<
În partea de nord a județului, atenția vizitatorilor este atrasă de salba de localități așezate de-a lungul Târnavei Mari și în văile perpendiculare pe aceasta.
Pornind din Sibiu sau din Mediaș, puteți vizita în excursii de o zi obiectivele specifice acestei zone - bisericile fortificate. Acestea au fost cnstruite de comunitățile sătești în sec. XV - XVI, după prima năvălire a turcilor în Transilvania (1395). Pentru apărare, sașii au construit biserici fortificate cu ziduri cu drum de strajă și guri de tragere sau chiar adevărate biserici-cetate cu fortificații succesive, creneluri, metereze și turnuri unde stocau provizii și unde, în caz de atac, se refugia întreaga comunitate.
Astfel de biserici fortificate sunt cele din Axente Sever, Șeica Mică, Valea Viilor (inclusă în lista UNESCO a Patrimoniului Mondial*), Bazna, Ațel, Ighișul Nou, Moșna, Mălăncrav, Valchid, Copșa Mare, Richiș, toate de un pitoresc deosebit cu formele lor arhaice și incintele circulare sau rectangulare de fortifcații cu turnuri de apărare.
Printre pintenii de deal ce înaintează înspre Târnava se află Apold, cu o biserică ridicată pe un deal și apărată de două incinte de zid cu nouă turnuri. O biserică deosebit de frumoasă este cea de la Biertan, înscrisă în lista UNESCO a Patrimoniului Mondial. Fortificațiile masive cu o centură triplă de ziduri cu arcade, șapte turnuri și trei bastioane protejează o biserică-hală (1500-1525), care adăpostește altare prețioase, strane medievale și plăci funerare sculptate. Ușa sacristei mai păstrează un uimitor mecanism de închidere din fier dn sec. XVI, care, cu o singură întoacere a cheii, fixează ușa în perete cu 13 zăvoare.
Un alt punct de atracție este orașul Dumbrăveni, în centrul căreia se poate vedea Biserica Armenească, o clădire în stil baroc din sc. XVIII, și Castelul Appafy** în stil renascentist, care astăzi adăpostește o școală.
>
Sursa
Asociația Județeană de Turism, Sibiu - Comoara de la poalele Carpaților, Sibiu, 2007, p. 29.
Note M. T.
* UNESCO = Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură. Convenția privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural, a fost semnată în noiembrie 1972 la Paris. (www.cultura.ro/unesco)
** Mihai Apafi a fost ultimul principe al Transilvaniei vasal Imperiului Otonan înainte de cucerirea Habsburgilor de la sfârșitul secolului XVII. El i-a primit pe domeniul său armeni catolci, care au construit o catedrală. (Dumbrăveni: Castelul Apafi și Biserica Armenească - www.povesticalatoare.ro)
Se afișează postările cu eticheta UNESCO. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta UNESCO. Afișați toate postările
marți, 3 iulie 2018
duminică, 3 iunie 2018
Sighișoara istorică (M. D. R. T. 2011)
Sighișoara - citadela medievală
Singura citadelă medievală locuită din Europa de Est este considerată locul de naștere al domnitorului care a inspirat personajul literar fictiv contele Dracula.
Citadela Sighișoarei a fost construită de coloniști germani în secolul al XII lea. Teritoriul orașului a fost locuit continuu din antichitate, vestigii ale cetății dacice Sandava și ale castrului roman Stenarum fiind descoperite în zonă. Construcția zidului fortăreței, destinat apărării împotriva raidurilor tătarilor și otomanilor, a început în 1380 și a durat până în secolul XVII. Cei 950 metri de zid au avut inițial o înălțime de 4 metri, dar ulterior aceasta a fost mărită cu încă 3-4 metri. Citadela avea 14 turnuri (fiecare fiind în responsabilitatea uneia dintre bresle) și 4 bastioane, dintre care mai există 9 turnuri și 3 bastioane. În 1999, citadela a fost înregistrată de UNESCO în patrimoniul cultural mondial. Se consideră că Vlad Țepeș, domnitorul român care a inspirat infamul conte Dracula al scriitorului Bram Stoker, s-ar fi născut la Sighișoara în 1438.
Principala întrare în citadelă este pe sub Turnul Ceasului, cel mai important reper al Sighișoarei, care datează din 1280 și care a fost cândva sediul Primăriei. Turnul are înălțimea de 64 metri și zidurile sale solide au o grosime de peste 2 metri. Acoperișul a fost distrus de mai multe ori și aspectul actual datează din 1894, când vechiul acoperiș a fost înlocuit cu țigle ceramice colorate. La începutul secolului XVII, un ceas cu două fațete a fost instalat în vârful turnului, cu un cadran orientată spre citadelă și celălalt spre Orașul de Jos. Ceasul are un set de șapte figurine din lemn, care sunt orientate spre Orașul de Jos. Fiecare din ele reprezintă un zeu păgân și înfățișează zilele corespunzătoare ale săptămânii - Diana, Marte, Mercur, Jupiter, Venus, Saturn și Soarele. Figurinele orientate spre citadelă sunt Pacea ținând o ramură de măslin, Dreptatea cu o balanță și apoi înarmată cu o sabie și doi îngeri reprezentând ziua și noaptea.
Turnul Ceasului este și sediul Muzeului de Istorie, în care sunt expuse colecții de arhelogie, folclor, farmacie și instrumente medicale, ceramică transilvăneană și ceasuri. Există și o cameră a torturii și un arsenal.
Cele 19 bresle meșteșugărești din Sighișoara aveau statute bine definite încă din secolul XVI, care, de exemplu interziceau creșterea numărului angajaților și planificau procurarea materiilor prime. Competiția între bresle era puternică, iar competiția între breslele din orașe diferite era și mai puternică. De. exemplu, dacă lăcătușii din Brașov aduceau la Târgul din Sighișoara lacăte de slabă calitate, lăcătușii din Sighișoara aveau dreptul să le confiște. După înființarea breslelor, meșteșugarii au devenit din ce în ce mai bogați și au avut chiar reprezentanți în consiliul citadelei. Fiecare turn găzduia sediul unei bresle în Evul Mediu. Unele turnuri există și astăzi: Turnul Funarilor - acum clădirea paznicului cimitirului, Turnul Croitorilor, care datează din secolul XIV și care era folosit pentru depozitarea prafului de pușcă până când a explodat în timpul incendiului din 1676, fiind distrus aproape în totalitate, și Turnul Aurarilor, care era cheia apărării orașului și a fost transformat în capelă mortuară în 1935.
Una din cele mai vechi școli din Transilvania, Școala de pe deal din Sighișoara a fost întemeiată la începutul secolului XVII. Un liceu funcționează și astăzi în clădirea medievală. Scara acoperită, numită și Scara elevilor, a fost construit în 1662 pentru a facilita elevilor accesul școală în timpul iernilor aspre. Cea mai lungă din Transilvania, clădirea avea inițial 300 de trepte și a fost protejată de un acoperiș. Doar 175 de trepte au rămas după modificările făcute în 1849.
În fiecare an, în ultima săptămână a lunii iulie, citadela găzduiește Festivalul Medieval Sighișoara. Atmosfera de Ev Mediu este reînviată cu cavaleri și regine, prinți, prințese îmbrăcați în costume medievale dn mătase și dantelă sau cu armuri și săbii. În fiecare an spectacolul de lumină și muzică este reinventat de organizatorii care încearcă să aducă ceva nou pentru turiștii entuziaști.
Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 20-21 (Sighișoara - Citadela Medievală).
Singura citadelă medievală locuită din Europa de Est este considerată locul de naștere al domnitorului care a inspirat personajul literar fictiv contele Dracula.
Citadela Sighișoarei a fost construită de coloniști germani în secolul al XII lea. Teritoriul orașului a fost locuit continuu din antichitate, vestigii ale cetății dacice Sandava și ale castrului roman Stenarum fiind descoperite în zonă. Construcția zidului fortăreței, destinat apărării împotriva raidurilor tătarilor și otomanilor, a început în 1380 și a durat până în secolul XVII. Cei 950 metri de zid au avut inițial o înălțime de 4 metri, dar ulterior aceasta a fost mărită cu încă 3-4 metri. Citadela avea 14 turnuri (fiecare fiind în responsabilitatea uneia dintre bresle) și 4 bastioane, dintre care mai există 9 turnuri și 3 bastioane. În 1999, citadela a fost înregistrată de UNESCO în patrimoniul cultural mondial. Se consideră că Vlad Țepeș, domnitorul român care a inspirat infamul conte Dracula al scriitorului Bram Stoker, s-ar fi născut la Sighișoara în 1438.
Principala întrare în citadelă este pe sub Turnul Ceasului, cel mai important reper al Sighișoarei, care datează din 1280 și care a fost cândva sediul Primăriei. Turnul are înălțimea de 64 metri și zidurile sale solide au o grosime de peste 2 metri. Acoperișul a fost distrus de mai multe ori și aspectul actual datează din 1894, când vechiul acoperiș a fost înlocuit cu țigle ceramice colorate. La începutul secolului XVII, un ceas cu două fațete a fost instalat în vârful turnului, cu un cadran orientată spre citadelă și celălalt spre Orașul de Jos. Ceasul are un set de șapte figurine din lemn, care sunt orientate spre Orașul de Jos. Fiecare din ele reprezintă un zeu păgân și înfățișează zilele corespunzătoare ale săptămânii - Diana, Marte, Mercur, Jupiter, Venus, Saturn și Soarele. Figurinele orientate spre citadelă sunt Pacea ținând o ramură de măslin, Dreptatea cu o balanță și apoi înarmată cu o sabie și doi îngeri reprezentând ziua și noaptea.
Turnul Ceasului este și sediul Muzeului de Istorie, în care sunt expuse colecții de arhelogie, folclor, farmacie și instrumente medicale, ceramică transilvăneană și ceasuri. Există și o cameră a torturii și un arsenal.
Cele 19 bresle meșteșugărești din Sighișoara aveau statute bine definite încă din secolul XVI, care, de exemplu interziceau creșterea numărului angajaților și planificau procurarea materiilor prime. Competiția între bresle era puternică, iar competiția între breslele din orașe diferite era și mai puternică. De. exemplu, dacă lăcătușii din Brașov aduceau la Târgul din Sighișoara lacăte de slabă calitate, lăcătușii din Sighișoara aveau dreptul să le confiște. După înființarea breslelor, meșteșugarii au devenit din ce în ce mai bogați și au avut chiar reprezentanți în consiliul citadelei. Fiecare turn găzduia sediul unei bresle în Evul Mediu. Unele turnuri există și astăzi: Turnul Funarilor - acum clădirea paznicului cimitirului, Turnul Croitorilor, care datează din secolul XIV și care era folosit pentru depozitarea prafului de pușcă până când a explodat în timpul incendiului din 1676, fiind distrus aproape în totalitate, și Turnul Aurarilor, care era cheia apărării orașului și a fost transformat în capelă mortuară în 1935.
Una din cele mai vechi școli din Transilvania, Școala de pe deal din Sighișoara a fost întemeiată la începutul secolului XVII. Un liceu funcționează și astăzi în clădirea medievală. Scara acoperită, numită și Scara elevilor, a fost construit în 1662 pentru a facilita elevilor accesul școală în timpul iernilor aspre. Cea mai lungă din Transilvania, clădirea avea inițial 300 de trepte și a fost protejată de un acoperiș. Doar 175 de trepte au rămas după modificările făcute în 1849.
În fiecare an, în ultima săptămână a lunii iulie, citadela găzduiește Festivalul Medieval Sighișoara. Atmosfera de Ev Mediu este reînviată cu cavaleri și regine, prinți, prințese îmbrăcați în costume medievale dn mătase și dantelă sau cu armuri și săbii. În fiecare an spectacolul de lumină și muzică este reinventat de organizatorii care încearcă să aducă ceva nou pentru turiștii entuziaști.
Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 20-21 (Sighișoara - Citadela Medievală).
joi, 6 februarie 2014
sâmbătă, 14 decembrie 2013
miercuri, 28 august 2013
vineri, 5 iulie 2013
marți, 21 mai 2013
luni, 12 martie 2012
Lansarea buletinului Bibliotecii „Panait Cerna” din Tulcea în 1995 („Tomis” 1995)
<
* A apărut primul număr „LECTURA PUBLICĂ”, buletin de informare și cultură al Bibliotecii județene „Panait Cerna” Tulcea, editat și difuzat ca supliment al cotidianului tulcean „ACUM”.
Rețin atenția cîteva rubrici: „Secțiile se prezintă”, „Cartea cu autograf”, „Expoziții de carte și fotodocumentare”, „UNESCO și bibliotecile publice” și „Noutăți editoriale”.
>
SURSA
O. V., Periscop, „Tomis”, Constanța, ?. 10.1995, p.?.
* A apărut primul număr „LECTURA PUBLICĂ”, buletin de informare și cultură al Bibliotecii județene „Panait Cerna” Tulcea, editat și difuzat ca supliment al cotidianului tulcean „ACUM”.
Rețin atenția cîteva rubrici: „Secțiile se prezintă”, „Cartea cu autograf”, „Expoziții de carte și fotodocumentare”, „UNESCO și bibliotecile publice” și „Noutăți editoriale”.
>
SURSA
O. V., Periscop, „Tomis”, Constanța, ?. 10.1995, p.?.
marți, 1 decembrie 2009
Slavii în România
(...) și catedrala Vinga, din Arad, ambele monumente istorice și, de asemenea, adevărate embleme ale spiritului creator al acestor oameni. Biserica rusă din București, în vârstă de 100 de ani, este un important monument de arhitectură și artă religioasă, azi paraclis universitar, considerată ultima ctitorie a țarului Nicolae.
Ucrainenii din România au înscris în patrimoniul UNESCO biserica de lemn din Poienile de sub munte, județul Maramureș, și Biserica din Telița, județul Tulcea. Din patrimoniul ucrainean și, implicit românesc, face parte și biserica din Dunavățu de Jos, județul Tulcea, singura care are semilună pe cruce, construită în timpul Imperiului Otoman. Cimitirul din Sulina este un loc unic în Europa, unde odihnesc întru cele veșnice atât creștini, cât și musulmani, evrei, într-o conviețuire etnică și armonie absolută, de invidiat.
Popoarele moderne de azi, cehii, slovacii, polonezii, rușii, ucrainenii, bulgarii, sârbii, croații și slovenii au origine comună, făcând parte din neamul slavilor, care, încă din mileniul I î. H., trăia pe un vast teritoriu cuprins între fluviile Vistula din Polonia și Niprul mijlociu. În valuri succesive, au venit în România din secolul VII. Influența lor asupra majoritarilor a fost una remarcabilă, precizează lingviștii, moștenirea lor fiind adaptarea din limbile slave a sunetelor „ă” (a plăti, grădină, rană), și „î, â” (a învârti). Cercetătorii spun că am împrumutat cuvinte, expresii, proverbe, folclor, mitologie, element de port, tradiții, de la întâmpinarea cu pâine și sare până la colivă și cozonac și de la zmei la vârcolaci. Se poate dezbate cu argumente lingvistice, etnografice, istorice supremația și paternitatea acestor obiceuri.
Ucrainenii din România au înscris în patrimoniul UNESCO biserica de lemn din Poienile de sub munte, județul Maramureș, și Biserica din Telița, județul Tulcea. Din patrimoniul ucrainean și, implicit românesc, face parte și biserica din Dunavățu de Jos, județul Tulcea, singura care are semilună pe cruce, construită în timpul Imperiului Otoman. Cimitirul din Sulina este un loc unic în Europa, unde odihnesc întru cele veșnice atât creștini, cât și musulmani, evrei, într-o conviețuire etnică și armonie absolută, de invidiat.
Popoarele moderne de azi, cehii, slovacii, polonezii, rușii, ucrainenii, bulgarii, sârbii, croații și slovenii au origine comună, făcând parte din neamul slavilor, care, încă din mileniul I î. H., trăia pe un vast teritoriu cuprins între fluviile Vistula din Polonia și Niprul mijlociu. În valuri succesive, au venit în România din secolul VII. Influența lor asupra majoritarilor a fost una remarcabilă, precizează lingviștii, moștenirea lor fiind adaptarea din limbile slave a sunetelor „ă” (a plăti, grădină, rană), și „î, â” (a învârti). Cercetătorii spun că am împrumutat cuvinte, expresii, proverbe, folclor, mitologie, element de port, tradiții, de la întâmpinarea cu pâine și sare până la colivă și cozonac și de la zmei la vârcolaci. Se poate dezbate cu argumente lingvistice, etnografice, istorice supremația și paternitatea acestor obiceuri.
marți, 1 iunie 2004
Ziua Bibliotecarului („Lectura” 2004)
Adriana Kiraly, Ziua Bibliotecarului în România, Biblioteca Județeană Cluj, I, 2004, nr. 2, 15-16.
Argument
Evoluția profesiei
I.Bibliotecarii înaintea apariției profesiei
Bibliotecarul medieval
Bibliotecarul renascentist
Bibliotecarul bibliotecilor moderne
II.Apariția meseriei de bibliotecar în cadru legal
Bibliotecarul secolului XIX
Bibliotecarul secolului XX
Bibliotecarul secolului XXI
Bibliografie
Pallier D, Istoria și evoluția meseriei de bibliotecar, „Biblioteconomie: Culegeri de traduceri prelucrate, București, Biblioteca Națională, 1995, 4, 51-63.
Iliș Florina, A fi bibliotecar? Trecut, prezent și viitor în meseria de bibliotecar, „Hermeneutica Bibliothecaria”, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, Biblioteca Central Universitară „L. Blaga”, 1998, 17-24.
Durno John, Lloyd Simon, Maclean Elaine, Singh Sandra, Profesia de bibliotecar în 2010: O trecere în revistă a primei decade a secolului XXI, „Biblioteconomie: Culegeri de traduceri prelucrate, București, Biblioteca Națională, 2002, 35-38.
Argument
Evoluția profesiei
I.Bibliotecarii înaintea apariției profesiei
Bibliotecarul medieval
Bibliotecarul renascentist
Bibliotecarul bibliotecilor moderne
II.Apariția meseriei de bibliotecar în cadru legal
Bibliotecarul secolului XIX
Bibliotecarul secolului XX
Bibliotecarul secolului XXI
Bibliografie
Pallier D, Istoria și evoluția meseriei de bibliotecar, „Biblioteconomie: Culegeri de traduceri prelucrate, București, Biblioteca Națională, 1995, 4, 51-63.
Iliș Florina, A fi bibliotecar? Trecut, prezent și viitor în meseria de bibliotecar, „Hermeneutica Bibliothecaria”, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, Biblioteca Central Universitară „L. Blaga”, 1998, 17-24.
Durno John, Lloyd Simon, Maclean Elaine, Singh Sandra, Profesia de bibliotecar în 2010: O trecere în revistă a primei decade a secolului XXI, „Biblioteconomie: Culegeri de traduceri prelucrate, București, Biblioteca Națională, 2002, 35-38.
duminică, 3 noiembrie 2002
„Anul Caragiale” („TOMIS” 2002)
***, Anul Caragiale, „Tomis”, Constanța, noiembrie 2002
La Mangalia s-a înființat de curând, din inițiativa doamnelor Luiza Calaidjoglu, Ana Maria Bucur, Monica Szekely, Ana Oleniuc, Jeni Petrache, Ioana Pescaru, ONG-ul „Lamaji Sana”, care are scop principal „educația” sub toate aspectele. Prima manifestare a acestei organizații a fost sesiunea de comunicări Nenea Iancu, contemporanul nostru, înscrisă în anul UNESCO - I. L. Caragiale și prilejuită de împlinirea a 150 de ani de la nașterea marelui dramaturg. Invitatul de onoare, prof. dr. doc. Ștefan Cazimir, a vorbit în stilu-i inconfundabil despre actualitatea lui Caragiale.
marți, 1 august 2000
23 aprilie - Ziua bibliotecii - Ziua bibliotecarului („Pro Unione” 2000)
MARIA GÂRBE, 23 aprilie, Ziua bibliotecii și a bibliotecarului, „Pro Unione”, Baia Mare, III, 1-2 (5-6), august 2000, 201-3.
Noi, bibliotecarii, avem puține evenimente care să fie numai ale noastre. De cele mai multe ori suntem creatori și participăm la evenimentele altora, suntem colecționari și furnizori de informații pentru micile sau marile întâmplări intelectuale din jurul nostru. De aceea, la Conferința Asociației Naționale a Bibliotecarilor din Bibliotecile Publice din România (ANBPR) din 24-26 septembrie 1998 la Piatra Neamț, Filiala ANBPR Maramureș a propus ZIUA BIBLIOTECII și A BIBLIOTECARULUI la 23 aprilie. Nu chiar întâmplător a fost aleasă această zi. Din 1995, prin rezoluție UNESCO - 23 aprilie este ZIUA MONDIALĂ A CĂRȚII ȘI A DREPTULUI DE AUTOR. Sunt sărbători a căror semnificații e greu să fie cuprinse în vorbe puține și separate.
Gândirea materializată, mesajul scris au avut suporturi diferite și forme de prezentare în funcție de nivelul tehnic al societăților: tăblițe de lut, lemn, gresie, fildeș sau metal (acoperite uneori cu ceară), coji de ou, carapace de raci, de stridii, de scoici, piei și intestine de animale, pergament (piele de oaie, măgar sau vițel preparate), frunze de palmier sau măslin, scoarță de copac, pânză, papirus, hârtie, dischete și microfilme.
Cele mai vechi cărți sunt considerate tabletele cuneiforme din Mesopotamia și sulurile de papirus din Egipt. Scrierea cuneiformă este scrierea prin semne imprimate în plăci de argilă și cuprinde anii 3500-100 î. Ch.
Indiferent de înfățișare, conținut material, tehnologie de confecționare și multiplicare, felul alfabetului folosit, CARTEA este o formă de transmitere a tezaurului de cunoștințe generațiilor următoare. Cartea conține informație, iar informația este putere.
BIBLIOTECILE s-au născut odată cu cărțile, fie că erau codexuri și tipărituri, fie că erau colecții de tăblițe și suluri. De exemplu, tăblițele de lut erau păstrate pe polițe în adâncituri de ziduri sau atârnate pe pereți asemenea tablourilor. Romanii își depozitau manuscrisele rulate în cutii cilindrice, librarii englezi aveau să transporte tipăriturile în butoaie de lemn. În unele biblioteci volumele erau prinse în lanțuri de pupitru pentru a le feri de răufăcători.
La această sărbătoare se cade pomenit cel care a inventat în Europa tiparul cu litere mobile din plumb, germanul Johann Gutenberg (1400-1468), de la a cărui naștere sărbătorim 600 de ani.prima lui carte, faimoasa lui „Biblie cu 42 de rânduri” tipărită în latină. a fost redată în 200 de exemplare, dintre care 35 pe pergament, iar restul pe hârtie.
Mult timp bibliotecile erau numai proprietăți private sau mănăstirești, cu circuit închis. Medicul parizian Gabriel Naude (1600-1653) este printre primii care au oprit embargoul din biblioteci, deschizându-le și pentru alți oameni în afară de regi, principi și cardinali. Așa s-a ajuns în zilele noastre la biblioteci cu pereți de sticlă, în aer liber sau pe calculator, constituind adevărate bănci de date.
Cu gândul la cele mai vechi biblioteci am reținut pentru dv. că faraonul Ramses II (1290-1224 î. ch.) a organizat la palatul din Teba o bibliotecă, iar pe frontispiciul clădirii stătea scris LEAC PENTRU SUFLET, ceea ce ne lasă să înțelegem prețuirea de care se bucura lectura cărților încă de pe atunci. Nu este mai puțin adevărat că în lietura de specialitate întâlnim „biblioterapie” (Biblion= carte+terapie), adică tratarea anumitor boli cu ajutorul unor lecturi adecvate.
Un motiv în plus de a-l numi pe BIBLIOTECAR medic de suflet.
Activitatea într- bibliotecă înseamnă colectare, conservare, organizare și difuzare de carte și informații. Iată ce se întâmplă într-o bibliotecă în spatele ușilor închise. După înregistratrea în scriptele contabile, se face clasificarea cărții pe baza conținutului ei, ceea ce presupune o citire „în diagonală”, sau mai insistentă uneori. urmează întocmirea fișelor pentru cataloagele de lucru ale bibliotecarilor și altele pentru cititori. Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” are următoarele cataloage: alfabetic/pe autori, alfabetic/pe titluri, sistematic/pe domenii. Aceste fișe dau posibilitatea beneficiarilor să găsească informațiile de care au nevoie.
Exemplific cu volumul Convorbiri cu Ion Săcăleanu sau O viață pentru muzică a scriitorului V. R. Ghenceanu, ed. Proema, 1999 și redau un minimum de fișe care se întocmesc pentru acest exemplar:1 fișă la Ghenceanu V. R. (autor), 1 fișă la Săcăleanu N. (despre) (apare în carte), 1 fișă la Băințan Valentin (despre) (apare în carte), 1 fișă la Convorbiri cu Ion Săcăleanu... (titlu), 1 fișă la O viață pentru muzică (titlu).
Cartea are un singur titlu, dar pentru că pare fragmentat și cititorul poate să rețină în grabă numai o parte, facem 2 fișe pentru a facilita găsirea informației: 1 fișă la Istoria muzicii, 1 fișă la Biografii/personalități MM.
Introducerea în baza de date pe calculator a tuturor volumelor existente în bibliotecă ne va permite și alte chei de regăsire a informației: pe subiecte, la cuvinte cheie etc.
Urmează apoi acțiunile de valorificare a fondului acumulat. Iar bibliotecarul de la relații cu publicul trebuie să aibă solide cunoștințe în toate domeniile, intuiție, perspicacitate pentru a răspunde prompt că , de exemplu, despre Big Ben-ul Londrei sunt cărțile „cutare”, iar despre Bing Bang (Marea Explozie Inițială) sunt cărțile „cutare”.
Ducându-și fără paradă, în demnitate, destinul, slujitorii cărții au făcut din biblioteci un spațiu al încrederii în cultură, ca liant vital pentu ziua ce vine. Beneficiarii serviciilor de la bibliotecă trec pragul acestor instituții pentru informare, documentare, cercetare, petrecerea timpului liber. Bibliotecarii sunt cei care îi ajută să găsească răspunsurile căutate. Iar dacă cineva i-a numit pe aceștia (pe ele bibliotecarele, penelopele): profesori de fericire - n-a greșit. Multe pagini ar putea consuma cu scrisul fără a epuiza relatarea activității dintr-o bibliotecă și profilul unui bibliotecar. Am convingerea că vor încerca să-și păstreze „titlurile” primite și în biblioteca electronică respectând legile lui S. Ranganathan: 1.Cărțile sunt destinate utilizatorilor, 2.Fiecărui cititor, propria carte, 3.Fiecărei cărți, propriul cititor., 4.Să economisim timpul cititorului, 5.Biblioteca este un organism care crește și evoluează.
Iar sărbătorile primăverii continuă cu ZIUA MONDIALĂ A DEZVOLTĂRII CULTURALE la 31 mai. Fiecare eveniment va fi marcat de colectivul B. J. „P. D.” Maramureș, dar și de alți colegi și colaboratori prin vitrine și expoziții de cărți sau alte întâlniri specifice.
Noi, bibliotecarii, avem puține evenimente care să fie numai ale noastre. De cele mai multe ori suntem creatori și participăm la evenimentele altora, suntem colecționari și furnizori de informații pentru micile sau marile întâmplări intelectuale din jurul nostru. De aceea, la Conferința Asociației Naționale a Bibliotecarilor din Bibliotecile Publice din România (ANBPR) din 24-26 septembrie 1998 la Piatra Neamț, Filiala ANBPR Maramureș a propus ZIUA BIBLIOTECII și A BIBLIOTECARULUI la 23 aprilie. Nu chiar întâmplător a fost aleasă această zi. Din 1995, prin rezoluție UNESCO - 23 aprilie este ZIUA MONDIALĂ A CĂRȚII ȘI A DREPTULUI DE AUTOR. Sunt sărbători a căror semnificații e greu să fie cuprinse în vorbe puține și separate.
Gândirea materializată, mesajul scris au avut suporturi diferite și forme de prezentare în funcție de nivelul tehnic al societăților: tăblițe de lut, lemn, gresie, fildeș sau metal (acoperite uneori cu ceară), coji de ou, carapace de raci, de stridii, de scoici, piei și intestine de animale, pergament (piele de oaie, măgar sau vițel preparate), frunze de palmier sau măslin, scoarță de copac, pânză, papirus, hârtie, dischete și microfilme.
Cele mai vechi cărți sunt considerate tabletele cuneiforme din Mesopotamia și sulurile de papirus din Egipt. Scrierea cuneiformă este scrierea prin semne imprimate în plăci de argilă și cuprinde anii 3500-100 î. Ch.
Indiferent de înfățișare, conținut material, tehnologie de confecționare și multiplicare, felul alfabetului folosit, CARTEA este o formă de transmitere a tezaurului de cunoștințe generațiilor următoare. Cartea conține informație, iar informația este putere.
BIBLIOTECILE s-au născut odată cu cărțile, fie că erau codexuri și tipărituri, fie că erau colecții de tăblițe și suluri. De exemplu, tăblițele de lut erau păstrate pe polițe în adâncituri de ziduri sau atârnate pe pereți asemenea tablourilor. Romanii își depozitau manuscrisele rulate în cutii cilindrice, librarii englezi aveau să transporte tipăriturile în butoaie de lemn. În unele biblioteci volumele erau prinse în lanțuri de pupitru pentru a le feri de răufăcători.
La această sărbătoare se cade pomenit cel care a inventat în Europa tiparul cu litere mobile din plumb, germanul Johann Gutenberg (1400-1468), de la a cărui naștere sărbătorim 600 de ani.prima lui carte, faimoasa lui „Biblie cu 42 de rânduri” tipărită în latină. a fost redată în 200 de exemplare, dintre care 35 pe pergament, iar restul pe hârtie.
Mult timp bibliotecile erau numai proprietăți private sau mănăstirești, cu circuit închis. Medicul parizian Gabriel Naude (1600-1653) este printre primii care au oprit embargoul din biblioteci, deschizându-le și pentru alți oameni în afară de regi, principi și cardinali. Așa s-a ajuns în zilele noastre la biblioteci cu pereți de sticlă, în aer liber sau pe calculator, constituind adevărate bănci de date.
Cu gândul la cele mai vechi biblioteci am reținut pentru dv. că faraonul Ramses II (1290-1224 î. ch.) a organizat la palatul din Teba o bibliotecă, iar pe frontispiciul clădirii stătea scris LEAC PENTRU SUFLET, ceea ce ne lasă să înțelegem prețuirea de care se bucura lectura cărților încă de pe atunci. Nu este mai puțin adevărat că în lietura de specialitate întâlnim „biblioterapie” (Biblion= carte+terapie), adică tratarea anumitor boli cu ajutorul unor lecturi adecvate.
Un motiv în plus de a-l numi pe BIBLIOTECAR medic de suflet.
Activitatea într- bibliotecă înseamnă colectare, conservare, organizare și difuzare de carte și informații. Iată ce se întâmplă într-o bibliotecă în spatele ușilor închise. După înregistratrea în scriptele contabile, se face clasificarea cărții pe baza conținutului ei, ceea ce presupune o citire „în diagonală”, sau mai insistentă uneori. urmează întocmirea fișelor pentru cataloagele de lucru ale bibliotecarilor și altele pentru cititori. Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” are următoarele cataloage: alfabetic/pe autori, alfabetic/pe titluri, sistematic/pe domenii. Aceste fișe dau posibilitatea beneficiarilor să găsească informațiile de care au nevoie.
Exemplific cu volumul Convorbiri cu Ion Săcăleanu sau O viață pentru muzică a scriitorului V. R. Ghenceanu, ed. Proema, 1999 și redau un minimum de fișe care se întocmesc pentru acest exemplar:1 fișă la Ghenceanu V. R. (autor), 1 fișă la Săcăleanu N. (despre) (apare în carte), 1 fișă la Băințan Valentin (despre) (apare în carte), 1 fișă la Convorbiri cu Ion Săcăleanu... (titlu), 1 fișă la O viață pentru muzică (titlu).
Cartea are un singur titlu, dar pentru că pare fragmentat și cititorul poate să rețină în grabă numai o parte, facem 2 fișe pentru a facilita găsirea informației: 1 fișă la Istoria muzicii, 1 fișă la Biografii/personalități MM.
Introducerea în baza de date pe calculator a tuturor volumelor existente în bibliotecă ne va permite și alte chei de regăsire a informației: pe subiecte, la cuvinte cheie etc.
Urmează apoi acțiunile de valorificare a fondului acumulat. Iar bibliotecarul de la relații cu publicul trebuie să aibă solide cunoștințe în toate domeniile, intuiție, perspicacitate pentru a răspunde prompt că , de exemplu, despre Big Ben-ul Londrei sunt cărțile „cutare”, iar despre Bing Bang (Marea Explozie Inițială) sunt cărțile „cutare”.
Ducându-și fără paradă, în demnitate, destinul, slujitorii cărții au făcut din biblioteci un spațiu al încrederii în cultură, ca liant vital pentu ziua ce vine. Beneficiarii serviciilor de la bibliotecă trec pragul acestor instituții pentru informare, documentare, cercetare, petrecerea timpului liber. Bibliotecarii sunt cei care îi ajută să găsească răspunsurile căutate. Iar dacă cineva i-a numit pe aceștia (pe ele bibliotecarele, penelopele): profesori de fericire - n-a greșit. Multe pagini ar putea consuma cu scrisul fără a epuiza relatarea activității dintr-o bibliotecă și profilul unui bibliotecar. Am convingerea că vor încerca să-și păstreze „titlurile” primite și în biblioteca electronică respectând legile lui S. Ranganathan: 1.Cărțile sunt destinate utilizatorilor, 2.Fiecărui cititor, propria carte, 3.Fiecărei cărți, propriul cititor., 4.Să economisim timpul cititorului, 5.Biblioteca este un organism care crește și evoluează.
Iar sărbătorile primăverii continuă cu ZIUA MONDIALĂ A DEZVOLTĂRII CULTURALE la 31 mai. Fiecare eveniment va fi marcat de colectivul B. J. „P. D.” Maramureș, dar și de alți colegi și colaboratori prin vitrine și expoziții de cărți sau alte întâlniri specifice.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)