Timișoara istorică (M. D. R. T. 2011)

Timișoara, unul din cele mai mari orașe ale țării, a devenit cunoscut în toată lumea ca locul în care a izbucnit Revoluția Română din Decembrie 1989. Demonstrațiile însângerate au făcut din Timișoara primul oraș liber de comunism.
Timișoara a fost, de asemenea, primul oraș care a introdus iluminatul stradal electric și tramvaiul, primul oraș cu străzi pavate și primul care a organizat o proiecție cinematografică.
Cetatea a fost construită în secolul XIII, când județul Timiș, a cărui reședință era Timișoara, a fost inclus în regatul maghiar*.
În timpul dominației otomane de 200 de ani** și apoi în timpul regimului austro-ungar de alte două secole***, Timișoara este unul din cele mai multiculturale orașe de pe teritoriul de azi al României, cu semnificative minoritâți de origine maghiară, germană și sârbă.

Piața Unirii. Cea mai veche piață a orașului, realizată în stil baroc, este înconjurată de o mulțime de construcții splendide și proporționate: catedrala romano-catolică Sf. Gheorghe, Palatul Baroc (găzduind azi Muzeul de Artă), Episcopia, Catedrala Ortodoxă Sârbă și Liceul Teoretic Nikolaus Lenau****. În centrul pieței se află o trinitate barocă sau o columnă placată. În fața farmaciei de lângă Palatul Baroc, printre pietrele de pavaj ale pieței, se mai poate vedea imprimat în piatră planul fostei cetăți Timișoara, ale cărei ziduri au fost demolate în secolul XIX. Catedrala Romano-Catolică, cea mai importantă lucrare de arhitectură barocă din Timișoara, a fost proiectată de faimosul arhitect austriac Fischer von Erlach și a început în 1736. Principalul altar pictat a fost realizat de un faimos artist, care a studiat la Academia de Belle Arts din Viena.
În catedrala catolică se slujește regulat Liturghia în maghiară, germană și română.

Una din cele mai vechi piețe ale orașului, Piața Libertății este locul în care se află vechea Primărie***** și monumentul Sf. Ioan de Nepomuk; ultimul a fost realizat în 1756 de doi sculptori vienezi pentru a comemora victimele epidemiei de ciumă din 1738-1739******. Personajul principal al monumentului este Sf. Ioan de Nepomuk din Praga*******, protectorul catolicilor din Banat, deasupra căruia este reprezentată Sf. Maria purtând pe cap o coroană în formă de stea.

Piața Victoriei, care a fost martora declanșării Revoluției din 1989, este centrul cultural al Timișoarei. Catedrala Mitropolitană, construită în stil bizantin moldovenesc, cu turlele acoperite cu țigle emailate, domină partea de sud a pieții. La capătul opus se poate vedea clădirea teatrului și operei, care a fost construită la sfârșitul secolului XIX de doi arhitecți vienezi******** și care găzduiește nu mai puțin de patru importante instituții culturale: Opera Română*********, Teatrul Național**********, Teatrul German*********** și Teatrul Maghiar************. (Clădirea care găzduiește patru instituții culturale diferite este unică în lume.) Un covor floral și o fântână cu pești decorează partea centrală a pieței. Zona pietonală găzduiește târguri de iarnă sau de 1 martie, concerte și alte evenimente culturale. Castelul Huniade*************, cea mai veche clădire din Timișoara, care este sediul Muzeului Banatului, și Canalul Bega************** sunt situate în apropierea Pieței Victoria.

Unul din simbolurile orașului, Catedrala Mitropolitană*************** a fost construită între 1936 și 1946. Arhitectura sa combină stilul bizantin cu elemente vechi moldovenești. Catedrala este înaltă de 83 de metri și are 11 turle acoperite cu țigle emailate colorat, desenate cu motive decorative românești tradiționale; podeaua este acoperită cu mozaic imitând stilul covoarelor bănățene. Cele șapte clopote, care cântăresc împreună opt tone, fiecare corespunzând unui ton muzical, au fost turnate dintr-un material special, adus din Borneo**************** și Sumatra***************** și acordate de un compozitor român.
Catedrala Mitropolitană din Timișoara este cea mai mare clădire religioasă a orașului.

Lăcașul de cult evreiesc este situat în Cetate, cartier al Timișoarei, și a fost construit între 1863 și 1865, pe baza unui proiect al unui arhitect vienez******************. Sinagoga, care are o capacitate de aproximativ 3000 de persoane, a fost construită într-o manieră eclectică, cu elemente ale stilului maur*******************, reminiscență a vechii comunități de evrei spanioli din Timișoara. A fost folosită aproape 100 de ani de comunitatea evreiască, dar s-a deteriorat la sfârșitul perioadei comuniste și a fost închisă când mulți dintre evreii încă rămași în oraș după al doilea război mondial au emigrat în Israel. Sinagoga a fost renovată între 2000 și 2005 și a fost redeschisă după 20 ani cu un concert festiv.

Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 18-19 (Timișoara - Banat's capital).

Note M. T.
* Construcția cetății de piatră a fost realizată în 1307-1315 de regele maghiar Carol Robert d Anjou, pe locul unor fortificații mai vechi. (www.pressalert.ro - 05.01.2014) (www.timisoara-info.ro - Cartierul Cetate)
** Cetatea a fost cucerită de otomani în 1552, în timpul domniei lui Soliman Magnificul.
*** Cetatea a fost cucerită în 1716 de armata Habsburgilor austrieci comandată de mareșalul prinț Eugeniu de Savoia.
**** Clădirea a fost construită în 1878-1879, pentru a găzdui Șscoala superioară regală maghiară de stat, înființată în 1870. În 1919-1841 a fost transformată în liceu german. În 1941 a funcționat un luceu german de fete, numit din 1942 "Nikolaus Lenau" (poet austriac din secolul XIX). Liceul german a fost reînființat în 1948 și a revenit în clădire în 1955. (www.nlenau.ro)
***** "Primăria nouă" a fost construită în 1731-1734 la cererea coloniștilor germani, după cucerirea habsburgică din 1716. Renovată în 1782, 1849 și 1935. În 1949 instituția și-a mutat sediul, clădirea fiind azi monument istoric. (www.timisoara-info.ro)
****** Ciuma a ucis 1000 din cei 6000 de locuitori ai orașului. Wasserberger și Blim au sculptat monumentul la comanda primăriei în 1753-1756, înlocuindu-se un monument mai vechi din gresie. (www.timisoara-info.ro - Monumentul Sf. Maria și a Sf. Ioan Nepomuk)
******* Jan Nepomucky (c. 1345-1393) = Preot catolic din localitatea Nepomuk din Cehia, ucis din ordinul regelui infidel pentru că a refuzat să divulge taina spovedaniei reginei. Canonizat în 1729. (www.sfinticatolici.ro/ioan-nepomuk)
******** Palatul Culturii a fost construit în 1871-1875 de renumiții arhitecți Helmer și Fellner și reconstruit în urma unui incendiu. (www.ort.ro - Despre noi - Istoric)
********* Opera Română din Timișoara a fost înființată prin decretul regelui Mihai din 30 martie 1946. În 1940-1945, a funcționat la Timișoara Opera Română din Cluj, aflată în refugiu.(www.ort.ro - Despre noi - Istoric)
********** La 18 octombrie 1945, Ministerul Artelor aproba înființarea Teatrului Muncitoresc. al Poporului din Timișoara,  din 1995 Teatrul Național "Mihai Eminescu". (www.cimec.ro/SCRIPTS/TeatreNou/istoric_teatru)
*********** În 1875-1899, în Palatul Culturii a funcționat Teatrul "Franz Josef". La 1 ianuarie 1953 a fost înființată Secția germană a Teatrului de Stat Timișoara, transformată în Teatrul German de Stat prin Hotărârea Consiliului de Miniștri din 31.07.1956. (www.teatrulgerman.ro - Teatrul - Despre noi)
************ Printr-un decret din 1953 a fost înființată Secția maghiară a Teatrului de Stat Timișoara, transformată în 1957 în Teatrul Maghiar de Stat, care a primit numele dramaturgului Csiky Gergely în 1990. (www.tm-t.ro - Teatrul - Despre teatru)
************* Castelul Huniade a fost construit în 1307-1315 de către Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, care l-a folosit ca reședință până în 1323. A fost reconstruit după cutremurul din 1443 de către Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei. A fost reconstruit aproape total după asediul din 1848-1849. (https://uvt.ro/castelul_Huniade)
************* Muzeul Banatului a fost înființat în 1872 și a fost mutat în Castelul Huniade în 1948. (https://mnab.ro/istoricul-muzeului)
************** Canalul Bega, lung de 114 km, leagă orașul românesc Timișoara de orașul sârbesc Titel. Construcția sa a început și vârful volumului transportat a fost atins în 1931, după care circulația a încetat în 1958. (www.cjtimis.ro/ro/content/canalul-Bega)
*************** Catedrala Mitropoliei Banatului are hramul Sfinților Trei Ierarhi și a fost proiectată de arh. I. Troianescu. Clopotele au fost acordate de compozitorul Sabin Drăgoi. (www.crestinortodox.ro - Catedrala Mitropolitană a Timișoarei)
**************** Borneo = A treia insulă de pe glob după Groenlanda și Noua Guinee. Împărțită între Indonezia (70%; Kalimantan), Malaezia (29%) și Brunei (1%). (ro.wikipedia.org)
***************** Sumatra = A șasea insulă de pe glob: 437000 kmp. Situată în vestul arhipeleagului Indoneziei cu 50 milioane de locuitori în 2010. (ro.wikipedia.org)
****************** Sinagoga din Cetate a fost proiectă de arhitectul vienez Ignatz Schumann ș la inaugurare a participat împăratul Franz Iosef. www.intercultural.ro/turismintercultural/Sinagoga-Cetate.html)
******************* stilul maur = Stil arhitectonic dezvoltat în Peninsula Iberică cucerită de arabii musulmani în sec. VIII-XV. Principalele centre au fost orașele Cordoba (capitala califatului local din secolul X), Granada și Sevilla. A influențat și variantele locale ale stilurilor creștine din secolele XI-XVI: romanic, gotic și renascentist. (www.galeriadearta.ro/articole/arta-maura-in-Spania-710.htm)

Oraşele sexului din trecutul României (ADEVĂRUL 14.11.2015)

 Daniel Guță, Oraşele sexului din trecutul României. Mărturiile şocante ale străinilor despre prostituate: „Înfiorat, aş fi părăsit îndată această Sodoma“, „Adevărul”, București, 14 noiembrie 2015, actualizare 6 august 2022

https://adevarul.ro/stiri-locale/hunedoara/orasele-sexului-din-trecutul-romaniei-marturiile-1666525.html

„Județul Timiș. Cetăți, castele, conace” (BARBU 2015)

Dinu Barbu, Județul Timiș. Cetăți, castele, conace / Timiș County. Fortress, castles, manors, Eurostampa, Timișoara, 2015, 121 p.

4 Ioan Hațegan / Academia Română, Filiala Timișoara, Cuvânt înainte

7 Cetăți
Prima cetate a Timișoarei
Jdioara
Făget
Ciacova
Bastionul Therezian
Opatița
Morisena
Mănăștiur
Margina
Lugoj

31 Castele
Huniade
Nako
Andrașiu
Karacsony
Mocioni
Castelul Episcopului
Mercy
Csito

51 Conace
San Marco - Comloșul Mare
Csekonics - Jimbolia
Manase - Hodoni
Vârgici - Sinersig
„Antonia” - Folea
Uzbasic - Cenei
Gyertyanffy - Tolvadia-Livezile
Bukovinszky - Găvojdia
Zichy - Pesac
Ottlik - Izvin
Manase - Clopodia
Conacul din Fabric - Timișoara
Nikolics - Rudna
Ambrozy de Sedan - Remetea Mare
Petala - Clopodia
Wimpffen - Mașloc
Kopony - Timișoara
Liptay - Lovrin
Garthner - Găvojdia
Ronay - Utvin
Gyertyanffy - Giera
Damaszkin - Beregsău Mic
Conacul din Herendești 
Ambrozy de Sedan - Herneacova
Gudenus - Gad
Capdebo - Bărăteaz
Csavossy - Bobda
Weiler - Valcani
Duka - Cadăr
Conacele Gătaiei

115 Bibliografie

20 de schelete de turci, scoase la lumina in centrul Timisoarei! Printre ele, si ramasite de copii. FOTO!

Opinia Timișoarei 7 mai 2014

Mărcile Epocii de Aur, la testul capitalismului. Ce au fost și ce au ajuns brandurile comuniste

Digi24 8 martie 2014

15 decembrie, ziua în care în Timişoara se aprindea flacăra Revoluției din 1989


Digi 24 15 decembrie 2013

Fabuloasa poveste a regelui bănăţean din Insula Timor

Adevărul 16 februarie 2013

Sistemul Paging

<
Etimologia cuvîntului pager, adoptat în domeniul radiocomunicațiilor, este următoarea: în limba engleză, page înseamnă paj, persoana care duce (transmite) un mesaj. În secolul trecut, în restaurantele de lux, din SUA, se foloseau paji care transmiteau, verbal sau scrise pe un carton, mesaje de tipul: Dl. John este căutat de urgență la telefonul recepției! Prin extensie, prin pager se înțelege acum un microreceptor  portabil, pe o radiofrecvență unică, care la recepția mesajelor care îi sînt destinate, alertează proprietarul că este căutat. primele pager-e se numeau beep-ere, deoarece puteau informa proprietarul că este căutat numai emițînd cîteva semnale sonore (beep-beep). MOTOROLA - SUA realizează astăzi pager-e ce oferă posesorilor multiple facilități: alertă sonoră, luminoasă și silențioasă (vibratoare); afișarea de cifre și litere (6400 de caractere); citirea mesajelor pe timp de noapte, selectarea tipului de alertare dorit, ceas de calendar, agendă telefonică, ceas deșteptător, acces rapid la informații generale: curs valutar, timpul probabil etc. Dacă la început sistemul paging a fost conceput numai pentru anumite categorii socio-profesionale (medici, avocați, agenți de asigurări, oameni de afaceri), acum este utilizat și de copii școlari, statisticile anului 1991 arătînd următoarele procente (din populațiile respective) de proprietari de pager-e: Singapore - 17%, Hong-Kong - 14 %, SUA - 5%, Germania - 1,5%, Franța 1,5%. Sistemul paging, pe scurt, se compune din: orice aparat telefonic (de unde se lansează MESAJUL), centrala de paginare - dispecerat (care primește, prelucrează și transmite mesajul la), emițătorul de paginare (care amplifică și radiază mesajul prelucrat pe o radiofrecvență), pager (care recepționează, decodează și afișează MESAJUL, lansat de la aparatul telefonic). Un pager vă oferă următoarele: libertate de mișcare (puteți pleca de la birou fără a lăsa itinerar), economie de timp și bani, profesionalism, organizarea și coordonarea mult mai eficientă a activității angajaților dvs., evitarea situațiilor neplăcute la telefon, avantaje importante radiotelefonului (confidențialitate, discreție totală, zona utilă multă mai mare, funcționalitate în 5 orașe mai mari din țară) etc. Sistemul paging a fost introdus în 1992 și în România, la București, de societatea mixtă româno-americană RADIOTEL SRL. dată fiin d alrag popularitate de care s-a bucurat (peste 2000 de abonați în cîtev aluni d ezile) sistemul paginf a fost introdus în 1993 și în alte orașe, luînd ființă holdingul RADIOTEL, astfel: Brașov - Radiotel Braov, București - Radiotel București, Cluj - Radiotel Cluj, Constanța - Contel, Timișoara - Radiotel Tm (...)
>

Anul 1964 în învățământul românesc (LĂPUȘAN & CIUPINĂ 2011)

Aurelia Lăpușan & Victor Ciupină, Ctitorii spirituale dobrogene. Universitatea Ovidius din Constanța, Dobrogea, Constanța, 2011, p. 116

(...) 5 tehnicieni, 16 laboranți, 3 bibliotecari din care unul cu studii superioare, 2 muncitori cărți, un legător tipograf, iar personalul administrativ gospodăresc era format din 60 de salariați: 10 muncitori, 2 ingineri, 29 funcționari, 19 persoane de serviciu și pază. Printre funcțiile ocupate erau magazioner, lenjereasă, spălătorese, îngrijitoare curățenie, portari paznici, îngrijitoare veselă, vizitiu(51).

O primă modificare în structura noului institut se petrece în iunie 1964. Diverse schimbări se înregistrau în toate rețeaua instituțiilor de învățământ superior din România: scindarea facultăților de mecanică din Brașov și Cluj, înființarea de noi secții la Institutul Politehnic din Timișoara, înființarea de noi facultăți în cadrul institutelor pedagogice de 3 ani din Bacău, Oradea, înființarea secțiilor de istorie-geografie la Institutele Pedagogice din Constanța și Suceava.

Măsurile erau cauzate de apariția clasei a VIII a școlii de cultură generală și creșterea numărului catedrelor pentru clasele V-VIII la aproximativ 70.700 la nivel național. Rămâneau descoperite peste 16.000 de catedre în care erau atrași pensionarii, alte persoane cu pregătire didactică și pedagogică din varii sectoare de activitate(52).

(...)

În anul 1964, Facultatea de Științe ale Naturii avea să primească localul fostei școli generale  de 7 ani de lângă clădirea principală (actualul sediu al Bibliotecii Centrale Universitare). În această clădire, cu o suprafață totală de 1945 mp, se va desfășura activitatea didactică până în anul 1985(57).

În luna martie 1964, Ion Gheorghe Maurer cerea expres ministrului Ștefan Bălan o informare privind activitatea institutelor pedagogice de 3 ani. (...)

51 = Arhiva MECST, dosar 40, 1964, f. f.

52 = Arhiva MECST, dosar 19, 1964, f. 2.

57 = Site-ul universității.   

Festivalul Internațional „Nopțile de poezie de la Curtea de Argeș” 2003

 În perioada 16-23 iulie 2003 s-a desfășurat la București, Curtea de Argeș și Pitești, în administrarea Fundației și Organizației Culturale Academia Internațională Orient-Occident din Curtea de Argeș (președinte Dumitru Ion, director artistic Carolina Ilica), ediția a VII a a Festivalului Internațional „Nopțile de poezie de la Curtea de Argeș”, la care au participat poeți din 27 de țări. Juriul Academiei Internaționale Orient-Occident a fost alcătuit din: Carolina Ilica), președinte, Cassian Maria Spiridon, Dumitru M. Ion, Ioan Țepelea și Adrian Rachieru membri și a decis următoarele premii: 1.Marele Premiu Național - Solomon Marcus (pentru întreaga operă); 2.Premiul Valahia - Kiril Kovalgi din Federația Rusă (pentru traduceri din limba română); 3.Marele Premiu  Internațional Orient-Occident - Kostas Valetas din Grecia (pentru întreaga operă); Tallulah Flores din Columbia (pentru opera poetică); 4.Marele Premiu European - Margalit Mattiahu din Israel (pentru opera poetică); 5.Marele Premiu  Internațional - Antonio Porpetta din Spania (pentru opera poetică). Programul a cuprins, pe lângă recitaluri poetice extraordinare, lansarea antologiei Festivalului, întâlniri ale poeților cu mass media și expoziții de artă plastică: expoziția de sculptură semnată de artistul Traian Duță din Curtea de Argeș, expoziția de ilustrație de carte a studenților de la Universitatea de Vest Timișoara, expoziția de gravură a invitatului de onoare al Festivalului, Ion Tițoiu din Constanța.

„Conferința națională Lingvistica românească în context european” („TOMIS” 2003)

***, Conferința națională „Lingvistica românească în context european”, Constanța 8-10 mai 2003, „Tomis”, Constanța, iunie 2003

Universitatea „Ovidius” Constanța a organizat anul acesta o conferință națională ce plasează lingvistica românească în context european, cerință fundamentală a integrării limbii și teoriilor despre limba română în spațiul lingvistic european.

Prima zi a conferinței  se deschide cu o sesiune plenară, urmată de lucrări prezentate pe secțiuni: Secțiunea I Limba Română - sincronie și diacronie, Secțiunea II Lingvistică generală și comparată, Secțiunea III Didactica limbilor moderne și Secțiunea IV Poetică și stilistică. Următoarele două zile ale conferinței au prezentat aceeași structură a programului.

În cadrul evenimentului s-a remarcat prezența a numeroase instituții universitare (Universitatea București, Universitatea București, Universitatea de Vest Timișoara, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti” București, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Universitatea „Hyperion” București, Universitatea „Spiru Haret” Constanța, Institutul Romano-Catolic București) și preuniversitare (Colegiul Național „I. L. Caragiale” Ploiești și Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” București).

Civismul la Timișoara și Cluj-Napoca (MARIN 2002)

F. Marin, Between Words and Reality. Victor Neumann - un politician al istoriei, „Tomis”, Constanța, decembrie 2002, p.80.

Volumul Between Words and Reality semnat de Victor Neumann aduce o nouă perspectivă în cercetarea istorică privind marile epoci și evenimentele reper din punctul de vedere al minorității, fie că e vorba de o minoritate etnică și/sau religioasă, fie că este vorba de o minoritate a elitelor intelectuale timișorene, care au făcut posibilă prezervarea unui set de valori interbelice, fundamentale în definirea unui spirit liber.

(...)

Cel de-al doilea capitol, Civic Culture in Banat and Transilvania. The Role of Timișoara in the 1989 Transformation of Romanian Political Order este o odă Timișoarei, model cultural central european. Dimensiunea care distinge Timișoara de restul orașelor românești este, în accepțiunea lui Neumann, civismul. Trebuie subliniat  faptul că nu numai Timișoara a întreținut o maximă deschidere către vest, a încercat sincronizarea permanentă cu Europa, a respins sistemul totalitar, a resimțit necesitatea schimbărilor profunde; interesul declarat al autorului face ca poziția dominantă, reperul chiar cu sensul de axis mundi, să revină Timișoarei. În capitolul următor, deși se anunță discutarea schimbărilor politice la nivel național, comentariul vizează germenii schimbărilor ulterioare așa cum s-au promovat de cei doi poli de putere care își vor disputa întâietatea: leit-motivul Timișoara - focarul inițiativelor - și București, centrul decizional, politic, legislativ, acaparator al marilor desfășurări de protest post decembriste, loc într-o geografie culturală balcanică.

Învățământul universitar clujean face obiectul studiului Civic Education and Human Rights in Romania ca exemplu intercultural perfectibil. Premisele istorice și filosofice ale fenomenului sunt invocate pentru a asigura un cadru larg teoretic unei probleme atât de aplicate. Din simpla enumerare a atribuțiilor Ministerului Educației în conformitate cu legea învățământului din 1995 rezultă centralismul sistemului în detrimentul unei autonomii funcționale care să se manifeste și prin inserarea elementelor de specificitate zonală, de identitate minoritară în sistemele de învățământ, eludând dreptul menționat în constituție de a conserva și a exprima identitatea. Propunerile pe care le face Neumann ar trebui cunoscute și în alte  spații de interferențe culturale și religioase, cum ar fi Dobrogea, fără a ajunge însă la discriminări pozitive. Astfel privite lucrurile, concluzia că rolul Învățământului din perspectivă multiculturală ar trebui să crească prin promovarea unei autentice toleranțe în soluționarea exceselor naționaliste se impune. Restrângerea la un singur caz - Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj - are însă neajunsul de a avea tentația generalizării unei soluții ce pare viabilă local, dar inacceptabilă altundeva. În încheierea capitolului, zonele de frontieră sunt caracterizate drept zone ale dialogului intercultural, cât și ale dialogului transnațional. Documentele anexate alcătuiesc un tablou complet al structurilor instituționalizate, al ponderii celor care fac apel la ele din cadrul fiecărei minorități, pe de o parte, din cadrul minorităților în raport cu majoritatea. Relevanța lor cantitativă nu trebuie transferată axiologic și pentru preîntâmpina o asemenea interpretare s-a asigurat așezând pe prima poziție cifrele de la recensământul din 1992.

(...)

Neumann propune un incitant studiu care s-ar putea înscrie într-o serie de promovare a realităților românești cu complexitatea specifică spațiilor de acumulare a tensiunilor, dar și de rezistență a valorilor, de supraviețuire a ceea  ce poate fi considerat un handicap (vezi poziția geopolitică a teritoriilor românești de-a lungul istoriei), dar și a încercării de a recupera către normalitate o nouă perspectivă care să echivaleze cu o privire mai obiectivă  către sine. Fără a avea o miză imagologică, cartea construiește o imagine model pentru un spațiu real, invitând la alte replici regionale la fel de achizitiv formulate.

„Invitație la cafeneaua literară” („TOMIS”)

 O. D., Invitație la cafeneaua literară, „Tomis”, Constanța, 199?

Binecunoscuții plasticieni și profesori Gabriela Moise și Viorel Lungu sunt autorii expoziției de grafică găzduită de spațiul Cafenelei literare a librăriei din Constanța a Uniunii Scriitorilor. 

Cei doi artiști s-au remarcat în ultimii ani printr-o bogată activitate expozițională individuală și în grup, participând la concursuri și manifestări din țară și străinătate - București, Constanța, Italia, Ljubljana (V. L.) și Timișoara, Sibiu, Bistrița-Năsăud, Făgăraș, Curtea de Argeș (G. M.) - fiind distinși cu diplome și medalii, întrunind aprecierile unanime ale criticii. 

Ce înseamnă această nouă expoziție? Răspunsul îl aflăm din paginile pliantului program realizat chiar de semnatarii ei. Noua lor „ieșire în lume” se dovedește a fi „nimic altceva decât înnobilarea unui spațiu” și o invitație la vizitarea lui. Nu și-au propus nuclee identice și nici „pânze” elevate, ci numai trasee: Constanța veche, Argeș, Făgăraș ș. a. „Spoturi” de imagini care să fie reținute de memoria afectivă ca imagini nesofisticate și relaxante. „Să ne aducem aminte - ne atenționează ei - că suntem înconjurați de frumosul din natură, pe lângă care trecem orbi sau fără să deslușim detalii nesemnificative. Este rolul scriitorului să disece întâmplările prin cuvinte, este rolul pictorilor să ofere variante ale imaginii”.

„Revista Observator” (DUNĂREANU 1998)

 Ovidiu Dunăreanu, Revista „Observator”, „Tomis”, Constanța, 1998, iulie

Figură marcantă a exilului românesc din Munchen, scriitorul, editură, jurnalistul și traducătorul Radu Bărbulescu - însoțind pe litoral o delegație de scriitori germani formată din Robert Stauffer și Ursula Haas - îmi mărturisea, în vara acestui an, pe terasa Casei Scriitorilor de la Neptun, „că îl leagă de Dobrogea fire indestructibile, unul din părinții lui fiind originar din această parte de țară”, iar de mare și câțiva scriitori din Constanța „un dor arzător”. Vizita sa a coincis cu împlinirea, în acest an, a unui deceniu de la apariția revistei „Observator - Munchen” (primul număr a văzut lumina tiparului în decembrie 1988), al cărei editor și redactor este, dar și cu acordarea de către această publicație a două premii literare scriitorilor din țară Alexandru Ecovoiu și Gheorghe Istrate.

Pornind la drum, ca publicație în exil, să înfrunte cu hotărâre și cu puținele mijloace avute la îndemână sistemul politic utopic și inuman din țară, iar după 1989 dedicându-se mai mult unor preocupări de literatură, artă, cultură, pe care le vedea reocupându-și un loc de cinste în țara nouă pe care românii păreau a voi să o construiască, în cei zece ani de existență, „Observator”, prin cele patruzeci de numere până acum, s-a impus în conștiința publică din exil și din țară ca o revistă substanțială și de mare audiență.

Inițial, înainte de 1988, Radu Bărbulescu împreună cu Ion Dumitru (în calitate de editor) au scos timp de trei ani publicația „Săptămâna muncheneză”. 

În acea vreme, la Munchen existau alte două publicații în limba română: „Stindardul românilor” și „Curentul” de orientare proantonesciană, care nu era orientarea tuturor românilor din exil. După dispariția „Săptămânii muncheneze” se impunea ca o necesitate înființarea unei reviste care să continue linia democratică, deschiderea ei, o revistă pentru toată lumea, fără o orientare extremă de dreapta sau de stânga. Iar acesta a fost „Observatorul”. De la apariție și până azi a parcurs un drum ascendent, menținându-și linia independentă, devenind o publicație de ținută, care continuă să observe cu obiectivitate fenomenele politice și culturale din țară. Ea a adunat și continuă să adune în paginile ei nume importante ale exilului, dar și colaboratorii de reală vocație din Constanța, București, Timișoara, Arad, Iași etc.

Pe lângă revistă a luat ființă și editura cu același nume, editură care își înscrie în palmares o activitate laborioasă. Prin intermediul ei, pentru o mai bună cunoaștere a scriitorilor români în spațiul german, Radu Bărbulescu a scos revista în limba germană „Archenoach” (din 1984), a tradus și a alcătuit câteva antologii de mare acuratețe și valoare: Plecați înapoi unde și-a înțărcat mutul iapa (poezie), Musafiri nepoftiți (proză scurtă),  Cititorul în inimi (bilingvă de poezie), Călătorie spațială (bilingvă de proză), a scos o serie de traduceri din scriitori români din Munchen și din țară.

Prețuim sincer și urmărim cu mare interes, de aici de la țărmul Pontului Euxin, efortul și realizările lui Radu Bărbulescu, puse în slujba culturii românești, ale scriitorilor ei, iar acum, la ceas aniversar, îi urăm multă sănătate și putere creatoare pentru ducerea la capăt a gândurilor sale generoase, a programelor și cărților sale, la care știm că trudește cu pasiune, tenacitate și talent.

„Limbajul scriitorilor” (ȘTEFĂNESCU 1998)

Viorel Ștefănescu, Limbajul scriitorilor, „Tomis”, Constanța, ianuarie 1998  

Lucrez din 1990 în domeniul editorial, inițial la Porto-Franco, iar după aceea, din 1992, la Editura Alfa.

Dincolo de problema surselor de finanțare a literaturii române valoroase, se pune problema valorii propriu-zise a romanului de după 1990. Mă voi referi al generația mai tânără, „nouăzecistă”, la promovarea unora dintre membrii ei având și eu o contribuție. Provocarea ține la aceștia de natura stilistică a textului și am în vedere aici limbajul scriitorilor, faptul că timp de aproape 45-50 de ani, din literatura noastră a lipsit în materie de limbaj erotic de pildă sau în materie de limbaj argotic, partea hard. La noi nu s-a ajuns la un roman de tipul „Călătorie la capătul nopții” al lui Celine sau în proza noastră, de pildă, nu se conversează ca în filmele americane, direct. O înjurătură e întotdeauna cu puncte-puncte, în cel mai fericit caz. O schimbare petrecută după 1990 este aceea a reînnoirii limbajului în roman.

Cu ce fel de cărți m-am confruntat ca editor? Una din categorii e cea pe care am enunțat-o și o dau ca exemplu: un autor din Găești, Dumitru Ungureanu. Am încercat să-l promovez la cele două edituri la care lucrez și nu am reușit și el și-a găsit deschidere în altă parte, la Timișoara în acest caz. El avea un limbaj hard, tare, dur, în legătură cu argotismele și limbajul erotic. Deci din punctul de vedere al promovării unei noi literaturi, eu nu mă pot „lăuda” cu decât cu serie de eșecuri, de autori pe care am căutat să-i public pentru editurile la care lucrez și nu am reușit. Alți prozatori: Silviu Lupașcu, care între timp a debutat la Iași, la „Institutul European”, Daniela Vlasie, prozatoarea care a găsit mai multă înțelegere tot la o editură timișoreană și, probabil, cel mai (...) dintre ei, Petre Barbu, care, între timp, cu o dramatizare după romanul său „Dumnezeu binecuvântează America”, a luat și un premiu al Ministerului Culturii. La nivelul mentalității șefilor de edituri nu știm exact ce se întâmplă, de nu reușesc să fie prompți în legătură cu această mișcare nouă în literele contemporane în ceea ce privește proza, dar mai ales romanul. Mă bucur pentru acești autori că au găsit înțelegere în altă parte, dar regret că nu am putut să-i promovez eu, deși manuscrisele lor prima oară au trecut pe la Editura Alfa.

„Studenții străini vor fi amendați cu 180 dolari pentru fiecare restanță din toamnă” („TELEGRAF” 1994)

 ?, Pentru a combate absențele repetate la examenele din vară, Ministerul Învățământului ia măsuri drastice. Studenții străini vor fi amendați cu 180 dolari pentru fiecare restanță din toamnă. Pentru studenții români nu s-a stabilit încă un barem, „Telegraf”, Constanța, 2 aug. 1994

Așa cum bine se știe în mediile universitare, Constanța a devenit, pentru majoritatea studenților străini din România, un fel de tărâm al făgăduinței, un Mecca universitar. Transferul masiv al acestora, în special arabi și greci, către orașul Port Constanța are la bază două motivații, mai mult sau mai puțin subiective. Prima constă în faptul că „vămuirea” străinilor la examene a atins cote insuportabile în centrele universitare „cu tradiție” (Iași, Cluj, Timișoara, București), în vreme ce la Constanța ea este izolată și la valori mult mai mici. A doua motivație se referă la apropierea geografică a Constanței de țările lor de baștină. (...) Și asta pentru că majoritatea studenților străini au restanțe în toamnă. Pentru a-și da aceste restanțe ei sunt obligați să plătească integral sesiunea din toamnă. Adică 12$/zi x 15 zile = 180$. Înmulțind 180$ cu numărul de restanțe se poate ajunge la sume apreciabile. Considerăm această măsură decongestionantă și eficace. Din păcate, ea va duce cu siguranță și la o creștere a vămuirii de care aminteam, în examenele curente. Deja sunt semnale că „taxa” de trecerea unor examene nepregătite variază între 50 și 300$. Unii acordă circumstanțe profesorilor, care au salarii mai mici decât femeia de serviciu de la RENEL. (...)

„Romanul „Valea Nistrei” va fi lansat, azi, la Timișoara” („TELEGRAF” 1994)

 S. Șt., Romanul „Valea Nistrei” va fi lansat, azi, la Timișoara, „Telegraf”, Constanța, 5 apr. 1994, p. 3

Astăzi, la orele 16, la librăria „Mihai Eminescu” din Timișoara va avea loc lansarea romanului „Valea Nistrei”, de Corneliu Dida, apărut la editura „Conpress Six”. Evenimentul marchează un dublu debut: al autorului și al editurii. Reamintim că romanul a fost lansat prima dată la Constanța, pe 7 martie, apoi la Mangalia, pe 27 martie.

„Revoluție și reformă” (ILIESCU 1994)

 Ion Iliescu, Revoluție și reformă, Editura Enciclopedică, București, 1994, 279 p.

7 Cuvânt către cititor

11 I.Revoluția din decembrie 1989 și nașterea noii puteri
11 Revoluția ca explozie
14 Mașinațiuni, scenarii, complot?
19 Descompunerea puterii
27 O biografie aproape obișnuită
45 Revolta din Timișoara
53 Vremea acțiunii
58 Primele focuri de armă
64 O nouă putere se înfiripă
70 O situație confuză și periculoasă
79 Procesul lui Ceaușescu
82 Fantasma securității

87 II.Instaurarea democrației
87 Recuperarea istoriei
92 Convulsiile începutului
97 O putere lipsită de mijloace de apărare
100 28 ianuarie
104 Consiliul Provizoriu de Uniune Națională
110 Evenimentele de la Târgu Mureș
122 Piața Universității
129 Alegeri libere și contestare violentă
134 Intervenția minerilor

141 III.În căutarea echilibrului și stabilității. Structurarea statului de drept
141 Depășirea provizoratului politic
147 Guvernarea și noi tensiuni sociale
160 Noua Constituție a țării
166 Alegeri locale, scindarea FSN și un divorț nu tocmai „de catifea”
170 Alegerile parlamentare și prezidențiale
185 Dialoguri și negocieri politice

191 IV.Reforma economică
191 O moștenire grea
197 Și, totuși, ce putem reconsidera
206 Dilemele tranziției
210 Nevoia unei viziuni strategice asupra tranziției
215 Cum am pornit și care erau motivațiile
223 De fapt, s-a urnit sau nu reforma?
233 Mersul reformei și unele presiuni
243 Cum stăm și ce avem de făcut

259 V.România - factor european de stabilitate

273 VI.Omul politic și sfidările lumii de azi

Orchestra de Cameră Constanța („TOMIS”)

 dr. Ana Maria Munteanu, ?, „Tomis”, Constanța, ?

(...)

Cert este că interesul stârnit de concertele Orchestrei de Cameră constănțene s-a manifestat cu o căldură aparte, neobișnuită pentru publicul american, căldură pe care orchestra noastră o așteaptă, în special,  de la publicul de aici, de acasă...

Faima orașului nostru a fost purtată și în altă parte, pe meleaguri îndepărtate, de artiștii săi.

Prin recentul său turneu, Orchestra de Cameră din Constanța, înființată numai de zece ani, a adăugat noi argumente prestigiului său câștigat în marea competiție cu orchestre de tradiție din țara noastră și de pe alte meridiane, printr-o muncă asiduă cu pasiune și dragoste pentru muzică, dar, în egală măsură, pentru cei cărora le este ea adresată: locuitorii marelui oraș de la malul mării.

Dar oare aceste valori ale noastre, ale orașului, sunt suficient prețuite de melomanii constănțeni? Ce ama mai putea noi face, încă, pentru a dovedi că merită cu prisosință să  pășești pragul sălii de concert, pentru a descoperi un univers artistic de o atât de mare complexitate? Să diversificăm și mai mult modalitățile de promovare în concert a marii muzici? Să reedităm minunatele programe muzicale oferite de orchestra noastră simfonică pe malul lacului, acolo unde tineri și vârstnici iubitori de frumos se alăturau spontan într-o receptare sensibilă și solidară? Oricum, este numai una din întrebările  la care, totuși, orchestra simfonică ne poate răspunde singură...

Este necesar ca toți cei ce se numesc educatori și organizatori ai vieții  culturale a orașului nostru, să-și unească forțele pentru a ridica tot mai solid edificiul citadelei culturale constănțene, cel puțin la cote egale cu cele existente în orașe precum București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Brașov... Dar această interogație și această și această pledoarie nu reprezintă altceva decât o caldă chemare la o și mai temeinică, mai exigentă împlinire spirituală...

Interviu cu scriitorul german F. Storch (ARION 1979)

George Arion, Interviuri, I, Eminescu, București, 1979, 284-94.

(...)
-Provin geografic dintr-un cartier mărginaș al Timișoarei.
(...)
-Studiam problema naționalităților. Pe la 9 ani jucam într-o echipă de fotbal în care portarul era un român, cei doi fundași erau maghiari, iar printre atacanții de toate naționalitățile eram și eu. Echipa adversă avea o componență asemănătoare.
-Ce învățătură a tras viitorul scriitor din acest studiu?
-O înțelegere firească a problemei, care la Timișoara era și mai firească, orașul fiind locul unde cel mai tânăr vorbește în limba celui mai în vârstă.
-Altceva din perioada aceea?
-Am citit o carte. Litera T din lexiconul Mayer. Singurul volum salvat dintr-un incendiu. Mi l-au dăruit niște vecini.
-O literă poate suplini o lume?
-Nu. Dar pentru toată viața, voi fi mai acasă în problema cuvintelor care încep cu T. (...) Știu și acum o groază de lucruri despre Togo sau despre istoria tutunului, despre Nicot care i-a adus sămânța în Europa și despre sir Raleigh care a fumat urcîndu-se pe eșafod.
-Există vreun cuvînt mai impresionant pe acolo?
-N-am avut niciodată preferințe pentru cuvinte, ci pentru sunete. Dealtfel, dacă tot a venit vorba despre preferințe, deși n-am superstiția că „un neamț face din trei șuruburi un motor”, trebuie să recunosc că mi-a plăcut întotdeauna mult tehnica. Și la asta  contribuit și volumul din lexiconul amintit. Întâmplător cuprindea foarte multe cunoștințe tehnice. Dacă n-aș fi avut o asemenea dragoste față de știință și tehnică, probabil n-aș fi existat nici în literatură. Din respectul meu față de adevărul științific am descoperit că adevărul artistic este altul și că trebuie la rîndul său respectat. Cele două adevăruri se pot fertiliza tocmai nefiind același lucru.
-Cum?
-Dacă trebuie să rezolvi o problemă practică nu aplici legile literaturii. După cum nici arta nu trebuie s-o constrângi să se supună unor canoane din viața reală. În 200 de pagini se poate istorisi amănunțit viața unui om. Iar într-un tratat științific, pentru a înfățișa ce se întâmplă numai într-o secundă în viața universului, nu-ți ajung mii de pagini.
-Cînd a început să scrie F. S.?
- Am crezut că scriu din 1957, dar un prieten de la Timișoara, Wittmann, mi-a amintit că am scos o revistă școlară împreună cu câțiva colegi. Acolo notam tot ce nu ne convenea din comportamentul profesorilor. Se numea L Ami du Peuple.
-De atunci a devenit scrisul o necesitate pentru Franz Storch?
-Nu chiar de atunci. dar acum, fără scris, n-aș mai fi un om întreg.
-Pe ce se întemeiază zvonul că autorul Inginerului de gramofoane este un om delicat și sensibil?
(...)
-Dacă sensibilitatea este sănătoasă, ea e o cale de cunoaștere. (...) Însă ea poate să fie și o armă împotriva ta însuți. Atunci cînd suferi fără să suferi. Atunci cînd te macini sufletește numai pentru a-ți dovedi ție însuți cît de sensibil ești. (...)
-În altă ordine de idei ce poate oare falsifica raporturile dintre oameni?
-În primul rînd minciuna. Nu cea grosolană, care seamănă mai degrabă cu un banc de prost-gust, ci acel semiadevăr în care frîntura de adevăr te lasă să crezi și jumătatea falsă. Minciuna este arma intrigii și a înșelării. La fel de periculoasă în relațiile interumane ca și între colectivități. Antidotul - cinstea, sinceritatea, corectitudinea și curajul de a le aplica și atunci cînd ele par a fi mai puțin „rentabile”. Este salutară creșterea numărulu de piese de teatru și romane care contribuie efectiv la netezirea acestui drum în sufletul nostru. (...)
-Azi și aici... Ce înseamnă azi și aici pentru scriitorul și cetățeanul F. S.?
-În locul unei definiții, care pînăl aurmă ar fi neîncăpătoare, aș spune: în lumea secolului nostru, în care mutațiile se succed cu o repeziciune de-a dreptul amețitoare, omul are nevoie - poate și mai mult decît în trecut - de un punct fix, de la care și la care să poată raporta totul. Un asemenea punct fix este pentru mine sentimentul liniștitor de apartenență la o colectivitate: la cea mică, formată din familie, rude, cunoscuți, colegi de muncă și de breaslă; la cea mare, formată din naționalitatea căreia îi aparțin și din milioanele de oameni care și-au împreunat gîndurile și forțele pentru a face țara noastră cît mai frumoasă. (...)
(...)
-(...) Nu-mi place să reduc istoria la istorioare. Pentru că fără istorie omul nu ar avea nici trecut, nici prezent, nici viitor. Pe mine mă interesează (...) filmul conviețuirii sașilor sau șvabilor cu românii, cu maghiarii și cu sârbii de pe aceste meleaguri românești, care nu o dată au găsit limbajul comun al faptelor și al luptei pentru dreptul de a fi considerați oameni. Românii au o tradiție în a înțelege acest lucru. Din vremuri îndepărtate, aici, la vărsarea Dunării, multe seminții care au venit cu gînduri bune și-au adăpat caii.
-Unele cercuri nu văd cu ochi buni acest film.
-De aceea ne invită la emigrare. Și încă, unde mai pui, cică în spiritul ideilor de la Helsinki. De parcă reuniunea de acolo n-ar fi fost ținută tocmai pentru instaurarea unui climat de încredere, deci în interesul omenirii și al omului. De parcă o identitate colectivă, pentru care au trudit și au luptat generații întregi, s-ar putea schimba cu pălăriile! (...) Consider un gest uman ce merită toată stima faptul că RSR a înlesnit adevăratele întregiri de familii, atât cu mult înainte, cât și după întrunirea de la Helsinki. Dar a folosi această atitudine umanitară pentru a rezolva pe căi întortocheate și contrar spiritului invocat cu totul alte interese este - puțin zis! - o încălcare a dreptului omului și anume a dreptului său de a trăi în ambianța numită patrie, deci acolo unde s-a format și unde datorită acestui raport între mediu și om și între colectivitate și om se simte acasă.
-Ce ignoră cei ce îndeamnă la emigrare?
-Nu vreau să folosesc imaginea arhicunoscută a copacului răsădit. (...) Dar mă întreb ce fel de umanism ar putea sta la baza acelei gîndiri care reduce personalitatea omului la veniturile bănești în mărci sau dolari. (...) Dacă ne-am gîndi exclusiv la „posibila” situație materială, atunci, logic, ar trebui să fie patria uriașului „rest al lumii”. Dacă am avea în vedere numai frumusețile naturale, atunci eschimoșii ar fi renunțat de mult la patria lor. Iar teoriile așa-zisei „patrii mondiale” par a fi o sărăcăcioasă consolare a unora pentru lipsa de patrie.
-Ei spun că omul se poate oriunde adapta.
-(...) Dar, după A. Toffler, el reușește asta numai pentru că ia cu el, deși în microformat, un pic din lumea obișnuită. Și omul ia cu el - lucrul cel mai important - speranța de a se întoarce.
- Ce părere aveți despre așa-zisul „pericol al dezintegrării naționalității germane” din România?
-Ce prostie! (...) Păcat că n-a fost unul din adepții teoriei pe care ai amintit-o în sală, luni, la întrunirea Consiliului oamenilor muncii de naționalitate germană. Ar  fi avut ce auzi cu privire la rolul istoric al populației de această naționalitatea nu numai în trecut și nu numai în prezent. Ea își păstrează specificul odată cu rolul ei istoric de constructor, pe care îl are împreună cu întregul popor român.
-Ziarele ne informează cu îngrijorare despre recrudescența fascismului în lume. 
-Nu vreau să sau lecții nimănui, dar cer să se respecte lecțiile date de istorie. (...) În anii 40 o parte a tineretului de naționalitate germană a fost orbită cu promisiuni extraordinare (specializări ale tehnicii). Ca să ajungă după șase săptămîni de „specializare”, trecînd prin cazărmile fascismului, în primele linii ale frontului, fără să știe măcar cum să se trântească la pămînt cînd șuierau brandurile. (...) Am mai trăit și „vremea” cînd sate bănățene întregi au fost evacuate cu pistolul în mînă de către fasciști. Mulți au fost transformați atunci în pribegi și nu puțini în figuri de șah în mîna intereselor  acelorași neoameni care atunci erau tineri fanatici și acum, aproape de vîrsta pensiei, își continuă obiceiurile încercînd să atragă în mrejele lor tineretul, fără a fi învățat nimic din lecțiile istoriei. Fascism sau neofascism tot crimă se cheamă sau crimă potențială  îndreptată împotriva umanității.
-În lumea contemporană se vorbește tot mai mult despre drepturile omului. E un semn bun pentru destinul său?
-Rolul omului în ziua de azi este să prevină catastrofele. În primul rând pe cele provocate de om. (...) El trebuie să nu devalorizeze adevăratele sensuri a ceea ce a dobîndit omenirea prin înțelegeri ca cea de la Helsinki. Consider că atîta vreme cît asemenea lucruri sînt folosite drept firmă pentru continuarea de învrăjbiri, care măresc pericolul unui război, drepturile omului nu pot fi garantate. (...)
-Una din probleme ce se pun acut lumii contemporane?
-Problema umanismului. Care nu înseamnă fuga de tehnică, așa cum s-a predicat pe ici-pe colo, ci desființarea acestei opoziții artificiale  dintre știință și tehnică, pe de o parte, și om, de cealaltă parte. Orice demnitate umană necesită măcar un acoperiș deasupra capului, o haină și de mîncare. Nu sînt adeptul teoriei că baza materială e totul! Dar e ca și sănătatea: dacă ea lipsește, lipsește cam totul.
-Cum se manifestă în socialism încrederea în valorile omului?
-Am să-ți recit o poezie de-a mea intitulată „Karl Marx”. Într-o traducere ad-hoc. E poate prea aspră, dar astăzi poezia trebuie să fie violentă pentru a scutura din amorțire orice conștiință.
-Ascult.
-„Karl Marx a luat omului libertatea / De a trăi ca analfabet / A luat omului dreptul / De a uita pe om / A luat omului fericirea / De a trăi fără viitor / A luat libertatea / Dreptul, fericirea / Din haosul numit istorie / Pentru a face odată cu istoria / Posibilul uman.”
(...)
-M-ar interesa opiniile unui reprezentant al prozei scurte despre genul acesta de literatură. Care îi sînt șansele azi?
-Proza scurtă este astăzi în avantaj, în condițiile unui timp lipsit de timp. O schiță de 2-3 pagini este ca un punct într-o linie. Autorul nu se simte obligat să să aspire să spună totul. Dar o astfel de schiță nici nu „tace” după ultimul punct. Desface înțelesuri care te pot obseda la fel de mult ca și un roman.
-Și acum câteva păreri despre literatura germană din România?
-Legătura dintre patriotism, viață și literatură poate fi urmărită și în operele scriitorilor de naționalitate germană, dealtfel nu numai de azi, ci și într-o apreciabilă moștenire literară. Scrierile lui Ștefan Ludwig Roth sînt cunoscute în parte și cititorilor români: Adam Muller Guttenbrunn, un bănățean care a militat pentru frăția dintre diferitele graiuri și pentru drepturile românilor de pe aceste meleaguri. Nume ca Menschendorfer și Wittstock se cer pronunțate cu mult respect; Scherg, un bun romancier, Franz Liebhardt, poet și eseist - pe care l-ați citit și în românește - și așa firul continuității ne duce pînă la cei mai tineri, care se înscriu cu drepturi egale și cu specificul tinereții lor în marea dezbatere pentru perfecționarea societății. Aș vrea însă să mai adaug ceva: nu cunosc cifre precise, dar pot să-l citez pe redactorul-șef de la Editura Kriterion, Hedwig Hauser: „Niciodată înainte în România nu s-au întipărit și difuzat atîtea cărți în limba germană ca în prezent”.
(...)