<
(...)
În timpul acestei întrevederi, Pitt Crawley dădu o lovitură de maestru care dovedi că, dacă nu și-ar fi distrus cariera diplomatică printr-o delăsare timpurie, ar fi putut atinge un rang înalt în profesiunea lui. Cînd contesa văduvă de Southdown începu să-l împroaște cu noroi pe parvenitul de corsican*, după cum era moda vremii, și să demonstreze că era un monstru pătat de toate crimele care se pot imagina, un poltron și un tiran care nu merita să mai trăiască, unul a cărui cădere a fost prezisă etc, Pitt Crawley a luat numaidecît apărarea acestui om al destinului. El descrise în calitatea lui de prim-consul**, așa cum îl văzuse la Paris, cînd se încheiase Pacea de la Amiens*** și cînd el, Pitt Crawley, avusese onoarea de-a face cunoștință cu marele și bunul domn Fox****, un om de stat care, oricît de mult s-ar deosebi de el, îi era cu neputință să nu-l admire din tot sufletul, un om de stat care avusese întotdeauna cea mai înaltă părere despre împăratul Napoleoni. Și el vorbi în termeni plini de-o violentă indignare despre neleala purtare a aliaților față de monarhul detronat*****, care, după ce s- a pus în mod generos la discreția lor, a fost supus unei josnice și crude exilări, în timp ce o gloată de papistași bogați tiraniza Franța în locul său******.
Această îndreptățită oroare față de superstiția papală îl ridica pe Pitt Crawley în opinia lady*******-ei Southdown, în timp ce admirația lui pentru Fox și Napoleon îl ridica peste măsură de mult în ochii domnișoarei Crawley. Prietenia ei pentru acest defunct om de stat britanic a fost pomenită chiar la începutul acestei povestiri, cînd am făcut cunoștință cu tînărul Pitt. Ca o adevărată liberală ce era, domnișoara Crawley făcuse opoziție tot timpul războiului, și deși sîntem absolut siguri că prăbușirea împăratului n-a zdruncinat-o prea mult pe bătrîna doamnă - și nici îngrozitorul tratament la care fusese supus nu tindea să-i scurteze viața sau somnul ei cel de toate zilele - vorbele lui Pitt îi merseseră drept la inimă cînd îi ridică în slava cerului pe cei doi idoli ai ei;
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor********, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 351-352.
NOTE M. T.
* Împăratul Napoleon Bonaparte s-a născut în insula Corsica, într-o familie burgheză. (https://istoriastazi.wordpress.com/2012/09/08/napoleon-bonaparte-pe-scurt-2/)
** Prin lovitura de stat din 7 noiembrie 1799, generalul N. Bonaparte înlocuiește regimul Directoratului cu un triumvirat consular. N. B. păstrează titlul de Prim-Consul al Republicii franceze până la proclamarea Imperiului în 1804.. (http://adrianavilsan.blogspot.ro/2012/06/consulat-si-primul-imperiu-napoleon.html)
*** Amiens = Localitate în N Franței. La 25 martie 1802, la Amiens s-a semnat pacea între Marea Britanie și Franța, încheindu-se ostilitățile începute în 1793. Deoarece prevederile documentului nu au fost puse în aplicare, războiul va fi reluat în 1803, încheindu-se prin prima bdicare a împăratului Napoleon în 1814. (http://cultural.bzi.ro/pacea-de-la-amiens-si-reluarea-razboiului-franco-britanic-21196)
**** Charles Fox (1749-1806) = Politician liberal (whig) britanic. Ministru de externe în 1782, 1783 și 1786. (https://www.gov.uk/government/history/past-foreign-secretaries/charles-fox)
***** Armatele celei de a șasea coaliții antifranceze au ocupat Parisul în martie 1814, forțându-l pe împăratul Napoleon să abdice la 11 aprilie 1814 și să se exileze în insula mediteraneană Elba. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/acum-200-ani-napoleon-e-exilat-insula-elba)
****** După abdicarea lui Napoleon, dinastia regală procatolică Bourbon a revenit pe tronul Franței prin Ludovic XVIII (1814-1815; 1815-1824), fratele lui Ludovic XVI, cel executat de republicani în 1793. (http://cultural.bzi.ro/exilul-lui-ludovic-al-xviii-lea-al-frantei-20837)
******* lady (eng.) = Termen de respect pentru o femeie, corespunzător bărbătescului gentleman sau lord. (http://www.csmonitor.com/2007/0202/p18s02-hfes.html)
******** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
Se afișează postările cu eticheta împărat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta împărat. Afișați toate postările
sâmbătă, 13 februarie 2016
marți, 9 februarie 2016
Proclamația lui Napoleon I înainte de bătălia de la Waterloo (THACKERAY 1848)
<
(...)
De nenumărate ori în cursul dimineții, Isidor al domnului Jos făcu naveta între locuința din oraș a acestuia și porțile hotelurilor și ale reședințelor din jurul parcului, unde locuiau englezii și acolo, amestecîndu-se cu ceilalți valeți, curieri și lachei, culegea toate veștile cîte circulau și se întorceau apoi cu buletine pentru informarea stăpînului său. Aproape toți domnii aceștia erau, în sinea lor, de partea împăratului, și-și aveau părerile lor în legătură cu grabnicul sfîrșit al campaniei. Proclamația dată de împărat la Avesnes* fusese răspîndită peste tot și din belșug în orașul Bruxelles. „Soldați! grăia aceasta. Sărbătorim astăzi aniversarea luptelor de la Marengo** și Friedland***, unde au fost în două rînduri hotărîte destinele Europei. Atunci, ca și după Austerlitz*****, și ca și după Wagram******, am dat dovadă de prea multă generozitate. Am crezut în jurămintele și promisiunile principilor cărora le-am îngăduit să-și păstreze tronurile. Să mergem încă o dată și să-i înfrîngem. Noi și ei n-am rămas oare aceiași oameni? Soldați! Aceiași prusaci, care sînt atît de aroganți astăzi, au fost trei contra unul împotriva noastră la Jena******* și șase contra unul la Montmirail********. Aceia dintre voi care au fost prizonieri în Anglia pot povesti camarazilor lor ce chinuri îngrozitoare au avut de îndurat acolo pe bordul pontoanelor-închisori. Nebuni! O clipă de noroc i-a orbit, dacă intră în Franța, își vor găsi acolo mormîntul!” Partizanii francezilor, însă, profetizau o exterminare mult mai grabnică a dușmanilor împăratului decît proclamația respectivă și căzuseră cu toții de acord că prusacii și britanicii n-au să se mai întoarcă decît ca prizonieri în ariergarda armatei cuceritoare. Toate părerile acestea care se vînturaseră în cursul zilei îi fuseseră duse la cunoștință și începuseră să opereze asupra sentinelelor domnului Sedley. I se spunea că ducele de Wellington********* plecase pentru a încerca să-și adune armata a cărui avangardă fusese complet zdrobită cu o noapte înainte.
- Zdrobită, pe naiba! exclamă Jos, al cărui curaj era încă neclintit la dejun. Ducele s-a dus să-l bată pe împărat, așa cum i-a bătut mai înainte pe generalii lui**********.
- Documentele ducelui sînt arse, efectele i-au fost mutate, iar cartierul lui general este pregătit acum pentru ducele de Dalmația, răspunse informatorul lui Jos. Știu asta de la propriul lui maître d`hotel***********. Oamenii ducelui de Richemont nu mai prididesc cu împachetatul. Excelența-sa a și luat-o din loc, iar ducesa așteaptă numai să-și vadă împachetată și argintăria și pleacă să se întîlnească cu regele Franței************ la Ostanda*************.
- Regele Franței e la Gand**************, băiete! replică Jos, arătîndu-se neîncrezător.
- A fugit azi-noapte la Bruges și se îmbarcă astăzi de la Ostanda. Ducele de Berry************** a fost făcut prizonier. Iar cei care doresc să-și scape pielea ar face mai bine să plece numaidecît, căci mîine are să dea drumul la diguri***************... și cine o să mai poată fugi cînd toată țara are să fie sub apă?
- Baliverne, domnule, noi sîntem trei contra unu, domnule, împotriva oricărei forțe pe care o poate aduce Boney**************** pe cîmpul de bătaie! obiectă domnul Sedley. Austriecii și rușii sînt în marș. El trebuie și are să fie zdrobit! zise Jos, bătînd cu pumnul în masă.
- Prusacii au fost trei contra unul și la Jena, iar el le-a luat armata și regatul într-o săptămînă. Ei au fost șase contra unu la Montmirail, iar el i-a ca pe o turmă de oi. E drept că armata austriacă vine încoace, dar cu împărăteasa și cu regele Romei***************** în frunte; iar Rusia, vai! rușii au să dea înapoi. Iar englezii n-or să afle nici un fel de milă, avîndu-se în vedere cruzimea lor față de vitejii noștri noștri soldați pe bordul îngrozitoarelor lor pontoane-închisori, Priviți, stă scris negru pe alb. Asta e proclamația majestății-sale, împărat și rege! zise dîndu-și acum pe față simpatia lui față de Napoleon;
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor******************, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 315-316.
NOTE M. T.
* Avesnes = Comună în NV Franței, în apropierea graniței cu Belgia și a Canalului Mânecii. Pe aici a trecut, la 14 iunie 1815, Napoleon în marș spre Waterloo, localitate belgiană la sud de Bruxelles. (http://www.lavoixdunord.fr/region/hestrud-il-y-a-200-ans-napoleon-passait-par-l-avesnois-ia12b45200n2868788)
** Marengo = Localitate în regiunea Piemont din NV Italiei. La 14 iunie 1800, generalul Bonaparte, prim-Consul al Republicii franceze, a învins decisiv o armată austriacă a celei de a doua coaliții antifranceze. (http://www.historyofwar.org/articles/battles_marengo.html)
*** Friedland = Localitate în regatul Prusiei, respectiv Rusia de azi. La 14 iunie 1807, împăratul Napoleon a învins decisiv o armată rusă a celei de a patra coaliții antifranceze. (http://militaryhistory.about.com/od/napoleonicwars/p/battle-of-friedland.htm)
**** Austerlitz = Localitate în Cehia. La 2 decembrie 1805, Napoleon I îi învinge aici pe țarul Rusiei și împăratul Austriei. Ca urmare, Austria va încheia pacea, ducând la destrămarea celei de a treia coaliții antifranceze. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/austerlitz-b-t-lia-celor-doi-mp-ra-i)
***** Wagram = Localitate în Austria, lângă Viena. La 5-6 iulie 1809, Napoleon învinge decisiv armata austriacă, fapt ce duce la destrămarea celei de a cincea coaliții antifranceze. (http://www.britannica.com/event/Battle-of-Wagram)
****** Jena = Localitate în Germania. La 14 octombrie 1806, Napoleon I învinge o armată prusacă din cea de a patra coaliție antifranceză. (http://www.historynet.com/battle-of-jena-napoleons-double-knock-out-punch.htm)
******* Montmirail = Localitate în NE Franței. La 11 februarie 1814, Napoleon I a învins o armată ruso-prusiană a celei de a șase coaliții antifranceze. (http://www.napoleonguide.com/battle_montmirail.htm)
******** Arthur Wellesley (1769-1852) = Mareșal, duce și prim-ministru britanic. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/omul-care-l-nvins-napoleon)
********* În perioada 1809-1814, Wellesley a comandat forțele britanice, spaniole și portugheze care au eliberat Peninsula Iberică de sub ocupația franceză. (http://www.peninsularwar.org/penwar_e.htm)
********** maître d`hotel (fr.) = majordom
*********** Ludovic Bourbon (1755-1824) = Rege al Franței cu numele de Ludovic XVIII (1814-1815;1815-1824) (http://cultural.bzi.ro/exilul-lui-ludovic-al-xviii-lea-al-frantei-20837)
************ Oostende/Ostende = Port medieval belgian la Marea Nordului, în provincia Flandra. (https://www.virtualtourist.com/travel/Europe/Belgium/Provincie_West_Vlaanderen/Oostende-350535/TravelGuide-Oostende.html)
************ Gent/Gand = Oraș medieval în Belgia, în provincia Flandra. (http://www.mihaijurca.ro/impresii-din-gent-belgia-oras-medieval-situat-pe-drumul-dintre-bruxelles-si-bruges)
************* Charles Ferdinand D Artois (1778-1820) = Ducele de Berry, fiul cel mic al regelui francez Carol X (1824-1830) (http://www.geni.com/people/Charles-Ferdinand-d-Artois/6000000002188429639)
************** PÓLDER, poldere, s. n. Nume dat în Olanda unei porțiuni joase de uscat smulsă mării sau unui lac maritim prin îndiguire și drenare. – Din germ.Polder. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/polder) (http://www.diaconescuradu.com/olanda-de-la-o-mare-la-alta)
*************** Boney = Poreclă dată de caricaturistul englez J. Gillray lui Napoleon Bonaparte în 1802. (http://blog.britishmuseum.org/2015/02/13/the-many-faces-of-napoleon-little-boney-or-napoleon-le-grand/)
**************** Napoleon Francois Bonaparte (1811 Paris - 1832 Viena) = Fiul Mariei Luiza de Austria și a lui Napoleon I, care i-a dat titlul de „regele Romei” și a abdicat în favoarea sa la 11 aprilie 1814. Nu a domnit efectiv și a locuit apoi cu mama sa, la bunicul său, împăratul Austriei, care i-a dat titlul de duce de Reichstadt. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/7967/33/)
***************** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
(...)
De nenumărate ori în cursul dimineții, Isidor al domnului Jos făcu naveta între locuința din oraș a acestuia și porțile hotelurilor și ale reședințelor din jurul parcului, unde locuiau englezii și acolo, amestecîndu-se cu ceilalți valeți, curieri și lachei, culegea toate veștile cîte circulau și se întorceau apoi cu buletine pentru informarea stăpînului său. Aproape toți domnii aceștia erau, în sinea lor, de partea împăratului, și-și aveau părerile lor în legătură cu grabnicul sfîrșit al campaniei. Proclamația dată de împărat la Avesnes* fusese răspîndită peste tot și din belșug în orașul Bruxelles. „Soldați! grăia aceasta. Sărbătorim astăzi aniversarea luptelor de la Marengo** și Friedland***, unde au fost în două rînduri hotărîte destinele Europei. Atunci, ca și după Austerlitz*****, și ca și după Wagram******, am dat dovadă de prea multă generozitate. Am crezut în jurămintele și promisiunile principilor cărora le-am îngăduit să-și păstreze tronurile. Să mergem încă o dată și să-i înfrîngem. Noi și ei n-am rămas oare aceiași oameni? Soldați! Aceiași prusaci, care sînt atît de aroganți astăzi, au fost trei contra unul împotriva noastră la Jena******* și șase contra unul la Montmirail********. Aceia dintre voi care au fost prizonieri în Anglia pot povesti camarazilor lor ce chinuri îngrozitoare au avut de îndurat acolo pe bordul pontoanelor-închisori. Nebuni! O clipă de noroc i-a orbit, dacă intră în Franța, își vor găsi acolo mormîntul!” Partizanii francezilor, însă, profetizau o exterminare mult mai grabnică a dușmanilor împăratului decît proclamația respectivă și căzuseră cu toții de acord că prusacii și britanicii n-au să se mai întoarcă decît ca prizonieri în ariergarda armatei cuceritoare. Toate părerile acestea care se vînturaseră în cursul zilei îi fuseseră duse la cunoștință și începuseră să opereze asupra sentinelelor domnului Sedley. I se spunea că ducele de Wellington********* plecase pentru a încerca să-și adune armata a cărui avangardă fusese complet zdrobită cu o noapte înainte.
- Zdrobită, pe naiba! exclamă Jos, al cărui curaj era încă neclintit la dejun. Ducele s-a dus să-l bată pe împărat, așa cum i-a bătut mai înainte pe generalii lui**********.
- Documentele ducelui sînt arse, efectele i-au fost mutate, iar cartierul lui general este pregătit acum pentru ducele de Dalmația, răspunse informatorul lui Jos. Știu asta de la propriul lui maître d`hotel***********. Oamenii ducelui de Richemont nu mai prididesc cu împachetatul. Excelența-sa a și luat-o din loc, iar ducesa așteaptă numai să-și vadă împachetată și argintăria și pleacă să se întîlnească cu regele Franței************ la Ostanda*************.
- Regele Franței e la Gand**************, băiete! replică Jos, arătîndu-se neîncrezător.
- A fugit azi-noapte la Bruges și se îmbarcă astăzi de la Ostanda. Ducele de Berry************** a fost făcut prizonier. Iar cei care doresc să-și scape pielea ar face mai bine să plece numaidecît, căci mîine are să dea drumul la diguri***************... și cine o să mai poată fugi cînd toată țara are să fie sub apă?
- Baliverne, domnule, noi sîntem trei contra unu, domnule, împotriva oricărei forțe pe care o poate aduce Boney**************** pe cîmpul de bătaie! obiectă domnul Sedley. Austriecii și rușii sînt în marș. El trebuie și are să fie zdrobit! zise Jos, bătînd cu pumnul în masă.
- Prusacii au fost trei contra unul și la Jena, iar el le-a luat armata și regatul într-o săptămînă. Ei au fost șase contra unu la Montmirail, iar el i-a ca pe o turmă de oi. E drept că armata austriacă vine încoace, dar cu împărăteasa și cu regele Romei***************** în frunte; iar Rusia, vai! rușii au să dea înapoi. Iar englezii n-or să afle nici un fel de milă, avîndu-se în vedere cruzimea lor față de vitejii noștri noștri soldați pe bordul îngrozitoarelor lor pontoane-închisori, Priviți, stă scris negru pe alb. Asta e proclamația majestății-sale, împărat și rege! zise dîndu-și acum pe față simpatia lui față de Napoleon;
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor******************, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 315-316.
NOTE M. T.
* Avesnes = Comună în NV Franței, în apropierea graniței cu Belgia și a Canalului Mânecii. Pe aici a trecut, la 14 iunie 1815, Napoleon în marș spre Waterloo, localitate belgiană la sud de Bruxelles. (http://www.lavoixdunord.fr/region/hestrud-il-y-a-200-ans-napoleon-passait-par-l-avesnois-ia12b45200n2868788)
** Marengo = Localitate în regiunea Piemont din NV Italiei. La 14 iunie 1800, generalul Bonaparte, prim-Consul al Republicii franceze, a învins decisiv o armată austriacă a celei de a doua coaliții antifranceze. (http://www.historyofwar.org/articles/battles_marengo.html)
*** Friedland = Localitate în regatul Prusiei, respectiv Rusia de azi. La 14 iunie 1807, împăratul Napoleon a învins decisiv o armată rusă a celei de a patra coaliții antifranceze. (http://militaryhistory.about.com/od/napoleonicwars/p/battle-of-friedland.htm)
**** Austerlitz = Localitate în Cehia. La 2 decembrie 1805, Napoleon I îi învinge aici pe țarul Rusiei și împăratul Austriei. Ca urmare, Austria va încheia pacea, ducând la destrămarea celei de a treia coaliții antifranceze. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/austerlitz-b-t-lia-celor-doi-mp-ra-i)
***** Wagram = Localitate în Austria, lângă Viena. La 5-6 iulie 1809, Napoleon învinge decisiv armata austriacă, fapt ce duce la destrămarea celei de a cincea coaliții antifranceze. (http://www.britannica.com/event/Battle-of-Wagram)
****** Jena = Localitate în Germania. La 14 octombrie 1806, Napoleon I învinge o armată prusacă din cea de a patra coaliție antifranceză. (http://www.historynet.com/battle-of-jena-napoleons-double-knock-out-punch.htm)
******* Montmirail = Localitate în NE Franței. La 11 februarie 1814, Napoleon I a învins o armată ruso-prusiană a celei de a șase coaliții antifranceze. (http://www.napoleonguide.com/battle_montmirail.htm)
******** Arthur Wellesley (1769-1852) = Mareșal, duce și prim-ministru britanic. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/omul-care-l-nvins-napoleon)
********* În perioada 1809-1814, Wellesley a comandat forțele britanice, spaniole și portugheze care au eliberat Peninsula Iberică de sub ocupația franceză. (http://www.peninsularwar.org/penwar_e.htm)
********** maître d`hotel (fr.) = majordom
*********** Ludovic Bourbon (1755-1824) = Rege al Franței cu numele de Ludovic XVIII (1814-1815;1815-1824) (http://cultural.bzi.ro/exilul-lui-ludovic-al-xviii-lea-al-frantei-20837)
************ Oostende/Ostende = Port medieval belgian la Marea Nordului, în provincia Flandra. (https://www.virtualtourist.com/travel/Europe/Belgium/Provincie_West_Vlaanderen/Oostende-350535/TravelGuide-Oostende.html)
************ Gent/Gand = Oraș medieval în Belgia, în provincia Flandra. (http://www.mihaijurca.ro/impresii-din-gent-belgia-oras-medieval-situat-pe-drumul-dintre-bruxelles-si-bruges)
************* Charles Ferdinand D Artois (1778-1820) = Ducele de Berry, fiul cel mic al regelui francez Carol X (1824-1830) (http://www.geni.com/people/Charles-Ferdinand-d-Artois/6000000002188429639)
************** PÓLDER, poldere, s. n. Nume dat în Olanda unei porțiuni joase de uscat smulsă mării sau unui lac maritim prin îndiguire și drenare. – Din germ.Polder. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/polder) (http://www.diaconescuradu.com/olanda-de-la-o-mare-la-alta)
*************** Boney = Poreclă dată de caricaturistul englez J. Gillray lui Napoleon Bonaparte în 1802. (http://blog.britishmuseum.org/2015/02/13/the-many-faces-of-napoleon-little-boney-or-napoleon-le-grand/)
**************** Napoleon Francois Bonaparte (1811 Paris - 1832 Viena) = Fiul Mariei Luiza de Austria și a lui Napoleon I, care i-a dat titlul de „regele Romei” și a abdicat în favoarea sa la 11 aprilie 1814. Nu a domnit efectiv și a locuit apoi cu mama sa, la bunicul său, împăratul Austriei, care i-a dat titlul de duce de Reichstadt. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/7967/33/)
***************** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
marți, 2 februarie 2016
Congresul monarhilor europeni de la Viena din 1814-1815 (THACKERAY 1848)
<
Cei cărora le place să lase deoparte cartea de istorie și să facă speculații asupra lucrurilor care ar fi putut să se întîmple dacă n-ar fi intervenit evenimentul fatal care a avut loc în realitate (mod de-a medita cît se poate de enigmatic, amuzant, ingenios și folositor) s-au gîndit, fără îndoială, în sinea lor în momentul deosebit de neprielnic pe care l-a ales Napoleon ca să se întoarcă de pe Elba* și să-și sloboadă vulturul din golful San Juan către Notre-Dame. Istoricii noștri ne spun că armatele puterilor aliate erau toate și în mod providențial pe picior de război, gata să-l zdrobească în cel mai scurt timp pe împăratul de pe Elba. Auguștii speculanți adunați la Viena**, care tăiau regatele Europei în bucăți, potrivit înțelepciunii lor, aveau destule motive să se încaiere între ei și să facă armatele care-l învinseseră pe Napoleon să se lupte între ele dacă nu le-ar fi fost teamă de întoarcerea obiectului urii lor și a dușmăniei generale. Cutare monarh își avea armata pe picior de război pentru că îngenunchease Polonia*** și era hotărît s-o păstreze pentru el; altul jefuise jumătate din Saxonia**** și avea toate motivele să-și mențină achiziția; iar un al treilea era foarte îngrijorat de soarta Italiei*****. Fiecare striga împotriva rapacității celuilalt; și dacă corsicanul****** n-ar fi făcut altceva decît să aștepte acolo la închisoare pînă ce toate părțile interesate s-ar fi zvîrlit una asupra alteia, el s-ar fi putut reîntoarce și pune mîna pe putere nestingherit de nimeni.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor*******, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 285-286.
NOTE M. T.
* După ce Parisul a fost ocupat de coaliția a VI a europeană antifranceză, Împăratul Napoleon I a fost exilat la 11 aprilie 1814 în insula mediteraneană Elba. În martie 1815 el a debarcat prin surprindere în sudul Franței și a reluat tronul de la regele Ludovic XVIII Bourbon. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/acum-200-ani-napoleon-e-exilat-insula-elba)
** În perioada septembrie 1814 - iunie 1815 la Viena a avut loc un congres al puterilor învingătoare ale împăratului francez Napoleon I (Rusia, Marea Britanie, Prusia, Austria), care au stabilit sistemul politic european, ce va rămâne în vigoare în linii mari până la Primul Război Mondial (1914-1918). (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/congresul-viena-i-pacea-european)
*** Polonia fusese împărțită în 1772, 1793 și 1795 de Prusia, Austria și Rusia, ultima ocupând cea mai mare parte a acestui regat medieval. După ce a învins Rusia, Austria și Prusia în 1805-1807, Napoleon a constituit în 1807 un ducat aliat al Varșoviei. (http://theo-phyl.blogspot.ro/2010/05/o-istorie-poloniei-66.html)
**** Când a desființat Imperiul romano-german în 1806, Napoleon a ridicat principatul aliat al Saxoniei la rangul de regat, acesta fiind ocupat de Prusia în 1813. (http://www.sachsen.de/en/223.htm)
***** Austria primește la congres Lombardia și Veneția, în nordul Italiei, iar ducatele Toscana și Parma revin unor membri ai casei de Habsburg. (http://ro.scribd.com/doc/40714040/Congresul-de-La-Viena-1815#scribd)
****** Napoleon s-a născut în Corsica în 1769. (http://www.biblacad.ro/UPC-Napoleon.html)
******* Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
Cei cărora le place să lase deoparte cartea de istorie și să facă speculații asupra lucrurilor care ar fi putut să se întîmple dacă n-ar fi intervenit evenimentul fatal care a avut loc în realitate (mod de-a medita cît se poate de enigmatic, amuzant, ingenios și folositor) s-au gîndit, fără îndoială, în sinea lor în momentul deosebit de neprielnic pe care l-a ales Napoleon ca să se întoarcă de pe Elba* și să-și sloboadă vulturul din golful San Juan către Notre-Dame. Istoricii noștri ne spun că armatele puterilor aliate erau toate și în mod providențial pe picior de război, gata să-l zdrobească în cel mai scurt timp pe împăratul de pe Elba. Auguștii speculanți adunați la Viena**, care tăiau regatele Europei în bucăți, potrivit înțelepciunii lor, aveau destule motive să se încaiere între ei și să facă armatele care-l învinseseră pe Napoleon să se lupte între ele dacă nu le-ar fi fost teamă de întoarcerea obiectului urii lor și a dușmăniei generale. Cutare monarh își avea armata pe picior de război pentru că îngenunchease Polonia*** și era hotărît s-o păstreze pentru el; altul jefuise jumătate din Saxonia**** și avea toate motivele să-și mențină achiziția; iar un al treilea era foarte îngrijorat de soarta Italiei*****. Fiecare striga împotriva rapacității celuilalt; și dacă corsicanul****** n-ar fi făcut altceva decît să aștepte acolo la închisoare pînă ce toate părțile interesate s-ar fi zvîrlit una asupra alteia, el s-ar fi putut reîntoarce și pune mîna pe putere nestingherit de nimeni.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor*******, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 285-286.
NOTE M. T.
* După ce Parisul a fost ocupat de coaliția a VI a europeană antifranceză, Împăratul Napoleon I a fost exilat la 11 aprilie 1814 în insula mediteraneană Elba. În martie 1815 el a debarcat prin surprindere în sudul Franței și a reluat tronul de la regele Ludovic XVIII Bourbon. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/acum-200-ani-napoleon-e-exilat-insula-elba)
** În perioada septembrie 1814 - iunie 1815 la Viena a avut loc un congres al puterilor învingătoare ale împăratului francez Napoleon I (Rusia, Marea Britanie, Prusia, Austria), care au stabilit sistemul politic european, ce va rămâne în vigoare în linii mari până la Primul Război Mondial (1914-1918). (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/congresul-viena-i-pacea-european)
*** Polonia fusese împărțită în 1772, 1793 și 1795 de Prusia, Austria și Rusia, ultima ocupând cea mai mare parte a acestui regat medieval. După ce a învins Rusia, Austria și Prusia în 1805-1807, Napoleon a constituit în 1807 un ducat aliat al Varșoviei. (http://theo-phyl.blogspot.ro/2010/05/o-istorie-poloniei-66.html)
**** Când a desființat Imperiul romano-german în 1806, Napoleon a ridicat principatul aliat al Saxoniei la rangul de regat, acesta fiind ocupat de Prusia în 1813. (http://www.sachsen.de/en/223.htm)
***** Austria primește la congres Lombardia și Veneția, în nordul Italiei, iar ducatele Toscana și Parma revin unor membri ai casei de Habsburg. (http://ro.scribd.com/doc/40714040/Congresul-de-La-Viena-1815#scribd)
****** Napoleon s-a născut în Corsica în 1769. (http://www.biblacad.ro/UPC-Napoleon.html)
******* Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
joi, 21 ianuarie 2016
Căderea bursei din Londra la întoarcerea din Elba a lui Napoleon în 1815 (THACKERAY 1848)
<
- (...) Și atunci te întreb, Will Dobbin, s-ar fi putut aștepta cineva vreodată la înapoierea pungașului ăstuia de corsican* de pe Elba**? Și după ce suveranii aliați au fost aici anul trecut, iar noi le-am dat ospățul acela în City*** domnule, și după ce am văzut Templul Concordiei, și focurile de artificii, și podul chinezesc din Saint James****, ce om cu judecată își putea oare închipui că pacea nu era pe deplin încheiată, după ce-am înălțat și-un Te Deum***** pentru ea, domnule? Te întreb, William, puteam oare bănui că împăratul Austriei nu-i decît un trădător afurisit, un trădător, și nimic mai mult? Eu nu îndulcesc cuvintele... un taler cu două fețe, un trădător infernal și-un intrigant care nu urmărea decît să-și aducă ginerele înapoi******. Și eu îți spun că evadarea lui Boney****** de pe Elba a fost o coțcărie afurisită, o adevărată conspirație, domnule, în care erau interesate jumătate din puterile Europei, ca să scadă acțiunile și să ne ruineze țara. De aceea am ajuns eu aici, William. De aceea a apărut numele meu în Gazette*******. Și de ce, domnule? Pentru că am avut încredere în împăratul Rusiei și în prințul regent********. Și acum privește! Uită-te la hîrtiile mele. Privește cum erau valorile la 1 martie, la cît era cotat francul francez cînd am făcut investițiile mele. Și la cît e cotat acuma. A fost o înțelegere secretă, domnule, altminteri n-ar fi evadat niciodată ticălosul ăsta. Unde era comisarul englez de l-a lăsat să plece? Ar trebui să fie împușcat, domnule, adus în fața unei curți marțiale și împușcat pe legea mea!
- Avem să-l alungăm noi pe Boney, domnule, spuse Dobbin, puțin cam neliniștit de furia bătrînului ale cărui vine de pe frunte începeau să se umfle și care izbea hîrtiile cu pumnul încleștat. Avem să-l alungăm, domnule. Ducele********* a și ajuns în Belgia, iar noi așteptăm în fiecare zi ordinul de plecare.
- Să nu-l cruțați! Să vă întoarceți cu capul ticălosului, domnule! Împușcați-l pe mișel! urla Sedley. M-aș înrola și eu, dar nu sînt decît un moșneag distrus, adus la sapă de lemn de pungașul ăsta blestemat și de o șleahtă de hoțomani din țara asta, care m-au escrocat și pe care eu i-am procopsit, domnule, și care se lăfăiesc acuma în trăsurile lor..., adăugă el cu glasul răgușit.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**********, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 204-205.
NOTE M. T.
* Napoleon Bonaparte s-a născut în insula mediteraneană Corsica în 1769, la un an după ce regele francez Ludovic XV a cumpărat-o de la republica italiană Genova, aflată în decădere. (http://www.biblacad.ro/UPC-Napoleon.html)
** După ocuparea Parisului în martie 1814 de către cea de a șasea coaliție europeană antifranceză, împăratul francez Napoleon I a abdicat și a fost exilat de învingători în insula mediteraneană Elba. În martie 1815 a debarcat prin surprindere pe litoralul mediteranean al Franței și a intrat în Paris după un rapid marș triumfal. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/acum-200-ani-napoleon-e-exilat-insula-elba)
*** Vechiul cartier central City era deja în epocă centrul financiar al Londrei și al Marii Britanii. (http://www.cityoflondon.gov.uk/about-the-city/about-us/Pages/default.aspx)
**** Parcul Saint James este cel mai vechi parcurile regale ale Londrei. (https://www.royalparks.org.uk/parks/st-jamess-park/about-st-jamess-park)
***** TEDÉUM, tedeumuri, s. n. 1. (În forma Te Deum) Imn în limba latină, în formă de psalm, de preamărire a lui Dumnezeu. 2. Scurt serviciu religios (oficiat într-o împrejurare solemnă). [Scris și: Te Deum] – Din lat. Te Deum [laudamus]. Sursa: DEX '09 (2009)
****** Împăratul Napoleon I s-a căsătorit în 1810, la apogeul puterii sale, cu Marie Louise de Austria, fiica împăratului Austriei. (http://www.thepeerage.com/p10134.htm#i101331)
******* Boney era porecla englezească a lui Napoleon Bonaparte. (http://blog.britishmuseum.org/2015/02/13/the-many-faces-of-napoleon-little-boney-or-napoleon-le-grand/)
******** The Gazette a fost fondat în 1665 la Londra ca ziar oficial și avea o secțiune pentru anunțarea insolvențelor și falimentelor. (https://www.thegazette.co.uk/history)
********* Ca urmare a bolii grave a tatălui său, regele George III de Hanovra (1760-1820), prințul de Wales (prinț moștenitor) a devenit regent până la moartea părintelui său, când a devenit rege sub numele de George IV (1820-1830).
********** Ducele de Wellington. Împreună cu prințul prusian Blucher vor reuși să-l învingă decisiv pe împăratul Napoleon I la Waterloo, în Belgia, la 18 iunie 1815. Napoleon a abdicat a doua oară și a fost exilat pe insula britanică Sf. Elena din Atlantic, până la moartea sa în 1821. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/golgota-lui-napoleon-infrangerea-waterloo)
*********** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
- (...) Și atunci te întreb, Will Dobbin, s-ar fi putut aștepta cineva vreodată la înapoierea pungașului ăstuia de corsican* de pe Elba**? Și după ce suveranii aliați au fost aici anul trecut, iar noi le-am dat ospățul acela în City*** domnule, și după ce am văzut Templul Concordiei, și focurile de artificii, și podul chinezesc din Saint James****, ce om cu judecată își putea oare închipui că pacea nu era pe deplin încheiată, după ce-am înălțat și-un Te Deum***** pentru ea, domnule? Te întreb, William, puteam oare bănui că împăratul Austriei nu-i decît un trădător afurisit, un trădător, și nimic mai mult? Eu nu îndulcesc cuvintele... un taler cu două fețe, un trădător infernal și-un intrigant care nu urmărea decît să-și aducă ginerele înapoi******. Și eu îți spun că evadarea lui Boney****** de pe Elba a fost o coțcărie afurisită, o adevărată conspirație, domnule, în care erau interesate jumătate din puterile Europei, ca să scadă acțiunile și să ne ruineze țara. De aceea am ajuns eu aici, William. De aceea a apărut numele meu în Gazette*******. Și de ce, domnule? Pentru că am avut încredere în împăratul Rusiei și în prințul regent********. Și acum privește! Uită-te la hîrtiile mele. Privește cum erau valorile la 1 martie, la cît era cotat francul francez cînd am făcut investițiile mele. Și la cît e cotat acuma. A fost o înțelegere secretă, domnule, altminteri n-ar fi evadat niciodată ticălosul ăsta. Unde era comisarul englez de l-a lăsat să plece? Ar trebui să fie împușcat, domnule, adus în fața unei curți marțiale și împușcat pe legea mea!
- Avem să-l alungăm noi pe Boney, domnule, spuse Dobbin, puțin cam neliniștit de furia bătrînului ale cărui vine de pe frunte începeau să se umfle și care izbea hîrtiile cu pumnul încleștat. Avem să-l alungăm, domnule. Ducele********* a și ajuns în Belgia, iar noi așteptăm în fiecare zi ordinul de plecare.
- Să nu-l cruțați! Să vă întoarceți cu capul ticălosului, domnule! Împușcați-l pe mișel! urla Sedley. M-aș înrola și eu, dar nu sînt decît un moșneag distrus, adus la sapă de lemn de pungașul ăsta blestemat și de o șleahtă de hoțomani din țara asta, care m-au escrocat și pe care eu i-am procopsit, domnule, și care se lăfăiesc acuma în trăsurile lor..., adăugă el cu glasul răgușit.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**********, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 204-205.
NOTE M. T.
* Napoleon Bonaparte s-a născut în insula mediteraneană Corsica în 1769, la un an după ce regele francez Ludovic XV a cumpărat-o de la republica italiană Genova, aflată în decădere. (http://www.biblacad.ro/UPC-Napoleon.html)
** După ocuparea Parisului în martie 1814 de către cea de a șasea coaliție europeană antifranceză, împăratul francez Napoleon I a abdicat și a fost exilat de învingători în insula mediteraneană Elba. În martie 1815 a debarcat prin surprindere pe litoralul mediteranean al Franței și a intrat în Paris după un rapid marș triumfal. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/acum-200-ani-napoleon-e-exilat-insula-elba)
*** Vechiul cartier central City era deja în epocă centrul financiar al Londrei și al Marii Britanii. (http://www.cityoflondon.gov.uk/about-the-city/about-us/Pages/default.aspx)
**** Parcul Saint James este cel mai vechi parcurile regale ale Londrei. (https://www.royalparks.org.uk/parks/st-jamess-park/about-st-jamess-park)
***** TEDÉUM, tedeumuri, s. n. 1. (În forma Te Deum) Imn în limba latină, în formă de psalm, de preamărire a lui Dumnezeu. 2. Scurt serviciu religios (oficiat într-o împrejurare solemnă). [Scris și: Te Deum] – Din lat. Te Deum [laudamus]. Sursa: DEX '09 (2009)
****** Împăratul Napoleon I s-a căsătorit în 1810, la apogeul puterii sale, cu Marie Louise de Austria, fiica împăratului Austriei. (http://www.thepeerage.com/p10134.htm#i101331)
******* Boney era porecla englezească a lui Napoleon Bonaparte. (http://blog.britishmuseum.org/2015/02/13/the-many-faces-of-napoleon-little-boney-or-napoleon-le-grand/)
******** The Gazette a fost fondat în 1665 la Londra ca ziar oficial și avea o secțiune pentru anunțarea insolvențelor și falimentelor. (https://www.thegazette.co.uk/history)
********* Ca urmare a bolii grave a tatălui său, regele George III de Hanovra (1760-1820), prințul de Wales (prinț moștenitor) a devenit regent până la moartea părintelui său, când a devenit rege sub numele de George IV (1820-1830).
********** Ducele de Wellington. Împreună cu prințul prusian Blucher vor reuși să-l învingă decisiv pe împăratul Napoleon I la Waterloo, în Belgia, la 18 iunie 1815. Napoleon a abdicat a doua oară și a fost exilat pe insula britanică Sf. Elena din Atlantic, până la moartea sa în 1821. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/golgota-lui-napoleon-infrangerea-waterloo)
*********** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
miercuri, 8 iulie 2015
Bătălia dintre Napoleon și ruși de la Lutzen din 1813 (BALZAC 1832-1833)
<
(...) Iată rușii tabără peste noi. Începe campania din 1813. Sîntem copleșiți. Într-o bună dimineața, prin ordin să ne deplasăm pe cîmpia de lîngă Lutzen*, la o anumită oră. Împăratul știa bine ce face ordonîndu-ne să pornim îndată. Rușii ne învăluiseră. Colonelul nostru zăbovește luîndu-și rămas bun de la o poloneză care locuia la optime de leghe de oraș și avangarda cazacilor pune mîna pe el și pe detașamentul lui. Noi am avut vreme să ne aruncăm pe cai și să ne desfășurăm în formație în afara orășelului, că am și avut de dat o luptă călare, în care i-am respins pe ruși, încît, după lăsarea nopții, am putu s-o ștergem. Șarjaserăm timp de trei ceasuri și făcuserăm adevărate minuni. În vreme ce noi luptam, escortele și materialul plecaseră. Aveam un parc de artilerie și mari provizii de pulbere foarte necesare împăratului, pe care trebuia să le salvăm cu orice preț. Apărarea noastră i-a uimit pe ruși, care au crezut că sîntem susținuți de un corp de armată. Cu toate astea, curînd, datorită iscoadelor lor, și-au dat seama că se înșelaseră și că nu avea în față decît un regiment de cavaleriști depozitele noastre de infanterie. Atunci, domnule, pe înserat, au dezlănțuit un atac pe viață și pe moarte - și atît de fierbinte încît câțiva dintre noi au rămas pe cîmpul de luptă. Am fost încercuiți. Eram cu Renard în prima linie și-l vedeam luptînd și atacînd ca un diavol, căci gîndu-i era la nevastă-sa. Datorită lui, am izbutit să ocupăm din nou orașul, pe care bolnavii noștri îl pregătiseră pentru apărare; dar era într-o stare de plîns!
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 242-243.
NOTĂ M.T.
* Bătălia de la Lutzen (Germania), din 2 mai 1813, a fost câștigată cu greu de împăratul Napoleon I împotriva unei armate ruso-prusiene. (http://www.napoleonguide.com/battle_lutzen.htm)
(...) Iată rușii tabără peste noi. Începe campania din 1813. Sîntem copleșiți. Într-o bună dimineața, prin ordin să ne deplasăm pe cîmpia de lîngă Lutzen*, la o anumită oră. Împăratul știa bine ce face ordonîndu-ne să pornim îndată. Rușii ne învăluiseră. Colonelul nostru zăbovește luîndu-și rămas bun de la o poloneză care locuia la optime de leghe de oraș și avangarda cazacilor pune mîna pe el și pe detașamentul lui. Noi am avut vreme să ne aruncăm pe cai și să ne desfășurăm în formație în afara orășelului, că am și avut de dat o luptă călare, în care i-am respins pe ruși, încît, după lăsarea nopții, am putu s-o ștergem. Șarjaserăm timp de trei ceasuri și făcuserăm adevărate minuni. În vreme ce noi luptam, escortele și materialul plecaseră. Aveam un parc de artilerie și mari provizii de pulbere foarte necesare împăratului, pe care trebuia să le salvăm cu orice preț. Apărarea noastră i-a uimit pe ruși, care au crezut că sîntem susținuți de un corp de armată. Cu toate astea, curînd, datorită iscoadelor lor, și-au dat seama că se înșelaseră și că nu avea în față decît un regiment de cavaleriști depozitele noastre de infanterie. Atunci, domnule, pe înserat, au dezlănțuit un atac pe viață și pe moarte - și atît de fierbinte încît câțiva dintre noi au rămas pe cîmpul de luptă. Am fost încercuiți. Eram cu Renard în prima linie și-l vedeam luptînd și atacînd ca un diavol, căci gîndu-i era la nevastă-sa. Datorită lui, am izbutit să ocupăm din nou orașul, pe care bolnavii noștri îl pregătiseră pentru apărare; dar era într-o stare de plîns!
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 242-243.
NOTĂ M.T.
* Bătălia de la Lutzen (Germania), din 2 mai 1813, a fost câștigată cu greu de împăratul Napoleon I împotriva unei armate ruso-prusiene. (http://www.napoleonguide.com/battle_lutzen.htm)
duminică, 28 iunie 2015
Un soldat veteran francez despre cucerirea Europei de către împăratul Napoleon I (BALZAC 1832-1833)
<
(...) Atunci, văzîndu-se bine înscăunat pe tronu lui și stăpîn peste toate, încît Europa trebuia să-i ceară voie ca să-și facă nevoile, cum avea el patru frați și trei surori, ne spune cîndva, așa, într-o doară, la raport:
- Băieți, zice el, e drept ca părinții împăratului vostru să întindă mîna? Nu. Vreau ca ei să arate splendid, ca și mine! Așa că trebuie negreșit să cucerim un regat pentu fiecare dintre ei, încît francezu să fie pretutindeni stăpîn; toată lumea să tremure de frica soldațior gărzii mele și Franța să scuipe unde vrea și toți să-i spună, ca pe monedele noastre, Domnu cu tine!
- Am înțeles! răspunde oastea; sîntem gata să-ți pescuim regate cu baioneta.
A! da ce? era chip să pregeți? da de unde! dacă i-ar fi dat în minte să cucerim luna, ar fi trebuit să ne pregătim, să ne umplem ranițele și să ne cățărăm acolo. Norocu nostru că nu s-a gîndit. Regii, cum sînt deprinși cu dulceața tronului, se lasă greu; atunci, noi ăștia, trebuie să pornim. Mergem, înaintăm și tărăboiu încep din nou, mai ceva ca înainte. Și cîți oameni nu s-au prăpădit în anii aceia - și cîte pingele! Ne-am luptat cu-atîta înverșunare încît alții decît francezii ar fi obosit de mult. Da voi știți că francezu e născut filozof, așa că știe că mai curînd sau mai tîrziu tot trebuie să moară. Noi am muri cu toții fără crîcnim pentru plăcerea de a-l vedea pe împărat făcînd așa pe geografii. (Spunînd acestea, infanteristul trase un cerc cu piciorul pe solul hambarului.) Și spunea: Ăsta va fi un regat!” și făcea un regat. A! ce vremuri fericite! Coloneii se avansau generali cît ai bate din palme; generalii mareșali, mareșalii regi. Mai este unu, care trăiește ca să povestească Europei, deși e un gascon, care a trădat Franța ca să-și păstreze coroana*, căruia nu i-a crăpat obrazu de rușine pentru că vedeți, coroanele sînt de aur! Pe scurt, pontonierii care știau citi deveneau nobili. Eu, care vă vorbesc acu, am văzut la Paris unsprezece regi și o puzderie de prinți care roiau în jurul lui Napoleon ca razele de soare! Acuma voi știți că orice soldat avînd putința să se urce pe tron, dacă merita, un caporal din garda imperială era ca o curiozitate după care toți întorceau capul, că fiecare avea contribuția lui la victorie, care se trecea întocmai în livret. Și cîte bătălii n-au fost! Austerlitz**, unde armata a manevrat ca la paradă; Eylau***, unde Napoleon i-a înecat pe ruși într-un lac, parcă numai dintr-o suflare; Wagram****, unde am luptat trei zile în șir fără să băgăm de seamă... Ce să vă mai spun: au fost bătălii cît sfinții din calendar. Atunci toți au avut prilej să se convingă că Napoleon avea în teacă adevărata spadă a lui Dumnezeu. Și soldatu se bucura de stima lui, că se știa iubit ca un copil și împăratu se interesa dacă are ce încălța, dacă are cămașă, dacă are manta, pîine, cartușe; deși își ține rangu, că doar asta-i era meseria, să domnească. Da oricine, un sergent și chiar un soldat putea să-i spună: „Împărate”, cum îmi spuneți voi mie: „Băiete”. Și ținea seama de ce-i vorbeau oamenii, se culca în zăpadă, la rînd cu noi; pe scurt, avea înfățișarea aproape a unui om natural. Eu ăsta, care mă vedeți, l-am văzut printre obuze, în fața mea, așa cum stați voi acum, da umblînd de colo pînă colo, privind prin binoclu, veșnic ocupat; atunci noi ne țineam deoparte, ca proștii. Nu știu cum le făcea toate, da cînd ne vorbea, apoi glasu lui parcă ne ardea măruntaiele; și ca să-i dovedim că sîntem copiii lui, și că nu ne putem supăra pe dînsu, treceam prin fața afurisitelor de tunuri care mugeau și scuipau regimente de obuze, fără să crîcnim. Pînă și cei ce trăgeau să moară se ridicau în capul oaselor ca să-l salute și să-i strige:
- Trăiască împăratu!
Era firesc? ați face voi asta pentru un om de rînd? Și uite așa, după ce le-am aranjat toate, împărăteasa Iozefina*****, care era de altminteri o femeie cumsecade, da avea un beteșug de nu-i putea face copii, el a fost nevoit s-o lase, deși o iubea din tot sufletu. Da el dorea copii, că se gîndea la guvern. Aflînd de necazu ăsta, toate capetele încoronate din Europa s-au luat la harță, că fiecare voia să-i facă rost de o femeie. Da el s-a cununat, după cîte am auzit, cu o austriacă******, fiica cezarului, un om bătrîn de care toți vorbeau, nu numai în țările noastre, unde se spune că a făcut și a dres, da în toată Europa. Și e adevărat că, uite, eu, ăsta care vă vorbesc acu, m-am dus pe Dunăre unde am văzut resturile unui pod construit de acel om, care se zice că era, la Roma, o rubedenie de-a lu Napoleon, care i-a dat împăratului nostru hîrtie la mînă să-l moștenească pentru fiu-său. Și așa, după cununia lui, care a fost o sărbătoare pentru lumea întreagă, și cînd a scutit poporu de dări pe timp de zece ani, da pe care tot le-am plătit, că perceptorii n-au vrut să țină seamă, nevastă-sa a născut un prunc, care era regele Romei******; lucru care nu s-a mai văzut pe lume, că niciodată un copil nu s-a născut rege dacă tată-său era în viață. în ziua ceea, un balon a zburat de la Paris la Roma, ca să ducă vestea, și balonu a făcut drumu numa-ntr-o zi. Ei, acu să-l văz pe ăla care-o spune că astea-s lucruri firești! Nu, nu! Sînt lucruri scrise colo, sus. Să dea rîia-n cel care-o zice că n-a fost trimis chiar de Dumnezeu pentru slava Franței!
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson. ed. Dacia, Cluj, 1972, p. 177- 180.
NOTĂ M.T.
* Jean Bernadotte (1763-1844) = Mareșal francez. A fost ales în 1810 succesor al regelui Suediei de către Statele Generale ale țării scandinave, cu acordul lui Napoleon. Dar refuză să participe la campania împăratului din Rusia din 1812, iar în 1813 se alătură coaliției antifranceze care îl înfrânge pe Napoleon. În 1818 devine rege al Suediei. (http://www.napoleon-series.org/research/biographies/marshals/c_bernadotte.html)
** Austerlitz = Localitate în Cehia, unde, la 2 decembrie 1805, Napoleon a obținut cea mai mare victorie a sa, împotriva împăraților Austriei și Rusiei. (http://www.napoleonguide.com/battle_austerlitz.htm)
*** Eylau = Localitate în Prusia, azi în enclava rusă Kaliningrad, unde, la 8 februarie 1807, Napoleon a obținut o victorie sângeroasă împotriva unei armate ruso-prusiene. (http://www.napoleonguide.com/battle_eylau.htm)
**** Wagram = Localitate în Austria, unde, la 5-6 iulie 1809, Napoleon a obținut o victorie decisivă împotriva armatei austriece. (http://www.napoleonguide.com/battle_wagram.htm)
***** Josephine Beauharnais (1763-1814) = Prima soție a lui Napoleon, în perioada 1796-1809. (http://www.napoleonguide.com/josephine.htm)
****** Maria Louisa de Austria (1791-1847) = A doua soție a lui Napoleon, în perioada 1809-1814. (http://www.napoleonguide.com/josephine.htm)
******* Napoleon Francois Bonaparte (1811-1832) = Fiul legitim al lui Napoleon și al Mariei Louisa de Austria. După prima abdicare a lui Napoleon, din aprilie 1814, a plecat cu mama sa la Viena, unde a trăit ca duce de Reichstdat. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/7967/33/)
(...) Atunci, văzîndu-se bine înscăunat pe tronu lui și stăpîn peste toate, încît Europa trebuia să-i ceară voie ca să-și facă nevoile, cum avea el patru frați și trei surori, ne spune cîndva, așa, într-o doară, la raport:
- Băieți, zice el, e drept ca părinții împăratului vostru să întindă mîna? Nu. Vreau ca ei să arate splendid, ca și mine! Așa că trebuie negreșit să cucerim un regat pentu fiecare dintre ei, încît francezu să fie pretutindeni stăpîn; toată lumea să tremure de frica soldațior gărzii mele și Franța să scuipe unde vrea și toți să-i spună, ca pe monedele noastre, Domnu cu tine!
- Am înțeles! răspunde oastea; sîntem gata să-ți pescuim regate cu baioneta.
A! da ce? era chip să pregeți? da de unde! dacă i-ar fi dat în minte să cucerim luna, ar fi trebuit să ne pregătim, să ne umplem ranițele și să ne cățărăm acolo. Norocu nostru că nu s-a gîndit. Regii, cum sînt deprinși cu dulceața tronului, se lasă greu; atunci, noi ăștia, trebuie să pornim. Mergem, înaintăm și tărăboiu încep din nou, mai ceva ca înainte. Și cîți oameni nu s-au prăpădit în anii aceia - și cîte pingele! Ne-am luptat cu-atîta înverșunare încît alții decît francezii ar fi obosit de mult. Da voi știți că francezu e născut filozof, așa că știe că mai curînd sau mai tîrziu tot trebuie să moară. Noi am muri cu toții fără crîcnim pentru plăcerea de a-l vedea pe împărat făcînd așa pe geografii. (Spunînd acestea, infanteristul trase un cerc cu piciorul pe solul hambarului.) Și spunea: Ăsta va fi un regat!” și făcea un regat. A! ce vremuri fericite! Coloneii se avansau generali cît ai bate din palme; generalii mareșali, mareșalii regi. Mai este unu, care trăiește ca să povestească Europei, deși e un gascon, care a trădat Franța ca să-și păstreze coroana*, căruia nu i-a crăpat obrazu de rușine pentru că vedeți, coroanele sînt de aur! Pe scurt, pontonierii care știau citi deveneau nobili. Eu, care vă vorbesc acu, am văzut la Paris unsprezece regi și o puzderie de prinți care roiau în jurul lui Napoleon ca razele de soare! Acuma voi știți că orice soldat avînd putința să se urce pe tron, dacă merita, un caporal din garda imperială era ca o curiozitate după care toți întorceau capul, că fiecare avea contribuția lui la victorie, care se trecea întocmai în livret. Și cîte bătălii n-au fost! Austerlitz**, unde armata a manevrat ca la paradă; Eylau***, unde Napoleon i-a înecat pe ruși într-un lac, parcă numai dintr-o suflare; Wagram****, unde am luptat trei zile în șir fără să băgăm de seamă... Ce să vă mai spun: au fost bătălii cît sfinții din calendar. Atunci toți au avut prilej să se convingă că Napoleon avea în teacă adevărata spadă a lui Dumnezeu. Și soldatu se bucura de stima lui, că se știa iubit ca un copil și împăratu se interesa dacă are ce încălța, dacă are cămașă, dacă are manta, pîine, cartușe; deși își ține rangu, că doar asta-i era meseria, să domnească. Da oricine, un sergent și chiar un soldat putea să-i spună: „Împărate”, cum îmi spuneți voi mie: „Băiete”. Și ținea seama de ce-i vorbeau oamenii, se culca în zăpadă, la rînd cu noi; pe scurt, avea înfățișarea aproape a unui om natural. Eu ăsta, care mă vedeți, l-am văzut printre obuze, în fața mea, așa cum stați voi acum, da umblînd de colo pînă colo, privind prin binoclu, veșnic ocupat; atunci noi ne țineam deoparte, ca proștii. Nu știu cum le făcea toate, da cînd ne vorbea, apoi glasu lui parcă ne ardea măruntaiele; și ca să-i dovedim că sîntem copiii lui, și că nu ne putem supăra pe dînsu, treceam prin fața afurisitelor de tunuri care mugeau și scuipau regimente de obuze, fără să crîcnim. Pînă și cei ce trăgeau să moară se ridicau în capul oaselor ca să-l salute și să-i strige:
- Trăiască împăratu!
Era firesc? ați face voi asta pentru un om de rînd? Și uite așa, după ce le-am aranjat toate, împărăteasa Iozefina*****, care era de altminteri o femeie cumsecade, da avea un beteșug de nu-i putea face copii, el a fost nevoit s-o lase, deși o iubea din tot sufletu. Da el dorea copii, că se gîndea la guvern. Aflînd de necazu ăsta, toate capetele încoronate din Europa s-au luat la harță, că fiecare voia să-i facă rost de o femeie. Da el s-a cununat, după cîte am auzit, cu o austriacă******, fiica cezarului, un om bătrîn de care toți vorbeau, nu numai în țările noastre, unde se spune că a făcut și a dres, da în toată Europa. Și e adevărat că, uite, eu, ăsta care vă vorbesc acu, m-am dus pe Dunăre unde am văzut resturile unui pod construit de acel om, care se zice că era, la Roma, o rubedenie de-a lu Napoleon, care i-a dat împăratului nostru hîrtie la mînă să-l moștenească pentru fiu-său. Și așa, după cununia lui, care a fost o sărbătoare pentru lumea întreagă, și cînd a scutit poporu de dări pe timp de zece ani, da pe care tot le-am plătit, că perceptorii n-au vrut să țină seamă, nevastă-sa a născut un prunc, care era regele Romei******; lucru care nu s-a mai văzut pe lume, că niciodată un copil nu s-a născut rege dacă tată-său era în viață. în ziua ceea, un balon a zburat de la Paris la Roma, ca să ducă vestea, și balonu a făcut drumu numa-ntr-o zi. Ei, acu să-l văz pe ăla care-o spune că astea-s lucruri firești! Nu, nu! Sînt lucruri scrise colo, sus. Să dea rîia-n cel care-o zice că n-a fost trimis chiar de Dumnezeu pentru slava Franței!
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson. ed. Dacia, Cluj, 1972, p. 177- 180.
NOTĂ M.T.
* Jean Bernadotte (1763-1844) = Mareșal francez. A fost ales în 1810 succesor al regelui Suediei de către Statele Generale ale țării scandinave, cu acordul lui Napoleon. Dar refuză să participe la campania împăratului din Rusia din 1812, iar în 1813 se alătură coaliției antifranceze care îl înfrânge pe Napoleon. În 1818 devine rege al Suediei. (http://www.napoleon-series.org/research/biographies/marshals/c_bernadotte.html)
** Austerlitz = Localitate în Cehia, unde, la 2 decembrie 1805, Napoleon a obținut cea mai mare victorie a sa, împotriva împăraților Austriei și Rusiei. (http://www.napoleonguide.com/battle_austerlitz.htm)
*** Eylau = Localitate în Prusia, azi în enclava rusă Kaliningrad, unde, la 8 februarie 1807, Napoleon a obținut o victorie sângeroasă împotriva unei armate ruso-prusiene. (http://www.napoleonguide.com/battle_eylau.htm)
**** Wagram = Localitate în Austria, unde, la 5-6 iulie 1809, Napoleon a obținut o victorie decisivă împotriva armatei austriece. (http://www.napoleonguide.com/battle_wagram.htm)
***** Josephine Beauharnais (1763-1814) = Prima soție a lui Napoleon, în perioada 1796-1809. (http://www.napoleonguide.com/josephine.htm)
****** Maria Louisa de Austria (1791-1847) = A doua soție a lui Napoleon, în perioada 1809-1814. (http://www.napoleonguide.com/josephine.htm)
******* Napoleon Francois Bonaparte (1811-1832) = Fiul legitim al lui Napoleon și al Mariei Louisa de Austria. După prima abdicare a lui Napoleon, din aprilie 1814, a plecat cu mama sa la Viena, unde a trăit ca duce de Reichstdat. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/7967/33/)
sâmbătă, 27 iunie 2015
Un soldat veteran francez despre încoronarea împăratului Napoleon I (BALZAC 1832-1833)
<
(...)
Atunci împăratu a inventat Legiunea de onoare*, un lucru cît se poate de frumos, ce-i drept!
- În Franța, spunea el, la Boulogne, în fața armatei întregi, toată lumea are curaj! Deci, partea civilă care va face fapte curajoase va fi sora soldatului, soldatu va fi fratele ei, și vor fi uniți sub drapelul onoarei.
Noi, ăștia, care eram acolo, ne întorceam din Egipt**. Toate se schimbaseră! Îl lăsasem general, îl regăsisem împărat. Nu, zău, Franța i se dăduse, cum se dă o fată unui lăncier. Și după ce s-au făcut toate, spre mulțumirea tuturor se poate zice, s-a pus la cale o sfîntă ceremonie cum nu s-a mai văzut de cînd lumea și pămîntu. Papa și cardinalii, în odăjdiile lor numai aur și purupură, trec Alpii anume ca să-l ungă în fața armatei și a poporului care bătea din palme. Da s-a mai întîmplat ceva care ar fi nedrept să nu vă spun. În Egipt, în pustie, nu departe de Siria, OMU ROȘU îi apăru pe muntele lui Moise și-i grăi:
- Merge bine!
Pe urmă, la Marengo***, în seara victoriei, pentru a doua oară Omu roșu i-a apărut înainte-i și i-a spus:
- Vei vedea lumea la picioarele tale și vei fi împărat al Franței, rege al Italiei, stăpîn al Olandei, suveran al Spaniei, Portugaliei, Iliriei****, protector al Germaniei, mîntuitor al Poloniei*****, primu vultur al Legiuni de onoare și de toate!
Acest Om roșu, vedeți voi, asta era ideea lui; un fel de poștaș care-l servea, după cum spun unii, să comunice cu steaua lui. Eu n-am crezut nicodată; da Omu roșu există și chiar Napoleon a vorbit cu dînsu și spunea că-i apărea în clipele grele și rămînea la palatu Tuileries******, la mansardă. Deci, la încoronare, Napoleon l-a văzut seara pentru a treia oară și au chibzuit despre multe. După aceea, împăratu se duce drept la Milano să se încoroneze rege al Italiei. Acolo începe adevăratu triumf al soldatului. Atunci, oricine știa să scrie devenea ofițer. peste tot ploua cu pensii, cu dotări de ducate; comori pentru statu-major, pentru care Franța nu plătea nimic; iar Legiunea de onoare soldaților de rînd și o rentă, pe care o încasez și eu pe lîngă pensie. În sfîrșit, am văzut și noi armata ținută cum nu se mai pomenise. Da împăratu, care știa că trebuie să fie împăratu tuturor, se gîndește și la burghezi și le construiește, după placu lor, un monument ca-n basme, într-un loc gol ca-n palmă.. Dacă aveți avea prilej să vă întoarceți din Spania în drum spre Berlin, ei atunci ați întîlni în cale arcuri de triumf cu soldați de rînd sculptați frumos pe ele, tot atîția cît și generali. Napoleon, în doi sau trei ani, fără să pună biruri noi, și-a umplut beciurile cu aur, a construit poduri, palate, șosele, a făcut savanți, sărbători, legi, vase, porturi; și a cheltuit puzderie de milioane, atîta bănet, de zicea careva că ar fi putut acoperi Franța toată cu monezi de cinci franci, dacă ar fi vrut el.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, p. 176-177.
NOTE M.T.
* Legiunea de onoare = Instituție fondată în 1802 de N. Bonaparte, Prim-Consul al Republicii franceze. (http://florianajucantravel.com/muzeul-%E2%80%9Elegiunii-de-onoare-paris.html)
** În 1798, generalul N. Bonaparte a început o expediție în provincia otomană Egipt, campanie care a continuat pînă în 1802, și după întoarcerea sa în Franța în august 1799. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-c-utat-m-re-ul-napoleon-n-egipt)
*** Marengo = Localitate în nordul Italiei, unde la 14 iunie 1800, generalul Bonaparte a obținut o victorie decisivă împotriva austriecilor. (http://www.wtj.com/articles/marengo/)
**** Iliria = Litoralul balcanic al Mării Adriatice, locuit în antichitate de iliri. (http://www.crispedia.ro/Provinciile_Ilirice)
***** Polonia a fost împărțită în 1772, 1793 și 1795 de Rusia, Austria și Prusia. (http://www.crispedia.ro/Provinciile_Ilirice)
****** Tuileries = Palat din Paris construit în 1564. Reședință regală și imperială pînă la arderea sa în timpul Comunei din Paris din 1871. (http://ionarts.blogspot.com/2006/08/rebuilding-tuileries-palace.html)
(...)
Atunci împăratu a inventat Legiunea de onoare*, un lucru cît se poate de frumos, ce-i drept!
- În Franța, spunea el, la Boulogne, în fața armatei întregi, toată lumea are curaj! Deci, partea civilă care va face fapte curajoase va fi sora soldatului, soldatu va fi fratele ei, și vor fi uniți sub drapelul onoarei.
Noi, ăștia, care eram acolo, ne întorceam din Egipt**. Toate se schimbaseră! Îl lăsasem general, îl regăsisem împărat. Nu, zău, Franța i se dăduse, cum se dă o fată unui lăncier. Și după ce s-au făcut toate, spre mulțumirea tuturor se poate zice, s-a pus la cale o sfîntă ceremonie cum nu s-a mai văzut de cînd lumea și pămîntu. Papa și cardinalii, în odăjdiile lor numai aur și purupură, trec Alpii anume ca să-l ungă în fața armatei și a poporului care bătea din palme. Da s-a mai întîmplat ceva care ar fi nedrept să nu vă spun. În Egipt, în pustie, nu departe de Siria, OMU ROȘU îi apăru pe muntele lui Moise și-i grăi:
- Merge bine!
Pe urmă, la Marengo***, în seara victoriei, pentru a doua oară Omu roșu i-a apărut înainte-i și i-a spus:
- Vei vedea lumea la picioarele tale și vei fi împărat al Franței, rege al Italiei, stăpîn al Olandei, suveran al Spaniei, Portugaliei, Iliriei****, protector al Germaniei, mîntuitor al Poloniei*****, primu vultur al Legiuni de onoare și de toate!
Acest Om roșu, vedeți voi, asta era ideea lui; un fel de poștaș care-l servea, după cum spun unii, să comunice cu steaua lui. Eu n-am crezut nicodată; da Omu roșu există și chiar Napoleon a vorbit cu dînsu și spunea că-i apărea în clipele grele și rămînea la palatu Tuileries******, la mansardă. Deci, la încoronare, Napoleon l-a văzut seara pentru a treia oară și au chibzuit despre multe. După aceea, împăratu se duce drept la Milano să se încoroneze rege al Italiei. Acolo începe adevăratu triumf al soldatului. Atunci, oricine știa să scrie devenea ofițer. peste tot ploua cu pensii, cu dotări de ducate; comori pentru statu-major, pentru care Franța nu plătea nimic; iar Legiunea de onoare soldaților de rînd și o rentă, pe care o încasez și eu pe lîngă pensie. În sfîrșit, am văzut și noi armata ținută cum nu se mai pomenise. Da împăratu, care știa că trebuie să fie împăratu tuturor, se gîndește și la burghezi și le construiește, după placu lor, un monument ca-n basme, într-un loc gol ca-n palmă.. Dacă aveți avea prilej să vă întoarceți din Spania în drum spre Berlin, ei atunci ați întîlni în cale arcuri de triumf cu soldați de rînd sculptați frumos pe ele, tot atîția cît și generali. Napoleon, în doi sau trei ani, fără să pună biruri noi, și-a umplut beciurile cu aur, a construit poduri, palate, șosele, a făcut savanți, sărbători, legi, vase, porturi; și a cheltuit puzderie de milioane, atîta bănet, de zicea careva că ar fi putut acoperi Franța toată cu monezi de cinci franci, dacă ar fi vrut el.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, p. 176-177.
NOTE M.T.
* Legiunea de onoare = Instituție fondată în 1802 de N. Bonaparte, Prim-Consul al Republicii franceze. (http://florianajucantravel.com/muzeul-%E2%80%9Elegiunii-de-onoare-paris.html)
** În 1798, generalul N. Bonaparte a început o expediție în provincia otomană Egipt, campanie care a continuat pînă în 1802, și după întoarcerea sa în Franța în august 1799. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-c-utat-m-re-ul-napoleon-n-egipt)
*** Marengo = Localitate în nordul Italiei, unde la 14 iunie 1800, generalul Bonaparte a obținut o victorie decisivă împotriva austriecilor. (http://www.wtj.com/articles/marengo/)
**** Iliria = Litoralul balcanic al Mării Adriatice, locuit în antichitate de iliri. (http://www.crispedia.ro/Provinciile_Ilirice)
***** Polonia a fost împărțită în 1772, 1793 și 1795 de Rusia, Austria și Prusia. (http://www.crispedia.ro/Provinciile_Ilirice)
****** Tuileries = Palat din Paris construit în 1564. Reședință regală și imperială pînă la arderea sa în timpul Comunei din Paris din 1871. (http://ionarts.blogspot.com/2006/08/rebuilding-tuileries-palace.html)
vineri, 5 iunie 2015
duminică, 31 mai 2015
Privilegiile în Roma republicană, Roma imperială și regatul Franței (BALZAC 1832-1833)
<
(...)
Însăși istoria îmi confirmă principiul. Republica romană* a cucerit lumea datorită instaurării privilegiului senatorial. Senatul menținea neschimbată ideea puterii. Dar cînd cavalerii și „oamenii noi” au extins acțiunea guvernului lărgind patriciatul, cauza politică a fost pierdută. În ciuda lui Sylla, și după Cezar, Tiberiu a făurit imperiul roman**, sistem în care puterea, adunată în mîna unui singur om, a prelungit cu cîteva secole această stăpînire. Împăratul nu mai era la Roma când Cetatea eternă a căzut în mîinile barbarilor***. Cînd țara noastră a fost cucerită, francii****, care și-o împărțiseră, au născocit privilegiul feudal pentru a-și asigura posesiunile particulare. Cele o sută sau o mie de căpetenii care stăpîneau țara și-au făurit instituții pentru a-și apăra drepturile dobîndite prin cuceriri. Astfel, feudalismul a durat atît timp cît privilegiile au fost restrînse. Dar când oamenii acestei națiuni, veritabilă traducere a cuvîntului gentilomi, în loc să fie cinci sute, au fost cincizeci de mii a izbucnit revoluția*****. Prea întinsă, acțiunea puterii lor era lipsită de energie, de vigoare și, de altfel, se găsea fără apărare împotriva influenței pe care nu o prevăzuse, a banului și a gîndirii.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G . Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 153-154.
NOTE M.T.
* Roma republicană (509 î. H. - 27 î. H.) = (http://ubereuch.blogspot.ro/2013/10/roma-republicana.html)
** Roma imperială (27 î.H. - 476 d.H.) = (http://www.edusoft.ro/edusoft/imperiul-roman/)
*** După ce Roma a fost jefuită de vizigotul Alaric în 410 și de vandalul Genseric în 455, Imperiul Roman de Apus, cu capitala la Ravenna, a fost desființat de mercenarii germanici în 476.
**** Francii au fost un popor germanic care s-au instalat în provincia romană Gallia în secolele IV-V. (http://arheologie.ulbsibiu.ro/publicatii/cursuri/tiplic/4e.htm)
***** 1789-1799 (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/lupta-revolu-ia-francez-i-biseric-fenomenul-decre-tin-rii)
(...)
Însăși istoria îmi confirmă principiul. Republica romană* a cucerit lumea datorită instaurării privilegiului senatorial. Senatul menținea neschimbată ideea puterii. Dar cînd cavalerii și „oamenii noi” au extins acțiunea guvernului lărgind patriciatul, cauza politică a fost pierdută. În ciuda lui Sylla, și după Cezar, Tiberiu a făurit imperiul roman**, sistem în care puterea, adunată în mîna unui singur om, a prelungit cu cîteva secole această stăpînire. Împăratul nu mai era la Roma când Cetatea eternă a căzut în mîinile barbarilor***. Cînd țara noastră a fost cucerită, francii****, care și-o împărțiseră, au născocit privilegiul feudal pentru a-și asigura posesiunile particulare. Cele o sută sau o mie de căpetenii care stăpîneau țara și-au făurit instituții pentru a-și apăra drepturile dobîndite prin cuceriri. Astfel, feudalismul a durat atît timp cît privilegiile au fost restrînse. Dar când oamenii acestei națiuni, veritabilă traducere a cuvîntului gentilomi, în loc să fie cinci sute, au fost cincizeci de mii a izbucnit revoluția*****. Prea întinsă, acțiunea puterii lor era lipsită de energie, de vigoare și, de altfel, se găsea fără apărare împotriva influenței pe care nu o prevăzuse, a banului și a gîndirii.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G . Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 153-154.
NOTE M.T.
* Roma republicană (509 î. H. - 27 î. H.) = (http://ubereuch.blogspot.ro/2013/10/roma-republicana.html)
** Roma imperială (27 î.H. - 476 d.H.) = (http://www.edusoft.ro/edusoft/imperiul-roman/)
*** După ce Roma a fost jefuită de vizigotul Alaric în 410 și de vandalul Genseric în 455, Imperiul Roman de Apus, cu capitala la Ravenna, a fost desființat de mercenarii germanici în 476.
**** Francii au fost un popor germanic care s-au instalat în provincia romană Gallia în secolele IV-V. (http://arheologie.ulbsibiu.ro/publicatii/cursuri/tiplic/4e.htm)
***** 1789-1799 (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/lupta-revolu-ia-francez-i-biseric-fenomenul-decre-tin-rii)
luni, 18 mai 2015
Retragerea armatei împăratului francez Napoleon I din Rusia în iarna anului 1812 (BALZAC 1832-1833)
<
(...) S-a întîmplat pe cînd ne retrăgeam din Moscova. „Marea armată” (1) arăta acum mai degrabă ca o turmă de vite sleite de oboseală. Nici disciplină, nici drapele! fiecare era de capul lui, iar împăratul, pot s-o spun, își dădea și el seama că nu mai are nici o putere. Poposind la Studzianka, un sătuc mai sus de Berezina*, am dat de niște hambare și cotețe numai bune de jefuit, de cartofi îngropați în pămînt și de sfeclă. De o bună bucată de vreme nu mai văzusem case, nici provizii și armata s-a ospătat după pofta inimii. Primii veniți, vă dați seama, devoraseră totul. Eu am sosit printre cei din urmă. Din fericire pentru mine, eram mai mult obosit decît flămînd. Văd un șopron, intru, găsesc acolo vreo douăzeci de generali, ofițeri superiori, toți, fără exagerare, oameni cu merite mari: Junot**, Narbonne***, aghiotantul împăratului, cu un cuvînt, căpeteniile cele mai de seamă ale armatei. Erau și cîțiva soldați de rînd, care nu ar fi cedat așternutul lor de paie unui mareșal al Franței. Unii, care nu găsiseră loc, dormeau de-a-n-picioarelea, rezemați de pereți, alții lungiți pe jos și, cu toții, atît de înghesuiți unii în alții ca să-și țină de cald, încît zadarnic căutam un ungher să mă culc și eu. Pășeam pe o dușumea de trupuri omenești: unii bombăneau, alții nu spuneau nimic, dar nici unul nu se clintea. Nu s-ar fi urnit de la locurile lor nici ca să se ferească de un obuz de tun, dar acolo nimeni nu era ținut să respecte legile bunei creșteri puerile și cinstite. În sfîrșit, zăresc în fundul șopronului un fel de pod unde nimeni nu se gîndise - sau, poate, nu avusese puterea - să urce; mă cațăr, îmi aștern, și, după ce mă întind cît eram de lung, mă uit la mulțimea de oameni culcați ca vițeii. Această tristă priveliște mă face aproape să rîd. Unii ronțăiau niște morcovi înghețați, arătînd un fel de plăcere animalică, generalii înveliți în șaluri mizerabile sforăiau de se se cutremura șopronul. O cetină de brad aprinsă lumina încăperea și dacă totul ar fi luat foc, nimeni nu s-ar fi ostenit să-l stingă.
(1) Denumire dată armatei lui Napoleon în timpul campaniei din Rusia.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Meciul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, p. 103-104.
NOTE M.T.
* Berezina = Râu pe care armata franceză în retragere l-a trecut la 27-28 noiembrie 1812, sub atacul puternic al rușilor. (http://www.napoleonguide.com/battle_beresina.htm)
** Jean Andoche Junot (1771-1813) = General al primei republici franceze și mareșal împăratului Napoleon I Bonaparte. (http://www.napoleonguide.com/soldiers_junot.htm)
*** Louis Marie, conte de Narbonne-Lara (1755-1813) = Nobil și general al Vechiului Regim din Franța. A intrat în serviciul lu Napoleon în 1809. (https://napoleonbonaparte.wordpress.com/2008/03/29/louis-marie-comte-de-narbonne-lara-1755-1813/)
(...) S-a întîmplat pe cînd ne retrăgeam din Moscova. „Marea armată” (1) arăta acum mai degrabă ca o turmă de vite sleite de oboseală. Nici disciplină, nici drapele! fiecare era de capul lui, iar împăratul, pot s-o spun, își dădea și el seama că nu mai are nici o putere. Poposind la Studzianka, un sătuc mai sus de Berezina*, am dat de niște hambare și cotețe numai bune de jefuit, de cartofi îngropați în pămînt și de sfeclă. De o bună bucată de vreme nu mai văzusem case, nici provizii și armata s-a ospătat după pofta inimii. Primii veniți, vă dați seama, devoraseră totul. Eu am sosit printre cei din urmă. Din fericire pentru mine, eram mai mult obosit decît flămînd. Văd un șopron, intru, găsesc acolo vreo douăzeci de generali, ofițeri superiori, toți, fără exagerare, oameni cu merite mari: Junot**, Narbonne***, aghiotantul împăratului, cu un cuvînt, căpeteniile cele mai de seamă ale armatei. Erau și cîțiva soldați de rînd, care nu ar fi cedat așternutul lor de paie unui mareșal al Franței. Unii, care nu găsiseră loc, dormeau de-a-n-picioarelea, rezemați de pereți, alții lungiți pe jos și, cu toții, atît de înghesuiți unii în alții ca să-și țină de cald, încît zadarnic căutam un ungher să mă culc și eu. Pășeam pe o dușumea de trupuri omenești: unii bombăneau, alții nu spuneau nimic, dar nici unul nu se clintea. Nu s-ar fi urnit de la locurile lor nici ca să se ferească de un obuz de tun, dar acolo nimeni nu era ținut să respecte legile bunei creșteri puerile și cinstite. În sfîrșit, zăresc în fundul șopronului un fel de pod unde nimeni nu se gîndise - sau, poate, nu avusese puterea - să urce; mă cațăr, îmi aștern, și, după ce mă întind cît eram de lung, mă uit la mulțimea de oameni culcați ca vițeii. Această tristă priveliște mă face aproape să rîd. Unii ronțăiau niște morcovi înghețați, arătînd un fel de plăcere animalică, generalii înveliți în șaluri mizerabile sforăiau de se se cutremura șopronul. O cetină de brad aprinsă lumina încăperea și dacă totul ar fi luat foc, nimeni nu s-ar fi ostenit să-l stingă.
(1) Denumire dată armatei lui Napoleon în timpul campaniei din Rusia.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Meciul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, p. 103-104.
NOTE M.T.
* Berezina = Râu pe care armata franceză în retragere l-a trecut la 27-28 noiembrie 1812, sub atacul puternic al rușilor. (http://www.napoleonguide.com/battle_beresina.htm)
** Jean Andoche Junot (1771-1813) = General al primei republici franceze și mareșal împăratului Napoleon I Bonaparte. (http://www.napoleonguide.com/soldiers_junot.htm)
*** Louis Marie, conte de Narbonne-Lara (1755-1813) = Nobil și general al Vechiului Regim din Franța. A intrat în serviciul lu Napoleon în 1809. (https://napoleonbonaparte.wordpress.com/2008/03/29/louis-marie-comte-de-narbonne-lara-1755-1813/)
luni, 4 mai 2015
Un fost ofițer din armata împăratului francez Napoleon I (BALZAC 1832-1833)
<
(...) Oricare altul s-ar fi extaziat în fața frumuseților alpine, atît de îmbietoare în acele locuri unde ea se unește cu marile bazine ale Franței, ofițerul nostru însă - care, fără îndoială străbătuse țările în care războaiele napoleoniene tîrîseră armata franceză - gusta frumusețile locurilor fără a părea mirat de marea lor varietate. Admirația este o senzație pe care se pare că Napoleon* a ucis-o în sufletul ostașilor săi: iată de ce un obraz liniștit este semnul sigur după care observatorul îi poate recunoaște pe cei care odinioară s-au înregimentat sub stema efemeră dar nepieritoare a marelui împărat.
În adevăr, omul nostru era unul din acei militari, astăzi destui de puțini la număr, pe care glontele îi ocolise, deși au scormonit toate cîmpurile de luptă pe unde Napoleon și-a condus oștirile. Viața lui nu avea nimic deosebit. Luptase bine, ca un destoinic soldat de rînd, făcîndu-și datoria zi și noapte, mai departe sau mai aproape de comandant, trăgînd sabia numai cînd trebuia și niciodată zadarnic. La butonieră purta rozeta ofițerilor Legiunii de onoare**: după bătălia de la Moscova***, glasul unanim al camarazilor săi de regiment îl desemnase drept cel mai vrednic să o primească în acea zi mare. Făcea parte din rîndurile celor puțini, reci în parență, sfioși, velnic împăcați cu ei înșiși, a căror conștiință se simte umilită numai la gîndul că ar trebui să ceară ceva, indiferent ce, încît își dobîndise tresele numai în virtutea greoaielor legi ale vechimii în grad.
Înaintat în anul 1802 sublocotenent, în 1829, deși îi încărunțise mustața, abia ajunsese la gradul de șef de escadron****, dar viața lui era atît de curată încît nici un ostaș, nici generalul, nu i se adresa fără a încerca un sentiment de respect involuntar, superioritate de netăgăduit pe care, poate, mai-marii săi nu i-o iertau. În schimb, toți soldații de rînd nutreau pentru el un sentiment asemănător aceluia pe care îl au copiii pentru o mamă iubitoare, căci cu ei știa să fie și îngăduitor, și aspru. Fusese și el, cîndva, soldat, cunoștea tristele bucurii și vesele neplăceri, abaterile care se se iertau sau se pedepseau, ale soldaților, pe care-i numea copiii săi, și cărora bucuros le îngăduia, în timpul campaniilor, să ia alimente sau furaje de la locuitori.
Cît despre povestea vieții sale - era îngropată în cea mai adîncă tăcere. Ca mai toți ofițerii din vremea aceea, văzuse lumea mai mult prin fumul bătăliilor sau în clipele de pace, atît de rare în toiul campaniilor europene pe care le comandase împăratul. (...)
(...) Știa, dar vag de tot, că Cezar fusese un consul sau un împărat roman; Alexandru era un grec sau un macedonean; fără a sta mult pe gînduri, îți atribuia cine știe ce origine sau calitate. De aceea, cînd, în convorbiri, venea vorba de știință sau de istorie, devenea grav, mărginindu-se să participe dînd din cap, în semn de aprobare, ca un om învățat care ajunsese la pironism (1).
Cînd Napoleon, la 13 mai 1809*****, scrisese, la Schonbrunn******, în comunicatul adresat armatelor sale, care cuceriseră Viena, că principii Austriei își gîtuiesc copiii cu propriile lor mîini, precum Medeea*******, Genetas, care tocmai fusese înaintat căpitan, nu voise să-și compromită demnitatea gradului întrebînd cine a fost Medeea. Avea încredere în geniul lui Napoleon, sigur fiind că împăratul nu putea să comunice decît lucruri oficiale armatelor sale și casei de Austria, gîndi așadar că Medeea era o arhiducesă cu o purtare îndoielnică.
(...)
- Domnule, spuse Genestas, oprindu-l pe medic, cu un gest, am o singură observație a vă face în legătură cu ceea ce mi-ați spus. Nu am avut prilej să citesc nimic despre războaiele lui Mahomed, așa că nu pot spune nimic despre talentele lui militare, dar dacă l-ați fi văzut pe împărat manevrînd în timpul campaniilor din Franța, îndată l-ați fi luat drept un zeu; și a fost înfrînt la Waterloo tocmai pentru că era mai mult decît un om, făcea prea multă umbră pămîntului și pămîntul s-a cutremurat sub pașii săi, așa să știi.
(1) Adept al lui Piron, filozof sceptic din antichitate.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcusan, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 11-12, 14-15, 68.
NOTE M.T.
* Napoleon Bonaparte (1769 Corsica/Franța-1821 Insula Sf. Elena/Marea Britanie) = General francez. Prim-Consul al primei republici franceze (1799-1804). Împărat al Franței (18104-1814/1815). (http://istoria.md/articol/185/Napoleon_I__Napoleon_Bonaparte_)
** Legiunea de Onoare = Cea mai importantă distincție militară și civilă franceză. A fost instituită în 1802 la propunerea Primului-Consul, Napoleon Bonaparte, amintind de Republica Romei. (http://florianajucantravel.com/muzeul-%E2%80%9Elegiunii-de-onoare-paris.html)
*** Bătălia de la Moscova = Bătălia s-a desfășurat la 7 septembrie 1812, lângă satul Borodino, situat la 120 km vest de Moscova. Victoria tactică franceză și pierderile uriașe i-au determinat pe ruși să abandoneze fără luptă fosta capitală Moscova. Dar venirea iernii geroase și tactica de hărțuire adoptată de inamici, l-au obligat pe Napoleon să se retragă din Rusia fără un rezultat politic, retragere care s-a transformat într-o catastrofă și a dus la înfrângerea și abdicare sa în aprilie 1814. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/detaliul-care-l-ar-fi-putut-salva-napoleon-n-rusia)
**** ESCADRÓN, escadroane, s. n. Subunitate a unui regiment de cavalerie, corespunzând unei companii de infanterie sau unei baterii de artilerie. [Var.: scadrón s. n.] – Din rus. eskadron,fr. escadron. Sursa: DEX '09 (2009)
***** În campania din 1809 împăratul Napoleon I a înfrânt cea de a V a coaliție europeană antifranceză. (http://www.napoleonguide.com/campaign_5coalit.htm)
****** Schonbrunn (Fântână frumoasă) = Reședința din Viena a dinastiei imperiale de Habsburg. (http://www.schoenbrunn.at/en.html)
******* Medeea = În mitologia greacă antică, Medeea era fiica lui Etes, regele Colchidei, deținătorul Lânii de aur, căutată de argonautul grec Iason. (http://www.samaelwings.com/grecorom/m.html#Medea)
(...) Oricare altul s-ar fi extaziat în fața frumuseților alpine, atît de îmbietoare în acele locuri unde ea se unește cu marile bazine ale Franței, ofițerul nostru însă - care, fără îndoială străbătuse țările în care războaiele napoleoniene tîrîseră armata franceză - gusta frumusețile locurilor fără a părea mirat de marea lor varietate. Admirația este o senzație pe care se pare că Napoleon* a ucis-o în sufletul ostașilor săi: iată de ce un obraz liniștit este semnul sigur după care observatorul îi poate recunoaște pe cei care odinioară s-au înregimentat sub stema efemeră dar nepieritoare a marelui împărat.
În adevăr, omul nostru era unul din acei militari, astăzi destui de puțini la număr, pe care glontele îi ocolise, deși au scormonit toate cîmpurile de luptă pe unde Napoleon și-a condus oștirile. Viața lui nu avea nimic deosebit. Luptase bine, ca un destoinic soldat de rînd, făcîndu-și datoria zi și noapte, mai departe sau mai aproape de comandant, trăgînd sabia numai cînd trebuia și niciodată zadarnic. La butonieră purta rozeta ofițerilor Legiunii de onoare**: după bătălia de la Moscova***, glasul unanim al camarazilor săi de regiment îl desemnase drept cel mai vrednic să o primească în acea zi mare. Făcea parte din rîndurile celor puțini, reci în parență, sfioși, velnic împăcați cu ei înșiși, a căror conștiință se simte umilită numai la gîndul că ar trebui să ceară ceva, indiferent ce, încît își dobîndise tresele numai în virtutea greoaielor legi ale vechimii în grad.
Înaintat în anul 1802 sublocotenent, în 1829, deși îi încărunțise mustața, abia ajunsese la gradul de șef de escadron****, dar viața lui era atît de curată încît nici un ostaș, nici generalul, nu i se adresa fără a încerca un sentiment de respect involuntar, superioritate de netăgăduit pe care, poate, mai-marii săi nu i-o iertau. În schimb, toți soldații de rînd nutreau pentru el un sentiment asemănător aceluia pe care îl au copiii pentru o mamă iubitoare, căci cu ei știa să fie și îngăduitor, și aspru. Fusese și el, cîndva, soldat, cunoștea tristele bucurii și vesele neplăceri, abaterile care se se iertau sau se pedepseau, ale soldaților, pe care-i numea copiii săi, și cărora bucuros le îngăduia, în timpul campaniilor, să ia alimente sau furaje de la locuitori.
Cît despre povestea vieții sale - era îngropată în cea mai adîncă tăcere. Ca mai toți ofițerii din vremea aceea, văzuse lumea mai mult prin fumul bătăliilor sau în clipele de pace, atît de rare în toiul campaniilor europene pe care le comandase împăratul. (...)
(...) Știa, dar vag de tot, că Cezar fusese un consul sau un împărat roman; Alexandru era un grec sau un macedonean; fără a sta mult pe gînduri, îți atribuia cine știe ce origine sau calitate. De aceea, cînd, în convorbiri, venea vorba de știință sau de istorie, devenea grav, mărginindu-se să participe dînd din cap, în semn de aprobare, ca un om învățat care ajunsese la pironism (1).
Cînd Napoleon, la 13 mai 1809*****, scrisese, la Schonbrunn******, în comunicatul adresat armatelor sale, care cuceriseră Viena, că principii Austriei își gîtuiesc copiii cu propriile lor mîini, precum Medeea*******, Genetas, care tocmai fusese înaintat căpitan, nu voise să-și compromită demnitatea gradului întrebînd cine a fost Medeea. Avea încredere în geniul lui Napoleon, sigur fiind că împăratul nu putea să comunice decît lucruri oficiale armatelor sale și casei de Austria, gîndi așadar că Medeea era o arhiducesă cu o purtare îndoielnică.
(...)
- Domnule, spuse Genestas, oprindu-l pe medic, cu un gest, am o singură observație a vă face în legătură cu ceea ce mi-ați spus. Nu am avut prilej să citesc nimic despre războaiele lui Mahomed, așa că nu pot spune nimic despre talentele lui militare, dar dacă l-ați fi văzut pe împărat manevrînd în timpul campaniilor din Franța, îndată l-ați fi luat drept un zeu; și a fost înfrînt la Waterloo tocmai pentru că era mai mult decît un om, făcea prea multă umbră pămîntului și pămîntul s-a cutremurat sub pașii săi, așa să știi.
(1) Adept al lui Piron, filozof sceptic din antichitate.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcusan, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 11-12, 14-15, 68.
NOTE M.T.
* Napoleon Bonaparte (1769 Corsica/Franța-1821 Insula Sf. Elena/Marea Britanie) = General francez. Prim-Consul al primei republici franceze (1799-1804). Împărat al Franței (18104-1814/1815). (http://istoria.md/articol/185/Napoleon_I__Napoleon_Bonaparte_)
** Legiunea de Onoare = Cea mai importantă distincție militară și civilă franceză. A fost instituită în 1802 la propunerea Primului-Consul, Napoleon Bonaparte, amintind de Republica Romei. (http://florianajucantravel.com/muzeul-%E2%80%9Elegiunii-de-onoare-paris.html)
*** Bătălia de la Moscova = Bătălia s-a desfășurat la 7 septembrie 1812, lângă satul Borodino, situat la 120 km vest de Moscova. Victoria tactică franceză și pierderile uriașe i-au determinat pe ruși să abandoneze fără luptă fosta capitală Moscova. Dar venirea iernii geroase și tactica de hărțuire adoptată de inamici, l-au obligat pe Napoleon să se retragă din Rusia fără un rezultat politic, retragere care s-a transformat într-o catastrofă și a dus la înfrângerea și abdicare sa în aprilie 1814. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/detaliul-care-l-ar-fi-putut-salva-napoleon-n-rusia)
**** ESCADRÓN, escadroane, s. n. Subunitate a unui regiment de cavalerie, corespunzând unei companii de infanterie sau unei baterii de artilerie. [Var.: scadrón s. n.] – Din rus. eskadron,fr. escadron. Sursa: DEX '09 (2009)
***** În campania din 1809 împăratul Napoleon I a înfrânt cea de a V a coaliție europeană antifranceză. (http://www.napoleonguide.com/campaign_5coalit.htm)
****** Schonbrunn (Fântână frumoasă) = Reședința din Viena a dinastiei imperiale de Habsburg. (http://www.schoenbrunn.at/en.html)
******* Medeea = În mitologia greacă antică, Medeea era fiica lui Etes, regele Colchidei, deținătorul Lânii de aur, căutată de argonautul grec Iason. (http://www.samaelwings.com/grecorom/m.html#Medea)
sâmbătă, 25 aprilie 2015
Un bal al generalului Fleury, scutierul împăratului francez Napoleon III (QUEFFELEC 1956 )
<
(...)
În saloanele palatului Tuileries*, dincolo de perdelele grele ale ferestrelor înalte, căldură și lumină: generalul Fleury**, mare scutier al majestății sale împăratul Napoleon al III lea***, dă un bal costumat pentru copii. Poți sluji un regim, o națiune, la fel de bine pe un cîmp de bătălie, ca și în fața unui bufet. Oare nu stă scris, drept elogiu, în dosarul multor ofițeri de la Curte: „Dansator curajos?”
Refrenele unei orchestre, clinchetul paharelor, tîrșîitul pașilor în lunecare, foșnetul rochiilor, rîsetele, rumoarea acoperă, cu plăcuta deșertăciune, vuietul unor cavalcade stîrnite dincolo de mări și deslușite doar de urechile prea bunilor cunoscători. În Mexic, după plecarea trupelor noastre, războiul s-a preschimbat într-o totală derută a politicii imperiale. Dar dacă mîine bietul Maximilian de Habsburg****, pierdut acolo din vina noastră asemenea unui colet, va fi dat de către insurgenți pe mîna unui pluton de execuție, nu va mai rămîne altcva decît să dechidă în Franța un bal costumat pentru adulți.
Ei da, se distrau bine! Atîta lume, și nimeni nu se deghizase în Maximilian, iar doamnele și domnișoarele avuseseră multe idei bune. Domnișoara de Metternich***** era îmbrăcată cu o rochie fantezistă (oh!) atît de spirituală -, iar domnișoara de la Rocadriere, în zînă a zăpezii. Fiica marelui Consul al Meklemburg-Schwerin-ului****** se deghizase în sergent de pază francez, iar domnișoara Pitard, de la banca Pitard și Dreyfus, în unguroaică. Domnișoara Fielding - în „montagne russe”, iar domnișoara de Carson de Listrac în podgoreană din Argenteuil*******. Soldați din cavaleria ușoară, Diane******** vînătorese, husari********* ai morții, cantiniere ai capilor de coloană, briganzi********** din Abruzzo***********, preoți galanți, Piei-Roșii - de tot felul întîlneai în aceste sute de cupluri, chiar și un factor și un pescar.
(...)
>
SURSA
Henri Queffelec************, O lumină se aprinde pe mare, ed. Eminescu / colecția Romanul de dragoste nr. 218, București, 1987, pp. 19-20.
NOTE M.T.
* Tuileries = Palat din Paris. Reședință a regilor și împăraților Franței, începând cu Henric IV (1589-1610). (http://www.linternaute.com/histoire/magazine/dossier/06/tuileries/1-plan.shtml)
** Emile Fleury (1815 Paris -1884 Paris) = General și diplomat francez. (http://query.nytimes.com/mem/archive-free/pdf?res=9F03E6DF1138E033A25751C1A9649D94659FD7CF)
*** Louis Napoleon Bonaparte (1808 Paris - 1873 Anglia) = Nepot de frate al împăratului Napoleon I. Președinte al celei de a II a Republici franceze (1848-1852). Împărat (1852-1870). (http://www.napoleon.org/en/reading_room/timelines/files/@napoleonIII_life_august04.asp)
**** Maximilian de Habsburg (1832 Viena - 1867 Mexic) = Arhiduce al Austriei. Împărat al celui de-al doilea Imperiu al Mexicului (1864-1867). Sprijinit inițial de Napoleon III monarhiștii mexicani, a fost capturat și executat de republicanii mexicani. (http://istorie-si-destin.blogspot.ro/2012/01/carlota-de-mexic.html)
***** Probabil o nepoată a prințului austriac Klemens Metternich (1773-1859), ministru de externe (1809-1821) și cancelar (1821-1848) al Imperiului Austriei.
****** Marele Ducat Meklemburg-Schwerin = Stat din nordul Germaniei, care în 1910 avea o populație de circa 539 000 locuitori la o surpafață de circa 13 000 kmp. Membru al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană (962-1806), al Confederației Rinului (1808-1815), al Confederației germane (1815-1867), al Confederației Germaniei de Nord (1867-1871) și al Imperiului German (1871-1918).
******* Argenteuil = Oraș la nord-vest de Paris. În 1866 avea peste 8 000 de locuitori.
******** Diana = Zeița vânătorii, păduriii, lunii și fertilității la romani. Este Artemisa la greci, fiind și sora lui Apollo. (http://mythologica.ro/artemis-zeita-vanatorii/)
********* Husar = Ostaș din cavaleria maghiară în Evul Mediu. – Din magh. huszár.
Sursa: DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/husar) (http://adevarul.ro/locale/brasov/secuii-pregatesc-lupta-cauta-husari-1_50adb8947c42d5a663996912/index.html)
********** brigand = (Franțuzism) Tâlhar de drumul mare. – Din fr. brigand.
Sursa: DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/brigand)*********** Abruzzo = Regiune muntoasă din centrul Italiei, cu litoral la Marea Adriatică. (http://www.ft.com/cms/s/2/58f3263e-251a-11dc-bf47-000b5df10621.html#axzz3X78OIIIC)
************ Henri Quefflec (1910 Brest - 1992 Paris) = Scriitor francez ale cărui romane au avut ca temă marea. (http://librairie-marine.com/documents/romans/queffelec.htm)
(...)
În saloanele palatului Tuileries*, dincolo de perdelele grele ale ferestrelor înalte, căldură și lumină: generalul Fleury**, mare scutier al majestății sale împăratul Napoleon al III lea***, dă un bal costumat pentru copii. Poți sluji un regim, o națiune, la fel de bine pe un cîmp de bătălie, ca și în fața unui bufet. Oare nu stă scris, drept elogiu, în dosarul multor ofițeri de la Curte: „Dansator curajos?”
Refrenele unei orchestre, clinchetul paharelor, tîrșîitul pașilor în lunecare, foșnetul rochiilor, rîsetele, rumoarea acoperă, cu plăcuta deșertăciune, vuietul unor cavalcade stîrnite dincolo de mări și deslușite doar de urechile prea bunilor cunoscători. În Mexic, după plecarea trupelor noastre, războiul s-a preschimbat într-o totală derută a politicii imperiale. Dar dacă mîine bietul Maximilian de Habsburg****, pierdut acolo din vina noastră asemenea unui colet, va fi dat de către insurgenți pe mîna unui pluton de execuție, nu va mai rămîne altcva decît să dechidă în Franța un bal costumat pentru adulți.
Ei da, se distrau bine! Atîta lume, și nimeni nu se deghizase în Maximilian, iar doamnele și domnișoarele avuseseră multe idei bune. Domnișoara de Metternich***** era îmbrăcată cu o rochie fantezistă (oh!) atît de spirituală -, iar domnișoara de la Rocadriere, în zînă a zăpezii. Fiica marelui Consul al Meklemburg-Schwerin-ului****** se deghizase în sergent de pază francez, iar domnișoara Pitard, de la banca Pitard și Dreyfus, în unguroaică. Domnișoara Fielding - în „montagne russe”, iar domnișoara de Carson de Listrac în podgoreană din Argenteuil*******. Soldați din cavaleria ușoară, Diane******** vînătorese, husari********* ai morții, cantiniere ai capilor de coloană, briganzi********** din Abruzzo***********, preoți galanți, Piei-Roșii - de tot felul întîlneai în aceste sute de cupluri, chiar și un factor și un pescar.
(...)
>
SURSA
Henri Queffelec************, O lumină se aprinde pe mare, ed. Eminescu / colecția Romanul de dragoste nr. 218, București, 1987, pp. 19-20.
NOTE M.T.
* Tuileries = Palat din Paris. Reședință a regilor și împăraților Franței, începând cu Henric IV (1589-1610). (http://www.linternaute.com/histoire/magazine/dossier/06/tuileries/1-plan.shtml)
** Emile Fleury (1815 Paris -1884 Paris) = General și diplomat francez. (http://query.nytimes.com/mem/archive-free/pdf?res=9F03E6DF1138E033A25751C1A9649D94659FD7CF)
*** Louis Napoleon Bonaparte (1808 Paris - 1873 Anglia) = Nepot de frate al împăratului Napoleon I. Președinte al celei de a II a Republici franceze (1848-1852). Împărat (1852-1870). (http://www.napoleon.org/en/reading_room/timelines/files/@napoleonIII_life_august04.asp)
**** Maximilian de Habsburg (1832 Viena - 1867 Mexic) = Arhiduce al Austriei. Împărat al celui de-al doilea Imperiu al Mexicului (1864-1867). Sprijinit inițial de Napoleon III monarhiștii mexicani, a fost capturat și executat de republicanii mexicani. (http://istorie-si-destin.blogspot.ro/2012/01/carlota-de-mexic.html)
***** Probabil o nepoată a prințului austriac Klemens Metternich (1773-1859), ministru de externe (1809-1821) și cancelar (1821-1848) al Imperiului Austriei.
****** Marele Ducat Meklemburg-Schwerin = Stat din nordul Germaniei, care în 1910 avea o populație de circa 539 000 locuitori la o surpafață de circa 13 000 kmp. Membru al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană (962-1806), al Confederației Rinului (1808-1815), al Confederației germane (1815-1867), al Confederației Germaniei de Nord (1867-1871) și al Imperiului German (1871-1918).
******* Argenteuil = Oraș la nord-vest de Paris. În 1866 avea peste 8 000 de locuitori.
******** Diana = Zeița vânătorii, păduriii, lunii și fertilității la romani. Este Artemisa la greci, fiind și sora lui Apollo. (http://mythologica.ro/artemis-zeita-vanatorii/)
********* Husar = Ostaș din cavaleria maghiară în Evul Mediu. – Din magh. huszár.
Sursa: DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/husar) (http://adevarul.ro/locale/brasov/secuii-pregatesc-lupta-cauta-husari-1_50adb8947c42d5a663996912/index.html)
********** brigand = (Franțuzism) Tâlhar de drumul mare. – Din fr. brigand.
Sursa: DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/brigand)*********** Abruzzo = Regiune muntoasă din centrul Italiei, cu litoral la Marea Adriatică. (http://www.ft.com/cms/s/2/58f3263e-251a-11dc-bf47-000b5df10621.html#axzz3X78OIIIC)
************ Henri Quefflec (1910 Brest - 1992 Paris) = Scriitor francez ale cărui romane au avut ca temă marea. (http://librairie-marine.com/documents/romans/queffelec.htm)
miercuri, 18 februarie 2015
Împăratul romano-german Frederic II și tirania (JONG 1985)
<
(...) După două pahare de vin se încălzi și ținu un panigeric la adresa împăratului Frederic al II lea*, sprijinindu-se în discurs, mai ales pe propriile sale cunoștințe, ceea ce nu-i scăpă din vedere lui Simonetti. Zuccarelli vorbi despre comandantul de oști, politicianul filozof, eruditul care se întreținea într-o arabă curgătoare cu astrologii săi, agnosticul** care îi sîcîia pe teologii parizieni cu întrebări despre amplasamentul exact al iadului, cosmopolitului familiarizat cu culturile vest-europeană, bizantină și arabă, amatorul de vînătoare cu șoimi, despotul căruia îi plăcea să se înconjoare cu o gardă personală alcătuită din sarazini***. Simonetti îl ascultă cu răbdare.
- Ai făcut deosebirea între diferite forme de tiranie, - zise Zuccarelli în încheiere, întorcîndu-se la tema care îl interesa cel mai mult. - Tirania**** omului de stat, tirania generalilor, cea a cărturarilor, cea a teologilor, tirania femeilor din haremul lui. Ei gem cu toții sub regimul îndatoririlor lor, regimul propriei lor puteri, regimul ideilor lor. Bine, dar de ce să ducă tirania prin definiție la o neîncredere nemăsurată, la o răcire și încremenire a afectivității, la lipsa de dragoste? Ca să începem, există o tiranie nevinovată? Aceasta o poți constata la copii și nu numai la copii.
- Firește, - răspunse Simonetti, enervat. - În cîntul al doilea, tema tiraniei este legată și de imaginea unui copil tiranic. Cu asta am început: cu tirania și cruzimea ingenuă a copilului, cu indiferența copilului. Împăratul nu era un om chiar cu totul candid. Strămoșii lui fuseseră suverani, el însuși era fiu de suveran, sarcina lui era să conducă în mod despotic o mare împărăție, era uzual pe atunci ca adversarii din propriul cerc să fie înlăturați, comportarea lui, adeseori nemaipomenit de dură și de crudă în ochii noștri, era pe atunci ceva de la sine înțeles, și totuși trebuie să fi simțit că tirania lui îl îndepărtează tot mai mult de viață, și pe măsură ce îmbătrînea, asta trebuie să-l fi durut. O brută ca Ezzelino*****, păros de sus pînă jos, poate că n-a suferit conștient de pe urma cruzimilor sale absurde, dar împăratul era un om simțitor și civilizat.
- La urmă, pune să fie căzniți și măcelăriți sub ochii lui niște nevinovați. Poruncește să fie opriți cu apă clocotindă și jupuiți, ca porcii, adică nici măcar ca porcii, pentru că aceste animale sînt jupuite abia după ce au fost ucise. De ce face astea?
- Am arătat în poem.
- Da, dar vreau să aud asta din gura ta.
- Împăratul este bătrîn și deznădăjduit. Se simte uzat și epuizat, lipsit de dragoste și vitalitate. E un om care vrea să știe, dovadă experiențele lui ciudate. Pune să fie măcelăriți făr nici un motiv oameni cu totul nevinovați, ca să vadă dacă ma poate să simtă milă. Își impune sieși o grea încercare. Face o faptă neomenească, ca să se poată simți om.
- Măsura în care o ființă este om depinde pentru tine de măsura în care poate simți milă?
- Mila nu e decît un cuvînt. pe mine mă interesează capacitatea de a participa la simțămintele altora, capacitatea de adaptare a propriului ritm de viață la cel al altora, capacitatea de a fi o părticică a lumii. Conștient, nu conștient, pentru că o participare inconștientă duce lesne la calamități.
- Și crezi că acest despot luminat****** din secolul al XIII lea a bănuit, întocmai ca tine, existența vreunei legături între tirania neînfrînată și lipsa de sentimente, de dragoste, de viață?
- Am făcut uz, cît am putut de mult, de fapte, dar n-am încercat să reconstitui viața interioară a unui personaj istoric sau sentimentul de viață în cercul din jurul lui Frederic. În poem se contopesc între ele diferite epoci, și n-am încercat decît să expun diferite ritmuri sau mișcări ale vieții.
- Să vrei să simți că ești în viață și să vrei să fii fără viață.
- Asta este una dintre acele mișcări impenetrabile. Orice tiranie se bazează pe teamă și se mișcă în mod inevitabil în direcția lipsei de viață: sisteme, legi, terorii, birocrație. Tiranul se străduiește să creeze certitudini, ceea ce este necesar ca să poată supraviețui, dar pe măsură ce numărul de certitudini crește, slăbește sentimentul că e în viață,slăbește vitalitatea, slăbește contrastul cu realitatea și slăbește și sentimentul de libertate. Există, în această privință, un hotar critic. Și există o mișcare contrarie. Fiecare vrea din cînd în cînd să simtă cît mai intens cu putință că e în viață. Această senzație, cînd este mai puternică decît oricînd? Contactul cu realitatea, cînd este mai puternic ca oricînd? De îndată ce ești atins în certitudinile tale și ești silit să le lepezi. Să te îndrăgostești este un mod de a cunoaște această situație. Prin patimă, această armură de certitudini este sfărîmată, și atunci poți deodată să-ți trăiești cu toată intensitatea. Este excitant să plonjezi în mare de pe o stîncă înaltă, după ce ai șovăit îndelung, pentru că te joci într-un mod relativ sigur cu ultima ta certitudine: cea de a ști că ești în viață. Violența este un mod de a te face pe tine însuți să simți că ești în viață. Excesele care însoțesc faza decadentă a unei culturi le poți socoti ca fiind niște excitante extreme, de care unele persoane au evident nevoie pentru ca să se mai poată convinge de propria lor vitalitate. Decadența este un fel de desensibilizare.
(...)
>
SURSA
Oek de Jong, Un cerc în iarbă, trad. H.R. Radian, ed. Univers / seria Romanul secolului XX, București, 1991, p.209-210.
NOTE M.T.
* Frederic II Hohenstaufen (1194-1250) = Împărat (1220-1250) al Sfântului Imperiu Roman de națiune Germană (962-1806). (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/217800/Frederick-II)
** Agnostic = Limba greacă: a (fără) +gnostikos (a ști). Termen lansat în 1869 de biologul Huxley, El considera că afirmațiile teologiei sunt fie de necunoscut, fie imposibil de aflat. (http://www.newadvent.org/cathen/01215c.htm)
*** Sarazin = termen cu care erau desemnate în Evul Mediu populațiile musulmane. (http://www.cnrtl.fr/etymologie/sarrasin)
**** Tiranie = Formă de conducere neinstituțională a unei cetăți antice grecești (greacă - tyranos). (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/tiranii-epocii-arhaice)
***** Ezzelino III da Romano (1194-1259) = Nobil aliat al lui Frederic II, cu întinse domenii în nordul Italiei. (http://www.mondimedievali.net/personaggi/ezzelino.htm)
****** Despotism luminat = Formă de conducere politică din secolul XVIII, inspirată de filozofia iluministă. (http://www.crispedia.ro/Despotism_luminat)
(...) După două pahare de vin se încălzi și ținu un panigeric la adresa împăratului Frederic al II lea*, sprijinindu-se în discurs, mai ales pe propriile sale cunoștințe, ceea ce nu-i scăpă din vedere lui Simonetti. Zuccarelli vorbi despre comandantul de oști, politicianul filozof, eruditul care se întreținea într-o arabă curgătoare cu astrologii săi, agnosticul** care îi sîcîia pe teologii parizieni cu întrebări despre amplasamentul exact al iadului, cosmopolitului familiarizat cu culturile vest-europeană, bizantină și arabă, amatorul de vînătoare cu șoimi, despotul căruia îi plăcea să se înconjoare cu o gardă personală alcătuită din sarazini***. Simonetti îl ascultă cu răbdare.
- Ai făcut deosebirea între diferite forme de tiranie, - zise Zuccarelli în încheiere, întorcîndu-se la tema care îl interesa cel mai mult. - Tirania**** omului de stat, tirania generalilor, cea a cărturarilor, cea a teologilor, tirania femeilor din haremul lui. Ei gem cu toții sub regimul îndatoririlor lor, regimul propriei lor puteri, regimul ideilor lor. Bine, dar de ce să ducă tirania prin definiție la o neîncredere nemăsurată, la o răcire și încremenire a afectivității, la lipsa de dragoste? Ca să începem, există o tiranie nevinovată? Aceasta o poți constata la copii și nu numai la copii.
- Firește, - răspunse Simonetti, enervat. - În cîntul al doilea, tema tiraniei este legată și de imaginea unui copil tiranic. Cu asta am început: cu tirania și cruzimea ingenuă a copilului, cu indiferența copilului. Împăratul nu era un om chiar cu totul candid. Strămoșii lui fuseseră suverani, el însuși era fiu de suveran, sarcina lui era să conducă în mod despotic o mare împărăție, era uzual pe atunci ca adversarii din propriul cerc să fie înlăturați, comportarea lui, adeseori nemaipomenit de dură și de crudă în ochii noștri, era pe atunci ceva de la sine înțeles, și totuși trebuie să fi simțit că tirania lui îl îndepărtează tot mai mult de viață, și pe măsură ce îmbătrînea, asta trebuie să-l fi durut. O brută ca Ezzelino*****, păros de sus pînă jos, poate că n-a suferit conștient de pe urma cruzimilor sale absurde, dar împăratul era un om simțitor și civilizat.
- La urmă, pune să fie căzniți și măcelăriți sub ochii lui niște nevinovați. Poruncește să fie opriți cu apă clocotindă și jupuiți, ca porcii, adică nici măcar ca porcii, pentru că aceste animale sînt jupuite abia după ce au fost ucise. De ce face astea?
- Am arătat în poem.
- Da, dar vreau să aud asta din gura ta.
- Împăratul este bătrîn și deznădăjduit. Se simte uzat și epuizat, lipsit de dragoste și vitalitate. E un om care vrea să știe, dovadă experiențele lui ciudate. Pune să fie măcelăriți făr nici un motiv oameni cu totul nevinovați, ca să vadă dacă ma poate să simtă milă. Își impune sieși o grea încercare. Face o faptă neomenească, ca să se poată simți om.
- Măsura în care o ființă este om depinde pentru tine de măsura în care poate simți milă?
- Mila nu e decît un cuvînt. pe mine mă interesează capacitatea de a participa la simțămintele altora, capacitatea de adaptare a propriului ritm de viață la cel al altora, capacitatea de a fi o părticică a lumii. Conștient, nu conștient, pentru că o participare inconștientă duce lesne la calamități.
- Și crezi că acest despot luminat****** din secolul al XIII lea a bănuit, întocmai ca tine, existența vreunei legături între tirania neînfrînată și lipsa de sentimente, de dragoste, de viață?
- Am făcut uz, cît am putut de mult, de fapte, dar n-am încercat să reconstitui viața interioară a unui personaj istoric sau sentimentul de viață în cercul din jurul lui Frederic. În poem se contopesc între ele diferite epoci, și n-am încercat decît să expun diferite ritmuri sau mișcări ale vieții.
- Să vrei să simți că ești în viață și să vrei să fii fără viață.
- Asta este una dintre acele mișcări impenetrabile. Orice tiranie se bazează pe teamă și se mișcă în mod inevitabil în direcția lipsei de viață: sisteme, legi, terorii, birocrație. Tiranul se străduiește să creeze certitudini, ceea ce este necesar ca să poată supraviețui, dar pe măsură ce numărul de certitudini crește, slăbește sentimentul că e în viață,slăbește vitalitatea, slăbește contrastul cu realitatea și slăbește și sentimentul de libertate. Există, în această privință, un hotar critic. Și există o mișcare contrarie. Fiecare vrea din cînd în cînd să simtă cît mai intens cu putință că e în viață. Această senzație, cînd este mai puternică decît oricînd? Contactul cu realitatea, cînd este mai puternic ca oricînd? De îndată ce ești atins în certitudinile tale și ești silit să le lepezi. Să te îndrăgostești este un mod de a cunoaște această situație. Prin patimă, această armură de certitudini este sfărîmată, și atunci poți deodată să-ți trăiești cu toată intensitatea. Este excitant să plonjezi în mare de pe o stîncă înaltă, după ce ai șovăit îndelung, pentru că te joci într-un mod relativ sigur cu ultima ta certitudine: cea de a ști că ești în viață. Violența este un mod de a te face pe tine însuți să simți că ești în viață. Excesele care însoțesc faza decadentă a unei culturi le poți socoti ca fiind niște excitante extreme, de care unele persoane au evident nevoie pentru ca să se mai poată convinge de propria lor vitalitate. Decadența este un fel de desensibilizare.
(...)
>
SURSA
Oek de Jong, Un cerc în iarbă, trad. H.R. Radian, ed. Univers / seria Romanul secolului XX, București, 1991, p.209-210.
NOTE M.T.
* Frederic II Hohenstaufen (1194-1250) = Împărat (1220-1250) al Sfântului Imperiu Roman de națiune Germană (962-1806). (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/217800/Frederick-II)
** Agnostic = Limba greacă: a (fără) +gnostikos (a ști). Termen lansat în 1869 de biologul Huxley, El considera că afirmațiile teologiei sunt fie de necunoscut, fie imposibil de aflat. (http://www.newadvent.org/cathen/01215c.htm)
*** Sarazin = termen cu care erau desemnate în Evul Mediu populațiile musulmane. (http://www.cnrtl.fr/etymologie/sarrasin)
**** Tiranie = Formă de conducere neinstituțională a unei cetăți antice grecești (greacă - tyranos). (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/tiranii-epocii-arhaice)
***** Ezzelino III da Romano (1194-1259) = Nobil aliat al lui Frederic II, cu întinse domenii în nordul Italiei. (http://www.mondimedievali.net/personaggi/ezzelino.htm)
****** Despotism luminat = Formă de conducere politică din secolul XVIII, inspirată de filozofia iluministă. (http://www.crispedia.ro/Despotism_luminat)
joi, 5 februarie 2015
MIHAI VITEAZUL ÎN ISTORIA SECUILOR
Dacă originea secuilor este şi astăzi o temă de dezbatare pentru istorici,
fiind legată de îndelungatulul proces al marilor migraţii din spaţiul euroasiatic
din sec. IV- XIII, procesul de colonizare a acestora în Transilvania este mai
bine documentat. Aşezarea secuilor în Ardeal a fost simultană cu cucerirea
acestui teritoriu de către maghiari, proces derulat în sec. X-XIII pe direcţia
NV-SE şi în care secuii aveau rolul de grăniceri.
La sfârşitul procesului de cucerire, Ţinutul Secuiesc (Szekelyfold) din SE
Ardealului a fost organizat în secolele XIV-XV în scaune(szek), concept de
unitate administrativ-teritorială preluat probabil de la saşi şi folosit în
izvoarele scrise abia cu începere din sec. XIV.
Cele şapte scaune secuieşti au fost: Arieş, Ciuc, Kezd, Mureş, Orbai, Sepsi/Sf.Gheorghe, Tileagd (devenit
ulterior Odorhei). Ulterior, prin
contopirea scaunelor Kezdi, Sepsi şi Orbai s-a format scaunul Trei Scaune.
Fiecare scaun secuiesc era condus de judele scaunului sau al locului (lat. Judex sedis sau judex terrestris). Scaunele secuilor aveau în fruntea lor pe
comitele secuilor, funcţie care reprezenta a doua demnitate în voievodatul
Transilvaniei. Capitala tradiţională a ţinutului secuiesc era la Târgu Mureş, oraş regal denumit atunci Székelyvásárhely
("Târgul Secuiesc") sau, în latina medievală, "Novum Forum
Siculorum"("Noul loc al adunării secuilor"(1)
În opinia istoricului maghiar contemporan Jeno Szucs, începutul procesului
de maghiarizare a secuilor a fost timpuriu şi dacă au fost totuşi socotiţi un
neam aparte, acest fapt se explică prin organizarea socială şi obiceiurile specifice,
precum şi prin calitatea lor de „naţiune politică” în structura feudală târzie
a Transilvaniei (2) ca membri ai Unio
Trium Nationum din 1437.
De asemenea, mai mulţi cărturari umanişti din sec. XVI au menţionat
specificul acestui popor. Astfel, Nicolaus Olahus (Nicolae Românul), în opera
sa Hungaria (1536), identifica secuii
printre popoarele ’’diferite’’ de maghiari din regatul Ungariei, vorbind limbi
’’deosebite’’. Deşi la prima
vedere "limba, ca si toate obiceiurile" îi apropiau de unguri conform
sasului Georg Reicherstorffer (1500-1550), medicul italian Francesco della
Valle (?-1545) nu putea sa nu remarce că secuii "totusi sunt un neam
barbar", altceva "decat ungurii". Cunoscator al societăţii
ardelene, Anton Verancsics (1504-1578) sublinia că secuii "se deosebesc de
unguri în aproape toate obiceiurile, legile si felul lor de a trai; afara de
religie, şi nu se aseamana nicidecum, nici ca limba, cand vorbesc dupa chipul stramosilor".
Diverşi autori îi defineau ca un "neam de oameni crunţi" (P.
Ranzanus), "aspru şi aprig, ca şi născut pentru lupta" (Reicherstorffer),
"oameni crânceni şi războinici" (Istvan Brodarics), motiv al
rezistentenţei pentru păstrarea privilegiilor pe care regalitatea si marea
nobilime ungurească au fost obligate sa li le recunoasca permanent. Până târziu,
în epoca moderna, secuii s-au bucurat "de legi şi obiceiuri cu totul
deosebite de ale altora", împartindu-şi "între ei mostenirile si
slujbele pe triburi si spite de neam" (A. Possevino). Folositi exclusiv în
slujbe militare, şi-au păstrat calitatea de oameni liberi, traind "dupa legile
si moravurilor lor", în opinia lui Reichertorffer. Şi această continuitate
a unor caracteristici ale organizarii primare, gentilico-tribale, a reprezentat
un sprijin pentru păstrarea individualitatii secuilor fata de puternicul aliat
maghiar. Situatie de excepţie la care o contribuţie şi-a adus-o şi plasarea geopolitica
"la marginea", potrivit lui della Valle, teritoriilor controlate
politico-militar de regalitatea ungară.(3)
În secolul XVI istoria secuilor a fost marcată de mişcări sociale îndreptate
fie împotriva propriilor fruntaşi, cum a fost cazul în 1562, fie împotriva
principilor din familia Bathory, ca în anul 1575. Ca pedeapsă pentru aceste
revolte, li s-au suprimat vechile libertăţi. La adunarea naţională din 1558 din Turda s-au pus introdus taxe asupra
secuilor, ca urmare, în 1562 aceştia s-au răzvrătit împotriva principelui János
Zsigmond. Răscoala a fost înăbuşită în sânge şi la adunarea naţională din
acelaş an de la Sighişoara secuimea a fost declarată "domeniu liber al
regelui", cu aceasta începând procesul de destrămare a vechii organizări
secuieşti şi înglobarea treptată a secuimii în sistemul uniformizat al
principatului. Tot în sec. XVI, Reforma protestantă s-a impus şi în secuime,
mai ales la presiunea principelui, şi a câştigat teren în zona Odorheiului, Ciucul rămânând
fidel catolicismului. În 1567, principele a pornit împotriva secuilor din
scaunul Ciucului, pentru a-i convertească cu forţa. În sâmbăta Rusaliilor,
conduşi de preotul din Joseni, aceştia s-au opus şi au învins, de atunci apărând
tradiţia pelerinajului de Rusalii, chiar schimbat între timp – care este de
fapt şi comemorarea acestui eveniment. După moartea lui János Zsigmond secuii
ajunşi în pragul foametei din cauza dărilor exagerate s-au prezentat înarmaţi
la adunarea naţională din Teiuşi cerând abolirea taxelor, dar noul principe,
Báthori István le-a refuzat cererea. Ca urmare secuii din Ciuc şi Gheorgheni
s-au răzvrătit de câteva ori, dar rămaşi singuri n-au avut sorţi de izbândă.
Báthori Zsigmond, următorul principe al Transilvaniei, a atras secuii în
campaniile sale antiotomane, cu promiterea restaurării libertăţilor acestora.
Printre altele, secuii din scaunele Odorheiului şi Ciucului, care au ajuns
iobagi din cauza introducerii taxelor, au fost dezrobiţi .(4)
Când a preluat, în 1599, tronul principatului Transilvaniei de la ruda sa Zsigmond
Bathori, cardinalul Endre Bathori a intrat în relaţii strânse cu Poarta otomană
şi Ieremia Movilă, domnul Moldovei, adversar al lui Mihai Viteazul. Simţindu-se
încercuit, Mihai a intrat în octombrie acelaşi an în Transilvania cu armata sa,
fiind bine primit de secuii care, după cum spune Nicolae Bălcescu, ’’aveau o
ură fieroasă împotriva nobililor şi mai ales împotriva familiei
Bathoreştilor’’(5).
În consecinţă, apelul cardinalului la vitejii soldaţi secui cu promisiunea
restabilirii drepturilor tradiţionale a rămas fără rezultat. Cum spunea
Bălcescu: ’’ura săcuilor asupra lui Andrei era atât de mare, încât nici
ameninţările, nici făgăduielile nu-i putură îndupleca a lua armele în favorul
lui’’ (6).
Pe de altă parte, Mihai, după ce a intrat în Ardeal, a trimis pe căpitanii
secui aflaţi în slujba sa – Gheorghe Mako, Ioan Tamasfalvi, Ştefan Haraly şi
Ştefan Domos – să-i îndemne pe conaţionalii lor să i se alăture, promiţându-le
restabilirea vechilor libertăţi. Apelul său a fost primit cu entuziasm de
ţăranii secui, care i-au cerut permisiunea de a dărâma cetatea Varhegy,
construită de principele Janos Zsigmond (1540-1571) cu scopul de a controla
zonele secuieşti. Flăcările care au cuprins cetatea au devenit semnalul pentru
o revoltă spontană împotriva nobilimii, după cum ne spune Bălcescu:’’sfărâmând
şi arzând palaturile nobililor, ceilalţi săcui, în pilda lor, năvăliră cu atâta
furie asupra palaturilor celor mari, încât mai nici unul nu scăpă de omor (...)
Între aceste palate fură arse şi palatul şi posesiile lui Ion Boldi din
săcuime, pe care cu greşală spun unii că se arseră de Mihai Vodă.’’(7)
Apoi, la 28 octombrie Mihai obţine victoria de la Şelimbăr împotriva
cardinalului, succes la care şi-au adus contribuţia şi cei 1000 de secui din
armata sa. Ajuns stăpân al Transilvaniei, în numele împăratului Rudolf II
Habsburg, Mihai nu-şi uită promisiunea şi emite la 7 martie 1600 următorul act:
’’Noi, Mihai voievodul Ţării Româneşti, sfetnicul Maiestăţii sale împărăteşti
şi crăieşti, locţiitorul său în Ardeal şi căpitanul suprem al oştilor sale din
hotarele ţinuturilor împrejmuitoare şi supuse Ardealului:
Pentru pomenirea viitoare a lucrului, fericirea, rămânerea şi slobozirea
comunităţii creştine de obşte, dar mai ales grijile şi silinţele noastre pentru
ocrotirea acestei provincii, Ardealul, care este împrejmuit din toate părţile
de atâtea nevoi, primejdii şi duşmani, ne silesc ca noi să dăm credincioşilor
noştri secui (...), să le îngăduim şi să le păstrăm în toate articolele şi
clauzele lor, drepturile şi slobozeniile date, dăruite şi păstrate de regii de
odinioară ai Ungariei, anume regele Matei (8) de slăvită pomenire, părinţilor
şi strămoşilor noştri, ba vrem să se păstreze în veci şi de către alţi de toţi,
atât de cei de sub stăpânirea noastră, cât şi de cei de după noi.’’
Documentul se încheie astfel: ’’Mai îngăduim să lăsăm milostiv secuilor
socotiţi în acea slobozenie după obiceiul de odinioară, să poată lua sare
slobod pentru traiul şi casele lor, dar nu pentru vânzare, şi din ocnele găsite
în oricare din scaunele secuieşti şi din cele ce se vor găsi.
Dată în oraşul Braşov, ziua a şaptea a lunii după post în anul 1600.’’ (9)
După consumarea episodului Mihai Viteazul în istoria comunităţii secuieşti,
principii succesori din Ardeal secolului.XVII vor ţine seamă de vechile
libertăţi ale acestora.
(2) Jeno Szucs, Popoarele Ungariei
Medievale, http://adatbank.transindex.ro/inchtm.php?akod=1173
(3) Mircea Dogaru, Secuii http://gk.ro/sarmizegetusa/invaziile/turanicii/secuii.htm
(4) http://www.prefecturaharghita.ro/act/isto.htm
(5) N. Bălcescu, Istoria românilor supt Mihai Voievod Viteazul, Editura Minerva,
Bucureşti, 1970, p.254.
(6) Ibidem, p.266.
(7) Ibidem, p.261.
(8) Corvin: 1458-1490
(9) Lola Stere-Chiriacu, Mihai Viteazul şi secuii, Magazin
istoric 10/1971, p.70-71..
sâmbătă, 27 septembrie 2014
UMOR Ce are de-a face sexul cu dovleacul?
Într-o zi Napoleon deghizându-se în simplu om s-a dus într-un sat. Plimbându-se prin sat observă doi tineri - ambii aveau lipsă câte un picior. Curios, se apropie şi întreabă:
- Amândoi sunteţi aşa de tineri, ce s-a întâmplat cu voi?
- Noi am pierdut picioarele luptând pentru Napoleon.
Napoleon, gândindu-se un pic, îi întreabă:
- Spuneţi-mi vă rog, care este pentru voi cea mai mare dorinţă?
- Dacă aş avea 2.000 de franci, aş fi asigurat toată viaţa - spune primul.
- Iar eu aş vrea ca înainte de a muri să petrec o noapte cu Josefina, soţia lui Napoleon.
Napoleon le-a urat toate cele bune şi a plecat. A doua zi în res-pectivul sat, apar jandarmii, îi gă-sesc pe cei doi tineri şi sub convoi îi transportă la Paris, în faţa împăratului. Primului, Napoleon i-a dat jumătate de milion de franci, spunându-i: „Du-te şi trăieşte fericit până la moarte”. Pe cel de-al doilea, Napoleon l-a invitat la cină şi l-a servit cu 20 de feluri de mâncare şi 20 de feluri de deserturi - toate din dovleac. Oaspetele a mâncat un fel, al doilea, al treilea, dar mai mult nu putea. Atunci Napoleon îl întreabă:
- Dar tu de ce nu mănânci? Eu te-am invitat la cină, iar tu trebuie să mănânci tot ceea cu ce eu te servesc.
- Dar - se împotriveşte tânărul - chiar dacă toate felurile de mâncare şi desert au forme şi aranjamente diferite gustul la toate e de dovleac.
- Eu special te-am servit numai cu dovleac, ca şi tu să înţelegi că fix aşa e şi cu femeile, tânărul meu prieten.
„Cuget Liber”, Fun, Constanța, 21 martie 2013
vineri, 25 aprilie 2014
Călătoria cu balonul a lui Garnerin cu ocazia încoronării lui Napoleon I în 1804 (VERNE 1863)
„-Era pe vremea încoronării lui Napoleon,
1804. Aeronautul Garnerin lansa din Paris, la 11 seara, un balon care purta următoarea inscripție în litere de
aur: `Paris, 25 Brumar, anul XIII, încoronarea împăratului de către S.S. Pius VII`. A doua zi dimineață, la 5, locuitorii Romei vedeau planînd balonul pe deasupra
Vaticanului, străbătînd cîmpia romană și căzînd în lacul Bracciano.”
(VIII)
J. VERNE, Cinci
săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3,
București, 1978, 215 p.
sâmbătă, 5 octombrie 2013
vineri, 5 iulie 2013
vineri, 26 aprilie 2013
Abonați-vă la:
Postări (Atom)