<
Crestomaţia ''Mircea Eliade* în conştiinţa contemporanilor săi din exil'', apărută din iniţiativa şi prin osârdia domnului Gabriel Stănescu**, editorul Revistei ''ORIGINI''***, în Editura ''CRITERION PUBLISHING'' (2004, 375 pagini), reprezintă un veritabil ''MEMENTO!'' închinat celui ce ''s-ar putea înscrie foarte bine în nevoia spiritului uman de a evada din această viaţă, de a trece dincolo de limitele realităţii sensibile, ilustrând acea serie de experienţe nu neapărat mistice, ci mai degrabă general umane de care aminteşte în ''Încercarea labirintului'' însuşi istoricul religiilor'' (Gabriel Stănescu) şi care şi-a înscris, absolut pe drept, numele printre cele mai strălucite personalităţi ale secolului al XX lea.
Crestomaţia ''Mircea Eliade în conştiinţa contemporanilor săi din exil'', întrunind semnăturile a 64 de personalităţi şi a unui număr mult mai mare de amintiri, studii, reflecţii, aprecieri (Vasile Posteucă**** semnează 7 titluri; Ion Negoiţescu*****, patru; I. [L. - notă M.T.] M. Arcade******, 3 titluri), se citeşte cu cel mai mare şi suţinut interes, ''coborârea'' în epocă (multe evenimente sunt cunoscute cititorilor şi-i predispun la reflecţii!), cunoaşterea unor taine şi împrejurări relevante, multă vreme necunoscute, reprezentând tot atâtea îndemnuri la riguroasă şi atentă lectură.
Se-nţelege că nimeni, în contextul unei cronici, nu poate prezenta vasta problematică cuprinsă în cele 375 de pagini ale acestui volum apărut în condiţii grafice de excepţie (atât coperta I, având în centru cu totul remarcabilul portret semnat de George Tomaziu*******, cât şi coperta a IV a, reprezentându-l pe Mircea Eliade în lumea cărţilor, subliniază vibraţiile unui spirit universal!), aceasta cu atât mai mult cu cât, în ciuda unor justificate ''apropieri'' prilejuite de dureroasa dispariţie a maestrului (''De ce îmi este atât de greu să scriu la dispariţia lui Mircea? Poate pentru că orice cuvânt trădează, reifică. Prezenţa lui atât de vie îmi pare că se risipeşte la atingerea oricărui cuvânt cu care încer s-o exprim'' - Sorin Alexandrescu********), fiecare autor se poartă în nume şi-n interpretări proprii în alte sfere, momente şi situaţii cu mare încărcătură emoţională.
(...)
>
SURSA
Augustin Macarie*********, Mircea Eliade şi ''Teroarea istoriei'', ''Origini'', VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, p. 86.
NOTE M. T.
* Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
** Gabriel Stănescu (1951 Bucureşti/România - ) (http://www.crispedia.ro/Gabriel_Stanescu)
*** ''Origini'': Romanian Roots - A review of literature, ideas, amd the arts sponsored by ''Literart XXI'' & Criterion Publishing (http://origini.uv.ro/index.html)
**** Vasile Posteucă (1912 Stăneştii de Jos/Rusia - 1972 Chicago/SUA) (http://www.crispedia.ro/Vasile_Posteuca)
***** Ion Negoiţescu (1921 Cluj/România - 1993 Munchen/Germania) (http://dbpedia.org/page/Ion_Negoi%C8%9Bescu)
****** Leonid Mămăligă: pseudonim L. M. Arcade (1921 Vaslui/România - 2001 Paris/Franţa) (http://ilazu.blogspot.ro/2012/07/scriitorul-zilei-lmarcade-poezia-zilei.html)
******* George Tomaziu (1915 Dorohoi/România - 1990 Paris/Franţa) (http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Tomaziu)
******** Sorin Alexandrescu (1937 Bucureşti - ) (http://romania-on-line.net/whoswho/AlexandrescuSorin.htm)
********* Augustin Macarie (http://www.colegiimei.ro/profesor/Macarie_-Augustin-1263.html) (http://viatadepretutindeni.wordpress.com/about/opinii-despre-vdp/augustin-macarie-focul-sacru-al-demnitatii-si-solidaritatii-nationale/)
Se afișează postările cu eticheta XX. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta XX. Afișați toate postările
sâmbătă, 28 decembrie 2013
joi, 19 decembrie 2013
O scrisoare din 1923 sau 1924 a lui M. Eliade către o revistă (HANDOCA 2005)
<
Am publicat peste 1200 de scrisori trimise de Mircea Eliade în perioada 1923-1986. Nu de mult Editura Humanitas a încheiat tipărirea celui de-al treilea volum (ultimul) din monumentalul Corpus epistolar , intitulat Europa, Asia, America, apăruta tot sub îngrijirea mea. În acest context nu-mi închipuiam că voi reuşi să găsesc şi alte epistole inedite, avându-l ca expeditor pe marele nostru scriitor. Şansa mi-a surâs însă, recent, descoperind ciornele a trei scrisori, pe care le prezint, reproducându-le şi în facsimil.
Cronologic, prima misivă a fost scrisă în 1923 sau în 1924. Facem această supoziţie bazându-ne pe grafie şi pe... stil. Adolescentul miop era un non-conformist, căruia nu-i erau pe plac ''politeţurile''. Formulările stereotipe ale debutanţilor le lua peste picior. Însoţindu-şi schiţa de o scurtă scrisoare,liceanul Mircea Gh. Eliade nu cerşeşte rugămintea de a fi publicat.
În acelaşi fel neobişnuit şi dezinvolt e redactată şi scrisoarea colectivă afişată pe uşa mansardei sale din strada Melodiei, în iulie 1923:
''Domnilor,
Înţelegeţi odată că nu pot să vă dau afară. Înţelegeţi că odată ce stau în casă, am motivele mele să procedez astfel. Înţelegeţi că afişul scris cu două luni înainte nu e pus nici ca o excentricitate neurologică, ci e plămădit din lăcrimile orelor pierdute în vorbărie zadarnică. Aduceţi-vă aminte că nici unul din voi nu s-a conformat preceptelor sale şi mai aduceţi-vă aminte că viaţa e scurtă.
Am trei prieteni care stau aici în Bucureşti şi au voie să întârzie. Ceilalţi, convingeţi-vă că îmi faceţi mayre plăcere cu vizitele voastre, dar... cu riscul de a fi tratat ca prost crescut, egoist şi neprietenos,mai răriţi-le şi mai scurtaţi-le durata.
Dicitus...''
Revenind la primul text - expediat prin poştă la o revistă - remarcăm începutul surprinzător. Nici pomeneală de felul în care învăţase expeditorul că ar trebui să conţină partea introductivă a unui discurs: captatio benevolentiae. Acest verb la imperativ (Liniştiţi-vă!) poate fi interpretat drept ceva original dar şi ca o ''poză''. Ne amintim de capitolul Domnul redactor din Romanul adolescentului miop. Întâlnirea eroului nostru cu factotum-ul revistei îi provoacă dezgust şi oboseală. Interlocutorul e ironizat:
''Eu am, mă înţelegi, un volum de versuri şi n-am parvenit să găsesc încă un editor... Un editor, domnule, mă înţelegi? E o batjocură.
Domnul redactor se înflăcărase. Se scărpina la răstimpuri în cap. Eu îl priveam zâmbind. Mi-a vorbit mult. Şi la sfârşit, ne-am strâns mâinile, aplecându-ne fiecare din şale. Am recunoscut că izbânda a fost a domnului redactor''...
Nu e exclus ca ciorna alăturată să fi fost redactată în astfel de momente de lehamite. Nu cumva destinatarul era Emil Corbu de la Orizontul? Tot ce e posibil...
(...)
Pentru dl. Redactor.
Liniştiţi-vă. Conştient de însuşirile şi posibilităţile mele literare, n-am să vă cer scuze în aceste rânduri de ''curajul'' pe care l-am avut trimiţîndu-vă o ''încercare'' a cărei ''soartă'' o aveţi între degete; n-am să mărturisesc că ''voi aştepta cu palpitantă nerăbdare revista ce cu onoare o conduceţi''; n-am să vă fac confesiuni. Ceva mai mult: n-am să mă umilesc în faţa Domniei Voastre, n-am să vă laud versurile şi nici n-o să aflaţi de la mine dacă mă entuziasmează sau nu menţiunile dumneavoastră critice. Nimic din toate acestea. Ca un tânăr conştient al veacului XX vă trimit o schiţă şi - fără rugăminţi, implorări sau ameninţări de sinucidere - vă amintesc că aveţi datoria s-o citţi cu luarea aminte până la capăt şi s-o publicaţi dacă veţi crede de cuviinţă.
Sfârşind rândurile de introducere - scrise ca să vă convingeţică nu aveţi în faţă proza unui sentimental cu veleităţi de glorie - nu vă adresez nici o rugăminte ''fierbinte'' şi vă comunic că n-am ataşat nici marcă pentru răspuns.
Totuşi mă aştept la un răspuns personal.
Mircea Eliade
(...)
SURSA
Mircea Handoca, Mircea Eliade inedit, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 58-59
>
Am publicat peste 1200 de scrisori trimise de Mircea Eliade în perioada 1923-1986. Nu de mult Editura Humanitas a încheiat tipărirea celui de-al treilea volum (ultimul) din monumentalul Corpus epistolar , intitulat Europa, Asia, America, apăruta tot sub îngrijirea mea. În acest context nu-mi închipuiam că voi reuşi să găsesc şi alte epistole inedite, avându-l ca expeditor pe marele nostru scriitor. Şansa mi-a surâs însă, recent, descoperind ciornele a trei scrisori, pe care le prezint, reproducându-le şi în facsimil.
Cronologic, prima misivă a fost scrisă în 1923 sau în 1924. Facem această supoziţie bazându-ne pe grafie şi pe... stil. Adolescentul miop era un non-conformist, căruia nu-i erau pe plac ''politeţurile''. Formulările stereotipe ale debutanţilor le lua peste picior. Însoţindu-şi schiţa de o scurtă scrisoare,liceanul Mircea Gh. Eliade nu cerşeşte rugămintea de a fi publicat.
În acelaşi fel neobişnuit şi dezinvolt e redactată şi scrisoarea colectivă afişată pe uşa mansardei sale din strada Melodiei, în iulie 1923:
''Domnilor,
Înţelegeţi odată că nu pot să vă dau afară. Înţelegeţi că odată ce stau în casă, am motivele mele să procedez astfel. Înţelegeţi că afişul scris cu două luni înainte nu e pus nici ca o excentricitate neurologică, ci e plămădit din lăcrimile orelor pierdute în vorbărie zadarnică. Aduceţi-vă aminte că nici unul din voi nu s-a conformat preceptelor sale şi mai aduceţi-vă aminte că viaţa e scurtă.
Am trei prieteni care stau aici în Bucureşti şi au voie să întârzie. Ceilalţi, convingeţi-vă că îmi faceţi mayre plăcere cu vizitele voastre, dar... cu riscul de a fi tratat ca prost crescut, egoist şi neprietenos,mai răriţi-le şi mai scurtaţi-le durata.
Dicitus...''
Revenind la primul text - expediat prin poştă la o revistă - remarcăm începutul surprinzător. Nici pomeneală de felul în care învăţase expeditorul că ar trebui să conţină partea introductivă a unui discurs: captatio benevolentiae. Acest verb la imperativ (Liniştiţi-vă!) poate fi interpretat drept ceva original dar şi ca o ''poză''. Ne amintim de capitolul Domnul redactor din Romanul adolescentului miop. Întâlnirea eroului nostru cu factotum-ul revistei îi provoacă dezgust şi oboseală. Interlocutorul e ironizat:
''Eu am, mă înţelegi, un volum de versuri şi n-am parvenit să găsesc încă un editor... Un editor, domnule, mă înţelegi? E o batjocură.
Domnul redactor se înflăcărase. Se scărpina la răstimpuri în cap. Eu îl priveam zâmbind. Mi-a vorbit mult. Şi la sfârşit, ne-am strâns mâinile, aplecându-ne fiecare din şale. Am recunoscut că izbânda a fost a domnului redactor''...
Nu e exclus ca ciorna alăturată să fi fost redactată în astfel de momente de lehamite. Nu cumva destinatarul era Emil Corbu de la Orizontul? Tot ce e posibil...
(...)
Pentru dl. Redactor.
Liniştiţi-vă. Conştient de însuşirile şi posibilităţile mele literare, n-am să vă cer scuze în aceste rânduri de ''curajul'' pe care l-am avut trimiţîndu-vă o ''încercare'' a cărei ''soartă'' o aveţi între degete; n-am să mărturisesc că ''voi aştepta cu palpitantă nerăbdare revista ce cu onoare o conduceţi''; n-am să vă fac confesiuni. Ceva mai mult: n-am să mă umilesc în faţa Domniei Voastre, n-am să vă laud versurile şi nici n-o să aflaţi de la mine dacă mă entuziasmează sau nu menţiunile dumneavoastră critice. Nimic din toate acestea. Ca un tânăr conştient al veacului XX vă trimit o schiţă şi - fără rugăminţi, implorări sau ameninţări de sinucidere - vă amintesc că aveţi datoria s-o citţi cu luarea aminte până la capăt şi s-o publicaţi dacă veţi crede de cuviinţă.
Sfârşind rândurile de introducere - scrise ca să vă convingeţică nu aveţi în faţă proza unui sentimental cu veleităţi de glorie - nu vă adresez nici o rugăminte ''fierbinte'' şi vă comunic că n-am ataşat nici marcă pentru răspuns.
Totuşi mă aştept la un răspuns personal.
Mircea Eliade
(...)
SURSA
Mircea Handoca, Mircea Eliade inedit, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 58-59
>
duminică, 10 noiembrie 2013
miercuri, 28 august 2013
miercuri, 4 aprilie 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)