Ovidiu Dunăreanu: Constantin Grigoruță: Sunt un designer cu accente de grafician cromatic, „Tomis”, Constanța, 1999, august
O. D. - Domnule Constantin Grigoruță, publicul vă cunoaște mai mult ca grafician și pictor. Foarte puțini știu însă că dumneavoastră, în cadrul Filialei UAP Constanța, faceți parte din secția de „design”. Vă rog, să limpezim lucrurile. Ce loc ocupă design-ul în creația dumneavoastră?
C. G. - Design-ul ocupă cel mai important loc în activitatea mea de creație. De când am terminat facultatea am lucrat foarte mult în acest domeniu, mai ales în design-ul industrial. Am avut contracte cu întreprinderi pentru a rezolva probleme de graphic design, probleme de signaletică, de grafică promoțională pentru diverse produse, pentru târguri. Am avut șansa să execut piese de mobilier (pentru depozitul de patrimoniu al Muzeului de Artă Populară Constanța, o parte din mobilierul Librăriei Uniunii Scriitorilor din același oraș ș. a.), produse de serie din sfera design-ului industrial care se găsesc și în momentul de față pe piață. Este vorba de un mixer realizat de Curtea de Argeș și de un ventilator de masă. Sunt obiecte care reprezintă o anumită perioadă de timp în creația mea. Rezultate bune am și în domeniul graphic design-ului și al ilustrației. Zona aceasta m-a acaparat, mi-a creat o rigurozitate anume în abordarea temelor, un stil de muncă puțin diferit față de cela confraților mei de generație. În ceea ce privește preocuparea mea pentru grafica de șevalet, pentru pictură - despre care vorbeați dumneavoastră- îndrăznesc să vă mărturisesc că eu mă consider mai puțin un pictor. Poate că sunt un grafician sau un designer cu accente de grafician cromatic. Îmi place să mă joc cu culoarea. De ce cultiv și acest aspect mai puțin reprezentativ al creației mele? Poate și pentru faptul că orașul în care trăiesc mi-o impune. Pe zi ce trece, Constanța devine mai săracă în partea ei peninsulară, zonă unică, pitorească, plină de poezia unor vremi trecute. Se demolează case, dispar clădiri vechi, pier detalii de arhitectură și este păcat. Acest fenomen m-a determinat să ies cu caietul de schițe și să încep desene, grafică, acuarelă. Intenționez să đeschid o expoziție pe această temă, dar mai târziu, mai am încă mult de lucru.
O. D. - Cum motivați prezența dumneavoastră, în acest an, pe simezele a două valoroase expoziții - una organizată la Muzeul de Artă Constanța, cealaltă la Muzeul Ion Jalea - cu fotografia artistică?
C. G. - Fotografia a făcut parte din preocupările mele artistice încă din anii de liceu. Cred că fotografia își are un rol foarte important în creația unui designer și în special în opera unui graphic designer. De ce? Ca artist, în acest segment al artei trebuie să fii familiarizat cu tehnica. Ea avansează uluitor, mai ales în domeniul acesta de vârf care este fotografia. Pe creația noastră, acum, își pune amprenta tot mai mult fotografia digitală. Ca graphic designer nu poți să fii indiferent la ce își propune fotograful. Ai de realizat o machetă grafică ori în această machetă trebuie să te slujești și de imaginea fotografică. Eu nu am pretenția că voi face fotografie profesională, ci încerc să mă familiarizez, deocamdată, cu teritoriul acesta al fotografiei de artă și țin pasul cu tot ce se întâmplă la vârf în domeniul graphic design-ului. Spun acest lucru pentru că, în momentul de față, orice fotografie clasică poate fi preluată pe un scaner și prelucrată pe calculator, operație ce te poate duce mult mai departe decât creația realizată strict manual pe care noi am practicat-o până acum. Eu stăpânesc destul de bine zona aerografului - tehnică folosită cu succes în proiectele mele în redarea suprafețelor concepute pentru design-ul de obiecte, pentru design-ul de mobilier. Astăzi, calculatorul și programele soft pe care le putem utiliza îți dau șanse nelimitate.
O. D. - La cel lucrați? Ce pregătiți pentru vara aceasta?
C. G. - Mă gândesc foarte serios să pun la punct o expoziție de graphic design cu tot ce am lucrat în domeniul acesta pentru Constanța. Sunt foarte multe sigle, sunt imagini de marcă pe care le vedeți în fiecare zi și la tot pasul prin oraș. Aici constă și neajunsul unui designer. Foarte puțină lume știe că sigla întreprinderii sau firma societății „X” au fost concepute și executate de cineva anume! Aceasta este soarta noastră. Noi suntem prin definiție altruiști. Foarte puțini dintre noi reușesc să-și pună semnătura pe obiectele artistice pe care le realizează. Și astfel ele devin anonime. De aceea este bine ca, din când în când, să ne prezentăm creația în cadrul unei expoziții. Mă mai preocupă o altă expoziție de grafică, legată de domeniul muzical. Doresc să fac și o expoziție de fotografie în care să reunesc peisajele vizitate în ultimii doi ani. Dar, să vedem dacă reușesc, fiindcă fiecare manifestare de acest gen implică și o cheltuială și nu știu dacă, din această cauză, reușim să ne ducem la bun sfârșit toate proiectele, toate ideile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu