<
Am publicat peste 1200 de scrisori trimise de Mircea Eliade în perioada 1923-1986. Nu de mult Editura Humanitas a încheiat tipărirea celui de-al treilea volum (ultimul) din monumentalul Corpus epistolar , intitulat Europa, Asia, America, apăruta tot sub îngrijirea mea. În acest context nu-mi închipuiam că voi reuşi să găsesc şi alte epistole inedite, avându-l ca expeditor pe marele nostru scriitor. Şansa mi-a surâs însă, recent, descoperind ciornele a trei scrisori, pe care le prezint, reproducându-le şi în facsimil.
Cronologic, prima misivă a fost scrisă în 1923 sau în 1924. Facem această supoziţie bazându-ne pe grafie şi pe... stil. Adolescentul miop era un non-conformist, căruia nu-i erau pe plac ''politeţurile''. Formulările stereotipe ale debutanţilor le lua peste picior. Însoţindu-şi schiţa de o scurtă scrisoare,liceanul Mircea Gh. Eliade nu cerşeşte rugămintea de a fi publicat.
În acelaşi fel neobişnuit şi dezinvolt e redactată şi scrisoarea colectivă afişată pe uşa mansardei sale din strada Melodiei, în iulie 1923:
''Domnilor,
Înţelegeţi odată că nu pot să vă dau afară. Înţelegeţi că odată ce stau în casă, am motivele mele să procedez astfel. Înţelegeţi că afişul scris cu două luni înainte nu e pus nici ca o excentricitate neurologică, ci e plămădit din lăcrimile orelor pierdute în vorbărie zadarnică. Aduceţi-vă aminte că nici unul din voi nu s-a conformat preceptelor sale şi mai aduceţi-vă aminte că viaţa e scurtă.
Am trei prieteni care stau aici în Bucureşti şi au voie să întârzie. Ceilalţi, convingeţi-vă că îmi faceţi mayre plăcere cu vizitele voastre, dar... cu riscul de a fi tratat ca prost crescut, egoist şi neprietenos,mai răriţi-le şi mai scurtaţi-le durata.
Dicitus...''
Revenind la primul text - expediat prin poştă la o revistă - remarcăm începutul surprinzător. Nici pomeneală de felul în care învăţase expeditorul că ar trebui să conţină partea introductivă a unui discurs: captatio benevolentiae. Acest verb la imperativ (Liniştiţi-vă!) poate fi interpretat drept ceva original dar şi ca o ''poză''. Ne amintim de capitolul Domnul redactor din Romanul adolescentului miop. Întâlnirea eroului nostru cu factotum-ul revistei îi provoacă dezgust şi oboseală. Interlocutorul e ironizat:
''Eu am, mă înţelegi, un volum de versuri şi n-am parvenit să găsesc încă un editor... Un editor, domnule, mă înţelegi? E o batjocură.
Domnul redactor se înflăcărase. Se scărpina la răstimpuri în cap. Eu îl priveam zâmbind. Mi-a vorbit mult. Şi la sfârşit, ne-am strâns mâinile, aplecându-ne fiecare din şale. Am recunoscut că izbânda a fost a domnului redactor''...
Nu e exclus ca ciorna alăturată să fi fost redactată în astfel de momente de lehamite. Nu cumva destinatarul era Emil Corbu de la Orizontul? Tot ce e posibil...
(...)
Pentru dl. Redactor.
Liniştiţi-vă. Conştient de însuşirile şi posibilităţile mele literare, n-am să vă cer scuze în aceste rânduri de ''curajul'' pe care l-am avut trimiţîndu-vă o ''încercare'' a cărei ''soartă'' o aveţi între degete; n-am să mărturisesc că ''voi aştepta cu palpitantă nerăbdare revista ce cu onoare o conduceţi''; n-am să vă fac confesiuni. Ceva mai mult: n-am să mă umilesc în faţa Domniei Voastre, n-am să vă laud versurile şi nici n-o să aflaţi de la mine dacă mă entuziasmează sau nu menţiunile dumneavoastră critice. Nimic din toate acestea. Ca un tânăr conştient al veacului XX vă trimit o schiţă şi - fără rugăminţi, implorări sau ameninţări de sinucidere - vă amintesc că aveţi datoria s-o citţi cu luarea aminte până la capăt şi s-o publicaţi dacă veţi crede de cuviinţă.
Sfârşind rândurile de introducere - scrise ca să vă convingeţică nu aveţi în faţă proza unui sentimental cu veleităţi de glorie - nu vă adresez nici o rugăminte ''fierbinte'' şi vă comunic că n-am ataşat nici marcă pentru răspuns.
Totuşi mă aştept la un răspuns personal.
Mircea Eliade
(...)
SURSA
Mircea Handoca, Mircea Eliade inedit, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 58-59
>
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu