Mesajul Reginei Elisabeta a II-a de Crăciun

Realitatea 25 decembrie 2013

Mesajul de Crăciun al Regelui Mihai: Românii înţeleg democraţia mai bine decât reprezentanţii lor

Realitatea 25 decembrie 2013

Cum a petrecut Familia Regală a României Marea Unire de la 1 Decembrie 1918

Digi 24 1 decembrie 2013

Sistemul Paging

<
Etimologia cuvîntului pager, adoptat în domeniul radiocomunicațiilor, este următoarea: în limba engleză, page înseamnă paj, persoana care duce (transmite) un mesaj. În secolul trecut, în restaurantele de lux, din SUA, se foloseau paji care transmiteau, verbal sau scrise pe un carton, mesaje de tipul: Dl. John este căutat de urgență la telefonul recepției! Prin extensie, prin pager se înțelege acum un microreceptor  portabil, pe o radiofrecvență unică, care la recepția mesajelor care îi sînt destinate, alertează proprietarul că este căutat. primele pager-e se numeau beep-ere, deoarece puteau informa proprietarul că este căutat numai emițînd cîteva semnale sonore (beep-beep). MOTOROLA - SUA realizează astăzi pager-e ce oferă posesorilor multiple facilități: alertă sonoră, luminoasă și silențioasă (vibratoare); afișarea de cifre și litere (6400 de caractere); citirea mesajelor pe timp de noapte, selectarea tipului de alertare dorit, ceas de calendar, agendă telefonică, ceas deșteptător, acces rapid la informații generale: curs valutar, timpul probabil etc. Dacă la început sistemul paging a fost conceput numai pentru anumite categorii socio-profesionale (medici, avocați, agenți de asigurări, oameni de afaceri), acum este utilizat și de copii școlari, statisticile anului 1991 arătînd următoarele procente (din populațiile respective) de proprietari de pager-e: Singapore - 17%, Hong-Kong - 14 %, SUA - 5%, Germania - 1,5%, Franța 1,5%. Sistemul paging, pe scurt, se compune din: orice aparat telefonic (de unde se lansează MESAJUL), centrala de paginare - dispecerat (care primește, prelucrează și transmite mesajul la), emițătorul de paginare (care amplifică și radiază mesajul prelucrat pe o radiofrecvență), pager (care recepționează, decodează și afișează MESAJUL, lansat de la aparatul telefonic). Un pager vă oferă următoarele: libertate de mișcare (puteți pleca de la birou fără a lăsa itinerar), economie de timp și bani, profesionalism, organizarea și coordonarea mult mai eficientă a activității angajaților dvs., evitarea situațiilor neplăcute la telefon, avantaje importante radiotelefonului (confidențialitate, discreție totală, zona utilă multă mai mare, funcționalitate în 5 orașe mai mari din țară) etc. Sistemul paging a fost introdus în 1992 și în România, la București, de societatea mixtă româno-americană RADIOTEL SRL. dată fiin d alrag popularitate de care s-a bucurat (peste 2000 de abonați în cîtev aluni d ezile) sistemul paginf a fost introdus în 1993 și în alte orașe, luînd ființă holdingul RADIOTEL, astfel: Brașov - Radiotel Braov, București - Radiotel București, Cluj - Radiotel Cluj, Constanța - Contel, Timișoara - Radiotel Tm (...)
>

„Marcel Chirnoagă: Creatori de infernuri și sentimentul tragicului” (BIDU 199?)

 Gabriela Bidu, Marcel Chirnoagă: „Creatori de infernuri și sentimentul tragicului”, „Tomis”, Constanța, 199?

Arta lui Marcel Chirnoagă își are obârșia în extraordinarul metabolism sufletesc al unei fecunde insatisfacții, din dorința arzătoare pentru absolut. Creația sa nu este nici realistă, nici nerealistă. Am putea spune că este suprarealistă dacă cuvântul n-ar fi prea evocat și purtat de o școală, și ea, pe drept celebră. Căci acest artist nu poate fi încorporat nici unei școli, ci doar propriei personalități. Convorbirea pe care am purtat-o cu artistul constituie un argument al particularității personalității sale creatoare.

- Domnule Marcel Chirnoagă, cred că ar fi interesant, pentru cititorii noștri, să deschidem această discuție cu o întrebare privind începuturile dumneavoastră artistice, căci ați debutat în condiții oarecum aparte. Așadar, care a fost raportul de circumstanțe în opțiunea dumneavoastră artistică?

+ Am debutat în toamna anului 1948 cu un desen publicat în „Contemporanul”. Eram student în anul I la Matematică. Artă făceam fără convingere. Aveam îndemânare și aveam nevoie de bani. Am publicat multe desene în „Contemporanul”, „Flacăra”, „Scânteia tineretului”. De-abia după 1960, când demisionasem de la Meteorologie, am luat arta în serios și am studiat, ajutat de Ion State. Am început să expun din 1953 în saloanele oficiale și tot din acel an sunt membru al Uniunii Artiștilor Plastici. În 1955, am făcut, la „Universul”, prima expoziție personală cu desene, sculptură și cu primele gravuri. După 1960 am reconsiderat totul.

- Care sunt aspectele existențiale pe care le considerați a fi de excepție pentru dumneavoastră ca artist?

+ Termenul excepțional este impropriu, după părerea mea. Cred că dorința de a comunica idei - sentimente - emoții este motorul oricărei creații artistice adevărate. S-a afirmat de mult că omul este pe deplin responsabil de actele sale, de istoria pe care o face actul de creație artistică, implică, prin libertatea și unicitatea sa, o responsabilitate de ordin aparte. Arta (orice formă de artă) e „cosa mentale”, formă de comunicare emoțională, deci, are cauze și scopuri care condiționează modurile de expresie. Sensul, semnificația, intenționalitatea actului de creație determină importanța și universalitatea lui. Arta (oricare dintre cele șapte arte) este un limbaj cu o gramatică proprie, pe care artistul este obligat s-o cunoască pentru a se putea exprima coerent și inteligibil, pornind de la ipoteza că publicul este dispus să asculte și să facă efortul de a înțelege mesajul artistic. Artistul lucrează din „apucătură”, zice Caragiale. Aceasta implică responsabilitate față de cei cărora vrea să le comunice „mesaje”, căci are puterea talentului - dacă poate transmite mesaje estetice, care au însă și implicații etice.

- Care credeți că este raportul dintre tehnică și structura internă a operei sau mai exact cu ceea ce s-a mai numit și „rețeaua tematică”, pe de o parte, și, pe de altă parte, care este relația în creația dumneavoastră între realitate și „realitatea artistică”?

+ Raportul dintre tehnică, limbaj și „mesaj” sau conținut este de structură, este dialectic. Nu mă pot exprima decât într-o limbă pe care o cunosc și pe care o cunoaște, o ascultă și o înțelege și cel căruia vreau să-i vorbesc. Eugen Schileru a comparat arta cu o scrisoare de dragoste: are un mesaj (drăgăstos) și trebuie să aibă virtuți de stil ca să fie înțeleasă și să convingă. Am folosit, deci, un sistem de scriere tradițional, cu semne, forme, imagini ce pot fi citite. Contactul cu aceste lucrări ar trebui să provoace privitorului un fenomen analog cu citirea, nu doar un contact de impresie. Spațiile emoționale conțin evenimente, narațiuni, metafore, elemente cu sensuri simbolice. Am făcut lucrările cu gândul să-mi clarific mie și celor ce le vor privi sensul unor fenomene umane la care asist, la care particip fie doar prin existența mea. Vreau comunicarea prin limbajul artei și, în ciuda caracterului oarecum special al acestui limbaj, consider că pot pretinde să fiu auzit, ascultat, înțeles. În cultura tradițională românească există monștri, balauri, zmei, iele, zburători și tot felul de duhuri malefice (unele jucând cu măști înfiorătoare în teatrul popular și datini). În arta de pretutindeni și din toate timpurile au fost artiști specializați în teatrologie, creatori de infernuri, dezastre și monștri, nu pentru delectarea publicului, ci pentru a-l provoca să ia atitudine. E mult de când mă străduiesc să creez sentimentul tragicului, să-i dau o imagine. Intenția, scopul: să creez pentru mine și pentru om, pentru oameni, condițiile unei depline responsabilități a istoriei; să creez imagini care să dea emoția, sentimentul că omul nu este supus în mod necesar condiționării sale, că este capabil de salt, de ruptură și, deci, liber. Sensul, semnificația actului de creație determină importanța și universalitatea lui. Artistul este produsul societății în care trăiește (realitatea), iar interpretarea, transfigurarea unor elemente din mediul său social dau ca rezultat realitatea artistică. Din imaginea realității înconjurătoare, vizuală, umană sau social-politică - artistul inventează o imagine a unui spațiu emoțional - care-l conține și-i poate face mesajul accesibil publicului. Mesajul este miezul, sâmburele creației  artistice și este, ca în natură, organic unitar cu întreaga creație.

- În încheiere, stimate Marcel Chirnoagă, obișnuita întrebare: la ce lucrați în prezent și care sunt proiectele de viitor?

+ Am câteva gravuri pornite și altele în stare de gestație -prefer însă vorbesc despre ce e făcut decât despre ce aș vrea să fac. Pentru viitor oricum mi-am propus „minuni” (în cantități mari și zdrobitoare ca efect).

Zvonurile (KAPFERER 1990)

Jean Noel Kapferer, Zvonurile. Cel mai vechi mijloc de informare din lume, prefață S. Chelcea, trad. M. Vazaca, Humanitas/Sociologie, București, 1993 (Paris, 1990), 320 p.  

p. 2 Jean Noel Kapferer, cunoscut pentru cercetările noastre privind comunicarea, imaginile și publicitatea, a publicat până acum un mare număr de studii, articole și cărți, între care Căile persuasiunii și Copilul și publicitatea. Este profesor la Școala de Înalte Studii Comerciale de la Paris și președinte al Fundației pentru Studiul și Informația asupra Zvonurilor.  

5 Un fenomen psihosocial complex: zvonurile - Septimiu Chelcea
Apel la memorie
„Șoaptele” de altădată
Se non e vero, e una (bella) storia

23 Introducere: 

26 1.Un fenomen care scapă
O informație incomodă
O deliberare colectivă 
Psihiatrizarea zvonului
Adevărul și falsul
„Se spune” este o „nonspunere”
Zvonuri, bârfe, vorbe, ponegriri și altele

43 Partea întâi: Viața și moartea zvonurilor

45 2. Cum se nasc zvonurile?
O falsă problemă?
Discursul experților
Confidențe
Un fapt îngrijorător
O mărturie
Închipuiri
Mituri fluctuante
O neînțelegere
Manipulări
Publicarea dezinteresată a unor fapte neverificate
Nu iese fum fără foc?  

67 3. Circulă zvonurile, circulă

67 De ce colportăm zvonurile 

Zvonul este o știre

Vorbim ca să știm

Vorbim ca să convingem

Vorbim ca să ne eliberăm

Vorbim ca să plăcem

Vorbim să ca să vorbim

77 Viteza zvonului

Sursele grabei

Relații strânse

79 Mediile de informare și zvonurile

84 4. De ce ne încredem în zvonuri?

84 Din sursă credibilă
Am aflat dintr-o sursă bine informată
Canale selective
O informație dezinteresată

89 O informație credibilă
Extinderea zonei posibilului
Ce fel de sisteme de referință?
Sensibilitatea momentului
Dovezi de netăgăduit
Plăcerea marilor explicații
Puterea repetiției

101 O informație de dorit
Dorința de a crede
Ecoul propriei conștiințe

106 5. Zvonul: publicul său, funcțiile sale
Piața zvonului
Efectul experienței
Fiecare conținut cu clientela lui
Fiecare cu țapul lui ispășitor

113 6. Actorii
Fiecare cu rolul său
Rolul femeilor
Rolul intelectualității
De ce nimeni nu verifică

125 7. Stingerea zvonului și semnificația tăcerii

125 Obligatoriu efemer
Un interes trecător
Exagerarea autodestructivă
Contextul evoluează
Situații în care zvonul persistă

129 După zvon

131 8. Eterna revenire?
Amintirea zvonului
Repetarea simptomelor
Persistența neliniștii
Repetarea situațiilor
Teme universale
De la traficul de femei la șarpele veninos
Eterna prezență a țapului ispășitor

145 Partea a doua: Interpretarea zvonurilor

147 9. Mesajul: întâmplare și necesitate

148 De ce sunt zvonurile sumbre?
Valoarea informativă a sumbrului
Valoarea pozitivă a răului
Răul creează unanimitate

152 Evoluția mesajului
Degradare sau construcție?
Cum se constituie mesajul
Fidelitate sau infidelitate

161 10. Mesajul ascuns
Superioritatea națională
Recursul la gândirea magică
Întoarcerea Satanei
Educația morală
Multiple niveluri de interpretare

171 11. Fața ascunsă a Franței dezvăluită de zvonuri
Ne frământă problema străinului
Franța se teme pentru copiii ei
Pierderea puterii de către adulți
Obsesia sănătății
Schimbarea interzisă
Întoarcerea la sălbăticie? 

181 Partea a treia: Folosirea zvonurilor

183 12. Crime, anchete și zvonuri
Cinci ani de închisoare din cauza unui zvon

Răzbunări întârziate
Discreditarea unei persoane importante
Pe urmele mitului
Nu știu nimic, dar voi spune totul
Mediile de informare, difuzorii de zvonuri și justiția
Crime în lanț
Nesiguranță și politică

195 13. Zvonurile și star-sistemul 
Dorința de a poseda o bucățică din idol
Menținerea mitului

Când contractul se anulează

200 14. La fabrică și la birou
Tăcerea de la uzinele Renault
O armă sindicală
Gestionarea comunicărilor interne
Gestionarea carierei

207 15. Zvonul în marketing
Destabilizarea unui concurent
Lupte subterane
Stimularea transmiterii din gură-n gură
O țintă privilegiată: liderii de opinie

221 16. Zvonurile financiare

223 Materii prime și dolari: zvonurile în acțiune
Criza zahărului în 1974
Influența președintelui Reagan în problema zahărului
Un avion chinezesc relansează dolarul
Câteva zvonuri pe nedrept ignorate
Piețele financiare: un context propice zvonurilor

228 La Bursă
Întârzierea informației
Acordul la nivelul întreprinderii
Oferta publică de cumpărare plutește în aer 

233 17. Zvonul politic
Avantajele zvonului
Diferite întrebuințări ale zvonului
Marile teme ale zvonului
Cum se creează o imagine

249 Partea a patra: Un zvon poate fi înăbușit?

251 18 Antizvonul
Procter și Gamble, și diavolul
Orleans: antimitul

257 19. Dezmințirea: o artă periculoasă
O informație mai puțin importantă
O informație care se uzează
Devierea țintelor
Capcanele receptării
Efectul bumerang al dezmințirilor
Ce dovedește realitatea?
Când adevărul nu poate fi dovedit
Aflarea unei surse credibile 

270 20. Schimbarea imaginii zvonului
Reorientarea zvonului
Un reflex negativ
Inventarea unui dușman ascuns
Radiografierea convingerilor
Clinica zvonurilor

280 21. Mai bine să previi
Prevenire și credibilitate
Bună-credință, transparență și viteză

284 Concluzie

287 Postfață
Cele șase tipuri de zvonuri
Un tip special de zvon: „legendele urbane”
Specificitatea și funcțiile poveștilor exemplare
Zvon și realitate
Transparența dezmințirilor
Un caz de antizvon: riposta lui Isabelle Adjani
Imagine și zvon
30 octombrie 1989

303 Bibliografie

coperta IV Pentru public, cuvântul zvon evocă un fenomen misterios, aproape magic. O analiză a vocabularului curent e revelatoare în această privință: zvonurile zboară, cresc, șerpuiesc, mocnesc, circulă. Din punct de vedere fizic, sunt niște animale neobișnuite, iuți și nesătule, ce nu se integrează în nici una dintre familiile cunoscute. Se pare că efectul lor asupra oamenilor e asemănător cu cel al hipnozei: fascinează, subjugă, seduc, înflăcărează.

Temea centrală a cestei cărți constă în demonstrarea faptului că o asemenea concepție e greșită. Departe de a fi misterioase, zvonurile se supun unei logici al cărei mecanism de funcționare poate fi demontat. Suntem mai în măsură acum să răspundem marilor probleme puse de zvonuri. Cum se iscă, de unde pleacă, de ce apar într-o bună zi în cadrul unui grup sau într-un anumit loc?

Jean Noel Kapferer