Mangalia istorică (M. D. R. T. 2011)

Cea mai veche stațiune de pe țărmul românesc al Mării Negre își poate urmări istoria înapoi până în secolul VI î. H.
În apropierea graniței bulgărești, Mangalia este situată pe locul vechii cetăți a Callatisului*, o colonie grecească întemeiată pe coasta Mării Negre în secolul VI î. H.
Numele Mangalia vine de la tătarii care au cucerit cetatea în Evul Mediu și care încă formează una din principalele minorități din oraș.
Apele sulfuroase cunoscute încă din Antichitate au făcut din Mangalia prima stațiune balneo-climaterică din România. Temperatura medie anuală este cea mai înaltă din țară și mulți artiști români din secolul trecut obișnuiau să vină aici atrași de clima mediteraneană și nisipul fin al plajelor mari, scăldate de valurile Mării Negre.
După o baie în mare sau ședințele de tratament balnear, puteți trece pe la moscheea "Esmahan Sultan"**, cea mai veche moschee din România, construită în secolul XVI.
Pentru cei interesați de antichități, Muzeul de Arheologie Callatis expune o bogată colecție de obiecte preistorice și greco-romane, în timp ce cei interesați de tehnică pot vizita Muzeul Marinei și colecția sa de artilerie navală și antiaeriană.
(...)

Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, p. 34 (Mangalia - The Southern Star).

Note M. T.
* Callatis (www.ziuaconstanta.ro - 6 decembrie 2017)
**  moscheea Esmahan Sultan (www.muftiyat.ro/monumente/...)

Portul Akaroa din Noua Zeelandă în 1863 (VERNE 1901)

<
(...)
Akaroa face parte din peninsula Banks, care se detașează din coasta insulei Tawai - Pounamou* sub paralela 44**. E o anexă a provinciei Canterbury, una din cele două mari diviziuni ale insulei. Orașul nu e decît o modestă așezare situată în partea dreaptă a golfului, în fața unor munți înșiruiți pe celălalt mal, cît vezi cu ochii. În partea aceea, locuiau băștinașii maori***, în mijlocul unor minunate păduri de brazi, care furnizează excelente arborade construcțiilor maritime.
Așezarea era împărțită pe atunci în trei mici colonii de englezi, germani și francezi, care fuseseră aduși în 1840 pe vasul Robert-de-Paris****. Guvernul concesionase acestor coloni o cantitate oarecare de pămînturi, lăsîndu-le eventualul profit. Astfel, lanuri de grîu, grădini împrejmuind numeroasele case de lemn ocupă solul riveran, care rodește legume și fructe - mai ales piersici, pe cît de abundente, pe atît de savuroase.
(...)
>

SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare, trad. I. Hobana, Ed. Tineretului, București, 1969, pp. 34-35.

NOTE M. T.
* Tawai - Pounamou / Te Wai Pounamou / Te Waipounamou = Insula sudică a Noii Zeelande, una din cele două mari insule a arhipeleagului. (http://www.tourism.net.nz/new-zealand/about-new-zealand/regions/--south-island/regional-information.html)
** Paralela 44 grade la sud de Ecuator.
*** Maori = Populația indigenă a Noii Zeelande, venită din insulele Polineziei de Est în secolul XIII. (http://www.teara.govt.nz/en/maori)
**** Robert, conte de Paris = Roman istoric publicat în 1831 de scoțianul Walter Scott. Acțiunea se petrece la Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin, în 1097, în timpul Cruciadei I. (http://www.walterscott.lib.ed.ac.uk/works/novels/robert.html)

Societatea britanică din India colonială (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
Asemenea oilor, musafirii aceștia căutau puțină liniște și destulă iarbă ca să poată supraviețui. Lumea ideilor, a acțiunilor îi alarma. Îl scîrbea de moarte cînd auzea că această clasă socială, că această lume, rezultat al unui secol de dezvoltare industrială, invenții mecanice, comerț și cămătărie, reprezintă ultima expresie a aspirațiilor și împlinirilor umane. Uneori era ispitit să atribuie vlăguirea și decadența lumii occidentale acestei clase de mijloc. meschină. josnică, sentimentală, naționalistă și, mai ales, confuză.
Colonia această măruntă, adunată în grădina colbuită, neîngrijită a lui Mrs. Simon, dar în același timp izolată în mijlocul imensității nepăsătoare și zdrobitoare a Orientului, îi părea mai dezgustătoare decît o cultură de  microbi, pusă deoparte pentru a fi examinată la microscop. (...)
Pe peluza soților Simon găsi exact lumea pe care se așteptase să o găsească. Nu se afla nici un indian în mijlocul acestor invitați, grupați în jurul meselor ori sub chioșcul acoperit cu plante agățătoare. Lumea aceasta putea fi găsită la orice reuniune mondenă, de același calibru, din Anglia sau America. Numai că aici, pe fundalul acesta oriental, trăsăturile ei individuale sau colective păreau exagerate pînă dincolo de limitele fanteziei. Vocile erau mai țipătoare, mai ascuțite, snobismul împins pînă la extrem, iar accentul cockney* și din Middle West**, amestecat cu ceea ce se credea a fi un accent oxonian***, la care se adăugau expresiile siropoase ale gazdelor, făceau ca limbajul acesta să fie uneori de neînțeles pentru Ransome. Neobișnuit să frecventeze această societate, era incapabil să-și însușească subtilitățile expresiile ei verbale. Aici, în această lume izolată și ermetică, lipsită de duci și ducese, de bancheri milionari și de prim-miniștri, precum și de președinți ai camerelor de comerț, fiecare individ își umfla propria importanță, străduindu-se să umple golul lăsat de acești giganți stăpîni ai societății.
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 92-93.

NOTE M. T.
* cockney = Argou cu accent specific folosit de muncitorii din estul Londrei. (http://public.oed.com/aspects-of-english/english-in-use/cockney/)
** Middle West / Midwestern United States / American Midwest / Midwest = Una din cele 4 regiuni geografice definite de Oficiul de recensământ al SUA, incluzând 12 state din zona nord-centrală:  Illinois, Indiana, Iowa, Kansas, Michigan, Minnesota, Missouri, Nebraska, North Dakota, Ohio, South Dakota și Wisconsin. (http://www2.census.gov/geo/pdfs/maps-data/maps/reference/us_regdiv.pdf)
*** oxonian = Accent al absolvenților Universității Oxford din Anglia, înființată în secolul XI. (https://www.ox.ac.uk/about/organisation/history?wssl=1) Oxonia reprezintă latinizarea numelui englez al localității Oxford. (http://www.oxforddictionaries.com/definition/english/oxonian)

Fosta colonie franceză Chandernagore din India (ELIADE 1940)

<
(...)
Era o clădire veche, de mai multe ori reparată, dar cu neputință de păstrat întreagă în clima bengalică* și atît de aproape de junglă. Bungalovul - cum îl numea modest Budge - mi-a amintit, cînd ne-a întîmpinat întîia oară, dintre palmieri, acele vile pe jumătate părăsite din Chandernagore**, glorioasa colonie franceză din apropierea Calcuttei***. vile de la începutul veacului trecut, cu grilajuri de fier, cu pavilioane de lemn, repede înghițite de pădure. Nimic mai melancolic decît o plimbare prin Chandernagore, îndată după apusul soarelui. Arborii de eucalipt cresc prin apropiere, și tristețea vilelor ruinate, anevoie desprinzîndu-se, în umbră, din neînduplecatele valuri vegetale, te copleșește pînă la risipire. Nicăieri ruinele nu sînt mai melancolice ca în India, deși nicăieri ele nu sînt mai puțin lugubre, căci le înfioară o viață nouă, mai dulce și mai muzicală, a ierburilor, a lianelor, a șerpilor și licuricilor. Îmi plăcea să rătăcesc prin Chandernagore, pentru că întîlneam acolo o istorie pentru totdeauna moartă în restul Indiei. Istoria, atît de pitorească și de dramatică, a primilor coloniști europeni, a pionierilor francezi ocolind pe mare Africa și o parte peninsulei indiene, ca să lupte cu jungla, cu malaria, cu arșița, nicăieri nu-mi răsărea în minte cu mai multă melancolie ca la Chandernagore. Regăseam aici peisajul vetust al pionierului glorios, reînviam viața lui aventuroasă, îmi închipuiam traiul lor de legendă, și toate acestea mi se par mai zadarnice decît toate zădărniciile, în noaptea îmbălsămată de florile eucalipților și luminată doar de stele și licurici.
(...)
>

SURSA
Mircea Eliade, Nopți la Serampore, ed. VVpress, post 1989, pp.9-10.

NOTĂ M.T.
* Bengal = Regiune în nord-estul Indiei coloniale britanice. În 1947, când colonia a devenit independentă, partea de vest a Bengalului, cu populație hindusă, a revenit Indiei, iar cea de est, cu populație musulmană, a revenit Pakistanului. În 1971, Pakistanul de Est s-a separat de Pakistanul de Vest, sub numele de Bangladesh. (http://www.britannica.com/place/West-Bengal)
** Chandannagar (Chandernagor în franceză; Chandernagore în engleză) = Oraș pe coasta est a Indiei. Colonie franceză din 1673. Cucerită de britanici în 1757 și 1794.  A revenit Franței în 1763 și 1816. A fost integrat Indiei federale independente în perioada 1950-1952, în statul Bengalul de Vest. (http://achatterji.tripod.com/Newpage/East_Meets_West.htm/)
*** Calcutta (Kolkata în indiană) = Cel mai mare oraș și port din estul Indiei, capitala statului Bengalul de Vest. (https://www.kmcgov.in/KMCPortal/jsp/MunicipalHistoryHome.jsp)

Evoluție biologică versus socialism reflectate în presa din SUA la începutul secolului XX (LONDON 1909)

<
- Haide! Hai să mergem la sindicat.
Așa vorbi Brissenden, sleit de puteri din pricina hemoptiziei avute cu o jumătate de oră mai înainte - a doua în ultimele trei zile. Ținea în mînă nelipsitul pahar de whisky și-l ducea la gură cu degete tremurătoare.
- Ce am eu cu socialismul*? întrebă Martin.
- Străinilor li se îngăduie să vorbească cinci minute, insistă bolnavul. Scoal” de-aici și hai să le vorbești. Spune-le de ce n-ai nevoie de socialism. Spune-le ce părere ai de ei și despre etica lor de ghetou. Dă-le la cap cu Nietzsche** și pentru osteneala asta fii gata să încasezi cît îți poate duce pielea. Fă tămbălău mare. nO să le prindă foarte bine. Discuția este un lucru de care au nevoie și de care ști tu duci lipsă. Știi, aș vrea să te văd socialist înainte de-a apuca să dau ortul popii. În felul acesta existența ar căpăta un sens. Este singurul lucru care te-ar putea scăpa de dezamăgirile crunte care te așteaptă.
- Pentru mine are să rămînă totdeauna un mister cum de tocmai tu poți să fii socialist, zise Martin cu mirare. Urăști atît de mult gloata. Nu încape îndoială că gloata ticăloasă nu poate avea nici o trăsătură care s-o recomande sufletului tău prin excelență îndrăgostit de frumos. Cu un gest acuzator îndreptă arătătorul către paharul cu whisky pe care celălalt tocmai îl umplea, și adăugă: Nu s-ar spune că că socialismul te salvează.
- Sînt tare bolnav, răspunse celălalt. Cu tine este altceva. Tu ești sănătos și ai o mie de motive pentru care să trăiești, așa că într-un fel oarecare trebuie să fii legat de viață. În ceea ce mă privește, zici că nu poți înțelege de ce sînt socialist. Am să-ți spun. Sînt socialist pentru că socialismul este inevitabil: pentru că putreda și iraționala orînduire prezentă numai poate dăinui; pentru că vremea cavalerului tău fără teamă și fără prihană a trecut de mult. Sclavii nu vor îngădui un asemenea lucru. Sînt prea mulți și vrînd-nevrînd ți-l vor lua pe sus pe presupusul cavaler, mai înainte ca el să se poată ridica în șa. Nu te poți feri din calea lor și vei fi silit să accepți o întreagă mentalitate, specifică sclavilor moderni. Nu este ceva foarte plăcut, recunosc. Dar asta este realitatea și va trebui să o accepți. În orice caz să știi că ești antedeluvian cu ideile tale nitezscheene. Trecutul a apus, iar cine spune că istoria se repetă este mincinos. Ai dreptate, nu iubesc gloatele, dar ce poate face un biet om singur? Cavalerul fără teamă și fără prihană este o imposibilitate și orice soluție este mai bună decît domnia acestor rîmători sperioși care ne cîrmuiesc acum. (...)
Era duminică seara și găsiră mica sală ticsită de socialiștii din Oakland***, cei mai mulți dintre ei fiind muncitori. Vorbitorul, un evreu deștept, trezi admirația lui Martin, dar în același timp și dorința de a-l contrazice. Umerii înguști și aduși ai vorbitorului, pieptul lui scofîlcit arătau fără greș că este odrasla ghetoului suprapopulat și în el Martin vedea limpede lupta milenară a robilor slabi și nenorociți împotriva unui pumn de stăpîni care îl împilaseră și voiau să-i asuprească pînă în veacul veacurilor. Pentru Martin, ființa aceasta firavă și ofilită era un simbol. În fața lui stătea un exemplar reprezentativ al întregii mase mizerabile de slăbănogi și neputincioși care pier la hotarele spinoase ale vieții, supunîndu-se legilor biologice. Era niște inadaptabili. În ciuda filozofiei lor subtile și a tendinței lor de a coopera care îi aducea la nivelul furnicilor. Natura însăși îi dădea la o parte ca să deschidă calea omului excepțional. Din mulțimea germenilor de viață pe care îi aruncau brațele ei mănoase, Natura alegea numai lamura. În exact același fel, maimuțărind Natura, omul creștea cai de rasă și cultiva castraveți. Fără îndoială că alt creator al Cosmosului ar fi putut născoci o metodă mai fericită; dar creaturile Cosmosului nostru trebuie să se împace cu metoda existentă. Desigur că, înainte de a pieri, creaturile acestea pot să se zbată și să urle, așa cum se zbăteau socialiștii, așa cums e zbuciuma oratorul de la tribună și cum se zbuciuma mulțimea înădușită în clipa aceasta, cînd se sfătuiau ca să găsească o nouă stratagemă spre a micșora neplăcerile vieții și a eluda astfel legile Cosmosului.
Așa gîndea Martin și așa le vorbi atunci cînd Brissenden îl îndemnă să le tragăo săpuneală. Se supuse dorințeei celuilalt înaintînd pînă la tribună, cum era obiceiul, și adresîndu-se președintelui. Începu să vorbească cu glas domol și oprindu-se din cînd în cînd ca să-și pună în ordine ideile ce-i veniseră în minteîn vreme ce vorbise celălalt. La astfel de întruniri fiecărui vorbitor i se acordau cinci minute; dar cînd se împliniră cele cinci minute ale lui Martin, el se afla în plin avînt și atacul împotriva concepțiilor celorlalți era pe jumătate schițat. Le trezise interesul, așa că auditoriul ceru prin aclamații președintelui să-l lase să continue. Îl socoteau un adversar demn de forțele lor intelectuale și-l ascultau cu pasiune, sorbindu-i fiecare cuvînt. Martin vorbea cu aprindere și nestrămutată convingere, neîncercînd în nici un fel să folosească vorbe blajine în atacul pornit împotriva moralei și tacticii de luptă a sclavilor, lăsînd să se înțeleagă limpede că ascultătorii săi erau sclaviila care se referea. Îi cită pe Spencer**** și pe Malthus (1) și enunță legea evoluției biologice (2).
- Și iată de ce - conchise el într-un scurt rezumat - nici un stat alcătuit din sclavi nu poate dăinui. Străvechea lege a dezvoltării încă mai e în vigoare. În lupta pentru existență, cei puternici și progeniturile lor tind să supraviețuiască, în vreme ce slăbănogii și progenitura lor sînt striviți și tind să dispară. Rezultatul este că cei puternici și progenitura lor supraviețuiesc și, pe măsură ce lupta se întețește, forța fiecărei noi generații crește. Aceasta este legea evoluției. Dar voi, sclavilor - și este foarte trist să fii sclav, recunosc - dar voi, sclavilor, visați o societate în care legea evoluției să fie anihilată, în care slăbănogii și neputincioșii să nu piară, în care fiecare neputincios va avea să mănănce cît poftește și de cîte ori pe zi dorește și în care toți se vor căsători și vor avea copii - cei puternici ca și cei slăbănogi. Unde se va ajunge atunci? Puterea și forța vitală a fiecărei generații nu va mai crește. Dimpotrivă, va scădea. Iată deci ce înfățișare ia Nemesis***** în cadrul filzofiei voastre de sclavi. Societatea voastră de sclavi - a sclavilor, prin sclavi și pentru sclavi - va slăbi și se va descompune în mod inevitabil, pe măsură ce forța vitală care îi stă la bază va slăbi și se va descompune. Nu uitați că eu vorbesc de legi biologice și nu fac aici etică sentimentală. Nici un stat de sclavi nu poate dura...
- Ce părere ai despre Statele Unite? strigă un glas din sală.
- Ce cred despre Statele Unite? repetă Martin întrebarea. Cele treisprezece colonii (1) i-au dat jos pe stăpîni și au alcătuit o așa-zisă republică. Sclavii au ajuns proprii lor stăpîni. Nu mai existau stăpîni care să se sprijine  pe puterea săbiei. Dar voi, sclavii, nu vă puteați descurca fără stăpîni de un soi sau altul, așa că s-a ridicat atunci o nouă tagmă de stăpîni - nu falnicii oameni, puternici, virili și nobili, ci șireții și meșterii în sforării, oameni de afaceri și cămătarii. Iar aceștia v-au redus din nou la sclavie - dar nu pe față, cumar fi făcut oamenii sinceri și nobili, care v-ar fi silit să vă plecați sub apăsarea brațului lor drept, ci în ascuns, cu ajutorul unor complicate rețele de combinații, prin amăgeli, vorbe mieroase și minciuni sfruntate. I-au cumpărat pe judecătorii voștri sclavi, au denaturat legiurile voastre de sclavi și i-au silit pe flăcăii și fetele voastre, sclavi și ei, să se supună unei împilări mult mai rele decît sclavia trupească. Două milioane de copii de-ai voștri trudesc astăzi sub călcîiul acestei oligarhii a negustorilor care s-a înstăpînit în Statele Unite. Zece milioane de sclavi dintre voi n-au un adăpost omenesc și nu se pot hrăni ca oamenii.
Dar să revin la subiect. Am arătat că nici o societate de sclavi nu poate dăinui, fiindcă prin însăși structura ei o astfel de scoietate tinde să anuleze efectele legilor evoluției. O societate de sclavi începe să se descompună din chiar clipa în care începe să se organizeze. Vă vine foarte ușor să vorbiți despre anularea legii evoluției, dar unde este noua lege a evoluției care va veni să susțină puterea voastră. Formulați-o. A și fost formulată? Atunci proclamați-o.
Martin se întoarse la locul lui și se așeză, în vreme ce sala era stăpînită de vacarm. Vreo douăzeci de oameni se ridicaseră și cereau cuvîntul. Apoi, unul cîte unul, încurajați de strigătele aprobatoare ale asistenței, vorbind cu patos și entuziasm și făcînd gesturi energice, răspundeau atacului. Seara aceea se dovedea a fi o seară furtunoasă - dar furtuna era intelectuală, o luptă de idei. Cîțiva se mai abătură de la problema în discuție, dar cei mai mulți îi răspunseră direct lui Martin. Spre marea lui mirare, veniră cu idei absolut noi pentru el; îi deschiseră orizonturi noi, nu în privința unei noi legi biologice, ci cu privire la noi aplicații ale celor vechi. Erau prea porniți casă poată fi întotdeauna politicoși și, în mai multe rînduri, președintele se văzu nevoit să folosească ciocănelul și să-i cheme la ordine.
Din întîmplare se afla acolo și un tînăr reporter, trimis acolo pentru că era o zi săracă în evenimente și pentru că presa este totdeauna setoasă de senzații. Era un începător nu prea dotat. N-avea decît o oarecare ușurință la scris și ceva imaginație. Era prea tont ca să poată urmări discuția. Adevărul este că îl stăpînea un simțămînt foarte plăcut, care-l încredința că e cu mult superior acestor flecari maniaci din clasa muncitoare. De asemenea purta un deosebit respect celor așezați în locuri sus-puseși care dictau politica țărilor și ziarelor. Afară de asta, avea și el un ideal și anume să se poată ridica la măiestria reporterului perfect, care și din nimic este în stare să scoată ceva - și cîteodată chiar foarte mult.
Nu știa despre ce se discută. Nici n-avea nevoie să știe. Cuvinte cum ar fi revoluție îl lămureau pe deplin. Ca un paleontolog în stare să recoonstituie un întreg schelet pornind de la un oscior fosilizat, reporterul nostru era capabil să reconstituie un întreg discurs pornind de la unicul cuvînt revoluție. Așa procedă în seara aceea și cu foarte mult succes; iar cum Martin fusese vorbitorul care stîrnise cea mai mare fierbere în sală, reproterul puse tot ce avea de spus în gura lui, transformîndu-l astfel în cel mai înverșunat și incendiar anarhist ****** dintre toți participanții la ședință și transformînd individualismul lui reacționar într-un extremism revoluționar înfricoșător și fanatic. Reporterul nostru avînd un temperament de artist, reuși să imprime din belșug articolului culoare locală - oameni cu ochi dilatați și plete lungi, tipuri de degenerați și neurastenici, glasuri sugrumate de ură, pumni încleștați ridicați deasupra capului, toate acestea proiectate pe un fond de înjurături, blesteme, urlete și sunete guturale emise de gîtlejurile unor oameni furioși.

(1) Thomas Robert Malthus (1766-1834), economist englez reacționar. A încercat să „demonstreze” că mizeria maselor muncitoare își are principala cauză nu în condițiile economice create de capitalism, ci în faptul că resursele materiale pe care natura le pune la dispoziția omului ar fi insuficiente.
(2) După cum se vede, ca și în discuția cu judecătorul Blount din capitolul precedent, Martin expune aici în linii mari concepțiile „darwinismului social”, curentul reacționar din sociologia burgheză despre care s-a mai vorbit.
(1) Referire la cele treisprezece colonii britanice din America de Nord care s-au răsculat împotriva Angliei și s-au declarat independente în anul 1776.
>

SURSA
Jack London, Martin Eden, trad. D. Mazilu, ed. Cartea Românească, București, 1984, p. 403-409

NOTE M.T.
* Socialism = Doctrină politică din secolul XIX.
** Friderich Nietzsche (1844 - 1900) = Filozof german (http://plato.stanford.edu/entries/nietzsche/)
*** Oakland = Oraș pe coasta pacifică a SUA, despărțit de golful San Francisco de marele oraș cu acelaș nume.
**** Herbert Spencer (1820-1903) = Filozof și sociolog englez. Ca filozof, Spencer este un idealist de orientare pozitivistă și un agnostic militant. În sociologie este unul dintre creatorii „teoriei organiciste a societății”, potrivit căreia societatea omenească ar fi supusă legilor biologice, iar relațiile dintre clase ar fi în orînduirea capitalistă doar relații de „echilibru”, cu un caracter „natural” și de nezdruncinat. Legînd aceste teorii cu cele biologice darwiniste, Spencer devine un adept al „darwinismului social”și afirmă că viața socială s-ar baza și ea, la fel ca cea a plantelor și animalelor, pe lupta pentru existență și pe selecția naturală, ajungînd chiar să afirme că desființarea luptei pentru existență în societatea umană, deci realizarea societății fără clase antagoniste, va provoca o decădere intelectuală și fizică generală a omenirii. (n. 1 / p. 133)
***** Nemesis = Fiica lui Nyx (Noaptea), era, în mitologia greacă, una dintre divinităţile infernale. Slujitoare a echilibrului şi a ordinii din univers, ea cântărea fericirea şi nenorocirile oamenilor, faptele lor bune şi fărădelegile săvârşite şi abătea asupra lor pedeapsa cuvenită, călăuzindu-le soarta. Mai târziu, datorită acestui atribut, Nemesis devine personificarea răzbunării divine. Ea îi urmăreşte şi-i pedepseşte pe muritori, ca şi eriniile, pentru crimele săvârşite. (http://www.samaelwings.com/grecorom/n.html)
****** Anarhism = Doctrină politică din secolul XIX. ( http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1269-Anarhismul-Doctrine-politice-contemporane-cap-7)

Studiu: Barack Obama este descendent al primului sclav înregistrat în Statele Unite

ȘTIRILE PROTV, București, 31 iulie 2012

„Istoria Canadei” (LINTEAU 1994)

Paul Andre Linteau, Istoria Canadei, trad. I. Cojocariu (orig. fr. 1994), pref și note R. G.Păun, Corint/Istorie universală. Microsinteze 14 (coord. Șerban Papacostea), București, 2000, 156 p.

Cuprins

5 Prefață

7 I.Primii locuitori ai Canadei
8 I.Populațiile băștinase
15 II.Sosirea europenilor
18 III.Contactul

21 II.Noua Franță 1608-1760

21 I.Nașterea unei colonii

30 II.Canada în secolul XVIII

38 III.Imperii în conflict

45 III.Coloniile britanice 1760-1840

45 I.În căutarea unui cadru politic

50 II.Colonii de exploatare și de populare

56 III.Rezistența canadienilor francezi

63 IV.Reorganizarea Americii de Nord britanice 1840-1867

63 I.Slăbirea relațiilor cu Imperiul și apropierea de Statele Unite

66 II.Canada Unită

73 III.Celelalte colonii britanice

76 IV.Pași către realizarea Confederației

80 V.Primii pași ai Confederației 1867-1896

80 I.Construirea unei noi țări

86 II.Tensiunile politice

91 III.O societate conservatoare

96 VI.Marea expansiune 1896-1929

96 I.Pe calea dezvoltării

99 II.O societate nouă

106 III.O țară divizată

112 VII.De la criză la prosperitate

112 I.Recesiunea economică

119 II.Al Doilea Război Mondial

124 III.Perioada de după război

129 VIII.Canada după 1960

129 I.Un nou context economic

134 II.O societate transformată

139 III.O epocă de revendicări

144 IV.Quebec-ul și federalismul canadian

153 Bibliografie

coperta 4

Eclipsată de puternicul său vecin din nord, oarecum marginală în contextul unei „europenizări” prea adesea neglijente la deschiderea universală pe care trebuie să o aibă orice cultură, Canada este încă un subiect inedit pentru publicul românesc.

Cu această timidă premisă, editorul, traducătorul și prefațatorul lucrării au dorit să răspundă unei provocări lansate de autor pentru înțelegerea diversității istoriei și a culturilor.

„Călăuza filatelistului” (TEBEICĂ 1957)

 Val Tebeică, Călăuza filatelistului, Ed. Tineretului, București, 1957, 131 p.

Cuprins 

5 Cuvînt înainte

9 Marca poștală - „Ambasadorul tăcut” al tuturor țărilor

19 Propunerea lui Rowland Hilll

29 Capul de zimbru

54 Colecționarea măștilor poștale
54 Primii pași
56 Uzate sau neuzate?
61 Hârtie, imprimare, culori
63 Cum și ce colecționăm
67 Cum deslipim mărcile de pe plicuri
70 Îngrijirea colecției

73 O muncă cu folos

86 Enciclopedii în imagini
87 Muzica
92 Sportul
99 Aviația
104 Victoria asupra fascismului
106 Fauna
110 Coloniile

114 Unele curiozități poștale și filatelice

119 Mic vocabular filatelic (album, amincissement, bandă, bloc, burelage, catalog, cadre variate, caracter, centraj, clasor, coliță, colecție,cotă, cuș, desperechiată/depareiată, dințătură, emisiune, eroare, eseu, expres, filigran, fir de mătase, format, gumă, locală, margine, mancolistă, odontometru, pensetă, provizoriu, pliat, pereche întoarsă, ripsat, schimb, șarnieră, serie, surșarj, ștraif, talpă, timbru/marcă poștală, unicat și dublet, valoare)

127 Este folositor să știți că următoarele state au emis primele mărci poștale astfel: 1840 Anglia; 1843, Elveția, Brazilia; 1846 SUA; 1849 Belgia, Franța; 1850 Spania; 1851 Austria, Canada, Danemarca; 1852 India, Luxemburg, Olanda; 1853 Chile, Portugalia; 1855 Noua Zeelandă, Norvegia, Suedia; 1856 Finlanda, Mexic; 1857 Rusia; 1858 Argentina, Romînia; 1859 Noua Caledonie; 1860 Polonia; 1861 Grecia, Italia; 1862 Costa Rica, Nicaragua; 1863 Turcia; 1865 Honduras; 1866 Egipt, Serbia; 1870 Paraguay; 1871 Japonia, Ungaria; 1872 Germania; 1873 Islanda; 1877 San Marino; 1878 China; 1879 Bulgaria; 1885 Monaco; 1912 Australia, Lichtenstein; 1913 Albania; 1918 Cehoslovacia; 1922 Irlanda; 1928 Andorra

129 Biliografie
Georges Olivier, Le timbre, valeur de placement
Edmond Rocard, Manuel de philateliste
Vaille I., L histoire de timbre postale
Dobîcina, Organizarea legăturilor poștale în URSS
C. Minescu, Istoria poștelor romîne
St. Bellanger, Trois ans en Europe et en Asie
N. Iorga, Drumuri vechi, 
Nestor Ureche, Căruța poștei
Anatole de Demidov, O călătorie în Principatele Române
P. Murea, Istoricul timbrelor poștale romîne

Oswald Durand, les timbres des Colonies francaises