Istoria marilor cutremure care au lovit Romania in 200 ani. Sansele unui seism puternic in 2013

PROTV 17 octombrie 2013 

Pozițiile navelor comerciale românești la 26 august 1972 („Litoral” 1972)

<
În portul Constanța se află de cîteva zile cargourile „SĂLAJ” și „VRANCEA”, cele mai tinere nave ale flotei noastre maritime comerciale. Recent au mai sosit în țară cargourile „CRAIOVA”, „BACĂU” și „TÎRGOVIȘTE”, precum și mineralierele „REȘIȚA” și „DUNĂREA”.
La Constanța sub operațiuni de descărcare-încărcare se mai află navele „PREDEAL”, „SINAIA” și „BRĂILA”, iar la Galați navele „BAIA MARE” și „DEVA”.
Majoritatea celorlalte nave maritime comerciale ale țării sînt, sub operațiuni de descărcare sau încărcare, în diferite porturi ale lumii. Astfel, cargoul „ORADEA” se află în S.U.A., în portul Houston, „IAȘI” la Leixoes - Portugalia, „TIMIȘOARA”, la Dunkerque - Franța, „SUCEAVA”, la Anvers, „DOLJ”, „BRAD”, „BRAȘOV” și „TÎRGU MUREȘ”, la Londra, „GALAȚI”, la Manchester, „VULCAN” și ”CUGIR”, la Rotterdam, mineralierul „OLTUL” încarcă minereu în portul Lulea - Suedia, iar „BUCEGI” se îndreaptă spre Point Noire - R.P. Congo,
În drum spre Japonia se află „HUNEDOARA” și „CARPAȚI”. Tot în această parte a lumii se mai află și mineralierul „LUPENI”, la Marmagoa - India și cargoul „DOBROGEA”, la Yokohama - Japonia. Cargoul „BUCUREȘTI” se îndreaptă spre Choingjin - R.P.D. Coreeană.
Dintre petroliere doar „OLTENIA” se află în staționare, la Kharg Island, de unde încarcă țiței. ”ARGEȘ” este în marș spre Ashkelon, „PRAHOVA” spre Hamburg și „PLOIEȘTI” spre Aarhus.
Pasagerul „TRANSILVANIA” continuă cursele între Constanța și Istanbul.
>

SURSA
NAVELE ROMÂNEȘTI PE MĂRILE ȘI OCEANELE LUMII, „Litoral”, Constanța, 26 august 1972, p.?.

„Laureații Concursului Național de Poezie și Eseu Panait Cerna, ediția XXVI 2001” („TOMIS” 2001)

 ***, Laureații Concursului Național de Poezie și Eseu Panait Cerna, ediția XXVI 2001, „Tomis”, Constanța, 2001

Juriul alcătuit din scriitori din București, Galați și Constanța, având ca președinte pe Constantin Novac, redactor șef al revistei „Tomis”, în urma evaluării lucrărilor primite de la 52 de participanți din 18 județe, a stabilit următorul palmares: 

Secțiunea de poezie: Premiul I și al revistei „Luceafărul” - Ioan Cristian din Lucăcești, Maramureș; Premiul II și al revistei „Tomis” - Laur Cliante, Constanța; Premiul III și al suplimentului „ABC” (cotidianul „Azi”) - Oana Langa, Galați; Mențiuni - Adina Varabief, Tulcea; Constantin Drilea, Vrancea; Andreea Lepădatu, Galați; Dragoș Teodorescu, Vâlcea

Secțiunea de eseu: Premiile I și II nu s-au acordat; Premiul III și al revistei „Porto Franco” - Adi Secară, Galați; Mențiune - Alina Sandra, Tulcea

Comentariu la „Ținutul Vrancei” (1930, 1969) de etnograful Ion Diaconu (1903-1984)

 (36) (...) Ion Diaconu a corelat criteriul genetic cu cel estetic, urmărind, cum singur spune, „vîna pastorală” (33), ceea ce l-a condus firesc pe urmele Mioriței. El descoperă balada la diferite categorii de depozitari și susține, în baza unei terorii proprii despre dinamica folclorică (34), originea străveche (româna comună), păstorească și vrînceană a motivului. Avem însă dreptul să  selectăm pentru atlas o anumită variantă și, în baza ei, să formulăm o concluzie definitivă? În caz afirmativ, multe dintre concluziile autorului Ținutului Vrancei trebuie acceptate. Criteriul estetic nu mai poate fi invocat decît cu unele rectificări. Este superioară estetic doar acea variantă care reprezintă „un zăcămînt poetic de dincolo de adaptarea sufletului daco-roman, la concepția creștină a ispășirii prin iertare și faptă”? Fie și așa. Dar nu avem nici o siguranță că motivul inițial, trac la origine, provine din mediul păstoresc. În al doilea rînd, criteriul estetic a fost înlocuit tacit cu altul tipologic, dat fiind că, în vechime, motivul mioritic circula sub formă lirice (bocet, colind) și ritualistice. Dacă selectăm o variantă literaturizată tip Alecsandri, criteriul estetic se află repus în drepturi. Nu și cel etnografic, în speță păstoresc, pentru că textul reprezintă experiența estetică a întregului etnic.

Monografii folclorice

 (30) (...) Monografiile. Partea informativă a atlasului ar putea fi completă cu monografii folclorice elaborate îndeosebi în perioada interbelică de școala filologică a lui Ovid Densusianu și de cea sociologică D. Gusti. Să cităm cele două monografii concepute de Ion Diaconu: Ținutul Vrancei și Folclor din Râmnicul-Sărat. Le-am selectat pe acestea întîi, deoarece autorul, în cele cîteva decenii în contact cu terenul, și-a precizat o concepție monografistă cu următoarele elemente mai mult sau mai puțin originale:

- Avînd în vedere lucrarea profesorului său, autorul Graiului din Țara Hațegului, Diaconu s-a fixat asupra unei zone delimitate istoric și etnografic, Țara Vrancei, pe care, spre deosebire de Densusianu (Hațegul), a urmărit-o îndeaproape vreme îndelungată. În felul acesta, ideea de monografie s-a transformat într-un proiect de atlas (sau album) folcloric. „Ca și în colecțiile noastre anterioare, am aranjat și acum materialul cu indicațiuni bibliografice, spre a putea înjgheba în curînd un atlas folcloric, ori ca să ușureze munca unei colecții critice a întregului nostru nostru folklor” (24).

- În realitatea vie a folclorului există un anume tip de evoluție dialectală, sesizabilă la nivelul biografiei individului reprezentativ. De aceea, monografia folclorică a unui grai dialectal trebuie făcută „într-o durată de om”, urmărindu-se transformările succesive, în vorbire și comportament ale subiectului purtător de valori artistice. (...)

(32) (...) Cealaltă, Folclor din Zona Codrului de D. Pop, înscrie o arie folclorică inedită și compactă din Munții Apuseni.

Am adus în discuție doar cîteva monografii pentru a arăta în ce măsură pot fi utilizate în spiritul dialectologiei folclorice sau reprezintă o direcție a acesteia. Avem în vedere numai pe acelea care își propun delimitarea unei zone pe baza criteriilor lingvistice și folclorice. monografiile pe sate (Monografia comunei ...), mai vechi sau mai noi, sau colecțiile pe județe (Folclor din județul ...), întrucît se întemeiază pe criterii confuze, prezintă un interes secundar, de aceea nu le luăm în discuție.

Grupul timocean dispune de două colecții de bază pentru dialectologia folclorică, ambele fiind realizate în etape concentrate și distincte. Ne referim la culegerea realizată de G. Giulgea și G. Vâlsan, De la românii din Serbia, remarcabilă prin bogăția de texte și prin asemănarea tipologică a acestora cu folclorul nord-dunărean. Cealaltă, realizată recent sub îngrijirea lui Radu Flora, cuprinde trei volume (I. Poezia lirică; II. Descîntece, poezie epică, genuri minore; III. Proza populară), dintre care primul a și apărut la Zrenjanin în 1979.