Reacțiile CEE și NATO la desprinderea geologică imaginară a Peninsulei Iberice de Europa la sfârșitul secolului XX (SARAMAGO 1986)

<
(...)
Dar sînt unii care poartă pe umeri obligaţii mai grele şi de ele nu e admis să fugi, într-atît încît atunci cînd treburile patriei nu merg ca lumea  imediat să ne punem întrebarea, Ei bine, dar ei, ei ce fac oare, ce mai aşteaptă, aceste nerăbdări conţin o doză de mare nedreptate, la urma urmelor, sărmanii, nici ei nu pot scăpa de destin, cel mult se duc la preşedinte să-şi ceară demisia, dar nu într-un asemenea caz, ar fi o mare ticăloşie, istoria ar judeca sever oamenii publici care ar lua astfel de hotătîri, în aceste zile în care, ca să spunem aşa, totul se duce pe apa sîmbetei. Rînd pe rînd, în Portugalia, în Spania, guvernele au dat citire unor comunicate liniştitoare, au garantat formal că situaţia nu autorizează îngrijorări excesive, ciudat limbaj, că totodată sînt asigurate toate mijloacele pentru salvarea persoanelor şi a bunurilor, în sfîrşit, au apărut la televiziune şefii de guvern, iar apoi, pentru calmarea spiritelor neliniştite, au apărut şi regele de colo* şi preşedintele de aici**, Friends, Romans, countrymen, lend me your ears (1), au spus ei, iar portughezii şi spaniolii, reuniţi în forumurile lor, au răspuns la unison, Păi da, sigur, words, words, nimic altceva decît words (2). În fața nemulțumirii opiniei publice, s-au adunat într-un loc secret premierii celor două țări, apoi cu membri ai guvernelor respective, au fost două zile de convorbiri exhaustive, hotărîndu-se, în final, să se constituie o comisie paritară de criză, al cărei obiectiv principal să fie coordonare acțiunilor de apărare civilă a ambelor țări, cu scopul de a facilita potențarea reciprocă a resurselor și mijloacelor tehnice și umane pentru înfruntarea sfidărilor geologice care deja îndepărtase peninsula la zece metri de Europa, Dacă n-ar fi fost prea mare distanța, se șoptea pe coridoare, cazul n-ar fi avut o gravitate nemaipomenită, aș spune chiar că ar fi fost un renghi bun jucat grecilor , un canal mai mare decît cel din Corint, atît de renumit, Și totuși nu vor putea ignora că problemele comunicării noastre cu Europa, atît de complexe din punct de vedere istoric vor deveni explozive, Ei și, construim niște poduri, Pe mine personal mă preocupă posibilitatea ca nu cumva canalul să se lărgească într-atît încît să navigheze prin el  vapoare, mai ales petroliere, ar fi o lovitură dură pentru porturile iberice, iar consecințele atît de importante, mutatis mutandis, desigur, ca și cele care au rezultat din deschiderea Canalului Suez, adică nordul Europei și sudul Europei ar dispune de o comunicare directă, dispensîndu-se, ca să spunem așa. de ruta Capului (3), Și noi am rămîne cu ochii-n soare la vapoare (4), a comentat un portughez, ceilalți au crezut că vapoarele de care vorbea erau cele care ar urma să treacă prin noul canal, or, numai noi, portughezii, știm că sînt cu totul altele aceste pomenite vase, sînt încărcate cu umbre, năzuințe arzătoare, frustrări, iluzii și deziluzii, umplute ochi calele, Om la apă, au strigat, și nimeni nu i-a venit în ajutor.

În timpul reuniunii, după cum se stabilise anterior, Piața Comună*** a dat publicității o declarație solemnă, din termenii căreia reieșea că dislocarea țărilor iberice către apus nu avea să pericliteze acordurile în vigoare, cu atît mai mult cu cît era vorba de o îndepărtare minimă, cîțiva metri acolo, dacă e să comparăm distanța care separă Anglia de continent, ca să nu mai vorbim de Islanda sau Groenlanda, care au atît de puțin din Europa. Această declarație, obiectivă și clară, a rezultat dintr-o dezbatere aprinsă din sînul comisiei****, în care unele țări membre au ajuns să manifeste o anumită detașare, cuvînt întrutotul exact, mergînd pînă acolo încît să insinueze că dacă Peninsula Iberică avea chef de ducă, ducă-se, greșeala a fost că i s-a dat voie să intre*****. Desigur că totul era o glumă, un joke, și în aceste reuniuni internaționale dificile simt oamenii nevoia de destindere, nu s-ar putea lucra, și iar lucra, dar delegații portughezi și spanioli a repudiat cu energie atitudinea provocatoare lipsită de eleganță și neîndoios anticomunitară, citînd, fiecare în  limba sa, cunoscutul proverb iberic, Prietenul la nevoie se cunoaște. De asemenea, s-a cerut Pactului Nord-Atlantic****** o declarație de solidaritate atlantistă, dar răspunsul, deși nu a fost negativ, s-a rezumat la o frază de nepublicat: Wait and see (1), ceea ce de fapt, nu exprima nici un adevăr întreg, considerînd că fie albă, fie neagră, fuseseră puse în alertă bazele de la Beja*******, Rota********, Gibraltar*********, El Ferreol**********, Torrejon de Ardoz***********, Cartagena************, San Jurjo de Valenzuela*************, ca să nu mai vorbim de instalațiile mai mici.

(...)

(1) Prieteni! Cetăţeni! Romani! Vă rog să mă ascultaţi! (engl.), citat din discursul lui Antoniu, actul III, scena 2, din piesa Iulius Cezar de Shakespeare, traducere de Tudor Vianu.
(2) Hamlet, actul II, scena 2.
(3) Capul Bunei Speranțe.
(4) În portugheză autorul folosește expresia ficar a ver navios, care înseamnă: a rămîne cu buza umflată. Aici am folosit o expresie asemănătoare, încercînd să redăm jocul de cuvinte.
(1) Așteptați și vedeți (engl.)
>

SURSA
Jose Saramago**************, Pluta de piatră**************, trad. M. Stănciulescu, ed. Univers / colecţia Romanul secolului XX, Bucureşti, 1990, p. 40-42.

NOTE M.T.
* Spania.
** Portugalia.
*** Piața Comună = Denumirea neoficială a Comunității Economice Europene, care în 1993 s-a transformat în Uniunea Europeană.
**** Comisia Europeană.
***** Spania și Portugalia au aderat la CEE la 1 ianuarie 1986.
****** Pactul Nord-Atlantic = Denumirea neoficială a NATO, la care Spania a aderat în 1982, Portugalia fiind membru fondator în 1949.
******* Beja = Bază aeriană în sudul Portugaliei.
******** Rota = Bază navală spaniolo-americană în sud-vestul Spaniei, pe țărmul Atlanticului.
********* Gibraltar = Teritoriu britanic la extremitatea sudică a Peninsulei Iberice, care delimitează strâmtoarea Gibraltar dintre Europa și Africa, și unde se află o bază navală britanică.
********** El Ferreol = Bază navală în nord-vestul Spaniei, pe țărmul Atlanticului.
*********** Torrejon de Ardoz = Bază aeriană americană și Centrul pentru Sateliți al UE în centrul Spaniei.
************ Cartagena = Port spaniol la Marea Mediterană.
************* San Jurjo de Valenzuela = Bază aeriană americană în Zaragoza, în NE Spaniei.
************** Jose Saramago (1922 Portugalia - 2010 Spania) = Scriitor portughez comunist, premiat cu Nobel în 1998. (http://www.mediafax.ro/cultura-media/biografie-jos-saramago-si-calatoria-sa-spre-intelesul-lucrurilor-aproape-imposibile-6430670)
*************** Pluta de piatră (http://www.bookblog.ro/x-laura-magureanu/pluta-de-piatra/)

Regina Elisabeta a II-a - Viaţa la Buckingham Palace
OK! 3 august 2012

Wojciech Jaruzelski (1923-2014)

A. Axelrod & C. Phllips, Dictatori și tirani, trad. eng. 1995, Lider, București, 2000

În timpul activității ca președinte al Poloniei, din 1981 pînă în 1990, conflictele cu populara mișcare muncitorească Solidaritatea s-au încheiat cu abolirea regimului comunist în 1990.
Născut în Kurow, Polonia, la 6 iulie 1923, într-o familie din clasa de mijloc - tatăl său era ofițer în cavaleria poloneză - J. și-a desăvîrșit educația în școli iezuite. Familia sa fost capturată în timpul invaziei rusești din 1939 și se presupune că pierit în lagărele de muncă staliniste. În schimb, tînărul J. a urmat o școală de ofițeri sovietică, a fost angajat în armata poloneză în 1943 și a luptat cu vitejie împotriva armatelor lui A. Hitler. În 1956, la 33 de ani, a devenit cel mai tânăr general din armata poloneză.
În 1961, J. a fost ales în Seim (parlament) și șapte ani mai târziu a fost numit ministru al apărării. În această calitate a întărit armata, continuînd să mențină legături strînse cu Moscova. În 1971 a devenit membru al Biroului Politic, iar la 11 februarie 1981 a fost ales premier, pentru ca în ziua de 18 octombrie a același an să preia și funcția de secretar al partidului comunist.
Ca șef al statului și comandant suprem al forțelor armate, J. a înfruntat Solidaritatea, mișcarea muncitorească ce căpăta o amploare tot mai mare. La începutul lui 1981, el a încercat să ajungă la un compromis cu mișcarea și cu liderul ei, Lech Walesa, dar în decembrie convorbirile au fost întrerupte și J. a decretat legea marțială. Susținut de URSS, care mobilizase 265 (?) de divizii în vecinătatea Poloniei, J. a masat trupe în peste 1000 de orașe. Această acțiune i-a iritat pe liderii din Occident, inclusiv pe președintele SUA, R. Reagan, și Papa Ioan Paul II, el însuși un stîlp al anticomunismului. În 1983, după ce a reprimat Solidaritatea prin arestări în masă, J. a cedat sub presiunea sancțiunilor morale și economice internaținale și a anulat legea marțială.
Ca în toate țările comuniste în anii 80, economia Poloniei era în pragul colapsului. O criză economică survenită în 1988 a dus la reînființarea Solidarității - în ciuda arestării multor membri de bază - și J. a fost nevoit să înceapă iarăși negocieri. printre concesiile făcute de J. s-a numărat legalizarea Solidarități ca partid politic și autorizarea desfășurării unor alegeri libere. parlamenul l-a ales pe J. ca președinte în iulie 1989, dar în decembrie 1990 Walesa a devenit președinte în urma unor alegeri populare, iar J. a demisionat.  Odată cu demisia sa, îndelungatul regim a comunist a luat sfîrșit.
La 12 decembrie 1990, în cuvîntul de rămas bun, J. și-a cerut iertare pentru nedreptățile comise pe timpul regimului său. „Cuvîntul regret poate suna mult prea lipsit de solemnitate, dar nu reușesc să găsec altul”. (...)