„Situațiile limită la Karl Jaspers” (SPĂTARU 2018)

 Cătălin Spătaru, Situațiile limită la Karl Jaspers, Institutul European/Academica 303/Filosofie, Iași, 2018, 242 p., 

(2) C. S.. este profesor la Liceul „Nicolae Rotaru” din Constanța. A fost bursier la Institut fur Philosophie, Humboldt Universitat zu Berlin (2004), obținând diploma de doctor în filosofie cu teza Omul și existența sa în cultură la Karl Jaspers (2010). Colaborator al revistei „Tomis” (2008-2009), apublicat articole în reviste și pe bloguri, precum și romanul Ponce, cuceritorul nemuririi (2014). Este câștigător al unor concursuri literare (2013, 2104). Domeniile de interes sunt filosofia existenței, relațiile internaționale postbelice și filosofia religiei.

(4) Cuvinte cheie: filosofi germani, situații-limită, politică, filosofia existenței, rațiune, democrație, totalitarism, relații internaționale postbelice 

9 Ioan Alexandru Tofan, Prefață

13 Introducere

17 I.Situații și situații-limită
17 I.1.Structura antinomică a situației
20 I.2.Raportări la structura antinomică
21 I.3.Situația și saltul în situația de graniță
24 I.4.Sistematica situațiilor-limită
25 I.5.Determinarea situație ca situație de graniță în care se află existența omului
29 I.6.Hazardul
31 I.7.Suferința
34 I.8.Moartea
41 I.9.Lupta
49 I.10.Vina

53 II.Cvadrupla culpă și cotitura spre o nouă politică
56 II.1.Cele patru culpe
II.1.1.Culpa criminală
II.1.2.Culpa politică
II.1.3.Culpa morală
II.1.4.Culpa metafizică
II.1.5.Limite ale celor patru culpe și vina colectivă
68 II.2.Nu există uitare și iertare pentru crimele împotriva umanității
72 II.2. Portretul politicianului (vest) german vs. politicianul potrivit

75 III.Situația politică a lumii postbelice și situațiile-limită
75 III.1.Perspectiva morții prin războiul atomic și pacea mondială
79 III.2.Suprapoliticul și politicu. Gandhi, pacifismul și posibilitatea jertfei
93 III.3.Situația politică după al Doilea Război Mondial și lupta împotriva totalitarismului
94 III.3.1.Renunțarea la colonii și înfruntarea totalitarismului
101 III.3.2.Lupta spirituală și relațiile politice
106 III.3.3.ONU: Speranțe și deziluzii
110 III.4.Omul în fața dublei amenințări a totalitarismului și a bombei atomice
119 III.4.1.Posibilitatea unei cotituri în modul de a gândi, rațiunea și intelectul
119 III.4.2.Libertatea politică, existențială și rațiunea ca gândire care transcede
124 III.4.3.Rațiunea ca putere suprapolitică și comunitatea oamenilor raționali
133 III.4.4.Rațiunea ca mijloc de transformare în fața amenințării totalitarismului și a bombei atomice
137 III.4.5.Omul de stat rațional
142 III.5.Evitarea căutării salvării omului prin rațiune, antiraționalul și utopia rațiunii
142 III.5.1.Rațiunea și înlocuitorii săi
149 III.5.2.Rațiune și antirațiune, utopia rațiunii și posibilitatea transformării
157 III.6.Democrația ca mijloc de a asigura pacea în lume
157 III.6.1.Democrație și rațiune
161 III.6.2.Rațiunea, posibilitatea credinței și sarcinile omului în fața viitorului

171 IV.Lupta pentru democrație, libertate și pace
171 IV.1.Oligarhia partidelor
175 IV.2.De la oligarhie la dictatură
178 IV.3.Revoluția legală
180 IV.4.Educația politică
183 IV.5.Democrația din RFG fără o cotitură decisivă două decenii de la prăbușirea dictaturii
185 IV.6.Kiesinger, alegerile și lipsa cotiturii
187 IV.7.Politica externă alături de statele libere
193 IV.8.Libertatea, pacea și adevărul
195 IV.9.Relația cu RDG, prietenia cu un stat totalitar
199 IV.10.Filozofia politică și știința politicii
202 IV.11.Scrierile politicii ale lui Jaspers: observații și critici

213 V.Împătrita culpă la români pentru Holocaust și pentru regimul comunist
213 V.1.Culpa pentru Holocaust
215 V.2.Vinovăția în privința regimului comunist

223 Trei concluzii
223 1.Transformări și probleme asemănătoare în tranziția de la dictatură spre democrație în Germania Federală și în România
226 2.Probleme ale democrației
228 3.Situațiile-limită încă și mereu în politică

231 Bibliografie

235 Abstract

239 Zusammenfassung

coperta 4: Volumul are ca temă modul cum Jaspers folosește situațiile-limită (moartea, lupta, culpa) în analiza politicii și a relațiilor internaționale postbelice din primele decenii, situațiile-limită găsindu-se și în politica și relațiile internaționale contemporane. Este recuperat pentru cultura română un filosof al secolului XX prin folosirea analizei culpei germanilor pentru Holocaust și război, în cazul românilor pentru Holocaust și efectele regimului comunist. Plecând de la analiza politicii din Germania Federală postbelică au fost identificate asemănări între statul vest-german și statul român postdecembrist în ce privește tranziția de la dictatură la democrație. Din anii 70, când a fost publicată prima și ultima carte despre Jespers la noi, aceasta este următoarea. Volumul se adresează nu numai studenților, profesorilor sau celor interesați de filosofie sau politică, ci și oricărui cititor ce vrea să arunce o privire asupra unui trecut dureros de care societatea noastră nu s-a distanțat, pentru că nu l-a înțeles și nu l-a asumat.

Societatea britanică din India colonială (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
Asemenea oilor, musafirii aceștia căutau puțină liniște și destulă iarbă ca să poată supraviețui. Lumea ideilor, a acțiunilor îi alarma. Îl scîrbea de moarte cînd auzea că această clasă socială, că această lume, rezultat al unui secol de dezvoltare industrială, invenții mecanice, comerț și cămătărie, reprezintă ultima expresie a aspirațiilor și împlinirilor umane. Uneori era ispitit să atribuie vlăguirea și decadența lumii occidentale acestei clase de mijloc. meschină. josnică, sentimentală, naționalistă și, mai ales, confuză.
Colonia această măruntă, adunată în grădina colbuită, neîngrijită a lui Mrs. Simon, dar în același timp izolată în mijlocul imensității nepăsătoare și zdrobitoare a Orientului, îi părea mai dezgustătoare decît o cultură de  microbi, pusă deoparte pentru a fi examinată la microscop. (...)
Pe peluza soților Simon găsi exact lumea pe care se așteptase să o găsească. Nu se afla nici un indian în mijlocul acestor invitați, grupați în jurul meselor ori sub chioșcul acoperit cu plante agățătoare. Lumea aceasta putea fi găsită la orice reuniune mondenă, de același calibru, din Anglia sau America. Numai că aici, pe fundalul acesta oriental, trăsăturile ei individuale sau colective păreau exagerate pînă dincolo de limitele fanteziei. Vocile erau mai țipătoare, mai ascuțite, snobismul împins pînă la extrem, iar accentul cockney* și din Middle West**, amestecat cu ceea ce se credea a fi un accent oxonian***, la care se adăugau expresiile siropoase ale gazdelor, făceau ca limbajul acesta să fie uneori de neînțeles pentru Ransome. Neobișnuit să frecventeze această societate, era incapabil să-și însușească subtilitățile expresiile ei verbale. Aici, în această lume izolată și ermetică, lipsită de duci și ducese, de bancheri milionari și de prim-miniștri, precum și de președinți ai camerelor de comerț, fiecare individ își umfla propria importanță, străduindu-se să umple golul lăsat de acești giganți stăpîni ai societății.
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 92-93.

NOTE M. T.
* cockney = Argou cu accent specific folosit de muncitorii din estul Londrei. (http://public.oed.com/aspects-of-english/english-in-use/cockney/)
** Middle West / Midwestern United States / American Midwest / Midwest = Una din cele 4 regiuni geografice definite de Oficiul de recensământ al SUA, incluzând 12 state din zona nord-centrală:  Illinois, Indiana, Iowa, Kansas, Michigan, Minnesota, Missouri, Nebraska, North Dakota, Ohio, South Dakota și Wisconsin. (http://www2.census.gov/geo/pdfs/maps-data/maps/reference/us_regdiv.pdf)
*** oxonian = Accent al absolvenților Universității Oxford din Anglia, înființată în secolul XI. (https://www.ox.ac.uk/about/organisation/history?wssl=1) Oxonia reprezintă latinizarea numelui englez al localității Oxford. (http://www.oxforddictionaries.com/definition/english/oxonian)

„Constantin Grecu” (PĂULEANU 1997)

 Doina Păuleanu, Constantin Grecu, „Tomis”, Constanța, februarie 1997

Lumea muzeelor de artă este restrânsă numeric - mă refer la specialiști desigur - și fără a se constitui ca în alte țări într-o castă, ea însăși ierarhizată prin titluri științifice, reprezintă un teritoriu al colegialității asumate, al unei comuniuni intime și secrete cu care s-a născut prin anii 70. Atunci secția de istorie și teorie a artei a Academiei Naționale de Artă s-a desfășurat în formula care-i adusese recunoaștere; în acea perioadă, muzeele țării s-au reorganizat în funcție de mesajul propagandistic, celor de artă revenindu-le un loc minor în triumfalismul care-și pregătea căile majore de penetrare și anexare. O icoană sau un peisaj de Grigorescu, a căror realitate și valoare patrimonială nu puteau fi spulberată, erau considerate fie primejdioase, fie nesemnificative în procesul oficial de beatificare și canonizare. Muzeele de artă erau astfel tolerate tacit, chiar dacă la nivel județean au existat inițiative profund meritorii. Specialiștii trăiau într-un gen de complicitate savuroasă, ale cărei efecte târzii pot fi detectate astăzi într-o remarcabilă solidaritate de breaslă. Aveam, în deceniul următor chiar mici izbânzi, în momentele în care, în acord cu colecționarul care-și smulgea din suflet câte o lucrare spre a supraviețui, acesta o vindea muzeului și nu gospodăriei de partid, care-i putea oferi un preț superior. Repudiată oficial, arta începuse să pătrundă în numeroase vile de protocol, datorită snobismului celor care le populau, dar și ca o izbândă amară a capodoperei căreia nimeni și nimic nu-i poate altera puritatea și armonia.

Sentimentul pe care-l aveam atunci, când în muzee variațiile de temperatură erau 20 de grade anual, când nu aveam lumină, dar umiditatea din săli era uriașă, iar salariile simbolice, când mulțumea postum marilor noștri creatori pentru că s-au respectat folosind materiale de excepție, nealterabile în timp, era deopotrivă refugiul și izbânda fiecăruia. 

Iată de ce muzeografii au fost și rămân solidari; iată motivul pentru care expozițiile personale sau colective circulă în țară și în lume, indiferent de organizator sau de cei care le itinerează.

Un telefon de la directorul Muzeului de Artă din Brașov, Titus  Hasdeu, a fost suficient pentru ca expoziția pictorului Constantin Grecu să se deschidă în această perioadă la Constanța. Concepută ca o retrospectivă la Brașov, expoziția găzduită apoi la Muzeul de Artă Cluj, urmând ca de la Constanța să ia drumul Iașului.

Formula ei de prezentare a fost mai restrânsă, astfel încât publicului nostru constant nu i-au fost oferite decât aproximativ 100 de lucrări de pictură, grafică și sculptură. Constantin a urmat studiile universitare la Cluj, astfel încât formația sa, întregită din 1980 în Germania, unde s-a stabilit, este mai puțin cunoscută în zona noastră, datoare în întregime, prin creatorii săi profesioniști, Academiei Naționale de Artă din București. C. G. este un pictor al realității, pe care uneori nu o consideră suficient de cuprinzătoare pentru dorința sa de comunicare, astfel încât îi adaugă noi elemente de figurație. Dintr-o asemenea viziune rezultă peisaje compoziționale în care recursul la o recuzită îmbunătățită nu transcende categoria iconică, pentru simplul motiv că lui C. G. natura îi pare suficient de spectaculoasă în sine. O redă cu prospețime și vioiciune, cu spontaneitatea pe care folosirea îndelungată a acuarelei a conferit-o și tehnicii uleiului, în care revenirile sunt posibile. Împătimit de iarna în munți care i s-a impregnat din copilărie pe retină și alimentat de nostalgia plaiului care i-a fost interzis un deceniu, C. G. i-a dedicat cicluri de peisaje, poeme ale pădurii, ale arborelui sau ale rădăcinilor, care le păstrează nealterată culoarea locală, știută și visată. Acestora li se adaugă portrete din mediul familial și nenumărate naturi statice, în care floarea este același necesar element de puritate și esențialitate pentru un pictor care nu ucide „corola de minuni a lumii” situată, indiferent de periplul său european, la poalele munților pe care i-a iubit încă din copilărie.