Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 14 decembrie 2013

Contextul morții scriitorului român Marin Preda (1922 - 16 mai 1980 Mogoșoaia) (BLANDIANA & STĂNESCU 2005)

<
Primim la redacție
Stimate domnule Gabriel Stănescu,
Un prieten din America mi-a transmis o copie după grupajul Dvs. ”În pântecele balenei” publicat în nr. 9-10 / 2004 al revistei ”Origini” și am rămas uluită ctind afirmația că orele precedente morții sale Marin Preda și le-ar fi petrecut ”la o petrecre dată de Ana Blandiana”. Lăsând la o parte faptul că eu nu ”dau petreceri”, ultima zi din viața lui Marin Preda și lista persoanelor în compania cărora s-a aflat sunt cunoscute din numeroasele relatări din epocă și a fost publicată în numeroase rânduri.
Relațiile mele cu Marin Preda au fost profesionale și civilizate. A fost un scriitor și un editor de excepție. Faptul că Dvs. introduceți numele meu în povestea, și așa misterioasă, a morții sale este o intoxicare inedită în păienjenișul de ipoteze și deformări care s-a țesut de-a lungul ultimilor 25 de ani în jurul acestui caz.
Mă întreb ce v-a determinat să o faceți, de ce nu citați sursa acestei calomnii și care sunt argumentele pe care vă bazați pentru a difuza o asemenea alegație care aduce atingere reputației mele.
Deontologia profesională ar fi cerut să verificați, cel puțin cerându-mi și mie părerea asupra veridicității ei.
Cum nu ați făcut-o, vă rog să publicați acum înrevsita Dvs. acest protest al meu, împreună cu o explicație care să restabilească adevărul în fața publicului româno-american.
ANA BLANDIANA

Am scris și publicat la rubrica ”Din pântecele balenei” în nr. 9-10/2004, fraza între paranteze: ”se pare că în acea seară Marin Preda participase la o petrecere dată de poeta Ana Blandiana”. Între timp poetul Cezar Ivănescu m-a lămurit spunându-mi că petrecerea o dăduse de fapt Sanda Ralian, nu poeta Ana Blandiana, așa cum greșit a apărut într-un articol din publicația Ziarul care mi-a folosit drept sursă de informare. Facem, cu acest prilej, rectificarea necesară, cerându-ne scuze poetei Ana Blandiana.
G. S.
>

SURSA
„Origini”, Norcross/SUA, vol. IX, nr. 4-5/2005, p. 102.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu