Poporul amerindian Guarani din Ecuador (BUCOVALĂ & CÂNDEA 2003)

<
Ecuador. Este situată în America de Sud, la aceeași latitudine cu Ecuatorul. Are o populație de 10 milioane de oameni, dintre care 200.000 sunt amerindieni. Suprafața este de 283.560 kmp. Țara este străbătută de munții Anzi și o importantă suprafață este alcătuită de pădurea amazoniană. Limba oficială este spaniola, dar 40%  din populație vorbește dialectul quechua*. Aici îl întâlnești pe Kempere, un indian Guarani**, care trăiește în inima pădurii amazoniene. Guarani sunt nomazi și trăiesc în mici clanuri de cinci-șase familii. La fiecare șase luni părăsesc locul în cate se află pentru a se stabili într-o nouă zonă de vânătoare. Aici își construiesc colibe din frunze de palmier, iar femeile și copiii încep să planteze pe mici suprafețe rădăcini de manioc, care constituie baza alimentației lor. În acest timp, bărbații vânează folosind săgeți cu vârful înmuiat în curara (o otravă extrasă din plante tropicale). Încă de la vârsta de zece ani Kempere este un vânător încercat. I-a însoțit pe tatăl său și pe ceilalți bărbați dn clan la vânătoare încă de când a început să meargă. A învățat să pescuiască în râurile din apropiere și să construiască tot felul de obiecte din lemn sau frunze.
>

Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode moderne de educație pentru mediu, Constanța, 2003, p. 89.

Note M. T.
* quechua = "Cei care vorbesc corect". Cel mai mare popor amerindian preincaș, cu 12 milioane de indivizi, răspândiți în Ecuador, Peru, Bolivia, Columbia, Chile, Argentina. www.romlit.ro - Supraviețuirea prin cultură a indienilor quechua - 23/2009)
** guarani = Popor amerindian de 5 milioane de indivizi, răspândiți în Bolivia (limbă oficială), Paraguay (limbă oficială), Argentina (limbă oficială provincială) și Brazilia. (linguistics.byn.edu)

Recomandarea unei absolvente de pension în Anglia la începutul secolului XIX (THACKERAY 1848)

<
(...)
Prezentînd respectuoasele mele complimente doamnei Fuddlestone, am onoarea (pe cale epistolară) să prezint doamnei pe cele două prietene ale mele domnișoara Tuffin și domnișoara Hawky.
Ambele domnișoare sînt perfect calificate pentru a preda  greaca, latina și unele elemente de ebraică, matematicile și istoria, spaniola, franceza, italiana și geografia, muzica vocală și instrumentală, dansul - fără ajutorul nici unui alt profesor - precum și noțiuni de științe naturale. În mînuirea globului pămîntesc amîndouă sînt foarte dibace. În afară de asta, domnișoara Tuffin, care este fiica regretatului reverend* Thomas Tuffin (profesor la Corpus College din Cambridge**), poate preda și limba siriacă***, cît și noțiuni de drept constituțional. Dar cum ea nu are decît 18 ani și o înfățișare foarte plăcută, mă tem că numita domnișoară nu poate fi primită în familia lui sir Huddleston Fuddleston.
Cu domnișoara Letitia Hawky, în schimb, natura, n-a fost prea darnică. Are 29 ani; fața îi e foarte ciupită de vărsat. Șchioapătă puțin, are părul roșu și se uită cruciș. Dar amîndouă domnișoarele sînt înzestrate cu toate calitățile morale și religioase. Pretențiile lor, sînt bineînțeles, în raport cu meritele respective.
(...)
>


SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor****, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, p. 100.

NOTE M. T.
* REVERÉND, reverenzi, s. m. Titlu dat preoților sau călugărilor catolici ori membrilor unei confesiuni reformate; cuvios. ♦ Spec. Titlu dat pastorilor anglicani; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. révérend, lat. reverendus. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/reverend)
** Colegiul Corpus Christi al Universității Cambridge a fost fondat în 1352 de breslele Corpus Christi și Fecioarei Maria. (http://www.corpus.cam.ac.uk/)
*** Limba siriacă era folosită în provincia romană Siria, fiind una din limbile în care liturghia creștină s-a tradus de timpuriu din limba greacă. (http://www.crestinortodox.ro/editoriale/limbile-liturgice-necesare-pentru-depasirea-simplei-asistente-cult-70032.html)
**** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Eliade şi cultura spaniolă (GARRIGOS 2005)

Încă din studenţie Mircea Eliade* a manifestat interes pentru cultura spaniolă. El a promovat-o în anii '20 şi '30 nu numai în România, fiind ''un înaintaş al culturii spaniole în Europa orientală''. Astfel, în 1926 a comentat versiunea franceză a cărţii lui Miguel de Unamuno**, Agonia creştinismului, şi a scris un eseu despre personalitatea enciclopedică a lui Adolfo Bonilla San Martin***, pe care-l compara cu Farinelli****.
În 1928 a publicat un articol la moartea lui Vicente Blasco Ibanez*****, o personalitate, depăşită în opinia sa, numai de Unamuno. După Eliade, cei doi ''sunt rupţi din trupul acelui om unic al Spaniei, Don Quijote******''.
Pe Marcelino Menendez y Pelayo*******, a cărui operă l-a atras să cunoască literatura spaniolă, îl aprecia ca ''cel mai formidabil fenomen al veacului''. Opera lui Menendez, pe care l-a luat ca model,  a cunoscut-o in 1928 la Roma, unde şi-a pregătit teza de licenţă de spre filozofia italiană renascentistă. La întoarcere a publicat două studii despre Menendez şi unul despre Franscisco Sanchez********, umanist din secolul XVI.
Dar admiraţia sa a fost aţintită asupra celor trei mari filozofi spanioli contemporani: Unamuno, Ortega y Gasset********* şi Eugenio D'Ors**********. Despre ei va scrie în 1933 în articolul ''În Spania şi la noi'' că sunt cei mari eseişti europeni şi cei mai originali în privinţa izvoarelor folosite.
La moartea lui Unamuno, în conferinţa ţinută la 26 ianuarie 1937 la Radio Bucureşti, Eliade subliniază că acesta ''creeează un imperialism spirtual iberic fondat pe un mare mit spaniol: Don Quijote'' şi consideră că este necesară spaniolizarea Europei. În acelaşi an îi mărturiseşte lui Claude-Henri Rocquet*********** despre cel dispărut: ''Opera sa este esenţială, fiindcă a reuşit să arate rădcinile <<viscerale>> ale culturii. [...] Insistă asupra importanţei spirituale a cărnii, a corpului, a sângelui, a tot ceea ce numea <<experienţa viscerală a spirtului>>''.
Mircea Eliade a cunoscut Spania după numirea sa ca ataşat cultural în Portugalia vecină în 1941. În jurnalul său ţinut în perioada în care a locuit în Portugalia (februarie 1941 - septembrie 1945) menţionează cele trei călătorii în Spania din anii 1942, 1943 şi 1944. În periplurile sale prin provinciile Castilia (Madrid) şi Andalusia (Marea Mediterană) a fost acaparat de capitala Madrid şi de marii pictori Velazquez************, El Greco*************, Murillo************** şi Goya***************. Pe ultimul îl consideră un revoluţionar deoarece a introdus etnografia în pictură prin pânzele şi desenele despre timpul liber, obiceiurile şi întâmplările zilnice. Iese în evidenţă ultima călătorie, cea din octombrie 1944 la Cordoba, unde participă la Congresul Portughez-Spaniol. Impresiile deosebite produse de acest oraş cu un luung trecut medieval arab îl determină să ţină un jurnal autonom, intitulat chiar Jurnalul din Cordoba şi comparabil ca valoare cu o altă lucrare a sa, India (1934), un rezultat al bursei sale de studiu de la sfârşitul anilor '20 în străvechea civilizaţie asiatică.
În pofida pasiunii dovedite a lui Eliade pentru Spania, prima traducere a operei sale în spaniolă s-a realizat în Argentina, deşi încă în 1936 i se plângea lui Corpus Braga că în Spania nu fusese tradus nici un scriitor român. De-abia în anii '90 a început traducerea lui Eliade în Spania, care a devenit ulterior a doua ţară, după Franţa, ca număr al lucrărilor eliadiene traduse.

SURSA
Joaquin Garrigos********, Pasiunea spaniolă, ''Origini'', Nocross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 20-22.

NOTE M. T.
* Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
** Miguel de Unamuno (1864  Bilbao/Spania- 1936 Salamanca/Spania) (http://migueldeunamuno.org/)
*** Adolfo Bonilla San Martin (1875 Madrid/Spania - 1926 Madrid/Spania) (http://www.filosofia.org/ave/001/a058.htm)
**** Carlo Broschi: pseudonim Farinelli (1705 Andria/Italia- 1782 Bologna/Italia) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/201875/Farinelli)
***** Vicente Blasco Ibanez (1867 Valencia/Spania - 1928 Menton/Franţa) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/68999/Vicente-Blasco-Ibanez)
****** Don Quijote - Personajul principal al romanului Don Quijote de la Mancha publicat de scriitorul spaniol Miguel Cervantes  în 1605 şi 1615 (http://www.online-literature.com/cervantes/don_quixote/)
******* Marcelino Menendez y Pelayo (1856 Santander/Spania- 1912 Santander/Spania) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/374919/Marcelino-Menendez-y-Pelayo)
******** Franscisco Sanchez (1523 Braza/Spania - 1600 Valladolid/Spania) (http://www1.uprh.edu/rsoto/Francisco_S%C3%A1nchez_Brocense.pdf)
********* Jose Ortega y Gasset (1883 Madrid/Spania - 1955 Madrid/Spania) (http://plato.stanford.edu/entries/gasset/)
********** Eugenio D'Ors (1881 Barcelona/Spania - 1954 Villanueva y Geltru/Spania ) (http://www.spainisculture.com/en/artistas_creadores/eugenio_d_ors.html)
*********** Claude-Henri Rocquet (1933 Dunkerque/Franţa - ) (http://www.claudehenrirocquet.fr/)
************ Diego Velazquez (1599 Sevilla/Spania- 1660 Madrid/Spania) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/624772/Diego-Velazquez)
************* Domenicos Theotokopoulos - pseudonim El Greco (1541 Creta/[Veneţia]/Grecia - 1641 Toledo/Spania) (http://www.el-greco-foundation.org/)
************** Bartolome Murillo (1617 Sevilla/Spania - 1682 Sevilla/Spania) (http://www.spanisharts.com/prado/murillo.htm)
*************** Francisco Goya (1746 Fuendetodos/Spania - 1828 Bordeaux/Franţa) (http://www.franciscodegoya.net/)

Brazilia în 1881 (VERNE 1881)

(78) „`Braza` înseamnă jar și este un cuv. pe care îl întîlnim în limna spaniolă încă din sec. XII. Din el s-a născut cuvântul `brazil` , nume dat unor copaci din care se extrage o vopsea roșie! De aici și numele de Brazilia, (…).”

(78) „Brazilia este azi unul din cele mai mari state ale Americii de S., avându-l la cîrmă pe don Pedro, un rege înțelept și iubitor de frumos.”

(78-9) „În 1824, la 16 ani după întemeierea imperiului Luso-Brazilian, Brazilia își proclamă independența prin glasul lui don Juan, pe care armatele franceze îl alungaseră din Portugalia.

Mai rămânea să se definitiveze granițele dintre noul imperiu și statul Peru, vecin cu el. (...) Dacă B. voia să se întindă la V până la Rio Napo, P. cerea dreptul asupra teritoriului ce  ține pînă la lacul Ega, adică cu 8 grade mai la E. Dar B. trebui să ia măsuri împotriva răpirii indienilor de pe Amazon, acțiune pusă la cale de misiunile spaniole din țară. Nu găsi un mijloc mai bun să spună capăt acestui trafic decât cel de a întări  insula Ronda, situată puțin mai sus de Tabatinga și de așeza acolo o garnizoană. Era și aceast o sol. Și de atunci granița dintre cele 2 state trece prin mijlocul insulei Mai sus de ea fluviul este peruan și poară numele de Maranon. Mai jos este brazilian și se numește A.”

JULES VERNE, 800 de leghe pe Amazon, trad. (fr. 1881) P. Găzdaru, ed. I. Creangă/nr. 27, București, 1981

Biografia Manuelei Cernat (1945 Paris - ) (LĂPUȘAN 2011)

Manuela Cernat este unul din reprezentanții de seamă ai societății academice românești în domeniul culturii și un ambasador cultural important al României. Deținătoare a Premiului pentru Critică al Asociației Cineaștilor din 1998, primește în 2002 Diploma Curții Imperiale a Japoniei, pentru ca în 2003 aportul său la cultura românească să fie recompensat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor. În 2004, statul italian îi acordă Steaua Solidarității Italiene în grad de Cavaler. Născută la Paris, descendentă a unor familii cu vechi rădăcini în istoria Moldovei (Stroici și Boldur) și  a Mehedinților (Coandă și Igiroșianu), M. C. este fiica scriitoarei Anda Boldur și a scriitorului și diplomatului Iosif Igiroșianu, primul însărcinat cu afaceri al României în Franța postbelică. Într-un asemenea mediu erudit a învățat franceză, engleză, italiană, spaniolă, rusă, portugheză, germană, sârbo-croată. Un străbun al său, Ion Boldur, a fost director general al Prefecturii Constanța în primii ani de după realipirea Dobrogei la România.


Aurelia Lăpușan & Victor Ciupină, „Universitatea Ovidius din Constanța”, Dobrogea, Constanța, 2011, p. 226.