ungaria, cu „Jocuri de clown” de Kos Lajos; două teatre din Istanbul: „Tașbabek” cu „Păpuși mari și guralive” și „Istanbul” cu spectacolul de umbre „Karagoz se dă în leagăn”; teatrul „Panala” din Vandoeuvres, Elveția, cu cabaretul pentru adulți „Homo Circus”; teatrul „Guguță” din Chișinău pentru a doua oară la Constanța cu „Fata babei și fata moșneagului” după I. Creangă și o inedită variantă maramureșeană culeasă de T. Nicoară. De asemenea, vom mai vedea teatrul din Arad cu spectacolul de marionete „Truffaldino și alunițele fantasme” după Carlo Gozzi, teatrul din Baia Mare cu „Cenușăreasa” după frații Grimm, teatrul din Sibiu cu „Maya”  de Waldemar Bonsels, teatrul din Craiova cu „Dragostea celor trei portocale” de C. Gozzi, teatrul din Târgu Mureș cu „Sânziana și Pepelea” de Vasile Alecsandri la secția română și „Povestiri cu animale” de Jigmond Moris la secția maghiară, teatrul „Țăndărică” din București cu „Ivan Turbincă” de I. Creangă, teatrul din Ploiești cu „Secretul pădurii bătrâne” de Paul Silvestru după Dino Buzzali și teatrul din Brașov cu un spectacol de pantomimă. Directori ai festivalului vor fi Christian Caimacam, director al Festivalului internațional de la Saarbrucken, Germania, și Margareta Niculescu, director al Institutului Internațional al Marionetei de la Charleville-Mazeres, Franța. Afișul festivalului este realizat de Radu Alexandru, iar mascota, o stea de mare, este creația Eugeniei Tărășescu-Jianu. Și pentru că în apropierea Teatrului de păpuși marea ne privește cu limpezimea ochilor unui copil, să încercăm, măcar șase zile, să facem același lucru urmărindu-l pe Stendhal care spunea: „Apropierea mării distruge meschinăria”.

„O scrisoare adusă prin viscol” (ȘTEFĂNESCU)

 Alex Ștefănescu, O scrisoare adusă prin viscol, „Tomis”, Constanța, p. 25

Era în martie 1971. Tezele din iulie încă nu fuseseră enunțate. Aveam 23 de ani și mă aflam cu soția mea, Domnița, și ea în vîrstă de 23 de ani, într-un sat uitat de lume din nordul Moldovei, Cașvana.  Cu cîeva luni înainte terminaserăm facultatea și ne căsătorisem (27 august 1970). Soția nu  mai fusese în viața ei într-un sat. Născută - ca și tatăl, ca și bunicul ei - la Ploiești, copilărise la Ploiești și făcuse facultatea la București, unde ne-am și întîlnit. Nici eu cunoscusem cu adevărat viața la țară. Îmi petrecusem copilăria la Suceava și doar în vacanțele de vară fusesem la țară, la bunica din partea mamei, beneficiind acolo de răsfățul rezervat copiilor veniții „de la oraș”. La absolvirea facultății, Nicolae Manolescu, omul providențial al biografiei mele, mi-a propus să rămîn să lucrez la radio, unde îmi obținuse un post grație influenței foarte mari de care se bucura încă pe atunci. L-am refuzat cu o îndărătnicie prostească. Voiam să devin scriitor și credeam că singura soluție este să trăiesc izolat - undeva, la țară. Îmi închipuiam că satul românesc mai seamănă cu cel din Sadoveanu. Iar soția mea, care și ea avea bibliografie parcursă, făcuse greșeala să-mi dea dreptate.

Așa am ajuns să ne petrecem luna de miere la țară, vopsind școala, aducînd lemne din pădure, cu căruța, cumpărînd un porc, mergînd cu un sac de porumb la moară  ca să avem făină peste iarnă. Și îndeletnicirile acestea încă aveau farmecul lor. Dar în curînd i-am cunoscut pe cei din... protipendada comunei, care nu erau nici țărani, nici intelectuali, ci un fel de struțocămile, specifice tipologiei (in)umane inventate de partidul comunist. În numai șase luni am ajuns să-i urăsc pe Rousseau, pe Marx și pe mine însumi pentru că refuzasem propunerea generoasă venită din partea lui Manolescu. Mă certasem pe termen cu secretarul PCR din comună, care îmi ceruse să caut în dramaturgia lui Eugen Ionescu o piesă cu ... ilegaliști, pentru sărbătorirea apropiatei aniversări a înființării PCR. Mă certasem cu directorul școlii, căreia soția mea îi reproșase cu vehemență că folosește lemnele destinate școlii pentru propria sa locuință. Eram obosit, înfrigurat. Soția mea - cea mai frumoasă fată din facultate - arăta ca o mătușă, pentru că trebuia să umble încotoșmănată și îmbrobodită, murdară de funingine și de petrol. Într-o zi mi-am pierdut un pantof în noroiul din curtea școlii - noroiul, clisos, mi l-a smuls din picior - și n-am mai reușit să-l găsesc.

..Era în martie 1971. Ningea și viscolea. Din cînd încînd viforul răbufnea prin coșul sobei și cîte un nor de cenușă și scîntei se răspîndea prin camera mică în care locuiam. Am auzit lătrat de cîine. La poartă se afla poștașul care îmi făcea semen cu o scrisoare, adusă eroic prin viscol.

Această scrisoare a intrat în mitologia vieții mele. Era semnată de un om pe care nu-l cunoșteam - Constantin Novac, redactor-șef al revistei Tomis din Constanța - care îmi propunea să lucrez în redacție. Nu-mi venea să cred ochilor. M-am uitat pe fereastră și poștașul nu mai era la poartă. Îl înghițise viscolul sau nici nu fusese pe la mine? Scrisoarea era o halucinație? Nu, era o scrisoare adevărată. Redactată în termeni solemni. Îmi repeta - la fiecare lectură - invitația: „Ne-ar face plăcere să lucrați în redacția noastră... Ne-ar face plăcere să lucrați în redacția noastră... Ne-ar face plăcere să lucrați în redacția noastră...”.

În după-amiaza aceleiași zile, am făcut cadou cunoscuților din sat afumăturile de porc, mălaiul, lemnele de foc, vasele de bucătărie. Între Cașvana și Suceava nu circula nici un autobuz, am închiriat o sanie cu cai de la un sătean și a doua zi mi-am încărcat puținul bagaj și... nevasta. Am plecat la drum prin ninsoare și viscol, purtînd scrisoarea mitologică în buzunarul de la piept.

După ce m-am instalat în Constanța și am început să lucrez în redacția revistei, m-am dovedit incapabil să înțeleg frumusețea sufletească, noblețea și ținuta intelectuală a oamenilor din redacție. Eram prea tînăr și îi judecam pe semeni cu o intransigență. Îi suspectam pe colegi de provincialism. În discuții , spuneam puțin din ce gîndeam, pentru mi se părea că aș fi irosit idei prețioase într-un mediu lipsit de receptivitate. Cît de mult mă înșelam, cît de nedrept eram! Treptat, însă, am început să-i descopăr. Dar și mai bine i-am descoperit după ce am plecat din Constanța.

(...) 

Săptămâna teatrelor de păpuși din România în 1971

 Săptămâna teatrelor de păpuși - Constanța 1971

Între 19-25 iunie a avut loc la Constanța „Săptămâna teatrelor de păpuși”, manifestare de amploare inițiată de Comitetul Județean pentru Cultură și Artă. Spre deosebire de edițiile precedente, în acest veritabil festival al păpușarilor au participat acum, pe lângă colectivele unor teatre din țară (Botoșani, Bacău, Brăila, Iași, Cluj, Ploiești, Târgu Mureș, Craiova, București) și trei de peste hotare (Polonia, Cehoslovacia și Iugoslavia). Ca și în anii trecuți, a fost organizat un simpozion la care s-au prezentat câteva foarte interesante referate și comunicări având ca temă „Teatrul de păpuși și spectatorul copil”.