„Tapiseriile Irinei Pal” (DUNĂREANU 2000)

 Ovidiu Dunăreanu, Tapiseriile Irinei Pal, „Tomis”, Constanța, octombrie 2000

Galeria „Amfora” din Constanța a găzduit, în perioada 5-20 septembrie, una dintre cele mai frumoase și unitare expoziții din acest an, expoziția de tapiserie a artistei plastice tulcene Prina Pal. Cele treisprezece lucrări, de amplă inspirație, au impresionat prin originalitatea lor tematică, prin tehnica de lucru remarcabilă, cât și prin coloritul discret, tonifiant, echilibrat, dar și prin îndrăzneala lor compozițională. I. P. a debutat cu o expoziție de vestimentație la Tulcea (1987), căreia i-au urmat expozițiile personale Tulcea (1995, 1996, 1997, 1998), București (Ambasada SUA 1998), Eforie Nord (1999) și expozițiile de grup în străinătate Franța (1994) și Danemarca (1995). Lucrări de ale sale se află în colecții particulare din Franța, Danemarca, SUA, Italia, Rusia, Elveția.

Prezența artistei pe simeza constănțeană a fost bine venită, cu atât mai mult .cu cât acest gen de artă este tot mai rar întâlnit în ultima vreme, ca manifestare expozițională, în spațiul pontic. Dar I. P. nu a dorit să se întâlnească oricum cu publicul tomitan, ci însoțită de o „carte de vizită” girată de trei personalități ale vieții culturale ale orașului de la porțile Deltei. Reproducem opiniile acestora, exprimate în seara vernisajului.

Ion Dore, artist plastic: „Faptul creației reflectă natura în condițiile de osmoză ale regnurilor, natura nefiindu-i artistei numai mediu, ci și personaj, agent purtător de semnificații. Imaginile proprii naturii (frunze, flori, păsări) se integrează compozițiilor ce ar putea fi intitulate generic „armonia naturii” sau „ceremonia plutirii și a zborului”. Lucrările I. P. sunt imagini-metaforă, definite direct și care nu doresc să-și depășească imediat sensul în simbol. Momentul prezent se decantează, se distilează până la starea pură imaculându-se materiei. Firele luate în palmă precum penele de pasăre în mâinile lui Dedal spre a meșteri aripi temeinice în zborul spre esențele unor grădini suspendate sunt chei de desprindere din labirintul interior al I. P.”

Olimpiu Vladimirov, directorul Centrului de Creație Tulcea, inițiatorul acestei expoziții: „Marcând cu un accent discret, de o rară sensibilitate, o prezență singulară în înfățișările tapiseriei tulcene, I. P. indică prin lucrările sale existența unui univers personal, de continuă decantare, care ni se dezvăluie cu  generozitate în această prezență pe simezele sălii „Amfora”. Apropiată de tapiseria-tablou, deschisă către imagini și dialoguri de forme plutitoare sau înrădăcinate, dispersate sau compacte, în voia impulsului liric, preocupările artistei evidențiază delicatețea instrumentelor ce fundamentează imaginea, precum și ușurința de a asculta „vocea materialului, necesitatea firului de a-și regăsi vigoarea primordială.”

Adrian Pal, artist plastic: „Lucrările I. P. sunt realizate cu migală, la gherghef, din fire bătute de dinții furculiței, împletite și legate prin urzeală, în armonii de culori cu dominanta care se impune în compoziție, cu forme care completează și întregesc lucrarea prin sfori și elemente îmbrăcate în lână sau sfoară, asemenea unor colaje. Ele permit, datorită culorilor în care sunt vopsite firele, o mulțime de combinații ton în ton, o trecere gradată a degradeurilor de la închis la deschis și invers. În lucrările executate în ultimul timp (1999-2000), lâna este înlocuită cu sisal, iar compozițiile cuprind decupaje și elemente care le integrează îndrăzneț în spațiu, depărtându-le de perete.”

„Farmecul discreției” (ANTONESCU 1996)

 Costin Antonescu, Simeza. Farmecul discreției, „Tomis”, noiembrie 1996

Apreciativul din titlu nu se referă neapărat la o conduită stilistică, ci mai degrabă, în mod paradoxal, la un anumit stil de a dialoga cu obișnuiții sălilor de expoziții. Paradoxul vine din aceea că Eugenia Coman este o persoană deosebit de industrioasă, pentru domnia sa pictura fiind un fel uzual de respirație. Locuința a devenit neîncăpătoare pentru atâta energie plastică și poate că una din explicațiile parcimoniei cu care E. C. apare pe afișele manifestărilor plastice vine și din greutatea de a alege, din greutatea de a da coerență discursului plastic, atât de des întâlnită la persoane care, dedicate picturii și, în general, limbajului plastic, le vine adesea greu de a renunța la etape, la maniere sau la mici „retușuri” atunci când, în calitate de persoană publică, toate acestea trebuie aduse la cunoștința... publicului.

Ca orice artist care nu este preocupat în a exprima programe, adesea obsesii rătăcite în spațiul speculațiilor infertile, ci este preocupat în a se exprima pe sine, E. C. a ales întotdeauna acele incinte expoziționale în care avea certitudinea că i se vor afla prietenii, acele ființe care fac parte din biografia sa neromanțată și care adesea i-au confirmat impresia că gesturile sale plastice au un sens în metabolismul lor sufletesc.

Așa se face că, în mai bine de un deceniu, E. C. nu s-a încumetat decât la trei expoziții personale, dintre care numai una într-o sală constănțeană.

Specifică eternului feminin, pictura Eugeniei Coman rămâne în aria tematică a florilor și a peisajelor nu neapărat figurate, ci esențializate până la consecința impresiei pregnante.

Dualismul infailibil al ființei umane se exprimă și în cazul artistei noastre, antrenând de această dată, într-o relație  adesea productivă, forța și suavitatea. Dacă pictura în ulei divulgă știința artistei de a modela materia colorată, aducând-o la transparențe elegant temperate în compoziții florale de o sesizabilă sensibilitate, în cazul acuarelelor intervine, ca factor de mediere sensibilă, apa, ceea ce permite artistei accesul spre aburul diafan și misterios al atmosferelor din plastica tradițională asiată.

S-ar putea crede că discreția existenței expoziționale a Eugeniei Coman motivează entuziasmul supralicitat. Ar fi nepotrivit cu felul de a fi al acestei artiste care recunoaște că pictura este un gest zilnic,  E. C. fiind astfel dependentă de pictură și că numai în anumite momente, de grație sufletească, este bine să te mărturisești asupra cotidianului care sălășluiește în tine.

Căci, de altfel, ce altceva este viața decât perseverență în pasiune?