Oază din Algeria (BUCOVALĂ & CÂNDEA 2003)

<
Algeria. Este situată în Nordul Africii și este scăldată de Marea Mediterană. O bună parte a teritoriului este acoperită de deșert sau subdeșert. Limba oficială este araba*, dar se vorbesc și numeroase dialecte berbere**. Populația este de 25.714.000 locuitori, iar suprafața este de 2.381.740 kmp. Aici o întâlnești pe Fatima. Trăiește într-o oază a deșertului Sahara, într-o casă de pământ construită pe un deal. La poalele dealului se deschide o vale largă cu mulți palmieri, care produc curmale și asigură umbra pentru culturile plantate în vale. Când este foarte cald, familia se mută într-o colibă construită chiar în vecinătatea palmierilor. Grădinile sunt udate cu apă din puțuri foarte adânci.  Pentru că plouă cel mult o dată pe an, apa de ploaie este colectată cu ajutorul unor jgheaburi, diguri și bazine cu mare grijă. Tatăl Fatimei este negustor de covoare. Bărbații din comunitate se întâlnesc în piața satului în fiecare seară, iar femeile în casa uneia dintre ele. Femeile nu pot participa în adunările populare decât pentru anumite sărbători. Copiii, însă, pot merge atât în piața satului, cât și în adunările femeilor.
>

Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode de educație modernă pentru mediu, Constanța, 2003, p. 89.

Note M. T.
* arab = Populația arabă locuiește în zona urbană de pe coastă. Califatul arab a cucerit teritoriul Algeriei în secolul VII de la Imperiul Bizantin (Roman de Răsărit) și a islamizat regiunea. În secolul XVI a intrat sub dominație otomană. La 1830 a început cucerirea franceză, care s-a încheiat după războiul de eliberare din 1954-1962. (www.worldhistoryblog.com)
** berber = Populația autohtonă berberă islamizată locuiește, în cea mai mare parte, în oazele din deșert. (www.worldatlas.com)

 Alina Mitran, Localnicii din Scorniceşti, bucuroşi de singura sărbătoare care le-a mai rămas: „După ’90 ni s-a spus că noi am avut pe timpul ălălalt, acum să mai aşteptăm“, Adevărul, 26 august 2017

European versus indienii din insula canadiană Vancouver în 1863 (VERNE 1901)

<
(...)
Am mai spus că doctorul Filhiol nu-și putuse prelungi excursiile în afara orașului*, pe cît de departe ar fi dorit. În vecinătatea litoralului, întîlnise cîteodată indigeni. Nu erau chiar cele mai frumoase tipuri din rasa pieilor roșii, din care mai există remarcabile specimene în Far-West**. Nu, ci ființe grosolane, cu siluete greoaie, cu fețe urîte, capete enorme, rău formate, ochi mici, guri mari, nasuri abominabile, cu nările străbătute de inele de metal sau bucăți de lemn. Ca și cum această urîțenie naturală nu le-ar fi de ajuns, mai au și obiceiul, la ceremonii și sărbători, să-și pună pe cap măști de lemn și mai hidoase, care fac grimase oribile prin intermediul unor sfori.
(...)
>

SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare***, trad. I. Hobana, ed. Tineretului, București, 1969, p. 85.

NOTE
* Victoria, oraș în insula Vancouver și capitala coloniei Columbia engleză în perioada 1843-1871.
** Far West = „Vestul Îndepărtat”. Regiunea extrem occidentală a Americii de Nord, cu ieșire la Oceanul Pacific. Frontiera în mișcare a SUA și a Canadei britanice.
*** Șarpele de mare - Jules Verne, „Devoratorul SF”, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html)

„Șef” de pension de băieți în Londra de la începutul secolului XIX (THACKERAY 1848)

<
(...)
Cuff, dimpotrivă, era indiscutabilul șef și dandy* al pensionului „Swishtail”. El era acela care introducea vin pe ascuns în școală. El era acela care se bătea cu toți băieții din oraș. Sîmbăta i se trimitea întotdeauna poneiul de acasă. Își ținea în cameră o pereche de cizme cu turetcile sumese, cu care obișnuia să meargă la vînătoare în zilele de sărbătoare. Avea ceas de aur și priza tabac, întocmai ca și doctorul. Fusese la Operă și cunoscuse prea bine meritele celor mai cunoscuți actori, preferîndu-l pe domnul Kean** domnului Kemble***. Putea să recite patruzeci de versuri latinești pe oră. Știa să facă poezii pe franțuzește. Dar ce nu știa ele, sau ce nu putea el să facă? Se spunea că însuși doctorului Swisthail îi era frică de el.
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor****, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 42.

NOTE M. T.
* Dandy era, la sfârșitul secolului XVIII și începutul secolului XIX, un bărbat care punea accent pe aspectul fizic, limbaj rafinat și hobby-uri, mergând până la un cult al sinelui și încercînd să imite stilul aristocrat de viață, deși provenea din clasa de mijloc.(http://homepages.ihug.co.nz/~awoodley/regency/dandy.html)
** Edmund Kean (1787-1833) a fost un celebru actor englez, care a jucat și la New York și Paris. (Wikipedia)
*** Charles Kemble (1775-1854) a fost un actor englez, provenind dintr-o mare familie de artiști. (Wikipedia)
**** Mariana Răileanu, „Bâlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Tradiții de Sfântul Dumitru („Cuget Liber” 2015)

 Ana FULAŞ IONESCU, Sărbătoare religioasă. Tradiţii şi superstiţii de Sfântul Dumitru

„Cuget Liber”, Constanța, 26 octombrie, 2015

Sărbătoarea de Sânziene, la Institutul Francez din Bucureşti (AGERPRES 22.06.2015)

Petronius Craiu & Mihai Simionescu, Sărbătoarea de Sânziene, la Institutul Francez din Bucureşti, „Agerpres”, București, 22 iunie 2015

https://www.agerpres.ro/cultura/2015/06/22/sarbatoarea-de-sanziene-la-institutul-francez-din-bucuresti-07-22-25

Zeița-fetiță din Nepal („Litoral” 1970)

<
În umbra munților Himalaya se află una din cele mai exotice țări ale Asiei - Nepalul. La 10 milioane de locuitori revin 10 milioane de ritualuri. Cu cîteva luni în urmă guvernul nepalez a confirmat oficial că există 178 de zile lucrătoare și 178 de sărbători. Principalul ritual este legat de Kumari - o fetiță în vîrstă între 9 și 11 ani. Supușii regelui consideră această copilă drept o zeiță. Însuși conducătorul țări i se închină cel puțin o dată pe an.
În luna octombrie ea se plimbă zece zile pe străzile orașului, într-o caleașcă de aur. După ce trec sărbătorile, mica Kumari se întoarce la reședința ei, unde așteaptă să treacă alte 355 de zile pînă i se permite să iasă din nou pe străzi. Nimănui nu-i este permis să-i vadă chipul.
Fetița poate rămîne zeiță timp de 2-3 ani. După aceea, preoții îi aleg o locțiitoare. pentru fosta zeiță urmează zile foarte grele, pentru că toți oamenii trebuie să o evite.
>

SURSA
***, Soarta tragică a zeiței, „Litoral”, Constanța, (15 iunie - 15 septembrie) 1970, p. 4.

Educație vest-europeană versus stil de viață est-european (SADOVEANU 1934)

<
(...)
Domnul Bernard simți o vagă dorință să ia și el parte la discuție. Îi aburea deci în mădulare acea înclinare la lene surprinzătoare, de care încercase a se mai scutura o dată. În orice caz, în sfatul lui cu țărcile, ar fi fost gata să expuie considerații serioase asupra vieții lui din trecut și asupra educației care făcuse din el un om în adevăratul sens al cuvîntului. În această parte de lume, unde se găsește de cîtva timp, energiile unităților nu se coordonează; oamenii tind la independență și la libertate primitivă; sînt foarte aproape de edenul* preistoric; pe cînd în Apus legea munci are un caracter așa de înfricoșat, încît omul nu se poate sustrage ei fără decădere. Fiu și nepot de ingineri și oameni de afaceri, domnul Bernard nu navigase încă în viață pe socoteala lui proprie. Ținea de un grup uman și de o lege neînduplecată, care-i ordona în ce chip să-și puie pe el hainele, cu ce ritual să treacă la masă, la ce oră fixă să se ducă la profesorul său, în ce zi și în ce clipă să îngenuncheze la un confesional. Mama sa doamna, Iustina Bernard trăise ca o femeie sfântă, într-un devotament și o tristeță continuă. N-avusese alt rost și alt scop al vieții decît căminul său și pe micul Bernard și murise zîmbind unui apus de soare. Tatăl său fusese om cu mustăți roșii aspre și cu fruntea încrețită. Punctual și neînduplecat în serviciul acelui departament cețos din provinciile de nord, supraveghea cu stricteță examenele și lucrările fiului său. Și de la el și de la mătuși nalte, sterpe și serioase moștenise deprinderea ordinea celei mai meticuloase și sume însemnate în renta bună a statului francez. Acum, în scaunul lui comod, sub bolta de smaragd curat a unei poieni, într-o pădure în care se amestecau o mie de esențe și miresme, îtr-un soare de o blîndeță și de o dulceață care vesteau toamna, aduna în el un fel de plăcere de a da felurite lămuriri țărcilor, care-și anticipau replicile, rîzînd.
Toate se armonizau în juru-i. Pînă și ritmul acela dezordonat al muncii meșterilor lemnari avea o legătură cu sărbătoarea fără noimă de a doua zi, cînd tot pămîntul lucrează, numai oamenii din Necșeni și din Bălănești și de la lingurari stau cu brațele încrucișate, de și mîni poate să bată asupra holdelor și așezărilor lor un vifor de iarnă. Această descumpănire și variație în schimbări neașteptate se oglindește și-n limba acelor localnici. Se amuzează de departe de toate replicile lor nostime. În cîțiva ani a desprins așa de limba țării și se desfătează în așa măsură de metaforele ei strălucitoare, încît s-ar putea spune că o vorbește mai bine decît Lupu Mavrocosti. Însă Lupu Mavrocosti, care vorbește mai bucuros o limbă franceză impecabilă, se integrează perfect în peisagiu, în pădurea aceasta, în orizontul cu desenuri moi și între satele acestea primitive, care-și viața între sărbători, praznice, zile de frupt și de post, zile cînd se mănîncă pește și cînd nu se mănîncă pește, zile cînd e îngăduită carnea și cînd nu e îngăduită, și care în definitiv nu mănîncă aproape nimic, ori, dacă mănîncă, preferă cîteva buruiene.
E adevărat că sînt și zile de mîncare și băutură; dar iarăși e adevărat că oamenii, ca și peisagiile, au și altă bucurie care e-n aer, în lumina și spuma sufletului lor. Abia acum observă domnul Bernard că plăcerea de a trăi în țara asta e aproape un vițiu.

(...)
>

SURSA
Mihail Sadoveanu, Nopțile de Sînziene, ed. Albatros, București, 1990, p. 117-118.

NOTĂ M.T.
* Eden = Grădină descrisă în cartea Genezei din Biblie, în care au trăit Adam și Eva, după ce au fost creați de Dumnezeu. (http://www.ldolphin.org/eden/)

Să ne întoarcem la tradiţiile sărbătorilor dacice

Cuget Liber 21 decembrie 2013

Melnik, oraşul vinului

Cuget Liber 14 decembrie 2013

Legea Dobrogei a primit votul Senatului

Cuget Liber 20 noiembrie 2013

Sărbătoare: 100 de ani de rugby în România!

Cuget Liber 21 septembrie 2013

Rusia a sărbătorit 70 de ani de la victoria de la Stalingrad

Cuget Liber Constanța 4 februarie 2013

George Albulescu, Care sunt originile pagane ale Sarbatorii Pastelui?

”Ziare.com”, 9 aprilie 2012

Ziua Bibliotecarului („Lectura” 2004)

Adriana Kiraly, Ziua Bibliotecarului în România, Biblioteca Județeană Cluj, I, 2004, nr. 2, 15-16.

Argument
Evoluția profesiei
I.Bibliotecarii înaintea apariției profesiei
Bibliotecarul medieval
Bibliotecarul renascentist
Bibliotecarul bibliotecilor moderne
II.Apariția meseriei de bibliotecar în cadru legal
Bibliotecarul secolului XIX
Bibliotecarul secolului XX
Bibliotecarul secolului XXI
Bibliografie
Pallier D, Istoria și evoluția meseriei de bibliotecar, „Biblioteconomie: Culegeri de traduceri prelucrate, București, Biblioteca Națională, 1995, 4, 51-63.
Iliș Florina, A fi bibliotecar? Trecut, prezent și viitor în meseria de bibliotecar, „Hermeneutica Bibliothecaria”, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, Biblioteca Central Universitară „L. Blaga”, 1998, 17-24.
Durno John, Lloyd Simon, Maclean Elaine, Singh Sandra, Profesia de bibliotecar în 2010: O trecere în revistă a primei decade a secolului XXI, „Biblioteconomie: Culegeri de traduceri prelucrate, București, Biblioteca Națională, 2002, 35-38.

„Un brad artificial costă... jumătate de milion!” (DRAGOMIR 1994)

 Marius Dragomir, Cu câteva săptămâni înaintea sărbătorilor, se consemnează un preț record. Un brad artificial costă... jumătate de milion! Jucăriile valorează între 3.000 (o rățușcă boccie) și 400.000 lei (un Moș Gerilă de calitate superioară), „Telegraf”, Constanța, 7 decembrie 1994

Dumnezeule! Parcă niciodată în ajunul sărbătorilor, magazinele nu își umileau cumpărătorii cu asemenea prețuri. Oriunde în lume, la sfârșitul anului, fiecare încercă pe cât posibil să ieftinească mărfurile. Ei bine, nu mică ne-a fost mirarea când avem să admirăm zilele trecute în Constanța, în magazinul de pe Tomis colț cu Ștefan cel Mare un brad artificial la prețul de aproape jumătate de milion. Vreo 480.000 de lei!!! Aceeași situație dramatică se înregistrează în raioanele de jucării, unde prețurile au explodat, pur și simplu. Maimuțoi, cățeluși, papagali, ursuleți, magazine bogate în ajunul sărbătorilor de iarnă. Și pentru că vorbeam de prețuri, am rămas uimiți când am constatat că o figură de animal costă cel mai frecvent de la 10 până la 60 mii lei. Cel mai ieftin de vinde acel soi de rățușcă boccie (în jur de 3.000 lei), care poate ține loc de sperietoare. Fiindcă tot suntem la figurine, am consemnat în același loc menționat mai sus un preț al fel de amețitor: este vorba despre un Moș Gerilă cu un sac fermecător despre care bănuim că este... suflat în aur, altfel nu s-ar putea explica prețul de aproape 4 sute de mii!

Comuna Valu lui Traian din județul Constanța în 1992 („TOMIS” 1992)

Am încercat să vă relatăm în cele patru pagini, succint, cum apare cum apare comuna Valu lui Traian acum, la început de an 1993, felul cum se implică consiliul comunal pentru a rezolva problemele stringente, care sunt jaloanele ce scot în evidență perspectiva de bunăstare a locuitorilor din cele două localități.

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, a sfântului Crăciun, nașterea Domnului Iisus Hristos, a Noului An 1993, Consiliul comunal format din 17 consilieri, reprezentat de Ștefan Păunescu, primar, Ion Adrian, viceprimar, și Vasile Toma, secretar, calde mulțumiri locuitorilor comunei, agenților economici, colaboratorilor pentru aportul adus în 1992 la realizările notabile și le urează sănătate, bucurii și împliniri în activitate.

Aceleași urări le transmitem și celor care poartă numele sfinților Ștefan, Vasile și Ion și care își serbează ziua de naștere în această perioadă, dorindu-le felicitări, noroc, sărbători fericite și „La mulți ani!”

„Viața la voia altora” (ROȘIORU 1992)

Ion Roșioru, Viața la voia altora, „Tomis”, Constanța, decembrie 1992, p. 6

Trei sunt șuvițele de in epic din care Elena Siupiur își împletește în desendență malrusian-exuperyană romanul-reportaj intitulat Siberia dus-întors, 73 de ruble (Anima, 1991) și anume: călătoria personajului- narator Maria la rudele rămase în Siberia, deportarea bunicului, cu 30 și ceva ani în urmă, și viața dintr-un sat colectivizat din Moldova așa zis sovietică în momentul relatării faptelor. Începută în mai 1982, cartea era deja terminată în aceeași lună a anului 1989. Dacă mai amintim și faptul că naratoarea aparține unei familii basarabene (sau româno-albaneze) care după cedarea teritoriului de peste Prut s-a refugiat în România, cartea ne apare, pe de o parte, ca una de sertar românesc, și, pe de altă parte, ca efect artistic al transparenței grandilocvente, al cărui suflu de aparență n-a ținut mult, în această privință de granițele marelui imperiu roșu.

Naratoarea, reprezentantă a celei de a patra generație din această familie internaționalizată fără voie, se naște în 1940, chiar în ziua urnirii spre Siberia a trenului cu deportați printre care se aflau ambii ei bunici, fapt nelipsit de semnificație pentru micuța căreia i se inoculează, ca un virus incurabil, o teribilă frică existențială care o urmărește pretutindeni ca un blestem. Drumul ei spre taigaua Alataiului echivalează, așadar, cu un ritual magic, acela al eliberării de sindromul angoasei numită Siberia. Răul nu este însă acolo, nu e de ordin geografic. Văzută de aproape, Siberia se umanizează, se normalizează, ceea ce poate lăsa pentru moment impresia comutării în tristețe, o tristețe imensă și paleativ de moment. Cauzele acestui rău imposibil de exorcizat par să iasă la iveală din confesiunile bunicului dinspre mamă, singurul întors din surghiun, confesiuni sau „spovedanii pentru învinși care constituie” partea cea mai solidă a scrierii în discuție. Unica vină a basarabenilor deportați este una frizând absurdul cel mai tenebros și anume aceea că munciseră o viață întreagă „din zori și până-n seară și că n-au stat la drumul mare ca să prade oamenii”, vina de a fi culaci și de a sta „ca niște viermi în calea colhozului”. O lume care condamnă munca este și ea sortită prăbușirii. „Și o să se dovedească asta”, spune profetic bunicul care acum e orb, adică are asemenea lui Homer, doar lumină interioară. Prima lege a orânduirii comuniste se dovedește a fi tocmai lipsa oricărei legi. Indivizi nevinovați sunt sacrificați la temelia noii orânduiri spre a înfricoșa poporul de care anchetatorii fac atâta caz și care se dovedește astfel o abstracțiune vidată de orice sens. Ba chiar mai mult decât atât, se produce un transfer de ură de la condamnați către anchetatori la condamnați către condamnați. Psihologia colectivă a victimelor din trenul care se târeșște ca un balaur al groazei prin nesfârșita stepă rusească e admirabil surprinsă și despicată în patru în poveștile pe care bătrânul le deapănă în prezența nepoatei venită pentru o vizită de o lună în satul din Basarabia, așa cum cu alt prilej ajunsese și în Siberia.

Înaintarea trenului setei, duhorii și morții e unul din cele mai îngrozitoare pohod na Sibiruri din câte vor fi intrat în literatură vreodată. Noua orânduire a deturnat diabolic lumea de la rosturile ei capitale. O dată ajunși în jalnicele și ticsitele vagoane de vite, oamenii care au fost condamnați pentru că se abătuseră pentru mai binele omenirii, ajung aici să se lupte în mizerie. Ori, pe acest drum al rușinii ei repetă ca viermi lupta pe care au dus-o ca oameni înainte de a fi fost condamnați. Iar din perspectiva viermelui, infernul e mult mai aproape: culpabil nu-ți mai apare sistemul care te-a adus în acest hal, ci aproapele tău care a băuto gură de apă mai mult decât tine ori a apucat un loc de dormit mai departe de hârdăul de făcut lumeștile nevoi fiziologice. Iar când cei din jur se dau cu capul de pereți, înnebunesc ori se sting răpuși de dizenterie sau de inimă rea, sentimente aflate exact la polul opus te fac să te simți vinovat pentru că nu poți face nimic spre a le veni în ajutor să le alini suferințele ori să le pui o cruce la cap atunci când îi îngropi de-a lungul căii ferate, al cărei unic sens este de a lega viața de moarte. A acestei vieți noi de care se face atâta caz în regimurile totalitarismului roșu și, care, după cum afirmă înțeleptul octogenar după o lungă și chibzuită meditație, e la voia altora.

Reîntors în sat - mulți dintre supraviețuitorii incomensurabilului genocid stalinist nu au mai avut nici măcar acest drept - bătrânul devine tacit judecătorul mut al prostiei care mai apoi generează ticăloșie și el conservă în conștiința lui realitatea rurală care mai exista când el vedea.Și după cum nu le răspundea la salut multora, aceștia se apleacă asupra propriului trecut în care nu fuseseră demolate bisericile și în care oamenii ieșeau la muncă nesiliți de nimeni, nu ca acum, goniți cu cravașa de predsedatel (președintele colhozului). Distrugerea cultului muncii i se pare una dintre cele mai odioase crime ale comunismului: „Când s-a mai pomenit una ca asta? Țăranul ăsta de nu-l mai puteai aduce din câmp acasă pe vremuri? Din miezul nopții și până la apusul soarelui era pe câmp. A trebuit să-i pui zile sfinte în calendar ca să-l mai oprești, că numai de sărbătorile sfinte nu se ducea pe câmp, acum i-au luat sărbătorile din calendar, dar el nu iese la muncă, nu mai iese la muncă.” (p. 40)

Discurs argumentativ bine structurat, cartea Elenei Siupiur devine un document despre o realitate social-politică pe care omenirea o vrea din ce în ce mai mult irepetabilă.

„Saloanele gotice” (STRINDBERG 1904)

 August Strindberg, Saloanele gotice, trad. C. Papadopol (orig. suedez 1904), Marc, București, 239 p.

Cuprins
5 1.Saloanele gotice
16 2.Revoluția de palat
22 3.Cei din Storo
36 4.Redactorul
52 5.Regele Lear și părintele
61 6.O situație neclară
68 7.Clasa productivă
80 8.Anii nouăzeci (Fin de siecle)
87 9.Esther
108 10.În fața consistoriului
124 11.Noul redactor
130 12.Doctorul Borg
138 13.Doamna Brita la Storo
158 14.Lezmaiestate
172 15.În pivnița operei
177 16.La morți
187 17.Sărbătoarea împăcării
203 18.Noaptea de revelion
232 Note