<
Crestomaţia ''Mircea Eliade* în conştiinţa contemporanilor săi din exil'', apărută din iniţiativa şi prin osârdia domnului Gabriel Stănescu**, editorul Revistei ''ORIGINI''***, în Editura ''CRITERION PUBLISHING'' (2004, 375 pagini), reprezintă un veritabil ''MEMENTO!'' închinat celui ce ''s-ar putea înscrie foarte bine în nevoia spiritului uman de a evada din această viaţă, de a trece dincolo de limitele realităţii sensibile, ilustrând acea serie de experienţe nu neapărat mistice, ci mai degrabă general umane de care aminteşte în ''Încercarea labirintului'' însuşi istoricul religiilor'' (Gabriel Stănescu) şi care şi-a înscris, absolut pe drept, numele printre cele mai strălucite personalităţi ale secolului al XX lea.
Crestomaţia ''Mircea Eliade în conştiinţa contemporanilor săi din exil'', întrunind semnăturile a 64 de personalităţi şi a unui număr mult mai mare de amintiri, studii, reflecţii, aprecieri (Vasile Posteucă**** semnează 7 titluri; Ion Negoiţescu*****, patru; I. [L. - notă M.T.] M. Arcade******, 3 titluri), se citeşte cu cel mai mare şi suţinut interes, ''coborârea'' în epocă (multe evenimente sunt cunoscute cititorilor şi-i predispun la reflecţii!), cunoaşterea unor taine şi împrejurări relevante, multă vreme necunoscute, reprezentând tot atâtea îndemnuri la riguroasă şi atentă lectură.
Se-nţelege că nimeni, în contextul unei cronici, nu poate prezenta vasta problematică cuprinsă în cele 375 de pagini ale acestui volum apărut în condiţii grafice de excepţie (atât coperta I, având în centru cu totul remarcabilul portret semnat de George Tomaziu*******, cât şi coperta a IV a, reprezentându-l pe Mircea Eliade în lumea cărţilor, subliniază vibraţiile unui spirit universal!), aceasta cu atât mai mult cu cât, în ciuda unor justificate ''apropieri'' prilejuite de dureroasa dispariţie a maestrului (''De ce îmi este atât de greu să scriu la dispariţia lui Mircea? Poate pentru că orice cuvânt trădează, reifică. Prezenţa lui atât de vie îmi pare că se risipeşte la atingerea oricărui cuvânt cu care încer s-o exprim'' - Sorin Alexandrescu********), fiecare autor se poartă în nume şi-n interpretări proprii în alte sfere, momente şi situaţii cu mare încărcătură emoţională.
(...)
>
SURSA
Augustin Macarie*********, Mircea Eliade şi ''Teroarea istoriei'', ''Origini'', VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, p. 86.
NOTE M. T.
* Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
** Gabriel Stănescu (1951 Bucureşti/România - ) (http://www.crispedia.ro/Gabriel_Stanescu)
*** ''Origini'': Romanian Roots - A review of literature, ideas, amd the arts sponsored by ''Literart XXI'' & Criterion Publishing (http://origini.uv.ro/index.html)
**** Vasile Posteucă (1912 Stăneştii de Jos/Rusia - 1972 Chicago/SUA) (http://www.crispedia.ro/Vasile_Posteuca)
***** Ion Negoiţescu (1921 Cluj/România - 1993 Munchen/Germania) (http://dbpedia.org/page/Ion_Negoi%C8%9Bescu)
****** Leonid Mămăligă: pseudonim L. M. Arcade (1921 Vaslui/România - 2001 Paris/Franţa) (http://ilazu.blogspot.ro/2012/07/scriitorul-zilei-lmarcade-poezia-zilei.html)
******* George Tomaziu (1915 Dorohoi/România - 1990 Paris/Franţa) (http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Tomaziu)
******** Sorin Alexandrescu (1937 Bucureşti - ) (http://romania-on-line.net/whoswho/AlexandrescuSorin.htm)
********* Augustin Macarie (http://www.colegiimei.ro/profesor/Macarie_-Augustin-1263.html) (http://viatadepretutindeni.wordpress.com/about/opinii-despre-vdp/augustin-macarie-focul-sacru-al-demnitatii-si-solidaritatii-nationale/)
Se afișează postările cu eticheta 2004. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 2004. Afișați toate postările
sâmbătă, 28 decembrie 2013
duminică, 15 decembrie 2013
„Radio Europa Liberă și exilul românesc. O istorie încă nescrisă” (De Flers 2004 & 2005)
Rene Alecu de Flers a fost angajat al postului de radio american Europa Liberă timp de aproape trei decenii. În 2004 a publicat cartea memorialistică Radio Europa Liberă și exilul românesc. O istorie încă nescrisă la editura americană Criterion Publishing (390 pagini), reeditată în 2005 la editura românească Vestala (527 pagini). Autorul dă o explicație surprinzătoare privind geneza cărții și prezența sa la R. E. L.: „În 1987, când pregăteam să termin activitatea pe care o aveam la Radio Europa Liberă, fusesem rugat de colegi, nu numai de români, să scriu o carte despre acest post de radio. Rămăsesem oarecum stupefiat, deoarece, în realitate, eram bucuros că, în sfârșit, închideam un capitol din viață, care îmi fusese impus fără să mi se dea dreptul la refuz”*.
Fragmente din volum au apărut în serial și în revista americană de literatură și artă „Origini”, realizată de români din SUA (editor Gabriel Stănescu) și sponsorizată de editura Criterion Publishing.
Numărul din mai-iunie 2005 începe cu discuțiile autorului cu trei colegi de la secția română a R. E. L. despre viitorul reginului comunist din România după preluarea puterii de către N. Ceaușescu în martie 1965, la moartea lui Gheorghiu-Dej. El îi avertiza pe colegii săi neîncrezători că „de un an de zile Ceaușescu și-a pus peste tot numai oamenii lui de încredere în punctele cheie”.
Apoi, după Congresul al IX lea al PCR din iulie 1965, care l-a confirmat pe Ceaușescu în funcția de sceretar general, Flers a făcut următoarea constatare: „Ca să fie și mai sigur că toată puterea rămânea cu adevărat în mâna lui, începuseră să apară pe firmamentul conducerii de stat și de partid, unul după altul, frații, surorile și toate rubedeniile lui, plus cele din partea Elenei”.
Confirmarea predicțiilor sale l-a îndepărtat de colegi, dar munca lui Flers era din ce în ce mai acaparată de evoluția României ceaușiste. În plus era responsabil cu „Guildul”**, „DAG”*** și „Consiliul pe Întreprindere”****. Pauza nu și-o mai petrecea cu colegii Wassilko și Gheorghe, ci mergea la Monitoring sau la „cei de sus”.
Al treilea coleg venit după angajarea sa la postul din Munchen a fost Aurora Leicand ca traducătoare. După ce termina traducerea în engleză a lucrărilor superiorul care avea grad de comandor, aceasta redacta și Revista Presei. Aflând de pasiunea pentru fotografie a lui Flers, Leicand l-a rugat să-i dea lecții în acest domeniu. Deoarece autorul nu se descurca foarte bine în românește, a întrerupt lecțiile cu acesta pentru a le continua cu Robert Lackenbach, un coleg american de la Departamentul de Știri. Apoi s-a înscris la un club fotografic din capitala Bavariei și toată pregătirea ei s-a concretizat cu o expoziție la Haus der Begegnung, unde fusese prezentată însă ca absolventă a unui curs fotografic la Universitatea București. Ceea ce l-a făcut pe Flers să concluzioneze cu regret: „Mă obișnuisem cu caracterul românului, dar când vedeam cât de departe se mergea, am rămas uluit. Știam adevărul și puteam interveni. (...) Dacă aș fi întrevăzut că îmi va da o lovitură pe la spate, poate aș fi făcut-o.”
Apoi, Gheorghe i-a prezentat-o pe Anca Moschuna-Sion, pe care o zărise anterior în biroul comandorului împreună cu mama ei, Irina Moschuna-Sion. Fiica a fost instalată la F-10, iar mama ca secretară la Departamentul Român de Emisiuni.
Între timp superiorul care avea grad de amiral și care se apropia de 90 de ani a ieșit la pensie și comandorul a fost promovat în funcția sa. Colegul Gheorghe dorea să fie promovat în funcția avută pînă atunci de comandor și încerca să-l propună pe Wassilko ca evaluator. Deși Flers s-a opus acestei manevre pe baza vechimii sale, Gheorghe a pus la cale alta: „Era numai nevoie să știi unde și cum să faci plecăciuni. Nepotismul avea precădere. Cu poziția inventată special pentru el, d-ul von* **** Wassilko fusese ridicat în grupa IX, superioară mie. (...) Conducerea postului de radio nu era interesată cum se ajungea la astfel de hotărâri. Bine sau nu, pentru ei, singurul lucru important era ca organizația să funcționeze.” Noua poziție a lui Wassilko a făcut ca atmosfera în biroul împărțit cu autorul să fie tensionată. Dar abia după trei ani Wassilko a fost mutat la F-8, împreună cu comandorul, cu care împărtășea specialitatea relațiilor internaționale și viciul fumatului, neacceptat în biroul lui Flers.
Pe la jumătatea lui 1965, texanul Paul Collins, director al Departamentului de Cercetări, l-a angajat pe Robert Edgar Rafael la Secția Română de Documentare, în pofida opoziției lui Gheorghe, care nu dorea colegi evrei în secție. Gheorghe a încercat totuși ceva: le-a amintit superiorilor că Rafael nu putea fi angajat din cauza lui Flers, care făcuse parte dintr-o unitate specială. Când a trebuit să pună în practică decizia superiorului american, Gheorghe l-a prezentat pe Rafael lui Flers în biroul pe care urmau să-l împartă până la găsirea altei soluții, așteptându-se ca în scurt timp să aibe loc dispute între cei doi. De la prima întâlnire Flers i-a dezvăluit lui Rafael că a fost locotenent în Sturmbrigade Frankreich******: „Nu sunt rasist, dar când sunt călcat pe bătături, sunt obișnuit să mă apăr. Cum te vei comporta așa mă voi comporta și eu. Mi-a dat de înțeles că era de aceeași părere.” Flers l-a inițiat pe Rafael în abecedarul secției, dar mai târziu a aflat că acesta era specialist și că prelua poziția eliberată de comandor. Flers a bănuit că Gheorghe mizase probabil pe o rezistență din partea sa, dar Gheorghe nu știa că el nu se putea opune la o angajare din afară. O divergență tacită între cei doi colegi de birou a apărut însă în ceea ce o privea pe soția româncă a lui Rafael, cu care Flers a făcut cunoștință cu ocazia petrecerii de Revelion organizată de R. E. L., prima și ultima la care a participat autorul.
SURSA
„Origini”, Norcross/USA, vol. IX, no. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 96-97 (www.origini.uv.ro)
NOTE M. T.
* http://www.lumeacartii.ro/carti/europa-libera-si-exilul-romanesc/973-87174-1-8.html
**Guildul=Newspaper guild (http://www.lumeacartii.ro/carti/europa-libera-si-exilul-romanesc/973-87174-1-8.html)
***DAG= Deutsche Angestellten Gewerkschaft (http://www.lumeacartii.ro/carti/europa-libera-si-exilul-romanesc/973-87174-1-8.html)
****Consiliul pe Întreprindere=Consiliul Naționalităților R.E.L. (http://www.lumeacartii.ro/carti/europa-libera-si-exilul-romanesc/973-87174-1-8.html)
*****von=din; de la (limba germană). Parte de vorbire care indica un titlul nobiliar în spațiul german.
******Sturmbrigade Frankreich=Brigada de asalt Franța. Unitate SS formată în 1943 din voluntari francezi și care a luptat de partea Germaniei naziste pe frontul antisovietic în cel de-Al Doilea Război Mondial.
Fragmente din volum au apărut în serial și în revista americană de literatură și artă „Origini”, realizată de români din SUA (editor Gabriel Stănescu) și sponsorizată de editura Criterion Publishing.
Numărul din mai-iunie 2005 începe cu discuțiile autorului cu trei colegi de la secția română a R. E. L. despre viitorul reginului comunist din România după preluarea puterii de către N. Ceaușescu în martie 1965, la moartea lui Gheorghiu-Dej. El îi avertiza pe colegii săi neîncrezători că „de un an de zile Ceaușescu și-a pus peste tot numai oamenii lui de încredere în punctele cheie”.
Apoi, după Congresul al IX lea al PCR din iulie 1965, care l-a confirmat pe Ceaușescu în funcția de sceretar general, Flers a făcut următoarea constatare: „Ca să fie și mai sigur că toată puterea rămânea cu adevărat în mâna lui, începuseră să apară pe firmamentul conducerii de stat și de partid, unul după altul, frații, surorile și toate rubedeniile lui, plus cele din partea Elenei”.
Confirmarea predicțiilor sale l-a îndepărtat de colegi, dar munca lui Flers era din ce în ce mai acaparată de evoluția României ceaușiste. În plus era responsabil cu „Guildul”**, „DAG”*** și „Consiliul pe Întreprindere”****. Pauza nu și-o mai petrecea cu colegii Wassilko și Gheorghe, ci mergea la Monitoring sau la „cei de sus”.
Al treilea coleg venit după angajarea sa la postul din Munchen a fost Aurora Leicand ca traducătoare. După ce termina traducerea în engleză a lucrărilor superiorul care avea grad de comandor, aceasta redacta și Revista Presei. Aflând de pasiunea pentru fotografie a lui Flers, Leicand l-a rugat să-i dea lecții în acest domeniu. Deoarece autorul nu se descurca foarte bine în românește, a întrerupt lecțiile cu acesta pentru a le continua cu Robert Lackenbach, un coleg american de la Departamentul de Știri. Apoi s-a înscris la un club fotografic din capitala Bavariei și toată pregătirea ei s-a concretizat cu o expoziție la Haus der Begegnung, unde fusese prezentată însă ca absolventă a unui curs fotografic la Universitatea București. Ceea ce l-a făcut pe Flers să concluzioneze cu regret: „Mă obișnuisem cu caracterul românului, dar când vedeam cât de departe se mergea, am rămas uluit. Știam adevărul și puteam interveni. (...) Dacă aș fi întrevăzut că îmi va da o lovitură pe la spate, poate aș fi făcut-o.”
Apoi, Gheorghe i-a prezentat-o pe Anca Moschuna-Sion, pe care o zărise anterior în biroul comandorului împreună cu mama ei, Irina Moschuna-Sion. Fiica a fost instalată la F-10, iar mama ca secretară la Departamentul Român de Emisiuni.
Între timp superiorul care avea grad de amiral și care se apropia de 90 de ani a ieșit la pensie și comandorul a fost promovat în funcția sa. Colegul Gheorghe dorea să fie promovat în funcția avută pînă atunci de comandor și încerca să-l propună pe Wassilko ca evaluator. Deși Flers s-a opus acestei manevre pe baza vechimii sale, Gheorghe a pus la cale alta: „Era numai nevoie să știi unde și cum să faci plecăciuni. Nepotismul avea precădere. Cu poziția inventată special pentru el, d-ul von* **** Wassilko fusese ridicat în grupa IX, superioară mie. (...) Conducerea postului de radio nu era interesată cum se ajungea la astfel de hotărâri. Bine sau nu, pentru ei, singurul lucru important era ca organizația să funcționeze.” Noua poziție a lui Wassilko a făcut ca atmosfera în biroul împărțit cu autorul să fie tensionată. Dar abia după trei ani Wassilko a fost mutat la F-8, împreună cu comandorul, cu care împărtășea specialitatea relațiilor internaționale și viciul fumatului, neacceptat în biroul lui Flers.
Pe la jumătatea lui 1965, texanul Paul Collins, director al Departamentului de Cercetări, l-a angajat pe Robert Edgar Rafael la Secția Română de Documentare, în pofida opoziției lui Gheorghe, care nu dorea colegi evrei în secție. Gheorghe a încercat totuși ceva: le-a amintit superiorilor că Rafael nu putea fi angajat din cauza lui Flers, care făcuse parte dintr-o unitate specială. Când a trebuit să pună în practică decizia superiorului american, Gheorghe l-a prezentat pe Rafael lui Flers în biroul pe care urmau să-l împartă până la găsirea altei soluții, așteptându-se ca în scurt timp să aibe loc dispute între cei doi. De la prima întâlnire Flers i-a dezvăluit lui Rafael că a fost locotenent în Sturmbrigade Frankreich******: „Nu sunt rasist, dar când sunt călcat pe bătături, sunt obișnuit să mă apăr. Cum te vei comporta așa mă voi comporta și eu. Mi-a dat de înțeles că era de aceeași părere.” Flers l-a inițiat pe Rafael în abecedarul secției, dar mai târziu a aflat că acesta era specialist și că prelua poziția eliberată de comandor. Flers a bănuit că Gheorghe mizase probabil pe o rezistență din partea sa, dar Gheorghe nu știa că el nu se putea opune la o angajare din afară. O divergență tacită între cei doi colegi de birou a apărut însă în ceea ce o privea pe soția româncă a lui Rafael, cu care Flers a făcut cunoștință cu ocazia petrecerii de Revelion organizată de R. E. L., prima și ultima la care a participat autorul.
SURSA
„Origini”, Norcross/USA, vol. IX, no. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 96-97 (www.origini.uv.ro)
NOTE M. T.
* http://www.lumeacartii.ro/carti/europa-libera-si-exilul-romanesc/973-87174-1-8.html
**Guildul=Newspaper guild (http://www.lumeacartii.ro/carti/europa-libera-si-exilul-romanesc/973-87174-1-8.html)
***DAG= Deutsche Angestellten Gewerkschaft (http://www.lumeacartii.ro/carti/europa-libera-si-exilul-romanesc/973-87174-1-8.html)
****Consiliul pe Întreprindere=Consiliul Naționalităților R.E.L. (http://www.lumeacartii.ro/carti/europa-libera-si-exilul-romanesc/973-87174-1-8.html)
*****von=din; de la (limba germană). Parte de vorbire care indica un titlul nobiliar în spațiul german.
******Sturmbrigade Frankreich=Brigada de asalt Franța. Unitate SS formată în 1943 din voluntari francezi și care a luptat de partea Germaniei naziste pe frontul antisovietic în cel de-Al Doilea Război Mondial.
sâmbătă, 14 decembrie 2013
Contextul morții scriitorului român Marin Preda (1922 - 16 mai 1980 Mogoșoaia) (BLANDIANA & STĂNESCU 2005)
<
Primim la redacție
Stimate domnule Gabriel Stănescu,
Un prieten din America mi-a transmis o copie după grupajul Dvs. ”În pântecele balenei” publicat în nr. 9-10 / 2004 al revistei ”Origini” și am rămas uluită ctind afirmația că orele precedente morții sale Marin Preda și le-ar fi petrecut ”la o petrecre dată de Ana Blandiana”. Lăsând la o parte faptul că eu nu ”dau petreceri”, ultima zi din viața lui Marin Preda și lista persoanelor în compania cărora s-a aflat sunt cunoscute din numeroasele relatări din epocă și a fost publicată în numeroase rânduri.
Relațiile mele cu Marin Preda au fost profesionale și civilizate. A fost un scriitor și un editor de excepție. Faptul că Dvs. introduceți numele meu în povestea, și așa misterioasă, a morții sale este o intoxicare inedită în păienjenișul de ipoteze și deformări care s-a țesut de-a lungul ultimilor 25 de ani în jurul acestui caz.
Mă întreb ce v-a determinat să o faceți, de ce nu citați sursa acestei calomnii și care sunt argumentele pe care vă bazați pentru a difuza o asemenea alegație care aduce atingere reputației mele.
Deontologia profesională ar fi cerut să verificați, cel puțin cerându-mi și mie părerea asupra veridicității ei.
Cum nu ați făcut-o, vă rog să publicați acum înrevsita Dvs. acest protest al meu, împreună cu o explicație care să restabilească adevărul în fața publicului româno-american.
ANA BLANDIANA
Am scris și publicat la rubrica ”Din pântecele balenei” în nr. 9-10/2004, fraza între paranteze: ”se pare că în acea seară Marin Preda participase la o petrecere dată de poeta Ana Blandiana”. Între timp poetul Cezar Ivănescu m-a lămurit spunându-mi că petrecerea o dăduse de fapt Sanda Ralian, nu poeta Ana Blandiana, așa cum greșit a apărut într-un articol din publicația Ziarul care mi-a folosit drept sursă de informare. Facem, cu acest prilej, rectificarea necesară, cerându-ne scuze poetei Ana Blandiana.
G. S.
>
SURSA
„Origini”, Norcross/SUA, vol. IX, nr. 4-5/2005, p. 102.
Primim la redacție
Stimate domnule Gabriel Stănescu,
Un prieten din America mi-a transmis o copie după grupajul Dvs. ”În pântecele balenei” publicat în nr. 9-10 / 2004 al revistei ”Origini” și am rămas uluită ctind afirmația că orele precedente morții sale Marin Preda și le-ar fi petrecut ”la o petrecre dată de Ana Blandiana”. Lăsând la o parte faptul că eu nu ”dau petreceri”, ultima zi din viața lui Marin Preda și lista persoanelor în compania cărora s-a aflat sunt cunoscute din numeroasele relatări din epocă și a fost publicată în numeroase rânduri.
Relațiile mele cu Marin Preda au fost profesionale și civilizate. A fost un scriitor și un editor de excepție. Faptul că Dvs. introduceți numele meu în povestea, și așa misterioasă, a morții sale este o intoxicare inedită în păienjenișul de ipoteze și deformări care s-a țesut de-a lungul ultimilor 25 de ani în jurul acestui caz.
Mă întreb ce v-a determinat să o faceți, de ce nu citați sursa acestei calomnii și care sunt argumentele pe care vă bazați pentru a difuza o asemenea alegație care aduce atingere reputației mele.
Deontologia profesională ar fi cerut să verificați, cel puțin cerându-mi și mie părerea asupra veridicității ei.
Cum nu ați făcut-o, vă rog să publicați acum înrevsita Dvs. acest protest al meu, împreună cu o explicație care să restabilească adevărul în fața publicului româno-american.
ANA BLANDIANA
Am scris și publicat la rubrica ”Din pântecele balenei” în nr. 9-10/2004, fraza între paranteze: ”se pare că în acea seară Marin Preda participase la o petrecere dată de poeta Ana Blandiana”. Între timp poetul Cezar Ivănescu m-a lămurit spunându-mi că petrecerea o dăduse de fapt Sanda Ralian, nu poeta Ana Blandiana, așa cum greșit a apărut într-un articol din publicația Ziarul care mi-a folosit drept sursă de informare. Facem, cu acest prilej, rectificarea necesară, cerându-ne scuze poetei Ana Blandiana.
G. S.
>
SURSA
„Origini”, Norcross/SUA, vol. IX, nr. 4-5/2005, p. 102.
joi, 17 octombrie 2013
Abonați-vă la:
Postări (Atom)