Mangalia istorică (M. D. R. T. 2011)

Cea mai veche stațiune de pe țărmul românesc al Mării Negre își poate urmări istoria înapoi până în secolul VI î. H.
În apropierea graniței bulgărești, Mangalia este situată pe locul vechii cetăți a Callatisului*, o colonie grecească întemeiată pe coasta Mării Negre în secolul VI î. H.
Numele Mangalia vine de la tătarii care au cucerit cetatea în Evul Mediu și care încă formează una din principalele minorități din oraș.
Apele sulfuroase cunoscute încă din Antichitate au făcut din Mangalia prima stațiune balneo-climaterică din România. Temperatura medie anuală este cea mai înaltă din țară și mulți artiști români din secolul trecut obișnuiau să vină aici atrași de clima mediteraneană și nisipul fin al plajelor mari, scăldate de valurile Mării Negre.
După o baie în mare sau ședințele de tratament balnear, puteți trece pe la moscheea "Esmahan Sultan"**, cea mai veche moschee din România, construită în secolul XVI.
Pentru cei interesați de antichități, Muzeul de Arheologie Callatis expune o bogată colecție de obiecte preistorice și greco-romane, în timp ce cei interesați de tehnică pot vizita Muzeul Marinei și colecția sa de artilerie navală și antiaeriană.
(...)

Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, p. 34 (Mangalia - The Southern Star).

Note M. T.
* Callatis (www.ziuaconstanta.ro - 6 decembrie 2017)
**  moscheea Esmahan Sultan (www.muftiyat.ro/monumente/...)

20 de schelete de turci, scoase la lumina in centrul Timisoarei! Printre ele, si ramasite de copii. FOTO!

Opinia Timișoarei 7 mai 2014

Mormântul hanului Tamerlan din Samarkand (VERNE 1892)

(67-8) „Moscheea e însă impunătoare. Are un dom aidoma unei căciuli persane, unde principala culoare e albastrul verzui, iar unicul ei minaret, acum trunchiat, sclipește de arabescuri smălțuite ce și-au păstrat străvechea strălucire.

Am vizitat sala centrală de sub cupolă. Acolo se înalță mormîntul `Șchiopului de fier` – cum i se spunea lui Timur Cuceritorul. Înconjurat de cele 4 morminte ale fiilor săi, sub o lespede de jad negru, acoperită de o broderie de inscripții, albesc oasele lui Tamerlan, al cărui nume pare să rezume al XIV lea secol de istorie veche. Zidurile sălii sînt placate cu jad pe care sînt desenate nenumărate ornamente în formă de frunze sau plante încolăcite, iar o coloană mică, ridicată în partea de SV arată spre Mecca. D-na Ujfalvi-Bourdon a asemuit, pe bună dreptate, această porțiune a moscheii lui Gur-Emir cu un sanctuar și într-adevăr asta-i impresia care ne-a făcut-o. Ea ni s-a întipărit după ce, pe o scară îngustă și întunecoasă, am coborît pînă la cripta unde sînt îngropate nevestele și fiicele lui T.

(...)

-Tamerlan, răspunde maiorul Noltitz, a fost unul dintre marii cuceritori ai lumii, poate cel mai mare, dacă e să măsori grandoarea cu întinderea cucerilor sale: Asia, de la E de M. Caspică, Persia și proviciile de la S frontierei ei, Rusia pînă la M. Azov, India, Siria, Asia Mică, în fine China în care a intrat cu 2000 de oameni. A avut un continent întreg ca teatru al bătăliilor sale.

-Și mai era și șchiop!

-Da, d-nă, ca Genseric, Shakespeare, Byron, Walter Scott, Talleyrand, ceea ce nu l-a împiedicat să urce foarte sus. Dar era fanatic și sîngeros. Istoria spune că a masacrat la Delhi 100.000 de prinși în război și a înălțat la Bagdad un obelisc din 84.000 de capete.

Claudius Bombarnac, trad. (fr. 1892) S. Radian, I. Creangă/nr. 40, București, 1989, p. 5-138.

Catedrala Sfânta Sofia din Istanbul ar putea să redevină moschee

Cuget Liber 3 decembrie 2013

Samarkand în secolul XIX (VERNE 1892)

(63) „Samarkand este situat în mijlocul bogatei oaze scăldată de Zarafsan în oaza Sogdiană. Dintr-o broșurică pe care am cumpărat-o în gară aflu că marele oraș ar putea prea bine ocupa unul din cele 4 locuri unde geografii au căzut de acord să plaseze paradisul terestru. (...) Incendiat de armata lui Cyrus, 529 de ani î. e. n., S. a fost în parte distrus de Ginghis-han prin 1219. Devenit capitala lui Tamerlan, (...). Dar asta n-a împiedicat ca orașul să fie jefuit de nomazi în sec. XVIII.”

(64) „Medresele – Samarkandul are un număr de 17 colegii de acest fel și 85 de moschei – (...).”

(66) „Iată bazarul. (...) Printre stofe se găsește o țesătură de mătase numită kanaus, care pare a fi foarte căutată de elegantele Samarkandului, cu toate că nu se compară cu produsele similare fabricate la Lyon nici ca frumusețe, nici sub aspectul calității. D-na Caterna se lăsa ispită de parcă ar fi fost în fața unei vitrine de la Bon Marche sau Luvru. (...)

- Eu am zărit niște papuci care vor avea mare succes cînd voi juca pe Ali Baju în Caidul! rostește dl. Caterna.”

(66) „(...) unde se află una din cel mai frumumoase moschei din Asia Centrală, moscheea Șah-Sindeh, datînd din anul 795 al hegirei (1392).”

(66-7) „(...) o popululație care număra 40.000 de loc. (1). În majoritate sînt de origine iraniană. Puternici și bine legați, deși au pielea albă, ea s-a înnegrit la aer și soare. Reproduc un pasaj din interesanta lucrare a  doamnei Ujfalvy-Bourdon: `Au îndeobște părul negru ca și barba, foarte deasă. Ochii căprui nu sînt migdalați, au nasul drept și frumos, buzele subțiri, dinții mici. Fruntea e înaltă și lată, iar fața ovală`.

n. 1 = Număra 515.000 loc. în 1984.”

Claudius Bombarnac, trad. (fr. 1892) S. Radian, I. Creangă/nr. 40, București, 1989, p. 5-138.

Orașul Kuka din Africa centrală la mijlocul secolului XIX (VERNE 1863)

Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

„XXXIII
(…) zări orașul Kuka, faimoasa capitală a regiunii Bornu. Putu s-o vadă câteva clipe înconjurată de zidurile ei de argilă albă. Câteva moschei destul de grosolan construite, se ridicau greoaie deasupra aglomerării de case arabe, asemănătoare unor zaruri, în curțile caselor și în piețele publice creșteau palmieri și arbori de cauciuc, împodobiți cu o boltă de frunziș lat de peste o sută de picioare. Joe observă că umbrelele acestea naturale, imense, erau în raport direct cu aria razelor soarelui, astfel că ajunse la concluzii plăcute în legătură cu natura care se dovedise atât de prevăzătoare. Kuka se compune, în realitate, din două orașe distincte, despărțite printr-un dendal, un bulevard larg de trei sute de stânjeni, care de obicei e ticsit de pietoni și călăreți. De o parte se ridică orașul bogat, cu case înalte și sănătoase; de cealaltă parte se înghesuie orașul sărac, îngrămădire tristă de colibe joase, conice, unde locuiește populația nevoiașă. Kennedy găsi că ar semăna cu un Edinburgh întins pe o câmpie, cu cele două orașe ale sale complet deosebite.”