Reacții europene proiberice la desprinderea geologică imaginară a Peninsulei Iberice de Europa la sfârșitul secolului XX (SARAMAGO 1986)

<
(...)
Totuși, dacă există astfel de europeni, mai există și altfel de europeni. Rasa neliniștiților, drojdie a necuratului, nu se stinge ușor, oricît și-ar da osteneala augurii s-o prevestească. Ea e cea care urmărește cu privirea trenul care trece și se întristează de dorul călătoriei pe care nu o va face, ea e cea care nu poate vedea în văzduh fără a simți un dor de zbor alcionic, ea e cea care, atunci când dispare un vas în zare, își smulge din suflet un suspin tremurat, doar el știa ce înseamnă să fii atît de departe. Așadar, una din aceste personaje nonconformiste și fără liniște a îndrăznit să scrie pentru prima dată cuvintele scandaloase, semn al unei evidente perversiuni, Nous aussi, nous sommes iberiques, a scris-o pe un colț de perete, cu teamă, ca unul care, neputînd încă să-și proclame dorința, nu mai suportă s-o ascundă. Fiindcă, după cum se poate citi, în limba franceză, s-ar putea considera că a fost în Franța, e cazul să spunem, Gîndeți fiecare ce vreți, ar fi putut fi la fel de bine să fie în Belgia sau în Luxemburg. Această declarație inaugurală s-a răspîndit cu iuțeală, a apărut pe fațadele marilor clădiri, pe frontoane, pe asfaltul străzilor, în vagoanele de metrou, pe poduri și viaducte, europenii fideli și conservatori protestau, Anarhiștii ăștia sînt nebuni, mereu e așa, se dă toată vina pe seama anarhiștilor.
Dar fraza a depășit hotarele, și după ce le-a depășit s-a constatat că apăruse și în alte țări, în germană Auch wir sind Iberisch, în engleză we are iberians too, în italiană Anche noi siamo iberici, și deodată a fost ca un praf de pușcă, ardea pretutindeni cu litere roșii, negre, verzi, galbene, violete, un foc ce părea de nestins, în olandeză și în flamandă Wij zijn ook Iberiers, în suedeză Vi ocksa ar iberiska, în finlandeză Me myoskin olemme iberialaisia, în norvegiană Vi ogsa er iberer, în daneză Ogsaa vi er iberiske, în grecește Eimaste iberoi ki emeis, în frigiană Ek Wv Binne Ibeariers, și mai departe, deși cu o timiditate evidentă, în poloneză My tez jestesmy iberyjczykami, în bulgară Nie sachto sme iberiytzi, în maghiară Mi is iberek vagyunk, în rusă Mi toje iberitsi, în română Și noi sîntem iberici, în slovacă Ai my sme ibercamia. Însă culmea, acmeea, cuvînt rar pe care nu-l vom folosi, a fost cînd pe zidurile Vaticanului, pe venerabilii pereți și coloanele bazilicii, pe soclul statuii Pieta a lui Michelangelo, pe cupolă, în enorme litere azurii pe caldarîmul Pieții Sfîntul Petru, exact aceeași frază a apărut în latină, nos quoque iberi summus, ca o sentință divină la pluralul majestății, un mane teckel fares (1), al noilor ere, iar papa, de la fereastra apartamentelor sale, înspăimîntat de-a binelea, făcea în spațiu semnul crucii, zadarnic, căci această cerneală e din cele tari, zece congregații la un loc n-ar dovedi-o, înarmate cu perii de sîrmă, leșie, piatră ponce și răzuitori, în plus cu ajutorul diluanților, vor avea aici de lucru pînă la următorul sinod.
Peste noapte, Europa s-a văzut acoperită cu asemenea inscripții. Ceea ce la început nu fusese pesemne decît o simplă și neputincioasă descărcare a unui visător, s-a răspîndit pînă a devenit strigăt, protest, manifestație pe stradă. Fenomenul a început prin a fi subestimat, exprimările sale au fost ținta batjocurilor. Dar nu după multă vreme autoritățile au început să se îngrijoreze în fața unui proces care de data aceasta nu putea fi atribuit unei manevre din exterior, fiind el însuși cîmp al acțiunilor subversive, și această împrejurare a scutit, cel puțin, truda de a cerceta ce exterior ar fi acela, identificat nominal. Devenise o modă să iasă contestatarii pe stradă cu inscripții pe rever, sau, și mai libertin, lipite pe piept și pe spate, pe picioare, pe toate părțile corpului și în toate acele limbi, pînă și în dialectele regionale, în diverse idiomuri, pînă la urmă și în esperanto, dar pe asta era greu s-o pricepi. O acțiune de contraofensivă decisă de guvernele europene s-a soldat cu organizarea unor dezbateri și mese rotunde la televiziune, cu participarea principală a celor care fugiseră din peninsulă cînd s-a produs ruptura și a devenit ireversibilă, nu cei car efuseseră acolo ca turiști și care, sărmanii, nu-și reveniseră încă din spaimă, ci acei provenind chiar de acolo, cei  care, în pofida strînselor legături de tradiție și cultură, de proprietate și putere, întorseseră spatele bramburelii geologice și aleseseră stabilitatea fizică a continentului. Aceste persoane au trasat cadrul sumbru al realităților iberice, au dat povețe, cu multă caritate și în deplină cunoștință de cauză, pentru turbulenții care în mod imprudent erau gata să pună în pericol identitate europeană, și au încheiat intervenția în dezbaterecu o frază definitivă, privind direct în ochii telespectatorilor într-o atitudine de mare franchețe, Faceți ca mine, alegeți Europa.
Efectul nu a fost deosebit de eficace, decît poate în protestele împotriva discriminării căreia îi căzuseră victime adepții peninsulei, care, dacă independența și pluralismul democratic nu ar fi fost cuvinte goale, ar fi trebuit să fie prezenți la televizor pentru a-și expune rațiunile, dacă le aveau. Precauția e de înțeles. Înarmați cu rațiunile pe care controversa despre rațiune le creează întotdeauna, tinerii, pentru că mai ales ei declanșau acțiunile cele mai spectaculoase, și-ar fi putut fundamenta cu mai multă convingere protestul, atît la școală, cît și pe stradă, și în familie, să nu uităm. Rămîne discutabil dacă tinerii, echipați cu rațiuni, ar fi lăsat deoparte rațiunea directă, care care s-ar isprăvi prin efortul împăciuitor al inteligenței, spre deoasebire de ce a fost convingere de la începutul secolelor. Rămîne de discutat, dar nu merită, pentru că între timp s-a aruncat cu pietre în clădirile televiziunii, s-au spart magazinele care vindeau televizoare în ciuda disperării comercianților care se tînguiau, Da` nu-i vina mea, inocența lor relativă nu-i ajuta la nimic, detunau lămpile ca niște petarde, cutiile erau aruncat claie peste grămadă pe străzi, li se dădea foc, rămîneau doar scrum. Venea poliția, încărca armele, se răspîndeau insurgenții, și acest joc de-a v-ați ascunselea a durat opt zile, pînă în cea în care sîntem, cînd din Figuera da Foz au plecat, în urma unu cîine, trei bărbați și femeia unuia din ei, căci asta era fără să fi fost încă, sau care nefiind încă asta era, cine are vreo știință despre acordurile și întîlnirile inimilor va înțelege ambiguitatea. În timp ce ei călătoresc înspre nord, Joaquim Sassa a și spus, Dacă trecem prin Porto ne oprim pe la mine, milioane de tineri de pe întreg continentul au ieșit la aceeași oră pe stradă, înarmați nu cu rațiuni, ci cu bastoane, cu lanțuri de bicicletă, cu căngi, cu cuțite, cu răngi, cu foarfeci, de parcă ar fi înnebunit de furie, dar și de frustrare și durere anticipată care-i făcea pe comercianți să geamă, Da` nu-i vina noastră.
După ce s-au înseninat spiritele, cîteva zile și săptămîni mai tîrziu, vor veni psihologii și sociologii să demonstreze că, la urma urmelor, acei tineri nu vroiau să fie de fapt iberici, ceea ce făceau, profitînd de un pretext oferit de împrejurări, era să dea frîu liber visului de neînfrînat care, durînd atît cît durează viața, are în general în tinerețe întîia sa răbufnire, sentimentală sau violentă, neputînd fi într-un anume fel e în celălalt fel. Între timp s-au dat bătălii de câmp, sau pe stradă și în piață, ca să fim mai exacți, au fost răniți cu duiumul, vreo trei-patru morți, cu toate că autoritățileau încercat să camufleze tristele cazuri în confuzia și contradicția știrilor, niciodată n-au ajuns să afle cu siguranță mamele din august cîți fii le-au dispărut, datorită simplului motiv că n-au știut să se organizeze, întotdeauna sînt cîteva care rămîn pe dinafară, erau ocupate să-și jelească nenorocirea, sau să aibă grijă de fiul care le rămăsese, sau dedesubtul soțului să mai facă un fiu, de asta pierd mamele întotdeauna. Gaze lacrimogene, tunuri cu apă, bastoane de cauciuc, scuturi și viziere, țevi de conducte, sulițe ad-hoc din gardurile parcurilor, iată cîteva din armele folosite de o parte și de alta, anumite noutăți cu efecte mai dureros persuasive au început să fie testate au început să fie testate de diverși polițiști, războaiele sînt ca nenorocirile, nu vin niciodată singure, primul experimentează, al doilea perfecționează, al treilea e pentru că merită, fiind fiecare pe rînd, în funcție de unde începe numărătoarea, al treilea, al doilea, primul. (...)

(1) Numărat, cîntătirit, împărțit (ebr.) - cuvinte sibilice scrise  cu litere de foc de o mînă nevăzută pe zidurile Babilonului, în timpul domniei lui Baltasar, prevestindu-i că zilele sînt numărate, că el cîntărește prea puțin în balanță, și că regatul îi va fi împărțit.
>

SURSA
Jose Saramago*, Pluta de piatră**, trad. M. Stănciulescu, ed. Univers / colecția Romanul secolului XX, București, 1990, p. 188-

NOTE M.T.
* Jose Saramago (1922 Portugalia - 2010 Spania) = Scriitor portughez comunist, premiat cu Nobel în 1998. (http://www.mediafax.ro/cultura-media/biografie-jos-saramago-si-calatoria-sa-spre-intelesul-lucrurilor-aproape-imposibile-6430670)
** Pluta de piatră (http://www.bookblog.ro/x-laura-magureanu/pluta-de-piatra/)

Călătoria cu balonul a lui Garnerin cu ocazia încoronării lui Napoleon I în 1804 (VERNE 1863)

„-Era pe vremea încoronării lui Napoleon, 1804. Aeronautul Garnerin lansa din Paris, la 11 seara, un balon care purta următoarea inscripție în litere de aur: `Paris, 25 Brumar, anul XIII, încoronarea împăratului de către S.S. Pius VII`. A doua zi dimineață, la 5, locuitorii Romei vedeau planînd balonul pe deasupra Vaticanului, străbătînd cîmpia romană și căzînd în lacul Bracciano.”

(VIII)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Moartea violentă în lumea secolului XX (IONESCU 1973)

În 1973, scriitorul român Eugen Ionescu (1909 Slatina - 1994 Paris), aflat în exil în Franţa din 1942, a publicat romanul Le solitaire. Scrisă la persoana întâi, cartea are ca personaj principal un funcţionar la o mică firmă pariziană care primeşte pe neaşteptate o moştenire şi renunţă la slujbă, meditând apoi la vechea şi noua sa viaţă.

<(...)
În cele din urmă m-am întins pe canapeaua mea cu ziarul pe care tot ea mi-l adusese. Un tată îşi omorîse, cu lovituri de secure, nevasta şi fiul, în timp ce aceştia dormeau. O femeie îşi omorîse, cu revolverul, soţul şi fiica tot în timp ce aceştia dormeau. Doi îndrăgostiţi se sinuciseseră într-o cameră de hotel. Un ţăran de şaizeci de ani îşi omorîse cu un foc de carabină vecinul de cincizeci de ani, care era braconier. Fusese, în sfîrşit, găsit în Sena cadavrul umflat al tinerei dispărute. Un francez, căsătorit cu o japoneză, care îl părăsise pentru un neamţ, îşi făcuse harakiri. Un sinucigaş, deschizând robinetul de gaz ca să se sinucidă, nu murise, dar făcuse să sară în aer casa, de sub dărîmăturile căreia fusese scos teafăr, în timp ce vecinii săi, o pereche de pensionari şi nepotul lor muriseră striviţi. Pe undeva mai era război. Într-o bătălie se înregistraseră zece mii de morţi şi cincisprezece mii de răniţi. În America, un avion explodase în zbor, un altul, în Asia, fusese cuprins de flăcări în timp ce ateriza. Undeva au fost luaţi ostateci. Şi în altă parte fuseseră luaţi ostateci, de data asta răpirea fiind înfăptuită de elemente de dreapta, pe când autorii celeilalte erau de extremă stîngă. Răscoale în Africa; obţinând decolonizarea şi independenţa naţională, triburile se omorau între ele, aşa cum făcuseră înainte de colonizare. Independenţa naţională le permitea să-şi regăsescă vechile obiceiuri. Evident, era dezolant. Lumea va pieri pentru că nu mai există oxigen. Astronauţii se întorc de pe Lună. O nouă filozofie a dorinţei predică înmulţirea carnavalurilor. Vaticanul îndeamnă la iubire şi milă între oameni. O asociaţie internaţională, având sediul la Yokohama, cere oamenilor să se ucidă între ei cu bucurie. E o chestie interesantă. Dar se pare, şi cred, că nu e decît o farsă. Oamenii nu se pot ucide aşa, cu bucurie. Pentru a te ucide reciproc este absolută nevoie de forţa mîniei. De la începutul războiului civil, într-o ţară îndepărtată, se înregistraseră un milion de morţi. Adversarii sînt ajutaţi în luptă de trei mari imperii rivale, care le dau arme.
Societatea de protecţie a animalelor doreşte să înceteze masacrul puilor de focă. Un tînăr îşi ucide tatăl pentru că era burghez. Un sat întreg, dintr-o ţară aflată în război civil - bărbaţi, femei, copii, bătrîni - este pustiit cu aruncătoarele de flăcări ale compatrioţilor pentru că secta religioasă la care aderaseră cei aflaţi în sat le interzicea să participe la război şi să fie de partea unora sau altora dintre combatanţi.
Toate astea te decepţionează. Mereu acelaşi lucru, e cumplit de plictisitor. Dat fiindcă oamenii oricum vor muri cu toţii, ce importanţă mai are dacă sînt omorîţi mai devreme? Dar, în fine, cu toate că în fiecare zi lucrurile se petrec la fel, întîmplările astea menţin spiritul treaz.
(...)>

SURSA
Eugen Ionescu, Însinguratul, trad. R. Chiriacescu, ed. Albatros, Bucureşti, 1982, p. 57-59.

Mesajul de Crăciun al Regelui Mihai: Românii înţeleg democraţia mai bine decât reprezentanţii lor

Realitatea 25 decembrie 2013

Premieră la Vatican: Moaştele Sfântului Petru, expuse în public

Cuget Liber 11 noiembrie 2013

Slujbă de beatificare controversată, la Vatican

Cuget Liber 15 octombrie 2013

Ce trebuie sa stii daca vrei sa vizitezi Vaticanul

Turist Center 4 octombrie 2013

A fost odată...

15 mai

1838 - S-a născut pictorul român Nicolae Grigorescu (m. 21 iulie 1907).

1859 - S-a născut fizicianul Pierre Curie, laureat al Premiului Nobel pentru fizică în 1903 (m. 19 aprilie 1906).

1873 - A murit, la Heidelberg, în Germania, Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Române (n. 20 martie 1820).

1886 - A murit poeta americană Emily Dickinson (n. 10 decembrie 1830).

1891 - S-a născut dramaturgul şi romancierul Mihail Bulgakov (m. 10 martie 1940).

1928 - Prima apariţie a personajului de desene animate Mikey Mouse, creaţie a lui Walt Disney.

1936 - S-a născut dramaturgul Paul Zindel, autorul piesei “Efectul razelor Gamma asupra anemonelor” (m. 27 martie 2003).

1938 - A murit Gheorghe Marinescu, profesor la Facultatea de Medicină din Bucureşti, membru al Academiei Române, fondatorul Şcolii Româneşti de Neurologie (n. 28 februarie 1863).

1958 - URSS a lansat Sputnik 3.

1960 - URSS a lansat Sputnik 4.

1990 - România a reluat relaţiile diplomatice cu Vaticanul

1991 - Edith Cresson a devenit prima femeie prim-ministru a Franţei.

Telegraf 15 mai 2013

Cele mai vizitate muzee în 2012

Web Cultura 29 martie 2013

EXPOZIŢIE INEDITĂ: Fragmente din ieslea în care s-ar fi născut Iisus, expuse la Chicago

Mediafax 29 decembrie 2012

O schiţă pentru ultimul tablou a pictorului Rafael, scoasă la licitaţie 

REALITATEA, București, 5 septembrie 2012

Florin Bădescu, Descoperirea secolului anunțată de Vatican: Texte scrise de teologul creștin Origene, găsite în Biblioteca din Munchen

MEDIAFAX, București, 13 iunie 2012

„G. Bush - M. Gorbaciov - Papa Ioan Paul II - L. Walesa” („LUMEA” 1990)

„Biblioteca Lumea azi”, Biografii contemporane. George Bush - Mihail Gorbaciov - Papa Ioan Paul II - Lech Walesa, București, 1990

2 Argument

3-18 Stelian Țurlea, George Bush. Un președinte-enigmă?
Valorile familiei
Războiul din Pacific
Moartea lui Robin
Petrolistul
Funcții publice
Președintele optimist
8-17 Stelian Țurlea, Două vizite la Casa Albă

19-30 Stelian Țurlea, Mihail Gorbaciov. „Omul deceniului”?
22 kilometri pe jos până la școală
Tatăl își vizitează fiul
Ascensiunea
Drumul reformelor
Sfârșitul „războiului rece”
24-27 Gorbaciov prezintă „perestroika” (traducere Mihai Chebeleu)

31-47 Rodica Dumitrescu, Ioan Paul II. Un Papă controversat
Trei luni de suspans
Prima zi
Drumul
33 Dicționar
34-35 Conciliul Vatican II
36-37 Splendoare și sărăcie
38 Gânduri
40 Mesajul
41 15 minute bat clopotele
42-43 Vaticanul și țările est-europene
44-45 Procesul „filierei bulgare”

48-59 Rodica Dumitrescu, Lech Walesa. Sindicalistul și politicianul
Sămânța este sădită
„Pot veni să ne strângă, pe toți 16.000, unul câte unul”...
Legea marțială
Semnul
54-55 1989. „Anul Walesa”
56 „Populația resimte evenimentele prin imagine”

60-61 Cocteil.. de Matty

62-63 1000+1
Cine a fost părintele Bombei H?
Șefă
Zboruri
Fiică
Fundație
Ceremonii
Fiica lui Mandela
Averi
„Hotel”

„Prin Europa (III)” (DRĂGAN 1977)

 Iosif Constantin Drăgan, Prin Europa (III), Dacia, Cluja-Napoca, 1980, 515 p.

Cuprins

I.Prin italia războită
7 1.Italia liberată
13 2....Și încolțită
16 3.Winston Churchill pictor la Como
19 4.În recunoaștere la Roma
25 5.Mașina blestemată la Veneția 
29 6.Accidentul de la Verona-Vago
49 7.La maicile Marcelline din Arona
53 8.Orezăriile din Lomellina
60 9.Napolitanii la lucru
63 10. Pacificarea atomică

II.Refugiații în Italia

73 11.Pribegii. Vaticanul și UNRRA

78 12.Emigrarea spre Americi

87 13.Aspiranți la Scala din Milano

111 14.Muzicieni de seamă

115 15.Metamorfoza diplomaților

124 16.Atașații de presă

129 17.Scriitori de vază

134 18.Nașterea Republicii Italiene

III.Reorganizarea

145 19.Prin Italia și Elveția

150 20.Danubiana tranzitară

158 21.Prin Italia și Austria

167 22.Exporturi ortofructicole

174 23.Bănci și devize

188 24.Ceasurile elvețiene

193 25.Reorganizarea centrului milanez

198 26.Reluarea comerțului exterior

213 27.Recuperarea biroului de la Roma

224 28.Petroliști și petrol

233 29.Contabilitatea

IV.Relații publice și umane

239 30.De la licențe la nuntă

244 31.Aromâni la Salo

254 32.O căsnicie liniștită

258 33. Botez cu peripeții

V.În spațiul românesc

271 34.Moartea tatălui meu

282 35.Mama se repatriază

291 36.În țară secetă și schimbări

301 37.Frații mei puși la încercare

310 38.Sfîrșitul breslelor din Lugoj

VI.Expansiunea activităților

323 39.Nopțile vesele ale metropolei

328 40.Valgardena iarna

335 41.Spre Turcia

347 42.Prin Franța

355 43.Prin Anglia

376 44.Prin Belgia

386 45.Prin USA

392 46.Spre Ungaria și CSR

VII.Așezarea multinațională

399 47.Boomul economic

414 48.România se retrage din Occident

424 49.Spre Viena la idele lui Martie

442 50.Marketingul juridic

454 51.Dacia Mineeraloil AG

463 52.Austrominol AG

468 53.Evoluția energiei domestice

478 54.Opțiunea decisivă

496 55.Se naște Dacia Spa

504 56.La răscruce

coperta 4: Autorul acestei cărți întruchipează el însuși, într-o privință, ideea cărții sale, aceea a perfectei compatibilități între a fi un român profund atașat trecutului istoric al patriei de obîrșie, limbii materne, admirator al realităților românești de azi și a fi un european militant
Zoe Dumitrescu-Bușulenga (1920-2006)