„Florin Ferendino” (ȘERBAN 2002)

Carmen Șerban, Florin Ferendino - transparență și liniște muzicală, „Tomis”, 2002, mai

Florin Ferendino este un pictor al spațiilor de meditație, exprimând fuga de lume, Peisajele sau naturile statice stau sub semnul dematerializării prin filtrarea luminii, refuzându-se mimetismul naturii în numele exprimării unei viziuni ce poartă amprenta propriului psihism.

Dacă este vorba de uleiuri, ochiul privitorului este captat de petele de culoare ce acoperă mari spații geometrizate (Lan de rapiță, Mai, Primăvară), aceasta provocând rupturi în ansamblul peisajul. Jubilația galbenului sau atotcuprinderea albastrului liniștitor se realizează prin culori saturate ce transmit privitorului o stare specifică. Dacă privim o acuarelă a sa, surprindem nuanțe dantelate infinitezimal și decorativ „a la japonaise”, în formalități difuze, creând o lume transparentă și fluidă. Copacul hieratic își proiectează tentaculele într-un spațiu hibernal construit din diverse tipuri de alb, brun, gri rupt. Sunt niște peisaje fantasmatice, transferând privitorului liniște și melancolie. Siluete delicate de cai, bărci mohorâte sau ambarcațiuni ce își expun culorile estivale într-o lumină crudă dau seamă despre o bună stăpânire a tehnicilor desenului.

Se remarcă o izbutită valorificare a albului, care își aduce aportul său la sugerarea impresiei de transparență. Pomii în floare, o emblem semantică a picturii sale, contribuie, prin sugestia de puritate, la transmiterea unei stări de ataraxie. Peisajele surprinse în plină lumină, cu tonuri joviale, alternează cu cele peste care trece o undă gri, exprimând tensiuni crepusculare. Verdele cel mai viu, așezat lângă o pată de culoare închisă își pierde din jovialitate, iar griurile rupte imprimă peisajului o notă de tristețe.

Peisajele și naturile statice ale lui Florin Ferendino emană o liniște muzicală, iar vibrația inimii pictorului pulsează discret în desenele inefabile.

Florin Ferendino (DUNĂREANU 2001)

 Ovidiu Dunăreanu, Florin Ferendino, „Tomis”, Constanța, martie 2001, p. 12

Pictorul cu care ilustrăm numărul de față al revistei noastre, Florin Ferendino, este un artist lesne de remarcat  indiferent de contextul în care expune, prin siguranța, originalitatea, rigoarea și echilibrul demersului său plastic. Născut la 12 aprilie 1947 la Constanța, a urmat Liceul de Artă din orașul natal, apoi a absolvit Academia „Nicolae Grigorescu” din București. Este membru al UAP Filiala Constanța din anul 1979. Profesează, încă din 1971, în învățământul gimnazial și liceal, îndeplinește pentru o perioadă, după 1990, funcția de director al Liceului de Artă Constanța, unde este și în prezent profesor. Numeroase lucrări ale sale sunt cuprinse în colecții de stat din Constanța, București, Tulcea și în cele particulare din SUA, Belgia, Franța, Germania, Canada, Italia, Turcia, Grecia, Norvegia, Japonia etc.

După terminarea facultății primește repartiție la Tulcea. În acei ani de început îi plăcea în mod deosebit sculptura și se pregătea să devină sculptor. Dar neavând condiții - îi lipsea un atelier adecvat, locuia la bloc într-un apartament la etajul al treilea - s-a apucat de pictură. Din anul 1972 a început să participe la expozițiile cenaclului din Tulcea, unde a fost repede remarcat, iar de atunci a expus constant la Tulcea, București și Constanța numai pictură.

Artistul este legat cu toată ființa sa de mare, de Deltă și de Dobrogea, peisajele și oamenii acestui meleag binecuvântat, stăpânit de un duh propriu, de o lumină misterioasă și subtilă și de suflul desăvârșirii ocupând în creația sa un loc primordial.

Florin Ferendino abordează toate genurile picturii, dar predispoziția sa, sensibilitatea și temperamentul său se îndreaptă mai mult spre peisaj, pe care-l realizează fie în culori de ulei, fie în culori de apă.

Acuarelist din stirpea rară a lui Constantin Găvenea, Florin Ferendino conferă acestei tehnici speciale nu la îndemâna oricui, o notă personală ce se impune într-o fluidizare rafinată a culorilor, printr-o transparență, un lirism, o prospețime și o atmosferă care urcă în fantastic, inconfundabile.

În genere pictura sa nu este una executată în fața motivului. Pictorul iese în peisaj numai să-și facă schițele obligatorii. Actul compunerii și definirii motivelor se consumă după aceea în intimitatea elegantului său atelier de acasă, subiectele fiind doar niște pretexte pentru redarea unor trăiri insolite și complexe, a unor stări sufletești generate, la rândul lor, de feeria coloristică, de lumina specială a spațiului pontic. Lor li se adaugă nostalgia mării, a vastității ei nesfârșite și metaforice. Marea pentru artist nu reprezintă numai o pată de culoare, ci și un stimulent pentru o armonie cromatică, pentru o gamă coloristică.

Lucrările recente reprezintă un salt calitativ al artei sale, o perspectivă nouă, configurând o diversitate de motive abordate cu experiența deplinei maturități de creație: dealurile nord-dobrogene cu spectaculozitatea pământurilor lor cu case pitorești și câmpuri înverzite și pomi explodând în floare în prag de primăvară, grinduri cu sălcii înmugurite, pâlcuri de sălcii inundate în Deltă, liziere de mesteceni năpădite de cuiburi, câmpuri aprinse de lanuri de rapiță înflorită, grupuri de arbori în singurătatea deșertică a plajelor din fața mării, dimineți albastre cu irizări sângerii și bărci în port la mare și multe altele. Toate aceste lucrări, absolut toate, excelent determinate compozițional și coloristic, emană o poezie aparte un plus de claritate și siguranță, finețe a nuanțelor, fervoarea și verva lor stăpânită mizând pe contrastul de calitate al culorilor.

În peisagistică Florin Ferendino propune o perpetuă reînnoire a tradiției și continuă consecvent, inventând o lume a sa, linia care definește esențialitatea picturii românești.

„Constantin Grigoruță: Sunt un designer cu accente de grafician cromatic” (DUNĂREANU 1999)

 Ovidiu Dunăreanu: Constantin Grigoruță: Sunt un designer cu accente de grafician cromatic, „Tomis”, Constanța, 1999, august

O. D. - Domnule Constantin Grigoruță, publicul vă cunoaște mai mult ca grafician și pictor. Foarte puțini știu însă că dumneavoastră, în cadrul Filialei UAP Constanța, faceți parte din secția de „design”. Vă rog, să limpezim lucrurile. Ce loc ocupă design-ul în creația dumneavoastră?

C. G. - Design-ul ocupă cel mai important loc în activitatea mea de creație. De când am terminat facultatea am lucrat foarte mult în acest domeniu, mai ales în design-ul industrial. Am avut contracte cu întreprinderi pentru a rezolva probleme de graphic design, probleme de signaletică, de grafică promoțională pentru diverse produse, pentru târguri. Am avut șansa să execut piese de mobilier (pentru depozitul de patrimoniu al Muzeului de Artă Populară Constanța, o parte din mobilierul Librăriei Uniunii Scriitorilor din același oraș ș. a.), produse de serie din sfera design-ului industrial care se găsesc și în momentul de față pe piață. Este vorba de un mixer realizat de Curtea de Argeș și de un ventilator de masă. Sunt obiecte care reprezintă o anumită perioadă de timp în creația mea. Rezultate bune am și în domeniul graphic design-ului și al ilustrației. Zona aceasta m-a acaparat, mi-a creat o rigurozitate anume în abordarea temelor, un stil de muncă puțin diferit față de cela confraților mei de generație. În  ceea ce privește preocuparea mea pentru grafica de șevalet, pentru pictură - despre care vorbeați dumneavoastră- îndrăznesc să vă mărturisesc că eu mă consider mai puțin un pictor. Poate că sunt un grafician sau un designer cu accente de grafician cromatic. Îmi place să mă joc cu culoarea. De ce cultiv și acest aspect mai puțin reprezentativ al creației mele? Poate și pentru faptul că orașul în care trăiesc mi-o impune. Pe zi ce trece, Constanța devine mai săracă în partea ei peninsulară, zonă unică, pitorească, plină de poezia unor vremi trecute. Se demolează case, dispar clădiri vechi, pier detalii de arhitectură și este păcat. Acest fenomen m-a determinat să ies cu caietul de schițe și să încep desene, grafică, acuarelă. Intenționez să đeschid o expoziție pe această temă, dar mai târziu, mai am încă mult de lucru.

O. D. - Cum motivați prezența dumneavoastră, în acest an, pe simezele a două valoroase expoziții - una organizată la Muzeul de Artă Constanța, cealaltă la Muzeul Ion Jalea - cu fotografia artistică?

C. G. - Fotografia a făcut parte din preocupările mele artistice încă din anii de liceu. Cred că fotografia își are un rol foarte important în creația unui designer și în special în opera unui graphic designer. De ce? Ca artist, în acest segment al artei trebuie să fii familiarizat cu tehnica. Ea avansează uluitor, mai ales în domeniul acesta de vârf care este fotografia. Pe creația noastră, acum, își pune amprenta tot mai mult fotografia digitală. Ca graphic designer nu poți să fii indiferent la ce își propune fotograful. Ai de realizat o machetă grafică ori în această machetă trebuie să te slujești și de imaginea fotografică. Eu nu am pretenția că voi face fotografie profesională, ci încerc să mă familiarizez, deocamdată, cu teritoriul acesta al fotografiei de artă și țin pasul cu tot ce se întâmplă la vârf în domeniul graphic design-ului. Spun acest lucru pentru că, în momentul de față, orice fotografie clasică poate fi preluată pe un scaner și prelucrată pe calculator, operație ce te poate duce mult mai departe decât creația realizată strict manual pe care noi am practicat-o până acum. Eu stăpânesc destul de bine zona aerografului - tehnică folosită cu succes în proiectele mele în redarea suprafețelor concepute pentru design-ul de obiecte, pentru design-ul de mobilier. Astăzi, calculatorul și programele soft pe care le putem utiliza îți dau șanse nelimitate.

O. D. - La cel lucrați? Ce pregătiți pentru vara aceasta?

C. G. - Mă gândesc foarte serios să pun la punct o expoziție de graphic design cu tot ce am lucrat în domeniul acesta pentru Constanța. Sunt foarte multe sigle, sunt imagini de marcă pe care le vedeți în fiecare zi și la tot pasul prin oraș. Aici constă și neajunsul unui designer. Foarte puțină lume știe că sigla întreprinderii sau firma societății „X” au fost concepute și executate de cineva anume! Aceasta este soarta noastră. Noi suntem prin definiție altruiști. Foarte puțini dintre noi reușesc să-și pună semnătura pe obiectele artistice pe care le realizează. Și astfel ele devin anonime. De aceea este bine ca, din când în când, să ne prezentăm creația în cadrul unei expoziții. Mă mai preocupă o altă expoziție de grafică, legată de domeniul muzical. Doresc să fac și o expoziție de fotografie în care să reunesc peisajele vizitate în ultimii doi ani. Dar, să vedem dacă reușesc, fiindcă fiecare manifestare de acest gen implică și o cheltuială și nu știu dacă, din această cauză, reușim să ne ducem la bun sfârșit toate proiectele, toate ideile.

„Farmecul peisajului” (CRUCERU 199?)

Florica Cruceru, Farmecul peisajului, „Tomis”, Constanța, august 199?

Restaurantul „plutitor” Gavroche, inedită apariție în portul Tomis, a fost inaugurat într-una din serile canicularului sfârșit de iulie. Eleganta ambarcațiune cu acoperiș galben, paviment verde intens și mobilier alb, ușor legănată de ape și bătută de briza marină, apare solar-picturală, subliniind, cumva, legătura cu expoziția Danielei Țurcanu, care a onorat momentul inaugural.

Compusă din trei grupe distincte de lucrări, executate la distanțe de timp și spațiu, expoziția este, totuși, unitară prin fermitatea unui desen construit, ca și prin puternica voință a autoarei de a configura atmosfera spațiilor evocate.

O suită de peisaje inspirate de comuna Cobadin și de împrejurimile acesteia - unde autoare a organizat o tabără de creație cu elevii clasei a zecea de la Liceul de Artă Constanța în iunie - lucrate „a la prima”, în fața motivului, dezvăluie noile sale încercări de a reevalua cumva, refăcând drumul parcurs de artiștii înaintași ai perioadei interbelice. Conservarea și selectarea acelor elemente de detaliu care să slujească „întregul”, urmărirea redării dialogului spațiului și luminii locale (cel puțin incipient), caracteristice atmosferei peisajului dobrogean de dincolo de malul mării ș. a., iată câteva repere ale lucrărilor executate la Cobadin și satele Fântâna Mare sau Conacu.

Pictate în timpi anteriori - în consecință bazate pe alte coordonate plastice - apar peisajele inspirate de Cheile Dobrogei. Ochiul ager al pictoriței descoperă aici și „reface” „monumentala” apariție a rocii, lipsită de vegetație în partea ei estică. Și pentru a mări parcă misterul acestor ciudate „canioane dobrogene”, artista înscrie în imagini și partea lor vestică, aceea pe care foarte puțini dintre cei care vizitează locul, o descoperă. Sălbăticia ei, succesiunea semicercurilor orizontale ale straturilor de rocă, lichenii pietrei și alternanța ei cu vegetația arbuștilor pitici, „pitiți” în interstiții și falii, toate subliniază farmecul unui peisaj fantastic, plăsmuit parcă de închipuire, deși real. D. Țurcanu știe să vadă și văzând să redea natura, îmbogățind-o.

Cel de-al treilea grup de lucrări este constituit cu acuarele lucrate într-o țară în care D-sa s-a aflat în călătorie de documentare prin 1995, reprezentând coride spaniole. În alcătuiri suave (cromatic) de rozuri și brunuri stinse, diluate (poate tocmai pentru a atenua dramatismul - pentru noi - al luptei), expozanta surprinde, prin câteva linii, întregul spectacol: eleganța mișcărilor toreadorului, ca și forța taurului surprins în luptă.

Și dacă peisajele de la Cobadin și din împrejurimi sunt imagini recognoscibile, construite în spirit tradițional, cu accent voit pe ideea de spațiu-lumină, acuarelele-compoziții din Spania dezvăluie un mod de rezolvare pictural și grafic totodată. Căci, schițe rapide, voluntar stenografice, notații realist-sugestive, ele au aceeași forță expresivă: impresia de mișcare, de acțiune este împlinită limpede, clar, deși fără insistențe de contur, sugerarea atmosferei revenind aici tentelor fluid-transparente ale culorii.

D. Țurcanu demonstrează, prin expoziția sa, știința de a sluji „subiectul” și „motivul” printr-o mare varietate de mijloace și rezolvări picturale dictate de complexitatea dialogului său interior cu natura. Opera sa nu are „cifru”, ea se dezvăluie direct, chiar cu o insistență ce rezidă în propriile-i calități, cu sinceritate și cu un anume farmec, privitorului, antrenându-l într-o „colocvială tăcere”. Înteraga expoziție „respiră” o debordantă energie creatoare, care este specifică artistei.

„Expoziția I. Țuculescu” („TOMIS” 1997)

 Fl. C., Expoziția I. Țuculescu, „Tomis”, Constanța, mai 1997

În expoziția Ion Țuculescu, organizată acum când se împlinesc 35 de ani de la trecerea lui în neființă, de către prestigioasele muzee de artă din Craiova și Constanța, deținătoare poate ale celor mai valoroase opere, prin diversitate și, paradoxal, prin continuitatea lor, publicul întâlnește una dintre cele mai edificator-instructive expoziții dedicată marelui artist. Căci ea se pune în relevanță evoluția creației artistului, expunând pasteluri și acuarele necunoscute, alături de riguros-demonstrativa selecție de lucrări de pictură.

Țuculescu apare astfel și în ipostaza începuturilor, parțial, totuși: căci dacă expoziției i s-ar fi adăugat și cele câteva din patrimoniului Muzeului de Artă Tulcea, din perioadă „se pregătea” să devină mare maestru, înțelegerea „fenomenului” Țuculescu ar fi fost deplină. Dar chiar și fără acestea, se poate vedea că I. Ț. a aparținut familiei de artiști români din perioada interbelică. Lucrările sale de început, portrete, naturi statice cu flori, femei în interior, executate în pastel, semnalează trăsături tradiționale, evidente în epocă; unele calități, precum fugozitatea imaginilor în pastel, și nu numai, ne conduc cu gândul la Francisc Șirato. De fapt, a fost ades menționat în presa timpului ca făcând parte din familia Patina, Istrati, Lucian Grigorescu.

Acuarelele expuse în sala alăturată, inspirate cu precădere de coasta Mării Negre, Balcic și Mangalia, sunt dominate de același aer nostalgic ce se regăsește în multe din reprezentările - de același gen - ale școlii românești de artă din perioada dată, cu aluzii melancolice la timpul estival petrecut acolo. Și totuși vom constata la Ț. ceva în plus: un fel de eliberarea de detalii - clădiri, copaci, minarete etc - pentru a se ocupa intens de atmosfera învăluitoare, de haloul ce definește și singularizează acuarelele sale din această perioadă.

Impunerea în public a lui I. Ț., a acestui medic, dotat de timpuriu pentru pictură îl va detașa treptat, prin expozițiile ulterioare, de filonul tradițional al limbajului pictural - (fie el figurativ, expresionist, cubist) autohton, după călătoria în 1937 în Franța și Elveția, după ce cunoaște ceea ce se întâmpla atunci în arta Europei; dar el se va simți atras cu precădere de arta Fauvilor ca și de descendența expresionistă a lui van Gogh, a cărui operă o admiră la Expoziția internațională a acelui an, la Paris. Confirmarea a venit imediat; lucrările expuse în 1938 erau profund marcate de experiențele enunțate, dar cu interpretări proprii: Noaptea salcâmilor (Muzeul de Artă Craiova), Peisaje din Techirghiol, Peisaj cu casă (Muzeul de Artă Constanța), cu ecou expresionist și fauve totodată, demonstrează cele mai sus afirmate, dar subliniază viziunea originală, proprie a artistului român.

Anilor următori i se înscriu interioarele țărănești (Muzeul de Artă Craiova) cu abundență de piese textile, în execuție oarecum figurativă; ele anunță perioada în care valul, marea, pietrele, florile de câmp sau ciulinii Mangaliei (pentru că artistul fiind legat de studiile privind compoziția și virtuțile curative ale lacului Techirghiol, devenise un mare iubitor al Dobrogei), toate acestea sunt, în pictura sa, elemente de covor oltenesc. Una dintre numeroasele mărturii scrise ale pictorului confirmă trecerea sa spre această etapă: „Am vrut să pictez  scoarțe oltenești, dar a ieșit o lume ciudată de existențe simplificate... Rațiunea a dirijat o pictură senină ca scoarțele oltenești, pictorul secret din mine (însă) a visat la altceva, la misterul cosmic...”.

Splendida suită de peisaje de inspirație folclorică va fi urmată de opere care pun în fața noastră, în bună măsură, o lume a pictorului medic biolog-cercetător care era combinată cu visurile și închipuirile sale. „Țuculescu - scria Ion Frunzeti în 1948 - adaugă muzicii specifice picturii românești sonoritatea gravă, de gong, a certitudinilor sale superbe, cu rădăcinile în folclorul românesc, cu altoiul tehnicii din Franța fauves-ilor și cu îngrășământul unui weltanschauung asemănător celor al celui marilor peisaje olandeze”.

O expoziție de excepție, elegant prezentată și prin catalogul editat de către Muzeul din Constanța, trebuie nu numai semnalată, ci văzută, revăzută.

„Constantin Grecu” (PĂULEANU 1997)

 Doina Păuleanu, Constantin Grecu, „Tomis”, Constanța, februarie 1997

Lumea muzeelor de artă este restrânsă numeric - mă refer la specialiști desigur - și fără a se constitui ca în alte țări într-o castă, ea însăși ierarhizată prin titluri științifice, reprezintă un teritoriu al colegialității asumate, al unei comuniuni intime și secrete cu care s-a născut prin anii 70. Atunci secția de istorie și teorie a artei a Academiei Naționale de Artă s-a desfășurat în formula care-i adusese recunoaștere; în acea perioadă, muzeele țării s-au reorganizat în funcție de mesajul propagandistic, celor de artă revenindu-le un loc minor în triumfalismul care-și pregătea căile majore de penetrare și anexare. O icoană sau un peisaj de Grigorescu, a căror realitate și valoare patrimonială nu puteau fi spulberată, erau considerate fie primejdioase, fie nesemnificative în procesul oficial de beatificare și canonizare. Muzeele de artă erau astfel tolerate tacit, chiar dacă la nivel județean au existat inițiative profund meritorii. Specialiștii trăiau într-un gen de complicitate savuroasă, ale cărei efecte târzii pot fi detectate astăzi într-o remarcabilă solidaritate de breaslă. Aveam, în deceniul următor chiar mici izbânzi, în momentele în care, în acord cu colecționarul care-și smulgea din suflet câte o lucrare spre a supraviețui, acesta o vindea muzeului și nu gospodăriei de partid, care-i putea oferi un preț superior. Repudiată oficial, arta începuse să pătrundă în numeroase vile de protocol, datorită snobismului celor care le populau, dar și ca o izbândă amară a capodoperei căreia nimeni și nimic nu-i poate altera puritatea și armonia.

Sentimentul pe care-l aveam atunci, când în muzee variațiile de temperatură erau 20 de grade anual, când nu aveam lumină, dar umiditatea din săli era uriașă, iar salariile simbolice, când mulțumea postum marilor noștri creatori pentru că s-au respectat folosind materiale de excepție, nealterabile în timp, era deopotrivă refugiul și izbânda fiecăruia. 

Iată de ce muzeografii au fost și rămân solidari; iată motivul pentru care expozițiile personale sau colective circulă în țară și în lume, indiferent de organizator sau de cei care le itinerează.

Un telefon de la directorul Muzeului de Artă din Brașov, Titus  Hasdeu, a fost suficient pentru ca expoziția pictorului Constantin Grecu să se deschidă în această perioadă la Constanța. Concepută ca o retrospectivă la Brașov, expoziția găzduită apoi la Muzeul de Artă Cluj, urmând ca de la Constanța să ia drumul Iașului.

Formula ei de prezentare a fost mai restrânsă, astfel încât publicului nostru constant nu i-au fost oferite decât aproximativ 100 de lucrări de pictură, grafică și sculptură. Constantin a urmat studiile universitare la Cluj, astfel încât formația sa, întregită din 1980 în Germania, unde s-a stabilit, este mai puțin cunoscută în zona noastră, datoare în întregime, prin creatorii săi profesioniști, Academiei Naționale de Artă din București. C. G. este un pictor al realității, pe care uneori nu o consideră suficient de cuprinzătoare pentru dorința sa de comunicare, astfel încât îi adaugă noi elemente de figurație. Dintr-o asemenea viziune rezultă peisaje compoziționale în care recursul la o recuzită îmbunătățită nu transcende categoria iconică, pentru simplul motiv că lui C. G. natura îi pare suficient de spectaculoasă în sine. O redă cu prospețime și vioiciune, cu spontaneitatea pe care folosirea îndelungată a acuarelei a conferit-o și tehnicii uleiului, în care revenirile sunt posibile. Împătimit de iarna în munți care i s-a impregnat din copilărie pe retină și alimentat de nostalgia plaiului care i-a fost interzis un deceniu, C. G. i-a dedicat cicluri de peisaje, poeme ale pădurii, ale arborelui sau ale rădăcinilor, care le păstrează nealterată culoarea locală, știută și visată. Acestora li se adaugă portrete din mediul familial și nenumărate naturi statice, în care floarea este același necesar element de puritate și esențialitate pentru un pictor care nu ucide „corola de minuni a lumii” situată, indiferent de periplul său european, la poalele munților pe care i-a iubit încă din copilărie.

„Farmecul discreției” (ANTONESCU 1996)

 Costin Antonescu, Simeza. Farmecul discreției, „Tomis”, noiembrie 1996

Apreciativul din titlu nu se referă neapărat la o conduită stilistică, ci mai degrabă, în mod paradoxal, la un anumit stil de a dialoga cu obișnuiții sălilor de expoziții. Paradoxul vine din aceea că Eugenia Coman este o persoană deosebit de industrioasă, pentru domnia sa pictura fiind un fel uzual de respirație. Locuința a devenit neîncăpătoare pentru atâta energie plastică și poate că una din explicațiile parcimoniei cu care E. C. apare pe afișele manifestărilor plastice vine și din greutatea de a alege, din greutatea de a da coerență discursului plastic, atât de des întâlnită la persoane care, dedicate picturii și, în general, limbajului plastic, le vine adesea greu de a renunța la etape, la maniere sau la mici „retușuri” atunci când, în calitate de persoană publică, toate acestea trebuie aduse la cunoștința... publicului.

Ca orice artist care nu este preocupat în a exprima programe, adesea obsesii rătăcite în spațiul speculațiilor infertile, ci este preocupat în a se exprima pe sine, E. C. a ales întotdeauna acele incinte expoziționale în care avea certitudinea că i se vor afla prietenii, acele ființe care fac parte din biografia sa neromanțată și care adesea i-au confirmat impresia că gesturile sale plastice au un sens în metabolismul lor sufletesc.

Așa se face că, în mai bine de un deceniu, E. C. nu s-a încumetat decât la trei expoziții personale, dintre care numai una într-o sală constănțeană.

Specifică eternului feminin, pictura Eugeniei Coman rămâne în aria tematică a florilor și a peisajelor nu neapărat figurate, ci esențializate până la consecința impresiei pregnante.

Dualismul infailibil al ființei umane se exprimă și în cazul artistei noastre, antrenând de această dată, într-o relație  adesea productivă, forța și suavitatea. Dacă pictura în ulei divulgă știința artistei de a modela materia colorată, aducând-o la transparențe elegant temperate în compoziții florale de o sesizabilă sensibilitate, în cazul acuarelelor intervine, ca factor de mediere sensibilă, apa, ceea ce permite artistei accesul spre aburul diafan și misterios al atmosferelor din plastica tradițională asiată.

S-ar putea crede că discreția existenței expoziționale a Eugeniei Coman motivează entuziasmul supralicitat. Ar fi nepotrivit cu felul de a fi al acestei artiste care recunoaște că pictura este un gest zilnic,  E. C. fiind astfel dependentă de pictură și că numai în anumite momente, de grație sufletească, este bine să te mărturisești asupra cotidianului care sălășluiește în tine.

Căci, de altfel, ce altceva este viața decât perseverență în pasiune?

„Periscop” („TOMIS” 1996)

 ***, Periscop, „Tomis”, Constanța, 1996, octombrie

*

Muzeul de Artă din Constanța, devenit în ultima vreme un veritabil Centru Cultural al orașului, a găzduit lansarea volumului Erotismul în literatură, editat de Ion Cristoiu la Casa Presa Românească. Au prezentat ziariștii Gabriel Rusu și Marius Petrescu, regizorul Cristian Mihăilescu, actorii Vasile Cojocaru și Daniel Tomescu.

*

În sala polivalentă a hotelului Parc din Mamaia a fost organizată cea de a doua ediție a Colocviului național de haiku. Au participat creatori din Republica Moldova, precum și din București, Constanța, Cluj, Bacău, Suceava, Târgoviște, Ploiești etc. Cu acest prilej, au fost lansate volumele Surâsul călugărului de Vasile Spinei (Republica Moldoova). Zefir nipon de Dumitru Ene-Zamfir și ediția bilingvă Between two Waves (Între două valuri) de H. F. Noyes.

*

Dublu eveniment cultural la Cercul Militar: lansarea volumului de povestiri Nurie, care marchează debutul editorial al prozatorului constănțean Costache Tudor și vernisajul expoziției de pictură a tânărului plastician Eduard Rosentweig. Cei doi au fost prezentați de scriitorii Ovidiu Dunăreanu, Sorin Roșca și de pictorul Valentin Donici. Actrița Diana Cheregi a oferit numeroasei asistențe lectura artistică a unei povestiri în volumul lansat.

*

Galeriile „Amfora” din Constanța au găzduit succesiv expozițiile artiștilor plastici Vasile Munteanu și Eugenia Coman. Au fost remarcate tematica vastă, dezinvoltura și acuratețea peisagisticii dobrogene la V. Munteanu, sensibilitatea, cromatica îndrăzneață și valoarea deosebită a acuarelelor semnate de E. Coman.

*

Dintre numeroasele reviste școlare apărute la Constanța, ne reține atenția revista Profesia editată de Grupul Școlar de Arte și Meserii Spiru Haret. Îndrumat de prof. ing. Marius Năstase și prof. ing. Valentin Biban, colectivul redacțional reușește să ofere tinerilor cititori sumare interesante și de la număr la număr mai variate, precum și o prezentare grafică deosebită, care se remarcă prin eleganță și utilizarea inspirată a tehnoredactării computerizate.

*

„Politica în recital” se intitulează cea mai recentă carte apărută la Editura Muntenia din Constanța, constituind debutul editorial al ziaristului Traian Brătianu, care a adunat în paginile acestui volum interviuri acordate de cunoscuți oameni politici.

*

Noua stagiune a Operei din Constanța a fost deschisă cu spectacolul Splendorile operei, la reușita căruia și-au dat concursul, alături de reputați artiști constănțeni, interpreți din Japonia, absolvenți ai cursului de măiestrie scenică, organizat în colaborare cu Asociația internațională de muzică din Roma.

*

Și-a încheiat activitatea Tabăra internațională de ceramică „Hamangia”. La aceasta a patra ediție au participat 36 artiști plastici din România, Japonia, Franța, Austria, Suedia, Albania, Bulgaria și Macedonia, care și-au reunit lucrările într-o foarte interesantă expoziție deschisă la Muzeul de Artă Constanța. De remarcat sprijinul financiar deosebit acordat de Consiliul Județean Constanța, fapt ce demonstrează încă o dată atenția CJ față de actul cultural.

*

Formată din elevi ai liceelor constănțene, trupa de teatru a Alianței Franceze a debutat cu spectacolul Theatre en miettes de Eugen Ionesco, spectacol prezentat și la ediția a II a a Festivalului liceal francofon de la Ploiești.

„Grafică” („TOMIS” 1995)

 G. D., Simeză. Grafică, „Tomis”, noiembrie 1995

În prima jumătatea a lunii octombrie, Galeriile „Amfora” au găzduit o expoziție de excepție. Este vorba de expoziția de grafică „Atelier 5 `95”, semnată de Jeni Mazilu, Gabriela Dima, Anca Donici, Daiana Matieș și Doina Misian.

Vernisajul a fost întâmpinat cu interes de publicul iubitor de artă, făcându-se remarcată prezența în număr mare a reprezentanților mass-media.

Cele cinci artiste sunt absolvente ale Școlii de Artă din Constanța, promoția 1994,  în clasele profesorilor Constantin Papadopol, Gheorghe Caruțiu, Vladimir Hagiu și se află la cea de a doua manifestare.

Expoziția respiră feminitate și echilibru și se dorește a fi un dialog intim și cald cu realitatea. Depășind faza ezitărilor de început, autoarele dovedesc siguranță tehnică, personalitate și un stil deja conturat, dar, mai ales, acuratețe și îndrăzneală cromatică. Nici nu ne miră pentru că Șoala de Artă a dat în ultimul timp nenumărate talente.

Expoziția cuprinde gravuri și lucrări în creion, peniță, cărbune, ceracolor, cărbune, tuș, acuarelă, tempera sau guașă. Deosebită a fost și ideea de a expune și lucrări de atelier, diferite studii, unele realizate chiar în orele de practică la Școala de Artă.

Cinci lucrări ale pictorului Lucia Dem. Bălăcescu (1895-1979) (ICEM TULCEA 1993)

 Institutul de Cercetări Eco Muzeale / Muzeul de Artă, Dobrogea..., Tulcea, 1993, p. 172

391.Poetul Ion Minulescu - acuarelă; 22x30; semnat; datat, localizat stg. jos, cu creion: L. Demetriade Bălăcescu / Voinești (1)927; inv. 306

392.Portret de fetiță - pastel; 66x50; datat dr. sus, cu negru: (1)939; rev. (1)976; inv. 1141

393.Flori - pastel; 52x42; inv. 1209

394.Mangalia - guașă; 27x37; semnat, datat stg. jos, cu creion: L. D. B. (1)962; inv. 1210

395.Fecior de țăran - acuarelă; 33x36; semnat; datat stg. sus, cu creion: L. D. B. (1)926; inv. 1221