<
Am publicat peste 1200 de scrisori emise de Mircea Eliade* în perioada
1923-1986. Nu de mult Editura Humanitas a încheiat tipărirea celui de-al
treilea volum (ultimul) din monumentalul Corpus epistolar, intitulat Europa, Asia, America,
apărut tot sub îngrijirea mea. În acest context nu-mi închipuiam că voi
reuşi să găsesc şi alte epistole inedite, avându-l ca expeditor pe
marele nostru scriitor. Şansa mi-a surâs însă recent, descoperind
ciornele a trei scrisori, pe care le prezint, reproducându-le şi în
facsimil.
(...)
Cea de-a treia misivă publicată de noi e scrisă în iulie 1937. La 30 de ani Eliade era asistent onorific la catedra de logică şi metafizică a lui Nae Ionescu**. Ţinea cursuri în amfiteatrul ''Titu Maiorescu''*** (de la etajul I) al Universităţii din strada Edgar Quinet şi conducea seminarii. Studenţii (de atunci) şi biografii (de astăzi) referindu-se la el nu vorbesc despre un asistent, ci despre un profesor.
(...)
Cu toate acestea Ministerul Educaţiei Naţionale trimite la 4 iunie 1937 o adresă către Facultatea de Litere Filozofie, prin care cerea îndepărtarea din învăţământ a lui Mircea Eliade învinuit de pornografie în romanul Domnişoara Christina****.
La acest comunicat se referă scrisoarea alăturată.
În ziarele şi revistele bucureştene şi din provincie, în lunile iunie şi iulie 1937 au apărut zeci de articole de solidarizare cu Mircea Eliade. Îşi spun cuvântul: Constantin Noica*****, Arşavir Acterian******, Petru Manoliu*******, Mircea Mateescu********, Octav Şuluţiu*********, Alice Botez**********, Octavian Nistor*********** şi mulţi alţii. Desprind câteva fraze din articolul impregnat de sarcasm a lui Emil Cioran************: ''Comunicatul pe care l-a publicat acel Minister al Educaţiei Naţionale este monstruos şi criminal. Mircea Eliade dat afară din Universitate pentru imoralitate? La urma urmei, s-ar putea ca Ministerul să aibă dreptate. Căci nu este imoral să fi scris cincisprezce volume până la 30 de ani? (...) (Vremea*************, nr. 492, 20 iunie 1937)''
Protestul celor peste 150 de studenţi de la Litere şi Filozofie apărut în Vremea din 20 iunie 1937 este urmat de texte asemănătoare semnate de studenţii de la Politehnică, Ştiinţe, Medicină, Teologie. Toţi sunt indignaţi de hotărârea arbitrară luată împotriva lui Mircea Eliade.
Peste câteva zile, Comitetul Societăţii Scriitorilor români îl sărbătoreşte pentru monumentala sa lucrare: ediţia critică în două volume B. P. Hasdeu**************. Însuşi Constantin Rădulescu-Motru*************** a luat parte la banchetul organizat la Capşa**************** în onoarea sa.
(...)
[Către Constantin Rădulescu-Motru]
[iunie 1937]
În ziarele din 3-4-5 iunie a apărut un comunicat al M[inisterului] Ed[ucaţiei] Naţio[nale] de a cărui gravitate vă puteţi cu uşurinţă convinge. Din cauze necunoscute mie, acest com[unicat] s-a bucurat de o extraordinară publicitate, el fiind tipărit în paginile politice a[le] celor mai răspândite ziare. Termenii în care a fost redactat acest com[unicat], faptul că el se întemeia pe un dublu neadevăr, afirmând că eu aş fi fost exclus pentru totdea[una] din învăţă[mânt], p etemeiul pornografiei lit[eraturii] mele, printr-o hotărâre a Decanatului şi Senat[ului] Univ[ersităţii] - faptul mai ales că se vorbeşte de ''imoralitatea'' mea, mă face să cred că intenţia autorului com[unicatului] a fost să mă compromită definitiv în opinia publică, închizându-mi orice posibilitate de afirmare pe tărâmul ştiinţific şi universitar.
Domnule Decan,
Am avut cinstea de a vă fi fost elev şi nu unul dintre cei mai lipsiţi de merite. Am publicat cincisprezece lucrări de specialitate, unele din ele în limbi străineşi care au fost bine primite de savanţii europeni şi americani. În timp de patru ani, cât am fost asistenţa Dlui Conferenţiar N[ae] I[onescu], am ţinut cursuri şi seminarii pe care le socoteam ca o nimerită pregătire pentru cariera mea ştiinţifică şi pedagogică. Deodată, fără să înţeleg nici eu bine ce s-a petrecut, un com[unicat] al Min[isterului] de Ed[ucaţiei] Naţ[ională] mă scoate din rândul oamenilor şi vrea să mă înmorm[ânteze] la 30 de ani, în mijlocul studiilor mele. Com[unicatul] vorbeşte de imoralitatea mea. Inutil să vă spun, Dle Decan, cât e de gravă, de definitivă această nemeritată insultă.
Pe temeiul unei sentinţe a Min[isterului] se vor găsi curând oameni care se vor ruşina să-mi întindă mâna. Şi asta mi se întâmplă tocmai când eu socoteam că am dreptul la un cuvânt de laudă, în urma muncii de patru ani încheiaţi pentru editarea lui B. P. Hasdeu.
Dle Decan,
Cinstea mea, viitorul carierei mele ştiinţifice, liniştea mea stau în mâinile Domniei voastre. Dstră care mă cunoaşteţi şi-mi cunoaşteţi munca şi puţinele daruri pe care mi le-a dat Dumnezeu nu mă veţi lăsa să fiu terfelit şi îngropat de viu pe nedrept, cu brutalitate, cu perfidie, cu ură.
[Mircea Eliade]
>
SURSA
Mircea Handoca*****************, Mircea Eliade inedit, ''Origini''/Norcross, USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 58-60.
NOTE M. T.
*Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://istoria.md/articol/596/Mircea_Eliade,_biografie)
**Nae (Nicolae) Ionescu (1890 Brăila - 1940 Bucureşti) (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/nae-ionescu-un-personaj-controversat)
***Titu Maiorescu (1840 Craiova - 1917 Bucureşti)
****Domnişora Christina (http://www.humanitas.ro/humanitas/domnisoara-christina)
*****Constantin Noica (1909 Vităneşti/Teleorman - 1987 Păltiniş/Sibiu) (http://www.humanitas.ro/constantin-noica)
******Arşavir Acterian (1907 Constanţa - 1997 Bucureşti) (http://istoriiregasite.wordpress.com/tag/arsavir-acterian/)
*******Petru Manoliu (1903 Mihăileni/Botoşani - 1976 Bucureşti) (http://www.crispedia.ro/Petru_Manoliu)
********Mircea Mateescu (http://www.miscarea.net/w/?p=4346)
*********Octav Şuluţiu (1909 Bucureşti - 1949 Bucureşti) (http://www.crispedia.ro/Octav_Sulutiu)
**********Alice Botez (1914 - 1985) (http://www.observatorcultural.ro/Biografie-Alice-BOTEZ-%281914-1985%29*articleID_12884-articles_details.html)
***********Octavian Nistor (http://epistematic.blogspot.ro/2012/12/octavian-nistor-filosofie-neokantiana.html)
************Emil Cioran (1911 Răşinari/Sibiu - 1995 Paris) (http://www.humanitas.ro/emil-cioran)
*************''Vremea'' (http://ro.wikipedia.org/wiki/Vremea_%28ziar%29)
**************Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838 Cristineşti/Hotin/Rusia - 1907 Câmpina/România) (http://www.istoria.md/articol/24/Bogdan_Petriceicu_Ha%C5%9Fdeu)
***************Constantin Rădulescu-Motru (1868 Butoieşti/Mehedinţi - 1957 Bucureşti) (http://www.romlit.ro/corespondent_mircea_eliade__constantin_rdulescu-motru)
**************** ''Capşa'' (http://destinatii.liternet.ro/articol/121/Krikor-H-Zambaccian/Capsa.html)
***************** Mircea Handoca (1929 Botoşani - ) (http://www.crispedia.ro/Mircea_Handoca)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu