Un soldat veteran francez despre încoronarea împăratului Napoleon I (BALZAC 1832-1833)

<
(...)
Atunci împăratu a inventat Legiunea de onoare*, un lucru cît se poate de frumos, ce-i drept!
- În Franța, spunea el, la Boulogne, în fața armatei întregi, toată lumea are curaj! Deci, partea civilă care va face fapte curajoase va fi sora soldatului, soldatu va fi fratele ei, și vor fi uniți sub drapelul onoarei.
Noi, ăștia, care eram acolo, ne întorceam din Egipt**. Toate se schimbaseră! Îl lăsasem general, îl regăsisem împărat. Nu, zău, Franța i se dăduse, cum se dă o fată unui lăncier. Și după ce s-au făcut toate, spre mulțumirea tuturor se poate zice, s-a pus la cale o sfîntă ceremonie cum nu s-a mai văzut de cînd lumea și pămîntu. Papa și cardinalii, în odăjdiile lor numai aur și purupură, trec Alpii anume ca să-l ungă în fața armatei și a poporului care bătea din palme. Da s-a mai întîmplat ceva care ar fi nedrept să nu vă spun. În Egipt, în pustie, nu departe de Siria, OMU ROȘU îi apăru pe muntele lui Moise și-i grăi:
- Merge bine!
Pe urmă, la Marengo***, în seara victoriei, pentru a doua oară Omu roșu i-a apărut înainte-i și i-a spus:
- Vei vedea lumea la picioarele tale și vei fi împărat al Franței, rege al Italiei, stăpîn al Olandei, suveran al Spaniei, Portugaliei, Iliriei****, protector al Germaniei, mîntuitor al Poloniei*****, primu vultur al Legiuni de onoare și de toate!
Acest Om roșu, vedeți voi, asta era ideea lui; un  fel de poștaș care-l servea, după cum spun unii, să comunice cu steaua lui. Eu n-am crezut nicodată; da Omu roșu există și chiar Napoleon a vorbit cu dînsu și spunea că-i apărea în clipele grele și rămînea la palatu Tuileries******, la mansardă. Deci, la încoronare, Napoleon l-a văzut seara pentru a treia oară și au chibzuit despre multe. După aceea, împăratu se duce drept la Milano să se încoroneze rege al Italiei. Acolo începe adevăratu triumf al soldatului. Atunci, oricine știa să scrie devenea ofițer. peste tot ploua cu pensii, cu dotări de ducate; comori pentru statu-major, pentru care Franța nu plătea nimic; iar Legiunea de onoare soldaților de rînd și o rentă, pe care o încasez și eu pe lîngă pensie. În sfîrșit, am văzut și noi armata ținută cum nu se mai pomenise. Da împăratu, care știa că trebuie să fie împăratu tuturor, se gîndește și la burghezi și le construiește, după placu lor, un monument ca-n basme, într-un loc gol ca-n palmă.. Dacă aveți avea prilej să vă întoarceți din Spania în drum spre Berlin, ei atunci ați întîlni în cale arcuri de triumf cu soldați de rînd sculptați frumos pe ele, tot atîția cît și generali. Napoleon, în doi sau trei ani, fără să pună biruri noi, și-a umplut beciurile cu aur, a construit poduri, palate, șosele, a făcut savanți, sărbători, legi, vase, porturi; și a cheltuit puzderie de milioane, atîta bănet, de zicea careva că ar fi putut acoperi Franța toată cu monezi de cinci franci, dacă ar fi vrut el.
(...)
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, p. 176-177.

NOTE M.T.
* Legiunea de onoare = Instituție fondată în 1802 de N. Bonaparte, Prim-Consul al Republicii franceze. (http://florianajucantravel.com/muzeul-%E2%80%9Elegiunii-de-onoare-paris.html)
** În 1798, generalul N. Bonaparte a început o expediție în provincia otomană Egipt, campanie care a continuat pînă în 1802, și după întoarcerea sa în Franța în august 1799. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-c-utat-m-re-ul-napoleon-n-egipt)
*** Marengo = Localitate în nordul Italiei, unde la 14 iunie 1800, generalul Bonaparte a obținut o victorie decisivă împotriva austriecilor. (http://www.wtj.com/articles/marengo/)
**** Iliria =  Litoralul balcanic al Mării Adriatice, locuit în antichitate de iliri. (http://www.crispedia.ro/Provinciile_Ilirice)
***** Polonia a fost împărțită în 1772, 1793 și 1795 de Rusia, Austria și Prusia. (http://www.crispedia.ro/Provinciile_Ilirice)
****** Tuileries = Palat din Paris construit în 1564. Reședință regală și imperială pînă la arderea sa în timpul Comunei din Paris din 1871. (http://ionarts.blogspot.com/2006/08/rebuilding-tuileries-palace.html)

Reacția Canadei la desprinderea geologică imaginară a Peninsulei Iberice de Europa la sfârșitul secolului XX (SARAMAGO 1986)

<
(...)
Bună ziua ți-am dat, belea am căpătat, spuneau cei de demult, și-aveau dreptate, cel puțin ei au profitat de timpul lor pentru a judeca faptele pe atunci noi la lumina faptelor pe atunci vechi, greșeala noastră contemporană este persistența unei atitudini sceptice în legătură cu lecțiile antichității. A spus președintele Statelor Unite ale Americii că peninsula ar fi binevenită, și Canadei, se va vedea, nu i-a plăcut asta. Pentru că observă canadienii, dacă nu se schimbă cursul, noi vom fi amfitrionii, vor fi atunci două Terra Novae* în loc de una, iar peninsularii habar n-au, sărmanii, ce-i așteaptă, frig de moarte, îngheț, unicul avantaj e că rămîn portughezii mai aproape de morun, care le place atît de mult, mai rece pentru nație, mai mult la rație.
Purtătorul de cuvînt al Casei Albe a sărit imediat în ajutor explicînd că declarația președintelui fusese generată, la bază, de motive umanitare, fără vreo intenție de preponderență politică, cu atît mai mult cu cît țările peninsulare au rămas în continuare suverane și îndependente prin faptul că plutesc pe ape, într-o bună zi tot se vor opri și vor fi la fel ca celelalte, și a adăugat, Din partea noastră, vă dăm garanția solemnă că tradiționalul spirit de bună vecinătate între Statele Unite și Canada nu va fi afectat de nici o împrejurare, și, ca demonstrația a voinței nord-americane de a păstra prietenia cu marea națiune canadiană, propunem realizarea unei conferințe bilaterale pentru examinarea diverselor aspecte care, în cadrul acestei dramatice transformări a fizionimiei politice și strategice a lumii, va constitui întîiul pas, cu siguranță, cu siguranță, pentru nașterea unei comunități internaționale, compuse din Statele Unite, Canada și cele două popoare iberice, care vor fi invitate să participe, cu titlul de observatori, la această reuniune, devreme cenu s-a consumat încă apropierea fizică la o distanță destul de mică pentru ca, imediat, să se poată defini o perspectivă de integrare.
Canada, în mod public, s-a declarat mulțumită de explicații, dar a comunicat că nu considera oportună realizarea imediată a conferinței care, în termenii în care fusese propusă, ar putea leza simțul de onoare al Portugaliei și Spaniei, sugerînd, ca alternativă, o conferință cvatripartidă, pentru studierea măsurilor de prevedere care trebuiesc luate în cazul unei ciocniri vilente cînd peninsula va amara pe coastele Canadei. Statele Unite au fost întru totul de acord, și în particular conducătorii săi i-au mulțumit lui Dumnezeu pentru crearea insulelor Azore**. Pentru că, dacă peninsula nu ar fi deviat spre nord, dacă mișcarea ar fi urmat mereu o linie dreaptă de la separarea de Europa, orașul Lisabona ar fi rămas ar fi rămas, efectiv, cu ferestrele întoarse spre Atlantic City, și dintr-o reflecție în alta ajunseră la concluzia că, de fapt cu cît devia mai mult înspre nord cu atît era mai bine, închipuiți-vă ce-ar fi rămînă New York, Boston, Providence,
Philadelphia, Baltimore***, transformate în orașe de interior, cu scăderea în consecință a nivelului de trai, fără îndoială că președintele s-a pripit cînd a făcut prima declarație. Într-un schimb ulterior de note diplomatice confidențiale, cărora le-au urmat întîlniri secrete între autoritățile celor două guverne, Canada și Statele Unite au convenit că soluția preferabilă ar fi, dacă s-ar putea, fixarea peninsulei într-un punct al rutei sale îndeajuns de apropiat pentru a rămîne departe de zona de influență europeană, dar îndeajuns de îndepărtat pentru a nu provoca pagube imediate sau mediate intereselor canadiene și nord-americane, trebuind inițiat numaidecît un studiu pribind introducerea unor modificări convenabile în respectivele legi de imigrare, întărind mai ales dispozițiile lor de precauție, să nu creadă spaniolii și portughezii că ne pot intra în casă netam-nesam, sub pretextul că am ajuns veciini de palier.
Au protestat guvernele Portugaliei și Spaniei împotriva tracasărilor cu care astfel pretindeau să dispună puterile de interesele și destinul lor, adică ale Portugaliei și Spaniei, cu mai multă vehemență guvernul portughez, fiind obligat la aceasta, întrucît era de salvare națională. Datorită unei inițiative a guvernului spaniol, se vor stabili contacte între cele două țări peninsulare pentru definitivarea unei politici de comun acord tinzînd să scoată cel mai bun profit posibil posibil din noua situație, dar în Madrid exista suspiciunea că guvernul portughez va veni la aceste negocieri cu o rezervă în minte, care ar fi să pretindă, pe viitor, extragerea de profituri particulare din mai marea apropiere în care se va afla de coastele canadiene sau nord-americane, depinde. Și se știe, sau se crede că se știe, că în anumite medii politice portugheze circulă o mișcare tinzînd spre o înțelegere bilaterală, cu toate că de un caracter neoficial, cu regiunea Galiciei, ceea ce, evident, nu va mulțumi deloc puterea centrală spaniolă, puțin dispusă să tolereze ofensele, oricît de mascate s-ar prezenta ele, existînd unii care susțin, cu acerbă ironie, și au răspîndit zvonul, că nimic din toate aestea nu s-ar fi întîmplat dacă Portugalia ar fi fost de partea Pirineilor, și, mult mai bine, dacă ar fi agățată de ei cînd s-a produs ruptura, ar fi fost modul de a sfîrși, odată pentru totdeauna, prin reducerea la o singură țară, cu această problemă iberică, dar aici se înșeală spaniolii, că problema va subzista, mai mult nu spunem. Se face socoteala zilelor care lipsesc pînă la apariția în fața privirilor a coastelor Noii Lumi, se studiază planuride acțiune pentru ca forța de negociere să se exercite din plin în momentul cel mai potrivit, nici prea devreme, nici prea tîrziu, asta-i de fapt regula de aur a artei diplomatice.
(...)
>

SURSA
Jose Saramago******, Pluta de piatră*******, trad. M. Stănciulescu, ed. Univers / colecția Romanul secolului XX, București, 1990, p. 239- .

NOTE
* Terra Novae („Noul pămînt” în latină) = Newfoundland (engleză) = Insulă canadiană în Atlantic (http://www.britishempire.co.uk/maproom/newfoundland.htm)
** Azore = Arhipeleag portughez în Atlantic, la 1500 km de Lisabona și 3900 km de America de Nord (http://incomemagazine.ro/articles/in-inima-atlanticului)
*** Orașe situate pe coasta atlantică a SUA.
**** Galicia = Regiune istorică în nord-vestul Spaniei, la nord de Portugalia și cu ieșire la Atlantic.(http://www.eurominority.eu/version/eng/minority-detail.asp?id_minorities=95)
***** Pirinei = Munții Pirinei delimitează Spania de Franța și Peninsula Iberică de restul continentului european.
****** Jose Saramago (1922 Portugalia - 2010 Spania) = Scriitor portughez comunist, premiat cu Nobel în 1998.(http://www.mediafax.ro/cultura-media/biografie-jos-saramago-si-calatoria-sa-spre-intelesul-lucrurilor-aproape-imposibile-6430670)
******* Pluta de piatră (http://www.bookblog.ro/x-laura-magureanu/pluta-de-piatra/)

Consecințe pentru Peninsula Iberică ale desprinderii sale geologice imaginare de Europa la sfârșitul secolului XX (SARAMAGO 1986)

<
(...)
S-a vorbit de pericolele pe care le riscă Portugalia dacă se va ciocni de Azore*, şi totodată şi de efectele secundare, dacă nu vor ajunge să fie directe, cu care este ameninţată Galicia**, dar mult mai gravă e, fireşte, situaţia populaţiei din insule. În definitiv, ce e o insulă. O insulă, în acest caz un arhipeleag întreg, este o ieşire la suprafaţă a lanţului muntos submarin, de multe ori doar vîrfurile ascuţite ale unor ace stîncoase care în mod miraculos se susţin pe picioare în străfunduri de mii de metri, o insulă, pe scurt, e cea mai îndoilenică dintre întîmplări. Şi deodată mai vine şi ceea ce, nefiid decît tot o insulă, e atît de mare şi de precipitată încît există marele pericol să asistăm, să sperăm că de departe, la decapitarea succesivă a lui Sao Miguel, a insulei Terceira, a lui Sao Jorge şi Faial, şi a altor insule din Azore, cu pierdere generală de vieţi omeneşti, dacă guvernul de salvare naţională, care mîine îşi va prelua atribuţiile, nu va găsi soluţii pentru dislocarea, într-un timp scurt, a sute de mii şi milioane de oameni către regiunile suficient de sigure, în cazul în care aceasta există, Preşedintele Republicii, chiar înainte de intrarea în funcţiune a noului guvern, a apelat deja la solidaritatea internaţională, mulţumită căreia, după cum ne amintim, şi acesta e doar unul din nenumăratele exemple pe care le-am putea prezenta, s-a evitat foametea în Africa. Țările din Europa, unde din fericire s-a înregistrat o anumită scădere de ton în limbaj, cînd se referă la o anumită scădere de ton în limbaj, cînd se referă la Portugalia și Spania, după serioasa criză de identitate în care s-au zbătut cînd milioane de europeni s-au hotărît să se declare iberici, au întîmpinat cu simpatie apelul și au dorit chiar imediat să afle cum anume vrem să fim ajutați, cu toate că, așa cum se întîmplă de obicei, totul depinde cum vor putea fi satisfăcute nevoile noastre de posibilitățile lor excedentare. Cît despre Statele Unite ale Americii de Nord, care astfel prin extensie completă ar trebui mereu numite,  cu toate că au trimis veste că formula guvernului de salvare națională nu le e pe plac, dar că, în fine, treacă-meargă, avînd în vedere împrejurarea, s-au declarat totuși dispuse să evacueze populația din Azore, care nu ajunge la două sute cincizeci de mii de persoane, rămînînd însă să decidă mai tîrziu unde vor putea fi instalate aceste persoane, rămînînd însă să decidă mai tîrziu unde vor putea fi instalate aceste persoane, chiar în statele salvatoare, nici pomeneală, datorită legilor de imigrare, idealul, dacă vreți să vi-l spun, și acesta e visul secret al Departamentului de Stat și al Pentagonului, ar fi ca insulele să rețină, chiarși cu cîteva stricăciuni, peninsula, care astfel ar rămîne fixată în mijlocul Atlanticului spre beneficiul păcii mondiale, al civilizației occidentale și al evidentelor conveniențe strategice. Plebei i se va comunica faptul că escadrilele nord-americane au primit ordin să se îndrepte în zona Azorelor, imediat se vor aduna acolo mai multe mii de azorieni, rămînînd restul pentru podul aerian care se află în curs de amenajare. Portugalia și Spania vor trebui să-și rezolve singure problemele locale, mai puțin spaniolii decît noi, că pe ei întotdeauna istoria și soarta i-au tratat ca o parțialitate mai mult decît evidentă.
Exceptînd cazul Galiciei, caz și regiune pur periferice, sau, cu alte cuvinte, apendiculare, Spania se află la adăpost de urmările mai nefaste ale coliziunii, avînd în vedere că, în mod substanțial, Portugalia îi servește drept tampon sau amortizor. Sînt probleme de o anume complexitate logistică de rezolvat, cum ar fi orașele importante, ca Vigo, Pontevedra, Santiago de Compostela și La Coruna, dar, în privința celorlalte, populația din sate e atît de obișnuită cu precara guvernare a vieții sale, încît, aproape fără să aștepte ordine, povețe și opinii, s-a pornit să mărșăluiască spre interior, pașnică și resemnată, folosind mijloacele de transport pomenite, și altele, începînd cu cel mai primitiv, cu propriile picioare.
Dar situația Portugaliei e radical diferită. Observați că toată coasta, cu excepția părții sudice din Algarve, se află expusă la lovirea cu pietre a insulelor azoriene, expresie care se folosește aici, lovire cu pietre, pentru că în sfîrșit, nu e mare diferență, în ceea  ce privește efectele, între faptul că ne lovește o piatră, e totul o chestiune de viteză și inerție, neuitînd, totuși, că în cazul de față, capul, chiar și rănit și spart, va face țăndări toată cremenea. Or, cu o astfel de coastă, aproape toată cu țărmuri joase și cu orașele principale chiar pe malul apei, și avînd în vedere lipsa de pregătire a portughezilor pentru cea mai neînsemnată dintre calamitățile publice, cutremur, inundație, foc în pădure, secetă persistentă, e de mirare, ca guvernul de salvare națională să-și poată îndeplini Îndatorirea. Soluția ar fi să se simuleze chiar panica, să-i facăpe oameni să-și părăsească grabnic casele și să refugieze în cîmpiile din interior. Mai rău este dacă în călătorie și la instalare acești oameni se vor vedea privați de alimente, nici nu se poate închipui pînă la ce extreme vor putea ajunge indignarea și revolta.
(...)
>

SURSA
Jose Saramago***, Pluta de piatră****, ed. Univers / colecţia Romanul secolului XX, Bucureşti, 1990, p.180-182.

NOTE M.T.
* Azore = Arhipeleag portughez din Atlantic, la 1500 km de Lisabona și 3900 km de America de Nord (http://incomemagazine.ro/articles/in-inima-atlanticului)
** Galicia = Regiune din nord-vestul Spaniei, la nord de Portugalia și cu ieșire la Atlantic (http://www.eurominority.eu/version/eng/minority-detail.asp?id_minorities=95)
*** Jose Saramago (1922 Portugalia - 2010 Spania) = Scriitor portughez comunist, premiat cu Nobel în 1998. (http://www.mediafax.ro/cultura-media/biografie-jos-saramago-si-calatoria-sa-spre-intelesul-lucrurilor-aproape-imposibile-6430670)
**** Pluta de piatră (http://www.bookblog.ro/x-laura-magureanu/pluta-de-piatra/)

Reacția Portugaliei la desprinderea geologică imaginară a Peninsulei Iberice de Europa la sfârșitul secolului XX (SARAMAGO 1986)

<
(...)
Primul ministru le-a vorbit portughezilor, și a spus, Portughezi, în ultimele zile cu intensificare subită în ultimele douăzeci și patru de ore, țara noastră a ajuns să fie ținta unor presiuni pe care fără exagerare le-aș putea clasifica drept inadmisibile, provenind din aproape toate țările europene, unde, după cum se știe, s-au observat serioase alterări ale ordinei publice, ce s-au văzut brusc agravate, fără vreo răspundere de-a noastră de ieșirea în stradă a unor mari mase de manifestanți care, într-o manieră entuziastă, au dorit să-și exprime solidaritatea cu țările și popoarele peninsulei, ceea ce a dus la evidențierea unei grave contradicții în care se zbat guvernele Europei, de care noi nu mai aparținem, în fața profundelor mișcări sociale și culturale ale acestor țări care văd în aventura istorică în care ne găsim aruncați făgăduința unui viitor mai fericit și, pentru a spune totul în cîteva cuvinte, speranța unei reîntineriri a omenirii. Or, aceste guverne, în loc să ne sprijine, ca dovadă a unei omenii elementare și a unei conștiințe culturale efectiv europene, au hotărît să ne facățapi ispășitori ai greutăților lor interne, somîndu-ne în mod absurd să oprim deriva peninsulei, cu toate că, cu mai mult bun simț și respect pentru fapte, ar fi trebuit s-o numească navigare. Această atitudine este cu atît mai lamentabilă cu cît se știe că a fiecare oră care trece ne îndepărtăm cu vreo șapte sute cincizeci de metri de ceea ce sînt acum coastele occidentale ale Europei, ceea ce face ca guvernele europene, care niciodată nu s-au arătat dornice ca să ne aibă alături, să vină acum să ne someze să facem ceea ce de fapt nu vor, ba, mai mult, știu că nu este posibil. Sălaș incontestabil de istorie și cultură, Europa, în aceste zile tulburi, arată, la urma urmelor, că este lipsită de bun simț. Nouă, care ne revine seninătatea celor puternici și drepți, ne revine sarcina, ca guvern legitim și constituțional ce sîntem, să respingem energic presiunile și amestecurile de orice fel și de orice proveniență, proclamînd în fața lumii că nu ne vom lăsa călăuziți decît de interesul național și, în mod surprinzător al popoarelor și țărilor peninsulei, afirmație pe care o fac aici solemn  și cu siguranță deplină, odată ce guvernele Portugaliei și Spaniei au trecut de comun acord, și tot astfel vor continua, la examinarea și dezbatarea măsurilor necesare pentru un deznodămînt fericit al evenimentelor care s-au declanșat de la istorica ruptură a Pirineilor*. Un cuvînt de recunoștință îl datorăm spiritului umanitar și realismului politic al Statelor Unite ale Americii, grație cărora s-au menținut la nivele rezonabile aprovizionarea cu carburanți și de asemenea cu produse alimentare pe care pînă acum, în cadrul relațiilor comunitare, le importăm din Europa. În condiții normale astfel de chestiuni ar fi, evident, tratate prin canale diplomatice competente, însă într-o situație de atare gravitate, guvernul pe care îl prezidez a înțeles că trebuie să aducă faptele la cunoștința imediată a întregului popor, exprimîndu-și astfel încrederea în demnitatea portughezilor, care vor ști, ca și în alte momente istorice, să strîngă rîndurile în jurul repreznetanților săi legitimi și al simbolulu sacru al patriei, oferind lumii imaginea unui popor strîns unit și deplin hotărît, într-un moment atît de dificil și delicat al istoriei sale, trăiască Portugalia.
(...)
>

SURSA
Jose Saramago**, Pluta de piatră***, trad. M. Stănciulescu, ed. Univers / colecția Romanul secolului XX, București, 1990, p. 144-145.

NOTE M.T.
* Pirinei = Munții Pirinei delimitează Spania de Franța și Peninsula Iberică de restul continentului Europa.
 ** Jose Saramago (1922 Portugalia - 2010 Spania) = Scriitor portughez comunist, premiat cu Nobel în 1998. (http://www.mediafax.ro/cultura-media/biografie-jos-saramago-si-calatoria-sa-spre-intelesul-lucrurilor-aproape-imposibile-6430670)
*** Pluta de piatră (http://www.bookblog.ro/x-laura-magureanu/pluta-de-piatra/)

Consecințe sociale ale desprinderii geologice imaginare a Peninsulei Iberice de Europa la sfârșitul secolului XX (SARAMAGO 1986)

<
(...) În această învălmășeală nemaivăzută, au fost soți care s-au pierdut de neveste, fii care s-au pierdut de părinți, dar rezultatul unor răzlețiri atît de dramatice, fapt pe care nimeni n-ar ști să le inventeze, ceea ce doar prin sine, demonstrează irezistibila veridicitate a relatării, rezultatul, spuneam, a fost că o astfel de familie, scindată, dar însuflețită de un dinamism egal în toate părțile sale, a ocupat locuri în hoteluri diferite, străduindu-se cu sîrg să-i strîngă sub un același acoperiș pe cei care, după cum spuneau, la urma urmelor, îl rîvneau, în general se instalau cu toții pînă la urmă în hotelul care avea mai multe stele pe firmă. Comisarii de poliție, coloneii de armată și de gardă cereau întăriri, mașini blindate și instrucșiuni de la Lisabona, guvernul, fără să știe unde să vină mai întîi în ajutor, comanda și contramanda, amenința și se ruga, se spunea că fuseseră deja demiși trei miniștri. (...)

Mult mai mult și mult mai bine decît bunele lecții, întotdeauna au prosperat și s-au proliferat pildele rele, și nu se știe pe ce căi accelerateobișnuiesc să se transmită, că în cîteva ore mișcarea populară de ocupație a sărit granița, a invadat treptat toată Spania, închipuiți-vă ce-o mai fi fost prin Marbella și Torremolinos, unde hotelurile sînt ca orașele și trei alcătuiesc o megalopolis. Europa, aflînd veștile alarmante, a început cu țipetele, Anarhie, Haos Social, Atentat la Proprietatea Privată, iar un ziar franțuzesc, din cele care formează opinia publică, și-a intitilat articolul sibilin pe toată lățimea primei pagini, Năravul din Fire N-are Lecuire. Această sentință, deși atît de puțin originală, a picat la țanc, europenii, cînd vorbeau de fosta peninsula iberică, dădeau din umeri și își spuneau, Ce să-i faci, așa-s ei, năravul din fire n-are lecuire, unica excepție la corul osînditor a venit de la acel mic ziar napolitan și machiavelic care a anunțat, S-a rezolvat problema locuințelor în Portugalia și Spania.
În timpul zilelor pe care și le-au mai petrecut cei trei prieteni în Albufeira, poliția de intervenție, sprijinită de grupul de operațiuni speciale, a încercat să realizeze o evacuare vialentă a unui din hoteluri, dar reacția unită și concordantă a noiolor oaspeți și a proprietarilor, unii deciși să reziste pînă la ultima cameră, ceillați temători de harababura lăsată în mod obișnuit de salvatori, i-a făcut să suspende operațiunile, amînate pentru altă ocazie, cînd vremea și făgăduielile vor fi adormit vigilența. Cînd Pedro Orce, Joaquim Sassa și Jose Anaico și -au reluat drumul spre Lisabona deja existau în clădirile ocupate comisii de locatari alese în mod democratic, constituind ramuri specializate, mai precis, de igienă și întreținere, de gospodărie, de spălătorie, de petreceri și agrement, de animație culturală, de educație și formare civică, de gimnastică și sport, în fine, tot ceea ce este indispensabil armoniei și bunei funcționări a oricărei comunități. Pe arborii proprii și improvizați fluturau banderole și flamuri de toate culorile, totul servea acestui scop, steaguri ale unor țări străine, ale cluburilor sportive, ale diverselor asociații, sub egida simbolului patriei, arborat pe cel mai înalt catarg, se vedeau chiar și cuverturi spînzurînd la ferestre, într-o sănătoasă emulație decorativă.
Totuși, conjuncție de coordonare adversativă care întotdeauna anunță opoziția, restriciția sau diferența, și care, aplicată la caz, vine să ne amintească faptul că tocmai bunele lucruri pentru unii își au totuși-urile lor pentru alții, ocuparea hotelurilor în această manieră sălbatică a fost picătura de apă care a făcut să transbordeze neliniștea în care trăiau încă din primul ceas cei înstăriți și puternici. Mulți, de teamă să nu se afunde peninsula cu vieți și moșii, plecaseră oadată cu acea debandadă a turiștilor, ceea ce, desigur, nu înseamnă că ei au fost, respectivii, străini în propria lor țară, cu toate că există diverse grade de apartenență a fiecăruia la patria care e în mod natural și adminsitrativ a sa, după cum ne-a demonstrat cu prisosință istoria.
Acum, sub egida generală a insolențelor sociale, mai mult decît generală, universală, dacă facem abstracție de comportarea contradictorie a micului ziar din Neapole, avea loc o a doua emigrare, în masă, în asemenea măsură, încît devenise legal să te îndoiești că nu fusese pregătită cu meticulozitate încă de cînd, sub ochii tuturor, devenise evident că rănile a ceea ce pe atunci mai era Europa completă nu se puteau cicatriza nicicum, că structura fizică a peninsulei, cine și-ar fi putut închipui, se rupsese acolo unde era mai solidă. Marile conturi bancare au devenit peste noapte minime, mai era o reminiscență simbolică, în Portugalia vreo cinci sute de scuzi* amărîți, în Spania vreo cinci sute de pesetas** amărîte, sau ceva mai mult, rase astfel depunerile la ordin, cu un anume prejudiciu depozitele pe termen, și toate, aurăriile, argintăriile, pietrele prețioase, bijuteriile, operele de artă, titlurile, totul a fost purtat de puternicul suflu care a măturat peste mare, în cele treizeci și două de direcții ale rozei vînturilor, bunurile mobile ale fugarilor, în speranța că va fi restul recuperat într-o bună zi, timp, să fie, și răbdare. Desigur că schimbări atît de mari nu se puteau face în douăzeci și patru de ore, dar o săptămînă a fost suficientă pentru ca să se modifice, de sus în jos și de la stînga la dreapta, în mod radical, fizionomia socială a celor două țări iberice. Un observator care nu ar cunoaște faptele și motivele, care s-ar lăsa amăgit de aparența superficială, ar conchide portughezii și spaniolii sărăciseră brusc, de la un ceas la altul, cînd, la urma urmelor, scurt și surprinzător, tot ce se întîmplase fusese plecarea magnaților, cum dispar ei cum suferă statistica.
(...)
>

SURSA
Jose Saramago***, Pluta de piatră****, trad. M. Stănciulescu, ed. Univers / colecția Romanul secolului XX, București, 1990, p. 90-93.

NOTE M.T.
* Scud = Moneda națională portugheză anterioară introducerii Euro (1999).
** Peseta = Moneda națională spaniolă anterioară introducerii Euro
*** Jose Saramago (1922 Portugalia - 2010 Spania) = Scriitor portughez care a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1998. (http://www.romanialibera.ro/cultura/carte/a-murit-jos%C3%A9-saramago-190749)
**** Pluta de piatră (http://www.bookblog.ro/x-laura-magureanu/pluta-de-piatra/)

Reacțiile CEE și NATO la desprinderea geologică imaginară a Peninsulei Iberice de Europa la sfârșitul secolului XX (SARAMAGO 1986)

<
(...)
Dar sînt unii care poartă pe umeri obligaţii mai grele şi de ele nu e admis să fugi, într-atît încît atunci cînd treburile patriei nu merg ca lumea  imediat să ne punem întrebarea, Ei bine, dar ei, ei ce fac oare, ce mai aşteaptă, aceste nerăbdări conţin o doză de mare nedreptate, la urma urmelor, sărmanii, nici ei nu pot scăpa de destin, cel mult se duc la preşedinte să-şi ceară demisia, dar nu într-un asemenea caz, ar fi o mare ticăloşie, istoria ar judeca sever oamenii publici care ar lua astfel de hotătîri, în aceste zile în care, ca să spunem aşa, totul se duce pe apa sîmbetei. Rînd pe rînd, în Portugalia, în Spania, guvernele au dat citire unor comunicate liniştitoare, au garantat formal că situaţia nu autorizează îngrijorări excesive, ciudat limbaj, că totodată sînt asigurate toate mijloacele pentru salvarea persoanelor şi a bunurilor, în sfîrşit, au apărut la televiziune şefii de guvern, iar apoi, pentru calmarea spiritelor neliniştite, au apărut şi regele de colo* şi preşedintele de aici**, Friends, Romans, countrymen, lend me your ears (1), au spus ei, iar portughezii şi spaniolii, reuniţi în forumurile lor, au răspuns la unison, Păi da, sigur, words, words, nimic altceva decît words (2). În fața nemulțumirii opiniei publice, s-au adunat într-un loc secret premierii celor două țări, apoi cu membri ai guvernelor respective, au fost două zile de convorbiri exhaustive, hotărîndu-se, în final, să se constituie o comisie paritară de criză, al cărei obiectiv principal să fie coordonare acțiunilor de apărare civilă a ambelor țări, cu scopul de a facilita potențarea reciprocă a resurselor și mijloacelor tehnice și umane pentru înfruntarea sfidărilor geologice care deja îndepărtase peninsula la zece metri de Europa, Dacă n-ar fi fost prea mare distanța, se șoptea pe coridoare, cazul n-ar fi avut o gravitate nemaipomenită, aș spune chiar că ar fi fost un renghi bun jucat grecilor , un canal mai mare decît cel din Corint, atît de renumit, Și totuși nu vor putea ignora că problemele comunicării noastre cu Europa, atît de complexe din punct de vedere istoric vor deveni explozive, Ei și, construim niște poduri, Pe mine personal mă preocupă posibilitatea ca nu cumva canalul să se lărgească într-atît încît să navigheze prin el  vapoare, mai ales petroliere, ar fi o lovitură dură pentru porturile iberice, iar consecințele atît de importante, mutatis mutandis, desigur, ca și cele care au rezultat din deschiderea Canalului Suez, adică nordul Europei și sudul Europei ar dispune de o comunicare directă, dispensîndu-se, ca să spunem așa. de ruta Capului (3), Și noi am rămîne cu ochii-n soare la vapoare (4), a comentat un portughez, ceilalți au crezut că vapoarele de care vorbea erau cele care ar urma să treacă prin noul canal, or, numai noi, portughezii, știm că sînt cu totul altele aceste pomenite vase, sînt încărcate cu umbre, năzuințe arzătoare, frustrări, iluzii și deziluzii, umplute ochi calele, Om la apă, au strigat, și nimeni nu i-a venit în ajutor.

În timpul reuniunii, după cum se stabilise anterior, Piața Comună*** a dat publicității o declarație solemnă, din termenii căreia reieșea că dislocarea țărilor iberice către apus nu avea să pericliteze acordurile în vigoare, cu atît mai mult cu cît era vorba de o îndepărtare minimă, cîțiva metri acolo, dacă e să comparăm distanța care separă Anglia de continent, ca să nu mai vorbim de Islanda sau Groenlanda, care au atît de puțin din Europa. Această declarație, obiectivă și clară, a rezultat dintr-o dezbatere aprinsă din sînul comisiei****, în care unele țări membre au ajuns să manifeste o anumită detașare, cuvînt întrutotul exact, mergînd pînă acolo încît să insinueze că dacă Peninsula Iberică avea chef de ducă, ducă-se, greșeala a fost că i s-a dat voie să intre*****. Desigur că totul era o glumă, un joke, și în aceste reuniuni internaționale dificile simt oamenii nevoia de destindere, nu s-ar putea lucra, și iar lucra, dar delegații portughezi și spanioli a repudiat cu energie atitudinea provocatoare lipsită de eleganță și neîndoios anticomunitară, citînd, fiecare în  limba sa, cunoscutul proverb iberic, Prietenul la nevoie se cunoaște. De asemenea, s-a cerut Pactului Nord-Atlantic****** o declarație de solidaritate atlantistă, dar răspunsul, deși nu a fost negativ, s-a rezumat la o frază de nepublicat: Wait and see (1), ceea ce de fapt, nu exprima nici un adevăr întreg, considerînd că fie albă, fie neagră, fuseseră puse în alertă bazele de la Beja*******, Rota********, Gibraltar*********, El Ferreol**********, Torrejon de Ardoz***********, Cartagena************, San Jurjo de Valenzuela*************, ca să nu mai vorbim de instalațiile mai mici.

(...)

(1) Prieteni! Cetăţeni! Romani! Vă rog să mă ascultaţi! (engl.), citat din discursul lui Antoniu, actul III, scena 2, din piesa Iulius Cezar de Shakespeare, traducere de Tudor Vianu.
(2) Hamlet, actul II, scena 2.
(3) Capul Bunei Speranțe.
(4) În portugheză autorul folosește expresia ficar a ver navios, care înseamnă: a rămîne cu buza umflată. Aici am folosit o expresie asemănătoare, încercînd să redăm jocul de cuvinte.
(1) Așteptați și vedeți (engl.)
>

SURSA
Jose Saramago**************, Pluta de piatră**************, trad. M. Stănciulescu, ed. Univers / colecţia Romanul secolului XX, Bucureşti, 1990, p. 40-42.

NOTE M.T.
* Spania.
** Portugalia.
*** Piața Comună = Denumirea neoficială a Comunității Economice Europene, care în 1993 s-a transformat în Uniunea Europeană.
**** Comisia Europeană.
***** Spania și Portugalia au aderat la CEE la 1 ianuarie 1986.
****** Pactul Nord-Atlantic = Denumirea neoficială a NATO, la care Spania a aderat în 1982, Portugalia fiind membru fondator în 1949.
******* Beja = Bază aeriană în sudul Portugaliei.
******** Rota = Bază navală spaniolo-americană în sud-vestul Spaniei, pe țărmul Atlanticului.
********* Gibraltar = Teritoriu britanic la extremitatea sudică a Peninsulei Iberice, care delimitează strâmtoarea Gibraltar dintre Europa și Africa, și unde se află o bază navală britanică.
********** El Ferreol = Bază navală în nord-vestul Spaniei, pe țărmul Atlanticului.
*********** Torrejon de Ardoz = Bază aeriană americană și Centrul pentru Sateliți al UE în centrul Spaniei.
************ Cartagena = Port spaniol la Marea Mediterană.
************* San Jurjo de Valenzuela = Bază aeriană americană în Zaragoza, în NE Spaniei.
************** Jose Saramago (1922 Portugalia - 2010 Spania) = Scriitor portughez comunist, premiat cu Nobel în 1998. (http://www.mediafax.ro/cultura-media/biografie-jos-saramago-si-calatoria-sa-spre-intelesul-lucrurilor-aproape-imposibile-6430670)
*************** Pluta de piatră (http://www.bookblog.ro/x-laura-magureanu/pluta-de-piatra/)

Piramidă gigantică, scufundată, descoperită lângă Portugalia [video]

The Epoch Times România 3 februarie 2014

Brazilia în 1881 (VERNE 1881)

(78) „`Braza` înseamnă jar și este un cuv. pe care îl întîlnim în limna spaniolă încă din sec. XII. Din el s-a născut cuvântul `brazil` , nume dat unor copaci din care se extrage o vopsea roșie! De aici și numele de Brazilia, (…).”

(78) „Brazilia este azi unul din cele mai mari state ale Americii de S., avându-l la cîrmă pe don Pedro, un rege înțelept și iubitor de frumos.”

(78-9) „În 1824, la 16 ani după întemeierea imperiului Luso-Brazilian, Brazilia își proclamă independența prin glasul lui don Juan, pe care armatele franceze îl alungaseră din Portugalia.

Mai rămânea să se definitiveze granițele dintre noul imperiu și statul Peru, vecin cu el. (...) Dacă B. voia să se întindă la V până la Rio Napo, P. cerea dreptul asupra teritoriului ce  ține pînă la lacul Ega, adică cu 8 grade mai la E. Dar B. trebui să ia măsuri împotriva răpirii indienilor de pe Amazon, acțiune pusă la cale de misiunile spaniole din țară. Nu găsi un mijloc mai bun să spună capăt acestui trafic decât cel de a întări  insula Ronda, situată puțin mai sus de Tabatinga și de așeza acolo o garnizoană. Era și aceast o sol. Și de atunci granița dintre cele 2 state trece prin mijlocul insulei Mai sus de ea fluviul este peruan și poară numele de Maranon. Mai jos este brazilian și se numește A.”

JULES VERNE, 800 de leghe pe Amazon, trad. (fr. 1881) P. Găzdaru, ed. I. Creangă/nr. 27, București, 1981

RĂZBOIUL FRANCO-PORTUGHEZ 1807-1814

Napoleon I Bonaparte - ro.wikipedia.org

În campanile din 1805-1806, împăratul francez Napoleon I (1804-1814; 1815) a învins marile puteri europene Rusia, Austria şi Prusia. Numai Marea Britanie îl mai sfida, din poziţia sa insulară, întărită de victoria navală de la Trafalgar asupra flotei franco-spaniole. Pentru a sufoca economic acest adversar care deţinea supremaţia maritimă, împăratul a decretat în noiembrie 1806 blocada continentală, impunând statelor europene pe care le domina interdicţia de a face comerţ cu Marea Britanie, care déjà demarase revoluţia industrială.

Joao VI Braganca - www.thepeerage.com

J. Junot - www.napoleonicsociety.com

Dar mica Portugalie, situată la extremitatea vestică a Europei, a ignorat voinţa imperial. Acest mic regat condus de dinastia de Braganca a continuat comerţul cu insulele britanice, în baza unei alianţe vechi de un secol. Ca urmare, fără nici un fel de preparative diplomatice, Napoleon îl trimite pe generalul Jean Junot (1771-1812) să invadeze Portugalia în 1807. Pentru a obţine mai uşor asentimentul aliatului său, regele Carol IV al Spaniei, pentru traversarea ţării sale de către armata franceză în drum spre Portugalia vecină, Napoleon i-a promis acestuia o parte din teritoriul portughez. Junot  a ocupat fără lupte la 1 decembrie 1807 capitala lusitană Lisabona, de unde regele Joao VI (1792-1826) fugise în colonia Brazilia.

A. Wellesley (1814) - www.enotes.com

H. Delaborde -http://napolun.com

Pe de altă parte, generalul britanic Artur Wellesley (1769-1852), viitorul învingător al lui Napoleon la Waterloo (1815) și duce de Wellington, debarcă cu câteva mii de soldați lângă Lisabona la 1 august 1808, dar este învins de pe Junot. Apoi britanicul obține victoriile de la Rolica (17 august) asupra generalului Henri Delaborde (1764-1833) și Vimeiro (21 august) asupra lui Junot.  Dar de la Londra sunt trimiși doi generali ‘’geriatrici’’, Harry Burrard și Hew Darlymple, să-l supervizeze pe Wellesley și aceștia acceptă să semneze stânjenitoarea convenţie de la Cintra (31 august)cu Junot, prin care resturile armatei franceze încercuite sunt repatriate de către flota britanică. În ancheta Curții Marțiale care a urmat doar Wellesley a fost achitat și a reprimit comanda forțelor britanice din peninsulă în toamna aceluiași an.

Invazia franceză se va repeta în 1809 şi 1810, constituind un coagulant al sentimentului naţional în rândurile largilor categorii sociale angrenate în lupta împotriva ocupantului străin. Totuşi, au existat şi câţiva portughezi care au constituit o Legiune portugheză încadrată în armata imperial franceză.

În martie 1809 francezii ocupaseră localitatea Chaves. Generalul portughez Bernardin Freire, bănuit de iacobinism (grupare revoluţionară radicală franceză), a fost linşat de populaţia credincioasă regelui catolic, iar succesorul său, baronul d’Eben a suferit o gravă înfrângere la Carvalho de Este. Ca urmare francezii înaintau spre orașul Porto ucigând, violând, jefuind şi distrugând totul în calea lor.

C. Branco - nelsonsouzza.blogspot.com

 În marele port atlantic, la 22 martie, mulţimea anarhică instigată de soldatul Constantino Gomes de Carvalho de la fortăreaţa Foz şi legionarul Francisco Reteniz l-a linşat pe locotenent-colonelul Jaoa da Cunha din regimentul 6 infanterie, tot sub o bănuială de iacobinism. Apoi, au fost linşaţi încă vreo zece-doisprezece  deţinuţi de la închisoarea Inconfidencia, în frunte cu brigadierul Luis de Oliveira. Cu toate acestea, sentinţa tribunalului colectiv şi volant al oraşului Porto pronunţată la 27 februarie 1810 descria altfel evenimentele la pagina 9: ‘’Conchizându-se din ea (din anchetă) pe deplin, că la menţionatele învălmăşeli şi atrocităţi regretabile nu au participat onorabilii locuitori ai oraşului, care s-au distins atît de mult prin calitate, character, trăsături patriotice şi acţiuni generoase, pe care le-au manifestat în serviciul personal şi întru apărarea cauzei publice şi a drepturilor suveranului, ci o bandă de sceleraţi abjecţi , răuvoitori, din ultima scursură a plebei , în majoritate străini de oraş, inamici ai ordinii publice, pe care caută să o tulbure şi să o răstoarne’’. Scriitorul romantic portughez Camilo Branco (1825-1890), care citează sentinţa, o comentează astfel: ‘’Zece mii de asasini înregimentaţi să fi venit oare din Maia sau din Volongo? Se cuvine să credem, conform tradiţiei şi mărturiei, încă vii, a contemporanilor invaziei franceze, că erau chiar foarte orginari din Porto, acei anarhişti’’.

Apoi, la 26 martie, armata franceză a ocupat localitatea vecină Agra de S. Mamede, declanşându-se luptele cu garnizoana din Porto.

Acelaşi romancier citează într-o notă de subsol descrirea cuceririi orașului Porto la 29 martie din manuscrisul unui călugăr, întitulat Memorii cronologice, critice şi circumstanţiate ale Invaziei franţujilor în Portugalia, în 1809; şi Privative ale Foarte Nobilului şi mereu loialului Oraş Porto &, &, &.: ’’Nu trebuie să se treacă sub tăcere vitejia câtorva credincioși și intreprizi supuși, care văzând că inamicul a și intrat în oraș, se târăsc curajoși și deschid focul  asupra lui focul cel mai viu: vitejii clerici din garnizoana Palatului Episcopal își îndreaptă artileria și înaintează cu unul din tunurile lor spre piața Santo Ildefonso, comandată de al doilea locotenent părintele Francisco Correia, nepot al comandantului, rămânând cu altul postat la Arcul Fecioarei da Vandoma; primilor li s-a alăturat toată trupa care venea în retragere de la Baterii, și aici l-a așteptat pe inamic; abia ajuns acesta, îndreaptă asupra lui un tir asiduu de artilerie și de muschete, retrăgându-se pe măsură ce puternicul inamic câștigă teren, până ce acesta izbutește să ajungă în apropierea arcului da Vandoma; aici s-a reîntețit tirul din partea noastră, pânăce numeroasa cavalerie inamică izbutește să ne întrerupă focul; comandanții vitejilor ecleziastici și studenți, în aceste acțiuni,  erau Beneficiatul Manuel Joao da Silva și părintele Andre Antonio Correia, primul infanterist și ultimul artilerist, care îndestul și-au dovedit curajul și intrepriditatea în prezența reverendului Decan Colonel al menționatului Corp, care era comandantul șef, și fără să șovăie l-a ucis cu pistolul pe trufașul Dragon francez; același lucru făcându-l și comandantul Infanteriei, care, pe starda Santo Antonio do Penedo, a omorât un ofițer franțuz de cavalerie, care îi îmboldea pe ai săi să fugă & c. ’’

N. Soult - napoleonbook.narod.ru

Iată şi comentariul ironic al scriitorului liberal asupra manuscrisului furnizat de anticarul Joao Nogueira Gandra: ’’După acest manuscris, era o plăcere să vezi fugind douăzeci de mii de francezi, comandați de Soult, Loison, Delaborde, Quesnel și atâția alții care au văzut piramidele și au băgat în sperieți întreaga Europă, zguduită de brațul de fier al lui Bonaparte. Aceștia erau cei care fugeau din fața unei garnizoane de șase mii de calici și trei sute de călugări conducând o artilerie compusă din jumătate de duzină de obuze (obuziere?) care serviseră până atunci drept lest pentru navele comerciale și în acest scop zăceau îngrămădite în depozitele de la Miragaia! Bunul istoric, neputând să stabilească o legătură între succesul invaziei momentane și trăsăturile de mare patriotism la apărători, se descurcă prin tangența Providenței și spune că Domnul a vrut să ne pedepsească cu biciul mâniei sale, reprezentat de mareșalul Soult. Așa să fi fost? (...) Soult s-a înduioșat de mâna de nătărăi care îl sâcâiau cu bateriile lor prăpădite. A trimis un sol la Porto cu propuneri pentru o pace benefică. Solul a fost despuiat de însemnele sale și împuns cu spada. O legitimă ranchiună a plutit peste jalnica apărare. Francezii au intrat, așa cum ar fi putut să o facă și cu patru zile în urmă. Bravii apărători și-au rezervat ultimele tresăltări de eroism pentru fugă, și foarte de folos le-a fost această rezervare. Fugeau vitejește. Spune totuși călugărul, care se pare că a fugit printre ultimii, că s-au înfăptuit acolo gesturi de eleganță nemaiîntâlnite. Se cuvine, povestește el, să se arate posterității bărbăția neobosită și marea intrepiditate de care a dat dovadă cu prisosință în Bateria 14 – S. Pedro ao Lindo Vale – părintele Domingos de Quieroz, de fel din orașul acesta, sergent în compania artileriștilor ecleziastici, care  a lansat spre inamic tirul cel mai sigur, producându-i pagube însemnate, păstrându-și curajul și îndrăzneala până la intrarea vrăjmașului, dând foc pulberii, din care s-a tras moartea multora, și rămânând să ardă și el cu totul. Păcat că a ars ilustrul părinte Domingos de Queiroz, sergent de artilerie! Ce om desăvârșit! Mucius Scaevola în sutană, care și-a dat foc spontan, omorând o dată cu el nu se știe câți ecleziastici dintre camarazii săi de arme! Cât de ultragiat ai fi fost tu, martire de pe Golgota, de cei care servesc uleiul pentru lampa templului, acum nouăsprezece secole...’’

Unii dinte fugarii din oraș au avut parte de momente tragicomice în tentativa de a traversa fluviul Douro din vecinătate, descrise de călugărul citat de romancier: ’’Plebea despotică barase trecrea, întrerupând circulația bărcilor, și vocifera împotriva lașității celor care se retrăgeau din fața francezilor, care nu vor intra niciodată în Porto. Alții, mai puțin norocoși decât domnul Joao Antunes, fugind de jefuire, au fost atacați de gărzile de patrioți. Trebuie să-i acordăm un credit pios călugărului istoric: ’’...fiind alții chiar în timpul mutării prădați de cele de preț (de către santinele) sub pretext că trebuie să se controleze ce poartă asupra lor’’. De treabă oameni! Există și asemenea patrioți...’’

Epilogul căderii orașului Porto în mâinile invadatorilor a constat din prăbușirea podului de peste apropiatul fluviu Douro, soldată cu moartea a circa 3000 de orășeni fugari: ’’Trapele erau deschise, din neglijență sau trădare. Mulțimea s-a îngrămădit în bărci: greutatea a rupt antenele cu un zgomot tunător; fălcile abisului au înghițit mase compacte, șuvoaie a sute de trupuri, familii întregi înlănțuite într-o ultimă îmbrățișare.’’

W. Beresford - en.wikipedia.org

Tot la Porto, același mareșal Nicolas Soult (1769-1851), comandant al armatei franceze din Peninsula Iberică, s-a confruntat fără succes cu forțele portughezo-britanice conduse de Wellessley la 12 mai 1809. Armata portugheză fusese reorganizată și instruită de generalul britanic William Beresford (1768-1854), iar Soult a fost respins în Spania.

Războiul lui Napoleon din Portugalia a fost corelat cu cel  din Spania, o ţară cu un teritoriu şi cu o populaţie mult mai mare, unde împăratul încerca să impună ca rege pe fratele său Joseph. Intervenţia personală a lui Napoleon pe teatrul de operaţii din Spania a avut rezultate pozitive pentru francezi, dar după ce el a fost nevoit să plece  pentru a face faţă în 1809 noii ofensive austriece, situaţia s-a deteriorat, influenţând-o negativ şi pe cea din Portugalia, .

A. Massena - napoleon-series.org

După bătălia nedecisă de la Talavera (Spania) , în iulie 1809, Wellesley s-a retras în Portugalia. Aici a construit tripla linie fortificață de la Torres Vedras, dotată cu 25 000 milițieni și 450 de tunuri și destinată apărării Lisabonei în fața noului comandant francez, mareșalul Andre Massena (1758-1817). Acesta a preluat comanda în februarie, dar la 27 septembrie1810 a fost învins de Wellessley la Bussaco, deși deținea supremația numerică. Apoi , Massena a încercat fără success să străpungă linia fortificată, în spatele căreia se retrăsese Wellessley.

În 1811 Wellesley l-a învins în Spania pe noul commandant francez Auguste Marmont (1774-1852) și a eliberat Madridul, dar neputând cuceri importantul centru strategic care era Burgosul, s-a retras în baza sa securizată din Portugalia. Cum relaţiile lui Napoleon cu Rusia se îndreptau spre o coliziune decisivă, Napoleon a încercat să-şi asigure spatele. El a înaintat Marii Britanii la 17 aprilie 1812 o propunere de pace în trei puncte, între care unul prevedea acceptarea de către Franţa a independenţei şi integrităţii Portugaliei sub casa de Braganza. Deoarece nu s-a ajuns la un acord în punctul care privea problema Spaniei, tratativele au eşuat.

Războiul franco-portughez  cunoaște o cotitură decisivă după victoria britanicilor, spaniolilor și portughezilor comandați de Wellington de la Vitoria (nordul Spaniei) în iunie 1813, care va determina evacuarea Peninsulei Iberice de către francezi în noiembrie . Ca urmare, aliații vor trece munţii Pirinei de la graniţa franco-spaniolă, operațiune ce va contribui la înfrângerea totală şi abdicarea lui Napoleon I în aprilie 1814.

Peninsular Battles 1808-1814 - http://www.napoleonguide.com

Conflictul din Portugalia și Spania este cunoscut în istoriografie ca Războiul Peninsular, care a fost considerat ca o mare greșeală strategică (''Ulcerul Spaniol'') a marelui comandant care a fost împăratul Napoleon I (1769-1821).

Notă: Bătăliile Războiului Peninsular / Portugalia
1 - Rolica
2 - Sahagun
7- Oporto (Porto)
10 - Bussaco
35- Almeida

SURSE

Branco Camilo Castelo, Unde este fericirea?, traducere, prefaţă, tabel cronologic şi note de Micaela Ghiţescu, Editura Minerva, Bucureşti, 1991, pp. VI, 5, 19-21, 27-31.

Căzănișteanu C., Zodian V., A. Pandea, Comandanți militari. Dicționar, Editura științifică și enciclopedică, București, 1983, pp.210, 211, 292, 342.

Eminescu Gheorghe, Napoleon Bonaparte, vol. II, editura Academiei RSR, Bucureşti, 1973, pp. 83, 84,  86, 89, 116.

Moore Richard, The peninsular war, ‘’Napoleonic guide’’, http://www.napoleonguide.com/

.

Mic atlas geografic (BÂRSAN 1967)

 O. Bârsan, Mic atlas geografic, ed. II, Ed. Științifică, București, 1967

9 Către cititor

I. TEXT

13 Indicator de pronunție

DATE GENERALE
19 Sistemul solar: Soarele. Planetele. Micile planete. Terra. Luna
21 Orele legale pe glob
24 Continente
25 Oceane. Mări. Adâncimi maxime
26 Maree
26 Peninsule. Insule. Strâmtori
29 Munți. Vulcani activi
32 Fluvii-râuri. Lacuri. Cascade
36 Glaciația actuală: suprafețe acoperite cu gheață, ghețari
37 Glaciația cuaternară maximală
37 Populația continentelor
37 Naționalități. Limbi vorbite
40 Orașe cu peste 1 milion de locuitori
41 Construcții înalte. Așezări înalte
42 Poduri
42 Tunele. Căi ferate înalte
43 Canale maritime
43 Valute străine
44 Extreme geografice
46 Date economice
55 Unități de măsură

DATE REGIONALE

Europa
59 Albania
60 Andorra
60 Austria
61 Belgia
62 Bulgaria
63 Cehoslovacia
64 Danemarca
65 - Faeroerne
65 Elveția
67 Finlanda
68 Franța
69 RD Germană
70 Berlin West
70 RF a Germaniei
72 Grecia 
73 Irlanda
74 Islanda
74 Italia
76 Iugoslavia
77 Liechtenstein
78 Luxemburg
78 Malta
79 Marea Britanie
-Man
-Insulele Normande
-Gibraltar
81 Monaco
81 Norvegia 
-Svalbard
82 Olanda
83 Polonia
85 Portugalia
85 România
90 San Marino
91 Spania
92 Suedia
93 Ungaria
94 Vatican
95 URSS

Asia
Afghanistan 
Arabia Saudită
Birmania
Cambodgea
Ceylon
China
Cipru
RPD Coreeană
Coreea de Sud
Filipine 
India
- Bhutan
- Sikkim
Indonezia
Iordania
Irak
Iran (Persia)
Israel
Japonia
Kuwait
Laos 
Liban
Malaysia
Maldive
Mongolia
Nepal
Pakistan
Singapore
Siria
Thailanda
Turcia
RD Viet Nam
Viet Nam-ul de Sud
Yemen
Zonele neutre din Arabia
Dependențele britanice
-Arabia de Sud
-Bahrain
-Brunei
-Hong Kong
-Mascat și Oman
-Qatar
-Trucial Oman
Dependențe portugheze
-Macau
-Timor
Dependență ale SUA
-Ryukyu
-Bonin
Teritorii administrate de RAU
-Zona Gaza

Africa
Africa Centrală
Algeria
Republica Arabă Unită
Botswana (Bechuanaland)
Burundi
Camerun
Ciad
Coasta de Fildeș
Congo (Brazzaville)
Congo (Kinshasa)
Dahomey
Etiopia (Abisinia)
Gabon
Gambia
Ghana
Guineea
Kenya 
Lestoho (Basutoland)
Liberia
Libia
Malawi
Republica Malgașă
Mali
Maroc
Mauritania
Niger
Nigeria
Rwanda
Senegal
Sierra Leone
Somalia
Republica Sud-Africană
-Africa de Sud-Vest
Sudan
Tanzania
Togo
Tunisia
Uganda
Volta Superioară
Zambia
Dependențe britanice
- Insulele Britanice din Oceanul Indian
-Mauritius
-Rhodesia
-Seychelles
-Sfânta Elena
-Swaziland
Dependențe franceze
-Comore
-Reunion
-Somalia franceză
Dependențe portugheze
-Angola
-Insulele Capului Verde
-Guineea Portugheză
-Mozambic
-Sao Tome și Principe
Dependențe spaniole
-Canare
-Ifni
-Sahara Spaniolă
-Rio Muni și Fernando Poo
-Posesiunile spaniole din Africa de Nord

America de Nord
Barbados
Canada 
Costa Rica
Cuba
Republica Dominicană 
Guatemala 
Haiti
Honduras 
Jamaica
Mexic
Nicaragua 
Panama 
El Salvador
Statele Unite ale Americii
Dependențe britanice
-Antilele Britanice
-Bahamas
-Bermude
-Honduras Britanic
Dependențe daneze
-Groenlanda
Dependența franceze
-Guadelupe
-Martinique
-Saint Pierre și Miquelon
Dependențe olandeze
-Antilele Olandeze

America de Sud

Australia și Oceania

204 Antarctica

II. HĂRȚI
1. Sistemul solar
2. Orele legale
3. Planiglobul
4. Europa 
5. Republica Socialistă România
6. Europa de Nord
7. Marea Britanie. Irlanda
8. Franța
9. Belgia, Olanda, Luxemburg
10. Elveția
11. Germania
12. R. P. Polonă
13, Austria, R. S. Cehoslovacă, R. P. Ungară
14. Statele Balcanice
15. Italia
16. Spania, Portugalia
17. URSS
18. Asia
19. Asia de sud-vest
20. Asia de Sud
21. Asia de Sud-Est
22. R. P. Chineză, R. P. Mongolă
23. Japonia, Coreea
24. Africa
25. America de Nord
26. Statele Unite ale Americii
27. America Centrală
28. America de Sud
29. Australia. Oceania
30. Antarctica

III. INDEX

„Jurnalul de bord al lui Cristofor Columb”

Jurnalul de bord al lui Cristofor Columb, trad. Th. Enescu (orig. spaniol sec. XV-XVI), st. introd. P. A. Georgescu, Artemis/Istorie și civilizație, Buurești, 1993, 358 p.

5 P. A. Georgescu: 1492, 1992 și speranța lumii
5 Problema columbiană
7 Descoperiri și acumulare
12 Triumful
18 Înfrîngerile
23 Consecințe
25 Nici legendă neagră, nici legendă albă
26 1992 și construcția Europei
29 1992: America Latină și dialectica speranței

33 Notă asupra ediției: Th. Enescu

35 Jurnalul de bord al lui Cristofor Columb (prima călătorie)
35 Prolog
37 De la Palos la Canare
39 Pe marea necunoscută
42 Semne înșelătoare și proteste
44 Înșelăciunea cerului
48 Nouă dezamăgire și schimbare de drum
50 Pămînt! Pămînt!
53 Viața și obiceiurile indienilor
58 În căutarea aurului
64 Explorare
69 Descoperirea și recunoașterea Cubei
74 În căutarea Marelui Han
79 Grandioase planuri comerciale
87 Dezertarea lui Martin Alonso Pinzon
93 Penetrație pașnică
97 Descoperiri macabre
103 Debarcarea în insula Espaniola
108 Sperietoarea canibalilor
112 Un drum pînă la insula Broașței Țestoase
114 Întîlnire cu un cacic
118 O primire „regală” la bord
122 Bunătatea și inima largă a indienilor
127 Către regatul lui Guacanagari
131 Naufragiul caravelei Santa Maria
133 Exerciții militare și construirea unei fortărețe
137 Vești despre Pinta
140 Rămas bun lui Guacanagari și coloniștilor
144 Întoarcerea celor fugiți
151 Hartă cu indienii Cigayos
156 Spre Europa
160 Și aerul era plăcut „ca în aprilie în Castilia”
162 Nedumeririle piloților
165 Marea credință a navigatorilor în timpul unui uragan
169 Nina se salvează în Azore
171 Festa stîngace a portughezilor
174 Navigînd printre insule
175 Eliberarea prizonierilor și continuarea călătoriei
178 Ultima încercare și debarcarea în Portugalia
179 Marea navă de război a lui Bartolomeo Diaz
181 Convorbiri cu Joao II
182 Întoarcerea la Palos

185 Note referitoare la Jurnalul de bord (prima călătorie)

212 Scrisoarea lui Cristofor Columb către Luis de Santangel și Gabriel Sanchez
219 Note referitoare la Scrisoarea către Santangel și Sanchez

225 Scrisoarea întîi a lui Toscanelli

229 Descrierea celei de a doua călătorii
266 Note referitoare la a doua călătorie

269 Descrierea celei de a treia călătorii
298 Note referitoare la a treia călătorie

301 Scrisoarea lui Cristofor Columb trimisă de pe insula Jamaica regelui și reginei Spaniei

318 Note referitoare la scrisoarea de pe insula Jamaica