Justiție socială versus cazier judiciar (MARIUS TEJA)

 La 27 iunie 2023 o știre din mainstream-ul virtual francez, preluată de mainstreamu-ul virtual românesc anunța că la Paris, un adolescent în vârstă de 17 ani fusese împușcat mortal de un polițist pentru că nu-și oprise mașina la somația omului legii. Mi-a atras atenția tocmai aparenta lipsă de semnificație a știrii.

Și a urmat știrea cu declanșarea justiției sociale pe străzile Parisului, ceea ce mi-a confirmat intuiția.

Apoi, o altă știre spunea că, la Paris, adolescentul „N.” de 17 ani fusese împușcat mortal de un polițist pentru că nu-și oprise mașina la somație.

Și a urmat știrea referitoare la dezlănțuirea justiției sociale în capitala Franței.

Apoi, o altă știre spunea că la Paris, adolescentul „Nahel” de 17 ani fusese împușcat mortal de un polițist pentru că nu-și oprise mașina la somație.

Și a urmat știrea că justiția socială devasta magazinele și mașinile din Paris.

Apoi, o altă știe zicea că la Paris, adolescentul „Nahel M.” de 17 ani fusese împușcat mortal de un polițist pentru că nu-și oprise mașina la somație.

Și a urmat știrea că justiția socială se extindea în Franța.

Apoi, a urmat știrea că în Paris, adolescentul „Nahel Merzouk”, de 17 ani, fusese împușcat mortal de un polițist pentru că nu-și oprise mașina la somație.

Și a urmat știrea că justiția socială distrugea totul în cale.

Apoi, a urmat știrea că în Paris, adolescentul „Nahel Merzouk cu origini algeriene și marocane”, de 17 ani, fusese împușcat mortal de un polițist pentru că nu-și oprise mașina la somație.

Și a urmat știrea că justiția socială se transformase într-o calamitate umană

Apoi, a urmat știrea cu apelul la calm al bunicii adolescentului, care îl lăuda că „el nu omorâse pe nimeni”.

Și știrea de final: omul nostru, care nu omorâse pe nimeni în 17 ani, înregistra în cazierul său judiciar 12 arestări....

Oază din Algeria (BUCOVALĂ & CÂNDEA 2003)

<
Algeria. Este situată în Nordul Africii și este scăldată de Marea Mediterană. O bună parte a teritoriului este acoperită de deșert sau subdeșert. Limba oficială este araba*, dar se vorbesc și numeroase dialecte berbere**. Populația este de 25.714.000 locuitori, iar suprafața este de 2.381.740 kmp. Aici o întâlnești pe Fatima. Trăiește într-o oază a deșertului Sahara, într-o casă de pământ construită pe un deal. La poalele dealului se deschide o vale largă cu mulți palmieri, care produc curmale și asigură umbra pentru culturile plantate în vale. Când este foarte cald, familia se mută într-o colibă construită chiar în vecinătatea palmierilor. Grădinile sunt udate cu apă din puțuri foarte adânci.  Pentru că plouă cel mult o dată pe an, apa de ploaie este colectată cu ajutorul unor jgheaburi, diguri și bazine cu mare grijă. Tatăl Fatimei este negustor de covoare. Bărbații din comunitate se întâlnesc în piața satului în fiecare seară, iar femeile în casa uneia dintre ele. Femeile nu pot participa în adunările populare decât pentru anumite sărbători. Copiii, însă, pot merge atât în piața satului, cât și în adunările femeilor.
>

Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode de educație modernă pentru mediu, Constanța, 2003, p. 89.

Note M. T.
* arab = Populația arabă locuiește în zona urbană de pe coastă. Califatul arab a cucerit teritoriul Algeriei în secolul VII de la Imperiul Bizantin (Roman de Răsărit) și a islamizat regiunea. În secolul XVI a intrat sub dominație otomană. La 1830 a început cucerirea franceză, care s-a încheiat după războiul de eliberare din 1954-1962. (www.worldhistoryblog.com)
** berber = Populația autohtonă berberă islamizată locuiește, în cea mai mare parte, în oazele din deșert. (www.worldatlas.com)

al Muizz (c. 930-975)

A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. eng. 1995, Lider, București, 2000, p. 343

Fondatorul orașului Cairo, unul din cei mai puternic califi fatimizi, a cucerit în cel din urmă Egiptul.
Succesor al tatălui său, al-Mansur, în 953, la 22 de ani, M. a devenit calif fatimid, domnind peste Maroc, Algeria și Tunisia. Curînd avea să anexeze și Sicilia. Iritat de așa-zisa insolență a locuitorilor din ținuturile de apus sale regatului, M. l-a trimis pe cel mai capabil general, Jawhar,să restabilească autoritatea califului, mai ales în orașul Fez. În 955, Jawhar s-a îndreptat spre Atlantic și a invadat Spania musulmană, jefuind regiunea de coastă și incendiind un mare număr de corăbii.
M. avea de gând să cucerească Egiptul, ceea ce nici un calif fatimid nu reușise. El a plănuit invazia din 966, dar a amînat-o din cauza mamei sale care voia să facă un pelerinaj la Mecca și trebuia să treacă prin Egipt. La întoarcerea de la Mecca, ea l-a rugat să mai zăbovească, deoarece se bucurase de o primire bună din partea conducătorului egiptean, Kafur. Resemnat, M. a așteptat pînă după moartea lui Kafur, în 968. Cînd a pornit invazia, Jawhar i-a învins pe gipteni în decurs de un an.
Pentru a menține controlul fatimid al Egiptului, M. și-a mutat capitala în Egiptîn, dezvoltînd orașul Cairo în 972, la nord de vechiul oraș al-Fustat. Avînd controlul Egiptului, a pornit armatele fatimide spre Siria în octombrie 975. El a fost urmat la tron de fiul său, care a întărit stăpînirea ftimzilor asupra Siriei, stăpînire care va dura pînă în secolul XI.