Oază din Algeria (BUCOVALĂ & CÂNDEA 2003)

<
Algeria. Este situată în Nordul Africii și este scăldată de Marea Mediterană. O bună parte a teritoriului este acoperită de deșert sau subdeșert. Limba oficială este araba*, dar se vorbesc și numeroase dialecte berbere**. Populația este de 25.714.000 locuitori, iar suprafața este de 2.381.740 kmp. Aici o întâlnești pe Fatima. Trăiește într-o oază a deșertului Sahara, într-o casă de pământ construită pe un deal. La poalele dealului se deschide o vale largă cu mulți palmieri, care produc curmale și asigură umbra pentru culturile plantate în vale. Când este foarte cald, familia se mută într-o colibă construită chiar în vecinătatea palmierilor. Grădinile sunt udate cu apă din puțuri foarte adânci.  Pentru că plouă cel mult o dată pe an, apa de ploaie este colectată cu ajutorul unor jgheaburi, diguri și bazine cu mare grijă. Tatăl Fatimei este negustor de covoare. Bărbații din comunitate se întâlnesc în piața satului în fiecare seară, iar femeile în casa uneia dintre ele. Femeile nu pot participa în adunările populare decât pentru anumite sărbători. Copiii, însă, pot merge atât în piața satului, cât și în adunările femeilor.
>

Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode de educație modernă pentru mediu, Constanța, 2003, p. 89.

Note M. T.
* arab = Populația arabă locuiește în zona urbană de pe coastă. Califatul arab a cucerit teritoriul Algeriei în secolul VII de la Imperiul Bizantin (Roman de Răsărit) și a islamizat regiunea. În secolul XVI a intrat sub dominație otomană. La 1830 a început cucerirea franceză, care s-a încheiat după războiul de eliberare din 1954-1962. (www.worldhistoryblog.com)
** berber = Populația autohtonă berberă islamizată locuiește, în cea mai mare parte, în oazele din deșert. (www.worldatlas.com)

Poporul amerindian Guarani din Ecuador (BUCOVALĂ & CÂNDEA 2003)

<
Ecuador. Este situată în America de Sud, la aceeași latitudine cu Ecuatorul. Are o populație de 10 milioane de oameni, dintre care 200.000 sunt amerindieni. Suprafața este de 283.560 kmp. Țara este străbătută de munții Anzi și o importantă suprafață este alcătuită de pădurea amazoniană. Limba oficială este spaniola, dar 40%  din populație vorbește dialectul quechua*. Aici îl întâlnești pe Kempere, un indian Guarani**, care trăiește în inima pădurii amazoniene. Guarani sunt nomazi și trăiesc în mici clanuri de cinci-șase familii. La fiecare șase luni părăsesc locul în cate se află pentru a se stabili într-o nouă zonă de vânătoare. Aici își construiesc colibe din frunze de palmier, iar femeile și copiii încep să planteze pe mici suprafețe rădăcini de manioc, care constituie baza alimentației lor. În acest timp, bărbații vânează folosind săgeți cu vârful înmuiat în curara (o otravă extrasă din plante tropicale). Încă de la vârsta de zece ani Kempere este un vânător încercat. I-a însoțit pe tatăl său și pe ceilalți bărbați dn clan la vânătoare încă de când a început să meargă. A învățat să pescuiască în râurile din apropiere și să construiască tot felul de obiecte din lemn sau frunze.
>

Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode moderne de educație pentru mediu, Constanța, 2003, p. 89.

Note M. T.
* quechua = "Cei care vorbesc corect". Cel mai mare popor amerindian preincaș, cu 12 milioane de indivizi, răspândiți în Ecuador, Peru, Bolivia, Columbia, Chile, Argentina. www.romlit.ro - Supraviețuirea prin cultură a indienilor quechua - 23/2009)
** guarani = Popor amerindian de 5 milioane de indivizi, răspândiți în Bolivia (limbă oficială), Paraguay (limbă oficială), Argentina (limbă oficială provincială) și Brazilia. (linguistics.byn.edu)

Vânătoarea de balene în Marea Ohotsk în 1863 (VERNE 1901)

<
(...)
De obicei, pescuitul în Marea Ohotsk* se desfășoară într-un  mod deosebit. Bărcile trimise departe de navă rămîn adesea cinci sau șase zile fără să se întoarcă la bord. Asta nu înseamnă că stau pe mare în tot acest timp. Seara, întoarse pe coastă, sînt trase pe uscat și culcate pe un bord, ca să nu le ia mareea. Apoi oamenii construiesc colibe de crengi, iau masa, se odihnesc pînă dimineața, păzîndu-se împotriva atacurile urșilor, și reiau vînătoarea.
(...)
>

SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare**, trad. I. Hobana, ed. Tineretului, București, pp. 112-113.

NOTE M. T.
* Marea Ohotsk = Mare care aparține de Oceanul Pacific și delimitată de Asia de E (V), de peninsula Kamceatka (NE), arhipeleagul Kurile (SE) și insula Sahalin (SV). (http://www.historia.ro/sites/default/files/japan_ussr_rel88_1.jpg)
** Șarpele de mare - Jules Verne,, „Devoratorul de SF”, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html)

Sat al indienilor sioux din Vestul sălbatic al SUA la începutul secolului XIX (COOPER 1827)

(...) La marginea a ceea ce am putea numi un platou, se ridicau vreo sută de colibe ale indienilor sioux*, veșnic rătăcitori. Aceste șubrede adăposturi erau așezate fără nici un fel de noimă. Se părea că locul fusese ales numai fiindcă se afla  în apropierea unei ape. dar nici de faptul acesta nu se ținuse seama întotdeauna. Căci, în timp ce majoritatea colibelor se înălțau chiar la marginea câmpiei, unde terenul atingea înălțimea cea mai mare, celelalte erau așezate mult mai departe de apă, potrivit fanteziei celor care le stăpîneau. Tabăra n-avea nici pe departe înfățișarea unei așezări de războinici, iar poziția în care se afla nu însemna nici cea mai slabă chezășie împotriva unui atac dat prin surprindere. Era deschisă din toate părțile, așa că se putea intra în ea din toate direcțiile, ca în orice altă regiune a preriei; în privința asta nu exista decît o singură excepție, rîul. Pe scurt, așezarea indienilor sioux arăta ca și cum aceștia ar fi zăbovit mult mai mult decît au avînt de gînd la început, iar în momentul acela se vedea cît se poate de limpede că se pregătesc s-o părăsească în mare grabă.
Așa arăta vremelnica tabără a tribului sioux, care se îndeletnicise cîtva timp cu vînătoarea pe întinderile de pămînt ce despărțeau locuințele stabile ale tribului de cele ale războinicilor din tribul pawnee**. Adăposturile erau alcătuite din niște corturi din piele, înalte și de formă conică, și din alte cîteva construcții mult mai simple și mai primitive. Scutul, tolba, lancea și arcul stăpînului stăteau agățate de un par în fața ușii colibei sau deschizăturii fiecărui cort. Iar obiectele casnice ale nevestei sau ale celor două sau trei neveste (după faima, mai mică sau mai mare, a războinicului) erau aruncate care încotro, de jur împrejurul locuinței. Cînd și cînd se putea vedea și figura rotundă și pașnică a cîte unui prunc ce clipea alene; era înfășurat în niște scutece de scoarță de copac și suspendat, cu ajutorul unei curele din piele de căprioară, de același par din fața colibei sau a cortului. Copii ceva mai mari se jucau de-a valma, îngrămădindu-se unii peste alții; băiețașii, chiar cînd erau foarte mici, se deosebeau de fetițe prin purtarea lor trufașă și aerul lor de stăpîn, purtarea ce avea să însemne și mai tîrziu granița dintre cele două sexe. Băieții mai răsăriți erau pe cîmpie, încercînd să călărească sălbaticii cai ai părinților, iar uneori se zărea chiar și cîte o fetișcană, care își părăsise îndatoririle pentru a admira îndrăzneala băieților.
Așa arăta zi de zi o tabără de felul acesta, pe deplin încredințată că nu  o amenință nici o primejdie. (...)


SURSA
Fenimore Cooper, Preria***, trad. C. Tănăsescu, vol. II, ed. Minerva / seria Bilioteca pentru toți nr. 838, București, 1975, p. 116-117.

NOTE M.T.
*Sioux = Neam amerindian format din șapte comunități care erau așezate în Câmpiile Nord ale SUA. Au devenit cunoscuți sub acest nume de europeni din secolul XVII. În secolul XIX s-au confruntat cu armata SUA sub comanda celebrilor șefi Sitting Bull și Crazy Horse. În secolul XX, Holywoodul i-a făcut cunoscuți în toată lumea. (http://plainshumanities.unl.edu/encyclopedia/doc/egp.na.107)** Pawnee = Trib amerindian situat la începutul secolului XVIII în actualul stat federal nordic Nebraska și actual în statul federal central Oklahoma. (http://www.pawneenation.org/page/home/pawnee-history)*** Prerie = Asociație vegetală formată din ierburi, caracteristică pentru unele regiuni ale Americii de Nord; regiune de stepă care cuprinde o asemenea vegetație. – Din fr. prairie. Sursa: DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/prerie)

Țara Ugogo din Africa centrală în secolul XIX (VERNE 1863)

„(…) bazinul Kanyeme. Doctorul recunoscu vastul ținut desțelenit, întins pe o suprafață de zece mile, cu satele pierdute în mijlocul baobabilor și al arborilor ce dau fructe numite papaia. Aici se află reședința unuia din sultanii țării Ugogo, a cărei civilizație este mai puțin înapoiată, unde omul își vinde mai rar un membru al familiei. Dar oamenii și animalele trăiesc laolaltă, în colibe rotunde, construite fără lemn și care seamănă cu niște claie.” 

(XIV)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Așezarea Kazeh din Africa centrală în secolul XIX (VERNE 1863)

(XV)

„Kazeh, punct important din Africa centrală, nu este totuși un oraș. La drept vorbind, în regiune nu există orașe. Kazeh nu este decît o așezare ascunsă în 6 rîpe imense. Sunt închise acolo căsuțe sărăcăcioase, colibe de sclavi, cu cîte o curticică și grădini cultivate; ceapa, cartofii, vinetele, dovlecii și ciupercile, cu un gust neîntrecut, cresc acolo de minune.

Unyamwezy este Țara Lunii prin excelență, parcul roditor și splendid al Africii. În centru se găsește districtul Unyanembe, un ținut minier, unde trăiesc în trîndăvie  cîteva familii. Aceștia au făcut multă vreme negoț cu gumă, fildeș, stambă și sclavi în interiorul Africii și în Arabia. Caravanele lor au străbătut regiunile ecuatoriale; ele pornesc și acum în căutarea obiectelor de lux pentru negustorii îmbogățiți, care duc în ținutul acesta fermecător, între femei și servitori, cea mai orizontală și mai puțin agitată existență, stînd mai tot timpul întinși, rîzînd, fumînd sau dormind.

În jurul acestor rîpe se găsesc numeroase căsuțe sărăcăcioase de indigeni, apoi întinderi vaste, unde se țin tîrgurile, cîmpii de cînepă și ciumăfaie, pomi frumoși și umbrare răcoroase. Acesta-i Kazehul. Aici e locul de întînire al caravanelor: cele din  S, cu sclavii și încărcătura lor de fildeș; cele din V aducînd pentru triburile din regiunea Marilor Lacuri bumbac și obiecte de sticlă.

În aceste tîrguri domnește o permanentă agitație, un zgomot infernal, pe care-l fac strigătele hamalilor metiși, sun. tobelor și al trîmbițelor, nechezatul catîrilor, zbieretele măgarilor, cîntecele femeilor, țipetele copiilor, lovturile bastoanelor din lemn de palmier ale jemadarului () bătînd măsura acestei simfonii pastorale. Aici se expun în dezordine, și se poate spune, într-o dezordine fermecătoare, stofe bătătoare la ochi, mărgele, colți de rinocer, dinți de rechin, miere, tutun și bumbac. Aici se practică negoțurile cele mai ciudate, unde fiecare obiect nu are decît valoarea dorinței pe care o trezește.”

„Mi-amintesc că Burton și Speke n-au avut decît cuvinte de laudă pentru ospitalitatea locuitorilor orașelor.”

„Cițiva `waganga`, care puteau fi recunoscuți după insignele lor făcute din scoici conice înaintară cu îndrăzneală. Erau vrăjitorii locului. Purtau la cingătoare tigve mici, negre, unse cu grăsime, și alte  obiecte de magie, de o murdărie foarte impunătoare”

„(…) palatul sultanului, un fel de clădire pătrată, numită `ititenya`, (…). În afară, casa avea un pridvor, cu acoperiș de coceni sprijinit pe stîlpi de lemn, care aveau pretenția de a fi sculptați. Zidurile erau împodobite cu linii lungi de argilă roșcată, care încercau să reproduc figuri de oameni și de șerpi. Acoperișul nu se sprijinea chiar pe ziduri, așa că aerul putea pătrunde înăuntru. Ferestre nu existau, ci numai o deschizătură care ar fi vrut să se numească ușă.”
„Părul lor, despărțit într-un mare nr. de codițe, le cădea pe umeri. Tatuaje negre și albastre le brăzdau obrajii de tîmple pînă la gură. Urechile lor lăbărțate suportau discuri de lemn și plăci făcute din copal{50}. Erau îmbrăcați cu o pînză pictată în culori foarte vii. Sold. erau înarmați cu sulițe, arcuri, săgeți otrăvite, săbii scurte cu un singur tăiș, cu `sime`, paloșe lungi cu dinți ca de ferăstrău, și cu mici toporiște.”

„Fu primit de ceata nevestelor maiestății sale, în acordurile armonioase ale `upatu-ului`, un fel de țimbal făcut din fundul unei oale de aramp, și în bubuitul `hilindo-ului`, o tobă înaltă de vreo cinci picioare, scobită dintr-un trunchi de arbore, în care doi oameni loveau din răsputeri.

Cele mai multe dintre femei (…), punînd tabac și `thang` în pipe mari,(…). (…) La moartea sultanului urmau să fie îngropate de vii alături de el, ca să-l distreze în singurătatea veșniciei.”

„I se aduseră darurile menite să îmbuneze divinitatea, pe care indigenii le depuneau în colibe numite `mzimu`, venerate de toți: spice de orz și o băutură numită `pombe`.”

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Așezarea Kafuro din Africa centrală în secolul XIX (VERNE 1863)

„Ajuns la Kafuro, o mare așezare a negustorilor din ținut, zări în depărtare lacul atât de căutat, pe care căpitanul Speke îl întrezărise la 3 august 1858.

(…) Lanurile de orz înlocuiau pe cele de orez. Aici creștea planta din care în acest ținut se făcea vin, mwani, o plantă sălbatică, întrebuințată în locul cafelei. Vreo cincizeci de colibe circulare, acoperite cu un fel de trestie înflorită, alcătuiau capitala ținutului Karagua. (…) Printre plantații treceau femei a căror corpolență era de necrezut. Doctorul îi uimi pe tovarășii de drum lămurindu-i că această corpolență, foarte apreciată aici, se datora unui regim obligatoriu de lapte covăsit.”

(XVIII)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Pedepse pentru criminali la popoarele africane în secolul XIX (VERNE 1863)

„Ceva mai departe, un alt sat oferea un spectacol la fel de respingător: cadavre mâncate pe jumătate, schelete când în praf, membre omenești risipite ici și colo, toate lăsate la dispoziția hienelor și șacalilor.

-Sunt, se vede, trupuri de criminali; așa cum se obișnuiește în Abisinia, aceștia sunt lăsați pradă fiarelor care îi devorează în liniște, după ce i-au ucis.

-Procedeul nu-i mult mai crud decât spânzurătoarea, spuse scoțianul. E doar mai murdar, asta-i tot.

-În regiunile sudice ale Africii, vorbi din nou doctoral, băștinașii se mulțumesc să-i închidă pe criminali în propria lor colibă împreună cu fiarele, și chiar cu familia. Se dă foc și totul arde. Asta se numește cruzime, iar dacă spânzurătoarea e mai puțin crudă, e în schimb la fel de barbară.”

(XX)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Upernawik din Groenlanda în secolul XIX (VERNE 1901)

(IX&X/47) „(...) Upernawik, așezarea cea mai nordică pe care o stăpînește Danemarca pe această coastă.

(...)

(...) Guvernatorul se născuse pe insula Dsko (...); (...) orașului, care se compunea din 3 case de lemn, în care locuia el și preotul luteran, o școală și niște prăvălii care se aprovizionau de pe navele naufragiate. Restul se compunea din colibe de zăpadă în care eschimoșii intrau pe brînci, printr-o deschizătură.”

J. VERNE, Căpitanul Hatteras, trad. (fr. 1864-5) I. Katz, ed. II, ed. I.Creangă/5, București, 1990, 297 p.

Maiorul britanic Denham în Africa centrală în secolul XIX (VERNE 1863)

Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

„-Dar cine era maiorul Denham?
-Un curajos englez care, din 1822 până în 1824, a condus o expediție în Bornu, întovărășit de căpitanul Clapperton și de doctorul Udney. Ei au plecat din Tripoli în martie, au ajuns la Murzuk, capitala Fezzanului, și, mergând, pe drumul pe care l-a urmat mai târziu doctorul Barth pentru a se întoarce în Europa, a ajuns la 16 februarie 1823 la Kuka, în apropierea lacului Ciad. Denham a întreprins diferite explorări în Bornu, Mandara și pe malurile orientale ale lacului.”

„(…) se găseau la nord de Ciad, între orașul Lari și satul Ingemini, ambele vizitate de maiorul Denham.”

„(…) în fața orașului Tangalia, situat pe marginea orientală a Lacului Ciad, care era punctul cel mai îndepărtat atins de Denham în explorarea sa.”

„-Crocodilii nu trăiesc decât pe malurile insulelor sau ale lacului; desigur că Joe a avut îndemânarea să-i ocolească. Dealtfel, sunt puțin periculoși; africanii se scaldă fără să se teamă de atacurile lor.”

„(…)  orașul Lari. Locuitorii munceau la culesul bumbacului, în fața colibelor împletite din trestie, în mijlocul ogrăzilor curate și îngrijit întreținute. Orașul - o îngrămădire de aproape cincizeci de colibe - se afla într-o mică depresiune a terenului, (…).”